Scorpia (Ispita) II

  Florica a plecat decisă să rezolve problema  cu datoria la cârciumă a lui Andrei.  A deschis uşa locandei,  la intrarea femeii  s-a auzit un murmur , câţiva au fluierat admirativ, de la o masă aşezată ferit  într-un colţ,  un  client a strigat destul de tare pentru a fi auzit de Florica : „uite scorpia!”.  Femeia nu a dat importanţă  „aprecierii” şi şi-a continuat drumul.

Din spatele barului patroana o recunoscuse pe soţia lui Andrei ,apariţia femeii îi dădea un simţământ de sfială, de temere, ştia că este o femeie „subţire” şcolită şi cu serviciu de ’ telectuală. Faţă de aceşti oameni Matilda avea o repulsie amestecată cu respect. Pentru ea cine ştia tabla înmulţiri era tobă de carte, nu înţelegea de ce învăţau unii până la adânci bătrâneţi. Toată viaţa îşi dorise să poată mânca un grătar din scăriţă de porc cu doi mititei lângă ea. Era plăcerea supremă. Ştia multe, cunoştea personal multe vedete. Odată se întâlnise cu Nicolae Guţă, ce fericită fusese când îi sărutase mâna regele manelelor şi îi urase în divina limbă ţigănească .”avelo bahtalo”! Ăia oameni, erau plini de bani, aruncau cu sutele de euro mai abitir ca ea cu monedele de 10 bani. Pentru ce le trebuie să ştie în ce parte se învârte pământul? Ce nu se învârte şi fără  să ştie ei? Ce palate au băieţii, ce maşini, ce lux, ce lanţuri de aur, aia e viaţă, nu cum învaţă rumânaşi la şcoli până le creşte barba sură şi nu agonisesc nimic.  Mor săraci, dar tobă de carte, nici bani să le cumpere un coşciug cu cameră de filmat, aer condiţionat şi placat cu aur nu au pe ce cumpăra. Auzi la ei, sunt mintoşi şi plini de învăţătură, dar pleacă pe lumea ailaltă fără telefon de fiţe conectat la internet şi cu abonamentul plătit în avans pe câţiva ani de zile.

-Ce doriţi? Matilda, ipocrită, se făcea că nu o cunoaşte pe soţia lui Andrei.

-Ştiţi bine ce vreau! Faceţi calculul datoriei soţului meu, vreau să plătesc!

-Cine este bărbatul dumneavoastră? Patroana se mira toată. Nu cred că bărbatul unei asemenea doamne, ar poposi în cârciuma mea ordinară şi să mai bea şi pe datorie.

-Nu fiţi ipocrită, ştiţi bine cine sunt, doar mă gratulaţi, ca şi clienţii de la masa din colţul ăla întunecat, cu apelativul :”scorpie”.

-Acum îmi amintesc, da sunteţi „Scorpia”, aşa vă spun prietenii soţului.

-Să nu mai lungim vorba, faceţi socoteala!

Matilda a luat  dintr-un sertar secret cu fund dublu un caiet, a căutat numele lui Andrei, apoi a început să înşire numerele din dreptul numelui său pe o foaie albă, după ce a aşezat cu grijă cifrele unele sub altele a început să adune. Florica era atentă la calcule, ea deja le socotise aştepta ca patroana să spună suma datorată.

-500 de lei, asta este datoria, încă nu i-am trecut tot, ştiindu-l băiat subţire am mai lăsat de la mine.

-Mulţumesc! Mai socotiţi odată, aţi greşit cu 300 de lei. Florica era calmă şi hotărâtă să plătească cât era datoria, dar fără a fi păcălită pe faţă, asta nu suporta. Ştia că sumele de bani scrise în caiet erau umflate, dar nu putea dovedi, în schimb nu ierta încercarea proprietarei locantei de a o prosti în faţă.

Roşie la faţă că fusese prinsă cu ocaua mică, Matilda s-a făcut că mai calculează o dată, deşi ştia bine că „scorpia” avea dreptate.

-M-au înebunit ăştia cu gălăgia lor, aveţi dreptate! Vai, ce greşeală impardonabilă! Vă rog să mă iertaţi, pentru asta am să-i fac domnului inginer o reducere, plătiţi 150 de lei şi gata. Să fiţi şi dumneavoastră mulţumită şi eu cu conştiinţa împăcată pentru că era gata să vă înşel. Martor îmi este Dumnezeu, spuse Matilda tremurându-şi uriaşele ţâţe, că nu am vrut să vă păcălesc, mai ales pe dumneavoastră pe care vă ştiu femeie cu şcoală!

-Bine, să nu lungim vorba, poftim 150 de lei! Vreau să-ţi mai spun un lucru, nu cred nimic din ce ai înşirat aici, ai vrut să mă prosteşti, iar discountul făcut reprezintă suma cu care era încărcăta nota de plată, sinceră să fiu nici suma asta nu cred că este cea reală, dar pentru că nu am alte probe o accept şi o plătesc.

-Ce vrei să spui cucoană, am vrut să mă comport ca o doamnă cu dumneata, că eu sunt o netrebnică care încarcă nota de plată a beţivilor care beau până nu mai ştiu de ei? Soţul dumitale, doamnă, nu este altceva decât un beţiv de ultima speţă care bea până se uşurează pe el, de celelalte nu ştiu, în mod sigur ştii dumneata când îi schimbi izmenele.

-De astăzi încolo nu va mai veni în cârciuma dumitale, voi avea grijă să aibă tot ce doreşte acasă.

-Nu femeie, s-a auzit o voce din spatele ei, eu voi veni aici zi de zi şi voi pleca când hotărăsc eu, nu-mi faci tu mie programul. Au dreptate ăştia, eşti o „Scorpie”! Andrei s-a zborşit la ea. Acum pleacă sau poţi să stai cu mine la masă. Alege!

-Matilda, iubita, te rog să-mi dai o ţuică din aia bună! Lasă femeia să-şi vadă de treaba ei, nu este altceva decât o cicălitoare, o femeie care vrea să domine şi să mă provoace să fac sex. Păi cât sex să fac, ce eu sunt de la „însămânţări”? Nu-i ajunge cât am făcut, că acum mi-am amintit, lună trecută sau acum două luni am făcut sex până m-a luat somnul. Gata! Ori pleci ori stai cu mine la masă.

Florica era dezorientată, nu îşi recunoştea soţul, vedea în el un animal turbat, acum era aproape treaz şi totuşi, era aşa de ciudat! S-a hotărât să plece acasă, aici nu mai avea ce face. A ieşit din local în strigătele beţivilor: „băi ce bunăciune”, striga unul, „scorpie” zicea altul care era în gaşca lui Andrei, huo a zis un al treilea care atâta îl dusese capul.

Florica nu s-a dus acasă, s-a plimbat mult timp pe străzile orăşelului, era aer curat acum la ceas de seară, gândurile se războiau între ele, regreta că îşi promisese că îl va smulge pe Andrei din ghearele lui Bachus.

Era greu, nu avea nici un plan, nici o tactică despre modul cu va proceda, rătăcea pe străzi fără ţintă, îi era silă să meargă acasă şi să-l hrănească pe beţivul de bărba-su care o umilise în faţa tuturor beţivilor şi a patroanei cârciumii.

A scos telefonul mobil,  s-a uitat la el nehotărâtă,  apoi a sunat cea mai bună prietenă, voia să vorbească cu cineva, Maria era cea mai apropiată de locul în care se găsea.

-Da, s-a auzit la capătul celuilat al firului

-Ce faci iubita? Coboară te rog să bem o cafea!

- Nu pot Florica, Magdalena este în vizită la mine, urcă şi vom bea ca fetele cafeaua în trei.

-Bine, urc!

Puţin mai târziu femeia, gâfâind uşor după urcarea treptelor celor trei etaje, suna la uşa masivă din stejar de la apartamentul 22. Uşa s-a deschis instantaneu, Maria deja o aştepta, când s-au văzut s-au îmbrăţişat şi pupat cu bucurie, erau prietene bune încă din anii liceului, învăţaseră la aceeaşi facultate, dar la grupe diferite, nimic nu reuşise să le altereze prietenia, nici măcar Traian, un student falnic de care se îndrăgostiseră amândouă. Florica, Flori cum îi spuneau prietenele, cedase pretenţiile la frumosul student în favoarea Mariei, prietena apreciase în mod deosebit sacrificiul făcut de ea, de atunci nimic nu le mai putuse rupe prietenia. Mari a luat-o de mână şi împreună au intrat în sufragerie.

-Magda, îţi aminteşti de Flori? Ai cunoscut-o anul trecut la cursurile de specializare de la Iaşi, eu ţi-am prezentat-o. Nu mai contează, ea e Flori, ea e Magda. Cele două femeie şi-au strâns mâinile apoi s-au pupat.

-Ce este Flori cu tine? a început discuţia Mari punând tava cu cafele pe măsuţa din faţa lor, eşti palidă.

-Am probleme fetelor, buza de jos a femeii a început să tremure, genele au strivit o lacrimă, gata să izbucnească în plâns a continuat: soţul a devenit alcoolic, nu ştiu ce pot să fac. Ce mă învăţaţi?

-Divorţează! Magda ca un învingător privea la cele două femei, credea că a dat soluţia cea mai bună.

-Nu, nu divorţez, mi-am luat angajamentul faţă de mine că îl voi aduce pe linia de plutire, că îl voi smulge din ghearele lui Bachus. Cred că m-am angajat la o muncă titanică, dar nu vreau să dau un pas înapoi, vreau să mă lupt, este tatăl copiilor mei, încă îl iubesc.

-Iartă-mă dragă că te întreb, poate nu este treaba mea, dar pentru că discutăm hai să punem cărţile pe masă, de când nu aţi mai făcut sex?

-Amândoi? De câteva luni, e drept că el şi-a imaginat că m-a posedat de câteva ori în perioada asta, doar că de fiecare dată l-a luat somnul înainte de a începe.

-Şi atunci la ce te aştepţi? Crezi că ai să-l vindeci? Nu fi sigură, puţini au fost recuperaţi, soluţia, o repet, este divorţul. A continuat să susţină Magda.

-Nu este o soluţie, uită-te la mine, a început să povestească Mari, am divorţat de primul soţ pentru că mă bătea, e drept că nu rău, câteva palme acolo, mama mi-a zis odată „-asta e bătaie fa, să fii văzut cum mă bătea tac-tu cu centura de nu puteam sta două săptămâni pe fund din cauza durerilor, acum cum vă dă bărbatul o palmă fuga la trebunal să intentaţi divorţ, să vă fie ruşine!” Am divorţat, copilul a rămas la mine, îmi plăteşte pensie alimentară, cum lucrează la patron şi banii sunt la gri, nu-mi dă mare lucru pentru întreţinerea minorului. M-am recăsătorit, iubire, dragoste, încă un copil, beţii, scandaluri, ăsta îmi dădea omor că dacă mai trăia mama ar fi zis: „apăi fată dragă, asta da bătaie, mă bucur că ai găsit în sfârşit şi tu un bărbat adevărat aşa cum a fost bietu’ tac-tu, Dumnezeu să-l odihnească!, ăla când mă altoia sărea sângele  unde lovea. Mă bătea şi cânta, zicea că el aşa se simţeşte bine, ajunsesem să-mi placă şi mie, când nu mă bătea credeam că-i supărat, că i-am stricat oarece, mă simţeam vinovată”. Am divorţat şi de ăsta, acum sunt singură, am doi copii din două căsătorii. Divorţul nu este o soluţie, să mai analizăm, suntem trei muieri deştepte, musai să găsim o soluţie, vom sta aici şi vom vorbi cum stau ăia la Vatican când îşi aleg pontiful.