Gheorghe Lemnaru pusese un țol la umbra
dudului bătrân aflat în fundul curții, pusese țolul aspru, din cânepă țesută în
casă, peste pământul fierbinte, uscat și crăpat. Cu o mână așezată sub cap,
privea, prin pâcla vipiei, cerul ce se
vedea de un senin tulbure, nespălat de strop de ploaie. Văzduhul văzut prin valurile
de căldură toridă, părea un cuptor încins a cărui dogoare pârjolea totul. S-a
ridicat în capul oaselor, și-a aprins o țigară, a stins cu grijă chibritul apoi
a tras două fumuri să le simtă până în vârful degetelor de la picioare. Gânditor,
a dat fumul afară din gură în mici rotocoale efemere, a privit fumul ce se
disipa în natură, s-a gândit la el, parcă ieri era copil, apoi flăcău, tată
pentru prima dată, iar acum este un bătrân care așteaptă să-l fericească și pe
el copiii lui cu nepoți. I-a trecut viața ca o părere, s-a dus precum fumul de țigară ce risipea în aer.
Ieri era copil, își amintește și acum
ziua în care plecase pentru prima dată la școală. Era mândru de el, nu toți
copiii erau lăsați de părinții lor să învețe carte. Avusese noroc cu biată mamă-sa,
o femeie destupată la cap pentru acele vremuri, chit că nu învățase nici o oră
de școală. Știa multe povești, dacă cineva spunea o poezie, ori o strigătură
nouă la horă, ea o băga mintenaș la cap. Tată-su fusese un om aprig la vorbă și
la faptă, priceput în tot ce făcea, nici o meserie nu-i era străină. A fost
suficient să urmărească meseriașul, care-l tocmise să meargă cu el salahor cu
ziua, cum zidește o casă din paiantă cu temelia făcută din tălpi groase din
stejar așezate direct pe fundația din piatră întărită cu var cald. Într-o vară, cât a muncit cu bătrânul Ieremia,
a învățat meseria de zidar și de dulgher. Mai apoi multe case zidise bătrânul Lemnaru.
Se tocmea din vreme cu cel care voia să aibă o locuință nouă. Nu-l jecmănea de
bani, nu-l presa să-i dea într-o anumită zi, însă să te fii păzit Dumnezeu
să-ți fii trecut prin minte să-l păcălești. Devenea, din omul cumsecade știut
de toată lumea, blestem pe capul mincinosului, de aceea datornicii stabileau cu
el o zi precisă când își vor plăti datoriile, ziua era aleasă de cel care era
dator. Când venea sorocul, trebuia ca la prima oră din zi, imediat după ce se
răscăcăra de ziuă, să fie cu banii la poarta lui Eftene Lemnaru.
Mamă-sa, Bălașa Lemnaru, insistase mult
pe lângă încăpățânatul de Eftene să-l lase și pe Gheorghe la școală. Banul era
scump, Eftene muncea mai mult pe produse. Nu duceau lipsă de nimic. Doar bani
pentru cărți și caiete nu erau. Fiecare franc pe care puneau mâna îl țineau în
dinți pentru gaz, chibrituri și la ocazii, mai ales de Paști și de Crăciun,
pentru a cumpăra zahăr.
Vrusese Dumnezeu ca într-o seară, când
bătrânul Eftene tocmai gătase de construit o casă și se înturnase acasă
aghesmuit bine și cu chef de harță, nevasta să-i ceară bani pentru ca Gheorghe
să meargă la școală. Bătrânul se uitase la ea cu ură, apoi o lovise cu dosul
palmei peste față. Bălașa, obișnuită cu ieșirile agresive ale bărbatului, s-a
ridicat de jos, s-a uitat în ochii tulburi ai bărbatului, apoi a grăit:
-„Să faci bine să-mi dai bani să-l trimit
pe Gheorghe la școală, altfel cu mine vorbă de înțeles nu vei mai avea!”. Bălașa, femeie aprigă și hotărâtă, când
spunea o vorbă așa rămânea, nimeni nu o mai clintea din decizia ei, cuvântul rămânea
bătut în cuie.
Eftene, încolțit de hotărârea muierii, a
scos banii și i-a pus în poală, apoi a ieșit din casă și s-a oprit sub dudul
care acum îi oferea umbră lui Gheorghe, pe atunci era un puiandru.
