Ispita

  Un orăşel de munte. Casele au o arhitectură specifică, mai toate sunt construite din piatră şi lemn.

Cele mai multe  sunt  aşezate pe mal,  pentru a ajunge  la bucătăria situată la demisol  trebuie să cobori 8 trepte, apoi, din bucătăria care este destul de mare, printr-un chepeng situat în partea opusă uşii trebuie să cobori alte cincisprezece scări din ciment şi intri în pivniţa-cămară unde sunt depozitate borcanele cu alimentele conservate şi vasele cu băutură. Prin exteriorul casei se urcă în  camerele de locuit.  

  Strada principală este largă cu două benzi de circulaţie pe sens şi foarte circulată.  Ministerul transporturilor împreună cu primăria locală aveau un plan pentru realizarea unei centuri ocolitoare a oraşului, de câţiva ani planul a rămas  înţepenit  în stare de proiect. Drumul Naţional în continuare trece prin mijlocul urbei.

   Cârciumile sunt amplasate foarte aproape unele de altele, fiecare birt are proprii consumatorii.

  Taverna „La cocoşul cântător” fusese iniţial o baracă din tablă neagră din fier, cu câteva mese improvizate din pari bătuţi direct în pământ peste care se înjghebaseră blaturi din scândură negeluită, peste scândură puseseră muşama subţire cu figuri care reprezentau pe Alba ca Zăpada şi cei 7 pitici prinşi în horă, toţi aveau în mână căni  pline cu băutură. Acum cârciuma era din zid cu mese şi scaune din plastic. Un televizor pus într-un colţ, deasupra barului , cu sonorul dat la maxim la care se adaugă două boxe de amplificare aşezate pe pereţii opuşi emiteau nişte zgomote asurzitoare, muzica, pentru că asta se voia a fi, era un urlet continuu cu başi care băteau în capul clienţilor.  Patroanei i-a mers bine mult timp, după revoluţie erau bani, iar „organele nu se omorau cu controlul, veneau mai mult la „ciupeală”.Muncitorii, de la serviciu în drum spre casă,  se opreau la cârciumă pentru „una” înainte de masă. De la o ţuică, se trecea la a doua, apoi la treia, spiritele se încingeau, glasurile se ridicau, vorbeau toţi, aveai impresia că te afli într-un salon plini cu surzi. Nimeni nu asculta, toţi strigau, ţipau, înjurau,  televizorul urla o manea  jelită de un băiat brunet cu o cruce de aur legată la un lanţ tot din aur pus după gât, greutatea lor îl ţinea pe bietul urlător-cântăreţ mai mult cu capul în jos, era un vacarm asurzitor. Fiecare avea dreptate, fiecare îşi apăra ideea lui, de multe ori aveau impresia  că ei chiar scot  sunete articulate, că spun ce gândesc, în fapt erau un fel de mormăieli cu bufnituri nearticulate, ceva aproape de mieunatul cotoilor noaptea pe acoperiş.

Patroana,o femeie oacheşă la vreo 45 de ani, trupeşă, cu sânii mari gata să sară din decolteul mult prea generos, îşi freca mâinile în spatele tejgheli. Toţi clienţii erau criţă, nu mai aveau bani în buzunare, atunci apelau la bunăvoinţa patroanei.

Se ridica cu greutate câte un client  de la masă, rămânea câteva clipe într-un echilibru precar legănându-se în faţă şi în spate, cu mici rotiri ale trupului în lateral, apoi  fixau locul unde se află barul şi cu un mers bălăbănit, cu trupul plecat mult în faţă, gata, gata să cadă, ajungea la destinaţie. Cu mâinile se prindea bine de  tejghea, apoi cu ochii ieşiţi din orbite privea cu poftă în decolteul patroanei Matilda :

-Ce doreşti Scarfas? Ăsta era numele cu care li se adresa patroana după ce se îmbătau.

-Mmmmvvvreemmm, omul făcea cu mâna semne  cabalistice doar de el înţelese. Cuvintele refuzau să se formeze, buzele se mişcau, ochii se holbau, nimeni nu înţelegea ce anume voia.

Patroana a încercat să aibă un minimum dialog cu clientul dus în lumea lui Bachus şi la un pas de a fi primit de braţele lui Orfeu.

-Îţi mai dau o ţuică? Patroana îl privea atentă.

Beţivul s-a uitat la ea tâmp, a dat din mână într-un gest aproximativ de aprobare.

-Plăteşte!

Clientul s-a rezemat de bar, apoi a început să se buzunărească, într-un final a ridicat din umeri arătând că nu are bani.

-Te trec pe caiet?

Ochii beţivului au avut un licăr de lumină,apoi au rămas apatici,doar direcţia în care priveau era neschimbată, imensele ţâţe ale Matildei.

-Uite ţuica, te-am trecut pe caiet, când iei banii să vii să plăteşti, vezi că ai cam mult şi iar vine scorpia de nevastă-ta peste mine.

Bărbatul a luat paharul, până la masă l-a vărsat jumătate. S-a prăbuşit pe scaun, a băut rachiul rămas în pahar, mai mult apă, nu a contat, apoi a vrut să se ridice să plece acasă. Ştia ce voia să facă, în schimb era paralizat, picioarele îi erau de plumb, nu răspundeau la comenzi.

La un semn al patroanei doi haidamaci l-au prins pe client de sub braţe şi l-au scos pe uşă afară. Rămas fără sprijin, a plecat spre casă, de fapt păşea un pas nesigur în faţă, făcea alţi doi de sprijin în spate, până la urmă distanţa de 2-300 de metri care îl despărţea de locuinţă o parcurgea într-o oră, dar fericit că a ajuns, urca treptele de-a buşilea şi bătea la uşa propriei case. Nevasta bucuroasă îi deschidea uşa, se aranjase special pentru el, îmbrăcase o rochiţă sexy, iar copiii îi trimisese de cu seară să doarmă la mama ei. Pe masa din sufragerie bunătăţile pregătite de nevastă se răciseră, lumânările aromate erau aproape arse,  nevasta, când a auzit bătăile în uşă, a deschis. Bărbatul care era sprijinit de uşă, i-a căzut în braţe, un miros greu de tutun şi băutură i-a întors femeii stomacul pe dos. A încercat să-l pună pe picioare pentru a intra în casă, era lemn, îl luase somnul, băutura îl trimisese în braţele lui Morfeu. L-a cărat cum a putut în dormitor, l-a aşezat  în curmezişul patului, femeia l-a descălţat, apoi i-a urcat şi picioarele care rămăseseră atârnate pe lângă divan.  L-a  lăsat  dormind,  a mers în sufragerie,  s-a plimbat mult timp, se gândea la cina ratată, oare a câta este? De când nu se mai trezise bărbatul ei din băutură? Abia dimineaţa reuşea să se pună pe picioare, nu răspundea la certurile femeii, la morala pe care i-o făcea; punea capul jos, îşi lua pacheţelul şi pleca la serviciu. Din prag femeia îl urmărea cu drag, spera ca seara să vină acasă treaz.

Avea nevoie de el, trebuia să vorbească cu băiatul, începuse să ia note mici la şcoală, pe ea nu o asculta  îi răspundea obraznic, era nevoie de autoritatea lui de părinte. În fundul curţii un gard era gata să pice, încercase să-l proptească cu nişte araci, dar era treabă făcută de mântuială, treabă de femeie în zona de pricepere şi de forţă a bărbatului. Vecinul chiar să oferise „să repare el pe unde mai are ea nevoie”, l-a refuzat obraznic, doar avea şi ea bărbat. S-a gândit la omul care dormea dus în patul din dormitor, chiar era bărbatul ei? De când nu se mai culcaseră împreună, erau două, trei luni, poate mai mult.

  Îl aşteptase cu mult drag, pregătise şi o masă festivă, voia să vorbească cu el să se simtă răsfăţată, îşi notase toate problemele pe care aveau să le discute, se strânseseră multe. În drumul ei de la serviciu spre casă cumpărase de la o ţărancă amărâtă o găină mare şi grasă. O pregătise la cuptor, era rumenă şi crocantă, nu mâncase din ea, doar gustase dintr-o margine de piept, era suculent cum îi plăcea lui. Dintr-un magazin specializat în băuturi alcoolice îi luase o sticlă  cu ţuică Turţ de 50 de grade şi o butelcă de Grasă de Cotnari. Nu umblase la ele, îi lăsase lui  să le „dezvirgineze” cum îi plăcea să spună. Când s-a făcut ora la care ar fi trebuit să intre pe uşă a aprins lumânările aromate, iar ea se foia îmbrăcată sexy, provocator, pe dedesupt avea lenjerie intimă toată dantelată de culoare roz, abia aştepta să-l incite cu accesoriile şi frumuseţea ei. Timpul a trecut, uşa nu s-a deschis, lumânările s-au ars, mâncarea s-a sleit, băutura a rămas intactă. Acum el dormea inconştient, înecat în băutură,  îl dorea, încă îl mai iubea, îl iubise din prima clipă în care l-a văzut. Era un tânăr pe atunci, înalt, zvelt fără vicii,toate fetele erau îndrăgostite de el. Dintre toate  o alesese pe ea, pe Florica, se întâlniseră la un bal, a fost dragoste la prima vedere, au discutat vreo lună de zile, apoi s-au căsătorit.

