sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Scapă cine poate

      Trăim momente istorice, mulţumită mijloacelor mass media am câştigat câţiva membrii noi în familie. Toată ziua auzim că DNA-ul face, DNA-ul drege, am ajuns să mă culc cu DNA-ul ,să mă scol cu DNA-ul. Pot spune că această instituţie a devenit, soţia,amanta, fratele ce nu l-am avut, mama, tata, fibra din care sunt compus. DNA-ul „e-n toate, e în cele ce sunt şi-n cei ce de mâine vor fi fără soare”. Televiziunile sunt în "priză", fleşurile roşii anunţănd noi informaţii, numai contenesc. Udrea a dat în gât pe generalul spion Codlea, şi pe şefa DNA Koveşi, ca mai apoi să apară o erată pentru a ne lămuri că a fost o greşeală de redactare, pe Koveşi încă nu a dat-o în gât.
Extraordinar, Videanu a fost arestat, Alin Cocoş e la bulău pentru 29 de zile, fostul ministru Sandu a mai vărsat din guşa lui umflată, alţii sunt cu bagajele pregătite pentru a merge la beci. Lucrurile se mişcă, unii spun ,bravo, alţii spun că acţionează târziu, nu au timp să apostrofeze pe procurori, jurnaliştii sunt surprinşi de altă ştire, Bercea Mondial susţine în faţa instanţei că banii daţi lui Mircea Băsescu au ajuns la Traian Băsescu. Încep discuţiile pe această temă, invitaţii se umflă-n pene, pesediştii atacă, pemepiştii încep să bată în retragere, jurnaliştii atacă la baionetă pe toată lumea. Când spiritele se încinseseră, moderatoarea vine cu altă ştire, Pinalti a anunţat că are 100 de inşii ce ar putea face obiectul investigaţiilor DNA, nu încep bine discuţiile pe această temă că apare alta, Alina Bica a anunţat că va trage pe mulţi după ea.
Toată clasa politică este inflamată, se suspectează unul pe celălalt, numai au încredere unii în alţii, stau în espectativă gata să se toarne între ei pentru a scăpa mai uşor. Jurnaliştii îşi freacă mâinile mulţumiţi ,au o pâine frumoasă de mâncat.
Administraţia penitenciarelor face analize peste analize, verifică dacă sunt locuri suficiente pentru cazarea noilor veniţi, stocurile de alimente, numărul de gardieni. Se fac simulări pentru a nu fi prinşi nepregătiţi.
Toate bune şi frumoase, asta înseamnă cheltuieli, s-au gândit că primul lucru ce trebuie să-l facă procurorii este recuperarea prejudiciului şi al cheltuielilor cu toate aceste anchete, expertize ş.a.m.d. ? Aveam o lege care avea un drum ceva mai drept, asta e averea, ăştia sunt banii plătiţi pentru impozit, diferenţa nejustificată se confiscă, iar dacă e caz penal poate merge cu ancheta şi judecata mai departe, dar întâi banii. Noi, muritorii de rând, trăitori în Ţara noastră, privim cu bucurie circul prezentat de televiziunii, dar, oricât de frumoase ar fi numerele de circ fără pâine tot nu pot fi savurate. Cu alte cuvinte, pe noi cine ne ajută să numai plătim medicamentele în spitale, să avem un învăţământ mai bun, benzina, dacă nu mai ieftină, măcar veniturile mai mari. Ceea ce arată fostul ministru, îmi tremură mâna când scriu ministru, Gabriel Sandu o mare parte din aceste infracţiuni s-au petrecut şi pe vremea austerităţii, adică nouă ne erau tăiate veniturile, pentru ca ei să poată fura.
În mare, nu am făcut o socoteală netă, nici nu am cum, prejudiciul de până acum depăşeşte miliarde de dolari, sigur că mai este de descoperit;după părerea mea abia s-a început decopertarea, mai e până se ajunge în fundul gropii făcute de aceste hoarde de bandiţi.
Priveam pe fătuca blondă care, nu e chiar blondă, cu cât cinism povestea de fostul ei soţ Cocoş, cum ducea sacoşele cu bani, la cererea gen. Codlea, lui Sebastian Ghiţă. Nuţy Udrea, cu ceva timp în urmă declara că nu ştie ce venituri are soţul ei, că aproape nici nu se vedeau. Dintr-o dată îşi aminteşte foarte multe detalii din timpul căsniciei, inclusiv destăinuirile soţului. Udrea şi ceilalţi pedelişti care sunt acum în colimatorul procuraturii nu ştiu cum să iasă din chingile anchetatorilor. Pe cine vrea să sperie Udrea? Ori vrea să-şi negocieze libertatea? Când te gândeşti că această femeie a fost ministrul României cu cel mai mare buget pe timp de criză, peste 4 miliarde de euro.
Doamne, cu ce am greşit de ne pedepseşti aşa de crunt, cum am putut să alegem hoţi să ne conducă?
Din tot acest peisaj lipseşte cucul de la 18,30, unde este cucul, să vină cucul să ne explice el frumos şi pe înţelesul tuturor, cum s-a putut fura aşa de mult în perioada când el păstorea România împreună cu Boc-ul său. Cucul tace, nu spune nimic, nu merge la PMP, locul e minat, de fapt numai merge nicăieri. Mulţumită Blondei de la Cotroceni am aflat că e bine, supărat, crispat, cu frica-n sân, dar sănătos.
Preşedintele nostru cel de toate zilele, face ce ştie cel mai bine, tace, să tacă, pentru a nu avea ghinion.

2 comentarii:

  1. Din tot acest peisaj lipseşte cucul de la 18,30, unde este cucul, să vină cucul să ne explice el frumos şi pe înţelesul tuturor, cum s-a putut fura aşa de mult în perioada când el păstorea România împreună cu Boc-ul său. Cucul tace, nu spune nimic, nu merge la PMP, locul e minat, de fapt numai merge nicăieri. Mulţumită Blondei de la Cotroceni am aflat că e bine, supărat, crispat, cu frica-n sân, dar sănătos.

    RăspundețiȘtergere
  2. simpatic articol(din pacate si adevarat)

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...