Îi făcuse mamă-sa o traistă cu baieri
lungi pe care o petrecuse în curmeziș pe după umeri. Când mergea, tăblița din
traistă îl bătea peste glezna piciorului. Îl incomoda la mers, însă asta nu-l
făcea mai puțin mândru de faptul că este școlar. Desculț și cu capul
descoperit, pășea cu tălpile goale prin glodul gros al drumului, în urma lui se
ridica un norișor de praf. Îmbrăcat cu o cămașă largă, făcută de biată mamă-sa
dintr-o cămașă ruptă de-a bătrânului Eftene și cu cioarecii rămași mici, abia
ajungeau la jumătatea pulpei, mergea țanțoș, salutând oamenii întâlniți în
cale.
Învățase 4 clase bune, adică știa taina
socotelii și câte ceva despre lume. Fostul învățător, dus de mult dintre cei vii
în loc cu verdeață, îl învățase mai mult decât scria în carte. Se întâmpla să-l
mai cheme pe la el să-l ajute la treabă, după ce gătau ce trebuiau să facă, îl
oprea să mai discute cu el multe și mărunte lucruri. Parcă și acum îl vede pe
Isopescu, așa se numea învățătorul, cu litra de țuică în mână cum îl ajuta să pătrundă tainele istoriei și geografiei.
Mereu îi spunea: „Gheorghe, cine nu-și cunoaște istoria, cine nu-și știe
rădăcinile, ăla este un rătăcit fără drag de pământul pe care calcă și care-l
hrănește”.
Din clasa a V-a nu a mai fost lăsat la școală. Părinții l-au trimis
să aibă grijă de animalele din gospodărie, ceilalți frați crescuseră și
merseseră la casele lor, doar el, prâslea, venit pe lume într-o vreme când nu
mai era așteptat, putea să aibă grijă de cele două vaci și de cei doi cai. Legau
caii între ei, iar vacile le legau de cai, apoi tată-su îl urca pe cal și dus
era până la islaz, acolo descăleca de pe cal și împiedica picioarele cailor.
Vacile le împila, adică le lega de coarne și de piciorul din față, să nu poată
alerga, doar să mănânce. Era mai rău seara până aduna animalele și le lega iar
toate. Cu timpul a crescut și nu i s-a mai părut greu.
Când a ajuns băietan de 14 ani, Eftene l-a
luat cu el să-l ajute la construit de case, voia să-I învețe meserie, apoi să continuie singur după ce el
nu va mai fi. Gheorghe era priceput la treabă ca și bătrânul lui tata. A
deprins repede meșteșugul dulgheriei și al zidăriei. Greu îi era iarna când
trebuia să cioplească cu barda șindrilă din stejar pe care vara o vindeau celor
de voiau să-și pună drept învelitoare caselor șița de el făurită.
Într-o zi, pe negândite, mama-sa l-a
întrebat, fără altă pregătire, de nu vrea să se însoare. În fapt, după cum
vorbise Bălașa, nu-i lăsa loc de întors, vorba ei semăna a poruncă.
Trecuseră câțiva ani de la zurba
țăranilor din 1907. Lucrurile se așezaseră, însă țăranii rămăseseră tot fără
pământ.
Îi răspunsese bătrânei Bălașa că el se
supune poruncii, doar să-i spună din timp cine îi este aleasa pentru ca el să
aibă timp să o cunoască. Mamă-sa nu-i dezvăluise numele celei care urma să-i
fie mireasă, îi spusese doar:„toate la timpul lor fiule, nu te grăbi, voi
veghea ca totul să meargă după voia mea”. După voia ei, nu după cum își dorea
el. Bălașa își căuta noră, nu nevastă pentru Gheorghe. Voia o fată care să nu-i
iasă din cuvânt, să fie supusă, vrednică și pricepută. Nu se îngrijea să fie
frumoasă. Considera că fata după ce naște se îngrașă, se deformează și se
urâțește. Doar vrednicia, priceperea și docilitatea îi rămâneau.
Într-una din zile, într-o iarnă blândă de
februarie, Bălașa, de cum s-a trezit dimineața, i-a spus lui Gheorghe care încă
nu se dăduse jos din pat:
-„Băiete, astăzi, caută de te spală, te
bărbierește, iar pe seară vom merge în pețit la Filofta lui Tudose, am aranjat
totul cu părinții ei, diseară mergem să vă cunoașteți și să petrecem de bucurie
că veți intra în rândul lumii. Bălașa îi vorbea în timp ce aranja patul unde
dormise cu Eftene.
