Batjocorirea pacienților.

 

Cu groază privesc la emisiunile de umor din vremurile astea. Toți cei care se prezintă ca fiind comici și stand-upperi au în repertoriul lor tot bagajul trivial de cuvinte pe care îl are limba română vulgară, de batjocură la adresa religiei.

Nu știu cum naiba reușea Căciulescu, M. Crișan, Zaharescu, Călinescu Puiu, Caragiu, Pellea și mulți mulți alții să facă comedie, să țină lumea în priză fără să spună că și-au violat soacrele, au bătut nevestele și multe alte cuvinte pe care nu le pot scrie pe hârtie. Sincer să fiu, nu mă uit la emisiunile cu stand-upperi, mai bine mă uit vinerea seara la emisiunile de umor ale TVR 2, chiar dacă pe unele le știu pe de rost.

Mai bine ascult reprezentanții guvernului care vin să ne comunice hotărârile lor, ori intențiile de a lua diferite decizii. Ăștia de la guvern au un umor negru, când văd un reprezentant gen: Voiculescu, Moldovan, Cîțu și mai ales Iohannis imediat gândul meu mă poartă în filmele cu vampiri, iar pe ăștia cu groază îi văd cum rânjesc cu gura plină de sânge gata să atace o altă persoană după ce s-au prins într-o horă a păcatului, doar din plăcerea de a vedea curgând sânge.

Într-o altă ordine de idei, societatea noastră aflată în plină transformare mentală, stresată, timorată, batjocorită, umilită și ticăloșită de către o clasă politică ajunsă la apogeul neputinței sale, la apogeul înțelegerii, de fapt al neînțelegerii, fiindcă nu sunt sigur dacă înțeleg ceva, iar ce înțeleg nu știu să exprime, să transmită, să pună în practică.

Nici o alianță postrevoluționară nu a fost de râsu-plânsu cum este asta de acum. Dau un exemplu: iese secretarul de stat de la Sănătate și spune pe post o dudă. Vine altul de la liberali și o contrazice în sensul că duda spusă de ea nu a fost binecuvântată de alianță, prin urmare nu se pune. Ori spune Cîțu, premierul nostru de veșnică tristă amintire, o vorbuliță, Orban Ludovic spune altceva.

Moldovan spune: „închideți oamenii în case”. Drace, ca pe vite să nu intre în trifoi. Vine altul și spune: „stați liniștiți, nu vă închidem acum, probabil de sf. Paști”.

Însă culmea nesimțirii, a indolenței și insolenței ministrului Voiculescu s-a petrecut vineri noaptea. Înțeleg că acest covid a trecut la un atac pe toate fronturile, mai ales după ce a simțit că populația este la cheremul lui, fiindcă așa zisele măsuri care se iau de către guvernanți sunt pentru batjocurirea populației, nicidecum pentru protejarea ei. 

S-a dispus, la nivelul Ministerului Sănătății, ca Spitalul Foișor să fie transformat în Spital Suport Covid. Pentru aceasta era nevoie ca pacienții existenți în Spitalul Foișor, la data luării acestei decizii, să fie transferați în alte spitale specializate în ortopedie, iar alții să fie externați dacă acest lucru nu cauza probleme de sănătate pacientului. Această hotărâre putea fi pusă în practică în timpul zilei, fără ca pacienții să fie stresați, traumatizați, batjocoriți. Li se comunica decizia de a fi transferați, ori aceea de a fi externați, în liniște, la lumina zilei, fără să cauzeze tulburarea pacienților. Însă, cum ministru la Sănătate este un ateu fără suflet și fără pregătire medicală, a ORDONAT ca pacienții să fie externați și transferați noaptea fără ca ministrul să-și facă probleme de stresul, tulburarea, ori sănătatea pacienților și a aparținătorilor acestora. 

Am văzut un hei-rupism care putea duce la agravarea stării de sănătate a unor pacienți internați în Spitalul Foișor cu probleme ortopedice care nu erau vinovați cu nimic de faptul că alți pacienți se îmbolnăviseră de Covid. O asemenea ticăloșie doar la un ministru USR, mai ales din aripa PLUS, se putea găsi.

Nebunilor, ăia pe care voi îi aruncați aseară afară din spital erau OAMENI, nu saci cu cartofi. V-ați gândit, o clipă măcar, la suferința, la durerea fizică a acelor pacienți, mulți dintre ei operați? La ora aceea târzie din noapte, era miezul nopții, bieții bolnavi trebuiau să doarmă, să se odihnească, să poată lupta cu boala lor fizică. Nu era un capăt de țară dacă făceați această dezafectare a Spitalului Foișor ziua, în liniște, fără presă, fără manifestații de solidaritate cu pacienții aflați în suferință. Voiculescule, ai făcut acest lucru doar pentru a demonstra românilor forța voastră, lipsa voastră, a reziștilor de sentimente umane. Nu vă pasă decât de ordinele pe care le primiți. Mai știți un lucru esențial, în orice faceți rău românilor aveți binecuvântarea lui Iohannis. Unde a fost Iohannis noaptea trecută de nu a luat o poziție fermă împotriva barbarismelor lui Voiculescu? Dacă făcea această faptă, deosebit de gravă, un ministru PSD,  Iohannis ar fi ieșit cu rânjetul lui mefistofelnic și ar fi pus la punct pe acel ministru. Însă acum unde naiba a fost? Întrebarea este retorică. Rânjea de bucurie că Voiculescu reușește să mai umilească odată poporul român, să mai scuipe odată pe durerea acelor pacienți. Farisei lipsiți de inimă, v-ați cocoțat, cu voturile unor tineri naivi, în vârful puterii de unde faceți tot ce vă stă în putință pentru a distruge fibra poporului român.

Sigur că premierul, care este la fel de vinovat ca și Voiculescu fiindcă nu a intervenit, nu a ieșit, atunci, în timpul nopții să liniștească pacienții și aparținătorii, nu-l va demite din funcție pe iresponsabilul Voiculescu și asta dintr-un calcul politic. Lui Cîțu îi este teamă că, prin demiterea lui Voiculescu, alianța PNL-USR-Plus se va rupe, pe cale de consecință Cîțu, marele Cîțu, va rămâne fără funcția de Premier. Însă continuând să primească pumnii în bot de la USR, PNL riscă să se așeze pe panoplia istoriei alături de PNȚcd. USR-ul duce o campanie furibundă de denigrare a liberalilor, care, în final, va scoate PNL-ul din jocul politic.

 

Umilința cea de pe urmă

 

    A trecut mai bine de un an de când peste  România a năvălit Coronavirusul. A fost o primă etapă în care l-am privit ca pe un bătrân prieten care ne înjunghie pe la spate, apoi am început să ne speriem de el, să fie un fel de bau-bau cu care reprezentanții guvernamentali ne înfricoșau. A existat și o etapă când se părea că virusul, plictist de viața anostă a românilor, a dat semne că vrea să ne părăsească. Speriați de perspectiva rămânerii fără bau-bau, guvernanții au organizat două rânduri de alegeri și, în acest fel, au reușit să întoarcă Covid-ul de la graniță înapoi în țară. De această dată pare a fi mult mai interesat de noi, poporul, cel puțin așa se vede din situațiile zilnice transmise de Arafat și ceilalți corifei reuniți într-un comitet de prietenie româno-covid.

Pe de altă parte sunt alți cetățeni români care, prin piețele patriei, dau cu tifla noului Coronavirus și se pare că virusul ocolește pe cei puternici, ceea ce înseamnă, pe cale de consecință, că acest virus importat Dumnezeu știe de unde, este un mișel lipsit de onoare care se luptă doar cu cei deja doborâți de alte boli înaintea venirii lui.

Să trec într-o notă serioasă, tristă chiar, dureroasă pentru familiile celor decedați. Comitetul Național De Supraveghere și control al bolilor transmisibile( CNSCBT) împreună cu alți factori de decizie au luat ticăloasa hotărâre ca persoanele decedate și infectate cu Covid să fie înmormântate ca niște câini. Băgați goi într-un sac de plastic cu substanță dezinfectantă dată din belșug pe trupul lor, în locul mirului amestecat cu vin, apoi sunt introduși într-un sicriu sigilat. Domnilor, de la apariția virusului pe pământul patriei noastre, sper că încă mai este patria noastră, nu virusul, Președintele Iohannis, ca un veritabil profesor de ...igienă, ne-a explicat, cu cuvintele dânsului, că pentru a ne feri de virus va trebui să respectăm următoarele reguli:

          -să păstrăm o distanțare fizică față de persoanele din jurul nostru de cel puțin 1,5-2 metri pentru ca în cazul în care una, ori mai multe persoane din jurul nostru ar vorbi, strănuta, căsca, tuși etc. stropii proveniți din gura lor să nu ne atingă.

          -să purtăm mască de protecție pentru că ne poate feri de eventualii viruși trimiși fără dedicație de persoanele din jurul nostru.

          -să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun minimum 20 de secunde.

        -să ne dezinfectăm pe mâini ori de câte ori intrăm în contact cu suprafețe care ar fi putut fi infectate de oameni bolnavi.

