Ingratul Iohannis

    Președintele Iohannis nu contenește să mă uimească de fiecare dată când ne gângurește câte ceva.

Astăzi, printre altele, ne spunea domnia sa cât este PSD-ul de nociv, cât de rău este când amenință guvernul cu Moțiune de Cenzură.

PSD-ul, în viziunea prezidentului nostru, este antiromânesc, antidemocratic, antiguvern, pro coronavirus. Îmi amintesc cum striga, cu un an în urmă, domnul Iohannis, pe toate posturile de televiziune, că PNL-ul trebuie să introducă Moțiune de Cenzură împotriva ciumei roșii, considerând Moțiunea de Cenzură un act profund democratic. Păi domnule Iohannis, dacă acum un an era democratică Moțiunea, acum de ce dracu nu mai este democratică? Guvernul Orban a avut la dispoziție 7 luni de zile să-și facă o majoritate parlamentară. Regulile democrației, așa cum le susțineați anul trecut, în noiembrie, când a fost dat jos prin Moțiune guvernul Dăncilă, presupun că un guvern poate sta la putere atâta timp cât are o susținere parlamentară. Guvernul dumneavoastră nu are această majoritate, iar dacă o are nu trebuie să vă fie teamă, nu va trece Moțiunea. Nu va fi criză politică, cum nu a fost nici anul trecut în noiembrie. Veți face consultări, veți nominaliza un candidat care va fi în stare să coaguleze o majoritate parlamentară în susținerea viitorului guvern. E simplu, în câteva zile se poate schimba macazul. Cum dumneavoastră iubiți România și pe români, veți găsi un candidat de premier, altul decât Orban, și lucrurile vor intra în normal.

    Sigur, aveți posibilitatea de a vă bate joc de țară, de cetățenii ei, nici nu ar fi prima dată. Poate încercați anticipate, nu contează Constituția, doar Covid-ul poate un pic.

Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost PSD-ul înainte la guvernare și ar fi fost alt partid, pe cine dracu mai aruncați vina? Pentru că, nu-i așa, și acum după 7 luni de guvernare, mă rog, de bâlbâială, liberală, tot PSD-ul este vinovat de toate relele, inclusiv că nu va ieșit pasența cu anticipatele.

   Domnule Iohannis, PSD-ul nu este rău, ca partid de opoziție nu există, aș putea spune, fără să greșesc, că aproape este la guvernare.

Nu vă mirați, dacă PSD-ul nu punea umărul în martie nu ați fi avut guvern așa repede și chiar ați fi meritat un pic de politicianism, așa cum faceți dvs. Trebuia să mai bâjbâiți, să mai căutați, să dați în genunchi pesediștilor să vă voteze guvernul. Ciolacu, pe care eu nu-l apreciez, a dat dovadă de responsabilitate și a votat în regim de urgență guvernul Orban. A spus atunci:„ este un guvern slab, însă țara trebuie să fie guvernată, mai bine un guvern prost, decât unul demis cu funcționare provizorie”.

    Proiectele de legi care au fost promovate de guvern au trecut în regim de urgență datorită voinței parlamentarilor PSD. Inclusiv proiectul legii stării de alertă, care a fost depus cu o întârziere condamnabilă de către guvern, a fost votată în regim de urgență tot cu sprijinul larg al PSD.

Însă, domnule președinte, dacă guvernul dumneavoastră, pe care îl păstoriți intru totul, uitând că sunteți remunerat să fiți Președintele tuturor românilor, repet, dacă guvernul dvs. face așa multe greșeli și abuzuri, Parlamentarii, așa spune Constituția, poate iniția, la propunerea unui grup de parlamentari, o Moțiune de Cenzură împotriva guvernului. Nu este nimic ieșit din comun, nimic antidemocratic. Țara va merge înainte și fără guvernul Orban, nu suntem în stare de război. Cetățenii României au învățat să se spele pe mâini și să păstreze distanța și să stea în casă, în rest, Dumnezeu cu mila! Nu mai plângeți pe umărul românilor, liberalii trebuie să fie atenți la ceea ce au de făcut, nu doar să se împrumute. Spuneți-i lui Câțu că se face de rușine cu creșterea economică, ce va spune în iulie când scăderea va fi drastică?

    Apropo, spuneați că virusul este încă printre noi. Aveți dreptate și nu este unul cum afirmați dvs., sunt mulți și eleganți, nu elevați. Se plimbă cu mașini scumpe pe banii românilor arestați în case, ne dau cu tifla, doar sunt viruși, își permit. Aveți grijă de ei, de acești viruși, nu se știe când poporul se hotărăște să facă o dezinfecție. Coșbuc spunea frumos, demn și amenințător într-o poezie, nu citez din ea, sunteți un bun român și ca orice român știți poezia.

    Vă dau un exemplu de cum se poate schimba un guvern în stare de necesitate. În februarie 1907 Țara luase foc la propriu, țăranii se răsculaseră împotriva arendașilor evrei și nu numai și a moșierilor. Atunci, la guvernare, erau conservatorii lui Cantacuzino, însă pentru că nu se putuseră hotărî să aducă armata și tunurile împotriva țăranilor răsculați, nu discut și despre disensiunile din sânul partidului dintre găștile lui P.P.Carpp și a lui Take Ionescu, și sub presiunea liberalilor, dar și a regelui, au fost nevoiți să demisioneze. La putere au venit liberalii care au făcut un guvern cu D.A. Sturdza ca prim ministru și I.C.Brătianu ca ministru de interne însărcinat cu reprimarea răscoalei. Brătianu, cu ajutorul armatei și a tunurilor, înăbușă răscoala în sânge, nu contează numărul țăranilor morți, nimeni nu i-a numărat. Am vrut să spun că în orice situație oricât de dramatică ar fi, schimbarea guvernului nu este o crimă. Prin urmare, domnule Președinte, lăsați Parlamentul să-și facă treaba. Chiar dacă sunt proști, sunt mulți și nici nu sunt toți proști. 

    Dumneavoastră singur nu puteți fi un Parlament, nu aveți cum, nu puteți fi mulți, sunteți unul...și...„bun”.

Piei drace!

    Nu știu cum naiba se face că de la sinuciderea lui Decebal, încoace, românilor le-a mers tot timpul rău. Cred că dracu s-a îndrăgostit de pământul nostru. Acu, să fiu sincer, de-a lungul timpului au mai fost conducători care au făcut molifte, au dat acatiste, au ridicat mânăstiri, ori le-au făcut danii și în acest mod, pentru o scurtă perioadă de timp, izbândeau să-l împingă pe Ucigă-l Toaca dincolo de granițe.

   Cum dracul, e drac, a reușit de fiecare dată să revină cu și mai multă forță. Răutățile lui au lăsat victime, a făcut să curgă sânge, de cele mai multe ori nevinovat. A fost sângele celor ce se ridicaseră pentru a învinge cerbicia, răutate, dușmănia și dorința de subjugare a bieților români. Mă gândesc la Talpa Iadului care a dat poruncă în: 1437, 1514, 1784, 1821, 1889, 1907, 1929, 1933, 1987,1989, de a omorî țăranii și muncitorii ridicați la luptă împotriva fiarei.

