Confesiuni IV . Maria partea a doua.

      

   A trecut o săptămână de la întâlnirea cu Maria, viaţa lui George îşi intrase în normal, femeia cu nuri frumoşi dispăruse ca o nălucă. Nicole observase că bărbatul ei se lecuise, nu se mai gândea la meteorica idilă. 

   Era într-o duminică dimineaţă, amândoi soţii erau liberi şi sporovăiau veseli în bucătărie având în faţă,  pline cu cafea aburindă, ceştile din porţelan fin, cadou primit la nuntă de la o mătușă cu pretenții de doamnă ce locuia de ceva timp la oraș. George îi povestea o întâmplare nostimă de la serviciu cînd s-au auzit bătăi în uşă, s-au uitat unul la altul, apoi Nicole a deschis uşa, în faţa ei stătea Maria îmbrăcată cu o fustiţă foarte scurtă, un tricou strîns pe corp, cu sânii ridicaţi gata să perforeze tricoul.

-Am venit la probă, spuse Maria cu nonşalanţă, aruncând o privire peste umărul gazdei

-Bine, intră, îi zise nevasta, dându-se la o parte din uşă, pentru a lăsa femeia să treacă.

    La salutat cu un gest languros pe George, apoi s-a aşezat picior peste picior pe scaunul din faţa bărbatului, pe care, până să vină ea, stătuse Nicole. Poziţia picioarelor încrucişate ridicase şi mai sus fustiţa. George a aruncat o privire scurtă spre musafiră, oprindu-se asupra picioarelor dezgolite până la coapse din care se vedea o margină roză din lenjeria intimă. Nicole privea toată această scenă cu mânie în suflet, printr-un gest scurt a dat de înţeles bărbatului că este timpul să părăsească încăperea. George, cu părere de rău, s-a ridicat de pe scaun, în drumul spre uşă a mai privit o dată în decolteul, generos al Mariei, care acoperea numai sfârcurile sânilor. Era o privelişte frumoasă, George ar mai fi rămas, chiar a încercat să o înduplece pe nevastă-sa să-i dea voie să facă musafirei o cafea, la auzul acestei propuneri, Nicole a şuierat ca o şerpoaică :

        -Nu este nevoie, Maria se grăbeşte, nu vreau să o reţin mai mult decât e necesar.

        Bărbatul ruşinat fiindcă a fost apostrofat în faţa musafirei, a aruncat o ultimă privire femeii care era pe cale să producă o criză de gelozie în familie. Maria i-a întors privirea, era una languroasă, incitantă, cu o doză de nesimțire. Nimic nu părea să o atingă, era obişnuită cu răutăţile, pe care, dealtfel, de cele mai multe ori, ea le provoca.

Soţul a ieșit din cameră puțin nervos și cu pașii apăsați a mers la poartă, apoi a plecat pe drumul pe unde urma să meargă şi Maria, a mers o bucată bună din cale, după care s-a întors, sperând, astfel, să se întâlnească ca din întâmplare cu ea.

    Nicole a terminat repede cu proba cu rochiței, cu ochii în ochii Mariei a anunţat-o că îi va duce ea rochia, acasă, când va fi gata, nu va trebui să mai vină. Totodată a atenţionat-o că pe viitor ar fi bine să-şi găsească altă croitoreasă, ea va fi foarte ocupată şi nu o va mai putea servi. Aluzia era destul de directă, Maria a promis senină că aşa va face. O privire mai atentă ar fi observat răutatea şi dorinţa de răzbunare întipărită pe faţa frumoasă a lui Nicole.

     George mergea încet, spera să se întâlnească cu aceea care îi tulburase pentru a doua oară liniştea. Cu puţin înainte de a ajunge acasă bărbatul s-a întâlnit cu Maria, această a trecut foarte aproape de el, atingându-se chiar, moment în care i-a şoptit că obişnuieşte să se culce foarte târziu, că părinţii s-au mutat în altă parte, iar poarta nu o încuie niciodată, George a zis „bine”, fără să se oprească. Toate acestea au fost spuse dintr-o suflare, nimeni nu ar fi putut observa schimbul de mesaje.

