duminică, 31 ianuarie 2016

Confesiunii VIII. Pavel


      Trăznetul l-a lovit pe George când a văzut că soţia lui este la braţul unui bărbat străin. Ar fi pariat cu oricine că, mai repede se scufunda pământul, începea războiul nuclear, decât ca nevasta lui să fie la braţul altui bărbat în afară de el. A mers decis spre ei, pentru a o smulge pe Nicole de la braţul acelui individ nesimţit, care se uită după nevestele altora. Calmul soţiei şi explicaţia spusă aproape cu alint, cum că este fostul ei iubit din şcoala l-a dezarmat pe George, deşi spumega, nu mai avea argumente, mai ales când ea refuzat să meargă împreună  acasă. George i-a părăsit pe cei doi, aproape fără să salute, a mormăit ceva neinteligibil şi plin de nervi a plecat spre casă, nu vedea, nu auzea pe nimeni. A mers prin mulţimea de oameni strivind pe unul pe picior, lovindu-se de altul, avea ochii injectaţi, gândurile alergau haotic prin capul care începuse să-l doară. A tras zăvorul la portiţă maşinal, a intrat în curte şi, ca un taur furios ce nu-şi găseşte loc a început să se plimbe prin curtea mare a casei. Mergea de la poarta grădinii până la gardul de la drum cu paşii repezi şi apăsaţi, nu înţelea nimic, nu înţelegea unde îi era nevasta, femeia pe care el a văzut-o la braţul acelui Pavel, nu era nevasta lui. El ştia o Nicole bună, iertătoare, neinteresată de bărbaţi, pentru ea George era Dumnezeul ei, unde era acea femeie? Asta nu putea accepta el, schimbarea atitudinii femeii, chiar dacă fusese iubitul ei în şcoală, bun, se pupaseră de bună revedere, discutau puţin, apoi când el, soţul ei, hotărâse să meargă acasă nu trebuia să comenteze, mai ales aşa de alintată, trebuia să-l lase pe acel individ neserios şi să îşi urmeze soţul. Ea, nu, a preferat să rămână la braţul lui şi ce tandru îl ţinea şi cum se uita în ochii lui. George tocmai ajunsese în dreptul mesei de lângă bucătărie, de nervi a lovit în blatul ei cu pumnul, a auzit un pârâit uşor.
      Înserarea se lăsase peste sat, primele stele îşi făcuseră apariţia, George continua să se plimbe nervos prin curte, Nicole încă nu sosise. Bărbatul se plimba şi gândea aproape cu voce tare, bine, s-a întâmplat să mai sar câte un pârleaz, să mai nimeresc în patul altei femei, dar eu sunt bărbat, îmi cade căciula, o ridic, o scutur de praf, apoi o pun la loc pe cap. Ea e femeie, nu are voie să stea de vorbă cu bărbaţii străini, ea la cratiţă, la maşina de cusut, spălat, călcat şi alintat soţul, atât. De câte ori l-a descoperit că a călcat strâmb de ce nu l-a certat, a preferat să-l mustre părinteşte :”George nu e bine ce faci, râde lumea de noi, potoleşte-te”. Păi aşa, trebuia să-l certe zdravăn, ea nu: „George nu e bine, George stai acasă”. Acum ce credea că face? Lasă să vină acasă, că am eu ac de cojocul ei. Aproape se înnoptase, portiţa s-a dechis uşor, scârţâitul abia s-a auzit, o umbra se apropia de casă, era Nicole, dezinvoltă, veselă, a trecut pe lângă George fără a îi adresa nici un cuvânt, apoi a intrat în casă. Soţul a rămas puţin uimit de atitudinea femeii, apoi a intrat după ea. Cum adică, el se frământă de două ore şi ea vine veselă acasă? Cum să înţeleagă atitudinea ei?
A trecut val-vârtej prin livingul care era şi atelierul ei de croitorie, s-a împiedicat de un fotoliu care se găsea lângă canapea, apoi a intrat în dormitor. Nicole se dezbrăca de hainele de stradă, era în sutien şi fustă cu spatele spre uşă, când a văzut-o, George a început să o chestioneze :
-Cine era bărbatul ăla, pe care îl ţineai de braţ, de parcă nu voiai să-l scapi?
-Aşa cum ţi-am mai spus, e primul băiat pe care l-am iubit în şcoală, m-am bucurat să-l revăd, aş mai fi stat cu el, dar se înserase şi a trebuit să plec, Nicole a spus toate astea calmă, cu o bucurie răutăcioasă.
-De ce nu ai mers cu mine acasă? se zborşi soţul mai agitat decât înainte, atitudinea calmă a soţiei îl făcea să nu mai gândească limpede.
-Nu am vrut, ţi-am spus doar că m-am bucurat de întâlnirea cu Pavel, eu am insistat pe lângă el să mai rămânem. George am să te rog să te culci pe canapea, aşa vom dormi mult timp de aici încolo. Dacă vrei să rămâi în dormitor, este în regulă, voi dormi eu pe canapea, vorbele Nicolei erau egale, în contrast cu vorbele răstite ale soţului ei.
-Voi dormi eu pe canapea, spuse George ceva mai potolit
-Poftim cearceaful, femeia scoase dintr-un dulap un cearceaf pe care George aproape i-l smulse din mâna ei.
Era cu mâna pe clanţa uşii, gata să plece din dormitor când se auzi vocea soţiei:
-Vezi că mâine pe la ora 10, Pavel va veni să bem o cafea, dacă vrei poţi să rămâi şi tu, deşi discuţia va fi plicticoasă pentru tine, vom vorbi despre amintirile noastre, cum tu nu cunoştii foştii mei colegi, mă gândesc să nu te plictiseşti, răutatea soţiei era aproape evidentă.
George a părăsit camera trântind uşa în urma lui, un tablou ,cu ei miri, care nu fusese bine prins, a căzut în urma loviturii.
Rămasă singură, Nicole începea să guste din răzbunarea pusă la cale. Pavel a acceptat să fie unealtă, cu o singură condiţie, aceea de a spune tot lui George, după ce lucrurile se vor linişti.
S-a trezit târziu, Soarele urcase pe bolta cerească, a privit ceasul, era ora 8, dormise mult, avusese un somn lin, demult nu mai dormise atât de mult şi cu un somn plăcut.
S-a dat jos din pat, s-a spălat, apoi s-a aranjat în oglinda mare şi rotundă de la toaleta „mobilei de dormitor”. Se făcuse frumoasă pentru George, el nu va şti, va bănui că s-a gătit pentru Pavel.
Afară, a tras în piept o gură de aer proaspăt şi cald, urma o altă zi caniculară, din bucătărie venea o aromă plăcută de cafea proaspăt râşnită, asta însemna că bărbatul ei se trezise şi pregătea cafeaua.
-Fac cafea acum, sau când vine Pavel? o întrebă calm George.
-Pentru tine poţi face acum, eu am să o beau cu Pavel. O fac atunci când vine el, îi place cafeaua fierbinte, plusă Nicole, deşi habar nu avea dacă Pavel bea cafea.
-Bine am să o beau şi eu cu voi, m-am decis să rămân, spuse soţul apoi plecă în grădină.
Timpul s-a scurs repede, la ora 10 şi 5 Pavel a oprit maşina la poarta lor, cu o seară în urmă o condusese pe Nicole până la poartă, dar din cauza întunericului George nu văzuse nimic, aşa s-a întâmplat că a ştiut unde stau.
Nicole s-a grăbit să-l întâmpine, cei trei trandafiri imperiali pe care Pavel îi ţinea stângaci în mână, au fost oferiţi gazdei, i-a sărutat mâna, iar ea la îmbrăţişat ca pe un prieten pierdut şi regăsit, pentru o clipă şi-a odihnit capul pe pieptul lui puternic.
Din bucătărie George privea cu ură la cele ce se petreceau în curte, îl îngrijora naturaleţea soţiei, faptul că nu încerca să se ferească de el, era o sfidare a demnităţii lui de Mascul Alfa, era o altă Nicole, frivolă, vioaie, veselă, gata de aventură, gata de a privi viaţa din alt unghi, decât privise până atunci, gata să înceapă o nouă viaţă. Cel deranja cel mai tare pe soţ, era faptul că nevastă-sa făcea abstracţie de el, el, bărbatul ei, nu exista, se purta de parcă era numai ea, Pavel şi lumea ei, o lume din care el fusese exclus.A ieşit din bucătărie, mai mult pentru a atrage atenţia soţiei că există şi el în apropierea lor, a mers în întâmpinarea lui Pavel, i-a întins mâna, urându-i bun venit în casa lui. Pavel a strâns mâna întinsă cu deferenţă, spunând că se bucură să se afle în calitate de musafir în casa lor.
-Să luăm loc la masa de lângă bucătărie, aici este răcoare, un nuc din spatele clădirii îşi trimtea umbra plăcută asupra mesei. Merg să pun de cafea continuă vorba George, mi-a spus Nicole că preferi să fie fierbinte, de aceea nu am făcut-o până acum.
Surprins Pavel, a tăcut, el în general bea dintr-o ceaşcă de cafea toată ziua. A spus că aşa este, preferă cafeaua fierbinte, numai pentru a nu dezminţi cele spuse de Nicole.
În timp ce George făcea cafeaua, femeia îl descosea pe Pavel, dacă este însurat, dacă are copii, la aceste întrebări bărbatul a răspuns negativ. În momentul în care George punea ceştile cu cafea pe masă, Nicole a aruncat o nadă pentru soţ:
-Ce bine că nu eşti însurat, chiar îmi era teamă că ai putea fi căsătorit, azi noapte m-am gândit şi, cred că îţi pot închiria camera din spate, este mobilată are tot confortul şi în plus am putea vorbi oricând, Nicole vorbea uitându-se în ochii lui Pavel, surprins acesta s-a uitat la George, care se transfigurase, apoi a continuat :
-Dacă soţul nu are nimic împotrivă, mă mut în cel mai scurt timp,spuse Pavel privindu-l pe bărbatul Nicolei în ochi.
-Nu, nu am nimic împotrivă, doar că trebuie să o văruiesc, asta durează mai mult de o săptămână, apoi te poţi muta.
-Bine, spuse musafirul trăgând cu coada ochiului la femeie, aşa voi face.
Au mai discutat despre seceta care se instalase, despre treierat, apoi într-un târziu Pavel s-a ridicat de la masă mulţumind lui George pentru cafeaua minunată.
Nicole s-a ridicat şi ea pentru a conduce musafirul până la poartă, totodată i-a făcut semn soţului să rămână pe loc că îl conduce singură. Odată ajunşi la poartă Pavel i-a sărutat mâna, apoi a sărutat-o pe obraz. George privea de la masă cum soţia se lasă pupată, o gelozie puternică, necunoscută până atunci a început să roadă din sufletul bărbatului. Se întreba continuu: „unde este soţia mea cea de până ieri?” "Ce văd acum e altă Nicole".
Va urma
Mulţumesc pentru poză : zumi.md

joi, 28 ianuarie 2016

Confesiuni VII. Nicole

     
      Privind la George şi Flory cum rămăseseră îmbrăţişaţi, deşi muzica încetase, Nicole a înţeles că bărbatul  este prins în mrejele ei. Ar fi vrut să meargă la acea fătucă să-i arunce cununa de spice de pe cap, apoi să o tragă de părul blond, să-şi înfăşoare mâna în părul ei şi să o târască prin praful drumului, în posibilele hohote de râs ale sătenilor. I-ar fi zdrobit capul ca la şarpe, să se înveţe minte şi să ia aminte şi altele care ar mai îndrăzni să se uite după bărbaţii femeilor măritate.
Se vedea desfigurându-o, îngherându-o cu unghiile ei puternice, strigându-i vorbe de ocară, blestemând-o şi înfierând-o. Nicole a tresărit uşor, s-a scuturat ca de un vis urât, s-a uitat în jur, oamenii își vedeau de treburile lor, unii dansau, alţii priveau pe cei care dansează.  George părăsise hora, nici Flory nu se vedea, a mai aruncat o ultimă privire asupra dansatorilor, apoi a plecat cu pas nesigur spre casă. Se gândea la momentele de răzbunare ce-i trecuse prin minte, nu nu v-a face nimic din ce gândise, un zâmbet rău îi apăruse în colţul buzelor, pentru o clipă îi plăcuse ce gândise, parcă se simţea răzbunată. Nu se merita să-şi calce demnitatea în picioare din cauza unei aventuri trecătoare. Încă îl iubea pe George, încă mai voia să salveze căsătoria lor. Spera ca timpul să pună lucrurile pe un făgaş bun, dar, va putea suporta până atunci? Va lupta pentru omul ei, încă nu ştia cum, în schimb ştia că o va face.
         -Ce faci Nicole? O salută un glas de bărbat.
Buimacă încă din cauza gândurilor şi surprinsă de vocea bărbatului, a ridicat ochii spre cel din faţa ei. Era înalt, bine făcut, cu părul şaten tuns scurt, ochii căprui, mari, cu sprâncene stufoase, faţa ovală, buze cărnoase, ras proaspăt, răspândea în jur un miros plăcut de apă de colonie bărbătească.
Înfăţişarea bărbatului nu-i spunea nimic, l-a privit întrebătoare, atunci el a continuat:
         -Nu îţi aminteşti de mine? Ne-am cunoscut într-o vară în tabără, sunt mulţi ani de atunci, nu te-am uitat pentru că acolo mi-ai picat dragă, nu am îndrăznit să-ţi spun, eram cel mai mic dintre toţi copiii de vârsta noastră, îmi spuneaţi Piciul, de fapt numele meu e Pavel...
       -Da, da, îmi amintesc acum, îmi aduceai alune din pădurea de lângă tabăra noastră, nu ştiu cum făceai, în ciuda faptului că nimeni nu avea nimeni voie să părăsească incinta taberei, tu mereu te furişai şi îmi aduceai un buzunar de alune. Ce mare şi frumos te-ai făcut? Nu aveam cum să te mai recunosc. Îmi pare bine că te-am revăzut, vino să te îmbrăţişez ca doi buni şi vechi prieteni. Pavel a prins-o în braţe pe Nicole a sărutat-o aproape oficial pe amândoi obrajii, Nicole s- desprins din îmbrățișare, a aruncat o privire furişă în jur să vadă de nu a văzut-o cineva. În târg era lume multă, dacă aruncai un ban nu avea unde să cadă. Pavel, s-a retras doi paşi, apoi a măsurat-o cu privirea din cap până-n picioare şi de la picioare până la capul ei frumos.
         - Acum dacă ne-am întâlnit hai să te servesc cu o îngheţată, tot cu vanilie îţi place, o întrebă Pavel, bucuros că îşi amintea cum îi place ei îngheţata.
          -Da, tot cu vanilie, dar nu mi-ai spus, ce este cu tine aici? Eşti în trecere?
       -Nu, din toamnă voi fi profesor aici, la voi în sat, acum am venit să văd ce şi cum, apoi in iulie trebuie să vin zilnic pentru diferite activităţi ale şcolii. Voi fi nevoit să-mi găsesc gazdă.
         -Nu este nevoie, avem pentru doctorul de familie şi pentru profesori câteva camere ale primăriei, au un minim de confort, Nicole a vorbit cu un glas uşor tremurat, dar egal.
        -A, uite aici îngheţată, spuse Pavel. I-a plătit vânzătorului cele două îngheţate, s-au tras mai într-o parte din drumul celor ce se foiau de colo, până colo, apoi au început să mănânce, căldura făcea ca îngheţata să se topească pe marginile cornetului.
          -Eşti măritată? căzu ca un bolovan întrebarea lui Pavel
       - Da, sunt măritată, e şi soţul meu pe aici pe undeva, probabil la o bere, răspunse Nicole cu privirea-n pământ.
         -Pe faţa bărbatului trecu o umbră de nor, vestea nu-l surprinsese, doar că spera să nu fie, ar fi vrut ca Nicole să fie încă singură.
          -Sper că nu îţi fac neplăceri, dacă ne vede bărbatul tău?
         -Nu, stai liniştit, spuse fata, iar în minte îi încolţi o idee diabolică, Pavel va fi arma prin care ea se va răzbuna pe George. Prin Pavel îşi va face bărbatul să revină definitiv în braţele ei, apoi continuă:
       -Nu, bărbatul meu nu este gelos, este un om care are o mare încredere în mine, chiar de mă va vedea cu tine, îi voi spune că ne cunoaştem din copilărie şi va fi totul bine. Hai să ne mişcăm din locul ăsta, să mai facem câţiva paşi, ori te grăbeşti?
          -Nu, nu mă grăbesc, sunt cu maşina, am lăsat-o la şcoală în sat.
          -Bine atunci, hai să mergem. Nicole şi Pavel mergeau unul lângă celălalt discutând nimicuri, la un moment dat, Nicole l-a observat pe George care tocmai venea spre ei. Instinctiv fata l-a luat de braţ pe Pavel, văzuţi de la distanţă păreau doi îndrăgostiţi. Intenţionat Nicole nu privea spre direcţia de unde venea George, acesta s-a apropiat de ei, a salutat, apoi s-a adresat soţiei:
           -Ce faci, nu ai plecat acasă?
       -Nu, tocmai m-am întâlnit cu primul băiat pe care l-am iubit încă de pe băncile şcolii, mai flecăream de ale noastre de demult, răspunse Nicole cu un zâmbet ascuns, răutăcios.
       -Mergi acasă? Eu deja eram în drum, sunt transpirat, plin de praf, nu mai stau, hai şi tu, spuse George cu un ton hotărât.
       -Eu mai stau, e frumos şi vreau să mă bucur de plăcerea de a-l fi reîntâlnit pe vechiul prieten, îi ripostă calmă şi alintată.
        -Faci cum vrei, dar eu am plecat, îi aruncă George ultimele cuvinte ce sunau ca un şuierat de şarpe.
        -După plecarea lui George, Nicole a lăsat braţul lui Pavel, au mers în tăcere un timp; se simţea ceva apăsător, Pavel înţelesese că era ceva în neregulă între Nicole şi bărbatul ei.
          -Aveţi probleme? Întrebă prietenul pe fată
       -Cine nu are, dar al meu are nevoie de o lecţie şi am să-i predau lecţia cu ajutorul tău, vrei să mă ajuţi? Îl întrebă aproape rugător femeia
  • Va urma 
    Mulţumesc pentru poză :acasatv.md

miercuri, 27 ianuarie 2016

Confesiuni VI. Flory, partea a doua

     
      George îşi amintea precis acele zile, era imediat după revoluţie, oamenii trăiau o anumită efervescenţă, aveau un zâmbet ciudat pe faţă, erau bucuroşi că scăpaseră de un dictator, doar că viitorul era confuz. Unii spuneau că va curge lapte şi miere, iar alţii, că vor veni vremuri grele, puterea instalată ducea o politică populistă, de promisiuni, asta voia poporul să audă, asta declamau politicienii proaspăt instalaţi. Ei erau poporul, ei erau voinţa populară, ei erau năzuinţa de veacuri a locuitorilor acestor meleaguri, ei erau speranţa.
Apăruseră sindicatele, acestea toată ziua trâmbiţau, adunate în mari manifestaţii, despre condiţii mai bune de muncă pentru salariaţi şi salarii mai mari. Toată lumea dorea să i să dea ceva, unii voiau pensii mai mari, alţii voiau drepturi salariale mai mari, alţii voiau să scurteze săptămâna de muncă la 5 zile, alţi la 3 zile, iar alţii voiau de-a dreptul să devenim rentieri, adică să stăm la umbră ,iar statul să ne plătească.
       George avea un serviciu bun, nu avea altă dorinţă decât să muncească şi să fie plătit pentru asta. Îi plăcea, când venea cu salariul, să-şi bucure nevasta. În drum spre casă oprea la magazinul lui Fane a lu' Nae şi cumpăra o ciocolată. Ca de fiecare dată nevasta îl aştepta în prag cu zâmbetul pe buze, un zâmbet sincer izvorât din dragostea ce o purta soţului. El o prindea de mijloc, o săruta, apoi o aşeza în fotoliu, cu un gest misterios George scotea ciocolata şi o oferea soţiei împreună cu un pupic. În timp ce Nicole era preocupată cu desfacerea ambalajului tabletei de ciocolată, el scotea din buzunar banii primiţi ca salariu şi îi aşeza aproape ritualic în poala femeii. Vederea banilor o bucura pe nevastă, dar era o bucurie reţinută, mai mult se bucura de prezenţa lui, de venirea lui acasă.
În ultimul timp lucrurile nu merseseră chiar bine între ei, el era un bărbat plăcut de femei, Nicole ştia acest lucru şi nu de puţine ori îi reproşase că îi cam fug ochii după codanele ce roiesc în jurul lui. Îi plăcea să se ştie un bărbat dorit, de câteva ori s-a lăsat prins în plasa femeilor. De fiecare dată când s-a întâmplat să aibă o mică escapadă, s-a întors acasă pocăit şi ruşinat. Nicole nu-l certa, nu-i făcea nicio acuzaţie, îl ignora, abia îi răspundea la întrebări. Dacă o întreba de ce este supărată ea nu zicea nimic, doar îl privea drept în ochi, cu ochii ei mari, limpezi și căprui cu reflexe verzi. Era o privire pătrunzătoare în care se puteau citi dragostea, dezaprobarea şi regretul, George nu suporta această privire, simţea că îl ucide mustrarea din ochii ei, îşi pleca privirea şi pleca de lângă ea. În curte avea o oglindă mare de la o toaletă care se uzase, se privea în ea, apoi se certa singur promiţându-şi că nu va mai călca strâmb niciodată.
Jurămintele lui, de regulă, erau uitate repede, mai ales că Nicole, bună şi blândă cum era, trecea peste aceste infidelităţi.
După întâlnirea din primăvară George a mai văzut-o o singură dată pe Flory, atunci când a mers, mai mult din curiozitate, la Căminul Cultural să cumpere sămânţă tratată de ovăz. Era acolo împreună cu inginera agronomă, o fată cu o faţă brunetă, păr negru, gros la fir şi lucios, ochii mari, negrii, buze senzuale, sânii mici, potrivită de statură. Era un contrast între Flory care era blondă ca spicul grâului şi Mary, inginera, care era brunetă cu trăsături frumoase de ţigancă. Cumpărase sămânţa, semănase, iar în august fusese o recoltă frumosă.
În 24 iunie, pentru prima dată după mulţi, foarte mulţi ani, a fost organizată serbarea de Drăgaică, acesta era considerat momentul începerii treierişului, au fost aduse scrâncioburi, căluşei, bărcuţe, negustorii vindeau gogoşii, vată pe băţ, mititeii sfârâiau pe grătar, berea era adânc băgată în hârdaie mari pline cu gheaţă, era prezent nelipsitul teatru de păpuşi „Vasilache şi Mărioara”, circul cu „domnişoara fără oase” şi omul cu „limba de bou”. Vânzătorii de îngheţată aveau cei mai mulţi clienţi, fetele, îmbrăcate de sărbătoare, erau conduse de băieţii care visau la dragostea lor și care, pentru a le cuceri le serveau cu aromatul produs înghețat.
        Într-o margine a acestui târg, tineri din sat, sub atenta supraveghere a instructorului de dans, prezentaseră un program artistic, la sfârşitul acestui program fusese aleasă fata cea mai frumoasă care întruchipa cel mai bine Drăgaica, ca semn distinctiv i s-a aşezat pe cap o cunună de spice de grâu. Nu mică i-a fost mirarea lui George când a văzut că fata încununată era Flory, şi pentru că tocmai începuse dansul Drăgaicei, George a prins-o pe Flory de mijloc şi a dus-o în mijlocul horei. Se potriveau la dans, fata era uşoară ca un fulg, bărbatul o ţinea strâns, parcă se temea să nu o piardă, fata s-a lăsat purtată de dans, îi plăcea cum o juca George, ar fi vrut ca dansul să nu se mai termine. Când lăutarii au tăcut, ei au mai rămas îmbrăţişaţi preţ de câteva secunde, el i-a strâns mâinile cu înţeles, fata l-a privit în ochi şi i-a strâns la rândul ei mâinile, semn că aproba cerea tăcută a lui George de a se mai vedea. Printre privitorii la cei care dansau se afla şi Nicole, un nod mare i se aşezase în gât, înţelese că bărbatul ei a căzut pradă propriului joc.
Va urma
Mulţumesc pentru poză : garbo.ro

marți, 26 ianuarie 2016

Alegerea primarilor în două tururi de scrutin, o temă falsă

       
       Încă o temă politicianistă se dezbate la televizor, alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Motivarea celor din partidul liberal, pentru că despre ei este vorba, ar fi o legitimitate mai mare dată aleşilor locali, prin votul a 50% plus unu din numărul celor care au votat.
Primarii au fost aleşi şi în două tururi de scrutin şi nu au avut realizări pentru cei care i-au trimis în fruntea localităţii, singura grijă a proaspeţilor edili aleşi a fost, cum să-şi umple buzunarele şi conturile cu bani. Aşa s-a întâmplat cu primarii din toate găştile politice.
       Să analizăm puţin dacă cerinţa liberalilor este legitimă, sau politicianistă, dacă întradevăr ar da o mai mare legitimitate aleşilor locali. Alinuţă Gorghiu s-a trezit din nou, după ce liberalii au votat în Parlament legea alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin, acum vrea o ordonanţă de urgenţă prin care legea să fie modificată în alegerea „Primarilor în două tururi de scrutin”. Pe mine, personal, mă interesează banii cheltuiţi din bugetul statului pentru încă un tur de scrutin. Primarii în două tururi de scrutin ar fi aleşi cu 50% plus unul din votanţii prezenţi la urne şi nu din numărul total al alegătorilor înregistraţi în localităţile unde se aleg primarii. În general în România votează în jur de 40 % din numărul total al alegătorilor. 50% plus unul din 40% dintre alegătorii prezenţi la vot înseamnă 20% plus unul din numărul total al alegătorilor. Poate cineva să-mi spună că 20% din numărul total al alegătorilor este reprezentativ? Nici vorbă şi atunci ce contează că în loc de 20% este ales de 15%? Primarul, consilierul comunal, orăşenesc, senatorul, deputatul, preşedintele Ţării, consilierii judeţeni, ori preşedinţii consiliilor judeţene, a doua zi după ce au fost aleşi pe funcţia respectivă, uită de cei care i-au propulsat acolo prin votul lor. Grija lor, după instalarea în funcţie, va fi să cheme subalternii, acei funcţionari, care rămân pe funcţie indiferent de partidul care se află la putere, hârşiţi de vreme şi vremuri, la ei, pentru a îi cunoaşte cine sunt şi pentru aş alege dintre ei, pe aceea gata să slujească cu credinţă noul stăpân. Întodeauna există funcţionari care au în sânge slugărnicia, pupincurismul, fripturismul, arivismul, aceştia sunt precum jucăria cu fundul din plumb pe care o aveam când eram copil „Hopa Mitică”, această jucărie, indiferent în ce poziţie o puneam, ea revenea în poziţie verticală. Aşa sunt şi aceşti funcţionăraşi îmbătrâniţi în rele de prin toate birourile de primării, consilii judeţene, ministere, direcţii, guvern, preşedinţie.
Astfel, gaşca la locul de muncă fiind formată, nu le mai rămâne decât să-şi umple buzunarele cu comisioane şi para-ndărături din contractele pentru drumurile care se tot încep şi nu se termină, sau se tot încep pe hârtie, iar pe teren gropile sunt la ele acasă. Avem o mulţimi de regi ai asfaltului, miliardari în euro, iar ca realizări sunt 3 crâmpie de autostradă. Nimeni nu-i întreabă cum au făcut averile uriaşe, de unde au banii, sau care drumuri le-au asfaltat.
      Grija liberalilor ca şi a celorlalte partide trebuia să fie „legea salarizării” care a ajuns un fel de „Fata Morgana”. Liberalii şi ceilalţi parlamentari trebuiau să depună de urgenţă un proiect de lege pentru modificarea legii privind pensiile parlamentarilor, de aşa natură încât viitoarele pensii să fi ilustrat principiul contributivităţii.
Politicienii trebuiau să ia măsuri pentru a nu mai exista diferenţe aşa de mari între salariul minim care este acum de 1050 de lei şi un salariu maxim undeva la vreo 20 000 de lei, sau poate şi mai mult, ce dracu paritate e asta. Un Preşedinte de Ţară, un Prim Ministru etc. sunt oameni aleşi de popor să muncească pentru popor, atunci când se observă că ei lucrează împotriva propriului popor, exp. Băsescu Preşedinte- Boc Prim Ministru, s-a demonstrat clar că în timpul mandatelor lor au fost tăiate salariile funcţionarilor publici, pensiile, indemnizaţiile, ajutoarele de şomaj cu 25% , au îndatorat Ţara cu 20 de miliarde de euro şi toate acestea au fost făcute pentru ca un grup de miniştrii, apropiaţii din mediul de afaceri, jurişti, şefi de instituţii, să poată fura în neştire, se pare că prejudiciul total este de câteva miliarde de euro.
      Mă întreb şi întreb : de ce nu s-a făcut dosare penale pentru salariile încasate ilegal celor care au girat pentru bandiţii din ministere? De nu s-a făcut dosare penale pentru recuperarea salariilor încasate ilegal de către miniştrii Udrea, Sandu, primarul Pinalti de la piatra Neamţ, Alina Bica, Olteanu, Doamne şi câţi mai sunt? Au încasat ilegal salariile din simplul motiv că ei au activat ca hoţi şi nu ca miniştrii, primari şefi de instituţii, parlamentari etc.
      Asta ar putea fi temă de dezbatere politică. Votul în două, trei, unu s-au numit direct este la fel, că primarul se numeşte Gheorghe, Asaftei, ori Nicolae, că provine de la liberali, social-democraţi, ori alt partid scopul este acelaşi, furtul.
Mulţumesc pentru poză :vidu.ro

luni, 25 ianuarie 2016

Confesiuni V. Flory, partea întâi

      
    George mergea îngândurat spre casă, dintr-o dată, aventura trăită cu Maria simțea că îl murdărise. Nu era un înger, însă acum i se părea că știe toată lumea ce făcuse și mai ales Nicole. Se întreba, vinovat de infidelitate, dacă merita nevasta lui ca el să-i plătească iubirea cu trădarea? Oare chiar conta Maria pentru el? O iubea cu adevărat? Dacă ar fi iubire pură ar trebui să divorțeze. S-a cutremurat la gândul că s-ar putea despărți de Nicole. Maria fusese doar un capriciu. O rătăcire de moment. Maria a fost fructul oprit pe care, împins din urmă de șarpe, l-a cules într-o noapte întunecoasă, ce convenabil pentru oameni, deoarece se pot lepăda de toate lucrurile rele pe care le fac, de rătăcirile lor, considerându-l vinovat pe dracu, ca fiind autorul moral, iar oamenii doar simpli executanți. Însă gustul fructului a fost precum o miere amară. Purtarea corectă, cu înțelegere și chiar cu îngăduință a nevestei îl făcea să regrete gestul făcut. La toate se gândea George, orbecăind prin bezna nopții ca o pânză neagră ciuruită de becurile stradale de putere mică, prin față, deși voia să le alunge, îi treceau imagini scurte cu Maria  goală, așa cum o văzuse la lumina difuză a unei veioze peste carefusese  pus un ștergar; cu sânii ei mari, cu pofta nebună de a face dragoste, peste această vedenie incitantă se aşternea imaginea caldă a soţiei, cu vocea blândă dar fermă, cu ochii ei mari şi expresivi. Cu o scuturare a capului a alungat nălucile care-l bântuiau, apoi a zorit paşii spre casă. A intrat în hol fără a face mult zgomot, din dormitor soţia l-a simţit, somnoroasă l-a întrebat dacă a mâncat, nu, nu mâncase, unchiul, unde fusese să rezolve problema cu banii, nu-i oferise nimic de mâncare.
     -Vezi că ai mâncare pe aragaz, încălzeşte-o şi mănâncă, pune oalele în frigider, toate astea Nicole le spusese fără a se întoarce cu faţa spre el, apoi se mai foi în pat şi se culcă.
George a mâncat fără poftă, a strâns masa, a plecat în dormitor, s-a apropiat de pat, a simţit că nevasta nu doarme, se ghemuise aproape să intre în perete, parcă nu ar fi vrut să-şi simtă soţul aproape. Bărbatul a luat un cearceaș şi a plecat în sufragerie, a pornit televizorul, s-a dezbrăcat de tricou și, numai în şort, s-a întins pe canapea. A adormit cu televizorul aprins, într-un târziu s-a trezit, a stins televizorul și s-a culcat la loc. Somnul nu s-a mai apropiat de ochii lui care au rămas aţintiţi în tavan, de afară pătrundea, prin perdeaua fină, lumina de la un bec stradal, raza ei tăiase un unghi ascuţit luminos şi jucăuş, a început să se foiască pe canapea, nu înţelegea de ce Nicole fugea de el, chiar știa unde fusese, ori era doar intuiție feminină? Era clară poziţia ei din pat, se ghemuise în perete pentru a nu se atinge de el. Pe de altă parte îi vorbise frumos. Îşi cunoştea bine soţia, ştia că nu va face scandal decât atunci când va avea probe clare împotriva lui, dar şi atunci va fi reţinută cum fusese cu ceva ani în urmă, îşi amintea bine momentul.
.......................................................................................................................................................................
     Era într-o zi de primăvară. Soarele începuse să încălzească pământul care se trezea la viață, prin aburul ce ieșea din el i se vedea respirația. Oamenii bătătoriseră o potecă îngustă peste locurile ogorâte din toamnă în drumul lor spre loturile mai depărtate ce urmau a fi cultivate. Ici, colo, unde umbra persista, iar pletele călduroase ale Astrului zilei nu ajunseseră, se mai vedeau mici petice de omăt, era o zăpadă neagră, murdară, obosită şi vlăguită de căldură ce aştepta să plece, era plictisită și bolnavă de atâta amar de timp de când învelise pământul. Iarna a fost ca o plapumă pufoasă, acum gata, era urâtă şi zdrenţăroasă, bătrână şi ciumăroasă. În jurul peticelor de zăpadă înfloriseră viorelele și brebeneii, apăruseră primele gâze, viaţa explodase, mugurii pomilor erau umflaţi gata să plesnească spre a lăsa florile să iasă.
Pe poteca bătută, de paşii sătenilor, mergea  George la un teren pe care urma să semene ovăz, cam ţinea apă, voia să vadă dacă s-a scurs pentru a aduce semănătoarea şi grapa.
Păşea şi se gândea la ale lui, la serviciu tocmai îi fusese propusă o altă muncă, superioară celei pe care o desfăşura în prezent, se gândea la acea oportunitate când a fost gata, gata, să se lovească de cineva:
       -George, unde te gândeşti? Era gata să ne ciocnim, spuse pe un ton uşor ameninţător un glas ca un clopoţel de argint. George a ridicat ochii, în fața lui era o tinerică de vreo 20 şi ceva de ani, cu ochii migdalaţi, verzi, sprâncene stufoase, nas fin, buze cărnoase, al cărui păr lung și blond îi cădea pe umerii gingaşi, nu o cunoştea, dar parcă o mai văzuse.
      -Cine eşti fată frumosă şi ce cauţi în ţarină? Eşti cam departe de casă. 
     -Cum, nu mă cunoşti? Sunt a lui Marin şi a Sandei lui Florea, am fost la şcoală la oraş, sunt tehnician agronom, am fost să văd un loc, vreau să fac legumicultură pe el.
    -Te pricepi tu la aşa ceva? Ce zice taică-tu, că-l ştiu om aprig? Întrebă George mai mult să o tachineze, îi plăcea fata.
       -Cam ce spui şi dumneata, că eu cu toată şcoala mea să stau la cratiţă, nu e treaba femeii să umble pe câmp şi să însămânţeze locurile. Treaba femeii este să se lase însămânţată atunci când va fi la casa ei, nu să umble hai hui. Asta crezi şi tu? Îl întrebă direct pe bărbatul din faţa ei cu glasul ca un gângurit de porumbiţă.
        -Nicidecum, eu cred că tu vei fi un mare agronom, taică-tu greşeşte, chiar voiam să te întreb dacă consideri că este bine să tratez sămânţa de ovăz înainte de a o însămânţa, ori după ce răsare planta. Ce părere ai?
         -E bine să o tratezi înainte de a o pune în pământ, răspunse Flory, așa se numea fata. (de când fetele mergeau la școli la oraș nu se mai numeau Leana, Floarea, Maria, etc., deveniseră Nuțy, Flory, Mary, toate scrise neapărat cu „y”). Apoi continuă plină de importanţă. Avem sămânţă în centru la Căminul Cultural, am amenajat acolo o expoziţie cu vânzare, dacă te interesează. Te aştept să treci pe la noi, ştii, lucrez cu o ingineră, este tânără ca şi mine, probabil din acest motiv nu ne trece nimeni pragul.
            -Voi veni să văd ce aveţi acolo, voi veni negreşit.
  • Va urma
    Mulţumesc pentru poză romaniatv,net

