Mierea amară cap. VI

-Încă ceva doamna doctor, dacă fata mea va trăi rău din cauza dumneata, o iau de acolo şi cu cinci copii. Pe mine nu mă încălzeşte rangul unui om, ci omenia şi bunul lui simţ. Să vă iasă din cap, că meseria de doctor pe care o aveţi, va face din mine o persoană umilă, gata să vă slujească fără crâcnire. Am vrut să vă bucur, să vă arăt că viitoarea noră nu va fi chiar săracă, mă tem, că aţi fost insensibilă la tot ce aţi văzut. Dacă v-aţi gândit că suntem nişte ţărani proşti, pe care puteţi să-i tapaţi de bani, pentru a putea să terminaţi casa băiatului, aţi greşit! Să mergem dincolo unde am lăsat bărbaţii, aici nu mai avem  ce face!

Amalia, dreaptă, cu nasul pe sus, a părăsit încăperea fără să scoată un cuvânt. Tremura în sinea ei fiindcă nu reuşise să prostească o „ţărancă împuţită”, cum gândise despre Marina, înainte să o cunoască.

 Emilia se retrăsese cu Adrian într-o altă cameră. Erau aşezaţi pe o canapea faţă în faţă, Adrian îi ţinea palmele Emiliei într-ale lui, căldura ei îl pătrundea, îl învăluia, mii de furnicături le simţea în corp, atingerea de Mili produsese un arc electric, era fericit! Privea  în oceanul ochilor ei negri, de acolo se revărsa lumina sufletului şi iubirea Emiliei.

-Te iubesc Milica, îmi doresc mult să fii femeia mea, soţia şi mama copiilor mei.

-Adi şi eu te iubesc, însă doamna doctor, mama ta, mă sperie. Sunt sigură că va veni peste noi, în casa noastră şi va dirija totul, mi îmi va lăsa un rol decorativ, ori şi mai rău, unul de veselar. Nu vom putea face niciodată ce vom dori noi, ci doar ce va dori mama ta.

-Nu cred asta, mama mă iubeşte mult, mă sufocă cu iubirea ei.

-De iubirea asta sufocantă îmi este mie teamă. Nu vom avea linişte. Mă vei putea susţine? Sau mă vei lăsa pe mâna ei, ca pe o frunză-n vânt să mă termine? Văd în iubirea mamei tale un anume egoism. Nu vrea să rupă cordonul ombilical care încă vă leagă. Doctoriţa încă te ţine sub fusta ei de mamă, aşa te va ţine cât va trăi, dacă nu vei tăia legăturile nevăzute. Nu îţi cer să nu îţi respecţi mama, nu spun să o îndepărtezi, te rog doar să devii un bărbat stăpân pe tine şi responsabil pentru casa ta. Vreau ca amândoi să decidem ce mâncăm, când mâncăm, cum ne îmbrăcăm şi,  deasemeni, când ne culcăm. Să fim liberi, să putem zbura, să putem să ne mişcăm, fără a ne împiedica de cineva prin casă. Îmi doresc ca viitoarea soacră să fie un musafir îndrăgit care ştie dictonul : „vizitele rare şi scurte sunt cele mai îndrăgite”.

-Te voi apăra iubita mea, nu-i voi permite să se bage peste noi, nu o voi lăsa să continuie să-mi dirijeze viaţa. Ştiu că mama este foarte protectoare cu mine. Cât am fost acasă mi-a selectat prietenii, pentru ea mai presus de orice este statutul social, poziţia în societate. Dispreţuieşte plebea, deşi nu refuză pasărea, ouălele, brânza pe care ţăranii i le aduc plocon la cabinet. Uită ca ea se trage din din neam de ţărani săraci. A mers până acolo încât şi-a negat originea, iar pe proprii părinţi i-a alungat din preajma ei, nu i-a văzut de aproape 20 de ani şi nici nu vorbeşte despre ei. Mama nu mai are un trecut.

Părinţilor le trimite bani şi medicamente. Scrisorile de la ei le primeşte la post-restant în oraşul vecin, tot de acolo trimite pachetele şi mandatele poştale către părinţi, să nu cumva să se afle unde-i sunt rădăcinile. I-am cunoscut pe bunicii din partea mamei, sunt nişte oameni deosebiţi cu o stare materială satisfăcătoare, nu am înţeles niciodată de ce mama i-a repudiat.

<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< 

În sufragerie discuţia era în toi. Marina propusese ca nunta să fie făcută după ce Emilia va termina facultate.

După mai multe tratative a rămas hotărât ca după ce Emilia va lua examenul de stat, în toamnă să se facă cununia civilă şi nunta.

<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< 

Amândouă fetele au trecut cu bine examenele de absolvire. Gabriela ţinea morţiş să fie repartizată în acelaşi oraş cu Emilia. Nu înţelegea viaţa fără prietena ei, Emilia făcea parte din ea. O iubea ca pe cel mai scump bibelou, era o iubire care trecea dincolo de puterea ei de înţelegere. Gabriela era geloasă pe Adrian pentru orele pe care le petrecea cu Emilia. Se simţea furată. O voia pe Emilia doar pentru ea. Îşi făcuse o dată sieşi un jurământ: să rămână prietena ei pe viaţă. În anii de facultate Gabi trăise prin Emilia, ea era mai rece, mai calculată, Emilia în schimb era caldă, sufletistă, inteligentă, romantică, descurcăreaţă, cu un bun discurs, bună oratoare, cu verb puternic şi argument la îndemână. Într-o seară avuseseră o discuţie ca multe altele, dar asta căpătase altă traiectorie. Emilia a luat mâinile lui Gabi într-ale ei, a privit-o în ochi, stăteau greceşte în pat , apoi a întrebat-o:

-Găbiţa mea scumpă, în curând vom termina facultatea, vom fi avocaţi aşa cum ne dorim, în toţi anii ăştia ai fost ca o mamă şi soră pentru mine, în schimb tu ai fost ca o călugăriţă, de ce?

Gabi i-a strâns mâinile, a simţit câteva boabe de transpiraţie rece pe şira spinării,a lăsat ochii în jos, apoi i-a sărutat mâinile cu dragoste. A rămas tăcută cu buzele pe palmele Emiliei.

-Ai ieşit de câteva ori cu băieţi, de fiecare dată altul, niciodată nu ai întârziat în oraş mai mult de ora la care ştiai că eu mă întorc, întotdeauna te-am găsit aşteptându-mă. De fiecare dată m-ai sărutat de parcă m-ai fi pierdut, apoi m-ai regăsit. E ceva ce trebuie să ştiu?

-Da, nu pot trăi fără tine. Gabi a răspuns în timp ce îi pupa mâinile.

-Mă iubeşti? Gabi, ţie îţi plac femeile? Iartă-mi francheţea, suntem prietene vechi, eu voi înţelege indiferent ce răspuns voi primi. Emilia se temea de ceea ce avea să-i spune prietena ei.

-Nu ştiu.

-Gabi, când ai ieşit cu acei băieţi, nu ai simţit nicio atracţie, nu te-a curentat atingerea lor, nu ai simţit, seară fiind,că soarele încă este în înaltul cerului inundându-ţi sufletul cu lumina sa? Nu te-a tulburat privirea lor, de multe ori pofticioasă şi animalică. Nu te-ai simţit, în faţa lor, ca un fruct interzis din care vor să se înfrupte? Iubita mea, când ei cu respiraţia lor ca un vifor fierbinte, îţi şopteau vorbe de dragoste, nu ai simţit furnicăturile cum merg  din tălpile picioarelor, prin coapse, prin sfârcurile sânilor şi se opresc în gura dornică de sărutări pătimaşe?

-Taci Emilia! Opreşte-te! Nu ştiu ce să-ţi spun, nu mă atrage nicio femeie, tu eşti mijlocul universului, tu şi ... Adrian, pe voi vă iubesc!

-Eşti îndrăgostită de Adrian? Gabi! Tu iubeşti în tăcere pe iubitul meu? Ce este cu tine? Ce dracu, din câţi bărbaţi sunt în campusul şi lumea asta, l-ai găsit tocmai pe acela, pe care îl iubesc eu? Emilia, dezamăgită, puţin nervoasă, a lăsat mâinile Gabrielei, apoi s-a ridicat în picioare. Nu înţeleg ce se întâmplă, m-ai năucit, nu mă aşteptam să-mi faci una ca asta. Emilia simţea cum se scufundă într-un hău infinit, mâinile încercau în zadar să găsească un punct de sprijin, se prăbuşea în rânjetul mefistofelic al Gabrielei. Picioarele i s-au înmuiat, faţa i-a devenit galbenă ca ceară şi la fel de moale îi era trupul. Prietena ei a observat că Emilia e gata să se prăbuşească, a sărit din pat şi a prins-o cu o secundă înainte să cadă. A  întins-o pe pat, apoi a înmuiat o batistă în apă rece şi a tamponat uşor obrajii şi fruntea Emiliei. Aceasta a deschis ochii, a privit în jur, când a văzut pe Gabriela aplecată peste ea, cu ultimele forţe s-a întors cu spatele.

-Emilia, bine că ţi-ai revenit, m-ai speriat groaznic!

-Te rog să nu-mi vorbeşti, nici acum şi nici altă dată. Vom locui împreună până se termină cursurile, apoi vom apuca fiecare pe drumul lui. M-ai dezamăgit! Nu te mai vreau în preajma mea. Mi-ai face un mare serviciu, dacă, nu mă vei mai întreba nici un cuvânt, cât timp vom mai sta împreună.

-Emilia, m-ai înţeles greşit, nu-l iubesc pe Adrian. El valorează în ochii mei pentru iubirea ce ţi-o poartă şi pentru că te-a respectat în toţi aceşti ani şi-l mai iubesc pentru că vă veţi căsători. Însă dacă vreodată te va supăra, voi deveni cea mai mare duşmancă a lui, am să-l urăsc cu toată fiinţa mea. Pe tine te iubesc mai presus decât mă iubesc pe mine. Eşti cea mai minunată fată pe care am întâlnit-o. Vreau ca toată viaţa mea să trăiesc în preajma ta, voi fi tăcută, nu voi cere nimic decât să te văd zilnic la serviciu şi să-ţi răspund la întrebări când vei binevoi să mi le adresezi, altfel, este suficient salutul de dimineaţă.

Pe măsură ce Gabi vorbea, Milica s-a întors cu faţa spre ea, din ochii frumoşi ai prietenei sale plecaseră două lacrimi, au străbătut obrazul şi s-au întâlnit sub barbă. S-a ridicat din pat, cu mâna tremurândă a şters lacrimile Gabrielei, i-a prins mâinile şi a aşezat-o pe marginea patului. A privit-o în ochii umezi, nu înţelegea nimic din spusele iubitei sale colege.

-Gabriela, te întreb încă o dată: eşti îndrăgostită de mine ca femeie? Spune-mi! Ar putea fi un lucru normal, dormim amândouă în acelaşi pat de patru ani, totuşi, niciodată nu ai pus mâna pe mine, aş putea spune că ai evitat cu tot dinadinsul orice atingere, atunci, despre ce este vorba?

-E greu să-ţi explic, e greu să-mi explic, atât de mult m-am obişnuit cu tine încât nu pot trăi fără tine. Nu am curajul să intru în barou, îmi este teamă. Eu am învăţat prin tine, tu ai fost cuvântul pe care eu l-am rostit. Tu ai fost femeia elegantă, distinsă, eu bucătăreasa şi la nevoie bărbatul care a făcut muncile grele fizice. M-ai dominat în toţi aceşti, nu pentru că ţi-ai fi dorit, ci pentru că eu m-am dat prinsă şi m-am înlănţuit de tine. Mi-a convenit rolul de mamă, soră, apărător al tău, chiar discipol când a fost cazul. Prin asta mă simţeam folositoare, îţi eram utilă ţie, zeiţa mea! Asta am făcut din tine, o Zeiţă. Tu ai reuşit cu modul tău inteligent de a înţelege lucrurile să mă faci şi pe mine să pricep, apoi să pătrund în tainele materiilor predate.  Sunt o studentă bună, datorită modului în care m-ai făcut să înţeleg căile încurcate ale: justiţiei, ale anchetelor penale şi civile. M-ai făcut să învăţ cum să adun probe, să ştiu ce înseamnă răbdarea. Dacă mă rup de tine, voi deveni un nimeni, nu voi avea curajul să îmi iau viaţa în propriile mâini.

-Ce pot face pentru tine scumpa mea prietenă, Emilia încă nu înţelegea întru totul ce voia Gabriela de la ea.

-Vreau să trăiesc în preajma ta, să nu mă alungi, să mă iei cu tine, să lucrăm în acelaşi barou. Nu voi fi o bună avocată, dacă, nu te voi ştii pe tine în apropiere. De la tine îmi iau forţa, tu mă alimentezi. Zeiţa mea, frumoasa mea, nu mă părăsi, voi veghea tot timpul asupra ta, nu am nevoie să-mi fac o familie, tu şi Adrian veţi fi familia mea, copiii mei, fraţii mei. Nu mă înţelege greşit, nu aş face niciodată dragoste cu tine, nu simt nimic dacă te ating, îmi creşte pulsul  datorită bucurie de a te vedea. Emilia, e greu să-ţi explic, însă ăsta este adevărul. Iubesc omul din tine, nu femeia.

Emilia a prins-o în braţe, a strâns-o la pieptul ei, era emoţionată. Se simţea ocrotită.

-Gabi, scumpa mea, să ceri repartizarea în acelaşi oraş cu mine şi Adrian. Voi face cununia civilă înainte de repartiţie să-i forţez să îmi dea repartizarea alături de Adrian. Acum să ne concentrăm pe examene.

-Tu pregăteşte materialele, eu voi spăla rufele, apoi pregătesc masa.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Cununia civilă a fost simplă. Adrian şi Emilia împreună cu părinţii şi naşii, alai la care s-a alăturat şi Gabriela. Totul a fost sobru, după ceremonie Marina a împărţit bomboane fondante invitaţilor şi ofiţerului stării civile. După ce au ieşit din primărie, Niţă împreună cu Marina i-a invitat la restaurant, doctoriţa a refuzat pe motiv că trebuie să meargă la serviciu, a încercat să-l ia cu ea şi pe Victor, soţul ei, doar că acesta a refuzat-o categoric:

-Nu merg nicăieri, azi s-a căsătorit fiul meu, sunt fericit că nu a luat o zărghită ca tine. Îmi doresc ca fiul meu să aibă o viaţă cum are Marina cu Niţă, nu cum am avut eu. Pleacă dacă vrei, eu am să beau cu cuscrii azi pentru bucuria de a ne fi înrudit.

-Bea cât vrei, asta ai ştiut să faci toată viaţă, să petreci.

-Nu, te înşeli, era modul meu de a evada de lângă o femeie cicălitoare, posesivă şi obsesivă. Ai un suflet gol, nu ai nimic sfânt, îl iubeşti pe Adrian cu o dragoste care îi va face mai mult rău decât bine. Ar fi bine să ştie să iasă de sub influienţa ta nefastă.

-Bine, bine, vezi cum faci, diseară nu am nevoie de musafiri, m-am interesat la gară când au tren, uite aici sunt notate toate, să nu aud că nu au cu ce pleca. Amalia l-a sărut pe frunte pe Adrian, apoi i-a şoptit la ureche destul de tare să audă toţi: să le faci vânt, nu te lua după tac-tu! Apoi, fără să-şi ia la revedere a plecat cu mersul ei apăsat de ţărancă planturoasă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>< 

Fetele au fost repartizate amândouă în baroul de avocatură din oraşul lui Adrian. Meserie grea, dură, aici trebuia să muncească pentru fiecare leu pe care urma să-l câştige. Nu se speriau de muncă, vor căuta avocaţi cu experienţă care să le îndrume paşii şi de la care să înveţe. Trebuie să reuşească. După ce şi-au luat gazdă, au plecat să se plimbe prin oraş pentru a se familiariza cu oamenii. Au îmbrăcat, pentru plimbare, rochiţe decente tăiate la nivelul genunchiului, săndăluţe cu tocuri joase, comode, care să le asigure confortul unei plăcute promenade pe faleza Dunării.

-Draga mea, în curând va fi nunta şi te vei muta la casa ta. După atâţia ani petrecuţi împreună a venit timpul să ne despărţim. Îţi voi simţi lipsa, va trebui să mă obişnuiesc să trăiesc doar cu iubirea pentru tine, însă fără tine. Deşi suntem de aceeaşi vârstă te-am privit ca pe sora mea mai mică, te-am dădăcit şi alintat, te iubesc Emilia, te iubesc ca pe o zeiţă, este o iubire mai presus de înţelegerea mea. După ce te vei muta la casa ta mă vei primi în vizită?

-Sigur că da scumpo, cum aş putea să nu te primesc? Vei fi sora, pe care nu am avut-o niciodată. Doar ai grijă, să nu-mi furi bărbatul! A ameninţat-o cu degetul în glumă.

-Cum îţi trece aşa ceva prin cap? Îl cunosc pe Adrian de când îl cunoşti şi tu, este fratele meu. Aşa veţi rămâne: fraţii mei, familia mea.

Până la nuntă fetele avuseseră câteva procese uşoare pe care le câştigaseră, deşi un proces în care pledase Gabriela, avea puţine şanse, se mobilizaseră amândouă şi dăduseră peste cap încriminările acuzării. Emilia îşi dovedise calităţile analitice şi răbdarea studierii fiecărui amănunt.

15 octombrie se apropia cu paşi grăbiţi. Era o vreme de toamnă caldă ziua şi răcoroasă noaptea, o secetă prelungită făcea ca aerul să fie îmbâcsit cu praf. Dimineaţa, până ce soarele se înălţa semeţ pe bolta cerului, încălzind cu razele lui pământul ars şi plin de praf, dornic de apă ca un beduin în deşert, oamenii se îmbrăcau gros, era rece, mai târziu se încălzea, hainele, devenite povară, erau scoase una câte una precum  arunca Baba Dochia cojoacele.

Marina venise de la ţară şi îşi instalase statul major în camera fetelor. De aici urma să supravegheze modul în care decurgeau pregătirile de nuntă şi să participe activ la îndeplinirea lor.

Pentru Emilia şi mama ei marea problemă a fost rochia de mireasă. Au colindat magazine, au probat zeci de rochii, unele o strângeau, altele erau prea largi. Au găsit rochii care veneau ca turnate pe ea, însă unele aveau prea multă dantelă, iar altele prea puţină.

Nici voalul nu a fost de neglijat. Emilia voia o rochie cu trenă lungă, Gabiela îi sugera să fie una scurtă până la glesne. Marina tăcea şi ofta, nu se băga, doar închidea ochii când nu-i plăcea un anumit model. Într-un final s-au decis.

Nunta a fost o adevărată sărbătoare. Gabriela a pregătit-o pe Marina cu multă atenţie. O rochie de ocazie, elegantă, geantă şi mănuşi în ton cu rochia. Câteva zile fata i-a dat lecţii de cum să se comporte în societate, cum să meargă pe tocuri, cum să folosească tacâmurile, ori să ţină paharul. Femeie inteligentă, îndemânatică şi cu dorinţa de a nu se face de râs, Marina fusese o elevă silitoare şi îşi însuşise toate sfaturile fetei-profesor. 

În ziua nunţii Amalia Păsculescu a rămas uimită de modul în care arăta soacra mică. De unde până atunci gândise că nu o va băga în seamă, acum îi era teamă că Marina o va ocoli.