Avocata s-a ridicat în picioare, şi-a aranjat cochet roba, a privit lung
spre inculpaţi, preţ de o secundă s-a
uitat în ochii lui Sprinţaru, voia să-i transmită să aibă încredere în ea. Şi-a
dres vocea, printr-un tuşit discret, apoi a răsfoit filele unei agende groase zăbovind asupra
unor paragrafe scrise de mână şi subliniate cu roşu.
-Onorată instanță, a început să vorbească cu glas calm, fără inflexiuni,
avea faţa împietrită cu un imperceptibil zâmbet îngheţat în colţul buzelor
senzuale, astăzi ne aflăm în faza de judecată a inculpatului Gheorghe
Sprințaru, fost primar al comunei Malu Plecat. Domnul Sprințaru este trimis în
judecată pentru dare de mită. Inculpatul, ortodox practicant, a săvârșit un
cumul de fapte reprobabile, fapte pe care societatea românească le pedepsește
cu asprime. Ce pot să vă spun despre inculpat? Ce argumente pot aduce în
apărarea lui? Multe, dar mă voi limita doar la câteva.
Să nu uităm onorată instanță
că această faptă, blamată, vine din
negura vremurilor , vine din Eden, acel rai pe pământ care se găsea între Tibru
şi Eufrat şi unde au sălăşuit primii oameni, -pe măsură ce înainta în discurs,
cuvintele erau spuse pe un ton mai ridicat, uşor cântate.
-Se spune, a continuat
avocata pledoaria, privind sfidător spre procurorul de şedinţă, că în acel loc
Adam şi Eva aveau voie să mănânce fructele tuturor pomilor care se găseau
acolo, mai puţin dintr-unul, un măr. Întrebarea care se pune şi s-a pus de-a
lungul istoriei a fost următoarea: de ce a pus Dumnezeu această interdicţie?
Ştia Creatorul cum vor reacţiona oamenii, dacă vor pica în păcat şi vor gusta
din acel pom? Ştia Domnul că primii oameni îşi vor dori să aibă ce nu este al
lor, ce le este interzis să aibă prin lege? Sigur că Atotputernicul ştia, pomul
era doar motivul pentru care oamenii urmau să fie alungaţi din rai pentru a
merge să stăpânească pământul cu: apele, animalele, vegetaţia şi toate
bogăţiile lui. Dumnezeu le-a întins o capcană în care primii oameni au căzut,
iar de atunci şi până astăzi oamenii cad în cursa în care au căzut Adam şi Eva,
aceea de aş dori ceea ce nu au şi le este interzis, prin legea laică, sau
morală, să aibă. Prin sacrilegiul comis, la îndemnul şarpelui, Eva şi Adam, au
fost culpabilizaţi de Dumnezeu şi alungaţi din rai să muncească pentru a avea
cele necesare traiului.De fapt pomul a fost capcana întinsă de Dumnezeu
primilor oameni pentru a-i trimite să stăpânească pământul şi pentru a îi
învinovăţi veşnic. De-a lungul veacurilor oamenii au avut de luptat cu tentaţia
de a mânca din fructul oprit care se găsea, se găseşte încă, sub diferite
forme. Prin urmare, tot ce ne dorim şi ne însuşim şi nu este al nostru, este o
încălcare a poruncii Domnului aşa cum a făcut Eva şi Adam încurajaţi de diavol
sub forma unui şarpe. Ucigă-l Toaca, poate lua diferite forme, în speţa noastră a
luat forma senatorului Tânjală şi a lui Asudatu, şeful biroului investiţii din
cadrul CJ, aceştia iau arătat primarului fructul oprit şi cum poat mânca din el
. Calea spre bogăţie nu este mereu una licită, de cele mai multe ori, va fi un
drum în afara legii, dar la fel ca şi Eva şi omul modern, va eluda porunca de a
nu îşi însuşi ceea ce nu îi aparţine şi, încălcând legea, va încerca să-şi ia
fructul oprit. De-a lungul existenţei omenirii, corupţia şi delapidarea au fost
infracţiunile care au stat la masă cu toţi aceia care au avut frâiele puterii
în mână..
Să revin la inculpat, ca primar s-a zbătut să facă ceva pentru sat,
martorii audiați în ședințele trecute au confirmat că în timpul mandatelor sale
s-au construit foarte multe lucruri în beneficiul comunității exp, școla,
grădinița, s-a renovat clădirea primăriei, un fost conac boieresc cu
arhitectură barocă de la începutul secolului XX şi, exemplele pot continua. Cum
s-au petrecut faptele în dosarul nostru? Anul trecut s-a întâmplat ca un deal,
din cele care mărginesc comuna, să o ia la vale, alunecarea de teren, viitura
pământului a acoperit zece case întâlnite în cale. Noroc că oamenii s-au putut
salva, nu și agoniseala lor de o viață, aceasta a rămas sub movila de pământ.
În această situație primarul a început să bată pe la ușile autorităților superioare
pentru a rezolva problemele grele ivite în localitate. Consiliul Județean a
respins ajutorarea sinistraților din Malu, pedepsindu-i într-un fel, pentru că
votaseră un primar de la alt partid. Senatorul din colegiul lor s-a lăsat
destul greu convins să-l ajute, abia după ce l-a constrâns pe primar să facă
anumite promisiuni. De fapt primarul l-a căutat vreo trei luni pe senator până
l-a găsit, Tânjală era plecat în Tanganyka să salveze ţânţarul Anofel, apoi a
fost în vacanţa parlamentară, abia prin toamnă a dat de el. Întrevederea dintre
senator şi primar s-a desfăşurat cam aşa: când l-a văzut pe Sprinţaru şi a
aflat ce doreşte, Tânjală s-a uitat la el, apoi a zis: „da, te ajut, dar mie ce
îmi iese? Nu neapărat pentru mine, dar e foame mare în partid”. A încercat Sprinţaru
să o scalde, să se vaite, răspunsul a fost categoric: „ești de la opoziție,
trebuie să plătești!” Același lucru i l-a spus și Asudatu, șeful biroului
investiții din cadrul Consiliului Județean, „te ajut, dar trebuie să mănânce și
șefii mei, te asigur că sunt și flămânzi și pretențioși, deci ,suma trebuie să
fie frumoasă.”
Sprințaru se afla într-o dilemă, să lase oamenii de izbeliște, dealul
neconsolidat și cu pericolul unor noi alunecări de teren sau să profite de
faptul că avea aceste promisiuni, chiar cu unele amendamente pe lângă lege și
să se apuce de treabă? A acceptat condițiile lor, așa a putut ridica cele zece
case și consolida dealul. Certificatul de garanție al lucrării este pentru 20
de ani. Construcţiile au fost solide şi de calitate. A fost umflată factura și
săturată pofta reprezentanților puterii, a senatorului care l-a rândul lui a
împărțit banii primiţi el știe cu cine și a șefului biroului investiții care,
după declarațiile lui, a dat banii șefilor ierarhici.
Primarul Sprințaru, onorată instanță, este produsul societății de astăzi.
El a procedat așa cum ar fi făcut orice alt primar din această țară. Nu este un
infractor izolat, este un cetățean care s-a acomodat cu modul de lucru al celor
instalați la putere. Aici nu putem vorbi despre membrii unui singur partid.
Când este vorba de furt din avutul obștesc și de corupție, nu putem spune că
este vina unui singur guvern, corupția și furtul a intrat în sângele celor care
vremelnic ne-au dirijat şi ne diriguiesc treburile țării. Se caută sinecuri și
stipendii, există o luptă surdă a partidelor pe ceea ce a mai rămas din averea
țării. Cine este Gheorghe Sprințaru? Este o mică rotiță în angrenajul marii
corupții instalate în instituţiile ţării. Este primarul vinovat? Da, este
vinovat că s-a născut în aceste vremuri tulburi. Putea demisiona, da, dar și
cel care ar fi venit în locul lui, ar fi procedat la fel. De ce? Pentru că nu
primarul corupe, ci acei funcționari din vârful statului îl obligă să fure,
pentru ca din banii obținuți ilicit, să poată plăti pe aceia de care depinde
acordarea sumelor de bani necesare primăriei pentru diferite lucrări.