-Mamă, abia de o cunosc, cum să mă însori
fără să mă întrebi dacă îmi place fata? Nu vreau să devin ginerele lui Tudose,
nu îmi este dragă fiică-sa. Nu o vreau. Mai bine rămân o viață întreagă singur,
decât un ceas să stau cu sluta în casă. Cerul se va despica și din adâncul lui
fulgerele mă vor despica dacă eu îmi trec peste voință. Gheorghe era revoltat,
pentru prima data îi întorcea vorba mamei lui. Niciodată nu ridicase tonul în
fața ei, indiferent dacă avea ori nu dreptate. S-a speriat când a realizat ce
făcuse, însă și-a luat inima în dinți și nu a dat înapoi.
-O cunosc eu, este suficient. Dragostea
vine cu timpul, nu te speria că nu o iubești acum, îmi vei mulțumi mai târziu.
Dragul mamei, Gheorghe a tresărit, niciodată mama lui nu-i vorbise atât de
blând, iubirea trece, se duce pe vânt, pe apă și pe glodul drumului. Iubirea se
topește în neajunsurile vieții, în țipătul pruncilor, în foamea ce ne tot
urmărește. Iubirea este pentru ibovnică, nu pentru nevastă. Femeia trebuie
să-ți fie sprijin precum aracul viței de vie. Să te poți bizui pe ea în cele
mai grele momente ale vieții tale. Gheorghe, când vii de la pădure cu carul
plin cu lemne, la urcarea dealului Măgura nevasta trebuie să tragă cu tine de
căruță, să se opintească în genunchi să puteți, împreună cu caii, să urcați
dealul.
Așa este și în viață, a continuat bătrâna,
fiecare familie are de urcat un Deal al Golgotei, dacă nu trageți amândoi soții
deodată, nu veți reuși să ajungeți pe culmea dealului. Ai încredere în mine,
Filofta va fi o femeie și jumătate, o nevastă de care vei fi tare mândru.
Gheorghe nu a mai scos cuvânt de împotrivire.
Seara s-au dus în pețit așa cum fusese rânduit, abia când a ajuns în casa lui
Tudose și-a privit cu atenție viitoarea nevastă. Nu era nici urâtă nici
frumoasă, nici grasă nici slabă. În schimb avea un hectar de pământ de luncă,
bun pentru orice fel de cultură. Mai avea o văcuță și câteva oi. Zestre numai
bună să-i dea oarece frumusețe fetei. Cei bătrâni au vorbit între ei,
logodnicii, pentru ei, nu existau. Tot ce se întâmpla în acea seară în casa lui
Tudose părea o tocmeală în târg când unul vinde vaca, iar altul vrea să o cumpere.
Bălașa, care conducea discuția, a spus, de fapt mai mult a ordonat:
„-Să ținem cont că războiul bate la ușă,
nu se știe când feciorul nostru ar putea fi mobilizat, de aceea vă cer să ne
dați fata încă din această seară, apoi vom face un pic de țâțâială după Paști,
când vom duce tinerii la biserică pentru cununie”. În timp ce vorbea femeia
privea insistent pe Eftene ca și cum iar fi cerut ajutorul.
Petrecerea s-a întins până noaptea târziu.
Tudose nu era un om sărac, era unul dintre cei care aveau oricând o țuică în
casă, pe care o făcea din niște corcoduși aflați în fundul grădinii și o bucată
de brânză de la vacile și oile din curte. Frații lui Gheorghe băuseră în tăcere
fără să îndrăznească să scoată vreun cuvânt care putea să o mânie pe Bălașa.
Târziu au ajuns acasă, Filofta, cu o mica
boccea făcută dintr-o broboadă în care își pusese strictul necesar, a pășit
pragul casei neîmbiată de nimeni. Din urmă o mâna cea care îi devenise soacră:
-„Intră în cameră, de acuma aici vei locui
cu bărbatul tău. Să-l respecți și să nu-i ieși din cuvânt. Dimineață, când zorii
vor da să intre pe geam, tu să fii în picioare, să mergem să dăm animalelor să
mănânce și să facem focul în cele două odăi. În toată ziua vei asculta doar de
cuvântul meu, să faci bine să urmezi porunca și ție îți va fi bine, altfel,
trăznetul cerului va fi mai blând decât urgia mea. Mergeți la voi în camera,
căutați de vă cunoașteți. Tu, Gheorghe, nu fii de mămăligă, vreau ca până
dimineață ea să fie femeie, să poți să-mi arăți cămașa pătată, să văd dacă a
fost fecioară, că doară nu iei muierea altuia. Când vă veți trezi, să-i dai
două perechi de palme, să știe că de acu este muiere măritată și are un bărbat
de stăpân. Mergeți la culcare!” Bălașa i-a împins de la urmă în cealaltă camera
care era despărțită de prima printr-o sală numită tindă.
