Ecumenism declarativ

        Nu putem vorbi de religie şi de ban în acelaşi timp.

Trebuie făcută o distincţie clară între religie şi valorile ei pe de o parte şi slujbaşii aşezaţi în fruntea Bisericii pe de altă parte.

Biserica este comunitatea creată de Iisus Hristos din oamenii care cred în învăţăturile Lui. Mântuitorul nu a lăsat două religii creştine, ortodoxă şi catolică, ci una singură şi indivizibilă, religia creştină. Puterea din ce în ce mai mare, care a început să-i revină capilor bisericii, a făcut ca 1000 de ani mai târziu de la apariţia ei, a religiei creştine, să fie împărţită pe criterii politice şi de autocraţie, au făcut ca puterea laică să primeze în faţa evlavie şi credinţei. Astfel, religia creştină pe care Iisus Hristos şi Sf. Petru, primul episcop al Romei, au lăsat-o moştenire, a ajuns să fie împărţită în două mari religii creştine: ortodoxă, Biserica răsăriteană şi catolică, Biserica apuseană. Diferenţele, au fost unele mai mult inventate, decât de fond. Nu, numai că s-au despărţit, dar de 1000 de ani trăiesc ca două Biserici rivale, abia în ultimul timp se vorbeşte de ecumenism. Chestiunea nu este simplă, este vorba de putere, dacă la ortodocşi Biserica este autocefală în fiecare Ţară ortodoxă, la catolici, există un singur conducător autocrat spiritual, asupra tuturor catolicilor din întreaga lume.

     Puterea şi banul sunt lucruri peste care vor trebui să treacă capii celor două Biserici. Aici nu este vorba neapărat de Papa de la Roma şi ceilalţi Patriarhi creştini în frunte cu Bartolomeu al Constantinopolului, este vorba de armatele de slujbaşi cocoţaţi pe bani mulţi în fruntea diocezelor.

Religia creştină în ansamblul ei este compromisă de însăşi împărţirea în ortodoxă şi catolică, asemenea împărţire poate crea anumite îndoieli, ori o credinţă trebuie să fie de nezdruncinat. Cele două Biserici nu pot vorbi împotriva sectelor desprinse din sânul lor, atâta timp cât ele ca exponente şi continuatoare declarate ale dogmei creştine, nu pot ajunge la un numitor comun, după ce, 1000 de ani au suferit şi propăvăduit religia împreună.

Va putea vreodată Papa de la Roma să lase a fi ştirbită din autoritatea sa asupra tuturor catolicilor, inclusiv al ortodocşilor prin unificare? Dar patriarhii Bisericilor creştine din  ţările, acum, ortodoxe, vor dori să-şi piardă puterea pentru a deveni simplii episcopi, ori mitropoliţi ai ţărilor respective, subordonându-se Sfântului Scaun? Grele întrebări, mai ales că prin aceasta ar pierde mari sume de bani din salariile actuale. Până la urmă diferendele nu sunt dogmatice, sunt de natură materială, diavolească, ţinând cont că banul este ochiul dracului.

     Există acum la Roma, un Papă cu mare deschidere şi înţelegere, un Papă care, probabil îl va întrece pe Papa Ioan Paul al II-lea, binecuvântă fie-i memoria! în felul de a participa la durerile omenirii. Nu ar trebui făcută nici un fel de negociere, Iisus Hristos, prin Evangheliştii Săi, a lăsat pentru a ne învăţa pe  noi, păcătoşii, cele 4 Evanghelii, aceste unice cărţi de îndreptare şi învăţătură.

Ideologii celor două Biserici vor trebui să se aşeze la masa discuţiilor şi fără a fi dogmatici, luând cuvintele ca atare, să găsească soluţiile cele mai bune pentru a fi îndreptată nedreptatea care avut loc  în 1054 cand s-a produs Marea Schismă.

Şi pentru ca această unificare să fie trainică şi fără disensiuni, capii Bisericii, adică, mitropoliţi, episcopi, cardinali, oricum se vor numi să depună jurământ de sărăcie. Astfel ei ar putea să redea credibilitatea Biserici. Credibilitate care, la acest moment este pe muchie de cuţit.

Nu înveşmântaţi în aur ierarhii Biserici vor reuşi să aducă oamenii cu faţa spre Biserică, ci fiind în odăjdii simple, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul nostru. Izgonind neguţătorii din templu, Iisus ne-a învăţat să punem credinţa mai presus de bani. Opulenţa manifestată de mai marii Bisericilor Creştine, îndepărtează creştinii de la adevărata credinţă. Omul e tentat să compare pe cel ce îi predică cu trimisul Domnului ori predicatorul îmbrăcat în veşminte aurite cu marile crucifixe de aur la gât, nu-şi găseşte corespondent în visul creştinului.     Măreţia trimisului lui Dumnezeu a constat în puterea cuvântului şi a învăţături, nu a aurului şi grandomaniei.

     Învaţă-i Doamne pe slujbaşii tăi să readune turma, de 1000 de ani o tot risipesc, din cei mulţi au rămas puţini, din cei puţini au rămas şi mai puţini. Înmulţeşte-i tu, Doamne! Amin!