„Mare buboi s-a spart
odată cu condamnarea lui Voiculescu de se scurgea atâta puroi pe
străzi”,a scris Sebastian Lăzăroiu pe pagina sa de facebook. Câtă
răutate se poate aduna într-un om să poată scrie asemenea cuvinte
despre nişte semeni? Cum poate un om cu oarece cultură să scrie
despre nişte cetăţeni, fie ei şi antibăsişti, asemenea cuvinte?
Ieri 10 aug. câţiva
ziarişti din cadrul Antenelor au anunţat că vor face o plimbare la
ora 5 PM în jurul Palatului Cotroceni şi zona Leu- Grădina
Botanică, fără să facă o mobilizare în acest sens. S-au adunat
mai multe mii de oameni care, chiar au avut o atitudine de
plimbăreţi, sigur aflându-se în apropierea Cotroceniului mulţi
nu s-au putut autocenzura şi au scandat împotriva celui ce se află,
unii ar spune ilegal, pe fotoliul de Preşedinte al României. Alţii
şi-au manifestat bucuria întâlnirii cu jurnaliştii prezenţi la
această uriaşă plimbare. Lucrurile au decurs în linişte şi
paşnic, în afara unui incident, de care ziarişti antenelor s-au
dezis, petrecut între o reporteră de la B1 şi un participant la
plimbare. Indiferent despre ce a fost vorba între ei nu trebuie să
agresezi un ziarist, chiar dacă ziaristul are o atitudine
provocatoare, cu atât mai mult cu cât era o femeie.
Atitudinea
televiziunilor B1 şi Realitatea nu mi s-a părut „colegială” de
loc cu Antenele. Amândouă titrau că marşul de ieri a fost unul
al violenţei şi nu unul al păci şi libertăţii de exprimare.
Lăzăroiu făcea un paralelism între plimbarea de ieri şi
mineriadele din ani '90, trebuie să fi cel puţin bolnav la cap să
faci asemenea comparaţie, chiar indentificase în persoanele
prezente ieri, unele ce bătuse protestatarii în timpul mineriadelor
din anii '90.
E bun pluripartitismul,
e bună diversitatea de idei, e bună democraţia, dar când locul
schimbului de opinii, al cuvântului pro, ori contra unei anumite
idei, este luat de ură, de încrâncenare şi dorinţa de linşaj,
înseamnă că lucrurile au scăpat de sub control. Toate acestea se
pot întâmpla pentru că semnalele trase din cele mai înalte
poziţii ale statului sunt unele de învrăjbire, de asmuţire a unei
tabere împotriva alteia. Preşedintele României, legitim, ori nu,
deocamdată îşi ridică salariul datorită acestei funcţii, in loc
să rămână conform Constituţiei, Preşedintele tuturor românilor,
domnia sa s-a poziţionat de partea unui singur partid, neuitând la
nici o ieşire publică să-şi exprime adeziunea faţă de PMP,
despre el e vorba, această poziţionare a polarizat şi mai mult
populaţia, rolul Preşedintelui trebuia să fie acela de mediator
intre instituţiile statului, nu de instigator la ură între
instituţii şi societate.Comportamentul cel puţin discutabil al
Preşedintelui în raport cu cei care vine în contact şi nu este de
aceiaşi parte a baricadei cu domnia sa a avut de suferit, amintesc :
lovirea acelui copil, epitetul adresat unei jurnaliste pe care o
tâlhărise de telefonul mobil, „ţigancă împuţit㔺i multe
altele, cei care sunt adepţii lui vor fi la fel de belicoşi.
Modul trunchiat de a
prezenta lucrurile la televiziunile băsiste, a indus în eroare
publicul telespectator, a creeat confuzie, neîncredere şi dezbinare
între tabere.
Trubadurul, boemul,
căntăreţul, chitaristul şi din când în când liberalul Ludovic
Orban spunea despre ziariştii Antenei 3 că au incitat la violenţă
şi să fie anchetaţi de poliţie pentru asta. Bietul Orban a uitat
când liberalii plângeau pe umerii celor de la antene, a uitat când
îi susţinea în lupta impotriva regimului Băsescu, a uitat când a
picat guvernul MRU cu ajutorul Antenei3?
Plimbarea de ieri a
arătat un popor care a început să înveţe ce înseamnă
democraţia, ce înseamnă libertatea cuvântului ce înseamnă
solidaritatea. Incidentul este regretabil, dar vorba unui cunoscut
Preşedinte : „o fi zis copilul ceva, o fi jignit pe doamna”, nu
se ştie din ce a început scandalul, dar indiferent de motiv nu
trebuia să se întâmple.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu