Indolenţa funcţionarilor din Casele de Pensii

 

   Astăzi vreau să ridic o problemă socială gravă. De foarte mulţi ani Casele de pensii eliberează decizia de pensionare pe caz de boală, dar şi pentru limită de vârstă după o lungă perioadă de la depunerea dosarului  la Casă. Durata minimă este undeva între 5 luni şi 6 luni, dar se merge şi până la 8 luni. Este drept că atunci vin toţi banii grămadă, dar ce folos.

  Am văzut cazul unui bărbat rămas infirm în urma unui accident de muncă, a stat luni întregi prin spitale, apoi a depus dosarul de pensionare. După perioada lungă de internare unde cheltuise şi ultima rezervă de bani constituită din vânzarea verighetelor de căsătorie, singura speranţă îi rămăsese banii de pensie. A trecut o lună, două, trei, patru de la depunerea dosarului, soţia nu contenea să întrebe poştaşul: „omului meu nu i-a venit pensia?”. „Nu”! răspundea poştaşul, ridicând din umeri a neputinţă.

  Au venit reprezentanţii de la gaze şi au tăiat furnizarea gazelor, cei de la lumină au venit şi ei şi au tăiat curentul, motivul? Facturi restante la plată. Medicamente nu aveau pe ce cumpăra, mâncau din pomana pe care o făceau cu ei un patron care îi cunoştea şi le dădea lor resturile de la masa lui. Nu refuzau, ştiau că se umilesc în acest fel, dar nu aveau altă soluţie, trebuiau să mănânce.

  Şi-a pus doamna ministru Olguţa Vasilescu problema în mod serios ce se întâmplă cu oamenii care depun dosarele pentru pensionare? Realizează cineva ce înseamnă ca o jumătate de an după ce s-a depus dosarul la Casă, persoana respectivă să nu aibă nici un venit? Cum să trăiască oamenii fără niciun ban atâta amar de timp? Poate au rate la bănci, la CAR, la cămătari, etc. Au nevoie de medicamente, au nevoie de hrană, de îmbrăcăminte. Cine permite unor funcţionari ai statului să condamne nişte oameni să treacă la gesturi extreme? Cum poate permite ministrul muncii o asemenea situaţie de netolerat? Respectul pentru oamenii există doar la nivel declarativ, în fapt sunt trataţii ca nişte gunoaie. Dacă într-adevăr nu există forţă de muncă suficientă, să se facă angajări de aşa natură încât, oamenii care depun dosarele pentru pensionare să primească decizia şi pensia la o lună de zile după depunerea actelor.

Cred că în România instituţiile statului au moştenit câteva sloganuri proaste : „nu avem bani, nu avem forţă de muncă, nu avem legi”. Eu cred că am început să avem de toate, altceva nu au funcţionarii statului:”BUN SIMŢ”. Sub aceste lozinci proaste actele medicale sunt deplorabile pentru că nu se găsesc medicamente în farmaciile spitalului  fiindcă nu „sunt bani”, de asemeni învăţământul are mari carenţe pentru că nu „sunt bani”, poliţiştii nu-şi fac treaba pentru că le lipsesc nu ştiu ce aparatură pentru că nu „sunt bani”.

Casele de pensie lucrează dosarele în dorul lelii pentru că nu au personal suficient, asta pentru că nu „sunt bani”.

  Doamna ministru Vasilescu, cred că se freacă mult menta, alţii e posibil să frece mangalul prin birourile Caselor de pensii. Funcţionarii de acolo nu au un minim bun simţ faţă de omul al cărui dosar îl lucrează.

Înţeleg să dureze o lună de zile lucratul unui dosar de pensionare, dar a doua lună să-i vină omului pensia  să-şi poată plăti facturile, ratele şi să aibă cu ce să se întreţină şi el.

  Eu cred că doamna ministru Vasilescu nu a cunoscut situaţia asta dramatică a oamenilor care depun dosarul de pensie, altfel ar fi luat măsuri împotriva indolenţei şi insolenţei cuibărite în birourile funcţionarilor din Casa de pensii.