Istoria aşa cum a fost. Ţăranul-muncitor II

         

      A intrat în curtea căminului. Era o clădire veche construită din cărămidă, avea parter plus etaj, în partea superioară, deasupra unui balcon cu ciucuri din ipsos, erau montaţi mai mulţi amoraşi. Se intra pe o uşă dublă de stejar, vopsită maro-roşiatic, direct într-un living mare, din acest living se intra în baie şi în bucătărie, mai era o cămăruţă pentru administrator. Tot din camera de zi pornea scara care urca în spirală la etaj. Uşa s-a deschis cu un scârţâit enervant, Ion a pătruns în incintă. Se uita cu admiraţie la uşile frumoase din lemn bine fasonat şi la lambriurile de pe pereţi. Cel mai mult îl fascinase uriaşul candelabru cu ciucuri din cristal ce atârna din înaltul tavan. Era bine ancorat cu lanţuri mascate. Între parter şi etaj nu exista tavan. Camerele de la etaj aveau intrarea de pe coridorul circular. Coridorul la rândul lui era protejat spre partea exterioară de o balustradă din  scândură sculptată înaltă de un metru. Clădirea fusese a unui bancher şi confiscată de stat pentru folosul oamenilor muncii. Din spate s-a auzit o voce:

       -Această clădire a aparţinul unuia Leibovici care a avut banca agricolă. În '48 i-a fost confiscată banca, clădirea asta, plus alte trei blocuri. Casa,  cât o vezi de mare, era locuită de doi oameni, bancherul şi menajera lui. Prin grija partidului, acum, aici locuiesc 60 de oameni. Eşti trimis de la „braţele de muncă”, se vede că vii direct de la coarnele plugului, nu eşti obişnuit cu casele boiereşti,. Ai repartizare?
Ion îi întinse administratorului hârtia dată de funcţioanara de la ghişeu.
După ce s-a uitat în hârtie, i-a notat numele într-un registru, cu ochii în hârţoage a mormăit:

-La etaj, camera 6, vezi că mai sunt încă 5 oameni. Nu ai voie să aduci femei, dacă vine nevastă-ta vreodată, îmi spui mie. Apa caldă este de la 4 după amiaza până noaptea la 12.

Camera nu se încuie, ai un dulap în care să îţi pui hainele. Uşa de la intrare este tot timpul păzită. Încă ceva, dacă vii băut să nu faci scandal. Acum mergi şi te odihneşte.

Ion a urcat pe scări,  a căutat pe hol camera cu numărul 6. A bătut în uşă, din interior s-a auzit un mormăit ce putea fi asemănat cu o invitaţie de a intra. A deschis uşa şi a intrat în odaia care urma să-i fie locuinţă. În cameră erau două rânduri de paturi suprapuse. Fiecare pat avea cearceaf de pat şi o pătură cazonă cu cearceaf pentru învelit. Paturile erau aşezate trei pe un perete, trei pe celălalt perete, astfel încât capetele lor erau perpendiculare pe un culoar care le despărţea. Pe acest culoar se putea ajunge de la uşă la ferestra mare care era pe peretele opus uşii.

A privit la oamenii care erau lungiţi în pat, unii dormeau alţii vorbeau între ei. La intrarea bărbatului, toţi au tăcut.

        -Bună ziua! Ion şi-a luat pălăria de pe cap şi a făcut doi paşi spre interiorul camerei.

        -Intră cu curaj. Un bărbat scheletic, îmbrăcat numai într-o cămaşă albă, cu mustaţa răsucită şi ochii mici pătrunzători, îi arătă cu mâna camera.

       -Intră, nu te sfii, toţi suntem la fel, egali, nu avem stăpâni. Ion ciuli urechile, vorba ăstuia nu-i mirosea a bine. Merse câţiva paşi până în dreptul mesei aşezate între paturi sub fereastră. Trei scaune erau în jurul mesei. Se orientă la paturi şi îşi alese unul la „etaj”. Se considera tânăr, poate venea cineva mai în vârstă şi avea nevoie de patul de jos. A dezbrăcat haina, a pus-o pe pat. Cu traista-n mână a mers la masă . A scos brânza, cocoacea şi ceapa şi a început să mănânce. Unul pe care nu-l vedea, era lungit în patul de sus, îl întreabă :

      -O ţuică nu bei?

• Nu beau, că n-am, răspunse Ion
• Dacă ai avea, ai bea? Întrebarea suna provocator.
• Sigur că da, că doar nu sunt pocăit.
• Uite ia sticla asta. De undeva de sus, o mână îi întinse o sticlă de un litru pe jumătate plină cu ţuică. Ion a luat sticla, i-a scos dopul, a dat cu podul palmei pe gura sticlei.
• Noroc atunci, să auzim numai de bine! Ion trase un gât zdravăn din licoare, se scutură de parcă trecuse moartea pe lângă el, şterse gâtul sticlei, îi puse dopul, apoi o înapoie mâinii, care s-a grăbit să o ia.
• Cum te cheamă?
• Ion al Stanei îmi zice în sat, după nevastă, aşa se numeşte ea, Stana, dar la catalog îmi spune Irimia. Ţie cum îţi spune? Şi dă-te mai la margine, să te văd şi eu.
• Lupu Vasile, nu sunt rudă cu ăla de a fost vodă. Sunt moldovean din Dorohoi. Iată-mă! Bărbatul care stătuse ascuns până atunci, îşi arătă faţa. Era brunet, cu ochii negri, sprâncene stufoase şi părul negru ca pana corbului
• Eşti membru de partid. Întrebarea a venit de la Gheorghe, cel care l-a întâmpinat când a venit.
• Nu, sunt simpatizant. La noi în sat nu sunt mulţi membri de partid. Acum voiau să mă facă candidat.
• Da, la colectiv te-ai înscris? Gheorghe a continuat interogatoriul.
• M-am înscris. La început nu am vrut, dar am fost într-o şcoală cu profesori foarte bine pregătiţi, în 30 de zile m-au convins. Aşa că am semnat cererea chiar acolo în „clasă”.
• Unde e dom'le şcoala asta?
• Să fiu sincer, habar nu am, e secretă.
• Cum bre e secretă? Gheorghe insista să smulgă o precizare din partea lui Ion
• Lasă mă omul în pace, ce tot îl întrebi. Ce eşti de la miliţie? Dintr-un alt pat vorbise un flăcău la vreo douăzeci şi trei de ani, cu o faţă smeadă şi o mustăcioară mică. Avea o faţă rotundă cu ochii verzi neliniştiţi, cu pleoapele care clipeau continuu.
• Salut nea Ioane, eu sunt Andrei, nu-l băga în seamă pe Gheorghe. E băiat bun, dar prea curios.
• Măi băieţi, eu sunt de la coarnele plugului, nu ştiu cum merg treburile. Ştiu un singur lucru, vreau să muncesc. Pentru asta am venit aici. V-am spus cum mă numesc, cine sunt şi de ce sunt aici. Mâine merg să-mi fac fişa medicală.
• Merg eu cu matale, că nu ştii pe unde să umbli. Şi pe mine m-a ajutat Vasile când am venit.
• Bine Andrei, acum vreau să mă odihnesc, sunt obosit. Ion îşi strînse cu grijă restul de cocoace şi fărâma de brânză le puse în traisă, iar traista a agăţat-o de pat.
  A dormit buştean, era mulţumit de modul în care decurseseră lucrurile. Încă era supărat că îşi pierduse averea. Avea încredere în steaua lui. Va lupta şi va câştiga, nu va fi greu, dar învăţase că nimic în viaţă nu este uşor.
  Dimineaţa s-a trezit, s-a îmbrăcat, apoi a vrut să mănânce.
• Nea Ioane, nu mânca, trebuie să îţi ia sânge. Mergi nemâncat. Ia cu mata hârtiile de la Oficiu, ne trebuie la Policlinică. Pe drum au discutat despre una, alta. La un moment dat Andrei zice:
• Ai grijă ce vorbeşti cu Gheorghe, pune multe întrebări, nu ştiu ceva precis, dar e bine să fii atent. Sunt multe urechi şi ochi peste tot pe unde mergem. Nimic împotriva puterii nu trebuie să spui, mai ales împotriva partidului. În rest putem discuta orice. Au stat circa trei ore la policlinică până când Ion a fost la toate cabinetele medicale.
  A doua zi a revenit singur, a luat rezultatul la sânge, apoi, cu toate actele completate a mers la medicul şef al policlinicii. În baza celor scrise de doctori în fişa medicală Medicul şef a conchis : "Apt pentru meseria de fierar betonist".
• Tinere, succes! Eşti sănătos tun. Mergi la Oficiu cu hîrtia asta. Eşti bun pentru angajare.
  Bucuros Ion a luat hârtia şi a mers la ghişeul „Braţelor de muncă”.
  Funcţionara cum l-a văzut l-a întrebat :
• Gata? Începi munca?
• Chiar de acum, dacă se poate.
  Bine, uite adresa, e la marginea oraşului. Încă nu s-au început lucrările. În câteva zile probabil că se vor demara primele săpături. Eu îţi doresc succes! Te văd om dintr-o bucată, vei ajunge departe.
  De la oficiul Braţelor de Muncă Ion a plecat direct spre şantierul unde urma să lucreze. A găsit cu greu locul. Era un teren viran plin de bălării, într-o margine o baracă încropită în grabă, ceva mai ferit se vedea cabina unei latrine. A mers la baracă, a bătut în uşă.
• Intră s-a auzit un glas autoritar. Ion a pătruns  în baracă, era o încăpere sărăcăcioasă în care se găsea doar o masă simplă, pe ea era întinsă o mare planşă, aplecat peste masă,un bărbat studia desenele.
• Ce vânt te aduce? Fără să ridice capul din schiţele pe care le studia, omul a continuat:
• Spune repede, că am treabă.
• Păi am fost repartizat să lucrez aici, am hârtia de la Braţele de Muncă. Ion stătea în picioare cu pălăria în mână aşteptând un răspuns.
• Spune băiete aşa, bărbatul ridică privirea de pe schiţe, îşi luă ochelarii de la ochi, apoi privi cu interes  omul care stătea în picioare lângă uşă. Dădu mulţumit din cap la vederea viitorului salariat.

• Îmi placi, vom face treabă bună împreună. Sunt inginerul Popescu şeful acestui şantier. În curând vom da drumul la lucrări. Ştii să scrii?
• Da, ştiu.
• Stai pe scaun şi copiază tabelele astea. Apoi poţi pleca. Ne întâlnim mâine la ora şapte.
• Tovarăşe inginer, mâine este sâmbătă, mă puteţi lăsa să merg acasă?. Nu ştie familia nimic de mine. Pun lucrurile în ordine acasă, apoi duminică seara plec, iar luni dimineaţa voi fi la ora şapte aici. Inginerul s-a uitat atent la omul din faţa lui. Figura serioasă a lui Ion l-a îndreptăţit pe acesta să încuvinţeze cererea solicitată.
• Bine măi, termină treaba, apoi eşti liber până luni.
  Ion a terminat repede prima lui sarcină de serviciu. A plecat de pe şantier, a trecut pe la cămin, apoi direct acasă.
  Se înserase bine când a ajuns în sat. Familia s-a bucurat când l-a văzut. Gicu a început să plângă.
• Pot să vă spun că m-am angajat. Nu ştiu câţi bani voi câştiga, vom vedea.
• Aţi mâncat? Pune femeie masa. Sanda, bucuroasă că venise tată-su, zbura prin casă, a pus masa şi a adus mâncarea.
• Hai tată şi mănâncă, eşti obosit de pe drum. Ion s-a apropiat de fată, a pupat-o pe frunte, apoi s-a aşezat la masă.
  Liberul lui a trecut repede. Duminică la prânz după ce mâncaseră împreună, s-a pregătit de plecare.
• Florine, ai grijă de toţi, de acum eşti bărbat în casă. Sanda, tu ajut-o pe mamă-ta. Costele să-i asculţi pe Florin şi pe mama. Tu, prâzlea, mai potoleşte-te cu prostiile! M-aţi înţeles? Ne vedem sâmbătă seara. Să fiţi cuminţi. Femeie, hai cu mine câţiva paşi! Ion şi-a ridicat sarsanaua, o traistă mare din tort ţesută în casă, în care nevasta îi pusese fasole, prune afumate, ceapă şi vreo doi morcovi, grijulie, a pus şi o bucată de brânză. Cu traista în spate şi femeia lângă el Ion mergea spre marginea satului.
• Stana, stai liniştită, va fi bine! Când voi veni sâmbăta viitoare am să aduc ceva bani, să aveţi cu ce să trăiţi! Nu cred că voi câştiga prea mult, dar orice început e greu.
• Mergi cu bine! Dumnezeu să te apere şi să te Binecuvânteze!
  A doua zi, odihnit şi plin de speranţă, s-a prezentat la serviciul. Încă nu era ora şapte când Ion a ajuns pe şantier. Baraca era încuiată. După vreo oră  două camioane tip „Molotov”încărcate cu materiale au intrat pe terenul viran. Dintr-o maşină a coborât inginerul Popescu şi încă un bărbat, iar din cealaltă alţi doi bărbaţi.
• Gata Ioane, ai sosit? Inginerul a dat mâna cu Ion, apoi a continuat:
• Vezi că am mai adus trei oameni. Descărcaţi materialele şi aşezaţi-le aici, ne vor trebui pentru cofraje. După ce termini să vii la mine.
  Au descărcat repede maşinile, cei trei oameni care l-au ajutat au plecat împreună cu camioanele. Ion a mers în baraca inginerului.
• Gata tovarăşe inginer.
• Bine, ia aparatele de topografie, uite-le colo în colţul barăcii, să mergem să facem măsurătorile.
  Zilele au trecut repede, spre sfârşitul săptămânii au mai fost angajaţi încă 10 oameni. Împreună cu inginerul măsuraseră terenul, bătuseră ţăruşi, acum urma să se sape şanţurile.
• Ioane azi e sâmbătă, zise inginerul, pe la ora 2 poţi să laşi lucrul şi să pleci acasă, ai drum lung de mers. Dealtfel meriţi să-ţi dau drumul mai devreme, în fiecare zi ai lucrat până s-a înnoptat. Ai nevoie de bani?
• Da tovarăşe inginer.
• Uite mă 150 de lei , îţi ajung?
• Sunt suficienţi. Ion nu mai văzuse de mult timp atâţia bani în mână.
• Ne vedem luni, începem săpăturile. Aveţi grijă să nu veniţi mahmuri de băutură.
• Ioane, ce părere ai tu despre partidul nostru? Ai citit ceva despre năzuinţele lui? Despre directivele lui?
• Nu, tovarăşe inginer, eu sunt un ţăran prost de la coarnele plugului, abia ce nimerii printre domnii din oraş.
• Află Ioane, că nu mai avem domni. Acum toţi suntem tovarăşi. Şi toţi, auzi tu, vocea inginerului devenise aspră, trebuie să executăm ce ordonă partidul. Partidul Muncitoresc Român ne este far luminos, călăuză de necontestat spre socialism şi chiar spre comunism. Pentru asta trebuie să ne supunem orbeşte directivelor venite de la luminaţii noştri conducători. Tu nu trebuie să gândeşti, tu trebuie să execuţi ce îţi spun eu, pentru că şi eu la rândul meu, am fost instruit şi învăţat de marii noştri activişti de partid. Ai înţeles Ioane?
• Am înţeles şi nu prea. Cred că am prins şpilul, eu muncesc, nu gândesc. Poate cu timpul voi pricepe mai multe.
• Bine băiete, acum la treabă. Termină ce ai de făcut, apoi mergi liniştit acasă.
  Au trecut trei luni de când era pe şantier. Acasă familia o ducea bine. Banii câştigaţi de Ion nu erau mulţi, dar pentru o familie la ţară erau suficienţi. Stana chiar reuşise să pitească câţiva lei în chichiţa lăzi de zestre. Florin se pregătea să dea examen la şcoala profesională, voia să fie sudor. Copiii toţi erau îmbrăcaţi şi încălţaţi. Se observa o schimbare majoră, faţă de celelalte familii din sat.
  Muierile, pe marginea şanţului, îl bârfeau pe Ion că nu doarme noapte de noapte cu muierea lui şi vine la o săptămână acasă că de, zicea una:
• Stana e femeie tânără. Are şi ea nevoie să mai vorbească cu cineva. Spunea Gheorghiţa, aia a Mariei din vale, că a auzit noaptea câinii lătrând în grădina Stanei, iar o umbră de bărbat s-ar fi furişat prin grădină în şopronul ei. Eu nu am crezut-o, dar mai ştii?
• Lăsaţi fa femeia în pace, ce aveţi cu ea? Stana e cuminte, are copiii mari, îi mai arde ei de sărit pârleazul? O vecină îi lua apărarea, apoi tot ea continuă. Şi dacă ar fi aşa, ce ar fi singura? Câte n-am văzut la viaţa mea, da eu îmi văz de-ale mele. Nu mă interesează ce face Florea lu' Roşcovanu, noaptea, pe islaz cu Vasile Giurubete. Poate păzeau gâştele. Treaba lor!
  Va urma!
  Mulţumesc pentru poză : cimec.ro