Confesiuni, Prima iubire

Deşi au trecut peste 45 de ani, îmi amintesc perfect acea zi de ianuarie. Era un Soare cu dinţi, razele lui, reflectate de uriaşii nămeţi de zăpadă troeniţi pe marginile trotuarelor din micuţul orăşel de câmpie, îmi îngreunau vederea, mergeam cu ochii mijiţi, fără să fiu prea atent la ce se întâmplă în jur. Trecătorii rari, zgribuliţi, cu gulere ridicate şi mâinile adânc înfipte în buzunarele hainelor, mergeau grăbiţi, fiecare spre destinaţia lui. Eram rupt de realitatea din jur, păşeam visător, pierdut în gânduri fără formă, cu nepăsarea tânărului ce nu cunoaşte grija. Paşii mă purtau, într-un mers legănat fără direcţie stabilită; deşi ger, era plăcut, nu bătea vântul, tinereţea mea era o haină destul de călduroasă, nu-mi păsa de promoroaca ce se strînsese pe sprâncene şi smocul de păr ce ieşea de sub căciula de oaie. Cu mâinile adânc înfipte în buzunarele paltonului din stofă maro, căutam cu privirea pierdută spre nicăieri, spre un orizont abia schiţat în gândul meu, când , în mersul meu orbecăit, am simţit că am lovit pe cineva, m-am oprit, am întors capul spre stânga, să văd cine a fost victima plimbării mele nepăsătoare, atunci am văzut o mesadă cu gulerul ridicat, din care ieşea un ciuf de păr castaniu. Mi-am cerut scuze grăbit, înciudat că m-am trezit la realitate, atunci mesada s-a întors cu faţa spre mine şi dintr-o guriţă mică cu buze cărnoase, roşii, au ajuns la mine câteva cuvinte suave, ce-mi dădeau de înţeles că îmi primea scuzele. Primul impuls a fost să plec, dar acea voce gingaşă m-a determinat să privesc mai atent persoana din faţa mea. O priveam cu nepăsarea tânărului ce se ştie adorat de fete, gulerul din blană artificială al mesadei ascundea o faţă mică, rotundă, cu doi ochii căprui verzi, aflaţi sub nişte sprâncene frumos arcuite, obraji proaspeţi şi rumeni de ger, cu nasul fin şi gura senzuală, era portretul unei fete ce merita admiraţia chiar şi ,a unui înfumurat ca mine. Am simţit nevoia să mă prezint şi am întins mâna spre ea spundu-mi numele, o mână micuţă cu degete lungi şi fine, s-a odihnit pentru câteva clipe în mâna mea. Atingerea a fost electrizantă, am simţit un fior plăcut pe şira spinării, ochii reci şi indiferenţi ce îi aţintisem asupra ei s-au transformat imediat. Locul răceli a fost luat de blândeţe şi dorinţă, inima îmi bătea să spargă pieptul, am vrut să spun ceva, cuvintele nu prindeau glas, bâiguiam neinteligibil, fata stăpână pe situaţie a luat iniţiativa, în câteva cuvinte m-a informat cu tot ce trebuia să ştiu despre o proaspătă cunoştinţă. Într-un târziu am fost în stare să vorbesc coerent şi, privind-o şăgalnic, i-am propus să ne întâlnim. A fost de acord şi am stabilit ora şi ziua când urma să ne vedem, apoi ea a plecat, iar eu am rămas privind cum se depărtează ,cu mersul ei săltat şi uşor legănat.

     Odată ajuns acasă, m-am trîntit în pat îmbrăcat cu gândul la frumoasa Petruţa, ăsta era numele frumoasei accidentate de mine. Cu ochii închişi, încercam să prelungesc filmul întâlniri noastre. Până sâmbăta când urma să ne întâlnim, zilele s-au târât, au mers ca melcul, simţeam că timpul lupta împotriva mea, până la urmă pământul în rotirea lui a adus şi ziua cea mare. M-am trezit de dimineaţă, mi-am făcut toaleta indelung, apoi am călcat pantaloni din stofă englezească şi cămaşa din poplin alb. Pe la ora două îmbrăcat si cu mânuşi din piele neagra în mâini, am păşit afară în plină iarnă. Ningea, un vânt uşor, plăcut, făcea ca fulgii de zăpadă să se prindă în hore sălbatice, dansând şi plutind într-o dezordine perfectă , se aşterneau lin, aproape şovăind, peste zăpada depusă cu câteva zile în urmă. Urmăream cu bucurie jocul fulgilor de nea, mă consideram un tovărăş de joacă al lor, alergam cu ei, săream în sus să prind câte unul, temperatura rece a tovarăşilor de joacă mă incitau. Tot jucându-mă, am ajuns la locul întâlnirii, fata nu venise, am început să mă plimb prin faţa cinematografului gândidu-mă la ea. Cineva ma prins uşor de mâna, era o strânsoare blândă, dar fermă, am întors capul şi am văzut-o. Mă privea cu ochii ei blânzi, puţin umezi, aveau mai mult reflexe căprui, curiozitate şi un pic de timiditate se citeau în ei. I-am prins mâinile într-un gest de ocrotire a degetelor îngheţate, apoi uşor am tras-o spre mine, simţeam parfumul femeii tinere, am cuprins-o în braţe pentru ai transmite din căldura trupului meu, părul castaniu îmi gâdila obrajii, era plăcut, era minunată clipa ce o trăiam, aş fi vrut să se prelungească peste timp, doream să o imortalizez, să rămână pentru veşnicie acolo, în braţele mele.

Am intrat în sala de cinema, era cald, am scos hainele groase, apoi cu ele în braţe, ne-am aşezat pe scaune. După jurnalul în care erau arătate măreţele realizări ale PCR, a început filmul, priveam cu coada ochilor la fata din dreapta mea, nu era atentă la film, privea pierdută undeva spre ecran, fără să-l vadă. Am desprins mâna de pe cotiera scaunului, apoi uşor, şovăielnic, am început o incursiune pe sub mesada din braţele ei, mâna mea s-a atins de a ei, palma s-a desfăcut tremurând ,primind cu bucurie mâna mea mare în palma ei mică, pentru a acoperi întreaga palmă bărbătească a adus şi cealaltă mână. Simţeam căldura palmelor ei cum îmi încălzeşte tot corpul, dintr-o dată filmul numai prezenta interes, fiinţa caldă de lângă mine m-a captat cu totul. Am încercat să mişc mâna ce era prizonieră între palmele ei, strânsoarea a dispărut, mâna mea eliberată a început să exploreze cu pipăieli prin întunericul de sub mesadă, am găsit pulpa caldă a unui picior fremătând, m-am plimbat de-a lungul lui. Pantalonul pană din stofă, oprea posibilitatea de a simţi pielea catifelată, am plimbat mâna de la genunchiul rotund până la coapse, odată ajuns aici, o tresărire puternică a fetei a făcut să-mi trag puţin mâna, ca apoi să revin cu mai multă îndrăzneală, mâna ei a prins-o blând pe a mea, oprind astfel posibilitatea de a explora mai mult decât dorea ea. Filmul s-a terminat în acest joc mutesc, dar plin de înţelesuri. După film am mers la o cofetărie, cât am mâncat o prăjitură am putut-o privi în voie. Era o fată subţire, fără a fi slabă, pluovărul negru pe gât, acoperea sânii tari, cu sfârcuri obraznici ce împingeau în pluovăr  parcă pentru aş face loc să iasă la lumină. Mijlocul era subţire, deasupra unor coapse rotunde şi împlinite. Priveam la faţa ei, obrajii roşii, tari şi sănătoşi, buzele senzuale se mişcau cu eleganţă atunci când şopteau cuvintele, pe care le sorbeam precum zeii nectarul. Am vorbit banalităţi, cine suntem, ce suntem, de unde suntem. Aşa am aflat că este în ultimul an la liceu, de loc era din Galbenu, Brăila, era orfană de tată, dealtfel a fost ultima dată când am mai discutat despre tatăl ei.

     Zilele treceau, întâlnirile noastre deveneau tot mai dese, deşi exista atracţia carnală, comportamentul ei şi dragostea ce o purtam pentru ea, a făcut ca niciodată să nu am un comportament indecent faţă de ea.

O iubeam, aşa cum iubeam să mă trezesc în fiecare dimineaţă, era totul pentru mine, un măr dacă aveam aşteptam să mă întâlnesc cu ea pentru a-l mânca amândoi. Eram doi într-unul, nu puteam trăi fără să o văd, alergam în fiecare seară pe jos, deşi distanţa era măricică,  până la internatul ei, numai să o văd pentru o clipă. Ea de sus din camera  îmi arunca pe fereastră un bileţel, pe care îl luam aproape ritualic, îl băgam în buzunar, apoi ajuns acasă îl filam ca pe un loz în plic, citeam câte un cuvânt, mă opream, nu vroiam să se termine biletul de citit, citeam fiecare cuvânt cu pauză, abia după ce citeam toate cuvintele încercam să le pun în ordine pentru a înţelege ce îmi scria. A fost o poveste de dragoste pură, care a durat încă un an după terminarea liceului, apoi viaţa ne-a despărţit. A fost o iubire ce poate oricând să rivalizeze cu marile iubiri din poveşti, a fost o iubire adevărată, cu mii de fluturi în stomac, o iubire a spiritului, a curăţeniei trupeşti, o iubire care divinizează, care ridică pe om deasupra condiţiei umane. O iubire ce poate oricând da definiţii de cum se poate trăi fără să mănânci şi să dormi, numai bucurându-te că a doua zi o vezi pe Ea, pe femeia pentru care trăieşti, pe femeia prin care trăieşti, femeia de care eşti legat prin firele nevăzute ale iubiri ancestrale.

      Asemenea iubire o reţii toată viaţa, trecerea timpului nu estompează nimic din puterea ei, te face să tresari de fiecare dată când te gândeşti la ea. Acum, după trecerea atâtor ani, mi-aş dori să ştiu că este sănătoasă, că viaţa nu a vitregit-o şi că are asigurată o bătrâneţe liniştită.

       Nu cred aş dori să o văd, cred că îmi doresc să o port în gând aşa cum o ştiu.
Mulţumesc pentru poză: naţionaltv .ro