Istoria aşa cum a fost. Muncitorul I

         

         În ultima sâmbătă din august a mers acasă, în buzunar avea salariul din el cumpărase câte ceva pentru toţi membrii familiei. Stanei şi Sandei le cumpărase 2 cupoane de stambă, una înflorată, în culori vii pentru fată, iar cealaltă cu imprimeuri în culori mai şterse, pentru nevastă.

La recomandarea inginerului cumpărase pentru toţi copiii câte o carte de citit potrivită vârstei lor.

Costel şi Gicu s-au ales cu câte o bască nouă bleumarin. Pentru Florin, care ajunsese elev la şcoala profesională, nu cumpărase nimic, pe el urma să-l încalţe şi să-l îmbrace statul, prin grija partidului, cum spunea maistrul Boboază.

Stana a început să-i povestească cum se lucrează la colectiv.

        -E greu Stană? A întrebat-o Ion blând

• Nu Ioane, l-a început a fost, acum râdem, spunem prostii, ne trece timpul uşor. Bărbaţii sunt mai retraşi , ei mai pufnesc, însă încet, pentru ei. Când ne mai plângem că este greu, că ne plătesc puţin, zice aia a Chiriţii din vale : „ aveţi grijă fă ce vorbiţi, că printre noi sunt din alea”, „din care fă? a sărit alta”. „din alea care vor să fie şefe, iar pentru asta spun tot ce vorbiţi voi aici”.
• Am înţeles, continuă Stana, că este vorba de nevasta lu' Petre a lu'Cucu, ştii că ăştia au intrat la colectiv cu 15 pogoane de pământ, 4 cai, au avut avere mare. Pe Petre l-au pus brigadier la zootehnie, iar Gica, nevastă-sa, tinde să fie brigadieră la cultura mare. Încercăm să ne descurcăm, sunt zile când câştigăm şi trei zile muncă, sunt şi altele când nu ne facem norma. Nu avem ce face, mergem înainte. Sanda e mare, mă ajută în gospodărie, mulge vaca, o dă la văcar, dă fraţilor ei să mănânce . Eu dimineaţa la 6 trebuie să plec. Au fost zile când l-am luat şi pe Florin la colectiv, face treabă, sunt mulţumită de el. Costel şi Gicu o ajută pe Sanda, ar fi bine să-i cerţi oleacă, o cam supără pe fată, nu ascultă de ea. Să-ţi mai spun ceva! Îl ştii pe Martinescu, ăla de avea moară? A fost ridicat într-o noapte de o dubă neagră, Stana, din instinct a privit în jurul ei, voia să fie sigură că nu o aude nimeni. Nu se mai  ştie nimic de el. Se zice, continuă Stana la fel de prudentă, că ar avea pitiţi mulţi cocoşei din aur. Ăştia, aici femeia a făcut un gest din cap arătând în sus spre ăia mari, sunt bine informaţi, l-a turnat unul Neagu care a lucrat ca argat la el în curte. Pe Neagu, pentru isprava asta, l-au pus şef de echipă la grădina legumicolă, iar pe Martinescu, din cauza lui Neagu, îl omoară ăia la securitate. Ioane să nu spui la nimeni asta, că e moarte de om. Gura mea proastă, cum nu tace ea.
• Taci femeie, nu te mai văita atâta! Ai grijă să nu vorbeşti cu muierile tale, nu cu mine. Hai să vedem de masă. Adună copiii. Încă ceva, vezi că din toamnă mă înscriu la seral să termin 7 clase. Caută hârtia pe care mi-a dat-o şcoala din sat pentru cele 5 clase absolvite. Adeverinţă, nu ştiu cum îi spune. Vezi, să nu o uit! Ion a tăcut o vreme, se gândea cum i s-a schimbat soarta. În iarnă a dormit în beciul securităţii din cauza pământului. Acum nici nu mai visa la cai şi pământ. Ciudată e viaţa. Îi mai venea câte un dor ,trecător ,de a pune leagănul pe căruţă, un macat frumos pe leagăn, clopoţeii la gâtul cailor şi să plece prin sat. Tare mândru era pe vremuri, când stătea ca un paşă pe leagănul carului cu pălăria de pluş pe cap, cu ilicul negru şi cămaşa albă cusută cu arnici  roşu în râuri pe la guler şi manşete. Acum s-a schimbat, a început să se îmbrace ca la oraş. Este muncitor, numai e Ion al Stanei, acum este tovarăşul Ion Irimia, fierar-betonist. Nu s-a calificat, dar urmează. E mândru când, tot la două sâmbete, îi pune banii  femeii în poală.
  -Să pregăteşti băiatul, săptămâna viitoare când plec îl iau cu mine, trebuie să înceapă şcoala. Am fost, am văzut căminul unde va fi cazat. Are să fie bine, el să fie cuminte şi să înveţe. Acum dă-mi o cămaşă din cele albe cumpărate de la oraş, vreau să merg în sat să beau o ţuică.