    Însă cel mai periculos demon s-a instalat la conducerea României după 1989. Indiferent ce nume a purtat, sufletul i-a fost la fel de negru. Sigur, dracu poate măguli, linguși, alinta, însă lovitura lui va fi cu atât mai puternică.

    Tartorul care „iubește”, acum, România o sufocă cu dogorea focului mistuitor, al „dragostei”, care a cuprins întregul pământ românesc. Din „dragoste”pentru ei, pentru români, i-a spălat pe mâini, apoi i-a zăvorât în case.

Dracii au fost așa de distructivi de-a lungul ultimilor 30 de ani încât, au vândut economia Țării Noastre la bucată, toată. În locul ei ne-au trimis niște lupi hămesiți, pitiți prin niște companii uriașe, transnaționale, care, cu fiecare zi ne strâng și mai tare în cleștele sclaviei.

E greu să lupți cu o fiară dezlănțuită, chitită, împreună cu dracii mai mari și drăcușorii imberbi, împotriva poporului.

    Dracul nu este negru, nu este blond, nu are coarne și nici coadă. Dracu poate fi frumos, elegant, carismatic, fățarnic, de aceea e greu să-l dibui. La fel de bine poate fi elegant, cu rânjetul rău, disprețuitor până la dezgust, brută fără suflet, mobilă vorbitoare, ipocrit.

    Cu dracu nu este bine să te pui, însă nici să-l lași prea mult să-și facă de cap, iar nu este bine.

Din cele mai vechi timpuri oamenii s-au luptat cu Lucifer. Au învins și oamenii, dar de cele mai multe ori dracul a fost învingător.

    A venit timpul, mai ales acum că avem și Catedrala Mântuirii Neamului să ne strângem cu toții, evident purtând mască și mănuși, pentru a nu respira același aer stricat de infecta fiară, păstrând distanța socială, să înălțăm rugăciuni, iar preoții să citească acatiste. Prea Fericitul să ne pricopsească cu niște molifte, mitropoliții și ceilalți arhierei să se autoflageleze pentru ca păcatele și mai ales Întunecimea Sa, Înaltul Păcătos, să piară din această țară. Este bine ca întrunirile să fie în fața Catedralei, în Piața Victoriei și în fața Palatului Cotroceni, pentru ca toate aceste locuri să se sfințească și să alunge din ele Fiara însăși, dar și dracii și drăcușorii cuibăriți prin ungherele palatelor.

    S-a spus despre România că este Grădina Maicii Domnului, a venit timpul să curățăm Grădina de buruieni și alte bălării.

    Dumnezeu să ne ajute! Dumnezeu să apere România!

Piei drace!

    Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Cu mască și fără mască

    Parlamentul, guvernul și Președintele își bat joc de noi, ne dau cu tifla și cu sâc. Nu voiam să mai scriu despre porcăria asta de Covid 19, despre morții raportați ca fiind de coronavirus și ei au murit călcați de mașini. Oricum România este una dintre țările fericite, în două luni de zile am avut 1000 de decese din cauza Covid 19, în rest românii au fost sănătoși și au rămas pe picioarele lor, au învins cancerul, infarctul, AVC-ul, etc.

    Privesc la dezbaterile din Parlament, aici unde se va vota Proiectul de lege intitulat „starea de alertă”, care stipulează printre altele să purtăm măști în încăperi, să nu ne apropiem unul de celălalt la o distanță mai mică de 1,5 metri, sau două brațe întinse cum, didactic, ne explica Președintele.

    Am înțeles să ne spălăm pe mâini, am înțeles să păstrăm distanța, să stăm în casă, însă cred că toate sunt farse, bătaie de joc la adresa cetățenilor.

    Privesc cu drag la aleșii noștri, la reprezentanții poporului, cum se pupă bot în bot prin sălile Palatului Parlamentului. Sunt într-un spectacol de varietăți intitulat „Cu mască și fără mască”. Unii au mască, alții nu, unii parlamentari țin masca sub nas, alții o țin sub bărbie, alții nu o au. Distanța socială, fizică, este de câțiva centimetri între parlamentari. Oare s-a școlit Covid-ul? Alege doar cetățenii de rând? Nu se bagă peste aleși? Cred că nu se bagă. Îmi amintesc că d-l Chițac, parlamentar, a venit în Parlament știindu-se infectat, a mers la o ședință cu liberalii tot infectat. Singurul lucru care s-a întâmplat în urma acestor contacte a fost  votarea pe repede înainte a unui guvern liberal condus de fostul premier demis prin Moțiune de Cenzură, Orban Ludovic. Curios a fost un lucru, nimeni nu s-a molipsit de coronavirus în urma contactelor avute cu Virgil Chițac. Ce s-a întâmplat? Cum dracu de nu s-a molipsit nimeni?

    Cum dracu în guvern, în timpul ședințelor, miniștrii nu poartă mască, nu păstrează distanța socială, nu poartă mănuși. Nu înțeleg? Ce dracu face Covid-ul ăsta se sperie de jandarmii de la poarta guvernului? Se sperie de paza de la Porțile Palatului Parlamentului?

    Circulă doar pe stradă? Al dracu coronavirus, lucru chinezesc făcut să nu atace mahării Partidului Comunist Chinez, îi compară și pe ștabii noștri cu comuniștii chinezi?

    Dacă Parlamentarii pot sta bot în bot, credincioșii de ce nu pot merge la biserică? Eu cred că acest virus nu va avea curaj să intre în casa Domnului.

    Se spune că avem 16.000 de infectați cu noul Coronavirus. Cât de reală este această cifră? Eu cred că au fost infectați poate 160.000 , ori chiar mai mulți. Mulți dintre ei s-au vindecat fără să știe că au fost infectați. Dacă ne uităm la cifre adică 16.000 contaminați la o populație de, Dumnezeu știe câți mai suntem, vorba unui clasic în viață, să zicem 16.000.000, asta înseamnă 1 la mie. Nu-i aveam nici pe ăștia dacă se luau măsuri severe când a fost afluxul de români care au intrat în țară în perioada martie-aprilie din zonele roșii ale Europei.

    Românii au venit în țară, apoi au plecat în masă în Germania, Austria, Olanda. Contaminați, necontaminați, la grămadă, cu sprijinul tacit al guvernului au părăsit țara cu avioanele, trenurile, autobuzele. Acum țipă din Germania, îmi este milă de ei, însă, să ne ierte Dumnezeu, știau unde merg, știau la ce se expun. Au riscat, sigur că sărăcia i-a împins, nu contest, însă mai bine sărac și viu, decât cu câțiva euro în buzunar și condus pe ultimul drum.

Guvernanții noștri, asta este concluzia mea, au prins gustul persecuției populație și o face cu sadism, cu răutate, cu rânjetul pe buze. Spălați-vă pe mâini! Drace! Până acum am mâncat nespălați? Trebuie să ni se spună zilnic să ne spălăm? Am înțeles adevărul. Nouă nu ni se spune să ne spălăm pe mâini ci : „M-am spălat pe mâini, nu răspund de voi, doar îmi bat joc!”

