Ucraina, stat creat artificial, dar care acum se bucură de susţinerea
occidentală, inclusiv SUA, a făcut o lege a învăţământului prin care elimină
minorităţile. Cum? Simplu! Desfiinţează şcoliile cu predarea în limba etnicilor
români, unguri, etc. De ce a făcut acest lucru? Fiindcă a putut, deoarece fiind
o ţară mare şi cu potenţial, dar mai ales în râcă cu Rusia, SUA şi celelalte
state satelite SUA , o gâdilă la ouă, o mângâie pe cap şi mai ales o asmute
împotriva Rusiei.
Cred că ambasadorul SUA la Kiev a felicitat guvernul ucrainian pentru
încercarea de uniformizare a populaţiei, aşa cum este în SUA, unde, toţi copiii
învaţă în limba engleză, limba maternă este opţională.
Anemicul nostru ministru de externe, mult prea diplomat, a zis ceva despre
această problemă, dar în surdină şi într-un limbaj mult prea elevat pentru
diplomaţia ucrainiană.
Toţi ochii românilor s-au îndreptat asupra liderului român, omul care
ascultă imnul naţional cu mâna la inimă, de crezi că a făcut un atac de angină
pectorală şi eşti gata să suni la 112, cum spuneam, toţi aşteptam de la
Iohannis soluţii. Ei bine, când s-a întâlnit pe culuarele ONU cu preşedintele
ucrainian, Petro Poroşenko, i-a aruncat în scârbă: „bă, vezi că nu mai vin cu
muierea în vizită la voi, nu meritaţi”, în replică liderul ucrainian a zis
:”stai vere aşa, aşa îşi zic şefii de state între ei, ce te-ai supărat”? Al
nostru, înalt cât Piatra Craiului, s-a uitat la el, apoi a plecat în drumul lui,
lăsându-l pe Poroşenko mofluz.
Părerea mea, ca nespecialist, este că, Iohannis a şocat prin gestul lui. Nu
trebuia să taie punţile negocierilor, ale discuţiilor. Din contră, trebuia să
meargă în vizita din Ucraina aşa cum fusese stabilită vizita, că doar nu eram în stare
de război, şi, acolo, să discute calm, argumentat despre motivele care au
determinat Ucraină să dea acea lege de interzicere a învăţământului în limbile
minorităţilor. În funcţie de rezultatul discuţiilor, putea lua o hotărâre
radicală.
Fiind un fin negociator şi diplomat, un mare politician, don Iohannis putea
întoarce lucrurile. Calităţile scrise de mine despre Iohannis, mi-au fost
transmise de el, îmi spune mereu că le
posedă cu siguranţă când ia cuvântul
undeva. Altfel nu am cum să înţeleg modul dispreţuitor în care critică
Parlamentul, deşi nu a fost niciodată membrul al acestei uriaşe instituţii,
ministerul de externe, guvernul în ansamblul său. Nu critică instituţiile de
forţă, să fie din cauza imobilului pierdut cu cântec de fals şi uz de fals? Aşa
zic cârcotaşi că, din cauza acelui imobil dobândit cu rea credinţă lui Iohannis
i-ar cam tremura ismenele. Ştie Luluţa mai bine!
Cine dracu l-a sfătuit să oprească dialogul cu Ucraina, când avea atâtea
lucruri urgente şi grave de discutat cu partea Ucrainiană? Putea discuta despre
Ţinutul Herţei, despre Bucovina de Nord, despre sudul Basarabiei, toate fiind
teritorii româneşti, pe care, în mod abuziv le stăpâneşte Ucraina. În 1991 când
s-a dezmembrat URSS, aceste teritorii trebuiau de drept să treacă o parte R.
Moldova, o parte României, pentru că Ucraina nu a ocupat niciodată aceste
teritorii, ele au făcut parte fie din imperiul rusesc, fie din URSS. În mod
arbitrar şi pe plan de organizare internă a fostului URSS teritoriile mai sus
menţionate au fost date în administrarea Ucrainei din considerente politice, ca
şi Crimeea de altfel.
Astea ar fi fost pentru diplomaţia română, personal pentru don Iohannis,
temă de dezbateri şi negocieri. Ar fi avut ocazia să producă o mărgică, una
mică mititică, dar decât contre şi piedici puse unora şi altora în interior,
mărgica asta externă putea fi ceva. Poate că nu ajungeau la niciun rezultat,
dar era pusă pe tapet, era o temă de negociere în viitor. Doar că don Iohannis
este mare şi tare aici în România, unde este susţinut de ambasadele străine,
pentru că nu este aşa, şi el este un minoritar, un străin, de ce naiba s-ar
zbate pentru o ţară care nu este a lui? Să facem un joc: Ion este trăitor şi
cetăţean al unui stat străin, acel stat se întâmplă să aibă un război cu
România, cu cine ar trebui să ţină Ion? Dacă ţine cu statul de adopţie, este un
trădător pentru România, dacă ţine cu România este trădător pentru statul de
adopţie. Asta da dilemă, Iohannis a ieşit din ea cu fruntea sus, ţine cu ţara
mamă. E de condamnat? Nu, acolo îi trăiesc părinţi, prin urmare acolo îi sunt
rădăcinile, are vreun copil care să-l lege de România? Nu! Are nişte case ca
orice rentier străin. A pus el pistolul la tâmpla vreunui român să-l aleagă
Preşedinte, nu! Prin urmare nu are nici o obligaţie. El a zis aşa într-o doară,
alegeţi-mă! Nici el nu credea, dar românii, bine manipulaţi l-au ales, aşa
ne-am trezit cu el Preşedinte. Aşa s-a trezit şi el preşedinte. E de prisos să
mai amintesc de serviciile române şi străine.
Cred că omorârea lui Ceauşescu în ziua de Crăciun ne urmăreşte ca un
blestem, altfel nu puteam avea preşedinţii pe care i-am avut, clasa politică pe
care am avut-o şi o avem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu