luni, 11 septembrie 2017

Primarul XV. Pledoaria. Ultimul capitol.

   Avocata s-a ridicat în picioare, şi-a aranjat cochet roba, a privit lung spre inculpaţi, preţ de o secundă  s-a uitat în ochii lui Sprinţaru, voia să-i transmită să aibă încredere în ea. Şi-a dres vocea, printr-un tuşit discret, apoi a răsfoit  filele unei agende groase zăbovind asupra unor paragrafe scrise de mână şi subliniate cu roşu.
-Onorată instanță, a început să vorbească cu glas calm, fără inflexiuni, avea faţa împietrită cu un imperceptibil zâmbet îngheţat în colţul buzelor senzuale, astăzi ne aflăm în faza de judecată a inculpatului Gheorghe Sprințaru, fost primar al comunei Malu Plecat. Domnul Sprințaru este trimis în judecată pentru dare de mită. Inculpatul, ortodox practicant, a săvârșit un cumul de fapte reprobabile, fapte pe care societatea românească le pedepsește cu asprime. Ce pot să vă spun despre inculpat? Ce argumente pot aduce în apărarea lui? Multe, dar mă voi limita doar la câteva.
Să nu uităm onorată instanță că  această faptă, blamată, vine din negura vremurilor , vine din Eden, acel rai pe pământ care se găsea între Tibru şi Eufrat şi unde au sălăşuit primii oameni, -pe măsură ce înainta în discurs, cuvintele erau spuse pe un ton mai ridicat, uşor cântate.
-Se spune, a continuat avocata pledoaria, privind sfidător spre procurorul de şedinţă, că în acel loc Adam şi Eva aveau voie să mănânce fructele tuturor pomilor care se găseau acolo, mai puţin dintr-unul, un măr. Întrebarea care se pune şi s-a pus de-a lungul istoriei a fost următoarea: de ce a pus Dumnezeu această interdicţie? Ştia Creatorul cum vor reacţiona oamenii, dacă vor pica în păcat şi vor gusta din acel pom? Ştia Domnul că primii oameni îşi vor dori să aibă ce nu este al lor, ce le este interzis să aibă prin lege? Sigur că Atotputernicul ştia, pomul era doar motivul pentru care oamenii urmau să fie alungaţi din rai pentru a merge să stăpânească pământul cu: apele, animalele, vegetaţia şi toate bogăţiile lui. Dumnezeu le-a întins o capcană în care primii oameni au căzut, iar de atunci şi până astăzi oamenii cad în cursa în care au căzut Adam şi Eva, aceea de aş dori ceea ce nu au şi le este interzis, prin legea laică, sau morală, să aibă. Prin sacrilegiul comis, la îndemnul şarpelui, Eva şi Adam, au fost culpabilizaţi de Dumnezeu şi alungaţi din rai să muncească pentru a avea cele necesare traiului.De fapt pomul a fost capcana întinsă de Dumnezeu primilor oameni pentru a-i trimite să stăpânească pământul şi pentru a îi învinovăţi veşnic. De-a lungul veacurilor oamenii au avut de luptat cu tentaţia de a mânca din fructul oprit care se găsea, se găseşte încă, sub diferite forme. Prin urmare, tot ce ne dorim şi ne însuşim şi nu este al nostru, este o încălcare a poruncii Domnului aşa cum a făcut Eva şi Adam încurajaţi de diavol sub forma unui şarpe. Ucigă-l Toaca,  poate lua diferite forme, în speţa noastră a luat forma senatorului Tânjală şi a lui Asudatu, şeful biroului investiţii din cadrul CJ, aceştia iau arătat primarului fructul oprit şi cum poat mânca din el . Calea spre bogăţie nu este mereu una licită, de cele mai multe ori, va fi un drum în afara legii, dar la fel ca şi Eva şi omul modern, va eluda porunca de a nu îşi însuşi ceea ce nu îi aparţine şi, încălcând legea, va încerca să-şi ia fructul oprit. De-a lungul existenţei omenirii, corupţia şi delapidarea au fost infracţiunile care au stat la masă cu toţi aceia care au avut frâiele puterii în mână..
Să revin la inculpat, ca primar s-a zbătut să facă ceva pentru sat, martorii audiați în ședințele trecute au confirmat că în timpul mandatelor sale s-au construit foarte multe lucruri în beneficiul comunității exp, școla, grădinița, s-a renovat clădirea primăriei, un fost conac boieresc cu arhitectură barocă de la începutul secolului XX şi, exemplele pot continua. Cum s-au petrecut faptele în dosarul nostru? Anul trecut s-a întâmplat ca un deal, din cele care mărginesc comuna, să o ia la vale, alunecarea de teren, viitura pământului a acoperit zece case întâlnite în cale. Noroc că oamenii s-au putut salva, nu și agoniseala lor de o viață, aceasta a rămas sub movila de pământ. În această situație primarul a început să bată pe la ușile autorităților superioare pentru a rezolva problemele grele ivite în localitate.     Consiliul Județean a respins ajutorarea sinistraților din Malu, pedepsindu-i într-un fel, pentru că votaseră un primar de la alt partid. Senatorul din colegiul lor s-a lăsat destul greu convins să-l ajute, abia după ce l-a constrâns pe primar să facă anumite promisiuni. De fapt primarul l-a căutat vreo trei luni pe senator până l-a găsit, Tânjală era plecat în Tanganyka să salveze ţânţarul Anofel, apoi a fost în vacanţa parlamentară, abia prin toamnă a dat de el. Întrevederea dintre senator şi primar s-a desfăşurat cam aşa: când l-a văzut pe Sprinţaru şi a aflat ce doreşte, Tânjală s-a uitat la el, apoi a zis: „da, te ajut, dar mie ce îmi iese? Nu neapărat pentru mine, dar e foame mare în partid”. A încercat Sprinţaru să o scalde, să se vaite, răspunsul a fost categoric: „ești de la opoziție, trebuie să plătești!” Același lucru i l-a spus și Asudatu, șeful biroului investiții din cadrul Consiliului Județean, „te ajut, dar trebuie să mănânce și șefii mei, te asigur că sunt și flămânzi și pretențioși, deci ,suma trebuie să fie frumoasă.”
Sprințaru se afla într-o dilemă, să lase oamenii de izbeliște, dealul neconsolidat și cu pericolul unor noi alunecări de teren sau să profite de faptul că avea aceste promisiuni, chiar cu unele amendamente pe lângă lege și să se apuce de treabă? A acceptat condițiile lor, așa a putut ridica cele zece case și consolida dealul. Certificatul de garanție al lucrării este pentru 20 de ani. Construcţiile au fost solide şi de calitate. A fost umflată factura și săturată pofta reprezentanților puterii, a senatorului care l-a rândul lui a împărțit banii primiţi el știe cu cine și a șefului biroului investiții care, după declarațiile lui, a dat banii șefilor ierarhici.
Primarul Sprințaru, onorată instanță, este produsul societății de astăzi. El a procedat așa cum ar fi făcut orice alt primar din această țară. Nu este un infractor izolat, este un cetățean care s-a acomodat cu modul de lucru al celor instalați la putere. Aici nu putem vorbi despre membrii unui singur partid. Când este vorba de furt din avutul obștesc și de corupție, nu putem spune că este vina unui singur guvern, corupția și furtul a intrat în sângele celor care vremelnic ne-au dirijat şi ne diriguiesc treburile țării. Se caută sinecuri și stipendii, există o luptă surdă a partidelor pe ceea ce a mai rămas din averea țării. Cine este Gheorghe Sprințaru? Este o mică rotiță în angrenajul marii corupții instalate în instituţiile ţării. Este primarul vinovat? Da, este vinovat că s-a născut în aceste vremuri tulburi. Putea demisiona, da, dar și cel care ar fi venit în locul lui, ar fi procedat la fel. De ce? Pentru că nu primarul corupe, ci acei funcționari din vârful statului îl obligă să fure, pentru ca din banii obținuți ilicit, să poată plăti pe aceia de care depinde acordarea sumelor de bani necesare primăriei pentru diferite lucrări.