Dacă privim cu atenție aceste măsuri vom observa că ele sunt luate pentru a ne feri de oamenii vii, oamenii care respiră, tușesc, strănută, vorbesc, ne pot atinge.

Un om mort, asta spun spre știința celor din CNSCBT, a lui Arafat, Cîțu, Iohannis și Voiculescu, este decedat definitiv, prin urmare nu tușește, nu respiră, nu strănută, nu vorbește, nu aleargă după noi să ne atingă, decât în situația în care se va transforma în moroi și va merge noaptea la factorii de decizie care au împiedicat rudele să-i jelească și să-i petreacă pe ultimul drum. Această măsură nebunească este împotriva tuturor regulilor bunului simț, al respectului față de persoana decedată și împotriva normele ritului ortodox. De altfel nici nu-i de mirare, USR-iști când au fost aleși în diferite funcții au refuzat să jure pe Biblie, conform protocolului, la instalarea în funcții. Iohannis este protestant, Arafat musulman, Câțu Dumnezeu știe ce religie are, după cum îl văd nu are nici un Dumnezeu. Nu a fost suficient faptul că mulți dintre semenii noștri și-au pierdut frați, surori, soții, soți, copii, părinți, prieteni, a trebuit să trăiască și situația umilitoare de a nu îi putea însoți, ca un ultim rămas bun, pe drumul fără întoarcere al celui decedat, restricția a fost dată de un ordin stupid.

Această măsură este cea mai aberantă dintre toate. Este o măsură fără sens luată de niște oameni ticăloși, insolenți, lipsiți de empatie, fără respect față de cetățeni. Măsura a fost luată doar pentru a umili încă odată populația care trece prin astfel de necazuri.

Guvernul Cîțu a mai scuipat o dată pe popor.

 

Marele romancier și dizident rus, Alexandr Isaievici Soljenițîn(1918-2008) a fost întrebat, după expulzarea sa din URSS în 1974 și stabilirea în SUA, dacă acum este mulțumit de noua sa situație. Privind cu nostalgie la fata care-i pusese întrebarea și cu un zâmbet reținut amestecat în firele din barbă i-a răspuns: „În URSS nu aveam voie să vorbesc, însă erau mulți care ascultau în speranța că voi spune vreun cuvânt care să le dea posibilitatea să mă lege. În America este mult mai simplu, a continuat Soljețîn, aici vorbesc toată ziua, însă, nu mă ascultă nimeni.”

Ce spunea marele dizident se potrivește mănușă cu ce se întâmplă zilele acestea în stradă.

Manifestanții, câteva mii, poate o sută de mii în toată țara, însă cifra este neimportantă, chiar dacă erau doar 10 oameni nemulțumiți, guvernanții, care au fost unii aleși, Președintele, alții numiți, membrii guvernului, trebuiau să iasă din luxoasesele birouri și să întrebe cetățenii ce doresc. Le reamintesc celor din guvernul Cîțu, care tinde să bată în nesimțire chiar și guvernul Boc, că sunt plătiți din banii contribuabililor și sunt cocoțați în vârful statului pentru a lucra pentru binele cetățenilor români. Asemenea nesimțire, indolență, insolență, ticăloșie și ipocrizie nu mi-a fost dat să văd la nici un guvern post revoluționar. Încercați domnilor, domnule Cîțu, să țineți manifestațiile sub control printr-un dialog permanent cu manifestanți, altfel riscați ca aceste manifestații să degenereze.

Guvernul Cîțu este surd la strigătele străzii. Manifestanții nu sunt organizați, sunt doar disperați, fiecare își strigă durerea lui, supărarea lui, frustrarea lui, însă, toți la un loc așteaptă răspunsuri din partea celor care efemer se află la guvernare. De 30 de ani încoace nici un guvern nu a fost insensibil la glasul străzii. Sigur, sunt de acord că nu trebuie să se guverneze în funcție de ce strigă fiecare prin piețele patriei, însă, din bun simț, din empatie cu cel din stradă, reprezentanții guvernului trebuie să aibă un continuu dialog cu protestatarii. Trebuie analizate cererile celor care manifestă în piață și luate măsuri în consecință. Se bate apa în piuă că au fost oamenii în piață care au strigat la adresa medicilor că sunt criminali. Nu este vorba de toți medicii, însă este foarte probabil ca cei care au strigat asemenea cuvinte dureroase să fii avut motive întemeiate. Poate au fost rudele unor persoane decedate în ATI-ul de la Sibiu, ori din alte spitale unde îngrijirea, din diverse motive, nu s-a ridicat la standarde, ori conform protocolului.