Rămași singuri în cameră au realizat că
sunt doi străini. Erau stingheriți, nu știau ce să-și spună. Nu discutaseră
niciodată amândoi. Nu aveau capăt de vorbă. S-au așezat pe marginea patului,
unul lângă altul, cu picioarele atârnânde. Gheorghe, într-un acces de
îndrăzneală, dată și de ceștile de țuică băute, i-a cuprins mâna după care a
început să vorbească, la început timid, apoi cu mai mult curaj:
„-Filofta, nu te iubesc, nu îmi ești
dragă, de fapt, nu te cunosc, însă, dacă părinții noștri au hotărât ca noi să
trăim împreună, apăi, așa vom face. Unde nu vom ști cum să procedăm ne vom sfătui
amândoi fără să ridicăm tonul, fără să țipăm și să ne înjurăm. E mult până când
te voi înjura o dată, până îți voi scăpa prima palmă, apoi va deveni
obișnuință, ori eu nu vreau asta. O furtună o data pornită nu știm câte ravagii
va face. Vreau să ne înțelegem amândoi și de va fi să ne îndrăgim unul pe celălalt, va fi și mai bine.
Pentru început avem să trăim ca într-o învoială. De va fi nevoie, sprijin unul
altuia avem să fim. Promit, dacă vei face cum îți spun, să te apăr de gura
soacră-ti. Este tare aprigă și amarnică, încearcă să nu-i intri în mâini.
Ferește-te de ea! Eu te asigur că m-am înțărcat de la sânul ei de mamă, vreau să ajung la sânul tău de viitoare mamă.
Acu să ne culcăm, mintenaș se face ziuă și mama Bălașa nu ține cont că asta a
fost noaptea nunții noastre. Pentru ea trebuie să te scoli din pat înainte ca
zorile să pătrundă în sat.”
-Ne vom culca, însă înainte trebuie să-mi
iei fetia, căci, de nu va vedea soacră-mea cămașa pătată de sânge, va spune că am fost muiere și voi fi de râsul
satului. Iar dimineață să nu uiți cele două perechi de palme pe care ți-a
ordonat să mi le dai. Împlinește cuvântul ei să pot trăi bine. Filofta, ușor
îmbujorată la față de rușinea pe care o avea fiindcă luase o inițiativă ce nu
se cuvenea unei fete abia intrată în casa bărbatului, vorbea cu liniște, erau
fapte ce musai trebuiau să se întâmple. Plecase din casa părinților ei hotărâtă
să-și facă propria familie. Nu trebuia să mai aibă rușine de cel care avea să-i
fie, cu voia Domnului, bărbat pe tot restul zilelor”.
Anii au trecut, Filofta se dovedise a fi
femeie cu judecată. S-au înțeles bine, niciodată nu sărea cu gura când îl vedea
supărat, îl lăsa în plata Domnului. Doar când fața lui era liniștită ca oglinda
iazului când nu adie vântul, atunci îi spunea tot ce avea ea strâns la inimă,
își descărca sufletul în fața lui, iar el o privea cu ochii senini, curioși să afle tot ce voia femeia să-I
spună. Filofta vorbea repede, parcă voia
să spună totul dintr-o suflare. Gheorghe o asculta liniștit până ce termina tot
ce avea de spus. Uitându-se în ochii ei frumoși o întreba de fiecare data:„cum
vrei să faci?” Filofta se pornea din nou pe turuit, vorba îi era sacadată ca
melița, voia ca fiecare cuvânt să-i intre în cap bărbatului. Abia după ce
femeia răsturna toți sacii plini cu vorbe, Gheorghe, liniștit, se ridica în
picioare dădea din cap și pleca în treaba lui. Nu o aproba, nu o contrazicea,
însă întotdeauna ținea cont de părerea ei. Filofta se dovedise a fi femeie înțeleaptă.