duminică, 24 ianuarie 2016

Manipulaţi şi Manipulanţi

Avem o tara cu 20 de milioane de locuitori (daca cineva stie o alta cifra, sa ma corecteze), 20 de milioane de individualitati, fiecare vrea ceva, poate  altceva decat majoritatea. Putem deosebi cateva mari grupari: iohanişti şi anti iohanişti, basisti si antibasisti, pontişti şi antipontişti, pro-maidanezi si anti-maidanezi, pro-exploatarea Rosia Montana, anti-exploatarea Rosia Montana, pro america-antiamerica, profurtul României, nişte glasuri firave se aud împotriva acestor furturi, împotriva jefuirii Ţării. Cred ca asemenea curente de opinie sunt in toate statele democratice, de altfel mi se par normale, prin revolutia din ’89 (indiferent cine, ce vrea sa spuna, in ’89 a fost REVOLUTIE), romanii si-au castigat dreptul la libera exprimare si dreptul  de a protesta. Spre exemplu eu, am o parere deosebita fata de un ins, imi exprim parerea fara patima, asteptand ca celalalt fie sa vina cu argumente contra, fie sa ma ignore; nu, el, insul, ceea ce am spus eu o ia ca pe un afront, ca pe o jignire personala, ca pe o injuratura de mama, ori de nevasta. Incerc sa-i explic ca nu am absolut nimic cu el personal, ca poate tine, poate vota, cu oricine doreste, fara a ma deranja pe mine. Marele Voltaire ii spunea lui Benjamin Franklin (era trimisul Americii sa negocieze cu francezii ajutor impotriva englezilor, in timpul razboiului de independenta al Americii de Nord dintre anii 1775-1783): “domnule Franklin, nu sunt de acord cu dvs., dar voi muri luptand sa va asigur posibilitatea de a va exprima liber  si de a va sustine cererile dvs.” De retinut ca asta, se intampla in timpul regelui Ludovic al XVI-lea, deci inaintea revolutiei ce avea sa aiba ca slogan: “libertate, egalitate, fraternitate”
            Ei bine, la noi in tara cei care se afla pe pozitii diferite, in anumite chestiuni, devin dusmani de moarte, pozitiile lor fiind ireconciliabile; toate problemele devin personale, oamenii se implica fizic si emotional; nu aceasta ar putea fi solutia, solutia trebuie sa fie ARTA dialogului, numai prin dialog, prin schimb de idei, chiar prin discutii aprinse, fara implicare personala si emotionala, se poate ajunge la intelegere si la idei noi, intodeauna superioare celor vechi. Clamarea dialogului pe toate televiziunile si tratarea partenerului  cu lipsa de respect atunci cand se ajunge fata in fata, numai la intelegere nu poate duce. Am urmarit cu destula atentie confruntarile dintre diferetele grupari, acesti oameni voiau   sa fie cunoscuti  prin intermediul mass media, nicidecum sa rezolve problemele pe care le sustineau. Acolo se situasera pe pozitii de forta si nu cedau nimic  sub nici o forma. Atata determinare, atata energie risipita, toate astea ar putea fi demne de o cauza mai buna, nu ca aceste probleme nu ar fi vitale pentru noi, dar putem sa le rezolvam si fara sa ne dam in cap. Chestiunea cea mai grava este ca, inşisi liderii acestor grupuri sunt cei care alimenteaza ura, care seamana discordia intre oameni.
            Cred ca toate ni se trag de la referendumul din anul 2012 cand, Monica Macovei tipa de la Bruxelles, ca trebuie sa isi ia tara inapoi, ceea ce deducem pe cale de consecinta ca Romania era impartita in doua  si in ziua de astazi se observa o impartire a Romaniei,în mai multe bucăţi, mai nou Iohannis vrea să-şi ia Ţara înapoi, care Ţară că asta peste care ajunse şef nu prea este a lui.
            Iohannis si-a luat rolul de mediator intre institutii, foarte in serios, atat de serios incat mai este putin si ne dam fizic in cap unul altuia; toate astea numai din cauza opiniilor. Nu cumva pe undeva opiniile sunt ajutate sa se formeze cu ceva banisori, nu de alta, dar prea sunt personale si de nezdruncinat !
            Sunt multi cei ce ne vor ocupati cu fel de fel de chestiuni: omoara maidanezii, nu omori maidanezii, scoate aurul cu ajutorul cianurilor, ori nu il scoate si multe, multe altele, mai nou instituţiile de forţă îşi fac simţită prezenţa, in timp ce EI (cei care ne tin ocupati cu diferite teme), isi vad de treaba lor si isi umfla buzunarele linistiti. Uitam sa protestam pentru ca se inchide o intreprindere, pentru ca a mai fost devalizata o alta, pentru ca Iohannis  se plimba in interes privat pe banii statului, pentru că politicienii în funcţie îşi dublează, triplează salariul, pentru că învăţământul e varză, pentru că sănătatea numai are specialişti.
Protestul ar trebui sa devina arma cetateanului pentru toate temele ce le simte impotriva lui; nu trebuie sa fie impins de nimeni si nici mituit, trebuie sa-si rezolve singuri problemele .Salut protestul cetăţenilor ce astăzi pe acest ger năpraznic vor fi în piaţă.
Nimeni nu ne da, daca nu cerem, daca nu batem cu pumnul in masa pentru drepturile noastre, ei (guvernantii) abia asteapta sa ne adoarma simturile, pentru a fura nestingheriti.
Mulţumesc pentru poză :4psiho.ro
       

