Dracu* nu este așa de negru VIII

   

Rămasă singură, după terminarea ședinței, Olga a înțeles că a câștigat o primă luptă cu Eugen. Bărbații erau la picioarele ei, asta voia? Nu , ar fi vrut ca Eugen să fie cel care o admiră, care o dorește, care o vrea, care nu poate trăi fără să simtă mirosul ei de femeie tânără și îndrăgostită. Câștigase în fața lui, îl dezarmase, savura victoria, știindu-l de acum ca pe un om de nimic. Îngenunchiase bărbatul mândru și plin de el, bărbatul fatal căruia femeile trebuia să i se închine, nu știe să piardă, era prins în propria haină a îngâmfării, a propriei străluciri.

Eugen a plecat de la ședință cu un gust amar, simțise în plin lovitura Olgăi, nu se așteptase să se împotrivească, credea că o are la degetul mic. O iubea pe Olga, dar nu putea suferi faptul că tocmai ea a fost aceea care l-a înlocuit în funcția de șef de departament. Orgoliul lui de mascul Alfa era egal cu iubirea pentru ea și totuși, orgoliul a câștigat, nu a putut trece peste faptul că i-a impus condiții, că nu l-a chemat în particular să-i ceară sfaturi, să-l implore să o ajute. I-a demonstrat că nu depinde de nimeni, că s-a eliberat de dependendența de un mascul, că ea poate și este stăpână pe ea, victoria ei îl făcea să spumege. Îl umilise, îl rănise în vanitatea lui, credea despre el că este infailibil, că nu poate fi pus la zid  de nimeni. Olga reușise să-l răstoarne, o ura pentru asta, dorea și mai mult să fie numai a lui, era ura amestecată cu iubire, era o luptă, dură, simțea că amândouă sunt la fel de puternice. Se anulau reciproc în lupta lor, nu câștiga iubirea, dar nu învingea nici ura, el se simțea lovit de ură și rănit de iubire. Loviturile erau la fel de puternice din ambele părți. Ar fi vrut să meargă la Olga și să-i arunce-n față cât de mult o urăște, nu putea face asta fără să-i spună și cât de mult o iubește. Hotărârea lui a fost să aștepte un moment când va fi vulnerabilă, pentru a o putea lovi. Apoi tot el să fie cel care o ajută, doar așa se va considera răzbunat de umilința la care a fost supus. Nu se așteptase ca Olga să se îmbrace sexy, apoi să spună în fața tuturor aventura trăită cu el, fără a-l nominaliza, dar etichetându-l ca pe ultimul om. A fost un gest de mare curaj, a fost o provocare care i-a supus pe toți, ceva în genul : ”nu mă bârfiți, sunt stăpână pe mine, sunt cea mai deșteaptă, iar îmbrăcămintea nu contează. Vă pot conduce și îmbrăcată ca o călugăriță și îmbrăcată sexy, dar și goală dacă e cazul, ce fac în pat, e treaba mea, ce este la serviciu e treaba voastră să vă realizați sarcinile, altfel vă zbor, indiferent cum sunt îmbrăcată”.

-Eugen, unde te gândești? Sonia îl privea de câteva minute, intrase în încăpere se așezase în fotoliul din dreapta biroului fără ca el să o simtă.