Primăria, implicit primarul, se află într-un cerc vicios din care nu poate
ieși.
Conform legii, primarul este vinovat, vă rog onorată instanță să țineți
cont de faptul că Sprințaru nu a promis nici un ban senatorului sau șefului de
birou din cadrul Consiliului Județean. El, primarul, a fost obligat să accepte
returnarea unui anumit procent din suma pe care o urma să o primească pentru
reconstrucția caselor și consolidării dealului. Aprobarea fondurilor de către
senator şi şeful biroului investiţii din cadrul Consiliului Judeţean a fost
condiţionată de returnarea acelui procent din suma de bani ce urma a fi
aprobată pentru lucrare. Vă veţi întreba de unde puteau fi luaţi banii?
Proiectul fusese supraevaluat pentru a rămâne bani nefolosiţi. Factura s-a
lansat conform proiectului din care constructorul a oprit suma reală necesară
realizării investiţiei, iar banii care au fost în plus au fost returnaţi
numerar lui Sprinţaru care i-a împărţit conform înţelegerii anterioare între
Tânjală şi Asudatu, pentru el a oprit o sumă infimă.
Se va pune întrebarea de ce nu a mers primarul la poliţie şi procuratură?
Simplu, din teama că va ajunge la persoana greşită. Să nu ne sfiim să afirmăm,
chiar şi aici în sala de judecată, faptul că, avem şi în poliţie şi procuratură
destule cazuri de corupţie, de altfel şi în această anchetă s-a descoperit un procuror
care era corupt. Primarul Sprinţaru a ales să-şi pună în joc libertatea,
deoarece ştia că dacă va da mită se va poziţiona în afara legii, dar să rezolve
problemele stringente ale comunei.
Domnule preşedinte, onorată instanţă! Nu ne aşteptăm ca Sprinţaru să fie
iertat, însă vă rog să ţineţi cont la dozarea pedepsei de faptul că
infracţiunea lui a avut la bază o necesitate a locuitorilor comunei, chiar dacă
s-a produs o infracţiune, au fost ridicate cele zece case şi consolidat dealul
care era o ameninţare permanentă pentru locuitori aşezării rurale unde domnul
era primar.
Domnul Sprinţaru se angajează să plătească prejudiciul de 10.000 de euro
partea lui din întreaga sumă primită de la patronul Sandu Ioanci, diferenţa de
90.000 de euro a fost împărţită în mod egal între Tânjală şi Asudatu. -Avocata
s-a oprit, a înclinat uşor capul în direcţia completului de judecată, şi-a
strâns hârtiile, în acel moment arăta ca Cicero când a cerut în Senatul Romei
întoarcerea lui Cezar din Bretania, avea aceeeaşi măreţie, aceeaşi prestanţă, apoi
s-a aşezat, cu faţa radiind de satisfacţie, ştia că reuşise din nou să
impresioneze judecătorii. De altfel repetase acasă, în faţa oglinzii, modul în
care urma să ţină discursul de apărare a lui Gheorghe Sprinţaru, îşi studiase fiecare
gest până la amănunt, nu era teatral, nici forţat, fiecare gest întărea
cuvântul spus.
Un an de zile mai târziu, Sprinţaru ieşea pe poarta pentinciarului, era mai
gras cu câteva kilograme, dar tot falnic. Adrian îl aşteptase cu maşina şi împreună
plecaseră spre casă.
A fost primit cu drag de săteni, toţi îşi aminteau lucrurile bune făcute de
el în lunga perioadă cât fusese primar.
