De dincolo de gratii,
Voiculescu a arătat spre Daniel Constantin şi a făcut gestul
mazilirii. Toţi ciorbagii şi başbuzucii din subordinea
Voiculescului au sărit pe şeful conservatorilor, în cel mai scurt
timp va fi organizat un congres al PC în care se va discuta alegerea
unei noi conduceri. Soarta bietului Daniel a fost decisă, urmează
numai formalitatea debarcării. Personal, nu m-a impresionat prin
nimic acest individ, în afara unei feţe şi unei priviri de tocilar
care ştie să spună „sărut mâna” cu tot respectul, restul e
sluj. Cât timp a fost un executant docil al ordinelor primite, a
fost în regulă, în momentul în care a ieşit din rând, va fi
ejectat.
Nu mă interesează cine
este în spatele acestui partid de buzunar, pitit după trustul
Intact, m-a deranjat modul în care au acţionat toţi spahii
trustului ,la semnalul lui Voiculescu.
Am înţeles şi mi s-a
părut de bun simţ să-şi apere patronul în clipa în care a fost
condamnat, într-un proces mai mult decât discutabil. Nu muşti mâna
celui ce te hrăneşte, vor spune unii că ei aduc mai mulţi bani în
trust decât primesc, sunt deacord cu ei, aşa este, dar să nu uităm
că un salariat îşi riscă numai postul lui în caz de faliment,
patronul îşi riscă banii investiţi. De unde sunt banii, nu este
treaba mea, pot face supoziţii, mă pot alinia corului care spune că
Voiculescu a furat banii securităţii, tot ce se poate, dar pentru
asta trebuie să existe o hotărâre judecătorească. În acest
moment avem o condamnare pentru o cu totul altă speţă, aştept
momentul când se va spune că patronul Intact a devalizat conturile
securităţii, ori din contră, este curat.
Ataşamentul faţă de
patron, este la fel cu ataşamentul faţă de cineva din familie.
Partidul Conservator este
o entitate separată de trustul Intact, îmi place să cred, cu o
conducere separată, cu organe de conducere de sine stătătoare,
gata să sancţioneze abaterile, or incapacitatea de a conduce, a
unui lider.
Prin urmare, dacă
Daniel Constantin nu a condus partidul conform sarcinilor trasate de
Congresul lui, poate fi tras la răspundere, chiar schimbat din
funcţie prin alegeri democratice în cadrul partidului. Impunerea
din exteriorul partidului a ordinelor de schimbare a liderului pentru
motive ce ţin de activităţi exterioare partidului, sunt
otrăvitoare pentru bunul mers al formaţiunii.
De acum lider al PC,
neconfirmat încă, este C. Popescu-Piedone, pare OK, este activ, a
slăbit, dacă mai continuă cu slăbitul în ritmul ăsta va trebui
să-şi schimbe numele din Piedone în Charlot.
Este clar că PC este
condus în continuare de Voiculescu, e treaba lor, măcar să nu mai
fie pe faţă, e dictatorial. Dacă tot conduce să-şi asume acest
lucru. D-le Voiculescu s-ar putea să faci mult rău partidului ,
încercând să faci bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu