miercuri, 8 martie 2017

Doi prieteni, Mihai și Gilă XI



     După plecarea femeii, Florea Corcoduș a rămas în transă, nu se aștepta să vină cineva să-i arunce-n față tot ceea ce el credea că este bine ascuns. A luat telefonul  iar după apelarea numelui s-a auzit un ”si„în receptor.
-Sophia sunt tare bolnav, mi-ai face o mare bucurie dacă m-ai vizita, am nevoie de tine în aceste clipe.
-Ai rezolvat cu moștenirea ? Trăiește copilul?
-Nu, nu am rezolvat problema, dar avem bani suficienți.
-Plec în Haiti, am bagajele făcute, te rog să nu mă suni decât atunci când, averea e pe numele tău, iar pe numele meu există un testament. Sper că m-am făcut înțeleasă! Pa! Te pup!
Florea a încercat să protesteze, dar în telefon s-a auzit un clic, semn că femeia închisese telefonul. Cerul s-a prăbușit în capul bietului bolnav, nu se aștepta ca femeia, pe care o iubea mai mult decât propria lui viață, să-i întoarcă spatele într-un moment atât de critic. Dintr-o dată s-a văzut singur, fără familie, fără prieteni, fără iubită. Vorbele Crinei începeau să germineze în capul bolnavului, să-l ia lângă el pe Gigi, copilul surorii lui, sânge din sângele lui. Nu știa cum să procedeze, îi era teamă de Pacoste și Zbierea, exista un act scris, o înțelegere între ei prin care el își dădea acordul ca băiatul să fie făcut pierdut.
Un acces puternic de tuse la oprit din meditație, s-a îndoit de suferință, fiecare repriză îi provoca dureri ale pleurei și ale diafragmei.
    Un ciocănit ușor, ușa s-a deschis fără zgomot, pe ea a intrat mama Lăzărica, s-a apropiat de pat, a pus pe masă sacoșa,apoi  s-a  așezat pe scaunul pe care puțin mai înainte șezuse Crina.  A oftat, l-a prins de mână și l-a privit în ochi.
-Spune Florică mamă, ești mai bine?
- Sunt ceva mai bine. Mamă Lăzărico, ai căutat prin sertarele mele? Îmi trebuia o agendă, mă gândeam dacă ai găsit-o, să mi-o aduci aici, am nevoie de ea.-Pentru o clipă femeia s-a pierdut și-a luat privirea din ochii lui care o fixaseră cum fixează leul prada.
-Nu, maică, nu am căutat, mi-a fost jenă, tot ce ți-am adus am cumpărat din magazin, dar dacă ai neapărată nevoie de ceva cu mare drag încerc să te ajut, ești singur nu are cine. Dacă îl găseai pe Gigi te-ar fi ajutat el, acum trebuie să aibă vreo 12 ani. -Lăzărica vorbea continuu, nu voia ca bolnavul să observe schimbarea din privirea ei.
-Ei și dumneata, știi bine cât l-am căutat!
-Eu nu știu, păcatele mele, știu doar ce mi-ai spus tu.
Ochii negri ai lui Corcoduș începuseră să arunce săgeți prin cele două luminițe jucăușe.
-Acu’ te las, vrei să-ți dau să mănânci?
-Nu, lasă că mănânc mai târziu. Sunt obosit, vreau să dorm!
Dintr-un gest matern femeia s-a aplecat și l-a pupat pe frunte. Apoi cu pași ușori, la fel ca la venire, a părăsit încăperea.
Florin Tatu aflase că prietenul lui sosise de două zile în cămin, deși încercase toate posibilitățile, nu reușise să vorbească cu el. Când se aștepta cel mai puțin, un educator care nu îl suporta  pe Mareșal,l-a chemat la el.
-Vrei să vorbești cu Gilă?
-Nu neapărat, dar dacă aș avea ocazia să schimb câteva cuvinte cu el, ar fi bine.
-Te costă 50 de lei!
-De unde bre? Ai auzit că am spart vreo bancă în noaptea asta? –Florin ținea la preț, îi cunoștea bine pe supraveghetorii căminului, le știa prețul.
-Bine, cât ai?
-15 lei, niciun leu mai mult, să mor dacă te mint!-întotdeauna când se jura, Piticu ținea degetul mijlociu de la  mâna dreaptă încălecat peste arătător, așa credea el că nu se prinde jurământul.
-Ok! . –Supraveghetorul a luat banii și a descuiat ușa unde se afla Gilă.
Când s-au văzut, cei doi prieteni au stat o clipă în cumpănă, apoi s-au aruncat unul în brațele celuilalt.
-Ce bine-mi pare că te-am regăsit, vor să te înfieze unii, știi ceva de povestea asta?
-Da, știu, îmi pare bine, sunt oameni  cumsecade și cu dare de mână. Am vorbit cu ei când eram în orașul T, nu am înțeles de ce m-au adus aici și mai ales, de ce mă țin izolat.
-Nici eu nu știu mai multe, îți va explica Mihai despre ce e vorba.
-Mihai Iordan?-Gilă era nedumerit, crezuse că prietenul lui îl abandonase.
-Da, chiar el.-Piticu a scos telefonul și a apelat-o pe profesoară, nu voia să-l vorbească direct cu Mihai.
Florin a informat-o că este în camera lui Gilă și cerea instrucțiuni, cum nu știa ce să-i spună, i-a cerut să închidă telefonul să ceară instrucțiuni de la Mihai.
După 10 minute, timp în care băieții își împărtășiseră din aventurile lor, telefonul lui Florin a început să sune, când a răspuns, profesoara l-a informat că a luat legătura cu Iordan și că îl roagă să-l scoată pe Gilă din cămin și să-l ducă acasă la secretară.
Piticu a ieșit din camera prietenului său, a mers după supraveghetor și i-a spus să încuie ușa. O oră mai târziu cu o pungă în mână  în care se găsea o sticlă de coniac contrafăcut și un pachet de țigări l-a abordat pe educator:
-I-a uite aici, ce părere ai de bunătățile astea?-La vederea lor,supraveghetorului i s-au mărit pupilele, sticla de coniac a trezit bețivul din el:
-Ce trebuie să fac pentru astea?
-Nimic, vreau să plec cu Gilă-n oraș să mâncăm o prăjitură, o oră, nu mai mult, apoi venim și ne băgăm cuminți în camerele noastre.
-Bine mă, de ce nu spui așa, ia-l și pe derbedeul celălalt și dați-i drumul. Gorila, așa era poreclit educatorul din cauza faptului că avea capul turtit de sus în jos, iar nările erau lățite ca la maimuță, era bucuros că pusese mâna pe așa bunătăți pentru un lucru ușor de rezolvat.
Cum s-a văzut cu biletele în mână, Florin Tatu a alergat la ușa prietenului său, a descuiat-o cu cheia pe care i-o dăduse Gorila, apoi amândoi de mână au zburat spre poarta de ieșire.
Piticu l-a ocolit pe tot felul de străduțe până când s-au oprit în dreptul scării unui bloc uriaș. Avea 8 etaje și se întindea foarte mult, scara unde ei opriseră era„ N„, au intrat în bloc, au privit în sus până unde era etajul 5, apoi au început să urce în fugă scările. În dreptul ap 64 s-au oprit și-au tras sufletul, apoi au sunat. Crinuța, care fusese pusă în gardă despre venirea lor, a deschis imediat. La vederea ei, Gilă s-a tras un pas înapoi, nu știa despre implicarea Crinei în povestea lui.
-Stați cuminți copii, sunteți pe mâini bune, Mihai mi-a spus despre venirea voastră. Gilă va rămâne la mine, tu te vei întoarce la cămin. Vezi cum te descurci cu educatorul, îi spui că Pleșoiu a fugit într-o aglomerație din piață și nu l-ai mai găsit.
-Lăsați pe mine, mă descurc eu cu ei. Ascult-o Gilă, este de partea ta!
-Va veni și Mihai în cel mai scurt timp, sau va da telefon, nu știu cum va proceda. Tu încearcă să nu te faci văzut, mergi printre blocuri, iar aproape de cămin ia-o la fugă ca și cum ai fi alergat după Gilă.
