Confesiuni IV, o zi din comunism

„     Stai dom-le la rând, nu mai intra prin faţă, spune mă vânzătoarei să dea câte una, să se ajungă la toţi!”, striga disperat un nene ce se ataşase  rândului kilometric, format la uşa  magazinului alimentar. Mă apropii de guralivul cetăţean şi îl întreb : „ce se dă aici, a băgat marfă”? „nu ştiu domle, acum am venit şi eu”, îmi răspunde calm cetăţeanul. După câteva clipe îl întreb din nou :”de ce ţipaţi aşa?”, „îmi făceam antrenamentul, că precis vor intra prin faţă”. Îl las în plata domnului şi trec în revistă lungul rând de oameni aşezaţi ,care pe scaune, care rezemaţi de zid, câţiva pensionari jucau tabinet, aveau o măsuţă de picnic şi 4 mici taburete. Când am ajuns în dreptul uşii, am realizat că magazinul era închis, iar un afiş pus pe interior, anunţa că este în renovare. Curios, am întrebat pe primul om care era la rând, de ce stă acolo şi dacă ştie că magazinul este închis pentru renovare? Răspunsul cetăţeanului a fost spus cu toată răspunderea, " ştiu  că afişul este pus de sanchi, m-a informat unul de la alt magazin, unde mă aşezasem la rând, că el ştie precis că se va aduce carne şi de porc şi de pui, chiar m-a rugat să-i ţin un loc, dar văd, că nu a venit până acum." Aşa că, dacă se aşezase un prim om în faţă uşii magazinului Alimentara, ceilalţi, fără a mai întreba ceva, s-au aşezat lângă el. În timp ce discutam cu cetăţeanul aflat primul la rând, o cucoană, aşezată mai în spate, a început să ţipe la mine că am intrat prin faţă, zadarnică a fost încercarea mea, de a linişti femeia dezlănţuită. Am plecat din faţă şi m-am oprit în faţa furioasei doamne, am luat o poziţie cât pot eu de amabilă şi conciliantă, apoi am întrebat-o dacă ştie că magazinul este închis pentru renovare. Am privit-o cu atenţie să văd cum reacţionează, era o femeie la 30 de ani, frumoasă, unii ar spune, „o femeie bine”, adică una din acelea care mai au şi ceva carne nu numai o înşiruire de oase. Ochii mari, verzi, sprâncenele proaspăt pensate, fruntea înaltă, de unde începea un păr lung, brun, în inele mari, ce încadrau o faţă albă, cu obrajii uşor îmbujoraţi, nasul în vânt, obraznic, pus deasupra unor buze frumos conturate ce transmiteau o senzualitate aparte. Trupul, format din două trapeze având baza mică pe linia buricului, lăsa să se vadă un piept frumos şi generos, dintr-o bluză mult prea decoltată. La auzul veştii date de mine, prima impresia a fost şoc, apoi şi-a revenit şi a dat drumul unui râs aproape  isteric, un râs care elibera corpul de toată tensiunea acumulată. M-a privit şăgalnic şi a mai întrebat o dată dacă este adevărat, la răspunsul meu afirmativ, a ieşit din rând. Ceilalţi, care auziseră discuţia noastră, nu au crezut nimic, au rămas în continuare, bucuroşi că scăpaseră de două persoane.

     Am plecat, împreună, cu doamna să căutăm un alt magazin „alimentara”, ori vreo pleaşcă de ne apărea în cale. Mergeam, unul lângă altul, fără să ne grăbim, discutând câte-n lună şi stele. Doamna, la început timidă, a început să prindă curaj, discuţia se învârtea în jurul problemelor cu aprovizionarea casei cu cele necesare; vorbeam încet, aproape şoptit, discuţia noastră putea fi destul de periculoasă pentru acele vremuri. Privind-o în ochii ei mari, ca smaraldul, am întrebat-o cine este, cu ce se ocupă şi în general cu ce îşi omoară timpul. Aşa am aflat că a fost căsătorită, că are un băiat de 10 ani, care este în grija părinţilor ei  undeva la ţară nu departe de oraş. Serviciul era destul de bun, iar acum e în concediu. Trebuia neapărat să cumpere carne, ulei şi unt să trimită copilului, totodată a găsit timp să-şi ceară scuze pentru ieşirea nervoasă de mai înainte, asigurându-mă, că ea nu este așa şi că în general este dură pentru aş ascunde timiditatea.
 .

    Tot colindând pe la magazine, am trecut, fără intenţie, prin spatele unei „alimentări” de unde doi domni graşi, cu fălcile ce atârnau peste cravatele slinoase de la gât, ieşeau cu sacoşele pline. Când vânzătorul a vrut să închidă, am băgat repede piciorul între toc şi uşă făcându-i misiunea imposibilă. A încercat să mă bruscheze, tovarăşa mea de drum l-a atenţionat că strigă miliţia, dacă nu ne serveşte şi pe noi. Nu a fost tocmai ortodox ce am făcut, dar cum nici ce făcea el, nu era, ne-am împăcat conştiinţa. Vânzătorul a umplut sacoşele, am plătit ,apoi am plecat. Bucuroşi că am rezolvat problema cea mai spinoasă, ne-am oprit la o cafenea. Era o grădină umbroasă, doi castani uitaţi de vreme, străjuiau dinspre sud frumoasa terasă. Am căutăm un loc cât mai răcoros, apoi cu cafelele şi sucurile reci  în faţă, relaxaţi şi bine dispuşi, am început să vorbim despre vreme şi vremuri. Am pus mâna  peste a ei, nu a retras-o, m-a privit în ochi şi mi-a spus că este divorţată, că a fost destul timp singură, iar acum e  foarte vulnerabilă. Dacă ar avea o aventură, aşa pe nepusă masă, e posibil ca a doua zi să regrete, ceea ce am înţeles că, deşi ar vrea, bine ar fi să amânăm momentul. Mi-a fost greu, dar am acceptat dorinţa ei. Chiar a crescut în ochii mei,  ne plăcându-mi femeile care se lasă prea uşor cucerite.

    Am considerat întotdeauna femeia ca pe o redută. Trebuia să elaborez strategii, să fac învăluiri, asalturi, ofensive, contraofensive, trebuia să câştig fiecare petic din trupul ei. Nişte sâni la vedere fără a fi descoperiţi de mine puţin, câte puţin, nu produc asupra mea aceeaşi impresie. O rochie până la fund este aproape inhibantă, faţă de o descoperire a piciorului centimetru cu centimetru; trebuie lăsată bucuria de a trăi fiecare moment al dragostei. Numai violatorii şi soţii blazaţi se aruncă asupra femeilor precum lupii asupra prăzii. Oamenii normali văd femeia ca pe o poezie erotică, fiecare parte a ei este un vers din poezie.

    Despre relaţia cu doamna, nu pot povesti nimic mai mult decât că a fost o relaţie corectă care a durat, până s-a destrămat.
Mulţumesc pentru poză : istorie-pe-scurt.ro
.