Gheorghe a oftat, a privit în zare valurile
jucăușe de dogore ce pluteau deasupra pământului. Era o liniște desăvârșită, nu
cânta nici o pasăre în pomii din grădină, nu țărâia niciun greier, doar o
furnică rătăcită se plimba agitată pe mâna lui. Îi este sete, gândea bărbatul,
caută apă la fel ca brotacul care striga disperat să dea Domnul ploaie. Nu
picase de mult nicio picătură de apă, porumbul rămăsese mic, iar frunza se
răsucise. Era al doilea an în care seceta pârjolea totul.
Se gândea cu îngrijorare la nunta lui
Lixandru cu Smărăndița pe care o programaseră în octombrie. De nu va ploua,
nici mămăligă, pentru meseni în ziua nunții, nu are din ce să facă. Regreta că
nu făcuse amândouă nunțile în aceeași zi. Se mai întâmplase asemenea
evenimente, nu strica el rânduială. Ciovlică și Titirez fuseseră de acord să nuntească
deodată, doar Filofta și Frusina se contraseră, aduseseră ca argument faptul că
nu le-ar merge bine în viață tinerilor, ba Frusina susținea sus și tare că este
chiar rău de moarte pentru miri.
Vasile și Didina se cununaseră religios a
doua duminică după Paști. Fusese o zi frumoasă, dimineața plouase cât să ude
praful gros, apoi soarele ieșise din nori pe un cer senin și curat și așa se
păstrase până seara când apusese cu regretul de a nu putea fi părtaș la
strigarea darului.
Doisprezece cai înhămați, la șase căruțe,
cu zurgălăi și funde viu colorate legate la căpestre au pornit spre casa lui
Gheorghe Lemnaru. Fiecare căruță avea câte trei leagăne peste care fuseseră
așternute cele mai frumoase macaturi din casa lui Anghel și din casele celor
care veniseră în nuntă cu căruțele. Pe fiecare leagăn erau câte trei nuntași cu
sticle cu băutură în mâini, veseli și porniți pe distracție. În zurgălăii
cailor și chiotele muierilor alaiul a trecut pe la casa nunilor mari pe care
i-au luat în căruța din frunte, acolo unde era ginerele. Tropăitul cailor, chiuitul
muierilor și strigăturile bărbaților scoteau sătenii la porți să vadă ginerele
cum merge cu alai să ia mireasa din casa lemnarilor. Ajunși în poarta lui
Gheorghe, au coborât din căruțe, socrul mic împreună cu soacra mica, cu ploștile
în mâini i-au întâmpinat pe oaspeții.
-Doar ginerele să intre în curte să caute
mireasa, de o va găsi să vină împreună să ureze bun venit nașilor și celorlalți
nuntași, iar de nu o va găsi, să faceți bine să vă înturnați de unde ați venit,
înseamnă că nu va mai fi nicio nuntă. Gheorghe vorbea serios, doar în ochii lui
apoși jucau steluțe de bucurie.
Vasile aflase din timp, de la Didina,
unde se va piti, s-a prefăcut că o caută puțin prin curte apoi a mers direct la
locul unde Didina se pitise pentru a fi găsită. Împreună au venit la poartă, au
urat bun venit nunilor și rudelor lui Titirez
și, în acordul unui marș cântat de lăutari, au fost poftiți să intre la
mese.
Au fost serviți de către neamurile lui
Lemnaru cu ciorbă de pasăre, cozonac și mere. Ca băutură au avut țuică și vin
din belșug de care au profitat din plin verii lui Anghel toți cu poftă de
mâncare, dar mai ales de băutură de care nu se mai atinseseră de mult timp din
lipsă de bani.
Cununia religioasă a avut un șarm
aparte. Preotul, din cauza paharelor cu vin pe care le băuse la parastasul lui
Gheorghieș ce fusese înmormântat înainte de a sosi mirii pentru cununie, a lălăit
„Isaia dănțuiește” după câtecul „bun îi vinul ghiurghiuliu” al Mariei Tănase.
După cununie au mers cu toții la salon acolo unde a fost pusă masa și unde
lăutarii au cântat până dinspre ziuă.
