Stop războiului

       Europa poate răsufla uşurată pentru moment. Summitul de la Minsk, considerat unul dintre ultimele şanse de pace, a avut succes, din 15 martie intră în vigoare armistiţiul dintre forţele pro ruse şi ucrainieni. Nu intru pe fondul discuţiilor dintre liderii, Germaniei, Franţei, Ucrainei şi Rusiei. Important este că la orizont se întrevede o posibilitate de încetare a focului şi retragerea armamentului greu din zona de conflict. Pentru următoarea perioadă, acolo unde acum e război, va rămâne o zonă cu „conflict îngheţat”. Poate să-i spună cum vor, numai armele să nu mai vorbească, ajung cele peste 5400 de persoane ucise în timpul acestui conflict.

Şubreda pace va putea rezista dacă celelalte state nebeligerante vor şti, mai bine spus, vor dori, să se menţină liniştea. Politica americană faţă de Rusia, nu trebuie să fie una de superioritate, trebuie să fie o politică de căutarea unor soluţii paşnice pentru consolidarea acestei păci. Politica băţului prin gard, nu face decât să aţâţe un foc care mocneşte sub spuza lui.

       Suntem Ţară membră NATO, dar în acelaşi timp suntem vecina acestui conflict deschis, suntem aproape de marele vecin de la răsărit. Nimeni nu ne împiedică să avem o politică de prietenie cu Rusia, de bună vecinătate, de partener în schimburi comerciale. Vor fi unii care vor spune că în ultimii ani Rusia prin societăţile care au acţionat pe teritoriul nostru au distrus unităţile economice pe care le-au privatizat, mă refer mai ales la combinatele siderurgice preluate de firma Mechel. Sigur că aşa este, dar guvernanţii noştirii ce au făcut, dar serviciile de informaţii? Aşa putem da exemplu şi de firma americană Bechtel, o adevărată pacoste, dar la fel guvernanţii au partea lor de vină. Un proverb spune aşa : cu vecinul să te ai bine, dacă, ferească Dumnezeu, îţi ia foc casa, până vin neamurile, vecinul sare primul cu găleata de apă să te ajute, sau, tot vecinul este cel ce îţi poate da foc casei. Putem foarte bine să fim pro americani, membrii NATO, UE, dar să păstrăm legături de bună vecinătate cu restul ţărilor din afară NATO şi UE. Într-un eventual conflict NATO- Rusia, noi am fi vârful împins al războiului. Ţara noastră poate deveni teatrul unui război cu un rezultat greu de anticipat. Eu cred că populaţia, atunci când Ţara a aderat la NATO, nu a înţeles consecinţele unei asemenea alianţe, abia acum când războiul bate la uşă realizează ce înseamnă alianţa. Singuri, dacă am fi în condiţiile României de astăzi, singurul statut ce l-am fi putut avea era acela de Ţară neutră. România nu poate susţine din punct de vedere economic un război, o poate face cu sacrificii foarte mari, poate mergându-se până acolo încât se vor înjumătăţi drepturile salariale de la stat, pensiile şi alte ajutoare. România se poate menţine pe linia de plutire, dacă nu intervin cataclisme în bunul mers al Ţării. Un cutremur de mare intensitate poate da peste cap bugetul României şi întoarce economia în timp. Noi ca stat e bine să nu încurajăm nici una din părţi, de-a lungul timpului, nici Ucraina, nici Rusia, dar, nici SUA, nu ne-au ajutat, nu am avut avantaje de pe urma lor, aş spune chiar că am avut de pierdut. Îmi amintesc de datoria ce o avea Irakul la noi, la care noi am renunţat la îndemnul american, ca să numai spun şi de necazurile pricinuite de Ucraina şi Rusia.

       Politica noastră trebuie să fie una de mediere a conflictului, nu de aţâţare a lui.

În final nu pot spune decât ca : Dumnezeu să le lumineze minţile şi să le răcorească capetele înfierbântate celor ce pot spune STOP războiului.