Amintiri despre mine şi începutul sfârşitului economiei româneşti I

     

După 22 decembrie apar primele partide, PNŢcd, PNL ca partide istorice, oameni care suferiseră în timpul comunismului anii grei de temniţă îşi fac apariţia, Corneliu Coposu fiind cel mai reprezentativ. Un vechi ţărănist, fost secretar al lui Iuliu Maniu, Ion Diaconescu, nepot al lui Ion Mihalache, amândoi au executat câte 17 ani de temniţă. Din Marea Britanie venise Ion Raţiu, cu celebrele lui papioane, un excentric pentru societatea noastră, trăia la Londra din 1940. Din partea PNL, ca individ definitoriu, a fost primul preşedinte al partidului, Radu Câmpeanu, apoi mai erau Amadeo Lăzărescu şi alţii.

      Ca for legislativ a fost constituit CPUN, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, în urma intervenţie dârze a partidelor istorice. Fiecare partid nou format, aproape în fiecare zi se înfiinţa câte unul, îşi trimitea un reprezentat în acest Parlament provizoriu. Iliescu hotărăşte să transforme FSN-ul, care era o organizaţie de mase, în partid, pentru a putea participa la alegeri. Au loc dezbateri la televizor, profesioniştii în manipulare îşi fac datoria. Reprezentanţii partidelor nou înfiinţate şi cei ai partidelor istorice nu reuşesc să ajungă cu ideile la masele largi ale populaţiei. Partidul FSN, marşează pe un comunism cu faţă umană. Pe motiv că nu sunt bani, închid şantierele de construcţii, muncitorii rămaşi fără serviciu sunt angajaţi în uzine, întreprinderile se suprapopulează. Se măresc salariile, primele încep să curgă, se returnează părţile sociale ale muncitorilor, astfel întreprinderile rămân fără cash. Înflaţia începe să crească, nu conta, trebuia ca FSN-ul să câştige alegerile libere din 20 mai 1990, muncitorii erau mulţumiţi, dar economia mergea spre blocaj.

20 mai, Iliescu este ales Preşedinte al României cu 85% , iar FSN-ul câştigă 67% .

Au fost dezbateri elegante între cei trei importanţi candidaţi la Preşedinţia României, Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. În timpul dezbaterilor Ion Iliescu s-a axat pe principiul nu „ne vindem Ţara”, în timp ce Câmpeanu şi Raţiu vorbeau de investitori străini şi privatizarea întreprinderilor. Apariţia moşierilor şi patronilor era un bau-bau pentru marea masă, obişnuită ca statul să îi asigure un loc de muncă şi hrana necesară, propunerile celor doi erau uşor de contracarat, mai ales că în toată perioada comunistă, capitalismul cu tot ce derivă de aici era blamat şi condamnat de comunişti. Dealtfel aceste lucruri s-au văzut la urne, niciunul din contracandidaţii lui Iliescu nu a opţinut peste 7%.

      Muncitorii încep să se organizeze în sindicate, apar manifestaţiile, muncitorii cer salarii mai mari şi mai mari. Guvernul observă că a ajuns la fundul sacului. Petre Roman în calitate de Prim Ministru face o declaraţie uluitoare, spune :” nu am de unde să vă dau, am moştenit UN MORMAN DE FIARE VECHI DE LA COMUNIŞTI”. Ăsta a fost începutul sfârşitului economiei româneşti, s-a dat semnalul pentru distrugerea industriei româneşti. Oculta străină îşi începea marea lovitură.

Pentru că se autodesfiinţase CAER-ul, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc al statelor din lagărul comunist, trebuiau căutate noi pieţe de desfacere pentru tractoarele, camioanele şi toate celelalte produse. Nu se doreşte acest lucru, întreprinderile încep să producă pe stoc, se produce blocajul economic din lipsă de lichidităţi. BNR, bagă tiparniţa în funcţiune, inflaţia creşte îngrijorător. Întreprinderile sunt ţinute în viaţă în mod artificial.

      Nu vreau să scap, din sumara analiză, fenomenul Piaţa Universităţii. Ea apare începând cu 22 aprilie 1990 ca o amplă manifestaţie anticomunistă şi ca o presiune pe autorităţi de a organiza alegeri libere şi corecte la scrutinul din 20 mai. Manifestanţii erau studenţi, profesori, profesori universitari, doctori, muncitori, etc. Au loc alegerile din 20 mai, organizaţiile străine care au asistat la alegeri declară în cor că, neregurile constatate nu au fost de amploare şi nu au viciiat rezultatul votului, dealtfel covârşitor în favoarea FSN. O paranteză, FSN-ul a câştigat pentru că era la putere, a avut punga cu bani şi posibilitatea de a satisface cererile tot mai mari ale salariaţilor de măriri de salarii, plus că discursurile feseniştilor erau de conservare a structurilor comuniste, faţă de celelalte partide care cereau privatizari şi investitori străini, adică venirea patronilor şi moşierilor în Ţară.

     Revin la manifestanţii din Piaţa Universităţii. După părerea mea, manifestaţia trebuia să înceteze după alegeri. Poporul decisese, alegerile nu au fost contestate. Într-un stat de drept poporul este suveran prin vot, nimic nu se mai putea întoarce. Nu pot justifica continuarea manifestaţiei, cum nu pot justifica nici venirea minerilor şi maltratarea manifestanţilor, a oamenilor nevinovaţi, dar şi distrugerea unor sedii de partid. Despre Piaţa Universităţii probabil că voi reveni cu un articol special.

     O ultimă frază despre întreprinderi, deşi aveau potenţial şi produsele ar fi fost competitive pe piaţa internaţională, în mod intenţionat erau lăsate să moară. Totul făcea parte din planul Ocultei străine în colaborare cu noile structuri de la Bucureşti de a distruge economia României. 

Va urma

Mulţumesc pentru poză : digi24.ro