Am
invatat din cartea de istorie ca noi castigam bataliile pentru ca ne luptam
pentru glia stramoseasca, fata de cei ce veneau peste noi si care luptau pentru
ceva ce nu le apartinea. Inca doi tineri militari au murit intr-un razboi care
nu este al nostru, pe un pamant ce nu era al lor. Decand suntem membrii NATO si
participam la razboaiele ce nu sunt ale noastre, a contabilizat cineva cati
tineri militari au murit si cati bani au fost cheltuiti? O sa-mi spune-ti ca
suntem membrii NATO si trebuie sa participam la toate actiunile lor. Intrebare
: Toate tarile membre NATO au soldati la ora aceasta in Afganistan? Nu cred ca
este asa, aproape ca dorim o noua zona de conflict pentru a merge alaturi de
Licuriciul cel Mare, desi, el fata de noi are multe avantaje. Sa luam de pilda
Irakul, am participat cu trupe, discutia era ca la sfarsitul conflictului
Romania sa fie cooptata pentru a participa la refacerea tarii dupa razboi. Nu,
numai ca nu am fost invitati sa participam cu vreo societate de constructii,
ori de alta natura, dar ne-au obligat sa renuntam si la cea mai mare parte din
datoriile ce le avea Irakul fata de tara noastra inca din nainte de ’89, este
vorba de o datorie de 2,5 miliarde dolari, din care ni s-a promis, daca retin
bine, cca. 900 de milioane esalonati pe cativa ani.
Afganistan,
o tara ce a fost in conflict cu URSS-ul aproape 10 ani, in timpul acestui
conflict SUA au pregatit tineri musulmani, asa zisii talibani, inclusiv pe
Osama bin Laden, in tabere speciale de antrenament, ajutandu-i sa-si perfectioneze
tehnica de lupta si sa se familiarizeze
cu armamentul de ultima ora al americanilor. Soldatii pregatiti in SUA s-au
intors in Afganistan producand o revolta si rasturnand guvernul pro sovietic,
la putere s-au instalat talibanii. Pe teritoriul Afgan teroristii Al Qaida
pregateau in liniste loviturile ce urmau a fi date in diferite colturi ale lumi.
Abia atentatul din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene si asupra
Pentagonului, au facut pe americani sa realizeze ce mare gafa facusera cu antrenarea
talibanilor.
Dupa
11 septembrie au fost cautate motive pentru a ataca Irakul, au inventat
motivele atat englezii cat si americanii, mai tarziu s-a demonstrat ca a fost o
fictiune de-a lui Blair si Bush. Dupa un razboi de uzura care s-a sfarsit prin
spanzurarea lui Sadam, trupele americane si aliate s-au retras, lasand tara inr-o continua lupta intre factiuni.
Dupa
un timp s-a intervenit in Afganistan, aici dureaza de ani de zile o continua
lupta de hartuire cu un inamic aproape invizibil, guvernul actual va rezista
cat timp sunt fortele NATO acolo, apoi vor fi la dispozitia talibanilor si
membrilor Al Qaida.
Cat
timp domnilor mai trebuie sa pierdem soldati in aceasta zona de conflict, ori
alta?Pe langa vietile omenesti, aici se cheltuie si sume mari de bani cu
intretinerea trupei si a echipamentului militar. Domnule Presedinte Basescu,
chiar trebuie aceste sacrificii?Condoleante familiei indoliate!
Te rog eu Draga Ionele, nu te mai adresa unui IMPOSTOR cu termenul de Domnule Presedinte, ce nu mai este de mai bine de un an ...Ai perfecta dreptate si in plus de cand ma stiu eu pe pamanul acesta, nu a existat un singur razboi justificat, sau care sa faca bine omenirii !
RăspundețiȘtergereEste cea mai mare utopie a existentei !
Imi pare bine ca ai revenit Georges, m-am adresat cu domnule la o intrebare imperativa,asta era formula corecta,in rest si unul demis,poate fi inca pe post
RăspundețiȘtergereDoar in "Romanica"... Se mai vad si fosti primari, ca cel de la R Valcea, ce ies din puscarie pentru luare de mita si reintra pe post de primar din nou si cu alai !!!
RăspundețiȘtergereLa noi... ca la nimeni !