Primăria, implicit primarul, se află într-un cerc vicios din care nu poate ieși.
Conform legii, primarul este vinovat, vă rog onorată instanță să țineți cont de faptul că Sprințaru nu a promis nici un ban senatorului sau șefului de birou din cadrul Consiliului Județean. El, primarul, a fost obligat să accepte returnarea unui anumit procent din suma pe care o urma să o primească pentru reconstrucția caselor și consolidării dealului. Aprobarea fondurilor de către senator şi şeful biroului investiţii din cadrul Consiliului Judeţean a fost condiţionată de returnarea acelui procent din suma de bani ce urma a fi aprobată pentru lucrare. Vă veţi întreba de unde puteau fi luaţi banii? Proiectul fusese supraevaluat pentru a rămâne bani nefolosiţi. Factura s-a lansat conform proiectului din care constructorul a oprit suma reală necesară realizării investiţiei, iar banii care au fost în plus au fost returnaţi numerar lui Sprinţaru care i-a împărţit conform înţelegerii anterioare între Tânjală şi Asudatu, pentru el a oprit o sumă infimă.
Se va pune întrebarea de ce nu a mers primarul la poliţie şi procuratură? Simplu, din teama că va ajunge la persoana greşită. Să nu ne sfiim să afirmăm, chiar şi aici în sala de judecată, faptul că, avem şi în poliţie şi procuratură destule cazuri de corupţie, de altfel şi în această anchetă s-a descoperit un procuror care era corupt. Primarul Sprinţaru a ales să-şi pună în joc libertatea, deoarece ştia că dacă va da mită se va poziţiona în afara legii, dar să rezolve problemele stringente ale comunei.
   Domnule preşedinte, onorată instanţă! Nu ne aşteptăm ca Sprinţaru să fie iertat, însă vă rog să ţineţi cont la dozarea pedepsei de faptul că infracţiunea lui a avut la bază o necesitate a locuitorilor comunei, chiar dacă s-a produs o infracţiune, au fost ridicate cele zece case şi consolidat dealul care era o ameninţare permanentă pentru locuitori aşezării rurale unde domnul era primar.
Domnul Sprinţaru se angajează să plătească prejudiciul de 10.000 de euro partea lui din întreaga sumă primită de la patronul Sandu Ioanci, diferenţa de 90.000 de euro a fost împărţită în mod egal între Tânjală şi Asudatu. -Avocata s-a oprit, a înclinat uşor capul în direcţia completului de judecată, şi-a strâns hârtiile, în acel moment arăta ca Cicero când a cerut în Senatul Romei întoarcerea lui Cezar din Bretania, avea aceeeaşi măreţie, aceeaşi prestanţă, apoi s-a aşezat, cu faţa radiind de satisfacţie, ştia că reuşise din nou să impresioneze judecătorii. De altfel repetase acasă, în faţa oglinzii, modul în care urma să ţină discursul de apărare a lui Gheorghe Sprinţaru, îşi studiase fiecare gest până la amănunt, nu era teatral, nici forţat, fiecare gest întărea cuvântul spus.
   Un an de zile mai târziu, Sprinţaru ieşea pe poarta pentinciarului, era mai gras cu câteva kilograme, dar tot falnic. Adrian îl aşteptase cu maşina şi împreună plecaseră spre casă.
A fost primit cu drag de săteni, toţi îşi aminteau lucrurile bune făcute de el în lunga perioadă cât fusese primar.
   Cât fusese închis scrisese o carte despre administraţia publică la nivel de sat, era o carte autobiografică. Nu era un bestseller, dar putea fi un bun ghid pentru viitorii primari. A condamnat în acea carte corupţia şi modul în care un edil ajungea să corupă şi să fie corupt. Dacă va fi citită de cineva, nu se ştie, dar în mod sigur pe el l-a ajutat să se elibereze mai repede.
A lăsat să treacă câteva zile, apoi a mers în parc, a căutat bătrânul stejar scorburos pe care Gheorghe îl folosise pe post de seif, a luat caseta cu restul de bani, era o sumă frumuşică, cu ei urma să se descurce până când va ieşi la pensie. A căutat în casă un loc ferit şi i-a depozitat fără să spună la cineva de existenţa lor. Plătise prejudiciul de 10.000 de euro, sigur că suma care îi revenise fusese mult mai mare, în schimb a jonglat cu cifrele cum a vrut. Tânjală şi Asudatu îi reproşaseră această excrocherie a lui, merseseră până acolo încât plătiseră nişte „băieţi” să-l „aranjeze”. Sprinţaru a prins de veste, a contactat pe cei care urma să-l „aranjeze” şi i-a plătit mai mult decât Tânjală şi celălalt, nu numai că nu l-au bătut, dar până când s-a eliberat au fost „îngerii” lui păzitori.
Nu regreta nimic fostul primar, pentru cât furase executase un an de închisoare, acum era un om liber şi curat. Se putea bucura în linişte de agoniseala de-o viaţă. Nevastă-sa, Florica, era fericită, în sfârşit avea bărbatul tot timpul acasă cu ea. Odată pe săptămână îl îndemna să plece:
„-Mergi şi tu la cârciumă să bei o ţuică, mai stai de vorbă cu oamenii, nu te grăbi să vi acasă, relaxează-te! Eşti un om bun, ai dreptul la viaţă, nu te voi cicăli toată ziua!”
Gheorghe era mulţumit în sufletul lui, femeie ca a lui nu are nimeni. Pleca cu inima strânsă, Florica cu bună ştiinţa îl trimitea la cealaltă femeie, mergea la Manuela după ce trecea în revistă oamenii de la cârciumă. Nu zăbovea decât cât să salute pe cei prezenţi, rezista ispitei de a comanda ceva sau de a se lăsa „cinstit” de vreunul din clienţii cârciumei.
   Manuela îl primea cu drag, abia aştepta să-l vadă, nu-i cerea niciodată nimic pentru ea sau pentru copil. Era mulţumită să-l strângă în braţe. De bani nu ducea lipsă, ştiuse să strângă cât timp iubitul ei fusese primar. Nu o ducea rău nici acum, consilierii şi primarul cel nou o solicitau să le dea sfaturi. Găsea în glastra cu flori, din încăperea unde îşi ţinea sculele ei de curăţenie, diverse sume de bani, nu ştia de la cine sunt. La început nu i-a luat, a aşteptat câteva zile să vadă dacă nu este cercetată de vreun funcţionar despre banii găsiţi. Când a văzut că banii sunt special puşi acolo pentru ea, nu a mai ezitat şi i-a luat, mulţumind în gând Domnului pentru dar. Copilul Manuelei era mare acum, îi spunea tată lui Gheorghe, fostul primar îi plătea meditaţiile, băiatul urma să meargă la liceu. Neoficial era recunoscut de toată lumea şi acceptat de familia lui Sprinţaru.
   Tânjală şi Asudatu după ce au scris câte două cărţi fiecare în timp de aproape doi ani cât au fost arestaţi, au fost eliberați. Au trecut pe la foştii prieteni să-i ajute pentru aş găsi un serviciu, au fost ignoraţi şi ocoliţi de parcă aveau ciumă. Nimeni nu voia să fie văzut în compania unor indivizi condanați pentru corupţie. Foşti lor colegi şi prieteni erau curaţi, cinstiţi şi incoruptibili? Sau nu le venise rândul să fie cercetaţi? Vom vedea mai târziu!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...