Confesiuni. La cosit I

       

   S-a trezit dis de dimineaţă determinat, ca până ce se luminează de ziuă, să ajungă la locul unde avea trifoiul de cosit. S-a uitat cu drag la femeia care încă dormea, era cald, piciorul, ieşit de sub cearșaful ce-i acoperea restul trupului, arăta o pulpă rotundă, bronzată cu carnea tare de femeie tânără obișnuită cu munca. Abia i se simțea respiraţia,doar buza de sus se ridica decâte ori expira, a mângâiat-o pe părul lung şi şaten, apoi, fără zgomot, a ieşit din cameră. Aerul răcoros l-a trezit definitiv, înviorat şi plin de forţă, după ce băuse o cană mare cu  cafea neagră și amară, cu coasa la spinare şi traista cu ciocârdeie* în mână, a plecat la drum. Era singur pe ulița prăfuită, era o liniște profundă, ai fi crezut că satul nu este locuit dacă nu s-ar fi auzit cocoșii care cântau de ziuă. Cu pași hotărâți a tăiat satul în două până în locul unde drumul satului făcea cruce cu rigla care ducea în câmp, dacă apuca în stânga ar fi ajuns la gârlă, a cotit în dreapta pe drumul ce ducea spre țarina unde-și avea trifoiul. După vreo sută de pași a intrat în porumb pe o potecă îngustă, de aici era ca și ajuns la locul lui unde trifoiul era mai înalt de genunchiul lui. În capul locului a mulțumit Domnului că i-a purtat pașii cu bine, și-a făcut o cruce mare, iar în gând a rostit o rugăciune scurtă, așa îl învățase ăl bătrân când i-a pus coasa în mână cu vreo șaisprezece ani în urmă. Tot de la el învățase cum se bate coasa, cum să o țină pe nicovală să nu se aducă în gură în timp ce o bate. A aruncat un ochi de cunoscător asupra întregii tarlale cu verdeaţa ce trebuia cosită; după socotelile lui ar fi trebuit ca până în seară să termine treaba. Şi-a făcut o cruce mare, apoi după un Doamne Ajută s-a apucat de cosit. Coasa, bine ascuţită, şuiera prin trifoiul ud, brazdă după brazdă, coasa înainta prin iarba rouată, în urma lui rămânea o potecă cu trifoi tăiat. Bărbatul silea să ajusteze cât mai mult din lotul cu trifoi, în curând avea să vină căldura, atunci îi va fi mai greu. După un timp, când soarele se urcase de trei suliţe pe cer, iar locul era mai mult de un sfert cosit, a început să se uite în lungul drumului pe unde trebuia să vină nevasta cu mâncare. Cu mâna streaşină la ochi, bărbatul scruta zarea, se uita prin lanul de porumb căruia îi dădu-se spicul, pe aici trebuia să ajungă, pe poteca ce străbătea locurile cultivate cu porumb şi grîu. În locul spicelor de grâu era mirişte acum, boabele treierate erau puse în saci şi depozitatele în magaziile gospodarilor. Nu se vedea nevasta, coasa nu mai tăia, obosit şi înfometat şi-a luat traista cu ciocârdeie şi coasa, apoi s-a retras la umbra prunului bătrân singurul pom cât vedeai cu ochii. După ce şi-a aşezat nicovala, a început să bată coasa. Lovea ritmic în gura coasei cu ciocănelul special construit. Concentrat asupra muncii, nu a auzit femeia care s-a apropiat de el.

Surprins, a ridicat privirea de pe nicovală, în faţa lui, dreaptă, cu un zâmbet plin de dragoste, era ea, iubita lui. S-a ridicat vioi, oboseala dispăruse ca prin farmec, i-a luat bagajul, apoi a sărutat cu dragoste mâna ce adusese mâncarea. Privea în ochii ei căprui, limpezi, cu nuanţe verzi. Dragostea ce se aprinsese în urmă cu mulţi ani era nealterată, foamea-i dispăruse, privea cu nesaţ chipul frumos din faţa lui. Femeia se lăsa dezmierdată de privirea bărbatului, îi făcea bine dragostea lui şi ea îl iubea la fel ca în prima zi, deşi trecuse mult timp de la primul lor sărut.

-Stai jos omule să mânânci, vei fi obosit de când munceşti, uite, ia o gură de țuiculiță din sticluța asta, femeia i-a pus în mână o sticluță cu țuică de un sfert de litru, gustă din cărniţa asta fragedă de pui, ţi-am fiert şi două ouă moi, aşa cum îţi plac ţie. Mănâncă, între timp trag şi eu o brazdă, două, să te ajut, zise femeia, apoi a luat coasa şi a început să cosească. Bărbatul mânca mestecând încet privind la femeia care trăgea cu coasa ca un flăcău adevărat. Soarele îşi  izbea razele în luciul coasei, femeia rumenă şi frumoasă era mândră fiindcă îşi putea ajuta bărbatul.

     Aproape că uitase de mâncare, se uita cu admiraţie la femeia slăbuţă, dar bine făcută, rochiţa scurtă de vară, lăsa să se ghicească piciorul drept, lung, cu pulpele rotunde şi cărnoase, bluziţa largă, subţire, puţin decoltată acoperea sânii tari şi rotunzi cu sfârcuri obraznice care împungeau cu nonşalanţă în sutien .

Aprinsă la faţă, puţin obosită, femeia continua să cosească, firele de trifoi cădeau tăiate de coasa nemiloasă a frumoasei femei.

     -Gata Nicole, ajunge, i-a strigat bărbatul, lasă, de acum mă ocup eu de cosit, mergi acasă, voi veni şi eu după ce voi găta. S-a apropiat de nevastă, i-a luat coasa din mână, apoi a înfipt coporia cu capătul ascuțit în pământ, a prins femeia în braţe, cu o mână i-a ridicat părul căzut valuri pe umeri, cu cealaltă a cuprins-o peste mijloc, iar gura lui a sărutat faţa aprinsă, femeia i-a răspuns cu dragoste, l-a mângâiat şi încurajat. S-a desprins din îmbrăţişare, l-a  sărutat în fugă pe obraz după care a plecat spre prun pentru a strânge masa. Bărbatul se uita cu plăcere spre femeia care, aplecată fiind, îşi decoperise partea din spate a picioarelor, un fior l-a străbătut pe şira spinării, fluturii din stomac alergau năuci, deşi le văzuse de sute ori, de fiecare dată pulpele dezgolite până sus îi trezeau dorinţe pătimaşe. S-a scuturat ca la vederea unei năluci, a luat coasă şi a început să cosească. Aprig la muncă, ar fi vrut să termine mai repede pentru a ajunge fie şi cu o jumătate de oră mai devreme acasă.

Femeia a pus resturile de mâncare în sacoşă, din vârful degetelor a trimis un sărut bărbatului, apoi, cu paşi vioi, a pornit pe poteca din lanul de porumb. Soarele privea printre spicele porumbului femeia ce se depărta urmărită de privirea bărbatului.

*Ciocârdeie- totalitatea sculelor pentru bătut și ascuțit coasa, nicovală, ciocan, gresie.

Mulţumesc pentru poză : libertatea.ro