joi, 21 ianuarie 2016

Oamenii săraci vor fi mai săraci, iar politicienii vor deveni mai bogaţi

     
     Trăim într-o Ţară condusă de oamenii iresponsabili. Nu greşesc când fac asemenea afirmaţii, să ne gândim la restituirile ce trebuie făcute foştilor „proprietari”. Pământul ce va trebui retrocedat depăşeşte cu mult suprafaţa Ţării noastre. Anomalia asta a fost posibilă pentru că legile au fost ambiguie, s-a mers până acolo încât s-a venit cu acte de proprietate încă de pe vremea lui Atilla, în Transilvania, iar în celelalte provincii, revendicatorii au adus martorii, pentru a putea reface proprietatea, nişte cetăţeni care au jurat că au fost de faţă când Scorilio şi Burebista îi împroprietărise cu pământ. Asta da, nebunie, altul a jurat că e văr, după o verişoară, cu însuşi Ştefăniţă Vodă, fiul marelui Ştefan cel Mare. Nu contează dacă sunt, sau nu, atâta timp cât petentul jură împreună cu martorii, dar mai ales dacă la cererea de retrocedare sunt cusute câteva milioane de euro, în funcţie de suprafaţa ce urmează a fi primită. Aici deja s-a intrat într-o sarabandă a prinderii celor care au intermediat şi a făcut posibile aceste despăgubirii pentru terenurile şi clădirile cerute a fi retrocedate. Oamenii de afaceri, procurori, oameni politici, miniştrii, etc. sunt capii ai acestor infractori, a căror sumă devalizată din bugetul statului se ridică undeva la mai mult de 1 miliard, de euro.
      Analiza de astăzi vreau să se axeze pe pensiile speciale. Parlamentul aprobă într-o veselie pensii speciale pentru diverse categorii de politicieni. Vreau să precizez dintr-un început, politicianul nu este obligat de nimeni să intre în politică, se presupune că are o slujbă din care poate trăi. Mânat de dorinţa de a face ceva pentru comunitate se înscrie într-un partid a cărei ideologie este la fel cu năzuinţa lui. În timpul alegerilor de primari, consilieri judeţeni, Parlament, Preşedinţie, merge din poartă în poartă şi îşi expune programul lui, ce intenţionează să facă, iar alegătorii îi dau, ori nu îi dau votul. S-au trezit acum după douăzeci şi ceva de ani că ei nu au pensie, că perioada în care a activat ca parlamentar nu este socotită ca vechime în câmpul muncii. Unde au fost până acum? De ce nu au dat legi prin care să poată contribui la fondul de pensii, de aşa natură încât atunci când vor ajunge  la vârsta de pensionare să poată profita de vechimea acumulată pe perioada mandatelor de parlamentar? E mai simplu acum, printr-o lege şi-au fixat nişte pensii speciale care nu au nimic comun cu contributivitatea, acest principiu care ar trebui să stea la baza calculării tuturor pensiilor.
Chiar şi foştii şefi de stat, pentru ce trebuie să primească 75% din salariul Preşedintelui în funcţie, maşină, casă de protocol, secretară, bodyguard, etc.?
Secrete multe ştiu şi foştii şefi ai serviciilor secrete, foştii prim miniştrii, miniştrii de externe, foştii sefi ai Marelui Stat Major al Armatei, dar nici unul dintre aceşti foşti şefi nu beneficiază de pază şi alte avantaje. Un fost şef de stat pentru a putea beneficia de toate aceste avantaje ar trebui să nu  facă politică de partid, ci să lucreze efectiv pentru Ţară prin contactele ce le poate avea cu străinătatea. Când un fost preşedinte este şeful unui partid, pentru ce mai primeşte atâtea facilităţi de la stat, de ce trebuie să-i oferim noi bani mulţi pentru ca ei să-şi facă un program egoist de partid? Primarii, preşedinţii de consilii judeţene, sunt în aceeaşi situaţie, domnilor, dacă nu vă conveneau aceste funcţii ,pentru ce naiba v-aţi bătut să le câştigaţi? Încă nu am auzit de oameni care, deşi o duc rău, să ceară să fie aleşi pentru a merge acolo unde suferă. Ce dracu, voi ori sunteţi masochişti, ori râdeţi de noi ? Încă nu am întîlnit politicieni care să facă ceva voluntar, decât pupat de copii în timpul campaniei electorale, iar după ce au fost aleşi, au ştiut cum să fure acadeaua din gura micuţilor pupaţi înainte de alegeri.
      În Parlament ipocrizia este la ea acasă, spre exemplu, în momentul votării legii prin care se acordau pensii speciale parlamentarilor, liberalii, după ce au numărat câţi parlamentari rămân în sală, dacă ei părăsesc şedinţa de plen, au observat că este cvorum şi liniştiţi au ieşit din sala  pentru a nu vota legea, dar fiind siguri că legea va fi votată de cei rămaşi. Îi întreb ca un alegător cinstit, băi liberalilor, dacă aţi fost cinstiţi şi cu bun simţ de ce nu v-aţi legat cu lanţuri de uşile Parlamentului în semn de protest? De ce nu aţi intrat în greva foamei? De ce nu aţi făcut un alt proiect de lege? Trebuia să găsiţi o formulă prin care să puteţi opri votarea legii. Nu aţi făcut-o pentru că va convenit şi vă convine votarea legii. Mergeţi la notar şi daţi o declaraţie pe propria răspundere prin care renunţaţi la pensia specială ce vi s-ar cuveni în urma votării acestei legi.
Trăim într-o Ţară în care cei săraci vor munci pe brânci pentru o bucată de pâine şi vor ajunge mai săraci, în timp ce politicienii noştri se vor lăfăii în salarii uriaşe, date cu largheţe de guvern şi aprobate de Parlament pentru a feri aleşii noştri de tentaţia corupţiei. O aiureală, cine dă 17000 lei salariu pe un ciubuc de 1 milion de euro? Toţi guvernanţii se plâng de lipsa banilor, în timp ce banii sunt risipiţi pe salarii nesimţite acordate, chipurile, pentru a fi feriţi de tentaţia de a fi corupţi. Asta e o prostie, când fluturi prin faţa unui bugetar un teanc de 1 milion de euro, e greu să te abţii numai pentru că ai un salariu de 17.000 de lei. Pentru a fi ferit de tentaţia corupţiei trebuie să aibă conştiinţă şi bun simţ, altfel, poţi să le dai salarii cu geamantanul, nu pot fi feriţi de tentaţie dacă furtul îl au în sânge.
Mulţumesc pentru poză : publika.md



duminică, 17 ianuarie 2016

Confesiuni IV . Maria partea a doua.

      
   A trecut o săptămână de la întâlnirea cu Maria, viaţa lui George îşi intrase în normal, femeia cu nuri frumoşi dispăruse ca o nălucă. Nicole observase că bărbatul ei se lecuise, nu se mai gândea la meteorica idilă. 
   Era într-o duminică dimineaţă, amândoi soţii erau liberi şi sporovăiau veseli în bucătărie având în faţă,  pline cu cafea aburindă, ceştile din porţelan fin, cadou primit la nuntă de la o mătușă cu pretenții de doamnă ce locuia de ceva timp la oraș. George îi povestea o întâmplare nostimă de la serviciu cînd s-au auzit bătăi în uşă, s-au uitat unul la altul, apoi Nicole a deschis uşa, în faţa ei stătea Maria îmbrăcată cu o fustiţă foarte scurtă, un tricou strîns pe corp, cu sânii ridicaţi gata să perforeze tricoul.
-Am venit la probă, spuse Maria cu nonşalanţă, aruncând o privire peste umărul gazdei
-Bine, intră, îi zise nevasta, dându-se la o parte din uşă, pentru a lăsa femeia să treacă.
    La salutat cu un gest languros pe George, apoi s-a aşezat picior peste picior pe scaunul din faţa bărbatului, pe care, până să vină ea, stătuse Nicole. Poziţia picioarelor încrucişate ridicase şi mai sus fustiţa. George a aruncat o privire scurtă spre musafiră, oprindu-se asupra picioarelor dezgolite până la coapse din care se vedea o margină roză din lenjeria intimă. Nicole privea toată această scenă cu mânie în suflet, printr-un gest scurt a dat de înţeles bărbatului că este timpul să părăsească încăperea. George, cu părere de rău, s-a ridicat de pe scaun, în drumul spre uşă a mai privit o dată în decolteul, generos al Mariei, care acoperea numai sfârcurile sânilor. Era o privelişte frumoasă, George ar mai fi rămas, chiar a încercat să o înduplece pe nevastă-sa să-i dea voie să facă musafirei o cafea, la auzul acestei propuneri, Nicole a şuierat ca o şerpoaică :
        -Nu este nevoie, Maria se grăbeşte, nu vreau să o reţin mai mult decât e necesar.
        Bărbatul ruşinat fiindcă a fost apostrofat în faţa musafirei, a aruncat o ultimă privire femeii care era pe cale să producă o criză de gelozie în familie. Maria i-a întors privirea, era una languroasă, incitantă, cu o doză de nesimțire. Nimic nu părea să o atingă, era obişnuită cu răutăţile, pe care, dealtfel, de cele mai multe ori, ea le provoca.
Soţul a ieșit din cameră puțin nervos și cu pașii apăsați a mers la poartă, apoi a plecat pe drumul pe unde urma să meargă şi Maria, a mers o bucată bună din cale, după care s-a întors, sperând, astfel, să se întâlnească ca din întâmplare cu ea.
    Nicole a terminat repede cu proba cu rochiței, cu ochii în ochii Mariei a anunţat-o că îi va duce ea rochia, acasă, când va fi gata, nu va trebui să mai vină. Totodată a atenţionat-o că pe viitor ar fi bine să-şi găsească altă croitoreasă, ea va fi foarte ocupată şi nu o va mai putea servi. Aluzia era destul de directă, Maria a promis senină că aşa va face. O privire mai atentă ar fi observat răutatea şi dorinţa de răzbunare întipărită pe faţa frumoasă a lui Nicole.
     George mergea încet, spera să se întâlnească cu aceea care îi tulburase pentru a doua oară liniştea. Cu puţin înainte de a ajunge acasă bărbatul s-a întâlnit cu Maria, această a trecut foarte aproape de el, atingându-se chiar, moment în care i-a şoptit că obişnuieşte să se culce foarte târziu, că părinţii s-au mutat în altă parte, iar poarta nu o încuie niciodată, George a zis „bine”, fără să se oprească. Toate acestea au fost spuse dintr-o suflare, nimeni nu ar fi putut observa schimbul de mesaje.
    George s-a întors acasă bulversat, însă își impusese să se poarte cât mai natural ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Când el a intrat în casă, Nicole îşi făcea de lucru prin sufragerie, ştergea praful inexistent de pe bibelourile din vitrină, le ştergea de parcă voia să le dea altă formă, se gândea la nesimţita care îi provocase bărbatul. Nevasta realiza că Maria putea avea trecere la George, era tânără, frumoasă, ştia, ca o adevărată negustoreasă, să-şi pună pe tarabă tot ce avea mai frumos, cum îndrăzneala nu-i lipsea, afișa cu multă nonșalanță și ostentație tot ce putea fi expus și câte puțin și din ce trebuia ținut ascuns privirii celor străini. 
    Nicole s-a privit în oglindă, cu mândrie a observat că încă avea sânii frumoși, însă nu mai aveau fermitatea de odinioară şi ea are picioare frumoase, doar că nu mai sunt la fel de rotunde şi nici buzele nu mai sunt atât de fragede. Bărbatul ei la 30 şi ceva de ani era svelt, cu trup proporţionat, cu umeri largi, ochii, mai ales ochii mari şi căprui  cu sprâncenele faraonice făceau să întoarcă privirile fetelor tinere. Hotărârea Nicolei era luată, va face tot posibilul să rămână însărcinată. Un copil îl va lega pe George mai mult de ea. Era un război mut între ea, Maria şi toate celelalte fete care ar putea fi rivalele ei. Nu îi va reproşa nimic bărbatului, prin gelozia ei l-ar îndepărta şi mai mult. Gelozia este infernul, este arma distructivă a unei familii, iar ea voia să aibă această familie, de aceea se va face că nu vede eventualele escapade ale soţului. Avea să ignore deraparea lui, mai devreme, ori puțin mai târziu, se va aduna şi avea să se întoarcă spăşit la ea.  Atunci îl va judeca, până atunci va strânge din dinţi. Se gândea în acelaşi timp că este posibil ca lucrurile să nu decurgă aşa cum a preconizat. Nu avea altă soluţie decât să aştepte şi în acelaşi timp să lupte pentru aș păstra familia intactă. Un singur lucru ştia, va strânge din dinţi, îşi va muşca limba dacă va fi nevoie, dar scandal nu va face, nici măcar nu-i va reproşa ceva. Din contră, se va comporta ca şi cum toate lucrurile sunt în regulă.
      Au trecut câteva zile, era într-o miercuri seara târziu, soarele plecase demult la culcare. Peste sat se aşternuse întâi înserarea uşoară precum o ceaţă de primăvară, apoi cum nu se arăta luna, un întuneric greu apăsător s-a lăsat peste sat. George venea de la o rudă unde rezolvase o daraveră cu nişte bani pe care îi împrumutase cu mult timp în urmă și pe care nenea Gheorghe, așa se numea ruda, uitase să-i returneze. Păşea îngândurat pe uliţa neagră a satului, atent la cel mai mic zgomot, deodată a auzit o şoaptă ca un clinchet de cinel: „bună seara George, nu te opreşti o clipă?”, bărbatul s-a întors spre locul de unde s-a auzit suava voce, prin portiţa deschisă a zărit silueta binecunoscută a Mariei. A făcut câţiva paşi, s-a apropiat de ea, apoi a şoptit: „îmi era dor de tine”. Femeia a sărit în braţele bărbatului, gura lacomă a femeii a cuprins într-un sărut prelung buzele lui. Cu un gest larg, făcut cu mâna, l-a invitat să intre în casă, mergeau greu, femeia lacomă nu lăsa gura bărbatului. Doar ce ajunseseră în pragul uşii și, plini de dorință, au început să-şi arunce hainele de pe ei. Atracția erotică era mare, foamea de sex furat era puternică, în toată casa te puteai împiedica de pantofi, ciorapi, tricouri şi lenjerie intimă. Nu era iubire, nu era dragoste, era dorinţa animalică, era păcatul ancestral în forma lui brută manifestat prin sex. Erau în al nouălea cer, era sexul interzis, furat, era fructul oprit. Înlănţuinţi şi dezlănţuiţi cei doi tineri trăiau clipa, timpul se pierduse, erau ei singuri şi lumea de dincolo de zidurile casei. Într-un târziu, epuizaţi, s-au desprins din îmbrăţişare. George a privit spre femeia care îl făcuse fericit pentru o clipă, a sărutat-o aproape indiferent, apoi a părasit încăperea. Era precum Adam după ce gustase din mărul interzis, ruşinat de gestul făcut. Era fericit ca un sportiv care câştigase un trofeu, dar care ştia că trişase.
Va urma.


joi, 14 ianuarie 2016

Partidele politice şi politica de non-combat

      
Din noiembrie 2015, mai precis de la demisia Primului Ministru Ponta şi instalarea guvernului Cioloş, viaţa politică a încetat. Dacă în vremurile grele din timpul tandemului de guvernare Băsescu-Boc, opoziţia era foarte puternică, reuşind să dărâme guvernele Boc şi MRU, acum, în vremea lui Iohannis opoziţia nu mai există, partidele, înţeleg că nu s-au desfiinţat, cu toate acestea nu se văd. Dacă până să cadă guvernul Ponta, Alina Gorghiu, preşedinte PNL, striga pe toate drumurile şi în faţa tuturor celor care voiau să o asculte: „jos Ponta”, dintr-o dată a dispărut, a dispărut şi Blaga Vasile, celălalt preşedinte PNL. PSD-ul cel mai mare partid, cel puţin aşa se susţine, nu se aude, nu face opoziţie guvernului, în afara unor membrii PSD care sunt trimişi pe la diferite emisiuni televizate, nimeni din fruntea partidului nu vorbeşte, nu transmite mesaje electoratului faţă de măsurile luate de guvernul de tehnocraţi.
Liviu Dragnea, un Preşedinte de partid fără nerv, vândut lui Iohannis şi intereselor acestuia. Partidul însăşi se manifestă ca o nevertrebrată, este într-o continuă poziţie de non-combat. Înţeleg că Dragnea este speriat de posibilitatea de a fi condamnat şi speră ca, prin poziţia lui umilă faţă de turistul de la Cotroceni să scape curat. E foarte bine ce face, dar asta trebuia să o facă ca un simplu particular, nu ca liderul celui mai mare partid. Dragnea putea să meargă în fiecare dimineaţă la Flotantul de la Cotroceni să-i facă pantofii, să-i ducă ţucalul, ori să-i pregătească cafeaua, nu putea angrena un partid care are reprezentanţi în Parlament votaţi de electorat, să facă sluj lui Iohannis şi celor care îl sprijină. PSD încă mai stă bine în sondaje pentru că nici marele PNL nu este mai credibil, după unirea cu PDL, PNL-ul are o piatră de moară de picior.
       Sper ca electoratul să se trezească din amorţire şi să cearnă bine la viitoarele alegeri.
       Nu înţeleg ce se întâmplă, odată cu venirea lui Cioloş a apărut şi FMI-ul, fostul Premier spunea că nu mai avem nevoie de un nou acord cu FMI. Îmi face impresia că se încearcă strategia pe care şi-a întărit poziţia toate guvernele şi a putut lua măsuri impopulare sau anti naţionale, greaua moştenire, acum e greu să se meargă pe această lozincă, se va încerca ceva mai subtil, măsurile luate sunt nesustenabile. Este un guvern de tehnocraţi susţinut de toată clasa politică, mai puţin ALDE al lui Tăriceanu şi PMP-ul lui Băsescu, poate lua orice măsură, nu răspunde în faţa electoratului român, ci în faţa celor care au hotărât să fie miniştrii.
Nu înţeleg cine a putut da o lovitură atât de puternică partidelor şi politicului în general. Iohannis slavă Domnului stă mai mult plecat, în ţară vine în vizite scurte, Ţara o conduce prin reţelele de socializare, facebook-ul fiind de departe cea mai agreată reţea. Sunt trepăduşii din suita lui, oamenii cu antene lungi şi purtători de mesaje clare venite din partea Ocultei? A devenit Oculta atât de puternică încât a reuşit să închidă gura maimuţoilor care ocupă funcţii de lider de partid?. Are DNA-ul atâta forţă, iar politicenii atâtea dosare-n lucru, încât au fost reduşi la tăcere? Observ că de când a venit la putere domnul Premier Cioloş, merge des peste hotare pentru a lua lumină
     Singurul care se mişcă ca peştele în apă în lupta cu guvernul, preşedinţia, procuratura şi instanţele de judecată şi care mai nou a început să fie curtat de televiziuni pentru a fi intervievat este fostul Preşedinte de tristă amintire. Nu vreau să-i fac campanie pronunţându-i numele. Domnul cu pricina, el centrează el dă cu capul şi tot el aleargă şi în poartă să prindă mingea. Se joacă singur în opoziţie, nimeni nu-l deranjează, el face temele de dezbatere în media, se victimizează şi detractează cu aceaşi uşurinţă. Îşi arată muşchii, sigur că nu are, dar dă senzaţia de putere, de multă voinţă, de lider autentic. Toate acestea le face pentru aş pune pielea la adăpost, atacând şi revenind, uitând ce a spus odată, dezminţind şi minţind din nou, el este singurul jucător care se încălzeşte în ringul politic, cei care pot fi sparring parteneri sunt slabi şi neîndemânatici. Tot acest joc îl face pentru a intimida şi a îndepărta discuţiile despre el. Mută bine interesul public acolo unde doreşte.Dosarele penale întocmite pe numele lui, în mod sigur îi face somnul neliniştit, condamnarea fratelui său, simte că a rupt vraja şi puterea ce o avea numele lui în faţa justiţiei. Poate există un Dumnezeu care va face lumină şi în aceste întunecate dosare. În beciul domnesc este loc pentru toată lumea, indiferent de numele ce-l poartă.
      În Ţară începând cu aeroportul Otopeni, apoi Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni se tot întind covoare roşii, Vine Victoria Nuland, această sperietoare americană.
Nu am înţeles niciodată de ce această asistentă a secretarului de stat din SUA este primită de ministrul de externe român, în loc să fie primită de un omolog de al ei adică un secretar al ministerului de externe, conform protocolului. Asta este ca pe timpul când Ţara era ocupată de turci, iar un başibuzuc din armata turcă se putea comporta cu domnitorul român în mod umilitor. La asta mă duce gândul când această Nuland este primită peste tot pe covorul roşu şi de cei mai înalţi demnitari de stat. Ceauşescu care era „analfabet” era primit de preşedinţii americani, preşedinţii americani îl vizitau pe Ceauşescu la Bucureşti. Acum am decăzut, este posibil ca în viitor SUA să ne trimită direct femeia de serviciu de la toaleta secretarului de stat american, indiferent cine va veni noi vom lua poziţia de drepţi, aşa face colonizatul, în faţa colonializatorului.
      Îmi amintesc de o scenă dintr-o carte, ocupantul dăduse ordin ca toţi cetăţenii oraşului ocupat să salute printr-o plecăciune o momâie care întruchipa stăpânul, cine nu se supunea era pedepsit. Să avem răbdare vom păţi şi asta, să vezi îngesuieli la închinăciuni, mai ceva ca la sfintele moaşte.
Dumnezeu să ne apere de propriile noastre gânduri rele!
Dumnezeu să apere România! 
Mulţumesc pentru poză : evasile.com



172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu


  La 15 ianuarie 1850 se năştea la Ipoteşti, Mihai Eminovici, cel de-al 7-lea copil din cei 11 pe care îi va avea tatăl său căminarul Gheorghe Eminovici şi mama sa Raluca Eminovici.
Nu voi descrie biografia marelui poet, voi încerca numai să spun câteva cuvinte, atâtea câte pot eu, despre ce a însemnat această fiinţă meteorică pentru mine.
Când pronunţ numele Eminescu, Iosiv Vulcan a schimbat numele din Eminovici în Eminescu, mă gândesc la poezia istorică, la poezia de dragoste, la basmele scrise, la articolele critice scrise în presa vremii chiar şi împotriva partidului pe care îl agreea.
   Nu pot să recitesc poezia „Scrisoarea a III” fară să nu las câteva lacrimi amare să ude fila cărţi, nu pentru vitejia lui Mircea, nu pentru demnitatea Bătrânului ce a ştiut să-l înfrunte pe neînvinsul Baiazid, ci pentru slăbiciunea, laşitatea, lipsa de demnitate, umilinţa, hoţia, celor ce stau în scaunul ocupat odată de marele Mircea. Tot în poezia istorică caută eliminarea relelor din ţară atunci când întreabă şi invocă venirea celui ce a fost Vlad Ţepeş :
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
O Doamne, dacă îl vezi pe Ţepeş, Mărite Poet, trimite-l, acum e mai mare nevoia decât atunci. De altfel poezia de mai sus nu este numai despre Vlad Ţepeş, este poezia geniului, despre modul în care percepe  viaţa.
Poezia despre dragoste este înălţătoare, triumfătoare, dar şi trădătoare.
Geniul şi anticiparea ştiinţifică a lui Eminescu s-a putut observa în multe lucrări, dar cu precădere în Luceafărul şi La Steaua.
Eminescu este la fel de important pentru noi cum sunt: munţii, Dunărea, ori Marea Neagră.
„Dunăre de nu aveam, Jiul Dunăre făceam”, ne spune poetul V. Carianopol. Eminescu de nu aveam, munţii noi îi dărâmam şi-un Eminescu făceam.
    172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Sunt destui detractanţi care vor să-l scoată pe Eminescu din literatura română. Cred că este suficient răul făcut de Maiorescu  împreună cu soţia lui Slavici, la ordinul consulului imperiului Austro-Ungar, atunci când, deşi sănătos, Mihai Eminescu a fost închis în casa de nebuni, la vârsta de numai 33 de ani.
Au scris mulţi despre Marele, Inegalabilul, Românul, Mihai Eminescu, eu nu am făcut astăzi decât să reamintesc românilor că acum 172 de ani s-a născut Omul Nepereche.
Mulţumesc pentru poză :marianaqurza.ro

166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

  

  La 15 ianuarie 1850 se năştea la Ipoteşti Mihai Eminovici, cel de-al 7-lea copil din cei 11 ce îi va avea tatăl său căminarul Gheorghe Eminovici şi mama sa Raluca Eminovici.
Nu voi descrie biografia marelui poet, voi încerca numai să spun câteva cuvinte, atâtea câte pot eu, despre ce a însemnat această fiinţă meteorică pentru mine.
Când pronunţ numele Eminescu, Iosiv Vulcan a schimbat numele de Eminovici în Eminescu, mă gândesc la poezia istorică, la poezia de dragoste, la basmele scrise, la articolele critice scrise în presa vremii chiar şi împotriva partidului pe care îl agrea.
   Nu pot să recitesc poezia „Scrisoarea a III” fară să nu las câteva lacrimi amare să ude fila cărţi, nu pentru vitejia lui Mircea, nu pentru demnitatea Bătrânului ce a ştiut să-l înfrunte pe neînvinsul Baiazid, ci pentru slăbiciunea, laşitatea, lipsa de demnitate, umilinţa, hoţia, celor ce stau în scaunul ocupat odată de marele Mircea. Tot în poezia istorică caută eliminarea relelor din ţară atunci când întreabă şi invocă venirea celui ce a fost Vlad Ţepeş :
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
O Doamne, dacă îl vezi pe Ţepeş, Mărite Poet, trimite-l, acum e mai mare nevoia decât atunci. Dealtfel poezia de mai sus nu este numai despre Vlad Ţepeş, este poezia geniului, despre modul în care percepe  viaţa.
Poezia despre dragoste este înălţătoare, triumfătoare, dar şi trădătoare.
Geniul şi anticiparea ştiinţifică a lui Eminescu s-a putut observa în multe lucrări, dar cu precădere în Luceafărul şi La Steaua.
Eminescu este la fel de important pentru noi cum sunt: munţii, Dunărea, ori Marea Neagră.
„Dunăre de nu aveam, Jiul Dunăre făceam”, ne spune poetul V. Carianopol. Eminescu de nu aveam, munţii noi îi dărâmam şi-un Eminescu făceam.
    166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Sunt destui detractanţi ce vor să-l scoată pe Eminescu din literatura română. Cred că este suficient răul făcut de Maiorescu  împreună cu soţia lui Slavici, la ordinul consulului imperiului Austro-Ungar, atunci când, deşi sănătos, Mihai Eminescu a fost închis în casa de nebuni, la vârsta de numai 33 de ani.
Au scris mulţi despre Marele, Inegalabilul, Românul, Mihai Eminescu, eu nu am făcut astăzi decât să reamintesc românilor că acum 166 de ani se năştea Omul Nepereche.
Mulţumesc pentru poză :marianaqurza.ro

miercuri, 13 ianuarie 2016

Confesiuni III. Maria

      
       Masa de seară s-a desfăşurat într-o atmosferă de dragoste, fiecare fel de mâncare era însoțit de un sărut din partea femeii. Într-un târziu s-au ridicat de la masă,  în timp ce strângea vasele Nicole i-a aruncat peste umăr:
-în seara asta poţi să dormi în fânărie dacă vrei, bărbatul a înţeles mesajul soţiei, se întâmpla în fiecare lună la o anumită dată. Au mai discutat despre problemele care trebuiau rezolvate în ziua următoare, apoi, cu o pătură şi un cearșaf în mână a urcat în fânăria unde tocmai depozitase o căruţă cu fân. Mirosul de iarbă uscată, amestecat cu cel al  florilor din fân, era aromat, ameţitor, imbietor. George a întins pătura şi s-a trântit în culcuşul moale şi plăcut. Privea prin lucarnă* un colţ de cer ce se vedea din fânărie, stelele, ca nişte mici beculeţe puse de o mână meşteşugită pe tavanul cerului, străpungeau întunericul cu luminile lor pîlpâitoare. Se spune că atunci când moare un om, cade o stea, asta însemna că fiecare om are o stea a lui. Bărbatul se uita pe cer în căutarea astrului său. În afara pâlpâirilor luminoase precum artificiile într-un brad, nu a descoperit nimic. Steaua lui rămânea necunoscută, știa că este acolo în marea de stele, o simţea, dar nu o putea localiza.
     Privind la cer ameţit de mirosul fânului, gândurile lui George au zburat în trecut. Îşi amintea perfect momentele de la cununia religioasă atunci când, în frunte cu preotul și ei, tinerii însurăței, încadrați de nași, s-au rotit în jurul sfintei mese în timp ce preotul cânta Isaia dănțuiește. Seara, invitații fuseseră poftiți să intre la mesele puse în cortul uriaș amenajat în grădină din niște prelate întinse pe pari bătuți în pământ cu lăstăreală ca la casă, prelatele fuseseră luate de la câțiva șoferi care cărau legume de la colectiv pentru GEVACOOP. Totul a fost bine, afară de câteva rude, venite din alte sate, care au înțeles că nunta s-a terminat abia joi, după ce fusese mâncată și cea din urmă sarma, iar socrul mare tăiase  gâtul singurei orătănii rămasă pe bătătură, o porumbacă speriată care, văzându-se fără suratele ei, începuse să cânte cocoșește. Socrul mic a luat, când a plecat cu nevasta şi neamurile lor, unica sticlă cu vin ce mai rămăsese și pe care soacra mare o pitise după un dulap în cămară, însă nasul fin de bețiv profesionist al socrului mic o găsise chiar și acolo unde soacra mare o considerase în siguranță.
După ce au închis poarta în urma ultimului musafir, mulțumind Domnului că totul se sfârșise cu bine, tinerii însurăței au făcut curăţenie și şi-au ajutat părinţii să returneze în sat mesele, scaunele, vesela şi tot ce se mai împrumutaseră pentru a trece cu bine petrecerea ocazionată de nuntă. 
     A trecut timp de atunci. Nu aveau prea mulţi prieteni. 
   Nicole era o croitoreasă apreciată în sat, își făcuse ucenicia la o bătrână croitoreasă de lux, ce, în tinerețea ei, fusese doi ani la pension. Mamă-sa insistase foarte mult pe lângă coana Eleonora, croitoreasa, să-i primească fata ca ucenică, însă, până nu și-a pus sfințitul obraz părintele Gherasim pe lângă Eleonora, despre care vorbea lumea că o spovedea când și când până spre dimineață la primul cântat al cocoșilor, nu a fost chip să fie înduplecată. Cât timp a ucenicit, mai mult a slugărit în gospodăria Eleonorei, croitoreasa nu i-a arătat nici măcar cum se bagă ața pe urechile acului, îi spunea mereu, cu o anumită aroganță pariziană vorbind fornăind pe nas, că: „meseria se fură, nu stă meșterul din treabă să-i arate ei ce și cum”. Abia la sfârșitul anului al doilea când Eleonora a pus-o să croiască o bluză de damă fără șablon, doar după măsuri, a înțeles că Nicole avea mâini de aur. De atunci a învățat-o tot ce știa ea, iar de câte ori se împotmolea, Nicole mergea la „Doamna” cum o alinta ea, să o descurce cu noul model pe care il ceruse o fătucă plimbată pe la oraș. Au rămas prietene până ce Eleonora s-a petrecută din astă lume, însă nu înainte de a-i fi lăsat ca moștenire frumoasa ei mașină de cusut „Singer” dintr-o ediție limitată. 
    Multe femei îi treceau pragul casei, mai ales după ce Eleonora părăsise lumea asta rămăsese singura croitoreasă, una voia o fustă, alta o rochie, alta o bluză. De fiecare dată George părăsea încăperea când Nicole trebuia să ia măsură femeilor, le lăsa să se probeze cu hainele în intimitate. Într-una din zile a venit fără veste acasă, a deschis uşa şi ...surpriză, în faţa lui îşi etala sânii voluptoşi o tânără femeie, soţia a aruncat repede o haină Mariei, aşa se numea fata ce făcuse topless în faţa lui. Însă Maria nu s-a grăbit să-și ascundă nurii. Nicole l-a certat pe George pentru intrarea năvalnică, explicându-i că a pus-o pe Maria într-o situaţie jenantă. Clienta a luat apărarea bărbatului lăsând să se înţeleagă că nu a deranjat-o, fiindcă, a continuat ea, dacă cineva are ceva frumos e bine să arate şi celor doritori să vadă.
    Obrajii lui George au roşit la aluzia mai mult decât insinuantă a femeii, a părăsit încăperea, nu înainte de a mai arunca o privire asupra Mariei. Aceasta s-a uitat provocator în ochii lui, susţinându-i privirea. Toate aceste ocheade nu au scăpat privirii agere a lui Nicole, din acea clipă şi-a zis că nu o va mai primi în casa ei pe neruşinata de Maria, sigur, întâi îi va termina rochia începută.
George a revenit în casă abia după ce clienta plecase, chiar mai lăsase să treacă un timp. Faţă în faţă cu nevasta, a privit pe lângă ea, se simţea vinovat pentru privirea plină de pofte aruncată sânilor Mariei. Nicole a văzut sentimentul de vinovăţie întipărit pe faţa lui, apoi, cu înţelegere, l-a prins de mână s-a uitat în ochii lui unde a citit regretele pentru incidentul cu Maria cea cu sânii mari, de bucurie l-a sărutat şi mângâiat.
      -Când ne-am căsătorit, şi-a început Nicole vorba, m-ai considerat cea mai frumoasă femeie, de atunci au trecut ceva ani, au apărut alte fete, cu sânii mai mari şi mai tari decât ai mei, cu picioarele lungi şi pulpe rotunde, cu trupul de felină şi faţa de păpuşă. Sigur că îţi plac, de multe ori şi eu mă uit cu plăcere la ele, asta nu înseamnă că trebuie să-ţi faci un ţel în viaţă din a le avea pe toate, nu vei putea să le ai şi din această cauză vei fii nefericit. Trebuie să-ţi doreşti ce poţi avea, fără complicaţii, fără să ne ocolim privirea, trebuie să trăim pentru noi amândoi. Nu uita, chiar și bobocii, care abia se deschid acum, vor ajunge flori mature, după aceea se vor ofili, apoi vor apărea alți boboci, alte flori și tot așa. Dumnezeu nu ne-a binecuvântat cu copii, eu voi fi fata ta, copilul tău, iar tu băiatul meu pe care-l voi iubi, ocroti, dezmierda şi apăra cu propria mea viaţă. George a lăsat privirea în pământ, cuvintele nevestei loviseră necruţător, avea dreptate, o dorea pe Maria şi în acel moment, de adâncă remușcare, parchetul oglindea chipul femeii cu sânii mari şi buze senzuale. S-a scuturat, voia să alunge imaginea deja fixată pe retină, aceasta revenea obsesiv.
      -Ai dreptate femeie, zise soţul părăsind încăperea. S-a plimbat prin curte fără ţintă, nu putea să-şi abată gândul de la frumoasa Maria, nici în casă nu putea intra, ochii iscoditori ai nevestei ar fi observat că este departe cu gândul. A ieşit la poartă, fiind vară oamenii erau la munca câmpului, nimeni nu era pe uliţă, s-a uitat în sus, în jos, nimeni. Nici în casă nu putea intra, a plecat pe câmp să vadă un loc cu porumb. Păşea pe poteca bătăturită ce traversa loturile cultivate ale sătenilor, un fir de porumb crescut mai în marginea potecii l-a lovit peste faţă, nu l-a simțit, era într-un fel de transă.
      A rătăcit fără o ţintă precisă până ce soarele, obosit, a început să coboare spre locul de odihnă, trist, și-a spus în gând, o dată cu apusul a mai trecut o zi, mâine va fi o nouă zi, de fiecare dată va fi un alt răsărit de soare, o altă zi distinctă, unică și irepetabilă. 
    Cu mâna streaşină la ochi, nevasta se uita înaintea lui, într-un târziu l-a văzut venind pe poteca din grădină. A privit spre el surâzătoare, cu dragoste, fără reproş, nu l-a întrebat nimic, doar George, considerându-se vinovat și-a motivat absența: am fost în țarină, să văd porumbul.
       -Bine, a zis soţia, acum hai să mănânci, apoi să dormi  o oră, două, fiindcă mergi la muncă, ştii cât e de greu serviciul de noapte. Ascultător, bărbatul nostru a făcut cum bine i-a spus femeia.
.................................................................................................................................................................
*Lucarnă- ferestră, sau un luminator în acoperişul unei construcţii.

Va urma,

Mulţumesc pentru poză :projectshanks.com




marți, 12 ianuarie 2016

Prostituţia din presă

     
Ştire bombă ambalată ca o mare realizare, ca un mare câştig, România TV anunţă că la emisiunea lui Victor Ciutacu vine nimeni altul decât Traian Băsescu. Am urmărit promo-ul de câteva ori, aveam impresia că visez. Mark Twain spunea, citez: „un om care nu citeşte ziarele este un om neinformat, în schimb, un om care citeşte ziarele este un om dezinformat”. Aşa este şi cu mass media românească, dacă citeşti un site, un ziar, sau asculţi aceeaşi ştire la radio, ori TV, fiecare va avea o părere şi va face orice pentru ca tu, consumatorul de media, să-l asculţi pe el. Dacă îndrăzneşti să ai altă părere să zicem faţă de cei de la B1, ori Antena 3, talibanii ascultători ai celor două posturi îţi vor scoate ochii dacă îndrăzneşti să aduci păreri contrare celor exprimate de posturile TV menţionate. Fac precizarea că posturile TV Antena 3 şi B1 sunt situate pe poziţii antagonice.
Să revin la ştirea potrivit căreia omul de tristă amintire pentru România, l-am numit pe Băsescu, va fi prezent într-o emisiune a lui V. Ciutacu la România TV.
        Cu ani în urmă Traian Băsescu îl numise pe Ciutacu tonomat în euro la postul lui Voiculescu. Toţi au sărit ca arşi la această etichetare făcută de Preşedintele de la acea vreme al statului.
Ruperea legăturilor dintre politicianul Băsescu, care nu contenea să-i înjure pe toate drumurile pe cei de la Atena 3 şi România TV, şi jurnaliştii acestor posturi părea iremediabilă.
M-am înşelat, aşa cum o mămăligă rece când face coajă nu te înduri să o arunci, o cureţi de coajă şi de foame o mănânci, aşa şi aceşti aşa zişi jurnalişti scuipă pe propriile păreri, apoi linge flegma pentru a da bine la reting.
Când vorbim despre prostituţie, nu trebuie să ne gândim numai la amărâtele care fac trotuarul aşteptând un TIR-ist să le dea de lucru şi bani pentru o bucată de pâine pentru copii ce rabdă de foame acasă. Prostituatele de pe centură îşi pun poalele în cap de foame, pe câţiva bănuţi, din care îi mai ia şi peştele.
Prostituţia, din mass media, se face pe bani mulţi, aici se manevrează mulţi bani, se spală mulţi bani. Aici se albesc banii şi feţele înegrite în rele ale politicienilor şi infractorilor.
Două veşti au ţinut capul de afiş al emisiunilor televizate : divorţează Cristi Borcea şi cea de-a doua cum va arăta copilul lui Borcea şi al Valentinei Pelinel. Asta e media românească.
Acum la România TV se dau toţi de ceasul morţi să întindă covorul roşu pentru a-l primi pe cel ce a distrus România. Sunt sigur că întrebările au fost trimise în plic, pentru a nu creea neplăceri marelui invitat.
Pentru reting, pentru bani, nu mai există deontologie în presă, există numai slugărnicie, parvenitism şi prostituţie. Nu contează adevărul, contează banul. Telespectatorul este manipulatul de serviciu, este omul care înghite minciunile şi plăteşte pentru ele.
      Nu credeam să văd, vorba lui Caragiu : „pe Teaşcă pupându-se cu Federaţia de fotbal, pe Năstase pupându-se cu Smith şi pe Ciutacu cu Băsescu. Halal să vă fie!
       Dumnezeu să ne apere de prostituţia politică şi cea jurnalistică.
Mulţumesc pentru poză : karikaturapolitika.wordpress.com

luni, 11 ianuarie 2016

De la Preşedinţie la Monarhie Constituţională

      Pe faceebok şi nu numai, se discută mult şi steril despre necesitatea unei monarhii constituţionale, ca singur mijloc de eradicare a corupţiei şi a dezvoltării economice a României. În câteva articole am combătut aceste idei, considerând că oricum ar fi, tot politicienii conduc Ţara.
Doamna Păun Maria Liliana, fără a insista prea mult în susţinerea idei de monarhie constituţională, a reuşit să mă determine să analizez această posibilitate. Vreau să spun de la început că nu pledez pentru o anume dinastie.
Din 1990 şi până în 2004 colaborarea dintre Preşedinte şi Primul Ministru a fost în linii mari bună, sigur au existat frecuşuri, dar fără să facă deliciul presei şi să dea o notă de barbarism politic
După alegerile din 2004, odată cu venirea la putere a Preşedintelui Traian Băsescu, om cu o personalitate puternică şi caracter îndoielnic, fricţiunile dintre Preşedinte şi Premier au atins cote alarmante. Premierul vorbea de măsurile ce trebuie luate pentru Ţară, Preşedintele le demonta considerându-le dăunătoare .    Perceperea noastră ca stat în afara graniţelor a fost de Ţară neguvernată, sau prost guvernată, atâta timp cât semnalele transmise de către Preşedinte şi Prim Ministru erau întodeauna contradictorii. Cu o pauză pe vremea guvernării Boc , când de fapt Băsescu conducea din umbră tot ( guvern, servicii , parlament, justiţie), a fost linişte şi bună colaborare între instituţii şi asta pentru că Premierul de atunci a cedat frâiele executivului în mâna Preşedintelui. Cearta dintre Preşedinte şi Premier s-a acutizat pe vremea lui Băsescu Preşedinte, Ponta Prim Ministru. Pur şi simplu fiecare discuta de o altă Ţară, deşi sunt limitate posibilităţile de amestec ale Preşedintelui în problemele executivului, orice măsură era luată de guvern era pusă la zid de preşedinte. Orice lege era adoptată de Parlament ulterior era respinsă sau contestată la Curtea Constituţională de către Preşedinte. Toate acestea erau făcute numai pentru a da bine la electorat, pentru a arăta cine-i şeful, nicidecum din raţionamente de bun simţ, era un politicianism dus până la deşănţare. O politică făcută între două behăieli.
Nu necesitatea de a se găsi cele mai bune soluţii pentru scoaterea României din drumul, aproape fără întoarcere, care duce spre prăpastia ce poate falimenta economia aproape muribundă a României, îi mâna pe aceşti oameni în lupta lor sterilă, ci posibilitatea de a câştiga puncte în faţa electoratului, pozând fiecare în salvator, sau arătându-le oamenilor necăjiţi, care aşteaptă ca aceea pe care ei i-a ales să facă o minune pentru salvarea Ţării, „vedeţi cum mă iau de el şi cum îl fac ca pe o albie de porci, eu ştiu, eu înţeleg, eu Băsescu sunt salvatorul vostru”.
      M-am aşteptat ca odată cu alegerea noului Preşedinte K. W. Iohannis lucrurile să intre pe făgaşul normal, starea conflictuală dintre Palatele Cotroceni şi Palatul Victoria, sediul celor doi reprezentanţi ai executivului Ţării, să înceteze. A fost o simplă dorinţă, din ce în ce se dovedeşte că noul Preşedinte are înclinaţii dictatoriale pe linie executivă şi de turist ahtiat după locurile exotice pe linie familială. Dorinţa expresă a lui Iohannis de a avea propriul guvern, propriul Parlament şi propria Ţară, iese din toate prevederile constituţionale. Cheltuielile făcute de către administraţia prezidenţială sunt uriaşe. Toată această întrecere dintre Preşedinte şi Prim Ministru, dintre Preşedinte, Parlament şi celelalte instituţii ale statului sunt numai pentru a câştiga voturile cetăţenilor, existând todeauna o campanie electorală şi de aici imposibilitatea ca Ţara să fie condusă în folosul cetăţenilor. Din tot acest circ bun pentru media, câştigă oculta străină, ei având interese în destabilizarea politică şi economică a Ţării.
Văd ca o posibilitate de a ieşi din acest perpetuu conflict dintre Preşedinte şi Premier, monarhia constituţională.
       Regele nu va fi deasupra legilor, ci integrat lor, iar dacă se întâmplă ca regele să încalce Constituţia ( chiar şi regele e om, deci supus greşelii), să poată exista Instituţia abdicării, aşa cum la Preşedinte există Instituţia Suspendării, ulterior a demiterii. Sigur amănuntele pot fi discutate de constituţionalişti, Parlament, etc.
Regele nu va fi în conflict deschis cu Primul Ministru din simplul motiv că monarhul nu este membru de partid şi nu participă în campania electorală.
Întreţinerea unei curţi regale nu este mai costisitoare decât întreţinerea casei prezidenţiale a lui Iohannis.
Candidatul pentru funcţia de prim ministru să fie ales de către partidul, sau alianţa politică ce deţine majoritatea configurată în Parlament, regele având numai rolul formal de al desemna drept candidat, fără a se putea opune. Singurul for care poate aproba, sau demite un guvern, rămâne Parlamentul. Monarhul ia act de decizia Parlamentului, fie pentru a semna decretul de investitură a guvernului, fie ia act de demiterea guvernului prin Moţiune de Cenzură.
Regele nu va avea voie să colaboreze cu partidele politice decât în cadrul instituţional.
       Campaniile electorale pentru alegerea Preşedintelui nu vor mai exista, în acest fel guvernul nu va mai trebui să ia anumite hotărâri cu iz electoral, în an electoral prezidenţial.Deasemeni de loc de neglijat, sunt şi banii economisiţi prin anularea scrutinurilor prezidenţiale.
        Nici monarhia constituţională nu va fi forma de organizare ideală, dar cred că se va dovedi mai eficientă decât forma actuală de conducere , care de departe este un dezastru.
Probabil că se vor polariza şi în jurul curţii regale găşti de pupincurişti, fripturişti şi profitori. Prin monarhie Ţara nu va scăpa de eventualii Dinu Păturică, dar este foarte probabil ca, poliţia, procuratura şi justiţia să devină independente, în acest fel corupţia ar putea fi controlată, chiar dacă nu va putea fi eradicată.
Cine ar putea fi viitorul rege, nu ştiu, nici dacă va fi femeie sau bărbat. Istoria a demonstrat de-a lungul timpului că femeile pot fi adevăraţi „Bărbaţi de Stat”, iar „Bărbaţii de Stat” din rândul masculilor să fie nişte inşii fără ouă şi sânge în instalaţie. Exemplul elocvent, Premierul Poloniei o femeie mare Bărbat de Stat. Consider că şi Regina Marii Britanii este o femeie care va intra pe uşa din faţă în istorie. Acest articol va produce animozităţi, atât din partea republicanilor, dar şi din partea monarhiştilor. Îi rog pe toţi să ia act de faptul că este un simplu articol care analizează după puterile mele nişte situaţii de fapt

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...