Guvernul Câțu format din liberali și useriști  scuipă la propriu pe oamenii din stradă, scuipă la propriu pe doleanțele oamenilor din stradă, scuipă la propriu pe foamea oamenilor din stradă. Da, unii dintre ei își strigă foamea, strigă la guvern să-i împrumute, să le doneze câteva site cu mălai. O, săracă țară bogată pe ce mâini ai încăput! Unde este sasul din Dealul Cotroceniului îmbrăcat cu geacă roșie, acel tip înalt, solid, ce plesnește de sănătate? De ce nu-l văd în fruntea manifestanților? Îmi amintesc că acest demagog spunea în 2017-2018 că poporul lui este în stradă, manifestanții de acum nu mai sunt poporul lui? Democrație adevărată este doar când sunt în piață „tinerii frumoși și liberi?” Când îndrăznesc ceilalți să protesteze, alții decât # rezist, nu mai este democrație?

Atât de mult îi urâți pe cei care protestează încât nu considerați necesar să aplanați conflictul prin dialog? Cum puteți să ignorați vocea străzii? Ați uitat cum țipați în 10 august 2018? Roata „băieți” se învârte. 

Posibil ca liberalii să-și dea seama de jocul perfid pe care îl face useriștii și atunci, într-un moment de luciditate, va lăsa în ofsaid haștagiștii. Liberalii știu jocul, l-au încercat pe PD-iști în guvernul Tăriceanu și le-a ieșit. ATENȚIE!

Am înțeles că pentru a liniști protestanți îl vor da pe Moțoc, în cazul nostru Arafat, o mare greșeală. Singurul care poate trimite oamenii acasă este Voiculescu demisionar, ori dat afară din guvern.

Arafat, pentru guvernul Orban și Cîțu, a fost blindajul care a oprit gloanțele venite din stradă și de la opoziție. Trimiterea lui Arafat acasă va lăsa guvernul în bătaia gloanțelor, nu va mai avea cine încasa loviturile sub centură. Dacă mă întrebați pe mine despre Arafat cred că: Maurul și-a făcut datoria, Maurul trebuie să plece.

Și-a pus vreo clipă guvernanți problema cum se descurcă amărâții care au rămas fără serviciu și sunt nevoiți să trăiască cu câteva sute de lei cât au ajutorul de șomaj? Sunt oameni trecuți de 45-50 de ani și care găsesc cu greu un loc de muncă. Acești oameni sunt în stradă, unii și cu copiii lor, să-și strige împreună suferința. Și pentru ei trebuie să le răspundeți la doleanțe. Guvernul Cîțu, la dracu, este guvernul României, iar oamenii din stradă sunt români, cu ei trebuie să vorbească Câțu, Țurcan et.co.

Guvern de nesimțiți și ticăloși, îmbuibați și îndolenți, insolenți și ipocriți, cât credeți că vă rabdă poporul? Liberali, treziți-vă până nu deveniți relicvă istorică! USR-ul vă sapă groapa, chiar sunteți fataliști? Până la urmă, este dreptul vostru, cum vreți să muriți politic.

„Să vă fie țărâna ușoară!”

 

Tratat de dezinformare

 

   

Vladimir Volkoff a pus pe fațada copertei cărții sale Tratat de dezinformare următoarele idei esențiale:

                Discreditați tot ce merge bine în țară!

                 Implicați conducătorii în acțiuni ilegale!

                Subminați-le reputația, supuneți-i disprețului!

                Răspândiți discordia între cetățeni!

                Întărâtați-i pe tineri contra bătrânilor!

                Ridiculizați tradițiile!

Prin urmare toată arta războiului se bazează pe înșelătorie. Asta o știe și Bush și Blair.

Privind îndemnurile scrise de Volkoff văd ce se întâmplă în țară de 30 de ani încoace. Aș putea să iau punct cu punct toate aceste îndemnuri și să le pun în oglindă cu ce s-a întâmplat în România.

Discreditați tot ce merge bine în țară! Ăsta a fost ordinul dat de cei care acum ne-au ocupat. Asta s-a întâmplat cu industria românească a fost discreditată. Îmi amintesc că guvernul Ciorbea vorbea despre marile noastre centre industriale ca despre niște căpcăuni economici, energofagi falimentari ai României. Mai propunea premierul Ciorbea, și liderii Convenției Democrate care-i susțineau guvernul, ca marile unități industriale să fie privatizate simbolic pe un dolar cu condiția ca noii proprietari să investească în întreprinderile preluate. Pentru că, mai spunea Ciorbea, doar așa vom avea privatizare pe pâine, iar la capătul tunelului să se vadă  luminița.