Era mândră Florica de bărbatul ei, nu bea, nu fuma, cum termina serviciul, venea întins acasă fără să oprească la vreo cârciumă, ignora colegii care îi strigau că îi este frică de nevastă. Şi ce dacă, nu era nevasta lui? Anii au trecut,agonisiseră multe, făcuseră doi copii şi erau fericiţi. Totul s-a năruit în ziua în care directorul uzinei unde lucra i-a anunţat că nu mai au de lucru şi vor trebui să meargă în somaj. Nu a disperat,a căutat de lucru, nu s-a speriat, a bătut la uşa multor firme de stat,toţi îşi alungau muncitorii, nimeni nu mai angaja. Un timp au trăit din salariile compensatorii,nu se dumirea cum dracu statul a preferat să le dea bani pentru ca ei să nu muncească, să stea la umbră, mai târziu când uzina lui fusese vândută la fier vechi a înţeles mârşăvia făcută,a oftat, nu avea nicio putere. A fost angajat de un patron, muncea mai mult degeaba, niciodată nu primea banii la timp, a plecat de la el. Voia să muncească iar patronul să-l plătească conform aportului adus de el. Nu, patronul îl plătea după cum voia, nu se putea împăca cu nedreptatea, acum era bine plătit, dar banii îi primea la gri, era pontat patru ore pentru care primea banii pe stat de salariu, iar restul banilor îl plătea patronul  din mână.

Nu îi convenea, era conştient că în acest fel nu va avea vechime în câmpul muncii, mai vorbea cu colegii despre aceste nedreptăţi. Pentru continuarea discuţiei intrau în cârciumă pentru „una mică”, la început aşa  a fost, apoi a crescut cantitatea, acum nu ieşea din cârciumă decât în patru labe.

Florica a oftat,a strâns tot de pe masă, din ochi  lacrimile îi curgeau şiroaie,se înodau sub barbă , stomacul i se strânsese, avea un gol, sângele năvalnic prin vene curgea,avea inima neagră de dor şi dorinţă nestinsă.

S-a culcat pe canapeaua din sufragerie, somnul refuza să vină,se gândea la situaţia ei, simţea că intrase în fundătură cu relaţia ei conjugală, căuta soluţii, nu accepta să se gândească la divorţ. Considera că despărţirea era cel mai simplu lucru, era ca o fugă de răspundere, ca o capitulare în faţa unei greutăţi fără a lupta, ca un abandon fără a analiza cu simţ de răspundere consecinţile unui asemenea gest.

Ar fi fost simplu, angaja un avocat şi căsătoria s-ar fi desfăcut din vina lui exclusivă, dar apoi ce se va întâmpla cu copiii ei? Cum vor creşte fără tată, ea se va recăsători, soţul cel nou va fi în stare să fie tată pentru nişte copii care nu sunt şi ai lui? Dacă va mai face alţi copii? Nu îi era străină nici situaţia lui Andrei, soţul ei, ce se va alege de el? Poate are şi ea vreo vină că el a ajuns alcoolic. L-a cocoloşit prea mult, trebuia să pună piciorul în prag, nu să-l lase să se distrugă.

Tot analizând a furat-o somnul, a visat că era pe un câmp cu iarbă verde înaltă până la genunchi, printre firele de iarbă  erau mii de flori de câmp de toate culorile, dar cei mai frumoşi erau macii roşii şi  şi florile albe de iasomie. Iarba era culcată acolo unde ea privea, a ridicat ochii şi a privit spre zare, doi tineri fericiţi se ţineau de mână şi păşeau spre viitor, ei încurcaseră iarba, se făcea că era ea şi Andrei al ei. S-a trezit, visul încă o stăpânea, atunci, în acel moment, a luat o hotărâre grea, nu-l va părăsi, dar îl va aduce pe calea cea bună, va lupta pentru ca Andrei al ei să redevină omul care a fost.

Până dimineaţa a rămas cu ochii în tavan. La ora cinci s-a dat jos din pat, a mers la baie şi s-a cufundat în apa caldă şi plăcută din cadă, s-a spălat îndelung,  voia să îndepărteze toate gândurile negre pe care le avea. Din baie a mers în bucătărie, a pus ibricul la foc pentru cafea, iar ea a început să pregătească micul dejun pentru el, ouă ochiuri moi cu pâine prăjită. Când totul a fost gata le-a pus pe o tavă şi a mers în dormitor:

-Scoală somnorosule, am adus micul dejun! Florica a pus tava pe o noptieră şi a început să-l gâdile pentru a-l face să se trezească.

Andrei mormăia fără a da semne de trezire, femeia a început să-l zgâlţâie mai tare, abia atunci a mormăit un:

-Mă trezesc acum.

-Acu să te scoli, uite micul dejun, mănâncă şi bea cafeluţa.

Cu greu s-a trezit, s-a uitat la mâncare cu greaţă, a luat ceaşca de cafea şi a băut-o cu înghiţituri mici, abia intra.

-De ce nu mănânci Andrei? Ţi-am făcut mâncarea care îţi place ţie cel mai mult, mănâncă băiatul meu frumos! Florica îmbrăcată într-o cămăşuţă de noapte transparentă şi scurtă lăsa la vedere corpul ei cu rotunjimi frumoase. Fără burtă, avea picioarele cu pulpe pline şi rotunde la fel şi genunchii, gleznele fine întregea tabloul unui trup superb. Părul castaniu inelat cădea în valuri mai jos de umeri, fruntea era luminoasă, două riduri paralele arătau suferinţa femeii. Avea ochii căprui, cu gene lungi şi sprâncene îngrijite, obrajii palizi din cauza oboselii şi a suferinţei provocate de o hepatită cronică, nasul în vânt arăta firea ei prietenoasă şi generoasă,  gura mică şi buze roşii precum căpşunele coapte,completau  frumuseţea feţei.

  Andrei privea pe lângă femeie, îşi dorea să scape cât mai repede din tirul ei de întrebări, nu putea răspunde, de fapt abia putea sta pe picioare, avea greaţă de tot şi de toate, capul încă îi era tulbure, aburii beţiei persistau, nu era capabil să gândească, să judece limpede. O vedea stând în faţa lui frumoasă şi provocatoare, instinctul de conservare al bărbatului din el îşi dorea să pună mâna pe făptura gingaşă care îl alinta şi-l incita în acelaşi timp, dar raţiunea, câtă mai avea, îl atenţiona că nu este pregătit, fiindcă alcoolul  încă nu l-a părăsit, a dat din mâna a lehamite, apoi a plecat spre baie,  nevasta i se părea că este prea insistentă. Ce voia de la el? Nu-l vedea că face eforturi să stea în picioare, de ce nu-l înţelegea, nu îşi dorea decât sex, sex,sex, dar ce el era maşină de satisfăcut femei? Nu se culcase cu ea, da, chiar de curând, a început să se gândească, se simţea mai ameţit, în sfârşit, nu conta când, dar o făcuse.

  Rănită, Florica a luat tava cu micul dejun şi a plecat la bucătărie, i-a pus pacheţelul pentru serviciu pe masă, apoi a început să se pregătească pentru a merge la birou. Lucra de mulţi ani ca economist într-o mare firmă  de construcţii. Nu-şi permitea să meargă la muncă două zile la rând cu acelaşi rând de haine, deşi nu erau de firmă, erau croite cu mult bun gust şi chiar aveau o tăietură îndrăzneaţă şi tinerească. La cei 36 de ani de ani era în fiecare zi ca scoasă din cutie,nu arăta niciodată ca o femeie care ar avea probleme acasă, era cu zâmbetul pe buze şi cu bună dispoziţie. Sufletul plângea, doar ea singură ştia câtă suferinţă avea, nu lăsa pe nimeni să privească dincolo de masca afişată pe faţa ei.

