Călătorie neterminată III

-Nu voi spune la nimeni. Oare, de ce cred eu, că ești excrocată?

-Pentru că așa simt și eu. Fratele meu,Victor, m-a dus la notar, aici i-am dat procură de împuternicire prin care, putea să mi se vândă casa, cum credea el că e mai bine. După un timp mi-a spus, că a vândut-o, însă banii obținuți pe casă, nu au acoperit tot debitul, a mai rămas o datorie de 5000 de euro, o parte din suma de 20.000 împrumutată , iar altă parte din dobânzile aferente. M-am mutat la el în casă, din momentul punerii locuinței  mele în vânzare. Când l-am întrebat, cum mă plătește, mi-a spus, să fiu liniștită, că nu voi fi în pierdere. Și să nu uit, că am aproape patruzeci de ani, de acum sunt femeie bătrână, fiică-mea este plecată în străinătate, locuință nu mai am, să zic mersi, dacă mă va ține în  pensiunea lui ca slugă, oferindu-mi trei mese pe zi și un loc de dormit.

-Violeta, din câte înțeleg, nu îți convine, cum a rânduit fratele tău lucrurile. Mie nu mi se pare, a fi un om dur!

-Nici nu este, nevasta lui, Măriuca, are toată averea, ea conduce cu mână de fier prin intermediul fratelui meu, chiar dacă atunci când o auzi vorbind, ai impresia că este numai miere, în fapt este o iluzie, mierea este amară ca fierea...

Violeta a rămas pe gînduri, după un timp a spus:

-Plec! Vă las, să vă odihniți! Când mai aveți nevoie de ceva, sunați! Voi veni imediat! Jos avem un bar drăguț, dacă vă încântă ideea...

-Violeta, te rog, să-mi pregătești un ceai pe la ora nouă! Uite, ai aici pliculețele. Ia-le! Mulțumesc!

-Îl îndulcesc?

-Nu, așa cum este.

După plecarea femeii, Andrei a rămas mult timp gânditor. Avea și el o soră, dar niciodată nu i-ar fi făcut una ca asta, indiferent ce ar fi zis soția împotriva ei, sau cât l-ar fi constrâns, să-i facă rău. Sora, fratele ar trebui să fie la fel de apropiați ca și  părinții. Un frate e sfânt, nu-l poți face slugă, indiferent care ar fi motivele.  Cu timpul: egoismul, parvenitismul, ipocrizia ne fac să ne renegăm frații, sau să-i transformăm în propriile slugi. Dureros. Faptul că am putut accede pe scara socială, nu înseamnă că ar trebui, să ne renegăm, frații rămași în sărăcia, de unde noi am reușit, să evadăm. Bine ar fi, să le întindem mâna, iar dacă nu putem, cel puțin să-i ținem aproape de sufletul nostru. Ura dintre frați, naște conflicte iremediabile. Pe un străin îl ierți pentru nedreptățile pe care ți le-a făcut . Unui frate îi treci cu vederea o greșeală, dar nu îți iese din memorie, răul pe care ți l-a făcut. Uiți greu, pentru că nu te așteptai, să fii ”înjungheat” în spate, tocmai de acela cu care ai împărțit bucata de pâine în casa părintească. Era revoltat, simțea că Violeta se resemnase, să-i fie slugă pe viață cumnatei. Se comporta și se îmbrăca ca o femeie bătrână.  Nu vedea nici o soluție pentru salvarea ei, nici nu știa, dacă se voia salvată. La ora nouă Violeta i-a adus ceașca cu ceai, apoi a plecat repede, motivând că trebuie, să cazeze un grup de excursioniști.  

A lucrat până noaptea târziu. Spre miezul nopții l-a furat somnul. Când s-a trezit, soarele era de mult pe cer. O rază de soare se strecura abilă, printre îmbinările faldurilor de la draperie . În întunericul camerei ea se juca pe față bărbatului care dormea cu fața în sus și gura ușor întredeschisă, făcând să se audă un mic șuierat, când expira aerul din plămâni. Soneria telefonului a făcut să tresară lumina de pe fața lui. A sărit din pat, nu obișnuia, să mai lenevească, după ce se trezea, a mers la baie, a făcut duș,  s-a bărbierit, apoi  în timp ce se îmbrăca, a sunat după taxi; patronul a răspuns promt, era pregătit, să-l ducă la muzeu. Îmbrăcat,a plecat spre ieșire, lăsând în urmă un miros plăcut de iasomie.

Pe drumul spre muzeu Victor l-a întrebat:

-Vreți, să oprim undeva, să luați un sandvici? Nu ați mâncat.

-Nu, mulțumesc! Este aproape ora zece, la 12 merg și mănânc ceva la ”Mercur”.

-Cum doriți!

În timp ce urca treptele muzeului, se gândea dacă Camelia va fi liberă ori are mult de lucru. E drept că văzuse în parcare un autocar elegant, de aici și strângerea de inimă pe care a simțit-o. Cum a deschis ușa, a auzit glasul melodios al muzeografei, care arăta, ce înseamnă fiecare exponat. În timp ce explica vizitatorilor, Camelia se uita spre ușă, parcă ar fi așteptat pe cineva. Când în prag a apărut Andrei, fața femeii s-a luminat, iar vocea i s-a însuflețit. A făcut un gest cu mâna, spre cel care tocmai intrase, bărbatul a înțeles scurtul mesaj și a mers la masa de lucru. Frumos rânduite, documentele îl așteptau, pe curiosul Andrei să le cerceteze. A răsfoit fără nici un chef vechile hrisoave prin care marii domnitorii, sau boieri de rang înalt, făceau danii mânăstirilor, sau țăranilor care se distingeau în luptele împotriva cotropitorilor. Nu se putea concentra, se gândea la Violeta, se întreba, cum de acceptase, să fie slugă fratelui. Nu-l înțelegea nici pe Victor, era convins că acesta luase mai mult de 20.000 de euro pe casă, atunci de ce nu stinsese litigiul dintre el și sora lui? Parcă și Violeta se complăcea în noua ei situație. Era ceva, pe care nu reușea, să-l înțeleagă, era totul prea simplu, ori viața îl învățase să nu creadă în lucrurile aparent ușor accesibile.

-Bună ziua! Ce faceți?

-Sărut mâinile! Deja mă apucasem de lucru.

-Nu cred, erați cu gândul departe, am stat un timp și v-am urmărit, nu părea că studiați, mai repede erați cu gândul altundeva.

Camelia îl tachina, în sinea ei își dorea, ca Andrei să se gândească la ea. Nu spera la ceva anume, dar ca oricărei femei îi surâdea ideea, să fie dorită de un bărbat.

Seara trecută când ajunsese acasă, avusese o discuție cu Șerban, o obseda și acum, cearta care se ivise,  deși ea o provocase. Ar fi putut, să evite neînțelegerea, mai ales că l-a găsit în bucătărie. S-a enervat, când l-a văzut, făcând mâncare , iar când a intrat pe ușă-deși întârziase- nu a întrebat-o nimic. Indiferența lui o făcuse să izbucnească? Sau dintr-o dată se întâmpla ceva cu ea?  Era el prea cuminte, sau ea nu mai conta și atunci prefera, să facă orice, numai să nu stea prea mult în compania ei?

-”Să știi că am cheltuit toți banii pe care i-am avut!  Camelia a spus-o, pe un ton arțăgos,  în loc de bună seara, când a intrat pe ușă.

-Îți voi ”alimenta” cardul, nu te neliniști.

-Nu mă întrebi, ce am făcut cu banii? Femeia simțea că își pierde controlul.

- Ți i-am dat, să-i cheltui. Pentru ce să te întreb, cum i-ai cheltuit, din moment ce eu nu am pus nici o condiție? Ești liberă, sunt banii tăi, poți merge cu fetele la: cofetărie, teatru, să-ți cumperi ce-ți place!Ce vrei mai mult?

-Pe tine, da, pe tine te vreau, simt, că te-am pierdut. Nu-mi trebuie banii, află că nu am cheltuit nimic, am cumpărat două bilete la teatru...

-Foarte bine, mergi cu una dintre prietene!

-Nu înțelegi, vreau să merg cu tine, cu tine m-am măritat, cu tine vreau să ies: în oraș, la teatru, la film,la restaurant; nu vreau, să mă mai plimb singură ca o vădană, îmi vreau soțul înapoi! Spui că mă iubești? De ce faci, tot ce este posibil, să nu fiu văzută în preajma ta? Cum de te-ai schimbat? Suntem împreună de treizeci de ani, te-ai plictisit, ai pe altcineva? Spune-mi, am dreptul să știu, nu mă chinui. Nu-mi pasă de bani tăi, uite, ia-ți cardul, fac pe el, nu-mi trebuie, am nevoie de tine. Odată cu cardul am aruncat și cu un pantof spre el.

-Nu e bine, să te enervezi. Mergi la: teatru,  cofetărie, îmbracă-te. Vreau să fii cea mai elegantă din urbe! În schimb nu îmi cere, să te însoțesc. M-am plictisit, vreau o schimbare, nu am pe nimeni, dacă asta vrei ,să știi. Din acest moment orice este posibil, totuși, vom păstra aparențele. Nu avem, niciunul voie, să sărim calul, ne vom purta cu decență, orice am face în afara căsătoriei, trebuie făcut cu maximă discreție. Nu vreau, să fim, arătați cu degetul prin oraș. Discuția o consider încheiată pentru totdeauna, vom fi aceeași familie iubitoare, iar eu același soț care te adoră necondiționat”.

O durea, nu se aștepta la atâta vehemență din partea lui. De ce îl provocase, știa, că putea fi, tranșant când vrea, duritatea lui o înrăise. Aseară ar fi vrut, să-l vadă nervos, să spargă farfurii, să-și descarce sufletul, să alunge frustările. În loc de asta găsise un soț: calm, rece, calculat,cu mintea limpede. I-a oferit o lecție. Bănuia că undeva sub bunătatea lui, se afla un sloi de gheață, care ținea mai mult la aparențe, decât la fericirea lor. Șerban, considera că o căsătorie odată încheiată prin ”da-ul” spus în fața ofițerului stării civile, este pentru totdeauna, iar cei doi să facă toate sacrificiile,  pentru ca aceasta să meargă înainte.

Cel puțin așa credea Camelia despre Șerban.

-Începem, aș vrea să-mi aduceți toate documentele despre Pătrașcu Vodă cel Bun și despre Tudora și fiul ei Mihai. Este interesantă viața acestei negustorese, care a avut fericirea, de a naște pe viitorul domn Mihai Viteazul, prin împreunarea cu vodă Pătrașcu.

-Sunt aici!

Camelia, muzeograf ordonat, știa fiecare document unde este pus. După ce i-a înmânat hîrtiile groase și îngălbenite de ani, s-a așezat pe un scaun în fața lui. Se uita la Andrei și se întreba, cum ar fi rezolvat el, problema ivită între ea și soțul ei? Și-a amintit, tot ce îi spusese despre căsnicie, atunci a înțeles, că iubirea nu este eternă. O mâncare oricât ar fi de bună, vine un timp, când te saturi de ea. Atunci o schimbi, iar după o vreme o mănânci din nou cu poftă. Probabil că ăsta e secretul. Între noi a intervenit rutina, suntem obișnuiți, să ne găsim tot timpul acolo, să ne aruncăm câte un ”te iubesc”cu gândul în altă parte. Poate trebuie o schimbare, suntem ca la fotbal, când echipa nu merge, schimbi antrenorul, ăsta va aduce un zvâc echipei, dacă este capabil.

-Sunteți meditativă astăzi!

-Nu mai mult ca dumneavoastră. Ce părere aveți, văd că ați ridicat ochii din hrisoave, mai există iubire după treizeci de ani de căsătorie?

-Un foc arde zeci de ani, dacă pui tot timpul lemne pe el. Când ai oprit, să mai pui combustibil, focul se stinge. Așa este și în viață. Iubirea dintre soți de-a lungul timpului nu se ține neapărat printr-un comportament ireproșabil. Pot exista certuri, farfurii sparte, vorbe aruncate precum mingiile de ping-pong; important este, ca aceste dispute să se termine în dormitor, cu o seară de dragoste cel puțin egală în intensitate cu sfada din bucătărie. În schimb când se acumulează supărării și de dragul unei liniști, de multe ori prost înțeleasă, nu se răbufnește; acestea vor produce în interiorul nostru anumite frustrări, poate creea o stare de neîncredere în noi și puterea noastră. Mergem la teatru îmbrăcați elegant. Da, ca un semn de respect pentru actul de cultură. Este un adevăr spus doar pe jumătate. Ne îmbrăcăm cu cele mai frumoase haine, iar voi femeile vă comandați toalete speciale pentru acest eveniment, pentru a fi admirate, adulate și răsfățate de bărbații aflați în sala de spectacol. Grația cu care vă deplasați prin foaier, având grijă să vă etalați bijuteriile și rochiile cu decolteul mult prea generos, are un singur scop: privirea admiratorilor. Nu contează dacă vi s-a făcut curte sau nu, contează că ați fost admirată de domnii prezenți în sală, iar femeile v-au privit cu invidie; v-ați simțit flatată, iar vanitatea alimentată. De aici se poate hrăni sufletul nostru, care, de multe ori are un dram de egoism.

Mersul zilnic pe aceleași drumuri, pe care cunoașteți fiecare pietricicică unde este așezată, mereu la aceeași oră, intratul în aceleași magazine pentru a cumpăra repetitiv verdeața necesară pentru mâncarea pe care o pregătiți invariabil în fiecare zi, ne transformă în roboți umani.

E bine din când în când să ieșim din monotonia zilnică, să evadăm, să căutăm ceva care să ne incite, să ne smulgă din banalul cotidian. Așa vom găsi puterea, de a depăși momentele de: plictis, rutină și gol sufletesc.

-Îmi sugerați ceva? Camelia s-a uitat curioasă, dar și puțin alintată spre Andrei.

-Nu, neapărat, încercam, doar să înțeleg, cum poate fi depășită rutina și obișnuița, care se instalează cu timpul într-o casnicie. În fiecare familie lucrurile stau altfel, nu există un remediu general. Dar poate fi luată, sub rezervă, orice sugestie. După ce m-am despărțit de prima soție, lucrurile au căpătat o altă culoare, viață însăși era altfel. Parcă și florile miroseau mai frumos, iar frunzele erau de un verde închis, semn că erau foarte sănătoase. Mergeam pe alte drumuri, mă loveam de pietrele din drum, nu cunoșteam drumul. Fiecare lovitură îmi amintea, că sunt singur, iar graba cu care mă deplasam, nu se justifica, nimeni nu mă aștepta, puteam ajunge oricând. A fost o perioadă frumoasă, a urmat a doua căsătorie...

 Telefonul Cameliei l-a oprit pe Andrei. Femeia s-a ridicat de la masă, apoi s-a depărtat câțiva pași, pentru a vorbi la telefon.

-Era soțul, mi-a telefonat, să nu mă îngrijorez, că diseară va avea o ședință prelungită în noapte și nu știe, la ce oră se va termina. Știți ce este curios? Sunt foarte mulți ani de când nu am mai primit un asemenea telefon.

Camelia părea îngrijorată, telefonul reușise, să o surprindă,să o scoată din starea ei de auto mulțumire.

-Vă îngrijorează vestea primită?

-Da, nu știu cum să explic, simt, că se va produce o schimbare în viața de familie.

-Păi nu asta vă doriți?

-Ba da, dar acum că a venit, mă tem, de ceea ce va fi!

-Spuneți-mi, vreți să divorțați?

-M-am gândit mult la acest lucru, nu îmi doresc, sunt o femeie cu anumite pretenții, cu principii de viață sănătoase, nu cred, că îmi doresc, divorțul trebuie să fie ultima soluție de ieșire, dintr-o căsătorie ajunsă într-o fundătură.

-În general așa se întâmplă, divorțul apare, după ce toate celelalte posibilități de a menține căsătoria, sunt epuizate.

-Apoi am o anumită vârstă, un statut social, fiul meu e mare; nu cred că pot renunța la tot doar pentru ca inima mea să se umple din nou cu prea plinul iubirii. Nici nu știu dacă voi iubi, dacă voi găsi pe cineva care, să merite, să-i dăruesc inima mea. Eu iubesc cu patimă, trăiesc prin fiecare por din pielea iubitului meu; am vreo garanție, că voi găsi așa ceva? Sau umblu după himere? Mai am dreptul să sper? Sau trebuie să mă resemnez și să-mi trăiesc viața asta monotonă, urmărind la TV telenovele insipide.

-Acum aveți o anumită stabilitate financiară, vă este teamă, că prin divorț ați putea, să o pierdeți?

-Da, este o realitate. Pentru o femeie de cinzeci de ani este greu, să o ia de la capăt; sigur, nu este imposibil, dar la mine încă lucrurile sunt bune. Și pentru a fi și mai bune, nu am, să mă gândesc de loc,  la ce va face soțul meu diseară. Voi considera, așa cum mi-a spus, că are o ședință prelungită. Este cel mai bine pentru sănătatea familiei noastre.

-Merg la masă, vreți să mă însoțiți?

-Cu plăcere! Vreți să mergem la ”Mercur”? Este foarte frumos, o să vă placă!

-Cu dumneavoastră alături, sunt convins , va fi plăcut oriunde.