Trăiască Frica!

   

   Așteptat cu sufletul la gură de toată  lumea, indiferent de tabără, la ora 18 domnul ministru al justiției s-a prezentat la ore,pardon la raport. A prezentat evaluarea Procuraturii Generale și a DNA în urma deciziei CCR cu privire la conflictul juridic dintre DNA și Guvern.

Prezentarea făcută de domnul profesor universitar ajuns ministru în cabinetul Grindeanu a fost o teribilă lecție de analiză a activității DNA și Procuraturii Generale. Domnul Ministru a scos în evidență în nenumărate rânduri, în alocuțiunea sa, încălcarea Constituției și a legilor de către procuratura generală și DNA. A exemplicat, onor domnul ministru, toate aspectele negative din acivitatea celor două instituții. Atât de grave erau abaterile semnalizate încât toți cei care ascultam eram convinși că ministrul Toader va pune concluzia de propunere de demitere ale celor doi. Din păcate concluzia spusă telegrafic de domnul Ministru a fost de menținere în funcție a șefilor celor două instituții, demiterea lor nefiind oportună.

   Din analiza și concluzia excelenței sale Tudorel Toader se desprinde ideea că frica instaurată de șefa DNA cu ajutorul ambasadei americane este atât de mare încât o face pe Koveși  de neînlocuit.

Domnul ministru lasă de înțeles că analiza e făcută de domnia sa, iar concluzia a fost pusă de alții. De cine oare: „de Klem al americii? de Koveși în persoană? de frica lui Dragnea față de procuratură? Greu de răspuns.

   Îl întreb pe domnul ministru, de altfel un excelent jurist, are conștiința încărcată? Dacă toate concluziile din raport au fost împotriva șefei DNA de ce nu a propus demiterea ei? Așa i-a recomandat ambasadorul SUA, Dragnea sau Koveși, sau toți la un loc?

Și ce dacă, ca un adevărat bărbat de stat făceați cum considerați că este corect din punct de vedere legal, iar dacă legea spunea:aut, asta făceați! Iar dacă nu convenea lui Dragnea vă prezentați demisia și mergeați la catedră.

Istoria ar fi scris cu litere de aur despre un ministru care a demisionat pentru aș putea apăra principiile.

   Nu ați făcut-o, nu ați făcut-o pentru că vă numiți Tudorel, altfel ca Tudor trebuia să mergeți până la capăt. Dacă tot ați adus pe lume un raport, de ce dracu nu ați tăiat cordonul ombilical care vă leagă de frică, aveți a vă reproșa ceva? Nu cred. Prin urmare este vorba de o frică gratuită.

Pe Dragnea îl înțeleg, s-a pricopsit cu o condamnare pe care nu o merita, mai are un dosar în instanță și probabil altele la eclozat.

Ați fost în situația vacii care umple un șiștar cu lapte, apoi îi dă cu piciorul și-l varsă. Pe mine nu m-a interesat lecția dvs pe teme juridice, mă interesa concluzia care nu a existat. Nu poți spune unui elev că are numai note de trei și patru ca la sfârșitul anului să modifici toate notele și să îl treci clasa, chiar să-l feliciți că a reușit, deși știați bine că nu are nici un merit.

Domnule ministru faceți parte dintr-un guvern de babe handicapate, cu excepția a doi trei miniștri, iar partidul care vă sprijină este timorat de frică.

Cine este stăpânit de teamă, de frică, nu are ce căuta în politică, mai ales în politica mare acolo unde trebuie luate decizii cruciale. Actualul partid (PSD) care a câștigat alegerile își bate joc de votul electoratului prin timiditatea cu care acționează.

   Manifestanții aflați în stradă sunt din cauza șovăielii lui Dragnea în luarea unor decizii. Hotărârea și determinarea guvernului ar fi transmis un semnal de forță, de voință politică, de încredere în electoratul care i-a votat și trimis în Parlament.

Nu cred pe aceia care spun că Dragnea face parte din sistem, sunt calomnii, dar am gust amar când îl văd lipsit de vlagă. Doar implementarea programului de guvernare cu mână moale nu va rezolva problemele, din contră ele se vor agrava. Este nevoie domnule Dragnea să vă suflecați mânecile de la cămașă, să dați semnale de voință, de hotărâre, de determinare, de luptă cu toți aceea care vă vor sta în drumul dvs de implementare a programului și de derulare a lui în bune condiții.

Domnule Dragnea, este greu să fii om politic de anvergură și în același timp să ai și condamnări( fie și nedrepte) și dosare pe rol în instanță. A fost alegerea dvs., observați doar că vă obstrucționează munca, șovăirea în luarea unor decizii și transmiterea lor nu au forță în implementarea programelor. ANAF-ul parcă ar juca pentru partea adversă și mai sunt instituții unde meseria care se practică este bătutul apei în piuă.

    Frica la noi în țară este factor determinant. Suntem curați spunem noi cei mai mulți, poate așa și este, dar plimbatul cu cătușele la mâini prin fața camerelor de luat vederi și transmiterea imaginilor în direct, deja a afectat imaginea și personalitatea celui încătușat. Că mai târziu se va dovedi că a fost un abuz, nu va ajuta prea mult. Imaginea cu cătușele rămâne în mentalul colectiv, această umilință va fi greu ștearsă de pe retina colectivului. Pe asta mizează onor DNA. 

Codruța este pe cai mari,iar CSM, Inspecția judiciară și ministerul de justiție dacă nu au probe, dacă nu pot, nu vreau, sau nu sunt lăsați să o demită, să-și vadă de treabă, căci Koveși este la pachet cu parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA și de importanța scutului de la Deveselu.

   Am înțeles că Hans Klem nu ar fi mers nici la Kodruța nici la Tudorel dacă George Maior al nostru nu l-ar fi chemat la ordin pe TRUMP. A fost un fel de paritate. Sau am visat? Nu contează, oricum a trăi în România înseamnă a fi continuu într-un coșmar.

Suntem varză! Fir-ar al naibii de socialism comunist!

     Aseară (26 mart.) am urmărit meciul de fotbal dintre echipele României și Danemarcei. Am văzut o echipă, a noastră (cred că era a României), anostă , fără vlagă, dezinteresată, plictisită, niște jucători care alergau bezmetici pe teren cu ochii pe ceas, enervați că timpul trece greu, iar ei aveau întâlnire pe Dorobanți cu iubitele lor siliconate.
De 20 de ani avem un fotbal de subzistență, bazat pe câțiva fotbaliști ajunși vedete și care pe teren se poartă ca niște domnișoare simandicoase temătoare că e posibil să-și deranjeze coafura proaspăt făcută la cel mai renumit coaf ..., pardon, hairstylist.
Fotbalul a mai trăit din osânza comunismului până prin anul 2000,  apoi s-a stins  definitiv.
Sunt lucruri pe care nu le înțeleg, probabil și datorită faptului că am trăit mult timp în comunism și pentru că sunt depășit de situație.
Să mă explic:
-În comunism exista o securitate și niște informatori de care trebuia să te ferești, altfel, de cădeai pe bec, pușcăria te mânca. Acum există o securitate mult modernizată, care ne monitorizează pe toți cetățenii 25 din 24 de ore, informatorii, dragii de ei, completează tabloul. Prin urmare, astăzi suntem mult mai urmăriți, supravegheați și chiar îngrădiți de cât eram pe timpul securității comuniste. Există și un lucru bun, datorită supravegherii electronice, dacă ai un proces de divorț, iar unul dintre soți nu recunoaște că un anumit bun a fost dobândit împreună, poți cere referințe și eventual caseta cu înregistrarea discuțiilor și filmul activităților casnice din alcov, bucătărie și living la unul dintre serviciile de supraveghere.
-În comunism agricultura mergea, se făcuseră sisteme de irigații, țăranii o duceau binișor, cu ce îi plătea colectivul și cu ce furau ei, se descurcau. Sigur, mai exista și câte un procuror zelos, exp. Monica Macovei, evident și mulții alții ca ea care pentru 10 știuleți de porumb băga omul câțiva ani în pușcărie. Și atunci, ca și acum, în închisoare intrau aceia care furau puțin, care furau cu vagoanele erau bine mersi fruntași în activitate. Acum agricultura e moartă, pădurile sunt rase de pe versanții munților, dealurilor și din alte locuri pe unde au mai crescut. Pământul se vinde într-o veselie străinilor, pentru că guvernele nu au găsit cele mai bune politici de a ajuta țărănimea. Singurul ajutor dat au fost ”panglicile” electorale.
-În comunism aveam trei bănci, una era BNR care făcea toate tranzacțiile prin sucursalele județene, a doua era B.I.(Banca de Investiții) cu sucursale și CEC unde populația își depunea economiile. Sigur, mai figurau și Cooperativele de credit  un fel de CAR. Toată puterea financiară era a statului român. După 1989 s-a trecut la privatizarea băncilor comerciale românești formate după revoluție, sau pur și simplu s-au falimentat. APROPO, DOMNULE ISĂRESCU, ne puteți spune cum a fost posibil să distrugem toate băncile comerciale cu capital românesc fără ca dvs. să nu vă fi spânzurat singur, așa pentru că nu găsiți nici o explicație? Uite un bun dosar pentru DNA, dar cui îi pasă de marii șacali, de marii rechini care au devalizat economia României? DNA-ul face muncă de imagine plimbând oamenii cunoscuți cu cătușele la mâini, apoi îi scot liberi pe ușa din spate. În ziua de azi prin faptul că puterea financiară nu ne aparține, profitul tranzacțiilor de pe piață ajung în străinătate.
-Înainte de *89 aveam industrie multă nu toată de top, dar câteva chiar erau bijuterii, iar flota comercială era între primele locuri în lume. Astăzi, industrie numai avem, iar despre flotă, trebuie întrebat Băsescu sau mai bine nu, instanţa de judecată l-a găsit nevinovat, pe unde plutește flota. Eu cred că vasele s-au răzvrătit şi au plecat de capul lor pe mările şi oceanele lumii. Rezum: fără bănci comerciale proprii, fără industrie, fără flotă, fără agricultură, culmea chiar și  fără comerțul cu amănuntul, cum naiba să avem independență? Independența ne vine din puterea noastră de a genera plus valoare , din creșterea produsului intern brut, din creșterea productivității. Ori România a devenit dintr-o țară producătoare și exportatoare de produse românești, o țară consumatoare de produse second-hand industriale și alimentare din străinătate. Din când în când niște filfizoni, niște amploiați cu sticle-n ochi, fără joben, ne spun să nu consumăm produsele pe care tot ei le primesc pe piața alimentară fără ca în schimb, să ne indice care marfă ar fi bună raportată la portofelul cârpit al cetățeanului amărât.
Înainte de *89 aveam sport de masă, iar din România s-au ridicat sportivi de geniu care au ajuns până în Cartea Recordurilor (Nadia, Ducadam și probabil mai sunt). Deși nu aveam jucători de fotbal în afara țării, cluburile românești au dat clasă multor echipe de top din lumea bună a fotbalului. Amintesc Steaua care a câștigat în 1986 Cupa Campionilor în Spania, alte performanțe ale echipei U. Craiova, sau Dinamo. Am avut echipe de top în handbalul românesc. Curios, fotbaliștii, sportivii în general nu erau plătiți cu sume fabuloase de bani, jucau din dragoste pentru echipă, pentru culorile ei, pentru țara lor. Acum joacă pentru bani, sunt mercenari, gata să trădeze pentru un dolar în plus.
Înainte, pe primul plan era țara , abia după aceea celelalte obligații pe care le aveam față de Organizația Tratatului de la Varșovia, CAER, etc. Sigur a fost o perioadă critică după 1982, atunci majoritatea populației a suferit, în schimb s-a reușit achitarea datoriei externe. Acum majoritatea populației suferă, în timp ce datoria României crește, banii pe care guvernele i-au împrumutat au fost furați. Nimic nu s-a făcut pentru Țară din ei.
În concluzie: Aceia care au hotărât schimbarea lui Ceaușescu, implicit a regimului și orânduirii și-au atins scopul. Pot raporta fără să greșească: România a fost distrusă definitiv la orașe și sate. Am învins! pot striga cei care au dirijat această calamitate.
Nu mă dau bătut #rezist
România e varză tocată și putredă. Pot spune :” Mi-e sufletu-n amurg o troacă, în care foi de varză mor...”

Mi-a fost scârbă...!

   În timpul cât țările romane au fost vasale Turciei  de-a lungul a peste 400 de ani, când un domnitor nu mai era pe placul unui grup de boieri și asta se întâmpla de regulă când domnitorul își apropia pătura săracă în detrimentul marilor boieri, aceștia se hăineau și plecau cu jalba la Istanbul să pârască domnitorul. În fața sultanului reușeau, prin minciuni, să-l determine să mazilească domnul aflat pe tron. Sigur, astea au fost întâmplări de demult, acum trăim o epocă modernă, unde asemenea metode trebuiau abolite.
    De câțiva ani buni, politica României nu se mai face în țara noastră, ci undeva la Bruxelles, Berlin, Washington. Dacă Parlamentul român adopta un proiect de lege care nu era pe placul marilor puteri, imediat era sunat președintele României de către Merkel, Barosso, sau venea în țară marea femeie de serviciu din secretariatul de stat american Victoria Nuland care îi punea la punct pe toți începând cu prim ministru și terminând cu Președintele României. Și asta nu era tot, după perdaful dat de madam Victoria, erau scoși la tablă și puși pe coji de nucă și de către ambasadorul american, cum cine erau scoși la tablă? Președintele, premierul și șefii celor două camere ale Parlamentului.
Câștigarea alegerilor de către PSD-ALDE dă mari bătăi de cap lui Iohannis, UE și FMI. De la început Iohannis s-a opus cum a știut mai bine încetinirii programului de guvernare. UE în disperarea ei, a făcut tot posibilul ca România să nu pună în aplicare programul economic de relansare al actualului guvern.
FMI-ul a simțit că România îi scapă din gheare și a trimis de urgență un raportor să încerce să ne tragă de urechi, noroc că avem în guvern și oameni cu verticalitate, care au știut să dea cu flit unui amploiat de la FMI care venise să ne spună că doar ei știu ce trebuie să facem și să ne aliniem hotărârii lor. Doar că am ieșit din front și ne vedem de programulde guvernare. Asta domnilor guvernanți nu înseamnă că trebuie să vă culcați pe o ureche căci lucrurile vor merge de la sine, din contră sunteți într-un echilibru precar. Un pic de neatenție sau de lăsat garda jos și compromiteți toată intenția bună, iar economia o va lua la vale.
   În PE în comisia juridică s-au dezbătut probleme ale justiției române. Acolo s-a încercat compromiterea guvernului, aducând pe tapet rufe murdare multe din ele, dacă nu cele mai multe, murdărite chiar de așa zișii raportori aduși din România de Monica Macovei.
M-a cuprins greața, când am văzut oameni cu pretenții de intelectuali ajunși la senectute, cu câtă ușurință, cu câtă bucurie, cu cât aplomb mint cu nerușinare, inventează lucruri, doar pentru a decredibiliza un guvern, un Parlament ales legal de electorat la urne.
Nu mă voi lega de tinerii care văd viitorul fără bătrâni, este felul lor de a gândi, doar să aibă grijă să nu afle copiii lor, pentru că la fel vor proceda cu ei.
Gabriel Liiceanu nu este un tinerel, nu este unul născut după revoluție, este un om de aproape 75 de ani, un om care s-a format, a trăit și s-a realizat în timpul comunismului. Așa de mult a urât comunismul încât, imediat după revoluție împreună cu Pleșu, Roman și cu binecuvântarea lui Iliescu (pe care  acum același Liiceanu îl înjură ) a furat Editura Politică a comuniștilor și și- a luat-o în folosință proprie transformând-o în editura Humanitas care îi umple buzunarele cu bani.
Acest om (sic?) în PE și-a permis să mintă, să inventeze citate mincinoase, doar pentru a înfiera cu mânie proletară, așa cum fusese învățat de comuniștii propagandiști , pe președintele partidului de guvernământ. Cu silă l-am privit în timp ce vorbea, în timp ce veninul îi curgea pe la colțurile gurii. M-am întrebat de ce dracu o fi făcând acest lucru, ce-l mână-n luptă? Răspunsul nu poate fi decât unul : ura față de tot ce este românesc.
Când ieși în afara țării cu minciuni, așa cum făcuse și Monica Macovei în vara lui 2012 când spunea că au fost fraudate 2.000.000 de voturi, nu mai este altceva decât ura față de Țara ta. Admit că un guvern poate greși și greșește, un Președinte poate greși și greșește, Parlamentul poate greși și greșește, procurorii pot greși și greșesc, judecătorii pot greși și greșesc, pentru toate acestea Constituția României are pârghii de îndreptare. Toate greșelile trebuie îndreptate în Țară, nu în afara ei. Nimeni din afară, absolut nimeni nu ne vrea binele, toți ne vor la pământ, pentru că doar un popor îngenunchiat și umilit poate fi ușor supus.
    Macovei, Liiceanu, HRP, Avram, Iohannis etc. sunteți imaculați? V-ați făcut procese de conștiință și ați descoperit că sunteți singurii oameni curați? Dacă sunteți cu adevărat puri, proaspăt născuți din spuma mării aveți dreptul să ridicați piatra și să loviți cu ea. Dacă nu aveți unde da cu pietrele ce le aveți, spargeți geamurile de la casele lui Iohannis și așa nu sunt ale lui. Sunteți o gloată de năimiți aflați în slujba intereselor străine, nu în interesul României. Ați văzut voi ungurii să se comporte atât de jalnic cum o faceți voi, ați văzut polonezi să facă asemenea deservicii țării lor, ați văzut bulgarii? Nu, pentru că ăia din Ungaria, Polonia, Bulgaria își sparg capetele între ei în Parlamentul lor, în stradă dacă este nevoie, dar nu prin curțile marilor puteri.
Comportamentul de râme, de târâtori așa ca al vostru și lângă voi îl așez și pe Iohannis, duce la îngenuncherea României, voi faceți ca România să nu poată ridica niciodată capul. Când vreunul o va face, voi îl veți pârî : ”doamna uniune, domnul FMI, uite guvernul Ponta nu mai vrea să lucreze cu voi, maziliți-l!” Și ăia l-au mazilit. Așa ați făcut și acum, ați chemat FMI-ul să urecheze guvernul, noroc că acolo este o muiere, olteancă, care a știut ce înseamnă să fii ministru într-un guvern al unei țări care încă mai crede în libertatea sa.
    Doamne ajută-ne să învățăm să mergem, că ne-am târât destul!

FMI-ul hoitarul finaciar al lumii

    România anului 2017 la câteva luni de la alegeri.  PSD+ALDE au format cabinetul având majoritatea parlamentară. Interesant este că, încă din campania electorală opoziția și Președintele Țării au dus o politică furibundă împotriva măsurilor propuse de PSD, fără să vină cu un program electoral viabil și în competiție cu al PSD-ului. Recunosc că, platforma electorală care s-a transformat în program de guvernare al PSD-ului este prima de la revoluție încoace care își propune cu adevărat să facă ceva real pentru România.
Acest lucru sunt convins că nu dă bine în cancelariile vest-europene și nici la Bruxelles acolo unde sunt păpușarii Europei. Iohannis ca reprezentant fidel al acestor puteri vest-europene este cel mai pornit împotriva propriului guvern, dar mai ales al programului său.
     FMI-ul, acest hoitar financiar al lumii chemat în ajutor  probabil de opoziție, a văzut că este posibil ca România să-i scape definitiv din gheare, pentru asta s-a deplasat la București să alarmeze instituțiile că dacă guvernul mărește punctul de pensie, nu doar economia României va intra în declin, ci economia Europei se va înclina, sau poate chiar lumea va intra în colaps. Îmi place că reprezentanții guvernului îi dau cu flit acestui filfizon a toate știutor.
Cea mai mare problemă pentru armata soroistă și pentru vest-europeni și poate și a celor de peste gârlă este existența PSD.
    Îmi amintesc de acel proiect frumos numit USL care a reușit să câștige zdrobitor alegerile din 2012. Atunci Bruxelles-ul s-a cutremurat, mai ales când a fost suspendat Băsescu. A făcut tot ce afost posibil pentru ca USL-ul să se rupă, sigur că PSD-ul a fost vinovat, așa au strigat toți, așa strigă și acum, mă refer la liberalii vechi și noi. Eu nu cred că a fost doar PSD-ul de vină, după plecarea din USL, PNL-ul a suferit numai lovituri, toate au culminat cu demisia lui Antonescu, urcarea în scaunul de lider liberal a unui nou venit, mă refer la Iohannis și bomboana de pe colivă a fost fuziunea cu PDL, oare și pentru astea tot PSD-ul e vinovat?
Liberalii contestă, înjură, fac demonstrații împotriva guvernului, împotriva programului de guvernare, ațâță masele sfătuindu-le să renunțe la creșterile de pensii și la creșterile salariale. Majoritatea invitaților din partea PNL în emisiunile televizate sunt foști membrii PDL acum vopsiți liberali. Dau două exemple : Gheorghe Tinel și un anume Priciu, un domn drăguț cu-n zâmbet tâmp, ei bine acești oameni care au sprijinit guvernul de tristă amintire condus de Boc, vin acum să critice un guvern care vrea să îndrepte ceva din nedreptățile suferite de poporul român în perioada guvernării Boc și nu numai. Nu au nici un drept moral acești oameni să critice un guvern care vrea să dea oamenilor, nu să ia de la oameni cum s-a întâmplat în perioada 2010-2012. A fost austeritate, criză,veți spune ce vreți, dar miliardele furate de miniștrii cabinetului și de banii ajunși la partid, alte multe milioane de euro, ce spuneți? Nu eu o zic, ci dosarele întocmite de procurori.
    Liberalii sunt purtătorii de vorbe ai lui Iohannis, care la rândul lui este păpușa lui Merkel, femeia care conduce de fapt Europa și din a cărei cauza Marea Britanie a părăsit corabia UE. E simplu, UE și FMI-ul, chiar și SUA nu-și doresc o Românie puternică care ar dori să se scuture de jugul colonial, ei își doresc în continuare o Românie ai cărei locuitori să fie cobaiul celorlalți, să fim groapa de gunoi a UE și forța de muncă cea mai ieftină de pe glob. Faptul că actualul guvern a mărit salariul minim, i-a nemulțumit pe marii coloniști veniți să profite de mâna de lucru ieftină care le umplea buzunarele de bani. A mai fost și mărirea taxei pe dividente etc. Marile corporații erau obișnuite să plătească puțin, să-și ia profitul peste graniță, statului român lăsând doar oameni bolnavi și ceva firimituri drept impozit.
   PNL-iști, să lăsăm guvernul să lucreze, taxați-l când greșește, dar nu-l tocați pentru ceea ce face bine. Știu, angajamentul guvernului Grindeanu este posibil să facă lucrurile bune, iar atunci când veți ajunge voi la guvernare, deși nu cred că va fi prea devreme, nu veți mai avea de unde fura, e o problemă.
Mi-a plăcut cum a acționat societatea civilă când cu ordonanța 13, încă nu am înțeles ce era rău în ea, chestia cu acel prag e de discutat, dar mă întreb: în 2010 când s-au tăiat salariile și pensiile, iar peste 600.000 de bugetari au fost dați afară, unde a fost societatea civilă?
Parcă această societate ar veni în România de undeva din exterior via Bruxelles.
Guvernul să lucreze să-și pună planul de guvernare în practică iar lătrăii să latre, că d-aia sunt  căței, peste câteva luni când programul va fi pus în aplicare punct cu punct, vor înnebuni mulți dintre neprietenii României, dar asta e treaba lor.
   Apropo, ministerul de externe, fără Iohannis, ar trebui să vadă ce se întâmplă în grupul de la Vișegrad, mie mi se pare o bună dizidență în condițiile în care Europa va avea vreo cinci viteze. Nu trebuie să fugim de țările apropiate nouă. Ăl bogat e prea sus să-l vadă pe sărac.
   O ultimă chestiune. Am auzit că astăzi în plenul Parlamentului European va lua cuvântul Monica Macovei. Probabil că iar se va dezbrăca...de caracter, de haine să nu o facă , la vârsta asta corpul e mai hâd chiar și de cât sufletul, își va smulge părul din cap, va plânge, a învățat de la Băsescu, pentru a arăta europenilor ce urât este în țara noastră și cum umblă justiția cu botnița pusă de guvernul Grindeanu. Cândva această femeie ar trebui să dea socoteală pentru tot răul făcut României.
Dumnezeu să apere România!

Moartea vine prin galantarele lanțurilor de magazine alimentare

   Toată ziua mass-media ne bombardează cu informații despre alimente. De regulă sună cam așa: „români, nu mâncați carne de pui pentru că e toxică,sunt folosiți hormoni de creștere astfel încât puiului de la ieșirea din ou, până ajunge pe mesele noastre să nu-i trebuiască mai mult de 40 de zile, este într-adevăr o creștere forțată. Nu mâncați pește oceanic pentru că este toxic, conține în carnea lui multe metale grele, cel mai frecvent mercurul, nu mâncați pește de crescătorie pentru că este toxic. Nu mâncați carne animală pentru că este la fel de toxică. Nici măcar legumele și fructele nu sunt curate și ele sunt toxice.”
Întrebare: ce să mâncăm? Doi mari producători de carne, români, într-o emisiune televizată  la B1 ne spuneau să cumpărăm produse românești, chiar dacă sunt mai scumpe, însă garantat sunt mai bune. Dădea exemplul unui parizer românesc care costă 50 de lei /kg și un parizer de proastă calitate din import care costă până-n 10 lei/kg, mai spunea acel producător că românii, care nu sunt mari cunoscători ai calității și nu au nici un gust rafinat, vor cumpăra parizerul mai ieftin și de proastă calitate. Domnule producător, nu vreau să vă menționez numele, românul nu-i nici prost și nici necunoscător, e sărac, atât.  Are un venit mediu undeva peste 1000 de lei și o mulțime de probleme, cu copiii, chirie, utilități etc. Dacă salariatul român ar avea salariile precum în Germania, Franța sau măcar Grecia în mod sigur ar deveni pretențios și ar avea și gust, așa se minte singur și cumpără ce este mai ieftin, doar pentru a mânca, că se va îmbolnăvi, va deveni obez, sau cine știe ce va păți, nu este numai vina lui.
Ascultam pe Iohannis când spunea că măririle de pensii nu ar fi sustenabile, în sprijinul lui a venit și un conțopist de pe la FMI (oare ce dracu caută, ăștia sunt precum ciocli, cum simt miros de mort, cum apar și ei) care spunea același lucru. Chiar și generalul Dobrițoiu, marele liberal (mai este?) se întreba dacă e bine să se mărească pensiile. Pensiile la mai mult de treisferturi dintre pensionari este undeva sub 1500 de lei, adică a 10 parte din salariul de președinte al României, este umilitor pentru pensionari să spui că este nesustenabil măririle de pensii. O ultimă știre spusă cu o undă de veselie suna așa : pentru prima dată numărul muncitorilor depășește numărul pensionarilor, iar o altă știre suna așa: numărul pensionarilor din trim IV 2016 era cu 13.000 maimic decât în primul trimestru al aceluiaș an. Asta înseamnă că nu a crescut numărul muncitorilor, ci pensionarii cu mult bun simț, au ieșit pe cale naturală din sistem. De fapt asta se dorește, lichidarea bătrânilor, acum chiar se strigă undeva prin piețele bucureștene: ”moartea pensionarilor”.
Revin la alimentație. Dacă toate produsele sunt toxice,de ce naiba nu sunt interzise de statul român? TVA-ul și impozitul pe profit care se îndură să-l lase marile corporații străine, nu acoperă cheltuielile ce urmează a fi făcute de către sistemul sanitar pentru a trata bolile dobândite din alimentația nesănătoasă.
Bolile pe care le provoacă toxinele din aceste alimente, ne transformă într-un stat cu un grad ridicat de risc de îmbolnăvire. Statul știind că are o populație pauperă trebuie să ia toate măsurile pentru a o proteja.
Nu, statul se interesează de ghiftuirea lui, aici mă refer la funcționarii din organismele statului, nu-i pasă de sănătatea populației, cum nu-i pasă nici de instruirea ei, cum de altfel nu-i interesează decât de un singur lucru, săracul să-și plătească impozitul ei să-și umple buzunarele, apoi, săracul, poate să moară, cui îi pasă?
Grija față de popor este un slogan perimat și electoral. Grija față de propriul buzunar, față de propria prosperitate este grija de căpătâi a celor care diriguiesc statul
Bun , dar pe noi cine ne apără? Nimeni, nici măcar noi nu ne mai putem apăra de noi, suntem manipulați și manevrați după cum sunt interesele unor și altora.
Vezi câte o publicitate agresivă: astăzi la un mare supermarket, litrul de ulei costă 3,35 lei, iar o altă reclamă mai timidă cu ulei care costă peste 10 lei litrul , sigur că populația va năvăli acolo unde este 3 lei, chiar își face socoteala, o fi ăla mai bun, dar la 3 lei cumpăr trei litri față de doar un litru scump și poate mai bun calitativ.
Nu oamenii sunt proști și inculți, sunt prea săraci și prea puțin apărați de aceia care sunt plătiți cu bani grei să facă acest lucru.
Dumnezeu să ne apere și să ne dea sănătate, că moartea ne vine prin lanțurile de magazine alimentare! Speranța românului rămâne tot tigaia la promoție și pupatul de moaște!

Rufele murdare ale politicienilor spălate în public.

    Au trecut 27 de ani de la măcelul din 1989. Dornici de libertate am privit moartea ca pe o izbăvire. S-a murit, precum mureau vechii daci, cu zâmbetul pe buze, toți speram într-o viață mai bună. Au apărut eroi, unii de o parte a baricadei, alții de cealaltă, fiecare promitea o viață mai bună, toți ne spuneau că vor umbla câinii cu covrigi în coadă, iar la robinete va curge lapte și miere. Unii ne spuneau că fericirea noastră va veni din apus, iar alții ne învățau să mergem înainte prin noi înșine. Aceia care ne-au învățat că lumina va veni din apus, au avut dreptate într-un singur punct, a apus economia românească, lumina nu s-a mai văzut pentru că apusese. Cei care ne învățau să mergem înainte prin noi înșine, până la urmă s-au schimbat și s-au orientat spre aceeași lumină puternică ce venea din vest, dar ca orice vine de acolo este un miraj, o vedenie, un ambalaj frumos în care ei au împachetat promisiunile. Să nu credem că politicienii noștri au fost orbiți de politicienii vestici, nici vorbă, au făcut un lucru simplu, au luat România pe persoană fizică, vorba unui contemporan brunet, și au vândut-o la bucată, cu toptanul, fiecare după cum s-a înțeles cu cumpărătorul. Așa se face că în ziua de azi, din frumoasa României bogată, industrializată și cu o bună agricultură, am ajuns o țară săracă, fără industrie, fără bănci comerciale și fără agricultură. Sigur, în industrie poate mai trebuiau făcute investiții, în agricultură la fel, dar una este să pui un nasture la o cămașă și alta este să cumperi toată cămașa. Astea s-ar fi întâmplat dacă politicienii, indiferent de culoare, sex, religie sau nume, ar fi privit Țara ca pe teritoriul în care s-au născut, ca pe patria lor, nu, ei au privit România ca pe propria grădina din care puteau să vândă tot ce doreau.
    După ce au distrus-o, țara,au început să plângă, precum Farfuridi și Cațavencu, of, Nenea Iancu, nemuritorule!) că nu avem autostrăzi, economie, bănci etc. Că instituțiile de forță fac politică, arestează, condamnă și proscriu în nume propriu, alții care lucrează pe „persoane fizice„.
În ultimul timp, câțiva politicieni față de care aveam un anumit respect, sau în care îmi pusesem o speranța, au început să-și spele rufele murdare (ce murdare sunt!), în mijlocul electoratului care i-au votat și au privit la ei ca la niște zei.
Din toate certurile lor am tras concluzia că, problemele personale erau mai importante decât problemele țării. Ponta are un diferend cu Dragnea, pe lucruri de importanță particulară, altfel fostul prim ministru ar fi înțeles că nimic nu este mai important, pentru partidul al cărui șef fusese, decât implementarea programului de guvernare. Pentru băgat bețe prin gardul PSD sunt destui alții care au această îndeletnicire, nu era nevoie și de el. Discuțiile au luat amploare, Dragnea, strategic, a stat în banca lui, doar odată punctând hotărât, că discuția cu el despre Ponta s-au încheiat. Poate Dragnea este un dictator în cadrul partidului, dacă reușește cu programul de guvernare nu-l condamn, dacă va fi un eșec este singurul care va plăti. Și-a asumat acest program să-l ducă la bun sfârșit. Poate  a considerat că nu trebuie cooptat Ponta în echipă, el răspunde, ca un soldat credincios al partidului, fostul premier, trebuia să tacă și să sprijine cum poate.
    S-a mers mai departe cu discuțiile, au început reproșurile cu semnarea Pactului cu Băsescu.
Fac o paranteză, cum dracu, ce țară este asta în care Președintele și Primul ministru trebuie să facă un pact de neagresiune scris semnat și parafat? Cred că unul dintre ei este în plus, pentru bunul mers al țării ar trebui să avem fie premier cu atribuții de președinte, fie președinte cu atribuții de premier, ceva în stilul american, altfel cum e la noi este o nebunie. Primul ministru vrea să facă ceva, președintele, pentru că premierul nu i-a cerut voie, se împotrivește. Împotrivirea lui Iohannis, sau când a fost Băsescu, nu era pentru binele țării, nici vorbă, ci din orgoliul personal, pentru că Țara nu contează, contează orgoliile vremelnicilor înalți amploiați ajunși în fruntea României, spre bucuria lor și disperarea noastră.
    Revin, Ponta a făcut un pact cu Băsescu, la vremea aceea președintele României abia scăpat dintr-o demitere clară, dar anulată de cei din vest și de CCR, a făcut acest lucru pentru ca în România să fie liniște, sigur că Ponta a pierdut, Băsescu viclean gata să plângă în orice moment, l-a atras în cursă pe tinerelul Ponta.
Semnarea pactului cu Băsescu a fost asistată, ca la un ritual de seppuku, de Crin Antonescu și Liviu Dragnea. Acum se dezic toți de Ponta ca de un ciumat.
Crin Antonescu îi reproșează că din cauza lui, a lui Ponta, s-a desființat USL. Nu-l contrazic pe Antonescu, doar că voi face câteva corecturi. Insistența cu care voia să-l impună pe frumosul ficus, primarul  Sibiului, în funcția de ministru de interne și vice prim ministru pe probleme economice, un fel de struțo-cămilă, Ponta nu a acceptat, iar Antonescu a rupt alianța. De fapt Antonescu își dorea ruperea alianței, pentru că urmărea o nouă alianță aceea cu PDL-ul, partidul lui Băsescu mult blamat de liberali până atunci.
Așadar, Crin Antonescu este o floare mult prea ofilită, prea murdărită și prea nelămurită, mai ales noi nu știm cum naiba de a făcut rocada cu Iohannis pentru candidatura la președinția României, tot Ponta a fost vinovat?
     Concluzia, politicienii noștri sunt prea mici să poată fii adevărați bărbați de stat, gata să-și „sacrifice„ viața pe altarul patriei, sunt simplii particulari care rătăcesc prin palatele puse la dispoziție de statul român în care ei se plimbă, se ceartă pe probleme private și sunt plătiți din banii contribuabililor cu sume mari.
    Cine a numit-o pe Codruța Kovesi, de ce au numit-o? Ei și? Și un stejar de 300 de ani se poate scoate cu rădăcină cu tot, dar un om numit într-o funcție, dar cine să o schimbe? Aceia care ar trebui să facă legi se poartă cu ea precum eroii din ”Prostia Omenească„ a lui Creangă cu drobul de sare. Nici un om nu trebuie să fie de neînlocuit. Când se face o otravă se face și antidotul. Așa ar trebui și cu legile, când scrii modalitățile prin care se numește în funcție, trebuie să scri și modalitățile prin care poate fi dat jos din acea funcție.
    PSD-ul să uite de certuri, de Ponta și să-și vadă de guvernare. Că Grindeanu se sfătuiește zilnic cu Dragnea este foarte bine, amândoi sunt responsabili și vor plăti politic în caz de eșec.
    Șarpele când îl doare capul, stă la soare în mijlocul drumului, aici riscă mult, oricând poate fi strivit.

Doi prieteni, Mihai și Gilă

    Zbierea  a plecat  hotărât de la serviciu, era ca un taur în arenă, cu ochii injectați, privirea furioasă , mâinile interminabile se bălăbăneau  pe lângă corp, maxilarul inferior se mișca ritmic de parcă tot timpul ronțăia ceva . Era decis să se întâlnească cu Corcoduș pentru a lămuri problema adopție, ajunsese la capătul puterii, nu o mai putea amâna. A intrat în salon s-a apropiat de pat  și l-a salutat pe Florea .

-Bună ziua! Cine sunteți?-Florea a privit cu teamă la namila furioasă care intrase în salon.

-Sunt omul din umbră care vă rezolvă lucrurile murdare,-directorul voia să pară calm-,am nevoie de bani, am făcut multe cheltuieli, am mituit mulți oameni, sunt gata să rezolv cu adopția, dar și cu certificatul de deces pe numele băiatului așa cum ați cerut.

-Nu, m-am răzgândit, vreau copilul pentru mine, e nepotul meu, am fost pe cale să săvârșesc o mare ticăloșie. Anulați adopția. -Glasul bolnavului era slab, dar ferm, fruntea lui Corcoduș albă fără pic de sânge în venele ei s-a ridicat semeață.

-Nu pot, am pierdut mulți bani, toate economiile mele le-am îngropat în afacerea asta. Nu poți ieși din înțelegere așa cum vrei, ai să faci cum dictez eu, altfel nu va fi bine de tine!-Zbierea începuse să se enerveze, a bătut cu pumnul în noptiera de la capătul patului, sticluțele cu medicamente s-au ciocnit unele de altele răspândindu-se prin salon.

-Sunt decis să nu mai fac nici un pas mai mult, v-am dat l-a început destui bani care ar trebui să acopere tot ce ați pierdut. Dacă e cazul, am să vă mai trimit câte 5.000 de euro la fiecare, nici un ban în plus. Clar? În ce privește amenițarea ta, să ți-o bagi undeva, nu îmi este frică de tine. Îmi vreau copilul, voi lupta pentru asta. –Cu ultimele forțe Florea s-a ridicat într-un cot, părea eroul rănit din ”Atacul de la Smârdan” din pictura lui Grigorescu , era măreț în furia lui neputincioasă.

-Stai să-ți dau eu ție! -Directorul s-a aplecat asupra bolnavului  i-a pus o mână mare, cât o lopată rusească, peste gură și nas încercând să-l asfixieze. Era așa de nervos  încât nu înțelegea că, odată  Corcoduș  mort , el va avea și mai mult de pierdut. Florea s-a zbătut cu toată forța care îi mai rămăsese, fără folos, namila era mare și pornită să ucidă. Un zgomot pe coridor făcut de o infirmieră căreia îi căzuse ceva din mână, l-a făcut pe Zbierea să se ridice de pe bolnav și să iasă precipitat pe ușă.

După plecarea vizitatorului, bolnavul a rămas nemișcat într-o poziție nefirească, capul îi atârna în afara patului,aproape că nu mai sufla, o asistentă care trecea pe hol a văzut pacientul prin ușa rămasă deschisă după plecarea intempestivă a directorului. S-a apropiat de pat, a ridicat capul bolnavului și l-a pus pe pernă, apoi i-a întins picioarele și l-a învelit. A apăsat butonul de urgență, iar ea i-a montat aparatul pentru măsurat tensiunea. Medicul a intrat imediat pe ușă:

-Ce s-a întâmplat?

-Nu știu, a avut un vizitator  care nu a stat prea mult, apoi l-am găsit leșinat cum este și acum. Tensiunea este 6 cu 4, foarte mică.

-Faceți-i injecția asta să vedem ce se întâmplă, deja situația lui este degenerativă, nu răspunde la tratament, parcă a renunțat să lupte cu boala. Aduceți aparatul să-i faceți o electrocardiogramă, a avut un șoc, s-a întâmplat ceva. Mișcați-vă repede să nu-l pierdem! -Doctorul era agitat, situația medicală a lui Corcoduș era chiar mai rea decât o spunea el.

Mihai în sufragerie discuta cu profesoara de ceva timp . Era îngrijorat, nu știa cum să procedeze, ar fi vrut să nu implice organele de anchetă penală, deși ce se întâmpla cu Gilă, era clar un caz penal. Pașii bărbatului abia se auzeau prin mocheta groasă, se plimba agitat cu mâinile la spate. Dintr-o dată s-a oprit brusc în dreptul Mihaelei, s-a aplecat, a pus mâinile pe picioarele ei, apoi a sărutat-o, cu mâna dreaptă i-a îndreptat o șuviță rebelă de păr, o rază roșiatică, din soarele aflat la asfințit, se juca în părul ei castaniu .

-Te iubesc femeie! Fii liniștită! Vom rezolva cumva această spinoasă problemă, apoi ne vom ocupa de noi și știi ceva, chiar mi-aș dori să înfiez un copil. În timp ce vorbea a sunat telefonul, era Crina, agitată, îl informa că merge la spital, s-a întâmplat ceva acolo. A fost anunțată de o asistentă care a găsit numărul ei de telefon în noptiera bolnavului.

