Dracu* nu este așa de negru XII

   

    Olga a ajuns acasă odată cu ”salvarea”, doctorul de pe ambulanță a luat temperatura copilului, avea 38 cu 8, l-a consultat, apoi a stabilit un diagnostic provizoriu, pneumonie.

 -Copilul îl luăm cu noi la „Urgențe”, dumneavoastră îl puteți însoți, i-a spus cu vocea lui spartă de fumător înrăit, doctorul, un bărbat de 50 de ani, cu fața arsă de soare, cu ochii vii și neliniștiți, a anunțat pe Olga, vorbindu-i cu vocea lui spartă .

    -Vin cu mașina mea în urma ambulanței.

-Cum doriți, ne întâlnim la spital. Marina și Olga au pregătit copilul, un asistent l-a luat în brațe și la culcat în patul mașinii. Olga, cu propria mașină, a mers în urma ”Ambulanței”, a ajuns la ”Urgențe ” câteva minute mai târziu. Copilul era întins pe o bancă în sala de așteptare. Medicul înregistrase bolnavul și se pregătea să plece.

    -Misiunea noastră s-a încheiat, de acum depinde de cei de aici. La revedere!

Olga a mers la băiat, i-a pus mâna pe frunte, ardea, a întrebat asistenta din Triaj când îi va consulta cineva copilul, răspunsul a fost dur și telegrafiat:

    -Când îi vine rândul. Sunt mulți pacienți mult mai bolnavi.

    -De unde știți care sunt mai bolnavi? Olga începea să se enerveze, ar fi vrut, să-și păstreze calmul.

  -Dragă nu se mai poate cu ăștia, spunea o asistentă venită din sala de consult, vor să le consulți copilul, când spun ei. S-a enervat și doctorul, după care furios ne-a dat 20 de minute pauză, așa să ne mai răcorim.

    - Nu este mult? Asistenta din triaj a fost puțin șocată de ceea ce i-a comunicat colega ei. Doctorul Șuteu unde este? Nu trebuia să fie de gardă?

    -Și-a luat liber, a plecat cu iubita la munte, ce vrei dragă, e pe picior de însurătoare.

    -Nu a dat pe nimeni în locul lui, a lăsat garda descoperită?

    -S-a angajat doctorul Viezurescu că se descurcă.

    -Cum dracu se descurcă? Sala e plină, apoi văzând că părinții pacienților sunt agitați, s-a apropiat de urechea asistentei musafire: pleacă la tine, creezi agitație în rândul părinților.

Trecuseră mai mult de 30 de minute de când ajunseseră la spital, încă nu-l consultase nimeni pe Marius, copilul se simțea rău și avea simtome de vomă. Olga a rugat o infirmieră să-i aducă o tavă.

    -Nu am dragă, du-l la toaletă.

    -Nu poate merge, e foarte bolnav, apoi a scos din buzunar, banii deja pregătiți pentru astfel de lucruri, 5 lei pe care i-a băgat infirmierei în buzunar, fața salariatei s-a luminat, dintr-o dată și-a amintit că aveau tăvițe de unică folosință speciale pentru asemenea momente.

Nu a fost cazul să folosească vasul, voma a rămas doar la stadiul de senzație, totuși, temperatura copilului creștea, buzele i se uscau. Nu a mai avut răbdare s-a apropiat de asistenta de la birou i-a strecurat o hărtie de 50 de lei. Cum a văzut banii, imediat a sărit de pe scaun și a părăsit sala, după câteva minute a revenit și din ușă a strigat:

   -Haideți doamnă cu copilul, v-a venit rândul. Olga l-a luat în brațe pe Marius și la dus în salonul pentru consult. L-a așezat pe pat încredințată că de acum doctorul și asistentele vor veni să-l vadă. După un sfert de oră o asistentă i-a măsurat temperatura, apoi a tot așteptat. Și a așteptat...A înțeles cum merg lucrurile, alți 50 de lei au plecat din buzunarul ei, în buzunarul asistentei care-i luase temperatura . Miracol, imediat doctorul însoțit de asistentă au venit la patul lui Marius, Olga a băgat din nou mâna în buzunar, a scos o hârtie de 100 de lei pe care a strecurat-o în buzunarul doctorului. După un consult amănunțit a ordonat să se recolteze probe de sânge, apoi a pus o perfuzie pentru întărirea și hidratarea organizmului. A plecat asigurând-o pe Olga că imediat ce apare rezultatul la analize va veni să reexamineze copilul. Femeia și-a tras un scaun lângă patul lui Marius și a început să vorbească cu el. Băiatul avea  glasul slab, boala îl obosise, îl sleise de puteri, abia putea rosti cuvintele. În geantă bâzâia telefonul, îl pusese special pe silențios, nu voia să deranjeze bolnavii și actul medical, a răspuns:

    -Da, era Petre Petruș.

    -Cum este? Te descurci?

    -Da, acum e la perfuzie.

    -Vin imediat acolo, ai stat prea mult la ”Urgențe”.

    -Nu cred, că mai e cazul, dar dacă vrei, vino! Fața Olgăi s-a luminat, dintr-o dată a înțeles că nu mai este singură în jungla în care trăia. A acceptat să vină mai mult pentru a simți un sprijin, pentru a împărți cu el grija pentru sănătatea copilului. A bucurat-o telefonul lui, a fost tentată, când a văzut că nimeni nu o bagă în seamă, să-l sune pe Petre, doar orgoliul a oprit-o și poate un pic de neliniște, de teamă că ar putea strica frumoasa idilă pe care ea o întrezărea, sau și mai mult și-o dorea.

Petre a venit la patul lui Marius împreună cu doctorul Viezurescu, medicul a privit vinovat spre Olga.

    -Doamnă îmi cer scuze, nu am știut, că sunteți prietenă cu Petrică, au sosit rezultatele la analize, așa cum a pronosticat doctorul de pe ”Ambulanță”, este vorba de o pneumonie, îl trimitem la „boli infecțioase”. Vă dau „Ambulanța”,  să-l transporte la spital.

    -Nu prietene, îl iau eu cu mașina mea, lasă „Salvarea” pentru alți pacienți.

    -Fac formele pentru transfer, între timp se termină și perfuzia. Vă doresc o zi bună! Sănătate!

După plecarea doctorului, Petrică a scos din buzunar hîrtia de 100 de lei, pe care, cu ceva timp în urmă, Olga o dăduse doctorului .

   -S-a jenat când a auzit la cine am venit, a scos banii din buzunar și fără multă vorbă mi i-a dat , rugându-mă să-ți transmit scuzele lui.

    -Poftiți analizele și scrisoarea de transfer, scot acum perfuzia  și branula de la mâna copilului. Puteți merge cu el, știți unde este secția de boli infecțioase?

    -Da, știm, mulțumesc.

O jumătate de oră mai târziu copilul era internat. O doctoriță, aproape de pensie, l-a consultat și a confirmat diagnosticul.

    -Se va face bine, este luată în pripă, boala nu a putut să evolueze. În câteva zile îl aveți acasă. Nu este nevoie, să rămâneți cu el, va fi bine îngrijit, mâncare dacă vreți să-i aduceți, să vă limitați la fructe și grătar din piept de pui. Acum vă las, mergeți liniștiți acasă, aveți un copil frumos, să vă trăiască!

    -Știți, noi...

   -Stați liniștiți, nu-mi trebuie nimic, îmi fac doar datoria, doctorița îi privea ca o mamă care-și ia la revedere de la copiii dragi. Olga ar fi vrut să-i explice că Petrică e doar un prieten, apoi văzând cum s-a luminat fața bărbatului, atunci când medicul a presupus că este tatăl, s-a oprit din explicație.

Ar putea fi Petruș tatăl de care copiii ei aveau atâta nevoie? Putea fi bărbatul pe care îl căuta? I-a trecut prin față toate întâlnirile avute cu Petruș,  de când se cunoșteau, trebuia să recunoască că nu-l privise niciodată ca pe un partener, ci doar ca pe un subaltern care trebuia să rezolve niște sarcini de serviciu. A realizat, că se înstrăinase de oameni, aproape se robotizase, nu mai era femeia care se aranja, căreia să-i placă să îmbrace ținute elegante, abia acum și-a dat seama că viața i se abrutizase, că își pierduse din feminitate, devenise un fel de zbir. Era momentul să facă o schimbare-n viața ei. 

Firma mergea bine, nu mai are de ce să se zbată, iar dacă patronul va lăsa în continuare toate greutățile firmei pe ea, îi va cere să o treacă pe un post de șef de birou, iar director să pună pe altcineva, avea dreptul la viață.

    Putea să aibă oarece libertate, copiii erau în seama bunicii, nu ducea grija lor, sigur, își va face timp să se joace cu ei, să iasă la o cofetărie, să-i îndrume la lecții. Ar fi vrut să meargă la un spectacol, trăiau într-un oraș mare, la teatru sau operă își putea etala toalete strălucitoare, bijuteriile frumoase cumpărate cu banii câștigați de când lucra la firmă. Cum să iasă singură? S-ar fi simțit stingheră, bărbații ar fi considerat de datoria lor să o abordeze. Nu-și dorea asemenea viață. Voia un bărbat lângă ea, unul doar al ei. Unul care să trăiască prin ea și pentru ea, să-i simtă inima bătând în același ritm cu al ei. Petruș ce o fi gândind despre ea? De ce o invitase la cafea? Să fie mulțumirea că îl avansase în funcție?

   -Olga, o întrebă Petrică, când ajunseră în apartamentul lui și se așezaseră la aceeași  măsuță joasă, doar în loc să stea pe fotoliu, acum fameia era așezată lângă bărbat pe canapea, cum ai trecut peste povestea cu Eugen?

   -Nu există nici o poveste, a fost un accident pe care nu-l regret, datorită acestei întâmplări mi-am regăsit drumul care se înfundase într-o căsnicie eșuată. Eugen nu există, a fost un foc de paie, o pălălaie care s-a stins repede. A fost Eugen, putea fi oricine altcineva, eu eram vulnerabilă, debusolată, fără orizont, sub stăpânirea unei soț bețiv și sadic, această întâlnire m-a ajutat să mă eliberez. Prin urmare, pe Eugen nici nu-l urăsc, nici nu-l iubesc, a fost o atracție puternică, estompată de purtarea lui josnică de mai târziu. Cam asta despre Eugen, este un capitol subțire, foarte subțire din viața mea. Amprenta lui există doar în mentalul meu, personal, Eugen nu m-a consiliat, doar eu, în urma acestei aventuri am considerat că a venit momentul să pun piciorul în prag unei căsnicii care mă distrugea fizic și psihic.

    -Mulțumesc pentru cafea, trebuie să cumpăr mâncare pentru băiat, în noaptea asta stau la spital, sunt îngrijorată pentru el. Olga se simțea obosită

    -Merg cu tine, nu te las singură.

    -Mulțumesc Petrică, nu trebuie să faci asta, mă descurc.

    -Insist să te însoțesc. Olga, îmi ești dragă, nu pot trăi fără tine, de mult am vrut să-ți spun. Petre a prins-o de mână, apoi a privit-o în adâncul ochilor ei negrii, cu mâinile tremurânde i-a prins capul și a sărutat-o pe frunte.

    -Nu este momentul acum, Olga i-a prins mână și a strâns-o cu putere. Dacă vrei, vino cu mine.

Petruș fericit, nu a observat bucuria femeii.

    Ajunși la spital au luat legătura cu medicul de gardă, acesta i-a liniștit spunându-le că băiatul e în afara oricărui pericol, în câteva zile îl vor putea lua. Au fost sfătuiți să meargă acasă, copilul fiind bine îngrijit. Au vorbit cu băiatul, care era vesel și cu poftă de mâncare.

    -Mergi acasă mămico, sunt bine. Sunt băiat mare, nu îmi este teamă. Dacă am nevoie de ceva apăs pe butonul ăsta și vine o tanti, vrei să vezi? Și fără să mai aștepte răspunsul a apăsat butonul de urgență. În câteva clipe a apărul o asistentă care a întrebat dacă s-a întâmplat ceva. Olga, simțindu-se vinovată pentru gestul băiatului, a luat asistenta de braț  și i-a strecurat în buzunar o hârtie de 10 lei.

    -Băiatul meu a vrut să mă liniștească să merg acasă, căci aici e bine îngrijit și dacă are nevoie de ceva apasă butonul. Iertați-l, dar de acum dacă va mai acționa butonul, înseamnă că are o problemă. Dumneavoastră ce mă sfătuiți? Să merg acasă? Sau să rămân până dimineață?

    -Mergeți acasă. Oricum nu puteți sta în salon, va trebui să stați pe hol.

    -Am înțeles, vă las numărul de telefon, dacă este nevoie, vă rog să mă sunați la orice oră.

    -Bine doamnă, mergeți liniștită, vom avea grijă de băiat, așa cum avem de toți copiii internați aici.

   -Olga, mâine e duminică, puteam fi la spital în seara asta, vrei să continuăm discuția începută mai devreme?

    -Da, trebuie să-mi recuperez mașina care a rămas la tine.

    În apartamentul lui Petruș Olga s-a așezat într-un fotoliu, iar Petre a dispărut în bucătărie. O aromă puternică de cafea proaspăt râșnită o învăluia plăcut. Vorbele spuse de Petre o bucurase, o făcea să spere la o viață plină de satisfacții. La un inventar făcut rapid era mulțumită de starea ei de acum, terminase divorțul, avea un serviciu frumos și bine remunerat, copiii erau bine, iar mama ei care îi îngrijea era și ea sănătoasă, doar supărată că ea muncește mult și e singură.

  Declarația lui Petruș venea într-un moment în care chiar avea nevoie de iubire, își simțea sufletul pustiu, secat de sentimente, lunile care trecuseră o goliseră pe interior, o transformase într-un robot. Declarația lui Petre o făcuse să tresară, s-a abținut cu greu să nu-i sară-n brațe. Îi era drag băiatul ăsta șaten și svelt, îl plăcuse din prima zi când îl văzuse. Relațiile de serviciu nu i-au dat voie să se comporte ca un om normal, ci ca un zbir. Acum a venit timpul descătușării, îi va primi dragostea, îl va lăsa să o iubească, iar ea la rândul ei îl va iubi cu aceeași intensitate.

    Avea nevoie de o vorbă bună, de un alint, de o îmbrățișare, trecuse o veșnicie, de când nu mai fusese sărutată, simțea că buzele i se uscaseră, tânjea după iubire, ar fi vrut ca Petruș să lase treaba în bucătărie și să vină la ea, ardea de nerăbdare, voia să fie sărutată, să fie îmbrățișată, să uite de ea, să trăiască clipe de iubire înălțătoare.

   În bucătărie Petre se gândea la Olga. Pusese friptura la cuptor, dar nu se grăbise să meargă în sufragerie, vrusese, să mai rămână singur un timp, să-și pună gândurile în ordine. Era prima dată de când rămăsese văduv,  trecuseră niște ani de atunci, când o femeie îl făcuse să  iubească. Fusese dragoste la prima vedere, doar felul ei de a se comporta îl ținuse la distanță, nu-l lăsase să-și declare iubirea. I se părea inabordabilă și rece, iar spusele lui Eugen despre ea crease o confuzie în capul lui.

Acum a reușit, să o cunoască, iar azi și-a luat inima în dinți, gata să-i declare iubirea. Ar fi vrut să-i spună cât de mult o iubește, cât de mult înseamnă pentru el. Gândurile i-au fost întrerupte de deschiderea ușii.

    -Ce faci? De ce stai singur aici? Am venit să văd ce pregătești ?

  -Nimic deosebit, am băgat la cuptor niște ficăței de pui, sunt gata mintenaș. Petre s-a ridicat în picioare, s-a apropiat de Olga, i-a luat mâna, a pupat-o apăsat și, privind în imensitatea ochilor ei, a sărutat-o, la început timid, apoi cu toată dragostea lui. Îmbrățișarea bărbatului nu a luat-o pe nepregătite, pentru asta venise în bucătărie, pentru a-l simți aproape de ea, pentru a se abandona în brațele lui. Tot trupul îi fremăta, fluturii din stomac alergau bezmetic, pulsul inimii crescuse, buzele îi tremurau ușor, sânii se întăriseră, sfârcurile împingeau în sutienul, devenit dintr-o dată prea mic. Simțea tremurul bărbatului, dorința lui prea mult timp înfrânată, ar fi vrut să-i cedeze acolo, pe masa din bucătărie, o ultimă urmă de decență a făcu-o să se oprească. Petre a luat-o în brațe și a plecat cu ea în dormitor, a așezat-o pe pat, cu aceeași grijă, cu care un ceramist își așează porțelanul de preț. Nu erau săruturi, erau  uniri, erau trăirile amândurora în același trup, simțeau ritmurile inimii bătând în același timp, erau un singur corp, o singură dorință, era iubirea în stare pură, era clipa înălțătoare când oamenii trăiesc undeva deasupra aproape de divinitate, când actul în sine devenea divin, iubirea era starea supremă a simțămintelor omenești. Nu dorința de sex îi unise, ci dorința de împărtășire a iubirii pure, a iubiri ca stare metafizică. Fiorul simțit de trupul ei, când buzele lui fierbinți l-a atins, a fost ca un foc lăuntric revărsat prin toți porii  în exterior. Îmbrățișarea fierbinte a bărbatului a făcut-o ,să uite de ea, se abandonase total, uitase că există, trăia prin respirația lui, prin buzele care îi sărutau trupul cuprins de fiorii dragostei, prin brațele care o înlănțuiau plăcut făcându-o sclava iubirii, roaba dorinței de a fi iubită.

    Într-un târziu, fericiți și cu poftă de mâncare și-au amintit că nu au oprit focul de la cuptor, când au deschis ușa dormitorului, de pe hol i-a întâmpinat un miros de carne arsă, s-au privit amândoi și au izbucnit în râs. Foamea de ficăței dispăruse, reapăruse foamea de dragoste...

    Trei zile mai târziu, cu băiatul lângă ea pe bancheta din spate și Petre la volanul mașini, veneau de la spital, copilul vindecat, fusese externat, în drum spre casă Olga a văzut blocul în care lucrase cu aproape un an în urmă.

   -Oprește, te rog! Petre a oprit mașina, din bloc tocmai ieșea verișoara ei și inginerul Augustin.

   -Ce faceți? Olga a coborât din mașină și s-a îndreptat spre cei doi

    -Bună verișoară!

    -Sărut mâinile! Mă bucur să vă văd! Datorită dumneavoastră astăzi sunt un alt om.

   -Verișoară, Augustin m-a cerut de soție. Olga surprinsă și-a îmbrățișat verișoara.

  -Felicitări! Vă doresc o casnicie fericită! Bun venit în familie vere! Olga l-a felicitat pe Augustin, acesta i-a sărutat mâna, iar Olga l-a sărutat pe obraz. Vă fac cunoștință cu Petre Petruș, un bun prieten, obrajii Olgăi s-au îmbujorat când a pronunțat numele iubitului. Cei doi bărbați au dat mâna, apoi au urcat toți în mașină alături de băiat. Mergem la mine să sărbătorim, mama ne așteaptă...Olga a privit complice spre verișoara ei, bărbații nu știau că ele vorbiseră la telefon în urmă cu o oră și stabiliseră întâlnirea.