Cât fusese închis scrisese o carte despre administraţia publică la nivel de
sat, era o carte autobiografică. Nu era un bestseller, dar putea fi un bun ghid
pentru viitorii primari. A condamnat în acea carte corupţia şi modul în care un
edil ajungea să corupă şi să fie corupt. Dacă va fi citită de cineva, nu se
ştie, dar în mod sigur pe el l-a ajutat să se elibereze mai repede.
A lăsat să treacă câteva zile, apoi a mers în parc, a căutat bătrânul
stejar scorburos pe care Gheorghe îl folosise pe post de seif, a luat caseta cu
restul de bani, era o sumă frumuşică, cu ei urma să se descurce până când va
ieşi la pensie. A căutat în casă un loc ferit şi i-a depozitat fără să spună la
cineva de existenţa lor. Plătise prejudiciul de 10.000 de euro, sigur că suma
care îi revenise fusese mult mai mare, în schimb a jonglat cu cifrele cum a
vrut. Tânjală şi Asudatu îi reproşaseră această excrocherie a lui, merseseră
până acolo încât plătiseră nişte „băieţi” să-l „aranjeze”. Sprinţaru a prins de
veste, a contactat pe cei care urma să-l „aranjeze” şi i-a plătit mai mult
decât Tânjală şi celălalt, nu numai că nu l-au bătut, dar până când s-a
eliberat au fost „îngerii” lui păzitori.
Nu regreta nimic fostul
primar, pentru cât furase executase un an de închisoare, acum era un om liber
şi curat. Se putea bucura în linişte de agoniseala de-o viaţă. Nevastă-sa,
Florica, era fericită, în sfârşit avea bărbatul tot timpul acasă cu ea. Odată
pe săptămână îl îndemna să plece:
„-Mergi şi tu la cârciumă să
bei o ţuică, mai stai de vorbă cu oamenii, nu te grăbi să vi acasă,
relaxează-te! Eşti un om bun, ai dreptul la viaţă, nu te voi cicăli toată
ziua!”
Gheorghe era mulţumit în
sufletul lui, femeie ca a lui nu are nimeni. Pleca cu inima strânsă, Florica cu
bună ştiinţa îl trimitea la cealaltă femeie, mergea la Manuela după ce trecea
în revistă oamenii de la cârciumă. Nu zăbovea decât cât să salute pe cei
prezenţi, rezista ispitei de a comanda ceva sau de a se lăsa „cinstit” de
vreunul din clienţii cârciumei.
Manuela îl primea cu drag,
abia aştepta să-l vadă, nu-i cerea niciodată nimic pentru ea sau pentru copil.
Era mulţumită să-l strângă în braţe. De bani nu ducea lipsă, ştiuse să strângă
cât timp iubitul ei fusese primar. Nu o ducea rău nici acum, consilierii şi
primarul cel nou o solicitau să le dea sfaturi. Găsea în glastra cu flori, din
încăperea unde îşi ţinea sculele ei de curăţenie, diverse sume de bani, nu ştia
de la cine sunt. La început nu i-a luat, a aşteptat câteva zile să vadă dacă nu
este cercetată de vreun funcţionar despre banii găsiţi. Când a văzut că banii
sunt special puşi acolo pentru ea, nu a mai ezitat şi i-a luat, mulţumind în
gând Domnului pentru dar. Copilul Manuelei era mare acum, îi spunea tată lui
Gheorghe, fostul primar îi plătea meditaţiile, băiatul urma să meargă la liceu.
Neoficial era recunoscut de toată lumea şi acceptat de familia lui Sprinţaru.
Tânjală şi Asudatu după ce
au scris câte două cărţi fiecare în timp de aproape doi ani cât au fost
arestaţi, au fost eliberați. Au trecut pe la foştii prieteni să-i ajute pentru aş
găsi un serviciu, au fost ignoraţi şi ocoliţi de parcă aveau ciumă. Nimeni nu
voia să fie văzut în compania unor indivizi condanați pentru corupţie. Foşti lor
colegi şi prieteni erau curaţi, cinstiţi şi incoruptibili? Sau nu le venise
rândul să fie cercetaţi? Vom vedea mai târziu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu