Eutanasierea, crimă asumată prin lege

           Un articol postat de Emil Dumitrache, preluat de la ştiripesurse.ro în care Ministrul Sănătăţii din Lituania a propus introducerea eutanasierei ca soluţie finală pentru cetăţenii săraci care nu îşi pot permite îngrijiri paleative şi pentru cei bolnavi incurabil, ajunşi în fază terminală.În susţinerea acestei idei d-na ministru dădea ca exeplu Belgia, ţară care a adoptat o asesmenea lege.

Provocat şi de d-na Luminiţa Stana, voi încerca să îmi spun părerea.

Biblia intr-una din porunci spune sec : „să nu ucizi”!, tot Biblia ne spune :”să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”,(Leviticul 19,18). Învăţătura sfintei Biserici spune că: „viaţa noastră este a lui Dumnezeu, Care ne-a dat-o şi deci nu avem voie să facem ce vrem cu ea”.

Numai atăt luat din Biblie şi este suficient să oprim orice discuţie despre eutanasiere. În mod normal ar trebui să pun punct şi să închei articolul, dar voi face câteva observaţii ce vor aduna probabil multe comentarii pro şi contra.

         Oamenii săraci care, nu au bani pentru tratament paleativ, este o chestiune a guvernului.

Bolnavii incurabili aflaţi în faza terminală, cănd morfina nu mai reuşeşte să atenueze durerile, despre ei e vorba. Este o crimă dacă îl scăpăm de dureri prin eutanasiere, ori noi înşine devenim criminali? Tot Biserica ne spune că : omul cu cât se chinuie mai mult pe acest pământ, cu atât va fi mai repede iertat pentru păcatele făcute cu voie ,sau fără de voie.Acolo pe patul de suferinţă este un părinte, un copil de-al nostru care ţipă de durere, cum procedăm? Conform sfintei Biserici şi sfintei Scripturi e simplu, îi lăsăm să se chinuie până ce îi va chema Dumnezeu la sânul său. Noi ca oameni, ca apropiaţi ai celor ce se chinuie, am accepta să le curmăm suferinţa? Grea povară pentru cine îşi va asuma asemenea răspundere. În cele mai multe cazuri bolnavii aflaţi în asemenea momente tragice sunt lucizi, contează părerea lor, până la urmă nimeni nu trebuie să hotărască în locul celui în cauză, decât atunci când pacientul nu mai este lucid. Dacă aceşti suferinzi imploră să li se curme suferinţa, ori familiile cer acolo unde ei nu mai sunt lucizi, să se intervină pentru stoparea suferinţei chiar cu preţul vieţii ce putem face? Personal, spun acest lucru cu inima strânsă, cred că în cazuri cu totul şi cu totul speciale poate fi aplicată eutanasierea, după ce bolnavul a fost supus unei comisii medicale şi verdictul e clar- incurabil, faza terminală.

       Cred că şi asistarea cu neputinţă la agonia unui om fară să faci nimic pentru a i se curma durerile, ori ceea ce îi este administrat nu îşi mai face efectul, este tot crimă.

Doamne, fă ca aceste bolii producătoare de atâta durere să nu mai existe!