Subminarea economiei naţionale

  În urmă cu aproape 29 de ani Ceauşescu a fost condamnat la moarte, în urma rechizitoriului întocmit de procurorul militar Dan Voinea, pentru subminarea economiei naţionale şi omorârea a peste 60.000 de oameni. Anii au trecut. Comunismul, socialismul, au dispărut. A mai dispărut ceva. Industria românească, băncile comerciale româneşti, agricultura este pe butuci. Industria agro-alimentară când reuşeşte să se pună pe picioare, apare aviara şi suntem obligaţi să distrugem toate păsările din ferme, ajunsesem să avem o fobie când ne gândeam să consumăm carne de pasăre românească, trebuia neapărat să fie din import, necontaminată cu aviara. Apoi a fost aviara porcină, altă dandana. Capacul l-a pus această nenorocită de pestă africană care a sărit din nordul Africii cu dedicaţie direct în România. Uite aşa ne-a aranjat pe vreo 10 ani să importăm carne de porc din UE, noi ne mai putând creşte porci până când nu distrugem microbul de pestă, ori ăsta se distruge greu, abia când vor dori Junker, Timmermans şi alte molii de pe la Bruxelles să ne ia microbul de pe cap.

Revin la începutul articolului, pe Ceauşescu l-am împuşcat pentru un lucru pe care nu-l făcuse, adică nu subminase economia naţională, sigur au fost ani de austeritate, însă au fost plătite salariile, iar investiţiile erau în toi. Dovadă, acumularea de bani din Banca Naţională, creditele pe care le aveam de recuperat de la alte ţări, plus că România nu mai era datoare nimănui. Până la urmă Ceauşescu este mort, mort de-a binelea, omorât de un tribunal ilegal format, dovada însuşi Gică Popa, preşedintele completului de judecată care s-a sinucis câteva luni mai târziu când a realizat crima pe care a comis-o. Doar Dan Voinea a cules laurii asasinatului pe care l-a comis în colaborare cu completul de judecată, cu avocatul apărării şi cu puterea executivă a României de la acea dată.

Se discută de corpţie, de furt, de delapidare, însă procuratura, în ansamblul ei, ne-a plimbat prin faţa ochilor, în mod triumfalist, mici găinari în ale corupţiei. Da, un Cocoş cu câteva zeci de milioane este un găinar, dovada condamnarea la 2 ani şi ceva de puşcărie, nici nu a intrat bine bietul om că a şi ieşit afară.

Unde este cel care a distrus Uzinele 23 August? Asta înseamnă subminarea  economiei naţionale, distrugerea industriei şi alungarea populaţiei active peste graniţă pentru a-şi putea câştiga o bucată de pâine. Nu a răspuns nimeni pentru faptul că au rămas muritori de foame 4 milioane de oameni în urma distrugerii fabricilor, uzinelor şi combinatelor, iar alţi 4 milioane în ţară primesc salarii de subzistenţă. Cine răspunde pentru copiii rămaşi acasă fără părinţi, nu din vina părinţilor, ci a decidenţilor politic care le-au luat pâinea de la gură şi iau trimis peste graniţă într-o adevărată băjenie pentru a-şi putea câştiga pâinea pentru ei şi familia lor rămasă în ţară. Copiii rămaşi în ţară în grija unor bătrâni, mulţi dintre ei au apucat căi greşite, nu copiii trebuie condamnaţi, nu părinţii, ci politica partidelor falimentare. Nu numai politica şi politicienii, ci şi organele de anchetă penală care trebuiau să vegheze la respectarea legii şi a legalităţii. M-au bucurat protocoalele încheiate între SRI şi procuratură, însă m-am întristat pentru că ele nu au fost folosite pentru depistarea celor care au lăsat România fără industrie, agricultură, bănci comerciale, sistem de învăţământ, sistem de sănătate, etc. Aici puteau conlucra, puteau târî în faţa justiţiei pe nemernicii care au subminat economia naţională, care au pus ţara pe butuci, care au vândut România la mezat, care au trimis românii sclavi prin casele străinilor. Pentru asemenea infracţiuni ar fi fost bune acele protocoale, nu pentru a fabrica dosare indezirabililor.

L-am împuşcat pe Ceauşescu pentru un lucru pe care nu l-a făcut, nici moartea celor aproximativ 1000 de oameni, care este regretabilă şi fapta condamnabilă, nu ştim dacă i se datorează lui Ceauşescu. Însă asta este istorie.

Cine aduce în faţa justiţiei marii criminali economici, cei care au distrus fundaţia economică a României?

Nimeni! Suntem manipulaţi şi manevraţi după bunul plac al unor pe care nici măcar nu-i ştim cum arată, pentru că ei sunt păpuşarii din spatele păpuşilor pe care noi le vedem.

Nu mai există o ordine firească a lucrurilor. Îmi doresc o Românie nouă, nu comunistă, nu capitalistă, o Românie în care pe primul loc şi nu în mod declamativ, să fie OMUL.

Concluzii de la referendum

Referendumul a reliefat un lucru pe care nu l-am sesizat în prima zi. Lehamitea populaţie, deznădejdea şi lipsa de încredere în toată în clasa politică.

Spunea Orban, Ludovic, că referendumul a fost o moţiune de cenzură împotriva PSD. USR-ul ne explica semnificaţia lipsei populaţiei de la referendum prin faptul că românii sunt mai europeni decât partidele.

Domnilor Barna şi Orban minţiţi din nou, încercaţi să scoateţi capital politic dintr-un referendum care a dat vot de blam întregii clasei politice, duminică a trecut moţiunea de cenzură prin care partidele politice au fost trimise acasă. Duminică, românii, prin boicotarea referendumului, au tras o palmă politicienilor îmbuibaţi şi ipocriţi.