-Nicăieri și pretutindeni. Eugen era prins cu totul de gândurile lui, era cufundat în propriul eu, în propriul suflet  rănit, dar niciodată vindecat de umilința iubirii, prima iubire, iubirea de acum, mult mai puternică ca prima, mult mai zbuciumată, mai teribilă prin metamorfozele prin care a trecut, îl făcea să sufere, să se simtă umilit, înjosit în fața colectivului, al foștilor subalterni. Dintr-o dată nu mai era Eugen Zambilă, era un ins adus la statutul de perdant, de om pus la dispoziția patronului, de  inginerul de care nu mai era nevoie, O, cât o ura , ar fi vrut să o distrugă, să facă mii de bucățele din ea, să fie la fel de sfărâmată cum era  sufletul lui acum din cauza umilirii și disprețului la care a fost supus. Când răzbunarea lui ar fi totală, când se va bucura de toate suferințele ei, să ia cu toată dragostea, cu toată iubirea din care ura a plecat fiecare bucățică din trupul ei sfărâmat, cu iubire să le pună la loc , să o reconstruiască, așa cum Dumnezeu făcuse  pe Eva din coasta lui Adam, el să o reconstruiască din iubirea lui. Noua Olga să-i fie devotată și supusă, iubitoare și datoare. Să dispară răutatea din ea, vanitatea și personalitatea. Să fie o simplă păpușă, una care să-l iubească doar pe el, fără să ceară nimic în schimb, el pentru ea să fie acel mascul Alfa de care ea să depindă ombilical.

-Eugen, trebuie să vorbim.Sonia nu suporta să-l vadă pierdut în gânduri. Te-a distrus Olga, așa-i? Nu te așteptai să reacționeze, ai crezut că o poți șantaja și conduce biroul din spatele ei. Te-ai înșelat, este foarte puternică, va fi greu de doborât. Îmi pare rău că am adus-o în societate, sunt sigură că Pupezescu o va consulta pe ea de acum încolo, eu voi fi trecută pe linie moartă, nu voi mai fi consiliera lui de taină, nu voi mai fi omul care face și desface totul în unitatea noastră. De acum Olga va fi cea care dictează totul, ea va sancționa, va promova și va gratifica salariații, patronul nu se va opune, deja are încredere în ea. Eugen, vreau să ne unim forțele pentru a ne putea apăra de viclenia parvenitei. Ești de acord?

-Da, sunt. Eugen a întins mâna Soniei pentru a pecetlui înțelegerea. Femeia i-a prins mâna și a reținut-o mai mult decât  trebuia. Bărbatul a privit-o în ochi, apoi a dus, fără grabă, mâna la gură pe care a depus un sărut apăsat.

 Femeia a lăsat capul pe spate așteptând ca buzele lui Eugen să o sărute pe gura. Îl plăcea, însă gândul ei era la patron, Pupezescu era dragostea ei, prima iubire, omul care o făcuse femeie, până acum el  fusese o păpușă în mâna ei, știuse că departamentul de proiectare-cercetare al lui Zambilă nu mergea, dar îl făcuse pe Codruț să plătească. De fiecare dată când patronul întreba de  proiect, Sonia îl liniștea, mai sunt niște calcule de rezistență, nu reușim, dar nu va mai dura mult și le vom rezolva. Apariția Olgăi a fost salvatoare, Sonia a văzut cum proiectul va putea prinde viață. Calculul  a fost simplu, Olga este femeie de serviciu, când îi va arăta un post de inginer, îi va săruta mâinile. Doar că purtarea Olgăi a fost una de mare curaj, cu multă personalitate și care a reușit să-și impună condițiile, iar prima condiție a fost să o umilească pe ea. Patronul, electrizat de comportamentul demn al fetei, care, fără să cerșească nimic, impusese condițiile chiar cu riscul de a fi rămas pe mai departe femeie de serviciu, i-a satisfăcut toate cererile, chiar și pe aceea de a îi da un salariu mai mare decât al Soniei.

În încăperea unde lucra patronul Pupezescu Codruț, era o masă lungă cu scaune pe ambele părți, în capătul dinspre geam al mesei se afla impunătorul și modernul birou al șefului, așezat perpendicular pe masă, formând cu aceasta un T-eu. Cu piciorele pe birou și mâinile la ceafă, răsturnat cu scaunul pe spate, Pupezescu se gândea la Olga. Îl fascinase la această femeie, de o frumusețe rară, inteligența, modul de organizare, determinarea și buna pregătire profesională. Simțea că făcuse cea mai bună achiziție, Olga îl uimea. O va face consiliera lui de taină, ea îl va ajuta să pună societatea pe picioare.

Chiar mâine va avea o discuție cu Sonia, o va înștiința că trebuie să se ocupe mai mult cu departamentul ei, a rămas în urmă cu multe proiecte, iar cele pe care le-a realizat au întârzieri foarte mari și din această cauză beneficiarii de multe ori refuză produsele, pe motiv că sunt perimate. Am să o rog pe Olga să facă o evaluare a activității departamentului de IT, dar pentru aceasta va trebui, să o numesc Director, pentru a avea autoritate. Sonia va face crize, îi va reproșa că ea a cerut acest post de mult, de când a rămas liber prin plecarea lui Ghiduș în politică. Sunt banii lui, nu se va lăsa prostit, nu o va izgoni din pat, încă. Departamentul de cercetare va fi condus de unul dintre inginerii pe care ea îl va desemna. De mâine se va ocupa de aceste modificări. Olga va dori? Cât de mare e ambiția ei? Ce va face cu Eugen, el nu-l va da afară, dar ea îi va cere acest lucru dacă nu se împlică mai mult în muncă și va rămâne la fel de superficial. Am să-i spun, să-l aducă pe Eugen din nou la conducerea Departamentului, va fi de acord?

Olga a plecat în acea zi de la serviciu mai devreme, avea în gură un gust dulce amar. Se simțea bine, reușise ce își propusese, pentru prima dată departamenul de cercetare a produs un proiect, societatea a încasat bani, era bucuroasă, reușise, să revigoreze niște oameni aflați în amorțire. 

În fond niște oameni minunați, inteligenți și pricepuți, dar nefolosiți. Eugen a fost depășit de atribuții, la un moment dat nu a știut să calculeze ceva, nu a acceptat sfaturi din orgoliu și din teamă. Teama de a nu fi coborît de pe soclul pe care singur se urcase. Aducerea lui Eugen cu picioarele pe pământ, a însemnat umilirea, distrugerea orgoliului cimentat în capul lui, de acolo de sus îi privea pe toți cu ochi de stăpân, de autocrat, de despot stăpânitor, odată ajuns jos, trebuie că a realizat cât de mic este, mai ales când ea, Olga, l-a tras de urechi. Pe undeva îi era teamă de Zambilă, își dădea seama că nu va sta cu mâinile încrucișate, va lupta împotriva ei, chiar dacă o iubește, orgoliul rănit de mascul infailibil, îl va face să se răzbune. Nu va lua nici o măsură de apărare, își va face treaba și atât.

Tot gândindu-se și analizând situația în care se găsea, a ajuns în dreptul blocurilor unde lucrase mai mult de un an de zile. Aproape din instinct a parcat mașina, apoi a intrat în blocul în care locuiau Sonia și ceilalți doi locatari cărora le făcuse curățenie în apartament. Maria tocmai ieșea din apartamentul Soniei, Olga fără să o vadă, după zgomotul ușilor știa unde este.

-Verișoară!

-Vin imediat draga mea, stai să las mopul, mă schimb imediat și cobor.

-Sărut mâinile! Ați mai trecut pe la noi? În spatele ei inginerul Zincă Augustin era mai mult decât bucuros de întâlnire.

-Bună ziua domnule inginer, ce mai faceți? Olga a privit atentă bărbatul din fața sa, era mult mai proaspăt, arăta sănătos, dispăruse urmele consumului de alcool. Era un bărbat plăcut și stilat.

-Nu vreți să bem o cafea? Augustin aproape o ruga pe Olga. Fata la privit cu drag, apoi a zis:

-Cu toată plăcerea, o aștept pe Maria.

-A, pe verișoara dumneavoastră, cumsecade femeie, vrednică și cu bun simț. Bine, eu intru să pun ibricul iar când coboară doamna Maria, veniți împreună, da?

-Da, a uite că vine și ea. Verișoară, ne-a invitat domnul inginer, să bem o cafea împreună.

-Cu plăcere, domnul Augustin este un om minunat de când nu mai..., iertați-mă, m-a luat gura pe dinainte. Maria s-a fâstâcit, mai ales că și Olga ațintise o privire mustrătoare asupra ei.

-Stați liniștită, am fost un alcoolic Cred că problema e rezolvată definitiv. Așa m-au asigurat și doctorii când am fost la control.

-Pe mine vă rog să mă iertați, tocmai mi-am amintit că am ceva urgent de rezolvat.

-Te duc eu cu mașina.

-Nu, nu are rost, am treabă în cealaltă parte a orașului, nu este în drumul nostru. Olga a înțeles că Maria vrea să o lase singură cu inginerul.

După plecarea verișoarei, inginerul se simțea stingherit, era pentru prima dată, după mulți ani, când se afla în cameră cu o femeie, doar ei doi. Augustin a privit pe furiș la femeia care îl adusese pe linia de plutire, femeia care, într-un moment crucial al vieții lui, s-a aflat acolo și la sprijinit, cum nu mai făcuse nimeni altcineva.

-Nu v-am mulțumit niciodată pentru ajutorul dat, dacă nu erați dumneavoastră atunci, poate clacam, sau nu reușeam să rezolv problema alcoolismului. Acum, datorită contribuției clare și fără echivoc pe care ați avut-o, mă pot numi alt om. M-am bucurat tare mult când am auzit că ați plecat pe funcție mare și bine remunerată. Deși se vedea clasa, nu am bănuit că ați fi o absolventă de facultate cu magna cum laude. Un om ca dumneavoastră a acceptat să lucreze ca femeie de serviciu?

-Da, de ce nu? Am copii de crescut, facturi de plătit, trebuie să trăiesc, divorțul nu înseamnă sfârșitul, doar sfârșitul unei etape de viață, începe alta etapă, musai să fim pregătiți pentru orice.

-Vă admir, eu după divorț, deși nu aveam copii, m-am prăbușit, am alunecat în butoiul lui Dionisios. Noroc cu dumneavoastră că m-ați extras de acolo. Vreți să ne tutuim?

-Da, sunt de acord. Augustin, ce pregătire ai?

-Sunt inginer constructor, lucrez într-o societate destul de bună, de renume, iar banii sunt frumoși. Sunt apreciat, în ciuda problemelor pe care le-am avut. Acum sunt văzut și mai bine, mă aștept la o promovare. Olga, nu ți-am spus niciodată cât de mult te apreciez, cât îmi ești de dragă.

-Mă onorează ce-mi spui, dar nu ar trebui, nu pot iubi, nu acum, poate niciodată, nu știu, sunt complicate ițele. Nu mă înțeleg nici eu, iubesc, cred că sunt iubită, dar speranțe mari nu dau acestei iubiri. Te rog, nu te supăra, tu ai putea fi omul pe care l-aș iubi necondiționat. Dar acum nu-ți pot spune nimic mai mult și nici da speranțe.

-Olga, lasă-mă să te iubesc! Augustin prinsese mâinile fetei și o privea în ochi, Olga i-a susținut privirea, apoi cu duioșie și-a tras mâinile dintre ale lui și cu ele i-a cuprins obrajii

-Om bun, am sufletul prins într-un carusel, nu promit nimic, pot spune doar, că regret respingerea iubirii tale. Nu știu ce va fi mâine, nu pot promite. Olga îl privea pe Augustin cum primise toate vorbele ei, cu o tristețe greu înăbușită. Regreta că îl iubea pe Eugen, dar nu putea face nimic împotriva iubirii, doar ce se gândea la el și fluturii zburau haotic prin stomac. Asta era soarta ei, să iubească bărbatul cu care era într-o luptă fățișă. Va câștiga lupta dintre orgolii, sau lupta inimilor? Greu de prevăzut .