După ce ultimul mesean a dat darul constând
în patru gâște și o dublă de porumb, în salon s-a produs rumoare, femeile au
început să țipe, s-a auzit un foc de armă:
-Ce credeați mă nenorociților, mă vânduților
lui Anticrist, că veți scăpa cu viață? V-ați înșelat amarnic, cumetre Haralamb
am prins toți porcii, să avem grijă să nu ne scape. Dumitru Belciug, proaspăt
eliberat din arest, făcuse câteva luni de pușcărie din cauza legăturilor cu
banda lui Bercovici, era cu arma în mână, alături de Haralamb și ginerele lui,
toți înarmați.
-Dați-vă în dreapta toți mesenii, mai
puțin familia lui Gheorghe Lemnaru, a lui Titirez, instructorul roșu și Lazăr
la Samfirei, tu, Ciovlică, mergi la grămadă, ești prea sărac și prea prost să
te omorâm noi. Mișcați-vă mai repede, altfel încep să trag la nimereală. Și ca
să-i impulsioneze mai abitir a tras un foc de armă, din tavan a căzut mortal în
capul mesenilor.
S-a produs o vânzoleală și mai mare,
mesenii de rând, aceia care nu aveau legătură de rudenie cu Lemnarii, căutau să
meargă în partea în care li se ceruse. Se împiedicau unii de ceilalți, înjurau,
loveau fără să se uite în cine dau. Băutura și frica îi determinau să acționeze
instinctual.
Instructorul de partid s-a apropiat ușor
de Lixandru:
- Lixandre, am pistolul la mine, ce
părere ai, să facem uz de armă? Furtună nu era speriat, trecuse prin multe
încercări în viața lui.
-Nu, nu vom folosi arma, asta ar însemna
să moară mulți oameni nevinovați. Vom încerca să-i anihilăm folosind
șiretlicuri. Ce dracu sunt doi babalâci burtoși și un idiot, nu trebuie să ne
speriem. Încearcă dumneata tovarășe Furtună să-i ții de vorbă, întreabă-i ce
vor și dacă s-au gândit la consecințe.
Instructorul a ieșit în față, era într-o
formă bună, nu se știe din ce motiv nu băuse, desi era un tovarăș loial al lui
Bachus. Era îmbrăcat elegant, cu cravată și costum, cămașă alba, iar pe cap
avea o pălărie din cele la modă, pentru nuntă lăsase tradiționala lui șapcă.
-Domnule Belciug, vă înțeleg supărarea,
nu este ușor ca unicul copil să fie închis pe viață pentru acte de răzvrătire
antisocială, reacționare. Știu că în ultimul moment l-a trădat pe Bercovici,
însă nu pentru a veni alături de noi, ci pentru a răzbuna rușinea făcută
familiei de acel nenorocit legionar. Nu v-a fost ușor să suportați mitocănia,
perversitatea și agresiunea lui Bercovici. Trebuia ca atunci să veniți la noi,
să ne dați toate datele pentru ca împreună să anihilăm banda de nemernici a lui
Bercovici.
-Dacă nu taci îți zbor creierii, înțelesu-m-ai?
Treci alături de ceilalți porci cu care ești tovarăș. Mișcă-te! Belciug turba,
simțea că pierde controlul.
-Întâi îți voi spune tot, apoi poți să faci
ce vrei. Știi de ce nu ai venit la noi? În ciuda faptului că Bercovici îți
siluia femeia, drept este că începuse să-i placă și ei, într-un fel vă plătea
polița Iosif Abraham, ai sperat că mâna aia de bandiți va da guvernul Grozea
peste cap și veți veni la putere voi cu Maniu vostru. Ți-ai sacrificat și
copilul și nevasta pentru o himeră. Iată că l-am prins pe bandit împreună cu
toată banda lui. Tu ai scăpat ieftin, puteai să putrezești în închisoare, însă
regimul nostru democratic a ținut cont de faptul că ai fost forțat, amenințat
și șantajat cu moartea copilului și de aceea nu ai divulgat legătura dumitale
cu Bercovici. Furtună blufa, știa că Belciug fusese eliberat și pus sub urmărire
pentru a aduna toate elementele reacționare din împrejurimi. Liniștit, cu
brațele încrucișate pe piept, Furtună se uita într-un fel disprețuitor la
Belciug, intenționat nu le dădea atenție lui Haralamb și ginerelui său, îi
considera ca fiind neînsemnați.
Haralamb s-a apropiat și mai mult de
Belciug, se vedea îngrijorarea pe fața lui, transpira abundent, începea să
regrete că l-a însoțit pe Belciug. Simțea pământul cum se scufundă de sub
picioarele lui, se vedea căzând într-un hău de unde nu avea nici o ieșire.
-Eu plec Dumitre, îl iau și pe nevolnicul
de ginere, aici nu-i de glumă, eu moarte de om nu vreau să fac, ori dacă mai
stau așa se va întâmpla. M-ai amețit cu țuica și cu vorba, nu este deloc
simplu. Nu avem cum să scăpăm de aici. Haralamb s-a depărtat de Belciug, l-a
luat de mână pe ginerele lui și împreună au pornit spre ușă.
-Tu ce mai aștepți, de ce nu pleci?
Tovarășii tăi mai deștepți decât tine au tăiat-o, ia-o după ei, nu îngroșa
gluma. Între timp de Furtună se apropiase Vasile, mirele din acea nuntă, și
Lixandru, cumnatul său și primarul comunei.
Fără a scoate vreun cuvânt de amenințare
Belciug a dus pușca la ochi și a tras. Nemernicul glonț a nimerit pieptul lui
Vasile:
-Mori scârbă, din cauza ta copilul meu
este în pușcărie pe viață. După ce a tras, pușca i-a căzut din mâna devenită
neputincioasă. Focul de armă tras asupra unui om îl trezise la realitate.
Belciug nu era un criminal, era un om îmbogățit, pe care averea, îmbuibarea îl
făcuse să fie obraznic, paranoic și pervertit. Focul de armă tras asupra lui
Vasile îl trezise la realitate, văzuse viața cum i se prăbușise încă o dată.
-Dobitocule, ai omorât un om, ce crezi că
ai reușit cu asta? Ești un laș nenorocit, ai venit cu arma să împuști un tânăr
în cea mai fericită zi a lui. Sunt sigur că se va vindeca, nu poate să moară
din pricina unui dezaxat, a unuia care care și-a întemeiat averea pe
nefericirea arendașului Iosif Abraham căruia i-ai luat nu doar averea, ci și
nevasta. Prostule, ai crezut că Aritina, trădându-l pe Iosif, te va iubi pe
tine? Te-ai înșelat amarnic. Când Bercovici, tânăr și cu tupeu s-a agățat de
nevastă-ta, ea nu și-a mai dat cracii jos de pe umerii legionarului. Ai
îmbătrânit Dumitre, nu te mai vrea femeia, vrea altul tânăr și puternic. Vei
înfunda pușcăria pentru tot restul zilelor tale. Spirache este închis pe viață.
Aritina este liberă și bogată, gata să se arunce în brațele altuia, chiar dacă
nu mai este așa de tânără și frumoasă, are destui bani să plătească tineri care
să-i potolească fierbințeala sângelui năvalnic al femeii aflate pe ultima sută
de metri.
-Ai trait urât, a continuat vorba
Lixandru, vei muri urât, departe de familie, fără să-ți aprindă cineva o
lumânare în ceasul cel de pe urmă, fără să ai un mormânt pe care să fie scris
numele tău spurcat, vei avea la cap un lemn pe care va fi scrijelit un număr.
Legați-l băieți, a ordonat unor flăcăi ce erau în apropierea lui. Jandarmii vor
merge și după Haralamb și ginerele lui. Să stârpim odată pentru totdeauna toată
șleahta de chiaburi și îmbuibați
Focul de armă a produs o adevărată
isterie, femeile țipau, bărbații, în marea lor majoritate, erau beți, alergau
bezmetici de colo colo, mai mult încurcând pe cei care voiau să facă un pic de
ordine.
Vasile a căzut în genunchi, imediat
neamurile îngrijorate au venit asupra lui. Didina a leșinat, Filofta a luat o
cană cu apă și i-a udat fața, fata a început să-și revină.
-Lixandru a plecat la moașa din sat să o
aducă aici, apoi el va înhăma caii le căruță să îl ducă pe Vasile la spital, încă
nu știm cât gravă este rana, să sperăm că va scăpa cu bine. Pe Belciug l-au
legat, așteaptă jandarmii să vină să-l ridice. Off maică ce nenorocire v-a fost
dat să pățiți în ziua nunții voastre.
În salon se auzea un jalet puternic,
deznădăjduit, era Frusina care-și plângea băiatul ajuns victima unui nenorocit.
Glonțul însângerase rochia alba de mireasă, distrusese o fericire aflată în
primăvara vieții.
Va
urma