Din 1990 românii sunt minţiţi de toate partidele care s-au perindat la putere. În primul an de după revoluţie femeile strigau”:nu vrem bani nu vrem valută, vrem pe Petre...”. Bietul Petre, se înfoia în pene şi crea premizele distrugerii industriei româneşti. Spunea primul ministru Roman:” am moştenit un morman de fiare vechi de la comunişti...”, a fost astfel dat startul distrugerii industrie. Uita domnul Roman că era fiul unui dintre liderii comunişti, un profitor al regimului comunist. Tot atunci se striga:”nu ne vindem ţara”. Nu am vândut-o, am dat-o gratis. Mai târziu un alt premier ne spunea că:”el vede luminiţa de la capătul tunelului” să fim serioşi, azi nu mai există nici măcar tunelul. Îmi amintesc că premierul Ciorbea a început cu închiderea minelor şi plătirea unor salarii compensatorii muncitorilor disponibilizaţi. Bieţii oamenii, au fost minţiţi de mirajul banilor, au rămas fără locuri de muncă, banii s-au dus, nu au mai găsit de muncă în ţară, astfel au luat drumul băjenie. Aşa s-a continuat până când au fost distruse toate uzinele, combinatele, fabricile şi băncile comerciale. Acum nu se mai vede nici tunelul, darămite luminiţa.

După 29 de ani de democraţie, românii au realizat că au fost continuu minţiţi de politicieni, de politicile lor, de anchetatori şi de justiţie. Tot ce înseamnă profit în România ia drumul străinătăţii, pentru că industria câtă mai este nu mai aparţine românilor, la fel şi băncile comerciale.

Cei mai mulţi români muncesc pe un salariu de mizerie, iar cei mai mulţi pensionari au o pensie de mizerie. Peste 4 milioane de români sunt slugi peste graniţe, aici în România politicienii şi politicile lor le-au distrus viitorul.

Avem o clasă de politicieni, avem pe dracu, avem câteva găşti mari care îşi urmăresc propriul interes. Un exemplu elocvent. În mai 2010 s-a hotărât diminuarea salariilor tuturor bugetarilor cu 25%, pensionarilor cu pensia mai mare de 760 de lei li s-a oprit, prin tâlhărirea pensiilor, în jur de 40 de lei pe lună în mod abuziv. Ce făcea guvernul care hotărâse disponibilizarea unui mare număr de bugetari, închiderea unor spitale, a unor şcoli şi diminuarea salariului bugetarilor? Fura, asta făcea, fura în stil mare, fura milioane de euro din buzunarul cetăţenilor pe care îi jertfiseră pe altarul minciunii şi ipocriziei. Tot atunci, probabil nu le-au ajuns bani pentru furt, s-au mai împrumutat 20 de miliarde euro la FMI, BM şi Comisia U.E. Ce s-a făcut cu banii, nu s-a aflat nici în ziua de azi.

Spunea Barna de la USR că românii sunt europeni, dacă a fi european înseamnă să accepţi prostituţia, drogurile şi căsătoriile LGBT, mulţumesc pentru asemenea Europă! Unde sunt adevăratele valori  europene, ce a rămas din ele: Timmermans şi Junker? Macovei şi Cristian Preda? Astea sunt valorile Europei? Vă mulţumesc!  

În aceste condiţii când politicienii au tot minţit, una au spus şi alta au legiferat, sigur că poporul a taxat. A taxat cu propria viaţă pe care nu mai pune mare preţ, nu are motive, nu vede viitorul altfel decât sumbru.

Referendumurile de până acum, au fost măsluite în mare parte, cel din 2012 a fost distrus de occident, pentru că aşa a vrut Barroso, cel din 2009, a fost consultativ, însă puteau să ţină cont de el şi astăzi aveam un Parlament de 300 de parlamentari.

Mişcările # au apărut pe fondul nemulţumirii populare, sigur că protestele lor sunt nişte arme de destabilizare, însă prind bine tocmai pentru că avem o clasă politică în descompunere.

Faţă de cele arătate mai sus, sunt doar o parte dintr-un rechizitoriu mult mai amplu, cum să mai poată fi scoasă populaţia la vot? Există un dezinteres şi o teamă totodată. Poporul este minţit în mod ordinar de 29 de ani. Românii acum au spus exist clasei politice în ansamblul ei. Toţi au minţit şi furat de-a lungul celor 29 de ani.  Da, cei de la USR nu au avut timp să fure, sunt proaspeţi, însă nici nu au făcut nimic în Parlament în afara selfiurilor lui Chichirău şi circului ieftin al celorlalţi.

„Maică, dacă votez nu schimbă ei votul cum vor?”M-a întrebat o bătrânică. „Nu schimbă mamaie, nu schimbă!” am răspuns eu. „Schimbă maică nemernicii ăştia, nu i-ar mai răbda Dumnezeu! Copiii mei au  rămas în ţări străine să câştige o pâine, după ce aici au fost daţi afară de la serviciuri, fata mea îngrijeşte o bătrână în Italia, dar pe mine cine mă îngrijeşte maică că uite cum sunt?” a spus bătrâna arătându-mi mâinile ale căror degete erau umflate şi strâmbe de reumatism.

Am pus capul jos, nu am ştiut ce să-i răspund, fusese minţită prea mult, orice aş fi spus în apărarea referendumului mi-ar fi răspuns că totul este o minciună. Da de 29 de ani România trăieşte în minciună, mănâncă cu ea la masă şi doarme cu ea în pat. Minciuna-i rege pentru politicieni şi politica lor falimentară.

Prin neparticiparea românilor la referendum a fost trecută moţiunea de cenzură împotriva politicii şi politicienilor care au făcut politica de 29 de ani încoace.

Mierea amară cap. VI

-Încă ceva doamna doctor, dacă fata mea va trăi rău din cauza dumneata, o iau de acolo şi cu cinci copii. Pe mine nu mă încălzeşte rangul unui om, ci omenia şi bunul lui simţ. Să vă iasă din cap, că meseria de doctor pe care o aveţi, va face din mine o persoană umilă, gata să vă slujească fără crâcnire. Am vrut să vă bucur, să vă arăt că viitoarea noră nu va fi chiar săracă, mă tem, că aţi fost insensibilă la tot ce aţi văzut. Dacă v-aţi gândit că suntem nişte ţărani proşti, pe care puteţi să-i tapaţi de bani, pentru a putea să terminaţi casa băiatului, aţi greşit! Să mergem dincolo unde am lăsat bărbaţii, aici nu mai avem  ce face!

Amalia, dreaptă, cu nasul pe sus, a părăsit încăperea fără să scoată un cuvânt. Tremura în sinea ei fiindcă nu reuşise să prostească o „ţărancă împuţită”, cum gândise despre Marina, înainte să o cunoască.

 Emilia se retrăsese cu Adrian într-o altă cameră. Erau aşezaţi pe o canapea faţă în faţă, Adrian îi ţinea palmele Emiliei într-ale lui, căldura ei îl pătrundea, îl învăluia, mii de furnicături le simţea în corp, atingerea de Mili produsese un arc electric, era fericit! Privea  în oceanul ochilor ei negri, de acolo se revărsa lumina sufletului şi iubirea Emiliei.

-Te iubesc Milica, îmi doresc mult să fii femeia mea, soţia şi mama copiilor mei.

-Adi şi eu te iubesc, însă doamna doctor, mama ta, mă sperie. Sunt sigură că va veni peste noi, în casa noastră şi va dirija totul, mi îmi va lăsa un rol decorativ, ori şi mai rău, unul de veselar. Nu vom putea face niciodată ce vom dori noi, ci doar ce va dori mama ta.

-Nu cred asta, mama mă iubeşte mult, mă sufocă cu iubirea ei.

-De iubirea asta sufocantă îmi este mie teamă. Nu vom avea linişte. Mă vei putea susţine? Sau mă vei lăsa pe mâna ei, ca pe o frunză-n vânt să mă termine? Văd în iubirea mamei tale un anume egoism. Nu vrea să rupă cordonul ombilical care încă vă leagă. Doctoriţa încă te ţine sub fusta ei de mamă, aşa te va ţine cât va trăi, dacă nu vei tăia legăturile nevăzute. Nu îţi cer să nu îţi respecţi mama, nu spun să o îndepărtezi, te rog doar să devii un bărbat stăpân pe tine şi responsabil pentru casa ta. Vreau ca amândoi să decidem ce mâncăm, când mâncăm, cum ne îmbrăcăm şi,  deasemeni, când ne culcăm. Să fim liberi, să putem zbura, să putem să ne mişcăm, fără a ne împiedica de cineva prin casă. Îmi doresc ca viitoarea soacră să fie un musafir îndrăgit care ştie dictonul : „vizitele rare şi scurte sunt cele mai îndrăgite”.

-Te voi apăra iubita mea, nu-i voi permite să se bage peste noi, nu o voi lăsa să continuie să-mi dirijeze viaţa. Ştiu că mama este foarte protectoare cu mine. Cât am fost acasă mi-a selectat prietenii, pentru ea mai presus de orice este statutul social, poziţia în societate. Dispreţuieşte plebea, deşi nu refuză pasărea, ouălele, brânza pe care ţăranii i le aduc plocon la cabinet. Uită ca ea se trage din din neam de ţărani săraci. A mers până acolo încât şi-a negat originea, iar pe proprii părinţi i-a alungat din preajma ei, nu i-a văzut de aproape 20 de ani şi nici nu vorbeşte despre ei. Mama nu mai are un trecut.

Părinţilor le trimite bani şi medicamente. Scrisorile de la ei le primeşte la post-restant în oraşul vecin, tot de acolo trimite pachetele şi mandatele poştale către părinţi, să nu cumva să se afle unde-i sunt rădăcinile. I-am cunoscut pe bunicii din partea mamei, sunt nişte oameni deosebiţi cu o stare materială satisfăcătoare, nu am înţeles niciodată de ce mama i-a repudiat.

<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< 

În sufragerie discuţia era în toi. Marina propusese ca nunta să fie făcută după ce Emilia va termina facultate.

După mai multe tratative a rămas hotărât ca după ce Emilia va lua examenul de stat, în toamnă să se facă cununia civilă şi nunta.

<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< 

Amândouă fetele au trecut cu bine examenele de absolvire. Gabriela ţinea morţiş să fie repartizată în acelaşi oraş cu Emilia. Nu înţelegea viaţa fără prietena ei, Emilia făcea parte din ea. O iubea ca pe cel mai scump bibelou, era o iubire care trecea dincolo de puterea ei de înţelegere. Gabriela era geloasă pe Adrian pentru orele pe care le petrecea cu Emilia. Se simţea furată. O voia pe Emilia doar pentru ea. Îşi făcuse o dată sieşi un jurământ: să rămână prietena ei pe viaţă. În anii de facultate Gabi trăise prin Emilia, ea era mai rece, mai calculată, Emilia în schimb era caldă, sufletistă, inteligentă, romantică, descurcăreaţă, cu un bun discurs, bună oratoare, cu verb puternic şi argument la îndemână. Într-o seară avuseseră o discuţie ca multe altele, dar asta căpătase altă traiectorie. Emilia a luat mâinile lui Gabi într-ale ei, a privit-o în ochi, stăteau greceşte în pat , apoi a întrebat-o:

-Găbiţa mea scumpă, în curând vom termina facultatea, vom fi avocaţi aşa cum ne dorim, în toţi anii ăştia ai fost ca o mamă şi soră pentru mine, în schimb tu ai fost ca o călugăriţă, de ce?

Gabi i-a strâns mâinile, a simţit câteva boabe de transpiraţie rece pe şira spinării,a lăsat ochii în jos, apoi i-a sărutat mâinile cu dragoste. A rămas tăcută cu buzele pe palmele Emiliei.

-Ai ieşit de câteva ori cu băieţi, de fiecare dată altul, niciodată nu ai întârziat în oraş mai mult de ora la care ştiai că eu mă întorc, întotdeauna te-am găsit aşteptându-mă. De fiecare dată m-ai sărutat de parcă m-ai fi pierdut, apoi m-ai regăsit. E ceva ce trebuie să ştiu?

-Da, nu pot trăi fără tine. Gabi a răspuns în timp ce îi pupa mâinile.

-Mă iubeşti? Gabi, ţie îţi plac femeile? Iartă-mi francheţea, suntem prietene vechi, eu voi înţelege indiferent ce răspuns voi primi. Emilia se temea de ceea ce avea să-i spune prietena ei.

-Nu ştiu.

-Gabi, când ai ieşit cu acei băieţi, nu ai simţit nicio atracţie, nu te-a curentat atingerea lor, nu ai simţit, seară fiind,că soarele încă este în înaltul cerului inundându-ţi sufletul cu lumina sa? Nu te-a tulburat privirea lor, de multe ori pofticioasă şi animalică. Nu te-ai simţit, în faţa lor, ca un fruct interzis din care vor să se înfrupte? Iubita mea, când ei cu respiraţia lor ca un vifor fierbinte, îţi şopteau vorbe de dragoste, nu ai simţit furnicăturile cum merg  din tălpile picioarelor, prin coapse, prin sfârcurile sânilor şi se opresc în gura dornică de sărutări pătimaşe?

-Taci Emilia! Opreşte-te! Nu ştiu ce să-ţi spun, nu mă atrage nicio femeie, tu eşti mijlocul universului, tu şi ... Adrian, pe voi vă iubesc!

-Eşti îndrăgostită de Adrian? Gabi! Tu iubeşti în tăcere pe iubitul meu? Ce este cu tine? Ce dracu, din câţi bărbaţi sunt în campusul şi lumea asta, l-ai găsit tocmai pe acela, pe care îl iubesc eu? Emilia, dezamăgită, puţin nervoasă, a lăsat mâinile Gabrielei, apoi s-a ridicat în picioare. Nu înţeleg ce se întâmplă, m-ai năucit, nu mă aşteptam să-mi faci una ca asta. Emilia simţea cum se scufundă într-un hău infinit, mâinile încercau în zadar să găsească un punct de sprijin, se prăbuşea în rânjetul mefistofelic al Gabrielei. Picioarele i s-au înmuiat, faţa i-a devenit galbenă ca ceară şi la fel de moale îi era trupul. Prietena ei a observat că Emilia e gata să se prăbuşească, a sărit din pat şi a prins-o cu o secundă înainte să cadă. A  întins-o pe pat, apoi a înmuiat o batistă în apă rece şi a tamponat uşor obrajii şi fruntea Emiliei. Aceasta a deschis ochii, a privit în jur, când a văzut pe Gabriela aplecată peste ea, cu ultimele forţe s-a întors cu spatele.

-Emilia, bine că ţi-ai revenit, m-ai speriat groaznic!

-Te rog să nu-mi vorbeşti, nici acum şi nici altă dată. Vom locui împreună până se termină cursurile, apoi vom apuca fiecare pe drumul lui. M-ai dezamăgit! Nu te mai vreau în preajma mea. Mi-ai face un mare serviciu, dacă, nu mă vei mai întreba nici un cuvânt, cât timp vom mai sta împreună.

-Emilia, m-ai înţeles greşit, nu-l iubesc pe Adrian. El valorează în ochii mei pentru iubirea ce ţi-o poartă şi pentru că te-a respectat în toţi aceşti ani şi-l mai iubesc pentru că vă veţi căsători. Însă dacă vreodată te va supăra, voi deveni cea mai mare duşmancă a lui, am să-l urăsc cu toată fiinţa mea. Pe tine te iubesc mai presus decât mă iubesc pe mine. Eşti cea mai minunată fată pe care am întâlnit-o. Vreau ca toată viaţa mea să trăiesc în preajma ta, voi fi tăcută, nu voi cere nimic decât să te văd zilnic la serviciu şi să-ţi răspund la întrebări când vei binevoi să mi le adresezi, altfel, este suficient salutul de dimineaţă.

Pe măsură ce Gabi vorbea, Milica s-a întors cu faţa spre ea, din ochii frumoşi ai prietenei sale plecaseră două lacrimi, au străbătut obrazul şi s-au întâlnit sub barbă. S-a ridicat din pat, cu mâna tremurândă a şters lacrimile Gabrielei, i-a prins mâinile şi a aşezat-o pe marginea patului. A privit-o în ochii umezi, nu înţelegea nimic din spusele iubitei sale colege.

-Gabriela, te întreb încă o dată: eşti îndrăgostită de mine ca femeie? Spune-mi! Ar putea fi un lucru normal, dormim amândouă în acelaşi pat de patru ani, totuşi, niciodată nu ai pus mâna pe mine, aş putea spune că ai evitat cu tot dinadinsul orice atingere, atunci, despre ce este vorba?

-E greu să-ţi explic, e greu să-mi explic, atât de mult m-am obişnuit cu tine încât nu pot trăi fără tine. Nu am curajul să intru în barou, îmi este teamă. Eu am învăţat prin tine, tu ai fost cuvântul pe care eu l-am rostit. Tu ai fost femeia elegantă, distinsă, eu bucătăreasa şi la nevoie bărbatul care a făcut muncile grele fizice. M-ai dominat în toţi aceşti, nu pentru că ţi-ai fi dorit, ci pentru că eu m-am dat prinsă şi m-am înlănţuit de tine. Mi-a convenit rolul de mamă, soră, apărător al tău, chiar discipol când a fost cazul. Prin asta mă simţeam folositoare, îţi eram utilă ţie, zeiţa mea! Asta am făcut din tine, o Zeiţă. Tu ai reuşit cu modul tău inteligent de a înţelege lucrurile să mă faci şi pe mine să pricep, apoi să pătrund în tainele materiilor predate.  Sunt o studentă bună, datorită modului în care m-ai făcut să înţeleg căile încurcate ale: justiţiei, ale anchetelor penale şi civile. M-ai făcut să învăţ cum să adun probe, să ştiu ce înseamnă răbdarea. Dacă mă rup de tine, voi deveni un nimeni, nu voi avea curajul să îmi iau viaţa în propriile mâini.

-Ce pot face pentru tine scumpa mea prietenă, Emilia încă nu înţelegea întru totul ce voia Gabriela de la ea.

-Vreau să trăiesc în preajma ta, să nu mă alungi, să mă iei cu tine, să lucrăm în acelaşi barou. Nu voi fi o bună avocată, dacă, nu te voi ştii pe tine în apropiere. De la tine îmi iau forţa, tu mă alimentezi. Zeiţa mea, frumoasa mea, nu mă părăsi, voi veghea tot timpul asupra ta, nu am nevoie să-mi fac o familie, tu şi Adrian veţi fi familia mea, copiii mei, fraţii mei. Nu mă înţelege greşit, nu aş face niciodată dragoste cu tine, nu simt nimic dacă te ating, îmi creşte pulsul  datorită bucurie de a te vedea. Emilia, e greu să-ţi explic, însă ăsta este adevărul. Iubesc omul din tine, nu femeia.

Emilia a prins-o în braţe, a strâns-o la pieptul ei, era emoţionată. Se simţea ocrotită.

-Gabi, scumpa mea, să ceri repartizarea în acelaşi oraş cu mine şi Adrian. Voi face cununia civilă înainte de repartiţie să-i forţez să îmi dea repartizarea alături de Adrian. Acum să ne concentrăm pe examene.

-Tu pregăteşte materialele, eu voi spăla rufele, apoi pregătesc masa.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Cununia civilă a fost simplă. Adrian şi Emilia împreună cu părinţii şi naşii, alai la care s-a alăturat şi Gabriela. Totul a fost sobru, după ceremonie Marina a împărţit bomboane fondante invitaţilor şi ofiţerului stării civile. După ce au ieşit din primărie, Niţă împreună cu Marina i-a invitat la restaurant, doctoriţa a refuzat pe motiv că trebuie să meargă la serviciu, a încercat să-l ia cu ea şi pe Victor, soţul ei, doar că acesta a refuzat-o categoric:

-Nu merg nicăieri, azi s-a căsătorit fiul meu, sunt fericit că nu a luat o zărghită ca tine. Îmi doresc ca fiul meu să aibă o viaţă cum are Marina cu Niţă, nu cum am avut eu. Pleacă dacă vrei, eu am să beau cu cuscrii azi pentru bucuria de a ne fi înrudit.

-Bea cât vrei, asta ai ştiut să faci toată viaţă, să petreci.

-Nu, te înşeli, era modul meu de a evada de lângă o femeie cicălitoare, posesivă şi obsesivă. Ai un suflet gol, nu ai nimic sfânt, îl iubeşti pe Adrian cu o dragoste care îi va face mai mult rău decât bine. Ar fi bine să ştie să iasă de sub influienţa ta nefastă.

-Bine, bine, vezi cum faci, diseară nu am nevoie de musafiri, m-am interesat la gară când au tren, uite aici sunt notate toate, să nu aud că nu au cu ce pleca. Amalia l-a sărut pe frunte pe Adrian, apoi i-a şoptit la ureche destul de tare să audă toţi: să le faci vânt, nu te lua după tac-tu! Apoi, fără să-şi ia la revedere a plecat cu mersul ei apăsat de ţărancă planturoasă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>< 

Fetele au fost repartizate amândouă în baroul de avocatură din oraşul lui Adrian. Meserie grea, dură, aici trebuia să muncească pentru fiecare leu pe care urma să-l câştige. Nu se speriau de muncă, vor căuta avocaţi cu experienţă care să le îndrume paşii şi de la care să înveţe. Trebuie să reuşească. După ce şi-au luat gazdă, au plecat să se plimbe prin oraş pentru a se familiariza cu oamenii. Au îmbrăcat, pentru plimbare, rochiţe decente tăiate la nivelul genunchiului, săndăluţe cu tocuri joase, comode, care să le asigure confortul unei plăcute promenade pe faleza Dunării.

-Draga mea, în curând va fi nunta şi te vei muta la casa ta. După atâţia ani petrecuţi împreună a venit timpul să ne despărţim. Îţi voi simţi lipsa, va trebui să mă obişnuiesc să trăiesc doar cu iubirea pentru tine, însă fără tine. Deşi suntem de aceeaşi vârstă te-am privit ca pe sora mea mai mică, te-am dădăcit şi alintat, te iubesc Emilia, te iubesc ca pe o zeiţă, este o iubire mai presus de înţelegerea mea. După ce te vei muta la casa ta mă vei primi în vizită?

-Sigur că da scumpo, cum aş putea să nu te primesc? Vei fi sora, pe care nu am avut-o niciodată. Doar ai grijă, să nu-mi furi bărbatul! A ameninţat-o cu degetul în glumă.

-Cum îţi trece aşa ceva prin cap? Îl cunosc pe Adrian de când îl cunoşti şi tu, este fratele meu. Aşa veţi rămâne: fraţii mei, familia mea.

Până la nuntă fetele avuseseră câteva procese uşoare pe care le câştigaseră, deşi un proces în care pledase Gabriela, avea puţine şanse, se mobilizaseră amândouă şi dăduseră peste cap încriminările acuzării. Emilia îşi dovedise calităţile analitice şi răbdarea studierii fiecărui amănunt.

15 octombrie se apropia cu paşi grăbiţi. Era o vreme de toamnă caldă ziua şi răcoroasă noaptea, o secetă prelungită făcea ca aerul să fie îmbâcsit cu praf. Dimineaţa, până ce soarele se înălţa semeţ pe bolta cerului, încălzind cu razele lui pământul ars şi plin de praf, dornic de apă ca un beduin în deşert, oamenii se îmbrăcau gros, era rece, mai târziu se încălzea, hainele, devenite povară, erau scoase una câte una precum  arunca Baba Dochia cojoacele.

Marina venise de la ţară şi îşi instalase statul major în camera fetelor. De aici urma să supravegheze modul în care decurgeau pregătirile de nuntă şi să participe activ la îndeplinirea lor.

Pentru Emilia şi mama ei marea problemă a fost rochia de mireasă. Au colindat magazine, au probat zeci de rochii, unele o strângeau, altele erau prea largi. Au găsit rochii care veneau ca turnate pe ea, însă unele aveau prea multă dantelă, iar altele prea puţină.

Nici voalul nu a fost de neglijat. Emilia voia o rochie cu trenă lungă, Gabiela îi sugera să fie una scurtă până la glesne. Marina tăcea şi ofta, nu se băga, doar închidea ochii când nu-i plăcea un anumit model. Într-un final s-au decis.

Nunta a fost o adevărată sărbătoare. Gabriela a pregătit-o pe Marina cu multă atenţie. O rochie de ocazie, elegantă, geantă şi mănuşi în ton cu rochia. Câteva zile fata i-a dat lecţii de cum să se comporte în societate, cum să meargă pe tocuri, cum să folosească tacâmurile, ori să ţină paharul. Femeie inteligentă, îndemânatică şi cu dorinţa de a nu se face de râs, Marina fusese o elevă silitoare şi îşi însuşise toate sfaturile fetei-profesor. 

În ziua nunţii Amalia Păsculescu a rămas uimită de modul în care arăta soacra mică. De unde până atunci gândise că nu o va băga în seamă, acum îi era teamă că Marina o va ocoli.

Indolenţa românilor

  Am fost şi am votat pentru că aşa am considerat că este bine. Am votat „Da” aşa cred că este normal pentru o societate sănătoasă.

Întrebarea mea este următoarea: este aşa mare pericolul ca această comunitate LGBT să depăşească populaţia normală? Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că avem o problemă foarte mare, o problemă pe care nu o vom putea ţine sub control chiar dacă avem cinci Constituţii care să ne apere.

Nu legile ne apără, nu în legi este cauza, ci în societate. Societatea a pierdut lupta cu moralitatea, acum caută subterfugii, nu vor exista, cu cât vom condamna şi încerca să ţinem departe de noi comunitatea LGBT, cu atât va avea mai mulţi prozeliţi şi va intra în casa noastră. Ne va înconjura din toate părţile, ne vom obişnui cu ei de parcă ăsta ar fi modul normal de viaţă. Să nu uităm ambasadorul american Guest, premierul luxemburghez care a venit în vizită cu nevasta, ori bărbatul, habar nu am cum stau lucrurile, cert este că erau o familie.

Mă aşteptam ca românii, mai ales că iniţiativa le aparţine, să fii luat cu asalt urnele la prima oră pentru aş exprima opţiunea, pro, contra. Nu, românii sunt comozi, românii aşteaptă să pice para, să vină dictatorul să dicteze legile în locul lor. Românii au atitudinea radio-şanţului, bârfă pe margini, în rest: „lasă bă că merge şi aşa. Ce fără votul meu, nu merge ţara? Nu pot ăştia să fure?” O femeie cu teamă de Dumnezeu a declarat fricoasă: „nu merg la vot, ce voi spune lui Dumnezeu când mă va întreba de ce am atât de multe ştampile pe buletin?” E greu cu democraţia la români. Să vină dictatura, să vină ăla cu biciul şi să ne mâne de la urmă, turmă am fost, turmă suntem. Nu avem un bun baci care să ştie să conducă turma, oile se vor arunca singure în prăpastie. Preferă moartea decât să gândească. E greu să pui la treabă cei câţiva neuroni obosiţi şi lâncezi. „Muiaţi-s posmagii? Nu, îi vei înmuia şi tu. Atunci mergeţi înainte, prefer spânzurat decât să fiu nevoit să fac  efort”. E groaznic!

Nu votează acum când au posibilitatea, de mâine vor ieşi în stradă să strige că vor legiferarea căsătoriilor gay, deşi acum nu şi-au mişcat fundurile să voteze.

De ce în stradă când poţi pune acum ştampila unde vrei? Unul spunea că se votează să fie Dragnea amnistiat. Probabil se va vota vreodată în Parlament acest lucru, habar nu am, însă acum nu are nici o legătură cu Dragnea, ori cu altcineva.

Poporul a cerut prin cele 3 milioane de semnături să existe acest referendum, iacătă-l: VOTAŢI!

Prin acest referendum nu este condamnată comunitatea LGBT, doar se precizează un lucru normal. Nimeni nu are nimic cu această comunitate. Această comunitate există încă înainte de Alexandru Macedon, poeta antică greacă Sappho din Lesbos, ori Socrate, nu există nimic nou.

Nu avem exerciţiul democraţiei, dar ce este cel mai rău, este faptul că nici nu vrem să-l învăţăm.

Ne merităm soarta pentru că suntem indolenţi, nepăsători, vrem să ni se dea, fără să facem cel mai mic efort. Ăsta este motivul pentru care România a mers cel mai bine în timpul dictaturilor. Da, Băsescu a fost iubit de o parte a populaţie pentru că a fost un dur, un mic dictator. Iohannis este iubit nu pentru că este un dictator, ci pentru că se aseamănă cu noi-e comod şi dornic de bani nemunciţi, apatic şi dezinteresat. AŞTEPT DICTATURA SĂ NE SALVEZE.

De ce trebuie să mergem la vot?

  Sâmbătă şi duminică va avea loc referendumul pentru familie. Toţi cetăţenii ţării cu drept de vot se pot exprima prin da, ori nu. Pentru asta trebuie să rupem din timpul nostru, altfel destul de preţios, şi să mergem la secţia de votare unde suntem arondaţi să ne exprimăm opţiunea prin vot, fie pro, fie contra.

Din 90 încoace tot timpul s-a motivat cu „eu nu i-am votat”, nu-mi place de cine a câştigat alegerile. Foarte bine, acum a venit momentul să ne spunem părerea fiecare, nu contează care este, dar trebuie să ne susţinem ceea ce ne dorim. Boicotarea nu cred că este o soluţie, în primul rând nu ştiu dacă va reuşi. Cel mai bine este să ne prezentăm la urne de mână cu persoana iubită şi să votăm cum ne dictează conştiinţa. Doar aşa, nimeni nu va mai putea spune eu nu am votat, nu mă interesează, apoi să critice rezultatul referendumului. A venit ziua să spunem cu curaj cum vedem viitorul, ce ne dorim de la el. Cum vedem viitorul familiei şi căsătoriilor în România. Care vor fi căile prin care naţiunea va creşte demografic.

  Indiferenţa, apatia, lipsa de implicare, aruncarea anatemei asupra celor care votează, ieşirea în stradă, pentru a modifica ceva, care ar fi putut să nu se întâmple, dacă s-ar fi ieşit la vot, nu ajută pe nimeni. Sâmbătă şi duminică să mergem cu toţii la vot, putem pune ştampila pe „Da”, ori pe „Nu”, la fel de bine puteţi anula votul dacă consideraţi că referendumul a fost inutil, ori nu sunteţi de acord cu întrebările din buletinul de vot.

Împortantă este participarea, important este să ştii că ţi-ai exprimat opţiunea pentru una sau alta din întrebări. Ignoranţa nu este bună.Trebuie să ne asumăm în mod categoric ceea ce vrem să facem, cum vrem să fie în viitor. Ce ne dorim. Şi minorităţile LGBT trebuie să-şi facă auzite vocile şi heterosexualii trebuie să fie auziţi. Acest lucru se poate face prin aplicarea ştampilei pe buletinul de vot.

 Poate vor câştiga cei care doresc căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, însă se va vedea şi comunitatea LGBT cât este de mare şi va trebui să se ţină cont de ea. Mersul acum la vot, va face mai mult decât manifestaţiile stradale destul de obscene. Apăraţi-vă drepturile în mod democratic. Democraţia a pus în mâna cetăţeanului un instrument-VOTUL. Folosiţi-vă de el! Acum este momentul!

Nunta unui prinţ marginalizat

  În copilărie îmi povesteau părinţii, mai apoi am citit singur din basmele lui Ispirescu, despre grandoarea nunţilor regale care ţineau trei zile şi trei nopţi şi la care participau toţii prinţii din împărăţie şi din alte împărăţii. Zilele trecute a avut loc nunta prinţului Nicolae, fost prinţ moştenitor, cu o muritoare de rând. Trec peste faptul că regele Mihai îl desemnase pe prinţul Nicolae prinţ moştenitor, apoi familia Duda îl dezmoştenise şi îi furase titlul. Fac precizarea că România este republică şi nu regat, prin urmare nu ştiu ce urma să moştenească Nicolae, în afara unor averi private destul de consistente.

Revin la nuntă. O nuntă a unui prinţ cu aleasa inimii sale, ce mi se pare curios este faptul că au lipsit capetele încoronate. Nu numai cei din împărăţie, ori megieşii, nici cei din familie nu au venit la nuntă.

Cel mai important absent este mama lui Nicolae. Cum dracu o mamă poate lipsi de la cel mai important eveniment al fiului său? Ce fel de mamă este? Ce taine nespuse au putut să o ţină departe de un eveniment aşa de important? Ce crimă a înfăptuit fiul său, încât să o ţină departe de nunta lui?

Nu fac prea mare discuţie despre familia Duda, aici e clar de ce au ignorat evenimentul şi de ce l-au exclus pe Nicolae din Casa regală. Teama că Nicolae ar putea să fie moştenitorul coroanei invizibile, a făcut ca perechea Duda să-l alunge pe Nicolae.

Ce concluzii putem trage de aici? Una singură. Este vorba de bani, este vorba de atenţia publică, este vorba de ipocrizie, de parvenire. Cine o putea ţine pe mama lui Nicolae departe de fiul ei? Teama că Margareta ar putea să-i taie eventuala pensie, ori alte foloase ce decurg dintr-o slugărnicie dusă până la stupiditate.

Am auzit mult vorbindu-se despre morala casei regale, despre faptul că ar putea fi un reper pentru societate. Am auzit cum monarhia salvează România. Nimic mai fals, membrii familiei lui Nicolae sunt la fel ca toţi politicienii, adică ipocriţi, falşi, avari, egoişti, etc. Voi fi certat de unii monarhişti. Sincer îmi pare rău pentru ei. Pentru mine este mai puţin important dacă la Cotroceni este un ficus, ori un rege. Mă interesează să lucreze în favoarea statului român, pentru binele românilor.

Cum ar putea lucra familia Duda pentru poporul român când ei nu au putut să meargă la nunta nepotului lor? Eu sunt copil de ţăran, însă la nunta mea au fost rudele până la al nouălea neam.

Cum să cred în familia, zisă regală, când mama nu îşi poate ierta fiul, deşi nimeni nu ne spune ce crimă a săvârşit tânărul Nicolae?

Cum să am încredere în doamna Duda, autointitulată Majestate pentru că ar fi custodele coroanei României, deşi coroana oficială este la muzeul de istorie, când Doamna nu îşi poate ierta nepotul?

Poveştile cu nunţile regale, princiare au rămas în cărţile de poveşti, acum lumea este pragmatică. Doamna Margareta, din motive întemeiate, are tot interesul să-l îndepărteze pe prinţul Nicolae, nu vrea să aibă rival în moştenirea averii şi titlurilor cu care sunt gratulaţi.

Nici regalitatea nu mai este un model pentru români.

  PS. Azi am avut ocazia să văd un mare Bărbat de Stat în persoana unei femei, premierul Viorica Dăncilă. Felicitări! Dacă toţi preşedinţii României şi prim miniştrii guvernului de-a lungul timpului ar fi discutat de la egal la egal cu celelalte state, cu UE, cu Consiliul UE, cu FMI, BM, etc., alta ar fi fost soarta ţării. Din păcate toţi au discut din postura de slugă umilă.  

Discursul lui Timmermans scris de Iohannis şi M. Macovei

  Ascultându-l aseară, la televizor, într-o transmisiune în direct din Comisia LIBE a Parlamentului European pe prim- vicepreşedintele Comisiei Europene, pe înţelesul tuturor prim-vicepremierul Comisiei Europene, Frans Timmermans, am avut impresia că mă uit la televizor şi-l văd pe Iohannis, Vâlceanu, Brişcă şi alte câteva fătuce de pe la liberali. Doamne, acelaşi discurs idiot!

A luat cuvântul Timmermans, ne-a făcut cu ou şi cu oţet vorbind la general, fără a puncta o greşeală anume. Vorbind de legile justiţie fără a spune un articol care nu este la locul lui conform lui Timmermans.

De ce naiba mergem până la Strasbourg şi Bruxelles pentru a ne întuneca ăia minţile când putem sta la noi în ţară şi ne costa şi mai puţin. Pe Macovei, Preda şi încă vreo doi neica nimeni care înjura România de mama focului, i-am fi putut auzi şi aici. Ungureanu vorbea de guvernul PSD care nu este al României. Mă, eşti nebun? Indiferent cine formează guvernul, el este al României, nu al unui partid politic. Partidul girează administrarea treburilor pe timpul mandatului încredinţat de popor, le administrează bine ori prost.

Au fost câteva luări de cuvânt care au cerut lui Timmermans să spună punctual ce-l deranjează din legile justiţie, ce-l deranjează din ziua de 10 august. Nu a răspuns, ba mai mult, a certat parlamentarii români că i-au cerut asemenea lucruri punctuale. Acum am înţeles discursurile lui Iohannis din România, toate sunt scrise de Timmermans.

Aseară aveam impresia că sunt în fabulele lui Gr. Alexandrescu, unde  Timmermans era boul, iar România viţelul. Am văzut cea mai neagră lecţie de dictatură a forţei, unde România a fost ameninţată cu trimiterea în faţa instanţei. Aseară Timmermans spunea în clar: „eu sunt legea, eu sunt MCV, voi faceţi ce spun eu, mai uşor cu democraţia, aia este pentru câini, nu pentru căţei.

Drace! Aseară a mai murit un mit, mitul european.

Dacă în acea Comisie nu a putut exista o dezbatere democratică, acolo unde ne raportăm de câte ori vrem să ne dăm mari, ce pretenţii să avem la USR un partiduleţ abia ieşit din buzunarele lui Soroş?

Primul ministru al României, România însăşi, sunt pierduţi, condamnaţi deja, indiferent ce vor spune, cum se vor apăra, România va plăti.

Întreb: ce căutăm în acea cloacă în care statele care nu fac politica PPE, ori nu vor să urmeze pas cu pas ce dictează UE pentru că de multe ori nu coincid cu interesele statului respectiv, sunt puse la zid  şi executate?

După ce ne-au dat indicaţii preţioase cum să ne distrugem industria şi băncile comerciale, ne-au „ajutat”, politicienii noştri slugarnici şi lihniţi de foame abia au aşteptat să dărâme tot sub sloganul : ne cere UE.

Acum ne mint cum mint eschimoşi câinii pentru a-i face să tragă la sanie. Pun în faţa lor pe o prăjină fix legată de sanie o bucată de carne, câini aleargă să prindă carnea. Nu vor reuşi, pentru că e pusă doar momeală. Aşa este pentru noi acei morganici bani ai UE. Pentru a fi accesaţi trebuie atât de multe acte, încât ei rămân la Bruxelles neatinşi precum carnea din faţa câinilor.

Frans Timmermans, aseară, ne-a arătat cine este România pentru UE. Nimeni în drum. Cartierul sărac al UE unde îşi depozitează deşeurile alimentare şi le revând prin lanţurile lor de magazine. Întreb retoric „Autoservirile „ noastre ce dracu aveau? Revin la UE în raport cu România. Noi am devenit piaţa de desfacere a produselor nevandabile în UE, mâna de lucru ieftină pentru marile corporaţii străine. Locul de unde îşi iau materiile prime la un preţ derizoriu. Suntem ţara căreia îi pot trimite Pesta porcină când crescătoriile noastre începuseră să pătrundă pe piaţa europeană şi să le facă o serioasă concurenţă. A dracu pestă, ce bine a ştiut să vină drept la noi, cum o fi găsit drumul? Cine este România? O ţară reprezentată de câţiva vânzători de neam, frustraţi şi infatuaţi în frunte cu M. Macovei, Preda, Ungureanu, etc.

  UE, prin reprezentanţii ei trebuie să trateze România ca pe un partener cu drepturi egale, nu ca pe un partener tolerat la masa lor, aşa cum greşit, iresponsabil, condamnabil şi revoltător a procedat Timmermans. Sigur că prim-vicepremierul Consiliului U.E. are un aliat de excepţie, de rang mare, mă refer la Iohannis care, accidental , este Preşedintele României. Sunt câteva similtitudini. Atât Timmermans cât şi Iohannis sunt din aceaşi familie politică europeană, amândoi sunt de altă etnie decât cea română, în concluzie e normal ca amândoi să aibă atitudini revoltătoare la adresa României.