• Doar să o calc, spuse femeia. Stana a plecat de lângă Ion, a mers în bucătărie, a tras cu vătraiul din sobă jarul pe un făraş din fier, apoi l-a pus în "maşina" de călcat. Din şopron a mai adus câţiva ciocălăi de porumb, a deschis fierul de călcat şi i-a pus peste jar. A luat fierul de mâner şi a început să-l balanseze, pentru a se aprinde ciocălăii. După un timp a scuipat pe degete şi a încercat talpa fierului. Sfârâitul care s-a auzit, a fost semnul că unealta e încinsă. Cu fierul astfel încins, Stana a călcat cămaşa şi pantalonii bărbatului.
  Ion a ieşit pe poartă mândru de cămaşa lui albă, bine călcată, cu şapca orăşenească pe cap, cu pantalonii de stofă bleumarin şi pantofii negrii din piele. Cu pasul ţanţoş a străbătut uliţele pline de praf  ale satului până la cârciumă. În "M.A.T" era zarvă mare, oamenii gustaseră un rachiu şi li se dezlegaseră limbile. Intrarea lui Ion i-a făcut pe toţi să amuţească.
• Bună ziua la toată lumea! Ar fi vrut să dea mâna cu mulţi dintre cei prezenţi. Când a privit mai atent la ei, fiecare era preocupat de altceva. A mers la bar şi a cerut o ţuică. Cu ţoiul în mână s-a tras mai într-o parte.
• Ce mai faci mă, Ion al Stanei? Cel care pusese întrebarea, era un bărbat cam de vârsta lui Ion, în mână avea un bici cu a cărui codirişcă lovea duşumeaua dată cu motorină, se uita chiorâş la noul intrat în local. Apoi se întorse spre ceilalţi meseni:
• I-a uitaţi-vă mă la Ion, e orăşean acu, mă mir că ne-a dat bună ziua. Am auzit pe nevastă-mea că şi Stana a început să meargă cu capul gol. S-au boierit, lucrează la oraş, nu mai stă ca noi toată ziua-n bălegar. Ţăranul continua să-l batjocorească pe bietul Ion.
• Ce ai mă tu cu omu'? Ţi-a făcut vreun rău, ţie? Te-a înjurat? A venit şi el să bea o ţuică. Să dea noroc cu noi. Nu poate din cauza lui Mitică al Janei. De ce nu te duci la oraş să lucrezi? Fă-te mă orăşean şi lasă omul în pace! Ia loc Ioane, ce mai este prin târg?
• Ce să fie nea Niculae, toate bune. Într-o zi m-am dus în obor să casc gura. M-am uitat la preţul porcilor, pe la vite, mi-a atras atenţia  preţul cailor. Era unul, nu am avut noi în sat aşa cal frumos, de curiozitate am întrebat cât costă. Geambaşul s-a uitat la mine, în ochi avea lacrimi , printre suspine a murmurat : „ţi-l dau degeaba, totuşi, dă-mi 10 lei să ai noroc de el”. Am plâns lângă el. Nu-mi trebuia calul. Am discutat cu proprietarul calului de ce îl vinde aşa ieftin. Mi-a răspuns plângând : "băiete, o dată ieşit cu calul din obor, ţi-l  confiscă miliţia.
• Aşa este neică, confirmă şi nea Niculae, tu ai plecat la oraş, nu ai văzut cruzimea cu care au fost omorâţi zeci de cai. Activiştii de la raion au spus că vor aduce tractoare, nu mai au nevoie de cai. Bietele animale, oftă bătrânul, toată viaţa eu am hrănit caii, iar caii m-au hrănit pe mine. Erau pe prundul gârlii circa 50 de cai care aşteptau să fie omorâţi. Îmi amintesc că era unul negru ca pana corbului, cu o stea albă în frunte. Era un cal mândru, ţinea capul sus. Ştiam calul, fusese a lui Martinescu. M-am apropiat de el şi l-am mângîiat. Am întrebat călăii aduşi de la abator, ce fac cu ei. Mi-a răspuns unul ţigănos, cu o privire rea. „Le luăm pielea, apoi carnea, o parte o duce la închisori, alta la grădinile zoo”. Am privit cu milă spre calul cu stea în frunte. Avea lacrimi în ochi, ştia că va muri. Bietele animale!
• Apoi vă las sănătoşi, le strigă Ion, după ce dăduse de duşcă ţuica din ţoi. A ieşit pe uşă şi a dispărut pe uliţa plină de praf a satului. În urma lui au continuat certurile dintre consumatori, nea Niculae îi ţinea partea:
• Omul a plecat după o bucată de pâine şi voi ăştia tineri ar trebui să faceţi la fel. Nu să râdeţi de el, aţi văzut copiii lui ce frumos sunt îmbrăcaţi şi încălţaţi? Nu ca ai voştri care umblă desculţi şi zdrenţăroşi. Uitaţi-vă la Ion, ăsta care a ieşit pe uşă acum, va ajunge om mare, are stofă în el.
  Va urma.
  Mulţumesc pentru poză: adevarul.ro