    George s-a întors acasă bulversat, însă își impusese să se poarte cât mai natural ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Când el a intrat în casă, Nicole îşi făcea de lucru prin sufragerie, ştergea praful inexistent de pe bibelourile din vitrină, le ştergea de parcă voia să le dea altă formă, se gândea la nesimţita care îi provocase bărbatul. Nevasta realiza că Maria putea avea trecere la George, era tânără, frumoasă, ştia, ca o adevărată negustoreasă, să-şi pună pe tarabă tot ce avea mai frumos, cum îndrăzneala nu-i lipsea, afișa cu multă nonșalanță și ostentație tot ce putea fi expus și câte puțin și din ce trebuia ținut ascuns privirii celor străini. 

    Nicole s-a privit în oglindă, cu mândrie a observat că încă avea sânii frumoși, însă nu mai aveau fermitatea de odinioară şi ea are picioare frumoase, doar că nu mai sunt la fel de rotunde şi nici buzele nu mai sunt atât de fragede. Bărbatul ei la 30 şi ceva de ani era svelt, cu trup proporţionat, cu umeri largi, ochii, mai ales ochii mari şi căprui  cu sprâncenele faraonice făceau să întoarcă privirile fetelor tinere. Hotărârea Nicolei era luată, va face tot posibilul să rămână însărcinată. Un copil îl va lega pe George mai mult de ea. Era un război mut între ea, Maria şi toate celelalte fete care ar putea fi rivalele ei. Nu îi va reproşa nimic bărbatului, prin gelozia ei l-ar îndepărta şi mai mult. Gelozia este infernul, este arma distructivă a unei familii, iar ea voia să aibă această familie, de aceea se va face că nu vede eventualele escapade ale soţului. Avea să ignore deraparea lui, mai devreme, ori puțin mai târziu, se va aduna şi avea să se întoarcă spăşit la ea.  Atunci îl va judeca, până atunci va strânge din dinţi. Se gândea în acelaşi timp că este posibil ca lucrurile să nu decurgă aşa cum a preconizat. Nu avea altă soluţie decât să aştepte şi în acelaşi timp să lupte pentru aș păstra familia intactă. Un singur lucru ştia, va strânge din dinţi, îşi va muşca limba dacă va fi nevoie, dar scandal nu va face, nici măcar nu-i va reproşa ceva. Din contră, se va comporta ca şi cum toate lucrurile sunt în regulă.

      Au trecut câteva zile, era într-o miercuri seara târziu, soarele plecase demult la culcare. Peste sat se aşternuse întâi înserarea uşoară precum o ceaţă de primăvară, apoi cum nu se arăta luna, un întuneric greu apăsător s-a lăsat peste sat. George venea de la o rudă unde rezolvase o daraveră cu nişte bani pe care îi împrumutase cu mult timp în urmă și pe care nenea Gheorghe, așa se numea ruda, uitase să-i returneze. Păşea îngândurat pe uliţa neagră a satului, atent la cel mai mic zgomot, deodată a auzit o şoaptă ca un clinchet de cinel: „bună seara George, nu te opreşti o clipă?”, bărbatul s-a întors spre locul de unde s-a auzit suava voce, prin portiţa deschisă a zărit silueta binecunoscută a Mariei. A făcut câţiva paşi, s-a apropiat de ea, apoi a şoptit: „îmi era dor de tine”. Femeia a sărit în braţele bărbatului, gura lacomă a femeii a cuprins într-un sărut prelung buzele lui. Cu un gest larg, făcut cu mâna, l-a invitat să intre în casă, mergeau greu, femeia lacomă nu lăsa gura bărbatului. Doar ce ajunseseră în pragul uşii și, plini de dorință, au început să-şi arunce hainele de pe ei. Atracția erotică era mare, foamea de sex furat era puternică, în toată casa te puteai împiedica de pantofi, ciorapi, tricouri şi lenjerie intimă. Nu era iubire, nu era dragoste, era dorinţa animalică, era păcatul ancestral în forma lui brută manifestat prin sex. Erau în al nouălea cer, era sexul interzis, furat, era fructul oprit. Înlănţuinţi şi dezlănţuiţi cei doi tineri trăiau clipa, timpul se pierduse, erau ei singuri şi lumea de dincolo de zidurile casei. Într-un târziu, epuizaţi, s-au desprins din îmbrăţişare. George a privit spre femeia care îl făcuse fericit pentru o clipă, a sărutat-o aproape indiferent, apoi a părasit încăperea. Era precum Adam după ce gustase din mărul interzis, ruşinat de gestul făcut. Era fericit ca un sportiv care câştigase un trofeu, dar care ştia că trişase.

Va urma.