Iubirea dintr-o primăvară fierbinte. Cap. VIII

      Anghel Titirez, îmbrăcat în haine de sărbătoare, mergea spre salon fluierând, nepăsător, nu se aștepta la nimic rău, doar mai venise la cârciumă de când aruncase cu noroi în fata lui Lemnaru. S-a apropiat de grupul unde era Lazăr, a salutat pe cei prezenți cu un „bună ziua”mai mult aruncat, spus din vârful buzelor ca și cum le-ar fi făcut multă bucurie că îi bagă în seamă.

      Nu s-a înghesuit niciunul, dintre cei aflați la masă, să răspundă la disprețuitorul salut al bogatului închipuit, doar din spatele lui s-a auzit:

      -Îmi pare bine că te-am întâlnit, nu te-am căutat, însă am fost sigur că îmi vei pica în mână. Ascultă Anghele, tu știi cum e satul, e mult până îi dai un capăt de vorbă, lumea vorbește că tu, om bătrân și la locul tău, ai aruncat cu noroi în Didina mea. Așa să fie? Gheorghe Lemnaru, om voinic, fără să fie prea înalt, cu privirea aprigă, s-a proțăpit în fața lui Anghel Titirez, sfredelindu-l cu ochii lui ca smaraldul. Ce ai de spus, domnule?

      -Știi ceva? Pe mine să nu mă iei cu domnule, că nu am domnit pe masa ta. Nu am spus nicio vorbă despre înfumurata de fiică-ta. Nici despre voi care vă țineți cu nasul pe sus de parcă ați fi rudă cel puțin cu don ghenăral cu care am făcut războiul în 1916. Nu mă băga pe mine în chestii d-astea! Că nu-ți merge! Ce mă importă pe mine cu cine se culca Didina ta în zăvoiul de pe malul iazului?

     -Insinuezi că fata mea s-a zbenguit cu cineva prin zăvoi? Mă nenorocitule, tot nu te potolești. Gheorghe a înfipt mâna în beregata lui Anghel și a făcut un laț din năframa pe care Titirez o avea la gât pusă cu eleganță, acesta a început să grohăie, să se sufoce, să dea din mâini, precum un pui de găină care bate din aripi când îi tai gâtul.

      -Dă-mi drumul, Gheorghe! Vasile, sări mă nevolnicule  și scapă-ți părintele din mâinile nebunului. Nu vezi că mă omoară? Lumea se strânsese buluc în jurul lor. Toți se așteptau ca Lemnarii să-l încolțească pe Titirez bătrânul. Până și lăutarii care cântau la masa lui Spirache se opriseră din zdrăngânitul instrumentelor, toți erau atenți la gâlceava dintre bătrânul Lemnaru și Anghel Titirez.

      Soarele era spre amurg, o dungă mare, roșie, se vedea pe sub poala unui nor. Cum începuse cearta norii acoperiseră cercul de foc al soarelui, parcă pentru a-l proteja de ceea ce urma să se întâmple.

      Tânărul Belciug privea impasibil, știa că el este cel acuzat de furtul fecioriei Didinii. Aștepta să vadă dacă nu era cazul să intervină și el de o parte, ori altă a celor două tabere beligerante.

      -Nemernicule, a continuat Gheorghe să-l strângă cu năframa de gât pe Anghel și să țipe la el, spune mă, aici, în fața satului, încă o dată, ce ai zis de fata mea Didina? Spune, mă, că te omor, dacă nu spui. Ori poate vrei să spui adevărul. Să te văd! Lemnaru a întărit strânsoarea, Titirez nu mai putea respira, horcăia ca un porc înjunghiat, a început să-l lovească cu palma peste mâini pe agresorul său.

      -Ești gata să vorbești? Lemnaru a întrebat, fără să slăbească lațul din jurul gâtului lui Anghel.

Titirez a dat din cap în semn că va vorbi. Lemnaru a slăbit strânsoarea năframei:

      -Vorbește nemernicule, spune acestor oameni, de ce am stricat noi logodna? Gheorghe era congestionat la față de efort, dar și de nervi. Didina pentru el era lumina ochilor lui din cap.

      -Oameni buni, are dreptate nebunul ăsta care a vrut să mă sugrume, pe bună dreptate. Într-un moment de rătăcire și din prea multă mândrie, în loc să mă răzbun pe Gheorghe, pentru că el nu a lăsat fata să vină după Vasile al meu, am preferat să arunc cu noroi și să întinez curățenia frumoasei Didina. Ce vreți, oameni buni, mi-a fost și mie necaz. Nu este nimic adevărat din tot ce am spus despre fata lui Lemnaru, am murdărit-o din răutate. Bătrânul s-a așezat în genunchi cerând în acest fel iertare fecioarei lui Lemnaru.

      Gheorghe, a dat drumul năframei, Titirez s-a scuturat ca un cal când îi scoți zăbala din gură.

      -Nenea Gheorghe, nu te lua după prostul de tata, pentru ce a spus despre fata mata, noi l-am certat acasă și eu și mama. Eu nu mă las de Didina, noi ne iubim, vrem să ne luăm, nu-ți cer nici măcar un capăt de ață ca zestre, o vreau pe ea, doar pe ea, mă usuc de dragul ei. Vasile Titirez prinsese mâna lui Gheorghe și îl ruga cu lacrimi în ochi să îi îndeplinească cererea.

      -Băi amărâtule, Didina este a mea, auzi tu, a mea, nimeni nu se apropie de ea fără să nu plătească. Pe furiș, tânărul Belciug s-a strecurat printre oamenii adunați în jurul mesei unde erau Lemnarii, până în spatele lui Vasile pe care l-a înjunghiat cu cuțitul în spate.

      Oamenii s-au întors spre locul de unde s-au auzit vorbele strigate ale lui Spirache și țipătul scurt al lui Vasile. Lazăr a fost cel mai aproape de Vasile, s-a întors repede, a apucat să vadă cum Belciug înfigea cuțitul în Vasile, instinctiv l-a lovit cu pumnul pe Spirache, acesta s-a clătinat, cuțitul a căzut jos. Rana nu era adâncă. Lazăr oprise la timp nenorocirea să nu fie mai mare. Lixandru l-a prins în brațe pe Vasile când era gata să se prăbușească. Mulțimea se strânsese buluc pe ei, aproape că nu mai puteau respira.

      Seara se lăsa grea peste sat. Dintre sătenii adunați în jurul rănitului s-a desprins o femeie bătrână, toți s-au dat în lături pentru a i se face loc să ajungă la Vasile ce sângera puternic. Bătrâna s-a aplecat asupra rănitului, a cercetat rana, nu era adâncă, cuțitul se oprise în coastă. A scos din sân o sticluță, iar din buzunarul șorțului pe care-l avea în față, a tras o batistă albă, curată și mare. A curățat sângele, a turnat câteva picături din tinctura pe care o avea în sticluță, a apăsat bine pe rană cu batista, după care s-a adresat lui Anghel:

      -Nu este gravă rana, ai grijă de el să-i schimbi pansamentul, apoi să-i pui pe rană câteva picături din sticluță, ia-o! Bătrâna a pus șipul cu leac în mână lui Anghel. Pe mine să mă plătești când Vasile va fi sănătos și Gheorghe îi va da pe Didina de nevastă. Nebăgată în seamă s-a strecurat ca o nălucă printre oameni.