Privatizările au fost făcute nu chiar pe un dolar, ci pentru „câțiva dolari în plus” intrați în buzunarele largi ale decidenților politic. După privatizare, instituțiile trebuiau să urmărească mersul investițiilor pe care trebuiau să le facă în intreprinderile achiziționate noii proprietari. Din nefericire nimeni nu a urmărit aceste investiții, nu aveau nici un interes, banii primiți când s-a făcut tranzacția privatizării au fost suficienți să-i facă să închidă ochii la nerespectarea legii, iar noii patroni, sprijiniți politic, au băgat în faliment întreprinderile achiziționate. Patronii după declararea falimentului au dezmembrat uzinele și le-au dus la fier vechi, de aici au luat bani frumoși pentru ei, păguboși pentru statul român. Din aceste motive au fost distruse bijuteriile industriei românești, dau două exemple: Uzinele 23 August din București, Electroputere Craiova și multe altele.

Rezultatul final a fost distrugerea în proporție de aproape 90% a industriei românești.

Agricultura, care, în 1989 avea sisteme de irigații, diguri și canale de aducere a apei, infrastructură pentru creșterea animalelor și mari complexe agro-industriale, a fost distrusă fără milă, ordinul distrugerii agriculturii a venit din același loc și pe aceleași canale. Săpânii de acum știu despre ce vorbesc.

Ce este ciudat, foarte ciudat, au dispărut animalele din curțile țăranilor, de fapt au dispărut țărani ca populație activă. În vremea tinereții și copilăriei mele, însă venind din negura vremurilor, fiecare gospodar de la sat avea o vacă, capre, oi și păsări pe lângă casă, plus caii cu care se aducea din câmp toate bucatele și nutrețul pentru ca animalele să aibă ce mânca pe timp de iarnă. Noi, oamenii, ne îngrijeam ca animalele din bătătura noastră să fie bine hrănite și adăpate, iar ele în schimb să ne dea, lapte, ouă, lână, miei și viței, porci pentru perioada de iarnă. Țăranul dimineața nu lua sacoșa în mână să meargă la prăvălie să-și cumpere de mâncare. Mergea în pivniță, în cămară ori în celar, după cum avea fiecare depozitate alimentele, de aici luau slană, șuncă, brânză, oua, carne de la garniță, cârnați afumați întinși pe culme, făină și mălai din hambar. Doar de sărbători cumpărau zahăr, orez și drojdie.

Acum animalele au dispărut, țăranii, se numesc așa fiindcă locuiesc la țară, stau cu mâinile proptite pe vârful ulucilor privind în lungul drumului, ori în înapoia vieții. Din mici producători care își asigurau traiul zilnic acum au devenit consumatori și, la fel ca aceea care locuiesc la oraș, dimineața își iau sacoșa pe umeri și merg la prăvălie să-și cumpere cele necesare traiului.

A fost posibilă această dezrădăcinare a țăranilor din cauza politicilor proaste ale guvernanților. Dintr-o dată laptele produs în gospodăria țăranilor nu mai era bun. Brânza nu respecta normele de igienă. Găinile aveau gripă, porcii Pestă, iar vacile înnebuniseră.

Mai mult decât atât, de la țară a dispărut apa potabilă. Când eram copil și mai târziu când munceam pe câmp, găseam fântâni, unele vechi de sute de ani. De acolo beam apă. Mai târziu gospodarii și-au săpat fântâni în propriile ogrăzi, să nu mai meargă în drum să ia apă de la fântânile săpate cu zeci de ani înainte și care erau în afara gospodăriilor pentru aș putea potoli setea și călătorii ce s-ar fi nimerit să circule pe acolo. Acum constatăm că, dintr-o dată, apa din fântânile noastre este infestată. Așa a apărut în supermarket-uri apa de vânzare. Cumpărăm APĂ. Groaznic.

Iată cum, dispărând aceste activități specifice satului, au dispărut și tradițiile. Ne dispar rădăcinile. Populația îmbătrânește, în jur nu mai apar vlăstare. Viitorul nostru ca neam este sumbru.

Cu ceva timp în urmă #reziștii au dus o campanie de  asmuțire a  tinerilor împotriva bătrânilor. S-a ajuns până acolo încât copiii își alungau proprii părinți din casă. Ce nemernici au putut pune la cale asemenea ticăloșii?

Iată dară cum ceea ce mergea bine în țară, ceea ce asigura un loc de muncă românilor, a fost distrus bucată cu bucată, unitate cu unitate.