Seara, după ce a plecat de la birou, s-a hotărât să meargă la atelierul unde lucra ca inginer şi să-l aştepte până îl va vedea ieşind pe poartă. S-a tras într-un loc mai retras, nu voia să fie văzută şi recunoscută de ceilalţi angajaţi. Nu a aşteptat mult până când l-a văzut pe Andrei ieşind pe poartă, era împreună cu alţi colegi de serviciu, tocmai se pregăteau să se urce într-o maşină când Florica a apărut în faţa lor.

-Ce este cu tine aici? Andrei se făcuse alb la faţă, era prima dată când nevasta venea înaintea lui.

-Am plecat mai devreme de la firmă şi m-am gândit să mergem împreună acasă, uite ce zi frumoasă este deşi suntem în noiembrie, hai să profităm de clima caldă şi să ne plimbăm puţin.

-Nu pot, mă aşteaptă băieţii, merg cu ei, nu pot să-i las, ce vor zice mâine? Bărbatul nu găsea cele mai tari argumente, era între ciocan şi nicovală, e drept că îi ardea gâtul şi ar fi preferat să meargă cu colegii, iar pe nevastă să o lase acolo în mijlocul drumului, să se înveţe minte să nu mai vină după el la serviciu.

-Mergi cu mine acasă, lasă băieţii că nu te-ai însurat cu ei. Femeia era calmă, dar fermă, nu voia să facă circ în stradă.

-Mergi acasă femeie nu te mai pune curmeziş în drumul meu, nu eu te-am chemat să vii înaintea mea, tu ai riscat să vii, află că ai pierdut.

-Haideţi don inginer, vă mai aşteptăm mult? Muncitorii din maşină începuseră să dea semne de iritare, pofta de rachiu era mare. 

Florica s-a apropiat de maşină şi cu cel mai fermecător zâmbet al ei i-a anunţat că inginerul Andrei merge cu ea acasă, aşa că  îşi pot vedea de drum.

Înainte de a mai apuca Andrei să zică ceva, maşina a demarat în trombă, în urma ei a rămas un nor de fum şi de praf.

-Să mergem dragul meu, spuse Florica luându-l de braţ.

Au mers mult timp tăcuţi, femeia a încercat să lege o discuţie cu el, s-a lovit de un zid, bărbatul nu a scos nici-un cuvânt, doar pufnea nervos din când în când. Aşa au mers până în apropierea casei,atunci Andrei a mormăit:

-Trebuie să plătesc Matildei datoria, mergi acasă că te prind din urmă.

-Nu, mergem acasă, apoi eu vin şi-ţi plătesc datoria.

-Cum să faci aşa ceva, cu ce obraz mai intru eu  în cârciumă?

-Stai liniştit, de azi încolo nu mai intri în nicio cârciumă, zilele următoare te muţi cu serviciul la firma unde lucrez eu, au nevoie de un specialist, iar tu eşti cel mai bun. Ne-am înţeles?

-Da, iubita, dar acum trebuie să merg să-mi plătesc datoria, să-mi iau la revdere de la colegi şi de ce nu, să bem o ţuică de despărţire.

-Andrei, pe uşa aceea de la intrare nu ieşi decât mâine dimineaţă când pleci la serviciu, dacă pleci acum la cârciumă, vei găsi uşa încuiată la noapte când te înapoiezi. Alege, a venit momentul! Florica a făcut o piruietă prin faţa lui, uită-te la mine ori eu ori cârciuma! Eu cu un butoi în pat nu voi mai dormi. Şi acum spune-mi câţi bani ai să-i dai Matildei? Femeia era hotărâtă să rupă pisica în două.

-Nu ştiu, când merg cu banii ea face socoteala, iar eu plătesc.

-Merg eu să plătesc, până mă înapoiez ai o sticlă cu Turţ în bar, puneţi un păhărel, vin repede, nu te las să te plictiseşti. Florica s-a apropiat de el, de mult nu-l mai văzuse treaz la o oră aşa târzie a zilei, tot era frumos, deşi obrajii începuseră să se buhăiască din cauza băuturii, s-a aşezat în genunchii în faţa lui, i-aprins obrajii în mâini şi l-a sărutat cu dor pe buzele lui senzuale. Să fii cuminte, i-a spus ca unui copil mic,vin repede, am nevoie de tine! Şi-a sărutat degetul arătător apoi l-a pus pe buzele lui.

  Florica a ieşit pe uşă, înainte de a închide, a mai aruncat o privire spre soţ, stătea în fotoliu resemnat, învins, neputincios.

  Va urma!