miercuri, 3 octombrie 2018

Nunta unui prinţ marginalizat


  În copilărie îmi povesteau părinţii, mai apoi am citit singur din basmele lui Ispirescu, despre grandoarea nunţilor regale care ţineau trei zile şi trei nopţi şi la care participau toţii prinţii din împărăţie şi din alte împărăţii. Zilele trecute a avut loc nunta prinţului Nicolae, fost prinţ moştenitor, cu o muritoare de rând. Trec peste faptul că regele Mihai îl desemnase pe prinţul Nicolae prinţ moştenitor, apoi familia Duda îl dezmoştenise şi îi furase titlul. Fac precizarea că România este republică şi nu regat, prin urmare nu ştiu ce urma să moştenească Nicolae, în afara unor averi private destul de consistente.
Revin la nuntă. O nuntă a unui prinţ cu aleasa inimii sale, ce mi se pare curios este faptul că au lipsit capetele încoronate. Nu numai cei din împărăţie, ori megieşii, nici cei din familie nu au venit la nuntă.
Cel mai important absent este mama lui Nicolae. Cum dracu o mamă poate lipsi de la cel mai important eveniment al fiului său? Ce fel de mamă este? Ce taine nespuse au putut să o ţină departe de un eveniment aşa de important? Ce crimă a înfăptuit fiul său, încât să o ţină departe de nunta lui?
Nu fac prea mare discuţie despre familia Duda, aici e clar de ce au ignorat evenimentul şi de ce l-au exclus pe Nicolae din Casa regală. Teama că Nicolae ar putea să fie moştenitorul coroanei invizibile, a făcut ca perechea Duda să-l alunge pe Nicolae.
Ce concluzii putem trage de aici? Una singură. Este vorba de bani, este vorba de atenţia publică, este vorba de ipocrizie, de parvenire. Cine o putea ţine pe mama lui Nicolae departe de fiul ei? Teama că Margareta ar putea să-i taie eventuala pensie, ori alte foloase ce decurg dintr-o slugărnicie dusă până la stupiditate.
Am auzit mult vorbindu-se despre morala casei regale, despre faptul că ar putea fi un reper pentru societate. Am auzit cum monarhia salvează România. Nimic mai fals, membrii familiei lui Nicolae sunt la fel ca toţi politicienii, adică ipocriţi, falşi, avari, egoişti, etc. Voi fi certat de unii monarhişti. Sincer îmi pare rău pentru ei. Pentru mine este mai puţin important dacă la Cotroceni este un ficus, ori un rege. Mă interesează să lucreze în favoarea statului român, pentru binele românilor.
Cum ar putea lucra familia Duda pentru poporul român când ei nu au putut să meargă la nunta nepotului lor? Eu sunt copil de ţăran, însă la nunta mea au fost rudele până la al nouălea neam.
Cum să cred în familia, zisă regală, când mama nu îşi poate ierta fiul, deşi nimeni nu ne spune ce crimă a săvârşit tânărul Nicolae?
Cum să am încredere în doamna Duda, autointitulată Majestate pentru că ar fi custodele coroanei României, deşi coroana oficială este la muzeul de istorie, când Doamna nu îşi poate ierta nepotul?
Poveştile cu nunţile regale, princiare au rămas în cărţile de poveşti, acum lumea este pragmatică. Doamna Margareta, din motive întemeiate, are tot interesul să-l îndepărteze pe prinţul Nicolae, nu vrea să aibă rival în moştenirea averii şi titlurilor cu care sunt gratulaţi.
Nici regalitatea nu mai este un model pentru români.
  PS. Azi am avut ocazia să văd un mare Bărbat de Stat în persoana unei femei, premierul Viorica Dăncilă. Felicitări! Dacă toţi preşedinţii României şi prim miniştrii guvernului de-a lungul timpului ar fi discutat de la egal la egal cu celelalte state, cu UE, cu Consiliul UE, cu FMI, BM, etc., alta ar fi fost soarta ţării. Din păcate toţi au discut din postura de slugă umilă.  

6 comentarii:

  1. felicitari ! descriere perfecta !

    RăspundețiȘtergere

  2. Desi am fost pana de curand o sustinatoare a monrahiei, constat ca madam Duda, cu toate rubedeniile ei royale sau mai putin royale, este la distanta de ani lumina de tot ce inseamna monarhia. Regina Angliei a aceeptat in familia ei fara rezerve, cel putin pentru privitori, o femeie mulatra si divortata (nu o spun in sens preiorativ. Astia ai nostri or fi primit ordin pe unitate? Intreb si eu pentru un prieten.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca prieten vă mulţumesc pentru frumosul comentariu!

    RăspundețiȘtergere

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...