sâmbătă, 12 decembrie 2015

Parlamentarii au decis de câţi câini este nevoie pentru păzitul turmei în funcţie de zona geografică

      
În Parlament s-a votat o lege care scoate în evidenţă pregătirea parlamentarilor. Este vorba de adevărate doctorate pe care aleşi neamului le deţin în domeniul oieritului, chinologiei , limbajul şi organizarea lupilor sau urşilor. Prin această lege, parlamentarii noştri stabilesc cu precizie numărul de câini necesari pentru supravegherea şi apărarea turmelor de oi ieşite la păscut însoţite de baciul lor, care poate fi Vrâncean, Moldovean, ori Ungurean.
Astfel, pentru turmele de oi, indiferent de număr, care pasc la şes, legiuitorii au stabilit că un singur câine este suficient. Pentru zona deluroasă, sunt necesari doi câini să păzească turma de oi. În sfârşit, la munte, marii oieri, membrii ai Parlamentului României, au stabilit că trei câini vor face faţă cu brio atunci când vor fi atacaţi de lupi, sau urşi, dar să ţină şi turma de oi strânsă.
      La început m-am crucit, apoi am meditat, am vrut să înţeleg ce anume a determinat votarea unei asemenea legi. Este simplu, calificarea celor mai mulţi dintre aleşi este aceea de oier, nu este nimic jignitor, este o meserie onestă, cum stăpânesc bine fenomenul, au hotărât să adopte această lege.
Legea spune că acest număr de câini asigură paza turmei, iar alţii vor fi pentru„roată” (strângerea turmei), acum nu ştiu la şes, acolo unde este un singur câine, va fi de pază, ori de „roată”?
Nu ne spun parlamentarii metodele prin care vor colabora cu lupii, ştiindu-se că aceştia, lupii, atacă în haită. Nu cred că este corect, ca acolo unde sunt doi câini să vină patru lupi. Trebuie să existe o paritate, aici domnii parlamentari, cei care au găsit timp să-şi mărească indemnizaţiile când vor ieşi la pensie, în funcţie de numărul de mandate, au găsit soluţia, ciobanul va angaja un mediator, iar acesta va media cu lupii condiţiile în care vor ataca turma, de aşa natură încât bieţii câini să nu fie în minoritate.
Se merge chiar mai departe, pe surse, am aflat că domnul judecător, membru al CSM Cristi Danileţ, se va ocupa personal de pregătirea ovinelor în luptele tip kung-fu, ca atunci când atacă fiarele sălbatice, ele să fie pregătite pentru lupta de apărare, ceea ce automat va acoperii numărul mic de câini.
      Aşadar, nu vor avea câini suficienţi pentru pază şi supraveghere a turmei, dar bacii vor avea mediatori şi maeştrii în arta autoapărării. Nimeni nu va îndrăzni să mai facă glume pe seama oii, aceasta va putea riposta şi apăra onoarea, dar şi integritatea corporală.
Oieritul, o meserie pe cale de dispariţie, este îngrădită de nişte oameni aerieni care au ajuns prin transhumanţă în Parlamentul României. Câinii pot avea acel jujeu, o bucăţică de lemn care îi împiedică să alerge şi să omoare vânatul.
      De ce un câine, de ce doi, de ce trei câini, mai bine desfiinţaţi turmele, aşa se rezolvă marea dilemă a oierilor din Parlament. Sunt suficienţii cei peste 500 de berbeci şi câteva mioare, mai ales că ei au sute de câini care îi păzesc. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi lupii din DNA.
Mulţumesc pentru poză : ziarulincomod.ro

3 comentarii:

  1. Nu ne spun parlamentarii metodele prin care vor colabora cu lupii, ştiindu-se că aceştia, lupii, atacă în haită. Nu cred că este corect, ca acolo unde sunt doi câini să vină patru lupi. Trebuie să existe o paritate, aici domnii parlamentari, cei care au găsit timp să-şi mărească indemnizaţiile când vor ieşi la pensie, în funcţie de numărul de mandate, au găsit soluţia, ciobanul va angaja un mediator, iar acesta va media cu lupii condiţiile în care vor ataca turma, de aşa natură încât bieţii câini să nu fie în minoritate.

    RăspundețiȘtergere
  2. bravoo
    carstea imi placi grozav
    gand la gand cu voie buna ciobanul GHITA te saluta cu drag MGM

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...