Din ușă secretara a văzut multe cadre medicale la patul lui Florea. Timidă și cu teamă în suflet a intrat în salon. Cum a văzut-o, doctorul a început să-i explice că: în urma unei vizite primite bolnavul a intrat în șoc , valorile bolii s-au modificat în sens negativ, este conștient acum, dar nu îi dă mari șanse de supraviețuire.

Cadrele medicale au făcut un culoar pentru Crina, aceasta s-a apropiat de pat și a prins mâna bolnavului. Începuse să prindă milă față de el. Florea a strâns mâna femeii cu ultimele puteri, apoi i-a făcut semn să se apropie mai mult , căci vrea să-i spună ceva. Crina strălucea, durerea pe care o încerca pentru Corcoduș o făcea umană, dispăruse secretara machiată strident și parcă tot timpul în căutarea de aventuri, în locul ei apăruse o femeie frumoasă prin tinerețea și sănătatea ei. Obrazul curat fără urmă de fard, era fin, cu tenul alb, buzele roși și senzuale făcea din Crina o femeie dorită.

-A fost Zbierea aici, el a încercat să mă omoare, vreau să dau o declarație prin care să-l recunosc pe Gigi drept nepotul meu, adică fiul surorii mele. Te rog să scri tu, eu voi semna, roagă pe medici să semneze și ei ca martori. Luminițele din ochii bolnavului străluceau și mai puternic, erau ultimele sclipiri de voință.

-Vă rog să-mi aduceți repede o hârtie, ar fi bună o coală, dacă nu,ori ce aveți, am eu pix, vrea să facă o declarație și avem nevoie de dumneavoastră ca martori! Vă rog să rămâneți!

-Poftiți ! -O asistentă a întins hârtia secretarei. Cu hârtia pe noptieră Crina a început să scrie tot ce i-a dictat cu voce muribundă Florea Corcoduș. După ce a terminat de scris, a ținut hârtia să poată fi semnată de declarant. Cu mâna slabă abia a putut mâzgăli ceva, pixul i-a căzut, s-a întins, apoi a închis ochii, undeva în colțul gurii s-a instalat un zâmbet de bucurie. Pe rând doctorul și cele două asistente au întărit prin semnătura lor autenticitatea celor scrise în declarație.

-Mă tem că nu mai aveți ce face aici, minutele lui sunt numărate, nu cred că își va mai reveni. Vă vom ține la curent cu ceea ce se  întâmplă.

A plecat de la spital într-o stare contradictorie. Era bucuroasă pentru Gilă că își va intra în drepturi, dar în sufletul ei suferea pentru viața  lăsată în urmă pe patul spitalului și care abia mai pâlpâia.

-Trebuie să iei legătura cu familia care vrea să înfieze copilul, am înțeles că sunt oameni de toată isprava și au o situație financiară bună. Să vedem în ce ape se scaldă și dacă sunt bine intenționați îi sprijinim să-l adopte. Ești de acord Mihai?

-Da, ai dreptate, ăsta e pasul pe care trebuie să-l fac. Crina ai telefonul sau adresa familiei Pleșoianu?

-Da, mă ocup eu să-i contactez, apoi tu mergi la întâlnire. Le voi spune că se vor întâlni cu Zbierea. Vrei să vin și eu?

-Da, vino! Să faci o copie după declarația lui Florea Corcoduș și să o ai la tine.

-Haideți la masă, suntem aproape de a rezolva cazul. Mihaela era bucuroasă de mersul lucrurilor, deși  o afectase agravarea bolii lui Florea Corcoduș.

-Apropo, Mihaela să mă pui în legătură cu Florin, am să-i trasez o sarcină. E isteț, se va achita de ea.Nu vă spun nimic despre ce e vorba! Cei trei aveau un aer de conjurați, erau serioși și preocupați de sarcina lor.

Seara Mihai a discutat cu Florin în cofetăria din apropierea școlii. În timp ce mânca o „Amandină”, Piticu asculta instrucțiunile pe care i le dădea avocatul.

-Florine, în curând va răsări soarele și pe strada ta și în sufletul tău chinuit. Mergi la „orfelinat„ și nu vorbi decât cu persoanele cele mai de încredere, acționezi când îți voi da eu un„Bip„. -Piticul asculta cu seriozitate și plin de importanță indicațiile avocatului, era fericit că i se încredința o acțiune de așa importanță.

În restaurantul elegant, în care intrase, Mihai a căutat un loc retras departe de muzică. S-a așezat la masă, cu spatele spre ușă, un ospătar a răsărit ca din pământ, în așteptarea soților Pleșoianu a comandat chelnerului, elegant și țeapăn ca un ficus frânt de mijloc, un deget de whisky fără gheață și un pahar cu apă. Nu i-a fost lungă așteptarea, soții Pleșoianu, însoțiți de Crina, s-au înființat la masă. Când l-au văzut pe Mihai, au încercat să plece, scuzându-se că este o greșeală.

-Nu este nicio încurcătură. Cu dânsul trebuia să vă întâlniți, mă iertați că nu am fost sinceră, nu știam cum veți reacționa. Să luăm loc pentru a putea discuta.

Marian Pleșoianu părea să aibă în jur de 38-40 de ani, șaten, părul pieptănat cu cărare într-o parte, ochii albaștri, sprâncene frumoase, frunte senină fără riduri, arăta un om bun la suflet. Soția lui, Gabriela, părea a fi sora geamănă așa mult semănau, doar ochii ei  negri și pătrunzători erau deosebiți.

-Cine sunteți? -O voce caldă care  te strângea cu dragoste la piept s-a auzit din gura soției.

-Sunt avocatul Mihai Iordan, prieten cu Gilă copilul pe care vreți să-l adoptați. Apropo, ați semnat actele?

-Nu, nu le-am semnat. -Nu înțeleg de ce se tergiversează, totul este pregătit.

-Ce va promis Zbierea? Sau ați vorbit cu Pacoste ?

-Mi-au notificat că este un copil orfan, părinții lui au murit într-un accident de mașină și că nu mai are pe nimeni. Totodată au spus că băiatul are o sumă de bani rămasă de la părinți pe care copilul îi va primi în rate, dar se poate și toată suma odată. Cred că au zis că este vorba de vreo 70-80 de mii de lei. Sincer, nu mă interesează  banii, suntem oameni de afaceri prosperi și lucrurile ne merg bine. Dar dacă banii sunt ai copilului intenționăm să-i punem într-un cont până la majoratul lui când, singur va dispune ce face cu acei bani. În mare așa stau lucrurile.

-Copilul este orfan, a fost lăsat în grija unui unchi împreună cu întreaga avere a părinților săi, care, vă asigur, este uriașă. Unchiul s-a dovedit a fi un excroc și a vrut să scape de copil, v-a găsit pe dumneavoastră amatori să-l înfiați, iar pe numele copilului după ce devenea Pleșoianu, urma să se emită un certificat de deces, din cauze naturale, care l-ar fi făcut pe unchi stăpânul absolut al averii nepotului. O boală necruțătoare la pus la pat pe Corcoduș, unchiul băiatului, din nefericire acum este într-o stare critică. Cu ultimele forțe Florea Corcoduș a dat o declarație prin care recunoaște că Pleșoiu Gheorghe este nepotul său și singurul moștenitor al averii. Crina, arată te rog  declarația!

Femeia a scos din geantă documentul xeroxat și l-a înmânat viitorilor părinți.

-Ce doriți de la noi? Suntem de bună credință, nu am cunoscut  matrapazlâcurile făcute de acești ticăloși. Noi îl vrem pe Gilă, deja ne-am atașat de el și nu concepem să trăim fără acest copil, nu ne interesează averea lui. Noi vrem sufletul bun pe care l-am întrezărit în Gilă, cu banii faceți voi ce vreți.

Soții Pleșoianu erau disperați, norii grei, amenințători, păreau să se apropie de ei cu fiecare cuvânt al avocatului. Ochii negri ai Gabrilei striveau lacrimile una câte una, cu greu putea reține șuvoiul ce părea să pornească în orice moment.

-Banii sunt ai copilului, nu putem noi să-l deposedăm de avere. Până la majoratul lui, averea o veți administra dumneavoastră, dacă vreți îl puteți opri pe Corcoduș în funcția de director. Bineînțeles, dacă Dumnezeu îl ajută să scape de boala care l-a încolțit rău de tot. Este doar o părere, evident și Gilă are dreptul lui la cuvânt, este un băiat care gândește cu mult peste copiii de vârsta lui.

Un singur lucru mai vreau ,să insistați ca Zbierea să vă dea renta promisă, nu va avea de unde, dar dumneavoastră să insistați, apoi ca și cum i-ați face un hatâr veți ceda. Mihai era mulțumit de înțelegerea pe care o făcuse cu Familia Pleșoianu, amândoi soții erau oamenii cu caracter, cu frica lui Dumnezeu și onoarea nepătată. La despărțire Marian și Gabriela aveau fețele luminoase, erau bucuroși de întorsătura care se produsese.

Pedagogul șef Pacoste tocmai întra în orfelinat când, un zgomot infernal venit din cantină, l-a făcut să meargă spre sala de mese. La intrarea lui, s-a declanșat infernul. L-a început nu înțelegea nimic, apoi copiii au început să strige organizat și să bată cu lingurile și castroanele în mese în același ritm, părea că o mână nevăzută dirija tot vacarmul. Piticul după ce primise „bip-ul„ de la Mihai, vorbise cu băieții de încredere care erau și liderii incontestabili ai copiiilor, apoi declanșase demonstrația teribilă cu zgomot asurzitor. Mareșalul s-a uitat la copii, la personalul de serviciu care striga împreună cu ei, imediat i-a apărut în față momentul  din *90, când copiii de atunci strigau împotriva directorului și a supraveghetorului șef. A înțeles, deși era plin de furie, că era ultima zi în care mai lucra în acest centru. A dat din cap a nemulțumire, dar nu a vrut să intre în conflict cu nimeni, niciodată nu se știe cum se termină un asemenea incident. La ieșirea din cantină colegii îl ocoleau ca pe un ciumat, până și Gorila pe care îl considera ca un fel de locotenent al lui, a întors capul când l-a văzut. A înțeles care este nimicnicia vieții. Întodeauna există un revers, o plată a ceea ce se face rău. Evenimentul din *90 se repeta la aceeași scară

A intrat în biroul secretarei, iar de aici fără să bată la ușă a năvălit în cabinetul directorului, secretara s-a opus de formă, chiar voia să-i vadă încăierați.

-Ce e mă? Ce dai buzna peste mine! Zbierea nu știa nimic din ceea ce se întâmpla în cantină.

-Până azi ne-a fost, copiii și personalul  au pornit un protest și cer demisia noastră la amândoi. Mareșalul era surescitat, ochii îi erau tulburi, iar glasul întrerupt de nervi.

-Nu se poate? Cum așa? Cine a declanșat toate astea?

-Domnule director, familia Pleșoianu vrea să vă vorbească-secretara a băgat doar capul pe ușă, nu voia să i se citească satisfacția pe față.

-Nu am timp, să vină mâine, poimâine sau niciodată, să mă lase în pace.

-Ba nu domnule, vorbim acum.-glasul lui Marian Pleșoianu era calm.

-Nu am timp de voi, am alte probleme mai importante de rezolvat. Zbierea era ca un taur furios, gata să ia în coarne pe oricine îi stătea în cale.

-Ba da, poftiți dosarul, semnați-l! Dați-mi cei 80 de mii de lei și plec cu copilul acasă.

-Nu am banii, de unde să vi-i dau? -Zbierea se vedea încolțit, nu știa cum să iasă din clinciul în care era prins, pe de o parte cei care îi cereau demisia, iar pe de altă parte, familia care cerea, ceea ce el de altfel  promisese.

-Domnule Zbierea, domnule Pacoste, ați promis că îi dați copilului cei aparține, eu nu țin să mi-i dați mie în mână, faceți un cont pe numele copilului și lucrurile sunt în regulă. -Lui Pleșoianu începuse să-i placă să-i frece pe director și pe locotenentul lui.

-Omul lui Dumnezeu, s-au întâmplat niște lucruri care mă împiedică să mă țin de promisiunea făcută. Persoana care se ocupa, sau trebuia să se ocupe de Gilă a plecat din țară, nimeni nu știe unde este. Vă voi da adresa, iar dumneavoastră să luați legătura cu el când îl veți găsi. Eu semnez ce am de semnat, luați copilul să vă trăiască și să fiți sănătoși!- Zbierea a smuls dosarul din mâna lui Marian apoi cu mâna tremurândă de nervi și supărare, știa că semnează pentru ultima oară ca director, a semnat dosarul prin care Gilă devenea copilul familiei Pleșoianu.

-Era să uit, ieri am fost la spital, am o rudă internată acolo, se vorbea pe holuri că un anume Corcoduș, patronul unui lanț de magazine, e gata să moară. Tot gurile rele mai spuneau că leșinase după ce fusese vizitat de o namilă cu numele de Zbierea. Nu cred că are legătură cu dumneavoastră, nu-i așa?

Directorul îngălbenise, nu se aștepta să primească asemenea lovitură, era prea mult pentru o singură zi.

Cerul căzuse pe el, s-a prăbușit fără vlagă pe scaunul de la birou. Și-a prins capul în mâini și a rămas așa câteva secunde bune. Cu un ultim efort a reușit să bâiguie:

-Îmi dau demisia, acum lăsați-mă! Am ajuns mai rău decât atunci când am organizat căderea fostului director în 1990. Toate în viață se plătesc, cum să merg în fața copiilor și a soției să le spun că sunt falit,- fără să-și dea seama Vax gândea cu glas tare-. Sunt sigur că soția mă va părăsi, iar copiii mă vor urî. Pe fondul lamentărilor lui Zbierea soții Pleșoianu au părăsit biroul, în cabinet rămăsese Pacoste care privea cu dispreț la uriașul dărâmat de propriile „inginerii„.