      Cu flaconul în mână, bătrânul se uita după femeia care dispăruse ca o umbră. Nu știa cum apăruse printre muierile adunate ciopor la bârfa satului. O cunoștea din vedere, locuia undeva în câmp, lângă crângul iazului într-un bordei săpat în pământ. Doar acoperișul din stuf, adunat din mlaștina iazului, se vedea mai înalt decât nivelul pământului  și coșul sobei. În bordeiul ei aflat pe un tăpșan, mai înalt decât câmpia întinsă cât vezi cu ochii, să fie protejat împotriva inundațiilor, se intra coborând 10 trepte săpate direct în pământ. În gârliciul din fața ușii era un prag de pământ pentru a nu lăsa apa să intre în unica cameră a bordeiului. În general oamenii o ocoleau, considerau că este o vrăjitoare. Nu puteau înțelege cum o femeie singură poate viețui în pustietatea câmpului, în bătaia vântului, în urletul lupilor iarna, fără teama lotrilor și a derbedeilor care au fost tot timpul pe acest pământ. Fusese frumoasă în tinerețea ei, Haralamb îi purtase mult timp sâmbetele, însă nu cedase nici lui, nici altuia. Nimeni nu-i cunoștea ibovnicul, dacă avea unul. În sufletul ei nu pătrundea decât Dumnezeu, doar el știa cum își învinge frica și cum poate răbda gerul iarna, căldura vara și foamei cum prididea.

      Femeia venise în sat de undeva, nimeni nu știa de unde, nici ea nu împărtășise nimănui unde avea rădăcinile. Trecuseră 20 și mai mulți de ani de când ea, împreună cu un bărbat scheletic, dejugaseră în acel loc. Își făcuseră bordeiul aproape de iaz. Pe un măluș. Ea săpase și bărbatul cu puterile înjumătățite, scosese pământul. Munciseră câteva zile, ziua munceau, iar noaptea dormeau sub cerul liber. Se hrăneau cu țiparii prinși cu o plasă având colțurile prinse în două covergi care făceau sân plasei. La această plasă, prinseseră o coadă, din lemn de arin ce creștea în zăvoiul de pe malul iazului, în cocoașa covergilor, acolo unde ele se intersectau. Cu ajutorul acelei scule de pescuit, bărbatul, care era mare meșter în aruncatul plasei în apă și apoi, scoaterea ei cu ajutorul cozii, prindea câțiva țipari și câteodată și raci mari cu coada lungă și plină de carne.  Femeia îi pregătea pe jar, după ce tăia capetele țiparilor care semănau cu capetele șerpilor și îi aruncau unui câine slăbănog care se aciuase pe lângă ei. Nu făceau mămăligă fiindcă nu aveau mălai, nici făină nu aveau, mâncau țiparii goi, de aceea totdeauna se culcau flămânzi, cu gândul că a doua zi vor avea mai mult noroc și vor mânca pe săturate.

      Pe toamnă bordeiul era gata, însă ei erau la fel de săraci, nimeni nu-i chema la muncă, erau ocoliți mai rău ca leproșii. Femeia încercase să caute de lucru în sat, însă fusese refuzată în mod brutal de toată lumea.

      Într-una din zile când soarele se ridicase de trei stânjeni pe cer și râdea cu gura până la urechi fiindcă biruise ploaia ce căzuse toată noaptea și desfundase drumul care traversa lunca, un călăreț se oprise în dreptul bordeiului să caute ajutor. Căzuse de pe cal și își fracturase piciorul. Norocul lui că accidentul avusese loc în apropierea locuinței rudimentare a străinilor. Femeia, ce tocmai făcea un terci din boabe de porumb  pisate pe două pietre, a auzit strigătul jalnic de afară. A ieșit din bordei să vadă cine se tânguie așa de rău.

      -Femeie, dă fuga în sat, întreabă unde stă Haralamb, spune-i tatei să pună caii la căruță să vină să mă ia de aici, fiindcă mi-am betegit piciorul. Drept mulțumire îți voi da în stăpânire pământul din jurul bordeiului cam la o prăjină de loc să ai unde să-ți pui o ceapă și o roșie. Înțelesu-m-ai? Bărbatul vorbea cu mare greutate, se vedea că avea dureri mari.

      -Nu te supăra, cine este Haralamb? Femeia a întrebat să știe pe cine și cum să caute.

      -Eu mi-s Haralamb. Și pleacă, odată, proasta dracului! Ce te hlizești la mine? Dă-i drumul mai repede fiindcă leșin de durere!

      -Stai blând, conașule, femeia a înțeles că Haralamb era băiat de chiabur, mă uit eu la piciorul lu* tălică să văd ce și cum. Mitriță, ieși o țâră afară și pune niște fân uscat aici în fața bordeiului.

      Bărbatul a adus din spatele bordeiului, de sub o pătură din cânepă bine țesută cu bătătură din bumbac, un braț cu paie uscate și le-a întins în așa fel încât să semene cu un pat improvizat.

      -Stai pe pat conașule să mă uit la piciorul matale să vedem ce năpastă a căzut pe el. Femeia l-a ajutat pe Haralamb să se culce pe fânul uscat, apoi i-a ridicat pantalonul nemțesc până aproape de genunchi. Glezna se vedea a fi umflată. Femeia a apăsat ușor să simtă oasele dacă sunt la locul lor. Bărbatul, l-a atingerea femeii, a început să urle de durere.

      -Dă-i drumul în sat femeie, aleargă la tata să înhame mai repede caii la căruță să vină să mă ia pentru a mă duce la coana moașă să mă doftoricească. Ce dracu pierzi atâta vreme, în timp ce suferința mea crește?

      -Mintenaș plec boierule, nu te supăra, doar am vrut să mă uit, să văd cât de rău este. Stai, să te descalț de pantofi, se vede că ești boier mare după mândrețea de pantofi nemțești pe care îi ai în picioare. După ce a scos pantoful bărbatului, a luat laba piciorului în mâinile ei puternice și tinere și fără veste, a tras puternic de ea cu o ușoară răsucire. S-a auzit un ușor„clonc”, Haralamb a leșinat de durere. Femeia l-a încălțat la loc, după un timp bărbatul a deschis ochii.

      -Mulțumesc femeie! Îmi este mult mai bine. De unde ai știut cum să procedezi? Ai mai făcut asta?

