Istoria aşa cum a fost. Ţăranul -muncitor III

      

     Viaţa lui Ion se schimbase în bine, muncea mult, însă câştiga şi bani.. Inginerul, şeful şantierului, îl aprecia, văzuse în el un om cu bun simţ, chiar dacă nu avea şcoală multă, învăţase ce este acela respect. Respectul pentru cineva mai în vârstă, pentru cineva mai învăţat de cât el şi respectul pentru şefi. Cu un singur lucru nu se obişnuise Ion, cu nedreptatea. Trecuseră aproape 6 luni de când lucra pe şantier, numărul muncitorilor crescuse, erau mai mulţi de 100, fusese turnată uriaşa fundaţie a viitoarei uzine. Ion lucra cu o echipă de fierari betonişti, făcea ce i se spunea. Era atent, voia să fure meseria, să ajungă mai repede meseriaş, nu-i plăcea rolul de ucenic, în schimb ştia că orice început e greu.

Într-una din zile inginerul l-a chemat în birou. S-a prezentat să vadă ce mustrare îi va face, altfel de ce să-l fi chemat? Cu inima strânsă a bătut la uşă, din baracă s-a auzit un „intră”.

      -M-aţi chemat tovarăşe inginer?

      -Da Ioane, văd că eşti destoinic, din toamnă te rog să te înscrii la seral să termini 7 clase. Apoi vom mai vedea. Ai înţeles?

      -Unde să mai merg, păcatele mele, la vârsta mea să fac şcoală?

      -Câţi ani ai băiete?

       -37

• Şi ce, eşti bătrân? Dacă eşti bun la carte, poţi face şi doi ani într-unul. Partidul are nevoie de oameni pregătiţi, vei merge la şcoală. Ne-am înţeles?
• Da tovarăşe inginer, aşa voi face.
  Ion a ieşit din biroul inginerului, mergea îngândurat spre locul lui de muncă, un glas ca o poruncă a venit de undeva din dreapta lui. S-a întors să vadă ce se întâmplă. Un maistru ţipa la un muncitor care era cocoşat sub greutatea unei grinzi grele din fier. Muncitorul era slăbuţ, se vedea că greutatea pe care o avea în spate era cu mult peste ce puterile lui.
• Să duci grinda acolo unde va fi hala 2. Ai înţeles?
• Dar, nu o pot duce, este prea grea, vă rog să-mi trimiteţi încă un om!
• Ba ai să o duci singur, să te învăţ eu minte să mai fi obraznic cu mine!
• Nu am fost obraznic, am spus doar că nu poate un singur om să ducă o bară de fier grea de peste 80 de kg.
• Nu te mai jeli, pune mâna şi cară bara. Şi altă dată să-ţi intre minţile-n cap şi să nu te mai pui cu maistrul Boboază. Bă, eu sunt secretarul de partid aici pe şantier. Pe mine m-a pus partidul să conduc şantierul, inginerul e tehnic. Şeful sunt eu. Maistrul vorbea cu glas autoritar de stăpân.
• Stai că te ajut eu băiete. Ion a venit lângă muncitorul care era cu bara în spate, a apucat de un capăt, apoi s-a adresat maistrului:
• Ducem amândoi bara tovarăşe maistru, nu-l mai certaţi, îl ajut eu.
• Tu cine eşti mă, de ce te bagi? Te-am chemat eu? Vezi-ţi de treburile tale. Pleacă şi lasă-l pe el să care bara, aşa poate îi vine mintea la cap! Tu întinde-o la locul tău! Dă-i drumul, ce mai aştepţi.! Maistrul fierbea, nu îi plăcea că un „nimeni”  se băgase în treburile lui.
• Nu plec! Hai mă să mergem, să ducem nenorocita asta de bară! Ion era hotărât să-l ajute pe băiat.
• Cum te cheamă măi ăsta ? Secretarul de partid era furios că un muncitor oarecare, se împotrivise lui, omul trimis de raion, să coordoneze şantierul.
• Ion Irimia, sunt în echipa fierarilor-betonişti.
• Astăzi vei avea 3 ore tăiate, în loc să fii la locul tău de muncă, umbli prin şantier.
• Nu aveţi dreptul să-mi tăiaţi din ore, am fost chemat la tovarăşul inginer.
• Şi ce dacă, tot îţi voi tăia orele. Aici eu sunt stăpân, să nu uiţi asta. Aţi înţeles mă? Ţipătul maistrului s-a auzit până departe.
• Pe tine Ioane te voi ţine minte, ai grijă! Acum luaţi bara amândoi şi duceţi-o unde trebuie! Cei doi au plecat cu greutatea în spate. Maistrul a rămas pe loc, uitându-se după ei şi muşcându-şi buzele din cauza lui Ion fiindcă îl înfruntase de faţă cu muncitorul. Nu înţelegea cum un ţăran îi contestase autoritatea. În faţa lui tremura inginerul, el era forţa, era omul partidului, activistul de la raion trimis să facă ordine pe un şantier în organizare. S-a găsit un ţărănoi să-l pună pe el la punct?
• Tovarăşe inginer, astăzi un muncitor de la fierari betonişti mi-a contestat un ordin, pot spune că a fost la un pas să facă o instigare. Maistrul îl punea în temă pe inginer cu cele întâmplate. Încă spumega de mânie.
• Cum s-a întâmplat tovarăşe Boboază. Glasul inginerului era calm şi sceptic.
•  Îi ordonasem lui Asaftei de la dulgheri, îl ştiţi ăla slăbuţ, să care o bară de profil „U”, acesta a comentat pe motiv că era grea şi nu putea să o ducă singur. Mi s-a părut a fi un gest de nesupunere faţă de directivele partidului. I-am ordonat să ia bara şi să o ducă la dulgheri. El nu voia, se plângea că este grea şi să-i mai aduc un om. Eu ţineam ca o sarcină dată de partid să fie executată. Tocmai în acel timp a ajuns şi Ion Irimia, fără să-mi ceară voie, s-a dus la Asaftei, a luat de la un capăt al barei şi au pornit spre dulgheri. Ce părere aveţi? Propun să-i tăiem 3 ore lui Irimia şi să-i dăm o mustrare administrativă.
• Tovarăşe Boboază, eu cred că Irimia ar trebui premiat, a dat dovadă de respect şi colegialitate faţă de tovarăşii de muncă. Putea foarte bine să treacă fără să ajute, doar că el a văzut că un coleg din şantier, pe care probabil nici nu-l cunoştea, nu putea rezolva o sarcină trasată. Fără să stea pe gânduri a sărit în ajutorul omului aflat pentru moment în impas.
• Cum tovarăşe inginer, dumneata iei apărarea unui instigator? Unuia care nu a socotit un ordin trasat de partid? Boboază avea spume la gură, tuna şi fulgera.
• Care partid tovarăşul Boboază, unde vezi dumneata partidul? Vorbele inginerului erau calme, dar tăioase ca un brici.
• Eu sunt partidul tovarăşe inginer. Ai înţeles? Palma grea a căzut năprasnic asupra mesei, călimara, din cauza loviturii, s-a răsturnat., cerneala s-a întins pe toată masa, secretarul de partid îşi pierduse raţiunea.

Boboază, te rog să părăseşti biroul şi să nu mai vii la mine până nu te calmezi. Ai înţeles? Cu mâna întinsă i-a arătat ieşirea din baracă. Boboază a ieşit trântind uşa.

Ion l-a ajutat pe Asaftei să care bara până la dulgherii de la hala 2. Băiatul i-a mulţumit, apoi Ion a plecat în treaba lui. Pe drum se gândea la maistrul Boboază. Auzise de el. În general muncitorii îl înjurau pe ascuns. Se zvonea că ar fi fost omul securităţii. Ăsta era şi motivul pentru care fusese trimis de partid pe şantier. Oamenii trebuiau supravegheaţi. În rândul partidului, dar şi în societate existau elemente reacţionare. Reacţionar era considerat în general un cetăţean care nu avea o origine "sănătoasă", adică părinţii lui erau chiaburi, boieri, bancheri. Erau bine primiţi cetăţenii care erau săraci, care se trăgeau din neam de ţărani pălmaşi ori muncitori. Ion nu înţelegea cum eracu sarcina de partid. Cum adică? Eu sunt secretar de partid şi spun unuia :”bă tu ridică  greutatea asta de 100 de kg. şi du-o până în locul cutare”, celălalt, pe bună dreptate ripostează tovarăşesecretar de partid, e mult prea grea”, „nu contează mă, e sarcină de partid”. Asta nu înţelegea Ion, dacă era sarcină trasată de PMR (Partidul Muncitoresc Român) ţi se dubla puterea? Îţi mai creştea un spate?. Va trebui să stea de vorbă cu inginerul, numai el îl putea lămuri.

Va urma

• Mulţumesc pentru poză iasromania.wordpress.
•