-Am înțeles, prietene rămâi cu bine! -Florin după ce a bătut palma cu prietenul său a zbughit-o pe ușă. Din sufragerie, mascată  de perdea, femeia l-a urmărit cum dispare printre blocuri.
-Vreau să te pun în temă cu ceea ce se întâmplă. Provii dintr-o familie foarte bogată, numele tău este cel adevărat. Părinții au murit într-un accident stupid de mașină, pe ultimii metrii ai vieții mama ta a apucat să facă un act notarial prin care ai fost încredințat unui frate de-al ei, unchiul tău, să te crească și îndrume până la vârsta de 18 ani. Întreaga avere a fost lăsată unchiului să o administreze în numele tău până ce ajungi la majorat. Unchiul nu s-a mulțumit doar să administreze , a vrut să pună mâna pe tot. Pentru aceasta s-a înhăitat cu Pacoste și Zbierea pentru ca ei să te facă pierdut.
-Familia care vrea să mă adopte este minunată. A venit la mine să mă vadă, mi-a adus tot felul de dulciuri și îmbrăcăminte extrafină. Nu cred că vreau să merg la acel unchi nenorocit care e gata să-mi ia viața, prefer un străin dacă mă iubește. -Copilul cu lacrimi în ochi privea pe Crinuța, voia o aprobare, ar fi vrut să știe cum e mai bine să facă, mai mult, nu știa dacă poate avea încredere deplină în secretară.
Dimineața femeia a plecat la serviciu, înainte de a ieși pe ușă l-a atenționat pe Gilă să nu se depărteze de bloc dacă iese la joacă.
Rămas singur, băiatul s-a uitat prin casă, voia ceva să se joace, negăsind , a ieșit afară cu gândul de a se întâlni cu copii de vârsta lui. Toți erau la școală. Atunci a hotărât să meargă la fosta școală să vorbească cu băieții, îi era dor de ei, pentru prima dată se simțea liber să meargă oriunde.
Cum a ajuns în preajma școlii a fost înhățat de Mareșal care îl căuta de când dispăruse din cămin. În zadar s-a zbătut să scape, în van a cerut ajutor, nimeni nu l-a ajutat, a fost înghesuit în mașină, educatorul s-a urcat lângă el, iar Gorila care era la volan, a plecat în viteză cu roțile scrâșnind pe asfalt.
Mihai era bucuros că îl recuperase pe Gilă, acum urma să trimită pe Crina cu copilul la unchiul Florea. Lucrase cu spor, câștigase un proces de divorț în recurs, onorariul fusese pe măsura averii foștilor soți, iar alt dosar în care încă nu pregătise bine apărarea, reușise să-l amâne.
-Mihai, Mihaiiii!-Profesoara începuse să-l strige cum a intrat pe ușă.
-Da, draga mea, aici sunt, ce s-a întâmplat? –Bărbatul începuse să se îngrijoreze când a văzut-o pe Mihaela cât este de agitată.-Ce s-a întâmplat?
-A dispărut Gilă, secretara nu l-a găsit acasă când s-a întors de la serviciu.
-L-a prins Pacoste. Sunt sigur, nu știu cum a făcut-o.
-Îmi este greu să spun, dar mă tem că Florin nu și-a ținut gura.
-Exclus, băiatul este de mare caracter, mai repede și-ar pierde o mână decât să-și trădeze un prieten. E clar, a ajuns iar în mâna lui Vax Zbierea, acum chiar nu-l vom mai putea smulge din gheara lui. Crina să meargă de urgență la Corcoduș, să se intereseze de sănătatea lui, în realitate să vadă dacă știe unde este copilul și ce are de gând în privința lui. -Mihai era agitat, într-un fel putea juca având copilul, cu totul altfel când băiatul e în puterea lor.
A doua zi Crina, cu o sacoșă și un trandafir mov în mână, intra în salonul lui Florea Corcoduș. Bolnavul stătea la marginea patului, era palid și slăbit, doar ochii negri cu cele două luminițe străluceau.
-Bună ziua! Ce faceți? Cum vă simțiți cu sănătatea?-Crina vorbea aparent îngrijorată, cu coada ochilor îl urmărea pe Florea să vadă cum reacționa.
-Sunt bine!-Corcoduș a răspuns morocănos.
-De ce sunteți ciufut? V-am spus că vreau să vă ajut, aveți încredere în mine. Mergeți pe un drum greșit, luați pe Gigi la dumneavoastră, renunțați la înțelegerea făcută cu Pacoste și Zbierea. Trăiți liniștit, bucurați-vă de nepot, e singurul copil rămas de la sora dumneavoastră. Cum puteți mânca din banii pe care-i administrați, știind că adevăratul lor stăpân trăiește aproape în mizerie? Dacă nu aveți conștiință, vă asigur că eu voi deveni un alter-ego. Vă voi urmării toată viața…
-Stați, stați, nu mă mai acuzați, am fost somat de Zbierea să-i trimit banii pentru că este aproape gata adopția, m-am eschivat, i-am spus că sunt bolnav și să aibă răbdare. Vor banii, nu mai pot ține documentele pe loc, lucrurile se precipită, familia adoptatoare vrea să se termine totul.
-Sunteți  gata să renunțați la înțelegerea cu Zbierea și să vă recuperați  nepotul? –Tonul femeii era hotărât, aspru fără ambiguitate. Voia răspuns tranșant.
-Da, sunt hotărât, chiar azi îi voi suna să le spun că denunț unilateral înțelegerea noastră și voi lupta să îl iau acasă pe Gigi, el fiind moștenitorul de drept al părinților săi.
-Vă las, nu uitați, pentru orice aveți nevoie contactați-mă! Nu contează la ce oră o faceți. Voi veni imediat! Într-un gest de compasiune i-a prins mâna a mângîiat-o, apoi cu un glas suav i-a urat însănătoșire grabnică.
-Tatule i-a spune mă, unde a fost ascuns Pleșoiu?
-Nu știu domnu* educator, „să-mi sară ochii, dacă te mint!”,-în sufletul lui Piticu râdea, știa că dacă ține degetele încălecate nu se prinde jurământul,- mergeam cu el în piață când, într-o aglomerație de oameni, cred că se vindea pește proaspăt de gârlă, știți, plevușcă ieftină din care cumpără săracii, eu am rămas să discut cu un cetățean care mă întrebase ceva, o banalitate cred, că am și uitat ce voia, atunci Gilă a dispărut. M-am uitat în stânga, în dreapta, în sus, în jos, în față, în spate, nimic, prietenul meu, halal amic, dispăruse. Am alegat peste tot, nu a fost chip să-l găsesc.
-Auzi mă Piticule, dar în sus și în jos de ce te-ai uitat mă? Credeai că zboară?
-Da, acum cu aparatele astea sofisticate orice e posibil. Putea să fii avut o sacoșă zburătoare-n buzunar cum a făcut românul nostru rucsacul. Te pui cu știința!
-Băi piciule, tu mă vrăjești pe mine, pe Mareșalu*?
-Nu domn educator, cum să fac așa ceva, nu sunteți dumneavoastră mama și tata pentru toți copiii internați în acest orfelinat?  Numai un copil care nu vă respectă, știu eu câțiva din ăștia, ar putea încerca să vă ducă cu preșu*, deși nu cred că le merge.
-Să stai liniștit l-am găsit, mâine îl va lua familia care-l adoptă. Bună familie, așa ți-ar trebui și ție una!
-Este adevărat, dar pe mine cine să mă ajute? Pe el l-ați ajutat dumneavoastră și cum aveți relații l-ați băgat într-o familie bună, pentru mine cine să umble? Măcar de v-ar fi recunoscător toată viața!
Ascult și eu la televizor, nimeni nu mai ajută pe cineva pe degeaba, rar oameni așa ca dumneavoastră, buni și cumsecade.
-Gata mă dă-i drumul de aici, că m-ai umplut de praf!
Florin nu a mai așteptat ca Pacoste să mai zică odată, că a și zbughit-o de lângă el, bucuros că nu a luat nicio palmă după ceafă.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...