      -Da, de multe ori. De copilă am fost slugă la o moașă tare pricepută în tot felul de betegeli. De la ea am învățat, mai ales când îmbătrânise și nu mai putea merge să tămăduiască, atunci îmi spunea mie cum să procedez. Știu să descânt de deochi, de brâncă , de mușcătură de șarpe, descânt de gălbinare în țuică sau în apă, tai sub limbă bășica gălbinării. Vindec rupura și scrinteala oaselor, aduc copii pe lume. Nu fac fermece, și nici alte vrăjitorii. După un timp bătrâna a murit. Fiica ei m-a dat pe poartă afară. Am plecat în lume, am rătăcit multe zile din loc în loc, nimeni nu mă primea în prispa lui, peste tot era sărăcie, pricopseala erau doar în păduchii care ajunseseră să meargă pe mijlocul drumului. Așa m-am întâlnit în primăvara asta cu Mitriță, și el un om al nimănui, smuls ca și mine din rădăcinile strămoșilor, fiindcă în mod sigur avem undeva rădăcini, însă doar Bunul Dumnezeu știu unde or fi. Noi am crescut cerșind din poartă în poartă, colo o mângâiere, dincolo o coajă de pâine. Ce-i drept, mai multe șuturi în spate am primit, decât vorbe de alinare a suferinței noastre. Eram vinovați fiindcă cerșeam, noi, niște pârdalnici de copii, ce vină aveam că aceia ce ne aduseseră pe lume se lepădaseră de noi?. E beteag săracul, nu o mai duce mult, spuse femeia arătând spre bordei unde se afla Mitriță, are oftică. Încerc să-l ajut pe cât pot. Însă, doar Bunul Dumnezeu mai poate face ceva pentru el, deși și aici sunt slabe speranțe. Mulțumim că nu ne goniți de pe pământul vostru. Ne vom bucura de bucata de pământ dată spre folosință. O vom face să rodească dacă în primăvară ne veți da ceva sămânță să punem în pământ.

      Haralamb se ținuse de cuvânt, le dăduse spre folosință o bucățică de pământ paralelă cu marginea iazului. Nu-i stricase nimeni, Calomfira se dovedise a fi bună gospodină. Făcuse un rai din micuțul ei lot de teren. Săpase câteva trepte în malul iazului și, de aici , lua cu o găleată smălțuită din tablă apă să ude grădina vara când seceta făcea să se răsucească frunzele plantelor.

      Sătenii nu o mai prigoneau, mai ales după ce în primăvara următoare Mitriță și-a dat obștescul sfârșit plecând  într-o lume, poate, mai bună, însă, sigur, fără întoarcere.

       Se dovedise bună meșteră în tămăduirea multor boli, dar mai ales era o bună moașă, cu toate acestea era adusă doar la femeile sărace, cele bogate o aduceau pe coana moașă a satului, femeie îmbătrânită în rele, apucătoare și viperă la suflet, ce nu scăpa prilejul să o bârfească pe sărmana Calomfira.

      Femeia venea rar în sat, când era chemată, ori atunci când era vreo sărbătoare, așa cum se întâmplase și acum. Mai mereu avea câte ceva de leac la ea, mai ales pentru tăieturi, ori mușcături de șarpe. Oamenii, mergând desculți, adunau tot ce se putea înfige în picioarele lor bătăturite de mers cu talpa goala prin glodul pământului din primăvara, când soarele începea să zbicească potecile după zăpada ce tocmai se topise, până în toamnă când cădea bruma. Abia atunci căutau opincile aruncate din picioare în primăvară. Nu erau rare nici mușcăturile de șarpe, însă nu erau șerpi periculoși, atacau doar dacă, din neatenție, călcai peste ei în buruienile mari de bozii, acolo unde ei stăteau, într-o mică poieniță, cu burta la soare să-și înfierbânte sângele rece pe care îl aveau din naștere.

      Anghel, ajutat de Gheorghe Lemnaru, l-au ridicat pe Vasile și împreună l-au pus în căruța unuia ce tocmai se nimerise să treacă pe acolo și se oferise să-l ducă până acasă la Titirez pe băiat.

      Lixandru, ajutat de Lazăr, i-au legat mâinile la spate lui Spirache, după care, în țipătul de frică și blestemul femeilor la adresa chiaburului care necinstise multe fete sărace din sat,  l-au rezemat de zidul cărciumii. Câțiva dintre ortacii lui Belciug, mai mult beți decât treji, au încercat să se apropie de stăpânul lor să-l dezlege. Ca la o comandă sătenii au făcut zid în fața criminalului.

      -Dacă vreunul dintre lingăii ciocoiului se apropie de el, va fi făcut fărâme, a strigat Lixandru la slugoii lui Spirache care, auzind porunca Lemnarului cel tânăr și-au căutat de drum fără a mai privi înapoi.

      Alarmat, șeful de post împreună cu doi jandarmi a sosit în fața cârciumii. A privit cu ochii de vultur mulțimea căutând să se dumirească unde se afla Spirache.

      -Lixandre, a strigat jandarmul șef, ție, măi băiete, ți s-a urcat democrația la cap? Apăi află, flăcăule, că eu mă voi strădui să ți-o scot. Nu las eu ca gărgăunii să-ți strice ce brumă minte ai. Unde este domnul Belciug tânărul? Spune mișelule, ce-ai făcut cu el? Jandarmul, un plăvan mustăcios, sanchiu și aliat cu bogătașii, căuta să-l intimideze pe Lixandru.

      -Uite-l aici, don șef, legat cobză, numa bun să-l iei și să-l arunci în beci. Asta merită pentru că l-a înjunghiat pe Vasile Titirez. Lixandru, calm, s-a apropiat de jandarm și cu mâna întinsă a arătat spre Spirache care, legat cobză, se sprijinea de zid.

      -Cum ți-ai permis mă să-l legi cu mâinile la spate? Cine ești mă tu în satul ăsta, măi comunistule, îți scot eu politica din sufletul tău de neam prost. Imediat să-l dezlegi, auzi, mă? Imediat, că de nu...jandarmul a ridicat mâna să-l lovească pe Lixandru. Lazăr, care se apropiase de cei doi, a parat la timp pumnul jandarmului.

      -Ușurel don șef, unde dracu te crezi? Adică banditul ăsta dă cu cuțitul, bate oameni, seamănă teroare în sat, iar dumneata, ca un vândut ce ești, sări să-l lovești pe Lixandru, omul care nu ți-a făcut niciun rău, nici dumitale, nici altora. Eu zic să te potolești, să vezi din ce parte bate vântul și să te porți ca atare. Nu ne mai sperii ușor cu bătaia cum erai obișnuit. Vorbele calculate ale lui Lazăr l-a făcut pe jandarm să schimbe macazul.

      -Apăi eu nu zic cu vorbă rea, că de, și conu Spirache ar trebui să se mai potolească, nu să umble toată ziua beat căutând gâlceavă oamenilor cumsecade. Luați-l, mă, de acolo și băgați-l la beci. A ordonat șeful de post subalternilor, temător de acum de consecințele propriilor cuvinte.

      Jandarmi s-au repezit la Spirache l-au săltat de subsori și au plecat cu el, mai mult târându-l, spre post.

........................................................................................................................................................................

      Căzuse prima brumă, apa făcuse o pojghiță subțire și sticloasă de gheață. Sfântu Dumitru venise cu barbă albă de la bruma groasă așternută peste iarba încă verde și pe acoperișurile caselor.

      Ziua se micșorase, se lumina mai târziu, soarele începea să încălzească pământul târziu, aproape de prânz, atunci țăranii începeau să lepede de pe ei, hainele groase pe care le îmbrăcaseră dimineața când plecaseră de acasă cu treabă în țarină.

      Gheorghe Lemnaru se trezise cu noaptea în cap, a aprins un chibrit și s-a uitat la ceasul de pe masă, era ora trei fără un sfert. A ieșit afară cu bunda în spate și căciula pe cap. Luna lumina ca-n palmă, era o lumină rece, nefirească, puternică de puteai să bagi ață pe urechea acului. S-a cutremurat de frig, a început să-și frece mâinile să le încălzească.

      A intrat în casă, toți dormeau, Filofta sforăia ușor, a privit cu milă spre ei, știa că vor bombăni când îi va trezi din somn. S-a îmbrăcat, apoi a făcut focul cu gătejile uscate puse de cu seară la uscat. Focul a început să trosnească în sobă dând senzația de cald, deși nu se încălzise nici plita. A mai stat un timp pe marginea patului, a tras procovul, din lână țesut în casă, cu grijă peste piciorul nevestei care se dezvelise până sus aproape de coapsă, până și cămașa din bumbac cu floricele la piept și la poale, deși lungă până la glezne, se ridicase mult peste burtă. Gheorghe a rămas privind la rotunjimea pulpei pe care tocmai o ascunsese, a zâmbit  gândind la tinerețea lor.

      S-a aplecat, a depus un sărut scurt pe fruntea soției așa cum săruți icoana la biserică, știa o vorbă  din bătrâni, pe copii și pe nevastă să-i pupi doar în somn, altfel ți se urcă în cap. Gheorghe Lemnaru respectase cu strictețe zicala, nu se purtase rău cu nevasta, în sensul că nu o bătuse din orice, dar fuseseră momente când o altoise, asta nu pentru că ea ar fi făcut cine știe ce boroboață. În definitiv femeia greșea mai mult decât bărbatul, își spunea adesea Lemnaru în gândul lui, doar pentru că bărbatul le judecă pe-ale femeii și nu invers. Mamă-sa, muiere aprigă căreia nu-i ieșise din cuvânt, cel puțin în față, niciuna dintre cele patru nurori, le spunea mereu băieților:„mă nepricopsiților, nu vedeți că femeile vi s-au urcat în cap? Dați-le dracului jos, că râde satul de voi”. Nu era de joacă cu bătrâna Bălașa, nu-i lăsa din gură, îi amețea cu vorba și nu se lăsa până ce nu auzea nurorile urlând în casele lor din cauza loviturilor pe care le primeau de la bărbații lor asmuțiți pe ele de muma cea plină de venin.

      Gheorghe nu-și bătuse nevasta la comanda mamă-si, o atinsese și el din când în când, nu rău, nu să zacă la pat cum o bătea fratele lui Iancu pe Safta, nevastă-sa, ci doar să-și amintească, să nu uite că în casa ei este un bărbat, nu un nevolnic de papă lapte.

      -Măi femeie, mergem să tăiem cocenii, afară este lună frumoasă, luminează ca ziua, e păcat să nu profităm, poate până se ridică soarele încărcăm o căruță. Ai văzut ce se fărâmă frunza, ziua, când lucește soarele, să mergem acum în amurgul nopții, pe când ajungem în țarină să fie în buza dimineții.

      Filofta a deschis ochii,  l-a văzut pe Gheorghe îmbrăcat și gata de muncă:

      -Ai dreptate omule, să mergem că mulți mai avem de tăiat, dacă nu zorim mai năvădim o lună de zile și văd că ar vrea să vremuiască. Mi se pare mie, ori aici e frig?

      -Frig este și afară, a căzut brumă groasă, cred că pentru copii ar trebui să le iei ceva de schimb, probabil se vor uda de la bruma care va fi din belșug prin mohorul înalt și frunzele cocenilor. 

    

Rău am ajuns și asta, din păcate, este doar începutul.

    Aseară la ora 18 am văzut un om disperat. Un om căruia nu-i mai ajungea aerul, nu putea respira, avea o privire încrâncenată din cauza opoziției. Domnule Președinte, sunteți la guvernare-GUVERNAȚI! Politica democratică, a pluripartitismului este arta negocierii, nu a dictaturii. Ce faceți dvs. se numește dictatură. V-ați poziționat de o parte a baricadei, în loc să fiți deasupra ei și de acolo v-ați luat drept țintă un partid: Pe.Se. De. Vă atrag atenția că v-ați dorit să dați guvernul social-democrat jos de la guvernare și să vă asumați o guvernare în minoritate. Grea sarcină, mai ales când nu negociați, ci dictați. Asta presupune că tot ce iese pe gura dvs. de sas sibian este bun, este ceea ce trebuie să fie, iar ce spun ceilalți este de cacao. Ce nevoie mai aveți de Parlament, dacă nu face ce porunciți cu vocea dvs. strepezită, de parcă mâncați doar mere acre? Ce nevoie mai aveți de CCR dacă nu execută ce trasați dvs. ca sarcini? Dizolvați-le!

    Ați crezut că dacă aveți un guvern, veți guverna cum doriți? Aiasta nu se poate. Nici nu trebuie să se poată. Pentru asta există atâtea puteri în stat, pentru ca fiecare să-și facă treaba în perimetrul ei.

    Din cauza îngâmfări, automulțumirii de sine, riscați să faceți mari greșeli. În loc ca PSD-ul, partid de opoziție, să stea cu tunurile pe dvs. pe putere, culmea, puterea stă cu dinții pe opoziție.

    PSD-ul nu mai este la putere de mai bine de 6 luni, treziți-vă, nici dracu nu mai crede că pentru orice este Dragnea de vină. Bine că este în pușcărie, altfel îi puneați dracului în cârcă și pandemia. De Ciolacu nu vă luați pentru că ăsta își dă singur cu stângul în dreptul. Este momentul să spuneți țării, nu doar să se spele pe mâini, cum vă spălați voi de prostiile pe care le faceți zilnic în actul de guvernare, sper să vină ziua când veți plăti penal pentru tot ce faceți rău acum, ci să spuneți și ce aveți de gând să faceți cu atâtea împrumuturi fără rost. Un deficit la sfârșitul anului mare, undeva, am înțeles, în jur de 10% presupune că veți reînnoi țara. Ori, sunt sigur, ne vom trezi cu mari furăciuni ca după guvernarea Boc-Băsescu.

    A devenit obositor pentru noi, obsesia dumneavoastră, domnule Președinte, de a încerca pe orice cale să distrugeți un partid politic, doar pentru că, de-a lungul timpului, nu a făcut frumos în fața dvs. și a avut oarece coloană vertebrală și în fața Europei.

    Președintele și Orban sper că înțeleg faptul că virusul, care ne chinuie pe toți acum, nu a fost adus de PeSeDe. Noi, cetățenii, mai avem puține drepturi, printre care să tăcem, să nu mormăim și eventual acela de a plăti amenda uriașă, fără nicio analiză dacă sancționatul are vreo putere financiară de a plăti. Mai avem un drept, acela de a ne îmbolnăvi pentru a crește numărul celor infectați, în acest mod OMS ar fi fost îndrituit să declare Pandemia.

    Nu cunosc exact care sunt sarcinile Președintelui, aș putea intra pe site, nu vreau să mă enervez,  însă, observ că singura problemă a Președintelui este PSD. Nu vă supărați și dacă vă supărați, este o chestiune care vă privește, însă PSD-ul este susținut de câteva milioane de alegători. În această situație dvs. vă luptați și cu ei și asta nu este OK, pentru că sunteți, așa spune Constituția, știți ce este aia, cărțulia pe care zilnic o călcați în picioare, spuneam că sunteți Președintele și al membrilor și susținătorilor PSD, așa spune Constituția. În situația asta, dvs. încălcați Constituția, nici măcar nu este prima dată.

    De ce domnule Președinte nu ne povestiți nimic despre acele autobuze încărcate cu români, claie peste grămadă, trimiși la muncă peste graniță, cei mai mulți în Germania. Apropo, nu au niște contracte beton acești amărâți care merg în strinătate să facă cele mai grele și murdare munci, pe care băștinașii nu le fac. Sunt la discreția patronilor. Mulți s-au și îmbolnăvit. Cui îi pasă de ei? Ăia v-au votat domnule Iohannis, acum nu vă mai trebuiesc? Vă pleacă votanții, știți de ce? Din cauza foamei, a disperării, a minciunii din țară. Asta trebuie să fie pe agenda dvs. Pentru că dvs cu liberalii guvernați, nu PSD. Nu alungați, nu huiduiți PSD-ul, negociați cu el, să găsiți sprijin pentru a vă fi trecute legile, altfel veți pierde rău și noi mai mult ca voi.

Cum dracu, eu nu am voie să-mi bag câinele în curte dacă scapă pe drum, că mă amendează poliția, iar românii care trebuiau să ajungă în Germania au putut traversa jumătate din țară? Unde este logica? În România se mai guvernează după niște legi cât de cât logice? Ori după cum decretează profesorul de fizică?

Rău am ajuns și asta , din păcate, este doar începutul.

Povestea evreului cu caprele în casă.

      Povestea spune că, odată, demult, trăia un evreu sărac care avea o mulțime de copii și doar o singură cameră. Aici, pe lângă el, nevastă și copii, trăia și soacra lui, paralizată, care-și târa zilele în cel mai întunecat ungher al casei. Disperat,  din cauza neajunsurilor și a flecărelii afurisitei de neveste, într-o sâmbătă s-a adresat Rabinului:

      -Învățătorule, i-a zis săracul evreu, învață-mă ce să fac, nu mai am loc în casă, suntem multe persoane și nu am decât o singură cameră de locuit!

      -Mergi acasă omule și bagă în cameră și cele cinci capre pe care le ai, l-a povățuit rabinul, apoi peste o săptămână să vii din nou la mine!

      Așa a făcut bietul om, a mers acasă și, cu toată opunerea femeii, a băgat în casă cele cinci capre. Un iad a fost viața calicilor evrei. Omul abia a așteptat să vină ziua de sabat să meargă la rabin.

      Cum l-a văzut, rabinul l-a întrebat:

      -Spune-mi, cum te-ai descurcat, a fost bine?

      -Rabinule, viața ne-a fost un iad, nu este bine. Ce ne facem? Evreul făcea temenele în fața rabinului și, de exasperare, își smulgea părul din cap.

      -Mergi acasă omule și scoate o capră din casă, i-a ordonat rabinul, iar peste o săptămână să vii din nou aici.

      Așa a făcut bietul om, a mers acasă, a scos o capră afară din locuință, iar la săptămână a mers din nou la rabin.

      Cum l-a văzut rabinul, i-a strigat de departe:

      -Ia zi omule, cum este acum?

      -E mai bine învățătorule, acum avem spațiu ceva mai mult.

      Noi suntem în situația bietului evreu. Sigur, nu eram toți bogați, nu eram toți cu posibilități să ne petrecem concediile prin stațiunile patriei sau pe aiurea, însă aveam posibilitatea de mișcare, eram liberi. Acum suntem cu caprele în casă. Rabinul nostru va ordona să ne mișcăm în jurul casei ceva mai mult, vom fi fericiți. Vom purta măști de protecție, nu va conta, bine că ne dă voie să ne plimbăm afară încă două ore.

      Nu contest ordinele, poate așa trebuie, în general sunt disciplinat și nu mă opun legii.

      Iau exemplul de la Președintele nostru, nu se tunde, nu merge la Sibiu cu excorte, respectă legea, bine face, el este un exemplu pentru noi. La fel ne inspirăm după cum expiră și inspiră miniștrii și primul ministru în cadrul ședințelor de guvern când se pupă toți în bot fără mască de protecție, mă rog, nu toți, erau câțiva care o aveau, doar câțiva. Păi da, ei respectă legea, nu sunt obraznici ca muierea care alerga după porcul scăpat din curte fără mască, femeia nu avea mască, și pe care poliția a amendat-o cu 20.000 de lei. De ce pe ea? Porcul fugise, ea voia să-l adune de pe drumuri. Bine ar fi ca porcul să fie purcea, să-i fete niște purcei, cam douăzeci. Apoi femeia să-i crească vreo doi ani, să-i vândă, dacă nu-i confiscă DSV-ul pentru pestă porcină, iar cu banii câștigați să plătească amenda.

      Un alt caz. Un amărât bea o țuică pe domeniul public, poliția l-a amendat cu 10.000, sau 20.000 de lei, nu sunt sigur care este suma exactă. Oricum nu contează câteva mii de lei în plus ori în minus.

      Personal nu l-am văzut pe nevolnicul care consuma băuturi alcoolice pe domeniul public, însă, din experiență, știu că doar amărâții care împușcă un leu fug la privatizare să-și cumpere  țuică pe care o beau pe marginea șanțului.

      Întreb pentru un prieten: polițistul s-a uitat la amărât când a scris suma pe procesul-verbal de contravenție dacă ăla poate să plătească acea sumă uriașă? Ori sumele sunt scrise așa, pentru că dă bine în ochii șefilor:„l-am ars pe ghiolban”.

      Ăștia din cele două cazuri se vor ruga la domnul Covit să vină să-i ia, oricum de acum în colo vor fi muritori de foame.

      Ziua de 1 mai. Crainicii TV se întreceau în a anunța numărul uriaș de polițiști, jandarmi, câini, cai, toate scoase pe străzi, parcuri și păduri pentru menținerea ordinei. Nu am auzit de TAB-uri și tancuri, nu bag mâna în foc pentru ele dacă au fost scoase pe străzi pentru a descuraja pe nenorociții care voiau să mănânce tradiționalul mic și să bea tradiționala bere.
      Poate acea desfășurare de forțe cu elicoptere și avioane militare survolând cerul patriei, pentru menținerea ordinei, survolau pădurile din Covasna, Harghita, Moldova, pe acolo pe unde dispar pădurile din lipsa copacilor căzuți la datorie în plină pandemie din cauza drujbelor nemiloase și hoațe.

      Nu contest măsurile luate, însă, în multe cazuri manifestările poliției, a o parte din polițiști, semănau cu hăituirea și vânarea oamenilor. Un caz concret: era un polițist care voia să ia talonul unui șofer. Acesta i-a reproșat că nu are voie să pună mâna pe acte, să citească prin geam. Polițistul a răspuns că poate pune mâna pe talon pentru că are mănuși (domnule polițist, mănușile vă protejează pe dvs., nu pe noi). Polițistul insista să-i ia talonul. Șoferul a întrebat pentru ce motiv. Stupoare, polițistul a spus, citez:„nu știu, însă găsesc eu unul”. Nu este bine.

      Cum spuneam, dacă suntem cuminți și păpăm tot ce ne dă Velea, poate pe 15 mai ne lasă și dăm o capră afară din casă. Cu celelalte 4 mai stăm un timp. Ori, poate, dacă ne obișnuim, nici nu le mai scoatem afară.

     

„Luptătorul” Iohannis și „trădătorul” Ciolacu.

    Zilele acestea s-a întâmplat un lucru obișnuit, adică un proiect de lege a trecut în mod tacit prin Camera Deputaților. Nimic anormal, trec zeci de astfel de proiecte de legi în acest mod. Doar faptul că nu era un proiect obișnuit a inflamat presa, apoi partidele politice și pe Președintele Țării.

     Nu am scris miercuri pentru că nu aveam toate datele, acum le am. Vinovatul, vinovaților este Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților, Președintele Interimar al PSD. Domnul Ciolacu, în calitatea lui de Președinte al Camerei, trebuia să urmărească îndeaproape acest proiect de lege, pentru că, ar fi trebuit să prevadă că adoptarea lui în mod tacit ar fi inflamat pe toată lumea. Ciolacu nu este vinovat de vânzarea Transilvaniei, Ungariei, nici vorbă, este vinovat de prostie, da, de lipsa de preocupare.

     Sigur că în Biroul Permanent al Camerei Deputaților sunt membri de la toate partidele, inclusiv de la PNL, toți aveau lista cu ordinea de zi a dezbaterilor pe proiecte de legi și liderul PNL din Camera Deputaților avea lista cu proiectele de legi și ordinea lor pe lista de dezbatere în plen. Întreb pentru Marian Stan, un prieten bun: de ce dracu Roman Florin Claudiu, liderul grupului PNL din Camera Deputaților nu a ieșit în presă să atenționeze că proiectul de lege privind autonomia Tinutului Secuiesc riscă să fie adoptat în mod tacit? Ce dracu, Ciolacu vindea Transilvania și Roman nu era pe fază, dormea?

   Concluzie: Marcel Ciolacu, Președintele Camerei împreună cu toți membrii Biroului Permanent al Camerei cei care aveau lista cu ordinea de dezbatere în plen a proiectelor de legi sunt vinovați că acest proiect, care, între noi fie vorba, avea toate avizele negative, a treacut în mod tacit.

Nu i-au atras atenția niciunul lui Ciolacu, pentru că pe toți îi interesează faultul, ofsaidul, jocul murdar, nu țara, nu realitățile ei.

   Miercuri la ora 10,30 dimineața, PSD-ul a anunțat că a fost convocat Senatul pentru ora 14, pentru a respinge prin vot proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, adoptat în mod tacit în Cameră.

   Ora 12, deși domnul Președinte, în mod sigur fusese informat despre ce urma să se întâmple la ora 14, a ieșit cu un mesaj furibund, nedemn de un vocabular diplomatic pe care ar trebui să-l stăpânească, împotriva lui Ciolacu și al PSD-ului, prin care erau învinovățiți de aranjamente, de trădare de țară, de vânzarea Transilvaniei la unguri.

Admitem cazul că Ciolacu chiar este un trădător, după mine este doar un politician slab, că vindea prin lege, drace!, Ardealul strămoșesc. Întrebare, acest proiect trecea de Senat? Dar de CCR? Acolo nu avea cum. „România este un stat unitar și indivizibil”, spune Constituția.

  Domnul Iohannis a ieșit doar să mai arunce din frustarea domniei sale împotriva PSD și a ne reaminti nouă, păcătoșilor, cum luptă domnia sa și guvernul Orban cu Covit 19. Vorba lui nenea Iancu, prin Agamiță Dandanache : „Eu, familia mea, de la patuzopt...luptă, luptă și dă-i și luptă...”. Drace! Nenea Iancu e mai prezent ca oricând, e plină clasa politică de personajele lui Caragiale din „O scrisoare pierdută”. Cam așa spunea și domnul Iohannis: „în timp ce eu mă luptam împreună cu guvernul Orban cu Coronavirusul, Ciolacu vindea Ardealul”, nu se poate, vai mie!

  Ciolacu să fie spânzurat în piața publică cu Covitul de gât! Ciolacu a pândit când domnul Președinte Iohannis se lupta cu Coronavirusul. Este vorba de același domn Iohannis din 2017 când, în secuime, primea steagul secuiesc, după ce ascultase imnul secuilor, iar acel domn secui îl numea pe Iohhanis ca fiind partenerul lor. Revin, Ciolacu a pândit când președintele se duela cu Covitul, ducea o luptă pe viață și pe moarte, a altora, nu a lor, susținut din flancuri de Orban și membrii guvernului, a văzut că sunt ocupați și ce și-a zis:„ acu e momentul să vând Ardealul”. Rușine Ciolacule, să ne faci tu așa poznă?

  Nu am înțeles de ce dracu a mai ieșit domnul Iohannis cu acel mesaj furibund împotriva PSD-ului când PSD anunțase încă de la ora 10,30 că vor corecta greșeala?

Cred că domnul Iohannis tocmai încheiase un armistițiu cu Covitul 19, îi spusese cam așa: „băi Covitule, fii măcar tu un naționalist adevărat, nu ataca ca un laș, cât timp țip eu la Ciolacu, așteaptă să ne luptăm bărbătește”.

  Ordonanțele militare pentru cine sunt date? Cum de sunt amendați oamenii doar pentru că au ieșit în fața porții, ori acea femeie care se lupta cu porcul să-l bage din nou în curte, scăpase animalul, însă femeia nu a scăpat de vigilența poliției, a amendat-o, pe ea, nu pe porc, deși, porcul trebuia sancționat, pentru că el părăsise curtea, femeia fusese doar să-l recupereze, să-l aducă unde îi era casa.

  Spun acest lucru deoarece ieri, 30 aprilie, am văzut miniștrii în ședința de guvern fără să poarte măști pe față și fără să păstreze distanța socială, fizică, de minimum 2,00 metri, pot spune că erau așa de aproape încât păreau că se pupă în bot.

Legea este doar pentru proști?

Ar trebui să se dea drumul la restricții, să se deschidă restaurantele, hotelurile, școlile și toate întreprinderile, dacă în sala de guvern se poate, în altă parte de ce nu se poate?

  P.S. Ciolacu, dacă este vinovat nu poate să rămână nesancționat, nu te joci cu țara, înțeleg, am vândut-o toată, asta da, înțeleg, dar să o vinzi pe bucăți, asta nu înțeleg. Deci, Ciolacu să plătească. Însă, la fel de bine cine l-a acuzat de vânzarea țării, de trădare de țară, de conspirare împotriva intereselor țării, dacă se dovedește că Ciolacu este nevinovat, el fiind doar slab politician, trebuie să plătească. Legea nu trebuie să fie doar pentru proști.

  Pe scaunul de la Cotroceni nu tronează Ludovic al XIV-lea să poată spune: „statul sunt eu” și să se poată situa deasupra legii, nu, pe scaunul de la Cotroceni stă și stă bine, doar un funcționar, este drept că este cel mai Înalt Funcționar din Stat, însă este în interiorul legii și nu deasupra ei.

 Doamne, ce clasă politică avem! Nu ne iartă nimeni, nici măcar gripa sezonieră, dar mai ales ISTORIA.