Totalul afișărilor de pagină

luni, 4 aprilie 2016

Dragnea, dă-ți demisia!

                    Sunt un om cu convingeri ideologice de stânga, de 26 de ani urmăresc scena politică a țării, încercând să descopăr valorile liberale și social democrate puse în practică. În locul unor ideologii de stânga și de dreapta am găsit hoți și pe stânga și pe dreapta. Presa abundă de articole contra partidelor, mai precis contra modului în care s-a făcut politică timp de 26 de ani, indiferent de partidele aflate la putere. Populația Țării nu mai vrea partidele aflate până acum la putere cu aceiași politicieni hoți și corupți.  Singura alianță transpartinică a fost hoția. Indiferent de ideologie au avut o singură doctrină : furtul și jaful banului public.
În aceste condiții aș fi vrut să văd o nouă conducere a PSD, Liviu Dragnea, am spus-o , o spun și acum, nu avea ce să caute în fruntea partidului. De urgență să facă un pas în spate, chiar în spate de tot, iar ca lider să fie propus un alt membru PSD, asupra căruia să nu planeze nici un fel de suspiciune. Actualul lider  face o politică de sluj, de preș în fața lui Iohannis și DNA, acest lucru e posibil datorită problemelor cu justiția pe care Dragnea le are.
Un lider de partid este un tribun al poporului, este portavocea celor care l-au ales în fruntea lor. Liderul de partid este acela care iese în față  în orice confruntare politică. Este acel om, gata de sacrificiu în orice moment pentru binele partidului și al electoratului său.
Liderul  trebuie să fie un bun orator, pentru a strînge în jurul partidului masele largi ale poporului votant. Trebuie să se ridice deasupra oricăror tentații materiale, luptând continuu pentru implementarea doctrinei politice a partidului. Nu poți fi un bun lider de partid, dacă nu ești imaculat, în clipa în care asupra ta, ca șef, planează o suspiciune, trebuie să te retragi inainte de a ți se cere acest lucru. Partidul trebuie pus mai sus decât orice aspirație materială, orgoliu personal, sau carieră politică. În politica actuală nu avem nici un lider demn, de a ocupa această funcție. Deocamdată nu mă interesează partidele liberale, vreau un partid de stânga puternic și bine ancorat în viața politică, în viața publică și nu în cătușele DNA.  Nu pot vota un om, asupra căruia planează o suspiciune, că dosarul se va dovedi că a fost politic făcut,  sau pe bune, este mai puțin important. Important este ca acei oameni care participă la alegeri să fie deasupra oricăror suspiciuni. Poate DNA-ul este un instrument politic, poate nu este. Știu un singur lucru, avem oameni cu averi uriașe, care nu le pot justifica (adevărul este că nici nu-i întreabă nimeni), și o Țară care a fost jupuită de toată puterea ei economică. Altfel spus, avem o Țară din care s-a furat tot ce se putea fura, de la bogățiile subsolului până la ultima fabrică de cărămidă, dar nu avem hoți. Ăsta este un paradox.
Nu se poate ca un lider de partid care se respectă, dar care mai ales respectă partidul și propriul electorat să facă temenele în fața celor care,  prin mijloace mai puțin ortodoxe, a scos partidul lui de la guvernare. Nu se poate ca Liviu Dragnea să susțină aberațiile unui guvern numit de Bruxelles, ai căror miniștrii își bat joc de populația României. Nu se poate să susțină un guvern care neagă meritele guvernului PSD.
Dacă Partidul Social Democrat nu vrea să moară, trebuie să găsească soluții urgente de schimbare. Un lider mai puțin cunoscut, dar curat, asupra căruia nu planează nici o umbră de corupție, sau de hoție, va face mai mult bine, decât Dragnea care este hârșit prin politică de mai bine de 20 de ani. Dealtfel domnu Liviu Dragnea este provenit în PSD, el a debutat în politică ca membru al PD. Trec peste acest mic amănunt, 50% dintre politicieni sunt traseiști, nu mă voi lega de acest fapt, mai ales că la acea oră PD-ul era afiliat Internaționalei Socialiste, prin urmare era un partid de stânga.
Faptul că liderul actual al PSD, deși suntem în preajma alegerilor locale, nu își face simțită prezența, se explică prin respectarea semnalelor primite, de la aceia care îl conduc din spatele cortinei. Aceștia i-au transmis un : ”mucles, mergi pe șipcă dacă ții la pielea ta”. Dragnea o fi el, cum o fi, dar la pielea lui ține. A intrat într-o stare de ”non combat” pe care o respectă cu sfințenie.
Liviu Dragnea a descifrat bine mesajele primite indirect de la Cotroceni, ”ciocu mic”, anul ăsta alegerile le câștigă partidul ”meu”, pentru a-mi da guvernul ”meu” să mă pot juca și eu.
Ca un elev cuminte și silitor, dar care a fost prins copiind și cu lecția neînvățată, Dragnea se face mic, mititel, poate scapă și el fără dosărel.
Habar nu am dacă a făcut vreo infracțiune, sau nu, dar când ai fost 12 ani Președinte de Consiliu Județean, apoi viceprim ministru și ministru, e greu să nu se găsească o ”dudă” care să fie fluturată prin presă, apoi un dosar penal.
DOMNULE DRAGNEA, DAȚI-VĂ DEMISIA DIN FRUNTEA PSD, PLECAȚI, E ȘANSA DUMNEAVOASTRĂ DE A DEMONSTRA CĂ SUNTEȚI UN MARE OM POLITIC, NU PUNEȚI ÎN PERICOL PARTIDUL PENTRU MÂNDRIA PERSONALĂ. DEMONSTRAȚI CĂ AVEȚI CARACTER ȘI PERSONALITATE, FIȚI DEASUPRA ORGOLIILOR, FIȚI UN OM POLITIC RESPONSABIL. ÎN CAZ CĂ NU VĂ DAȚI DEMISIA, ISTORIA VĂ VA JUDECA. INTRAȚI ÎN ISTORIE, NU IEȘIȚI DIN EA.
Ăsta este un prim articol despre PSD. Ne vom mai auzi.
Mulțumesc pentru poză : sursazilei.ro




7 comentarii:

  1. Aceștia i-au transmis un : ”mucles, mergi pe șipcă dacă ții la pielea ta”. Dragnea o fi el, cum o fi, dar la pielea lui ține. A intrat într-o stare de ”non combat” pe care o respectă cu sfințenie.
    Liviu Dragnea a descifrat bine mesajele primite indirect de la Cotroceni, ”ciocu mic”, anul ăsta alegerile le câștigă partidul ”meu”, pentru a-mi da guvernul ”meu” să mă pot juca și eu.
    Ca un elev cuminte și silitor, dar care a fost prins copiind și cu lecția neînvățată, Dragnea se face mic, mititel, poate scapă și el fără dosărel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce vorbesti, esti de stanga zici ? Si ai impresia ca PSD-ul e un partid de stanga ? Pe ce lume traiesti, spune-mi un singur lucru pe care l-a facut aceasta haita pentru oamenii sarmani ca pentru imbuibati, corporatii, pentru ei si familiile lor iti pot scrie un pomelnic. Ce-au facut ei, in afara de a arunca in scarba din cand in cand , inainte de alegeri cativa lei in dispret la salariul minim pe economie. In rest, e jale. Discrepante de neimaginat intre pensii si salarii. Ce raport intre maxim si minim, nimic. Pana si la alocatiile de stat s-au lacomit si iat toti, indiferent de venituri, desi acestea sunt indemnizatii de protectie sociala. Nimic, nimic in schimb ei, borfasii PSD-isti se imbogatesc cu nesimtire. Macar de la ceilalti nu te astepti dar de la asa zisii social-democrati ai asteptari, ai pretentii. Si cand vad ca ceea ce te framanta pe tine este care borfas sa conduca mafia, il vrei pe unul sau pe altul. Nu te-ai convins ca-i tot un drac ?

      Ștergere
    2. Aveam impresia că ați citit articolul. Am scris eu undeva că este de stânga? Am scris că sper să fie. Altădată vărog să vă semnați altfel vă șterg comentariul

      Ștergere
    3. Din continutul mesajului mi-am dat seama ca va preocupa PSD , probabil pentruca sunteti un om de stanga si plecati de la prezumtia ca acesta chiar este de Stanga. Mi-a facut impresia si nu cred ca m-am inselat , ca sunteti preocupat de schimbarea imaginii acestui partid, veniind chiar cu solutii de vrajire a populatiei, prin sugerarea de a pune in fruntea partidului a unei persoane mai putin cunoscute (fara insa a se putea face modificari in structura si baza lui) Cu alte cuvinte sa ne facem ca ne-am reformat pentru a pacali din nou electoratul. Si eu sunt un om de stanga dar nu pot avea o alta pozitie fata de acest partid mafiot decat de a face in asa fel incat sa dispara din viata politica si nicidecum sa doresc sa le dau sfaturi in vederea castigarii din nou a alegerilor. Ca si celelalte partide parlamentare in mod normal ar trebui sa existe legislatie pentru scoaterea in afara legii pentru tradare de tara si nicidecum pentru a inlesni mentinerea lor la carma tarii.

      Ștergere
    4. Am înțeles și sunt de acord cu dvs.

      Ștergere
  2. Incerc sa-mi dau seama cam cu l-ar avea Kovesi la mana pe Dragnea, caci, precis il are!
    Si nicidecum pentru tampenia cu buletinele de vot din 2012, ci pentru vreo acumulare ilegala de avere, fie de pe vremea cand era membru PDL, fie de cand activeaza, ca o „conserva” sau nu, in PSD.
    Pe de alta parte, oportunistul Zgonea, prinzand gustul puterii, i-a dat o mana de ajutor lui Dragnea intru indepartarea lui Ponta de la sefia PSD, sperand in ascuns ca, intr-un final cu Dragnea dupa gratii, sa prinda sefia PSD.
    Iar ca sa fim sinceri pana la capat, imaturitatea politica a lui Ponta, cel care a plecat urechea la „licuricii” americani si europeni, dar si la perfizii colaboratori cu care s-a inconjurat. Iar aceasta imaturitate politica isi arata azi consecintele, care, fundamentat sau nu, il vor exclude pe fostul lider PSD din viata politica.
    Chiar daca azi se bucura de o oarecare notorietate, ceva mai buna decat a „actorilor” politici de azi, „licuricii” se vor ocupa de restrictionarea accesului in viata politica (si publica?) a lui Ponta, poate ceva mai abitir decat preocuparea lor in povestea cu tragedia de la Colectiv si in protestul tinerilor prosti, „frumosi si liberi”!
    Personal, nu cred ca votul romanilor mai conteaza in ecuatia elerctorala, caci optezi pentru cine vrei, si iese castigator cine trebuie, desigur cu largul sprijin al celui care „numara” buletinele de vot.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate, nu pot adăuga nimic la comentariul tău

    RăspundețiȘtergere