Românii rămași pe drumuri din cauza închiderii unităților unde își câștigau pâinea, cu lacrimi în ochi, au luat drumul bejeniei. A plecat aproape jumătate din populația activă a României. În Țară au rămas copiii, bătrânii și cei bolnavi. Îci colo mai vezi câte un român care merge la lucru. Dintr-o populație de 19 milioane de locuitori, avem 5 milioane de salariați, foarte puțini.

Instituțiile statule au fost supuse oprobriului public printr-o denigrare susținută. Mă refer la Parlament, la Sănătate, la Învățământ și multe altele.

Cele mai hulite două cuvinte în România acestor ani, acestor vremuri, este: „IUBESC ROMÂNIA”

Partidele politice care ar fi trebuit să aibă în Parlament și în spațiul public confruntări de idei bazate pe ideologii, s-au transformat în adevărate lupte. Liderii unor partide, împreună cu șeful statului au asmuțit populația pe un alt partid considerându-l pe acesta răspunzător de toate relele întâmplate României în cei 31 de ani, uitând cu bună știință, că jumătate din această perioadă au fost tocmai ei la guvernare. Populația, la rândul ei, simpatizantă a uneia dintre tabere s-a poziționat antagonic, talibanic, chiar, împotriva celeilalte.

Iată cum s-au făcut toate exact după cartea lui Volkoff, ca la manual.

               

Despre discriminare

 

Sebastian Colțescu a fost suspendat din arbitraj până la sfârșitul sezonului pentru că ar fi spus despre un personaj din staful unei echipe că este negru. Întreb pentru o vecină curioasă: „dacă jucătorul era blond, cum sunt norvegienii, suedezii și ceilalți nordici și ar fi zis: „ăla blondul” la fel ar fi fost sancționat?

Europa cu democrația și normele ei a luat-o razna.

În România am văzut persoane politice hărțuite de demonstranți fără ca oamenii legii să intervină. De ce? Este democrație.

Despre români se spune în Europa că sunt țigani, nimeni nu sancționează pe aceea care strigă astfel de sloganuri. Personal nu am nimic cu țiganii, chiar îi consider un popor descurcăreț, de multe ori prea descurcăreț. Un popor unit, un popor care știe ce vrea și vrea ce știe.

Colțescu ar fi trebuit să-l decoloreze pe acel negru? Dacă spui că o persoană este neagră, doar pentru a face deosebirea de una galbenă înseamnă că îl discriminezi? Că îl batjocurești? Dacă spui despre un român că este brunet, așa cum sunt și eu, ar trebui să mă simt ofensat? Cred că în situația dată Colțescu ar fi trebuit să fie apărat de statul român și nu noi să-l încriminăm primii.

Există un continent plin cu populații de culoare neagră, mă refer la Africa, există Asia o mare de popoare galbene, există Europa cu populație albă, Americile cu populații albe și de culoare.

Cum ar trebui să procedăm când mergem în Africa și ajungem în Congo într-un un trib de băștinași? Să ne prefacem că nu le vedem culoarea? Ei înșiși sunt mândri de aspectul lor.

De la un timp democrația a început să-și depășească limitele. Exemplu: Spunem despre o minoritate sexuală că este gay, imediat suntem taxați că am făcut o discriminare. Dacă spunem că sunt heterosexuali este în regulă, însă se revoltă minoritatea că nu le recunoaștem drepturile.

Am senzația că din ce în ce democrația este mai mult a minorităților, fie că vorbim de culoare, orientare sexuală, ori religioasă.

Un alt aspect al noii democrații. Strig din toți bojogii mei de român: „Trăiască România, stat liber, unitar și independent”. Hopa, ONG-urile, UE și alți cârcotași încep să strige mai tare ca mine etichetându-mă drept naționalist xenofob periculos.

În România pensionarii sunt discriminați. Persoanele cu dizabilități pot fi discriminate, dacă îi zici unuia fără o mână că este ciung, dacă nu are picioare și îi zici că este olog îl discriminezi,ș.a.m.d.

Dincolo de sentimentul de compasiune pentru persoanele cu dizabilități, indiferent cum ne adresăm noi către ei, nu le rezolvăm problemele. Ei vor rămâne tot orbi, ologi, ciungi, etc. 

Îi zic unui consătean care este țigan: „băi țigane”. Lucrurile sunt grave, sunt rasist. Dacă el îmi spune mie că sunt român eu trebuie să mă consider discriminat?

În viitorul nu prea îndepărtat este posibil să ne considerăm discriminați când ni se va spune că suntem români. Există o fugă a românilor de propria naționalitate. Probabil și ăsta este unul dintre motivele care ne determină să ne căutăm conducători din alte nații: exp: germani, maghiari, francezi, etc.

Dacă fac discuție despre marii noștri înaintași: Mihai Eminescu, Creangă, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi, ori despre Ștefan cel Mare, Țepeș, Mihai Viteazul, etc. îmi sare în cap H.R.Patapievici, acest evreu polonez pripășit în România, care îmi va spune că noi, românii, dacă vrem să fim respectați în Europa trebuie să aruncăm peste bordul istoriei balastul înaintașilor noștri.

Românii, mai bine spus o parte din conducerea politică a Țării, văd viitorul nostru doar prin ochii americanilor ori ai UE.

Întreb: „România mai contează ca stat?”

 

 

 

 

8 martie. Ziua femeii. La mulți ani femeie!

 

    Mahatma Gandhi: „Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferință în tăcere, de umilință, credință și cunoaștere.”

    Camil Petrescu: „Dacă nu ați văzut niciodată o femeie care iubește, atunci nu ați văzut niciodată o femeie frumoasă.”

    Bedros Horasangian: „Nu cred în clișeul cu sexul slab și tare. Sunt convins că femeile au împins lumea înainte.”

    De Finod: „Femeiele ne-au făcut să pierdem raiul, dar îl regăsim de multe ori în brațele lor”.

    Honore de Balzac: „Niciodată femeile nu au fost mai puternice decât după ce au fost înfrânte.”

    Este dificil să înțelegi femeia, să pătrunzi în mintea ei.   

    Legenda spune așa: „Un pescar a prins peștișorul de aur. Pentru a nu fi omorât, peștișorul a promis că îi îndeplinește o dorință. Pescarul a ordonat bietului peștișor să-i facă un pod care să aibă un capăt pe pământ francez, apoi să continuie peste oceanul Atlantic până pe țărmul american. Peștișorul s-a plâns că dorința lui este exagerată și că el, un biet peștișor, fie el și de aur, nu  va putea realiza un asemenea proiect. Atunci pescarul a renunțat la prima dorință, în schimb i-a cerut peștișorului să-i spună ce gândește nevasta lui, a pescarului. Peștișorul s-a gândit puțin, apoi a răspuns: „ori de unde până unde voiai să fie podul? Este, totuși, mai ușor pentru mine să fac această uriașă construcție, decât să aflu ce gândește femeia ta”.

Oscar Wilde :„Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înțelese.”

            Toate comorile ascunse și nevăzute ale universului le găsim într-un suflet de femeie.

            Femeia a fost tot timpul un simbol al frumuseții, al gingășiei și delicateții.

            Dumnezeu, în marea să iubire pentru oameni, a făcut două ființe minunate: femeia și floarea.

Femeia știe să-și ascundă  suferința în spatele unui zâmbet înșelător.  Femeia, prin grație și frumusețe, a inspirat mulți artiști de-a lungul timpului. Femeia a fost cântată, elogiată, adulată în versuri, proză, pictură, ori sculptură.

Femeia a fost schinjuită și umilită de puternicii zilei fiindcă s-a ridicat mai sus decât condiția ei de femeie.

Marele Grigore Vieru spunea despre femeie că este: „al cincilea anotimp…poetic, romantic și atotcuprinzător.” Definiția aceasta surprinde exact complexitatea femeii.

             De-a lungul timpului multe lucruri au fost rezolvate de către femei, indiferent dacă au fost de domeniul politic, militar, științific. La fel de multe lucruri au fost și încurcate. Aceasta este femeia, sarea și piperul vieții. Fără ea viața ar fi insipidă.
            Femeia este mamă, soție, bucătăreasă, amantă, iubită. Ea este aceea care înghite toate răbufnirile bărbaților, care suportă toate mitocăniile soților. Ea ne oblojește sufletul când suntem răniți. Ne hrănește când suntem flămânzi și ne adapă când setea ne cuprinde. Tot ele ne ajută pe noi, bărbaţii, să înţelegem ce vor femeile să înţelegem. Bărbatul are muşchii, femeia are capul.
           Femeia a pornit războaie, a adus pacea acolo unde bărbaţii s-au împotmolit, a făcut regi din ţărani şi a distrus regate.
           Femeia este mai puternică decât un bărbat, numai că puterea ei nu stă în masa musculară, ci în modul în care percepe lucrurile. Să mulțumim cerului că femeile nu sunt conștiente de puterea lor. Femeia e pata de culoare a vieții, e bucuria de a trăi. Femeia este ceea ce vrea ea să fie.

              Femeia este  sprijinul bărbatului puternic, este motorul din spate care-l împinge în sus pe treptele nevăzute ale puterii.

            Femeile sunt adevărate eroine care luptă pentru scopurile lor și care trec prin viață cu fruntea sus. Femeile adoră să fie respectate și iubite.
          Am considerat întotdeauna femeia ca pe o redută. În viaţă, a trebuit  să elaborez strategii, să fac învăluiri, asalturi, ofensive, contraofensive, pentru a putea cuceri femeia şi a mă bucura de farmecele trupului său. Numai violatorii se aruncă asupra femeilor precum lupii asupra prăzii. Femeia este o poezie erotică, fiecare parte a trupului ei este un vers din poezie.

                Iubiţi femeia, nu lăsaţi necitit niciun cuvânt de pe trupul ei! 

La mulți ani, Femeie!

Mulțumesc pentru poză: peroz.ro

 

 România comemorează astăzi 44 de ani de la dezastrul natural din 4 martie 1977. Acel cutremur ne-a luat total prin surprindere, mai ales că venea la o distanță de 37 de ani de ultimul mare cutremur care zguduise țara. Bucureștiul, dar mai ales orașul Zimnicea, au fost cele mai afectate de seism. Populația țării a acționat ca un singur om. Noi, cei care eram mai departe de zona afectată, am contribuit cu bani și îmbrăcăminte pentru sinistrați. Muncitorii și-au donat câte o zi din salariu pentru „Fondul de Solidaritate” creat pentru ajutorarea celor rămași fără locuință. Armata, gărzile patriotice, cascadorii de la studioul cinematografic București, alți cetățeni ai țării, au participat nemijlocit la salvarea celor prinși sub dărâmături, apoi la îndepărtarea molozului și reconstruirea de locuințe. Faptul că exista o conducere unică în acel moment a fost benefic pentru țară. Mă gândesc cu groază ce s-ar putea întâmpla acum, dacă, din nefericire, am fi loviți de un alt seism la fel, sau poate chiar mai puternic?
     Cine ar conduce operațiunile: primul ministru, președintele, sau ordinele ar fi contradictorii?
     Atunci, la cutremurul din *77, am văzut multe ruine, credeam că doar după mari seisme ne este dat să privim uzine, fabrici, complexe agricole etc. toate în paragină și ruină. După *90 Dumnezeu ne-a ferit de seisme mari, dar oamenii (oare au fost oameni?) din fruntea statului au reușit prin hoție și indolență să aducă industria în stare de ruină, așa cum arătau cele distruse de marele seism.
Trăim vremuri tulburi cu mișcări tectonice în politica românească. 

Să ne ferească bunul Dumnezeu de un nou cutremur precum cel din 1977. În România zilelor noastre nu sunt bani nici să se mărească alocațiile copiilor, dar să se mai reconstruiască ce ar putea distruge un eventual cutremur.

Să facem un exercițiu de imaginație. Ce credeți că ar face „dragul” nostru Președinte în cazul unui cutremur. Ați ghicit, nici nu era greu. Întâi va spune populației să poarte mască și să se spele pe mâini, după care, va spăla putina și, împreună cu numeroasa sa escortă, ar pleca la munte pentru relaxare. Premierul României ar veni în fața televizoarelor și ne-ar comunica ritos:„nu sunt bani” Descurcați-vă! Cutremurul nu a fost prins în buget.

Barna, cu privirea lui fixă și ochii beliți, ar privi tâmp în camerele de luat vederi după care, plin de emfază, ar declara următoarele: „cutremurul a venit pe fondul guvernării trecute a PSD. Doar PSD-ul, prin măsurile luate în perioada 2017-2019, au pus bazele acestui seism. Așadar, noi, ca alianță politică de după 2020, nu avem nicio obligație față de populația săracă, mai ales că nu sunt votanții noștri.

Kelemen Hunor, calm, cu fața senină, va declara fără rezerve: „fiind vorba de distrugeri aflate în partea regățeană a României spun doar atât: nem tudom romano”

În 1977 a fost posibilă reconstrucția României, în urma dezastrului provocat de cutremur, fiindcă țara avea o conducere unitară. În fruntea României se afla un „analfabet”, cel puțin așa este considerat de unii politicieni din ziua de azi, care a reușit nu doar să refacă tot ce a fost distrus de cutremur, însă în paralel să meargă și cu construirea metroului care, de altfel, a și fost inaugurat doi ani mai târziu în 1979.

De treizeci de ani suntem conduși de mari învățați, de doctori în științe, singura lor realizare în toți acești ani a fost faptul că au reușit să distrugă tot ce construise Ceaușescu împreună cu poporul în 25 de ani și, ca o altă mare realizare, a politicienilor de tip nou, a fost împrumutarea statului cu sume uriașe de bani pe care, aceeași dragi politicieni, împreună cu camarila lor, iau furat cu nesimțire.