Maria VI

  Maria era bucuroasă, fata nu-i închisese telefonul, îi era dor să-i audă respiraţia, vocea, să o simtă din nou aproape.

-Alexa, fata mea! Ce faci?

-Sunt bine mamă, chiar foarte bine! Am un serviciu foarte bun, muncesc mult, câştig bine. Am o situaţie financiară de invidiat. Muncesc din  distracţie. Mai mult din nevoia de a-mi demonstra mie, că aş fi putut câştiga maldărul de bănet pe care îl am şi din muncă cinstită. Cred că mă voi mărita, iubesc pentru întâia oară în viaţă. M-am schimbat mamă, nu mai sunt curva pe care ai dat-o pe poartă afară într-un acces de furie. Puteai să ai răbdare cu mine! Să mă înţelegi! Să vezi ce vreau! Nu să mă alungi ca pe o căţea în călduri. Poate asta eram! Însă eram căţeaua ta! Carne din carnea ta! Sânge din sângele tău! Însumam toate dorinţele pe care tu le ţinuseşi ascunse în sufletul tău! Eram eu, plus revolta ta. Te auzeam noaptea când nu dormeai şi te plimbai neliniştită prin bucătărie. Te urmăream în miezul nopţii când făceai duşuri reci. Vedeam dimineaţa perna udă de lacrimile tale. Ştiam mamă toată suferinţa ta. M-am încărcat cu durerea ta. Îl plângeai pe tata! Fusese marea ta iubire. Nu ţi-a mai trebuit alt bărbat! Deşi, mulţi au bătut la uşa închisă a inimii tale. Atunci, în acele nopţi albe, când ţi-am văzut suferinţa, am jurat să nu iubesc pe nimeni şi să profit cât pot de pe urma bărbaţilor. Tu ai fost, fără să ştii, autorul moral al hotărârii mele.

Dacă ai fi avut răbdare cu mine acum zece ani, poate altfel s-ar fi petrecut lucrurile, iar eu nu aş fi fost prostituata de lux a multor mahări. Nu te întrista! Au fost mahări! După ce s-au culcat cu mine, au ajuns în final să-mi ceară bani de ţigări. I-am golit de bani, au ajuns în sapă de lemn! Îmi era scârbă de tot ceea ce făceam, însă plăcerea de a câştiga bani şi dorinţa de răzbunare erau şi mai mari. Nu mă întreba cu câţi m-am culcat! Am numărat până la zece, apoi nu mai mi-a păsat. Doar banii din cont îi gospodăresc judicios, i-am mirosit într-o zi când am scos de pe card o sumă mare să-mi cumpăr o geantă. Aveau miros de trandafirii. De petale de trandafirii puşi pe un cearceaf din mătase roz –bombon, într-un apartament plin cu flori, unde pe măsuţa de lângă pat, fierbe în cupă cea mai fină şampanie franţuzească. Ei, cam aşa am trăit mamă. Bine, rău, a fost viaţa mea şi mi-o asum! Au fost zile în care am suferit, rămăsesem gravidă cu un negru din ambasada Nigeriei. Atunci aş fi dorit să fii lângă mine! Să mă sfătuieşti! Să mă îndrumi! Mi-ai închis uşa în nas! M-ai alungat de lângă tine! Te iubesc mamă! Te-am iubit tot timpul! Nu sunt supărată pe tine pentru ce mi-ai făcut! Poate aşa a fost bine! Aşa a trebuit! Am vorbit destul despre mine! Spune-mi ce faci?

Maria a tăcut mult timp, avea un nod în gât, nu putea vorbi, reproşurile fetei o loviseră puternic. Cu greu a putut îngăima:

-Nimic, voiam să te aud.

-Ai probleme mamă! Recunoaşte! Mi-a spus Vlad că l-ai alungat din curte şi pe el şi pe fată, pentru a primii un păduchios.

-Nu este aşa, el a hotărât să ia fata şi să plece. Da, am găsit un copil pe care vreau să-l salvez. Are circa zece ani, este inteligent, însă neştiutor de carte, tutorele, sau tată pentru că încă nu ştiu precis ce îi este, are acte de la psihiatru precum că băiatul este idiot.Pentru asta primeşte un ajutor din partea statului că are grijă de copil. În realitate, copilul este bătut şi trimis la cerşit în sat, iar dacă seara merge acasă cu mâna goală nu îi dau mâncare, iar pe deasupra îl mai şi bat.

Asta ar fi pe scurt, istoria copilului pe care îl am la mine. Partea tare a problemei este că tutorele copilului este susţinut de primar şi şeful de post. Asta nu înţeleg.

-Mamă, povestea ta nu seamănă cu povestea lui Vlad, el mi-a spus că l-ai izgonit din curte împreună cu fata, fiindcă intenţionezi să laşi casa copilului găsit.

-Stai puţin fată! Nici nu a intrat copilul bine în curte şi gata l-am făcut stăpân? Ce este prostia asta?

Treaba este că mi s-a făcut o reclamaţie pentru răpire de minori. Asta este problema, până se rezolvă lucrurile, ei îmi pot lua copilul îmi iau copilul şi îl duce iar la Gheorghe, aşa se numeşte tutorele.

-Am să te ajut, nu ştiu cum, dar o voi face. Hai să dormim ca două fete care se iubesc. Noapte bună! Îţi sărut mâinile şi toate lacrimile vărsate mamă!

-Te pup fata mea! Te aştept să vii să vorbim pe îndelete! Noapte liniştită!

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Primarul era foc şi pară, cum adică, o muiere văduvă, până la urmă mama unei curve, să stea în calea lui, a lui Melciu, care era primar în comună de 20 de ani?

S-a lăsat pe spate în fotoliul larg din biroul primărei, a privit cu uitătură rea la toţi cei care se aflau în încăpere:

-Ce dracu Pupezescule, nu eşti în stare să scoţi copilul din mâinile unei babe? Ce funcţionar eşti tu? Eşti jurist?  Eşti un rahat cu 8 clase!

-Domnule primar, nu vă permit...Funcţionarul a încercat să-l pună la punct pe edil, acesta l-a întrerupt nervos.

-Nu-mi permiţi pe dracu, cine eşti tu să nu-mi permiţi? Ai uitat ziua când ai venit plângând la mine să te angajez? Nu te primise în barou. Erai muritor de foame cu nevasta şi copilul în casă. Acum, auzi la el: „nu-mi permite!” Băi, apoi s-a întors cu faţa spre poliţai şi secretar, toţi îmi sunteţi datori!

-Tu eşti poliţist Balaure? Eşti o muiere smiorcăită, v-a pus cu botul pe labe o femeie.

-Să avem iertare domn primar, dumneavoastră aţi vorbit, noi v-am susţinut!

-M-ai susţinut cu uniforma, credeai că Maria face pe ea de frică când vede poliţia la poartă? Eu o cunosc bine, am fost coleg de şcoală cu ea. E mintoasă! Are fibră-n ea! Mă aşteptam la Pupezescu să găsească texte de lege, articole, hotărâri de guvern, orice, doar să o îngenuncheze. Măi băieţi, până dimineaţă să veniţi cu soluţii! Mă, aţi înţeles?

-Domn primar, nu se sperie cucoana uşor! Trebuie să găsim ceva tare. Gheorghe are ţidula de la Protecţia Copilului prin care îi este încredinţat copilul în plasament. Este angajat asistent maternal. Ar trebui să ne folosim de hotărârea Direcţiei Judeţene, doar aşa o putem speria.

-Nu o speriem Pupezescule! Asta e fată deşteaptă! Ne ia la puricat!  Se vede din avion că nu sunt întrunite condiţiile pentru plasamentul unui copil în casa amărâtului de Gheorghe. Ce dracu! Dorm toţi claie peste grămadă. Balaure, ai curajul să te duci cu ajutorul tău, acasă la Maria să iei copilul?

-Da, merg! Domnule primar, de ce ne purtăm cu mănuşi cu muierea asta? Doar pentru că v-a fost colegă în şcoală? Dă-o naibii! Dacă este cazul îi pun şi cătuşile! Agentul şef Balaur îşi umflase pieptul şi sforăia pe nas ca un cal pe care îl ţii în frâu, să nu plece din loc.

-Polistul, e poliţist, nu are diplomaţie, el atâta ştie, gârbaciul şi cătuşele. Ştiţi că sunt nişte secrete mari în jurul poveşti, toţi din camera asta suntem complici. Pe Gheorghe nu putem conta! Hai să o lăsăm câteva zile, fără să o băgăm în seamă. Trebuie să facă o greşeală şi să prindem copilul. Atunci îl luăm şi ea nu are ce comenta.

-Bine aţi gândit domnule primar!  Corul lăudătorilor era cu atât mai mare cu cât îi scăpa pe ei de a găsi soluţii.

A doua zi Maria s-a trezit liniştită! Faptul că vorbise cu Alexandra îi dădea o anumită siguranţă. După ce s-a spălat şi şi-a aranjat părul, a deschis uşa dormitorului, Radu dormea liniştit. A închis uşa binişor. După ce a dat păsărilor de mâncare,  a plecat la prăvălie să facă piaţa. În drum s-a întâlnit cu Mariţa, uscăţiva vecină s-a oprit în drum, a pus mâinile în şolduri şi s-a postat în faţa Mariei:

-Nu te mai saturi fa de bani? Ai luat nenorocitul ăla de copil să te bucurii de banii lui?

-Care bani Mariţo, ce vorbeşti tu acolo? Maria nu ştia nimic precis despre Gheorghe.

-Nu face pe neştiutoarea. Gheorghe, ăla la care locuia băiatul, este de ăsta, cum îi spune, părinte angajat.

-Cum părinte angajat fa? Părinte maternal poate vrei să spui. Păi ce are ăla condiţii pentru a primi copil în plasament? Maria avea urechile deschise, era avidă de cât mai multe date despre Gheorghe. Mariţa era tobă de informaţii. Cine o fi părinţii copilului? Tu ştii ceva Mariţa? Maria întrebase fără a părea prea curioasă.

-Nu ştiu prea multe, ce aud şi eu prin sat,ieri am fost cu ziua la unul din satul vecin, acolo am mai auzit câte ceva. Te las, merg acasă!  Nici cafeaua nu am băut-o, când m-am uitat în cutia unde trebuia să fie cafea, era goală, tocmai plecasem să-mi cumpăr. Mă întorc acasă, nu am bani suficienţi pentru un pachet de cafea.

-Hai cu mine la prăvălie, fac cumpărăturile şi îţi iau şi ţie cafea. Apoi venim la mine şi stăm ca fetele la o şuetă, bem o ceaşcă de cafea şi un păhărel cu lichior de nuci verzi.

Femeile au plecat împreună spre privatizarea din colţul uliţei. Maria a cumpărat tot ce îi trebuia, neuitând de pachetul cu cafea pentru Mariţa.

Când a ajuns acasă a ascultat la uşa dormitorului, era linişte, Năsturel nu se trezise. A pus ibricul pe aragaz cu apă pentru cafea, apoi dintr-un dulăpior a scos o sticluţă frumoasă plină cu un lichid verde gros, a turnat într-un păhărel cu picior, apoi a pus dopul la sticlă. Apa fierbea în ibric, a pus cafeaua, zahărul, a mestecat bine fără să o lase să se umfle mai mult decât buzele vasului. A turnat lichidul puternic aromat în două ceşti fine de porţelan, pe care le avea din zestrea dată de mama ei.

Mariţa o urmărea pe Maria şi nu înţelegea de unde atâta prietenie din partea pensionarei, a coanei mari cum i se mai spunea prin sat.

-Mario, ce ţi-a venit să-mi cumperi cafea şi să mă tratezi cu lichior? Doamne ce bun este! Mariţa luase o gură zdravănă din pahar.

-Am visat-o pe mama, iar tu ai fost prima femeie care mi-ai ieşit în cale. A fost norocul tău, putea fi alta. Minţea în mod deliberat. Voia ca uscăţiva de Mariţa să spună tot.

Mi-ai spus că ai fost la muncă în satul vecin, s-a vorbit ceva pe acolo de mine?

-Păi da, s-a cam vorbit! Dacă îţi spun, să nu mi-o iei în nume de rău, eu nu te-am bârfit. Am spus doar că ai pensie mare. Recunoaşte că nu am minţit.

-Nu, nu, termină din pahar să-ţi mai pun unul. Maria a umplut paharul vecinei cu lichior.

Când a văzut paharul plin, Mariţei au început să-i lucească ochii şi să i se dezlege limba:

-Ce mai tura-vura, toată lumea te bârfea! Ziceau că ai furat copilul să iei tu bani pentru îngrijirea lui. Chiar a zis una, era aşa zulufată, cu unghiile mari, avea mănuşi în mâini să şi le protejeze, a vorbit ca o doamnă, nu atingea bine buzele:

-Fetelor, ne-a zis nouă, eram numai femei, pun pariu că magraoanca, adică tu, a furat băiatul pentru banii pe care îi dă statul părinţilor maternali. Asta nu se mai satură, o ştiu pe fiică-sa a fost cu mine în clasă, eu am învăţat la ei în comună, o curvă nenorocită, aşa este şi mă-sa.

-Fă, copilul o duce rău la Gheorghe, bine a făcut femeia că l-a luat la ea...

-Ce te bagi fa, a sărit alta de colţ în sus, tu ştii că Năsturel e nepotul lui Gheorghe? Cum să se poarte urât cu nepotul lui? Copilul este idiot, asta ştiu de la Vasilica, nevasta lui Gheorghe, nu l-aţi văzut cum se duce la cârciumă să cerşească? Ba câte unul îi mai bagă şi câte un şut în fund, el ţipă ca un nerod, ăla îl milueşte cu câte ceva, un ban, o pâine, o roşie.

-De ce ţipă fa ca nerodul? Poate chiar îl doare, e şi el suflet de om! A sărit în apărarea băiatului altă muiere. Ăia care dau în el, sunt mai breji? Sunt mai proşti fă, să şti de la mine.

-De ce fa sunt mai proşti? Şi bărbatul meu i-a băgat un picior în spate, mi-a spus când a venit acasă, se mândrea, spunea că: „i-a dat un şut, de la ridicat de la pământ”, a câştigat o ţuică pentru asta.Pusese pariu cu altul că el dintr-un şut îl saltă de pe pământ. A câştigat pariul. A băut ţuica, a venit beat acasă, mi-a zis când m-a văzut: „fă-i femeie, i-a stai tu cu spatele la mine, puţin aplecată”. Eu drept să vă zic, îl iubesc mult, m-am aşezat cum mi-a zis, el şi-a luat avânt şi când mi-a tras un şut în fund,m-am dus până în casă, noroc că era aproape, altfel cădeam de îmi spărgeam capul. M-am întors la el, l-am luat de gât şi l-am pupat!  Mă durea fundul dar ce conta fă, îmi este aşa de drag, că aş mai fi stat o dată, dacă mi-ar fi cerut.  Acum vrei să spui, că şi omu’ meu e prost? Hai zi, să te aud. Asta se înfierbântase, noroc că au tăcut toate muierile, nu i-au făcut pe plac.

Ştii ce am mai auzit? Asta chiar e tare. Mai pui un păhărel?

-Îţi pun Mariţo, stai liniştită că pentru astăzi îţi dau eu legume să pui în oală.

Mariţa a luat paharul! S-a uitat la el în zare, era un lichid translucid , de culoarea smaraldului. A plescăit din buze de plăcere, apoi a băut o gură. S-a uitat la Maria apoi a continuat:

-Tu să nu te superi pe mine, eu spun doar ce se vorbea acolo.

-Ziceai că ai una tare.

- A, da, cică Gheorghe ar fi frate cu primarul. Mama lui Gheorghe ar fi fost slugă în curte la tatăl primarului. Părinţii lui Melciu erau bogaţi, că doar îi ştii şi tu. Frusina s-ar  fi iubit cu Gheorghe, aşa îl chema şi pe tatăl primarului, aşa s-a născut Gheorghe, i-a pus acelaşi nume ca al tatălui său. Mult timp nu l-a recunoscut Melciu, până într-o zi când au devenit prieteni.

-Mariţo, eşti tare! Mulţumesc! Nu ai auzit, din ce trăieşte Gheorghe?  Eu am auzit că tot timpul bea.

Strada despre CCR : DNA să vină să vă ia!

  Curtea Constituţională a admis că există un conflict constituţional între Preşedintele României şi Ministrul justiţiei cu privire la faptul că Preşedintele României a refuzat revocarea din funcţie a şefei DNA . Habar nu am dacă decizia este corectă constituţional sau nu. Ştiu atât! Curtea Constituţională verifică legile şi conflictele de constituţionalitate ivite între instituţii din punct de vedere constituţional. Mai ştiu că hotărârile acestei Curţi sunt executorii, fără a mai exista cale de atac împotriva hotărârilor adoptate de curte. Prin urmare, indiferent de decizia pe care o ia CCR, ea este obligatorie. Char dacă nu place tuturor. Nici nu cred că trebuie să placă. CC nu este o revistă de modă, ori un loc de can-can. Este locul în care se verifică modul în care Constituţia este respectată în adoptarea legilor şi a conflictelor între instituţii. Nu putem să aplaudăm când ne convine o decizie a CCR şi să huiduim când nu ne convine altă decizie.

În iulie 2012, spre exemplu, nu mi-a convenit decizia CCR prin care se aruncau la coş peste 7,4 milioane de voturi care îl trimiteau pe Băsescu la odihnă. Am tăcut, era o decizie inatacabilă. Nu am protestat, nu avea sens. Dacă vrem să avem instituţii care să funcţioneze într-un final trebuie să le acceptăm cum sunt. Funcţionarea mai bună a instituţiilor  trebuie făcută prin legi, legi care pot fi tot timpul completate în funcţie de carenţele care se dovedesc că le au.

  Manifestanţii, rezistenţii, au ieşit în stradă să protesteze împotriva Curţii Constituţionale, împotriva hotărârii luate de aceasta prin care îl obligă pe Iohannis să o revoce pe Kovesi. Nu le convine hotărârea, nici mie nu mi-au convenit alte hotărâri, dar trebuie să mă supun.

Rezistenţii strigă: „CCR vina voastră e! DNA să vină să vă ia”. Toţi plâng pe mormântul lui Kovesi.

Va pleca Koveşi. Unde este nenorocirea? Peste un an i se termină mandatul, oricum va pleca, nu va mai exista DNA fără Kovesi? Pleacă cu departament cu tot? Ea este DNA? Nu, ea este un slujbaş vremelnic. Nu este o instituţie. Este un om plătit cu mulţi bani din bugetul de stat. Cum a lucrat şi ce a făcut cu adevărat cât a fost în fruntea DNA? Vom vedea, abia după ce ea va pleca.

Strada este bine că se mişcă, manifestaţiile, protestele, demonstraţiile sunt apanajele democraţiei.

  Un manifestant a declarat că Dorneanu a fost la ruşii pentru a primi instrucţiuni cum să procedeze într-un asemenea conflict trimis spre soluţionare CCR. E părerea lui. Are omul o părere.

Eu nu întreb din ce trăiesc aceşti băieţi care manifestă zilnic pentru binele societăţii. Au o meserie, sunt mitingişti. Cred că se poate trăi din asta. DNA să vină să îi ia pe cei de la CC!

Manifestanţii din stradă au dreptul să-şi strige necazurile, dorinţele şi să ia poziţii faţă de adoptarea unor legi. Totuşi, mitingiştii trebuie să recunoască că nu sunt reprezentanţii legali ai poporului. Singurii reprezentanţi legali, fie că ne plac ori nu ne plac, sunt aleşii din Parlament. Faptul că rezistenţii nu au fost la vot, nu-i îndrituieşte acum să se considere reprezentanţii naţiei. Au votat în jur de 40% din numărul alegătorilor înscrişi în liste, restul au binevoit să stea acasă. Dacă se mobilizau în iarna lui 2016, altfel ar fi fost configurat Parlamentul. Nu s-a întâmplat aşa, au preferat să stea la căldurică. Acum să suporte lenea lor de atunci. Chiar dacă nu le convenea niciun partid, niciun candidat, ar fi fost 60% voturi anulate. Nu poţi să stai pasiv în fotoliu, aşteptând să voteze altul pentru tine. Apoi să spui că au votat pensionarii. Voi de ce dracu nu aţi ieşit masiv să vă exprimaţi dreptul legitim de a vota? Greu de răspuns la asemenea întrebare.

  În conformitate cu hotărârea CCR Preşedintele României trebuie să o revoce pe şefa DNA, asta este hotărârea, asta trebuie respectată, dacă vrem un stat de drept. Altfel va fi un stat de drepţi, unde va predomina dreptul forţei. Iohannis vrea suspendarea, nu o va revoca, se va pune în fruntea manifestanţilor şi va striga : „penalii au furat ţara!” Aşa va spera să câştige un alt mandat. Nimănui nu-i pasă de legi şi de Constituţie, toţi vor ciolanul.

Maria V

Oare merită să-şi strice liniştea, viaţa liberă pe care o avea până acum şi să se lupte pentru un copil al nimănui, un copil pe care nu îl revendică nimeni? Se trezea dimineaţa devreme. Potolea foamea păsărilor din bătătură. Pregătea gustarea pentru ea şi nepoata Ana în timp ce îngâna câtece vesele, care  se întreceau cu trilul matinalelor păsărele. Privea cerul. Dacă era înnorurat şi gata să plouă, se băga în casă la răcoare şi citea. Când cerul era limpede, cu soarele arzător, îşi căuta umbra la rădăcina tufanilor groşi din pădure, îi plăcea liniştea pădurii, foşnetul suav al frunzelor, ţârâitul greierilor şi jocul razelor de soare printre frunzele dese ale bătrânilor stejari.  Ori mergea pe prundul gârlii la adăpostul tufişurilor de richită şi ale sălciilor pletoase. Asculta clipocitul apei şi concertul păsărelelor din crâng.  Acum trebuie să rezolve problema lui Năsturel, va reuşi, ori mai bine abandonează lupta? Îi va spune, privindu-l în ochii lui limpezi şi umezi, că este o babă neputincioasă, că nu se poate lupta cu sistemul. Nu vrea să aibă probleme din cauza lui. Să plece acasă la Gheorghe! Acolo este locul lui! Nu trebuia să viseze că va învăţa carte şi nici că nu va mai fi bătut! Nu are acest drept! Are doar dreptul să suporte mizeria unei societăţi nedrepte condusă de un sistem putred!

Este ea un astfel de om care să abandoneze lupta? Va fi un război greu, unul psihologic, băiatul ei a părăsit-o, o dată cu el a luat şi pe Ana. A încercat să vorbească la telefon cu Vlad, nu i-a răspuns. Regreta, fiindcă nu putuse să-l facă să înţeleagă că nu este suficient să ai tot ce îţi trebuie şi chiar să îţi prisosească. Trebuie să dai din ceea ce ai, să ajuţi un om neajutorat. Năsturel nu-i vinovat, are nevoie de ea, îi va întinde o mână, va fi suficient? Până unde poate merge răutatea oamenilor? Ce se ascunde în spatele lui Năsturel? Cine este Gheorghe? Cu ce îi are la mână pe oficialii comunei? Aici este cheia, asta trebuie să rezolve ea.

Cum va reuşi? Unde este legătura slabă? Nu avea nici un atu. Deşi trăise toată viaţa în sat, nu o interesase ce se întâmplă cu adevărat în viaţa satului. Ea avea viaţa ei. Nu cerea nimănui nimic. Se descurca cu banii. Îi dădea şi fiului său, cu împrumut zicea el, fără împrumut îi spunea! Ştia că nora va face totul, pentru a nu-i mai returna banii. Voia să se situeze deasupra problemelor financiare. Îşi oprea bani doar pentru strictul necesar, restul îi păstra pentru a ajuta copiii. Doar Vlad venea la ea, acum a promis că nici el nu mai vine, e alegerea lui, nu-i ducea grija, e bărbat în toată firea. Fata ei, Alexandra, a rupt de mulţi ani legătura cu ea.

Nu asta îşi dorise. Îşi aminteşte şi acum ziua în care fiica ei, radioasă, cu obrajii ca nişte trandafiri şi cu ochii luminoşi, a venit acasă bucuroasă. Dintr-o suflare i-a spus că se mărită, iar viitorul soţ este băiatul lui Mărgărit, măcelarul satului.

”Uite şi i-a arătat degetul inelar, ce inel cu diamant am, nimeni nu am văzut să aibă aşa bijuterie. Sunt cea mai tare, are bani tot timpul. Când ieşim să ne distrăm, sparge mai mult de 1000 de euro, cheltuie pe toate prostiile, îmi face toate poftele.”

„Fata mamei, îl iubeşti?”

„Nu ştiu, abia aştept să mă întâlnesc cu el, să văd ce cadou mi-a adus, ce capricii îmi îndeplineşte”.

 „Tu fată să faci cum îţi cere inima, te vei mărita pentru toată viaţa. Vreau să îţi atrag atenţia că băiatul este tânăr, în schimb este gras şi cu burta mare, ce vei face peste câţiva ani când se va maturiza cu adevărat, iar grăsimea lui o va lua razna?”

„Mă voi despărţi de el”. Alexa a răspuns cu gândul aiurea de parcă nu soarta ei ar fi fost în joc.

„Cum să te desparţi? Poate vei avea un copil?” Maria era îngrijorată de modul în care gândea fiica ei.

„Aşa cum te-ai despărţit şi tu. Acum îmi este bine! Vreau să-ţi mai spun ceva: de ce să-l iubesc? Să sufăr ca o proastă, cum ai suferit tu? Să sufere el cu mă-sa şi cu tac-su! I-am zis de câteva ori să mănânce mai ponderat. Ştii ce mi-a răspuns? Că părinţii lui au fost oameni săraci, iar acum de când a dat fericirea peste ei, mănâncă! Asta este singura lor satisfacţie, mâncarea.” Fata era decisă să facă pasul alături de omul care îi putea satisface capriciile, deşi în sufletul ei îl detesta.

„Nu trebuie să te căsătoreşti cu el, te va obliga să mănânci la fel de mult ca ei, vei deveni şi tu o obeză”.

„Nu mamă, nu voi deveni! Voi face tot ce pot, să-l uşurez de bani! Pentru asta voi folosi toate căile seducţie şi nu numai. Voi deveni prostituata lui cât timp va avea portofelul doldora de bani, iar când banii se vor muta în buzunarul meu, îi voi da un şut în fund”. Alexa avea un zâmbet viclean şi rău în colţul gurii.

„Nu te recunosc! Nu eşti fata mea! Nu aşa te-am crescut eu! Ai devenit un monstru!”.

Maria fusese distrusă, cuvintele fetei tăiase în sufletul curat al mamei. Vorbele copilului ei o loviseră în moalele capului, în baros se transformase fiecare vorbă spusă de Alexa. Nu înţelegea unde greşise când o educase? Se îngrijise să aibă totdeauna masa plină şi hăinuţe curate. De când fata ei devenise roaba banilor? Să ajungă să se prostituieze pentru bani? Să-şi vândă frumosul trup pentru bani? Doamne, ce s-a petrecut în mintea fetei mele?

„Te înşeli mamă! am avut acasă destule lipsuri, a continuat fata,  vreau să le împlinesc acum, vreau să am lumea la picioare, să colind pe unde îmi este drag şi să mă bucur de viaţă!  Nu-mi trebuie copii, vreau doar să trăiesc intens, iar tu, rămâi în mediocritatea ta, nu vei înţelege niciodată cu adevărat viaţa! Te-ai băbit din tinereţe, îmi era jenă să merg cu tine pe stradă! Mamele colegilor mei era nişte Doamne aranjate, elegante, distinse, tu erai o babă ramolită, deşi erai la fel de tânără ca ele”

„Aşa vorbeşti tu despre mine? Sigur că nu îmi permiteam să merg la salon să mă coafez, să-mi fac unghiile şi tratamente faciale, eram singură, un singur salariu şi cheltuieli uriaşe cu voi. Cum poţi fi nedreaptă?” Pe Maria cuvintele fiicei o pătrunseseră în inimă, o năuciseră.

„Indiferent cum te vei apăra, eu tot nu te voi ierta pentru lipsurile îndurate. Îmi voi trăi viaţa după propriile reguli, ţinta mea va fi banul. Pentru câştigarea lui nu voi face niciun fel de rabat, nu voi avea verticalitate şi nici morală, nici una nu ţine de foame. Nu vreau să am însuşiri morale, aşa cum ai avut tu, din contră, voi fi femeia tuturor celor care plătesc bine, chiar dacă voi fi măritată ori liberă. Voi simţi banii după miros, voi merge după ei cu poalele în cap, fără jenă, fără scrupule...” Alexa a fost întreruptă brusc.

„De astăzi nu te mai consider a fi fiica mea! Să mai intri în curtea asta, doar dacă te schimbi, altfel ,să nu vii nici la înmormântarea mea!”

Fata plecase fără regret, i-a aruncat un”pa” din uşă şi dusă a fost. Au trecut 15 ani de când nu mai ştie nimic de soarta ei. Auzise că se despărţise de fiul măcelarului, că avea serviciu la o multinaţională, că avea bani şi că se schimbase mult în bine. Era hotărâtă să o caute. O durea sufletul. I se frângea inima când se gândea la ea.

S-a ridicat din pat, a mers în dormitorul Anei, Năsturel dormea, zâmbea în somn. Maria a tresărit, se gândea că va trebui să-i şteargă zâmbetul când îi va spune că nu-l va putea ţine la ea fiindcă oamenii răi i-l vor smulge din braţe. A pus uşor mâna pe el, a sărit în sus:

-Lăbuţă, unde este căţeluşul? Radu-Năsturel era buimac şi marcat de ceea ce i se întâmplase.

-Radu, pentru mine aşa ai să rămâi, indiferent de ceea ce se va întâmpla astăzi.

-Ce se va întâmpla? Vor veni să mă bată pentru Crinu, aşa cum mi-a promis el? Băiatul era speriat.

-Nu ştiu, vom vedea, eu voi aici şi te voi apăra. Maria încerca să-şi reprime lacrimile! Ştia că îl minte. Nu voia să-i spună adevărul. Undeva în adâncul sufletului ei, încă mai spera să îmbuneze autorităţile. Totul ţine de un fir subţire de aţă, mai fusese în astfel de situaţii, dar cu tact şi calm le rezolvase. Este adevărat că atunci era tânără, frumoasă şi în putere şi mai era ceva, corupţia nu era atât de puternică. Traficul de influenţă, pentru că şi atunci era, se rezolva cu un pachet de cafea, sau un cartuş de ţigări Kent. Acum lucrurile au luat-o razna, pensia ei care nu este mică, pentru a rezolva problema cu Năsturel ar fi prea mică.

Soarele înroşise cerul în partea din apus, privea în urmă cu regret ştiind că atunci când va răsări din nou, pămâtul cu oamenii cu tot vor fi mai bătrâni cu o zi.

Maria, care stătuse tot într-un stres, s-a liniştit, de acum e seară, nu vor mai veni după băiat. Şi-au dat seama că ea nu face nimic rău, doar întinde o mână de ajutor unui copil aflat în nevoi. Nici măcar nu o pot acuza de vreo infracţiune, ce avantaje materiale ar avea dacă îl învaţă carte pe Năsturel?

Câinele a lătrat. Maria a tresărit. Au venit! S-a uita spre poartă. Cineva bătea în ea cu putere, prea tare, de ce?

A deschis poarta. A văzut mai mulţi bărbaţi, toţi erau cu feţele încruntate.

-Bună seara Maria! Primarul era negru la faţă de supărare. Unde este pujlamaua care mi-a bătut nepotul...

-Şi mie copilul, a sărit ca ars poliţaiul.

-Eu am înţeles că lucrurile nu au fost chiar aşa că...

-Ce nu aţi înţeles doamnă? Pupezescu de la ocrotirea copilului a întrerupt-o obraznic. V-am spus că va veni domn’ primar să-l urecheze micul derbedeu? Uite că a venit şi nu singur, a adus şi poliţaiul pentru că l-a bătut şi pe copilul lui. Zi mersi că nu au venit şi ceilalţi doi părinţi!

Maria a zâmbit când a auzit ce debitează tânărul plătit , culmea, tocmai să apere asemenea copii.

-Nu pierd timpul la poarta ta, adu-l pe Năsturel să-i rup urechile. Să-i bag un şut în fund. Să ştie cu cine trebuie să se bată şi cu cine nu.

- Nu te voi lăsa să-l baţi! Nici unul nu va da în el! Sunteţi nişte brute! Plecaţi de la poarta mea!

- Trebuie să ne dai copilul! Gheorghe este în maşina poliţistului. Îl vrea pe băiat acasă. Dacă îl dai acum, nu vom înainta actele pentru răpire. Dacă nu te vei supune, poliţia va înainta dosarul procuraturii şi direcţiei judeţene de Protecţia Copilului. Tu decizi!

-Băiatul susţine că nu are act de naştere, că din această cauză nu a fost lăsat la şcoală.

-Adevărul este altul, copilul are mari probleme psihice. Gheorghe are pensie de îngrijitor pentru el. Este declarat, cum să-ţi spun eu ca să înţelegi, să nu folosesc termenul medical, este idiot.

-Sunteţi nebuni? Copilul este perfect sănătos! Este inteligent! Doar lipsa afecţiunii părinteşti îi lipseşte. Ce vreţi să faceţi? Să distrugeţi un suflet de copil nevinovat, doar pentru ca o pramatie, cum este acest Gheorghe, să câştige o grămadă de bani după urma lui? Tu ce păzeşti măi băiete, Maria s-a întors cu faţa spre reprezentantul asistenţei sociale, care este rolul tău?

-Maria nu am venit să pierdem timpul în poarta ta, adu imediat copilul şi să plecăm dracului o dată de aici, fiincă  nu mai suport ifosele tale de babă cu principii!

-Nu vă dau nici un copil! nu-mi pasă că ăla ia bani pentru îngrijirea lui! Să-i ia sănătos! Însă copilul din curtea mea nu pleacă!

-Ţi-ai îngreunat situaţia. Tocmai tu ne faci asemenea greutăţi, tu, mama unei curve care a distrus pe băiatul lui Mărgărit? L-ai văzut cum a ajuns? Numai încape pe poatra asta. Şi asta numai din cauza Alexandrei tale, fiindcă l-a părăsit, după ce i-a falimentat firma. Vei plăti pentru asta!

Maria a închis poarta şi a intrat în curte. Ultimele cuvinte scuipate de primar o loviseră în moalele capului. A început să plângă, mai mult suspina, plângea în inima ei.

De undeva din apropierea porţii, unde fusese pitit după un vişin, a ieşit Năsturel, speriat şi cu ochii umezi de plâns. S-a aruncat în braţele femeii.

-Au venit să mă ia? Nu ai vrut mămăiţă să mă dai? Copilul plângea şi-i săruta mâna.

Maria plângea împreună cu el.

-Vino să vorbim! L-a luat de mână pe băiat şi împreună s-au aşezat pe banca de lângă bucătăria de vară.

Aerul devenise respirabil. Cădura de peste zi fusese alungată de răcoarea serii, o uşoară adiere a vântului le mângâia feţele şi le usca lacrimile.

Maria a luat mâinile copilului în mâinile ei, l-a privit în ochii în care înotau lacrimile. L-a strâns de mâini, apoi i-a vorbit cu blândeţe:

-Am să-ţi pun câteva întrebări, să-mi răspunzi drept, nu are rost să mă minţi, doar fiind sincer cu mine vom putea rezolva problema ta. Te avertizez că nu este una uşoară, mulţi şi-au dat mâna pentru distrugerea ta.

Năsturel a privit-o la rândul lui în ochi, i-a sărutat mâna, apoi a răspuns:

-Nu ştiu multe, dar voi răspunde acolo unde ştiu.

-Ai fost dus de Gheorghe vreodată la un medic, la doctor, ştiţi ce înseamnă asta?

-Da, ştiu. Am fost dus o dată la o femeie îmbrăcată cu halat alb, am auzit că aia era doctoriţă. M-a dus nea Gheorghe cu domnu primar.

-A fost şi primarul? Maria a devenit atentă la ce povestea copilul.

-Da, spuneau că doctoriţa este fata lui.

- A lu’ Melciu?

-Care Melciu? Nu-l cunosc! Băiatul se uita întrebător la femeie.

-Aşa îl cheamă pe primar.

-Aha, faţa lui Năsturel s-a luminat, da a lui spune că e fata.

-Ştii ce au discutat? Ai înţeles ceva?

-Nu, nu am înţeles. Doar atâta, când a zis femeia cu halat: „staţi liniştiţi, totul este rezolvat!” Nu ştiu nici acum despre ce este vorba, ce au însemnat acele vorbe.

-Gheorghe primeşte bani pentru tine?

-Nu, nu ştiu, vine poştăriţa câteodată, dar eu nu ştiu de ce. Dacă atunci când vine Laura, poştăriţa, sunt pe aproape, îmi dă cu şutul să plec. Femeia din milă pentru mine îi mai zice: „de ce îl sudui măi Gheorghe, e şi el un copil necăjit!” Nenea nu răspunde doar pufneşte pe nas.

-Bravo Răducu mami! M-ai ajutat foarte mult! Maria înţelese acum jocul primarului, nu înţelegea motivul pentru care îl ajuta pe beţivul de Gheorghe.

- Spune-mi te rog, ce face Gheorghe toată ziua?

-Bea! Iar când nu bea, doarme! Noaptea, de multe ori, pleacă de acasă. Nu ştiu unde merge. Dimineaţa când mă izgoneşte taţa Vasilica să plec la cerşit, el doarme. De multe ori după ce  lipseşte de acasă îmi zic ceilalţi copii ai lui nenea că au mâncat carne de mistreţ. Eu nu ştiu ce-i aia, mie nu-mi dau niciodată. Copilul povestea ţinând capul în jos, se auzeau mici oftaturi scoase din pieptul lui nevinovat.

-Răducule, vom avea un război greu de dus, nu ştiu cine îl va câştiga, îmi doresc mult ca tu să nu pierzi. Mănâncă şi hai la culcare!

S-a frământat mult, somnul nu venea peste ea. Nu avea cu cine să se sfătuiască. Vlad nu-i răspundea la telefon. El era singurul cu care ea se sfătuise atunci când avusese probleme. A  aprins veioza. S-a uitat la ceas, era ora 11 din noapte. A căutat în agenda telefonului un număr, a apelat, după un timp s-a auzit în difuzorul telefonului-

-Alo, cine este? Era un glas de femeie care părea că s-a trezit atunci din somn.

-Alexa, fata mea! Maria i-a strigat numele, dorul de copilul ei o copleşise. Avea emoţii, nu ştia cum se va manifesta propria ei fiică...

Ilie Năstase încătuşat

  Aseară am avut parte de puţin circ oferit pe de o parte de Ilie Năstase, iar pe de altă parte de poliţia rutieră a capitalei.  Un echipaj de poliţie, nu fac discuţie dacă era la pândă, dacă a simţit mirosul de alcool venind în faţa maşinii, cert este că a  a făcut semn unei maşini să oprească. Şoferul a oprit, apoi, din motive doar de el ştiute, a plecat, a fost blocat în trafic de agenţii de circulaţie. Eu cred că a oprit şoferul, altfel în 200 de metri era greu să-l oprească. Să mă explic: şoferul maşinii care a oprit, apoi a plecat, era la volan, agenţii erau în afara maşinii, acesta a plecat, poliţiştilor le-a luat timp să urce în maşini să pornească să-l prindă de la urmă apoi să-l blocheze. Nu cred că aveau legături cu Samanta.

Şoferul a suflat în etilotest după ce le confirmase poliţiştilor că băuse puţin. Conform etilotestului alcoolemia era de 0,55 g la mie. De curiozitate m-am uitat în lege, acolo se stipulează că limita de la care se întocmeşte dosar penal este de peste 0,8 la mie.

Apoi m-am uitat la felul în care sunt împărţite stările de ebrietate în funcţie de alcoolemii:

-între 0,5-1,5 la mie este considerată o stare de ebrietate uşoară

-între 1,5-2,5 o stare de ebrietate medie

-peste 2,5 o stare avansată de ebrietate.

Coma alcoolică este considerată de la 3-4 g la mie.

  Preşedintele federaţie sindicale a poliţiştilor Florin Vîlnea (Vîlnei) spunea că Ilie Năstase era aproape de comă alcoolică şi de aceia poliţiştii s-au purtat fără mănuşi cu Năstase. Domnul Vîlnea (Vîlnei) se înşeală în mod grosolan, eu spun în mod intenţionat, de la 0,55-3 -4 la mie cât ar fi trebuit să aibă pentru o comă alcoolică, este distanţă mare, uriaşă. Ilie Năstase era chiar sub pragul de 0,8 la mie de unde începe urmărirea penală pentru conducere în stare de ebrietate.

Acum, Ilie Năstase este oprit în trafic de nişte poliţişti. Foarte bine, este participant la trafic trebuie să se supună regulilor. Aici este buba. Năstase, o vedetă a anilor ’ 70, aşa a rămas toată viaţa. Este un noncomformist. Un copil bătrân, a spune de Năstase că are 70 de ani consideri că faci o greşeală. Năstase este un copil, unul răsfăţat al întregului mapamond. Asta este firea lui. Este opusul lui Ţiriac care este aşezat, inteligent, cu vorba cumpănită.

Eu cred că agenţii au avut un comportament obraznic. Mulţii îmi vor spune că şi Năstase este un cetăţean ca noi toţi şi eu cred la fel. O paranteză: patriarhii ortodoxi sunt egali între ei, doar patriarhul Constantinopolului este primul dintre egali. Aşa şi aici. Dacă poliţiştii ar fi zis: „a, domnu Năstase ce onoare, ce mai faceţi? Vă rog să suflaţi în etilotest, un control de rutină”. Nu cred că Năstase s-ar fi eschivat. Aici sunt două forţe. Una este Năstase cu capitalul său imagistic de 50 de ani, alta este echipa de poliţişti de la rutieră care pot da lovitura. Şi au dat-o, l-au provocat, el este coleric, a răspuns probabil murdar, aşa cum răspundea arbitrilor de scaun când juca tenis, poliţiştii l-au tras jos din maşină şi l-au încătuşat, apoi l-au transportat la secţia de poliţie.

De acum în colo poliţiştii din acest echipaj vor spune şoferilor şi mai târziu copiilor şi nepoţilor : „băi, voi ştiţi cine sunt eu? Sunt ăla care l-a pus în genunchi pe Ilie Năstase şi l-a încătuşat.”

Florin Vâlnei a făcut bine că şi-a apărat poliţiştii, nu a făcut bine când a minţit. „Vâlnei, de la 0,55 la mie  la 3-4 la mie cînd eşti considerat în comă alcoolică e lung drumul. Nu trebuia să minţi.”

Mi-a plăcut diplomaţia poliţiştilor, la mai mare.

Ilie Năstase a greşit, ca simbol trebuie să se poarte cu reţinere şi bun simţ.

O vedetă care se respectă nu îşi bate nevasta în drum, nu se ceartă cu poliţiştii în stradă. Altfel nu mai este vedetă, este un mitocan, indiferent de ceea ce a realizat în viaţă.

Cred că de aici ar trebui să înveţe şi poliţia şi Năstase. Legea trebuie respectată de toţi, nu abuzată. Poliţistul nu-i legea, este omul care apără legea, de aici trebuie plecat.

Ponta "moare" câte puţin în fiecare zi

  Zilnic îl văd pe domnul Ponta comportându-se la fel de urât, cum reclama el pe alţii că se comportau cu el cu ani în urmă. După ce a demisionat din funcţia de Preşedinte al PSD, apoi din funcţia de prim ministru, domnul Ponta a descoperit că are un mare duşman, pe Liviu Dragnea.  Trăitor pe acest pământ  în viaţa mea am avut prieteni şi prietene. Este adevărat că din anumite motive, uneori independente de voinţa mea, alteori nu, am rupt legăturile cu unii prieteni,asta nu a însemnat că profitat de faptul că ştiam anumite lucruri despre foştii prieteni să divulg cuiva secretele lor. Aşa procedează adevăraţii oameni, nu vând secretele încredinţate de prieteni .

  Domnul Ponta nu procedează bine când îl reclamă pe toate drumurile pe Dragnea, chiar dacă o fi vinovat, nu el este cel indicat să-l lovească. Nu este moral. Bun! A plecat din PSD, partidul care l-a făcut mare, poate a avut şi el meritele lui incontestabile, dar nu-i suficient dacă nu ai o gloată în spate care să te susţină. Ce face acum PRO România partidul năşit de Ponta? Încearcă pe toate căile subrezirea PSD, adică tocmai partidul care era gata să-l facă Preşedintele ţării. De ce? Din egoism. Îmi amintesc când Victor Ponta critica UNPR. Ceea ce face acum, este exact politica UNPR. Vrea să facă un partid din strânsură de la alte partide, în special de la PSD, adică de trădători şi de traseişti. La prima strigare în viitor a altor partide care ar arata un os, aceşti mercenari  îl vor lăsa cu izmenele în vine pe Ponta.

Dacă Ponta este cu adevărat un mare politician şi vrea să facă o altfel de politică, să recruteze oameni noi, nepătaţi şi nehârşiţi politic. Oameni gata să demonstreze că în România se poate face şi altfel de politică. Ce face acum este murdar şi urât. Ponta nu trebuie să se bazeze pe traseişti. Trebuie să găsească resurse în oamenii neînregimentaţi politic, dacă vrea să mai fie vreodată un mare politician. Prin ceea ce face acum este copia jalnică a lui Oprea şi aproape de Orban.

„Ponta, încă eşti tânăr, demonstrează că se poate face politică cu oameni cu „origine sănătoasă”! Aici mă refer la acei oamenii care nu au ochii albaştri şi nici nu provin din vechile structuri.

Nu se poate să creşti în sondaje doar strigând :”moarte” lui Dragnea! Prin ceea ce faci te înfierezi şi pe tine, doar aţi fost prieteni şi aţi mâncat şorici de la acelaşi porc.

Îl ultimul timp nu l-am mai văzut pe explozivul Ponta, am văzut doar o umbră palidă a ceea ce a fost,  seamănă mai mult a babă care se roagă zilnic de DNA să-l aresteze pe Dragnea.

Sigur că în politică trebuie să-l distrugi pe cel puternic pentru a-i lua locul, dar fă-o cu acte politice, nu cu ajutorul procuraturii, nu face şi tu, cum făcea Băsescu cu tine!

Poţi mai mult dragă Viorele, demonstrează că poţi, îndreaptă cocoaşa şi priveşte cu demnitate în faţă, caută programe politice care să atragă noi membri, defineşte o ideologie şi doctrină clare pentru partidul tău, toate acestea  să facă poporul să dorească să te căute, nu te înjura cu Dragnea toată ziua, aşa cazi, nu te ridici.

Era odată un Viorel Ponta care avea forţă, avea verb şi avea voinţă, constat că astăzi văd un Oprea altoit pe Ponta. Nu e bine domnu’Ponta. Vrei să se rupă alianţa PSD-ALDE, să se rupă, am mai văzut alianţe rupte. Ce vei face? Cu mica ta oaste formată din mercenari, care mâine te vor vinde pentru un os mai bun, vei trece în tabăra lui Orban şi PDL aliat cu USR şi PMP? Vrei să-ţi faci seppuku politic  asistat de Orban şi Băsescu? Nu cred că eşti capabil să devi atât de josnic şi jalnic. Nu căuta să rupi alianţa PSD-ALDE, susţine-o unde trebuie, critică constructiv, acolo în PSD este o parte din tine, acolo este leagănul tău, casa ta politică. Spune cântecul: „casa părintească nu se vinde”. Nu distruge ce este construit şi are priză bună pe piaţa politică. Nu intra în jocul opoziţiei şi al corporatiştilor de a distruge singurul partid social-democrat, construieşte altul la fel de puternic, iar dacă electoratul va prefera partidul tău în detrimentul PSD, înseamnă că ai reuşit să faci un mare partid, iar tu îţi meriţi locul din istorie.  Dacă Dragnea este vinovat, lasă justiţia să-şi facă treaba, nu tu trebuie să asmuţi. Poate e nevinovat, aşa cum ai fost şi tu, cu ce drept te erijezi în judecător, în anchetator, dar mai ales în delator?

Domnule Ponta vă rog să mă iertaţi că v-am vorbit la persoana întâi singular. V-am dojenit cu blândeţe, aţi fost un politician care promitea, schimbaţi macazul şi vă veţi reveni, dacă veţi continua pe această linie veţi deraia, e păcat!

Dumnezeu să vă lumineze!

Maria IV

 Nu a plâns! Se gândea la discuţia avută cu primarul. I se păruse un om prins într-o menghină, nu avea forţă, era o simplă păpuşă manevrată de sistem. Aşa cum afirmase, el nu putea defecta sistemul fără să nu fi strivit de sistem. Dacă Gheorghe este cu adevărat tatăl copilului pe care l-a avut dintr-o altă legătură? Nu ştie nimeni nimic ori toţi închid ochii? Cum se va apăra în faţa unei asemenea acuzaţii? Va găsi martori care să o susţină, care să spună că a luat copilul pentru binele lui? Cei de la protecţia copilului sunt de bună credinţă sau abnegaţia lor se observă doar în faţa unei camere de filmat? Până la urmă contează ordinele care vin de sus. Dacă ăia mari, cu putere de decizie, nu vor să adune toţi copiii cu probleme în centre de plasament? Mărirea numărului de copii în centre ar însemna costuri suplimentare de la buget. Asta ar presupune micşorarea paraîndărătului care trebuie să se întoarcă din centrele pentru copii la mai marii din minister şi direcţiile judeţene ale protecţiei copilului.

  Când va scăpa România de plaga asta nenorocită a corupţiei? S-a instalat ca o pecingine, după 1980, o dată cu dispariţia alimentelor de pe piaţă. Profesorii, doctorii, miliţienii, funcţionarii de la diferite ghişeie, nu s-au mai mulţumit cu pachetul de ţigări kent, au început să pretindă de la aceea cărora trebuiau să le rezolve unele problemele ori să-i ierte dacă călcaseră pe bec, în cazul miliţienilor, la început timid, apoi agresiv, diferite produse alimentare.

După 1990 pentru o perioadă foarte scurtă de timp, fenomenul a fost oprit, ca mai apoi să reizbucnească în mod violent. Preţenţiile crescuseră de sute de ori faţă de perioada comunistă. Flagelul corupţiei s-a întins ca o pecingine pe întreaga societate. Oriunde mergi să rezolvi o problemă trebuie să plăteşti, aici nu vorbesc de banii daţi legal, în schimbul cărora funcţionarul eliberează o chitanţă. Este vorba de banii negri care intră direct în buzunarul: funcţionarului de la ghişeu, doctorului, profesorului, poliţistului, preotului, etc.

Ajungi la doctor, eşti asigurat la Casa de Sănătate, nu ar trebui să plăteşti. Medicul te priveşte cu faţa  întunecată. Vezi cum i s-au înecat corăbiile! Te sperii! E grav! Scoţi banii din buzunar şi îi strecori în buzunarul larg al medicului. Doamne, ce buzunare adânci! Faţa doctorului se luminează! Furtuna a trecut! Te priveşte ca pe un frate! Te bate pe umăr şi îţi spune că problemele de sănătate nu sunt grave. Îţi recomandă investigaţii, apoi cu rezultatul să revii la el. Pleci mulţumit. Nu mai contează banii! Bine că nu este grav!

Ai nuntă, copilul tău este ginere! Mergi la biserică cu întreg alaiul să se cunune tinerii. Preotul face slujba. Toţi sunt fericiţi. După „Isaia dănţuieşte” slujba se termină. Plăteşti pentru prestarea serviciului religios, pentru curentul consumat, pentru curăţenie, preotul taie chitanţa, te uiţi la ea şi îţi zici:” hai că nu a costat mult”. Vrei să pleci, auzi vocea preotului :” acum daţi cât vreţi pentru preot, dascăl şi pentru biserică”. Cupola bisericii îţi cade pe cap! Nu înţelegi de ce trebuie să mai plăteşti alţi bani! Nu te cerţi cu preotul! Bagi mâna în buzunar, scoţi banii! Plăteşti! Nu vrei să te râdă lumea că eşti calic.

Acelaşi lucru se întâmplă şi la înmormântare, îngropi pe răposat, apoi preotul face socotelile, plăteşti, primeşti chitanţa, asta este conform legii. Preotul îţi spune cu glas blând şi cu condescendenţă pentru suferinţa ta: „vă rog daţi cât vreţi dumneavoastră pentru preoţii care au făcut slujba şi pentru personalul bisericii”. Surprins, îl priveşti în ochi. Preotul îţi susţine privirea. Plăteşti ce-ţi cere şi pleci fără să te opui!

Ai nevoie de un act de la primărie. Mergi la ghişeu, funcţionarul se uită la tine, te măsoară de sus până jos, apoi decide:”veniţi mâine, nu merge calculatorul”. Scoţi un ban din buzunar, îl strecori în buzunarul funcţionarului, calculatorul porneşte instantaneu, actul este eliberat.

Aşa se întâmplă până la cele mai înalte niveluri ale sistemului. Un primar vrea să construiască o şcoală. Are toate proiectele. Îi trebuie finanţare. Merge pe la toate uşile, începând cu Consiliul Judeţean, terminând cu ministerul de resort, nici o promisiune. Toţi dau din umeri. Primarului îi vine o idee. Promite că o parte din bani se vor întoarce la aceia care vor aproba fondurile. Imediat se găsesc bani, lucrarea este finanţată. Mahării aşteaptă procentul din banii alocaţi pentru investiţie. Totul este furt şi corupţie, cine se împiedică în articole de legi?! Nimeni, flagelul a cuprins întreg sistemul. La puşcărie ajung aceia care nu s-au supus sistemului, ori au fost găinari. Banul netezeşte calea spre viitor, un viitor luminos.

Banul, acest rege neîncoronat al lumii. Maria a oftat.

Îşi amintea când a depus actele pentru pensionare. S-a deplasat la Casa de pensii cu toate documentele  pe care i le cereau ca fiind necesare întocmirii dosarului. S-a aşezat la rând. Era treia. S-a gândit că în jumătate de oră îi va veni rândul, apoi va pleca. Trebuia să ajungă la cardiolog pentru un control de rutină, era programată pentru ora unusprezece. Niciunul dintre cei din faţa ei, nu a depus documentele, toţi au plecat dezamăgiţi. „Aşa se întâmplă când nu eşti atent să pui toate actele care ţi se cer în dosar” gândea Maria despre persoanele din faţa ei care plecaseră supărate din faţa ghişeului. Sigură pe ea, cu faţa radioasă, a întins mapa cu documente funcţionarei. Salariata Casei a început să studieze cu atenţie fiecare act în parte. „E riguroasă” şi-a spus Maria. Totuşi, inima a început să i se strângă,  teama a pătruns în sufletul ei. „Dacă va fi vreo greşeală şi îmi dă dosarul înapoi?”. Funcţionara a terminat de citit fiecare act, a mai luat dosarul o dată la mână, apoi, cu faţă deznădăjduită s-a uitat la Maria : „îmi pare rău, vă mai trebuie o adeverinţă care să adeverească autenticitatea înscrisurilor din cartea de muncă”.  Maria a simţit un val de căldură cum i se urcă la cap. „Tot ce este scris în cartea de muncă poartă parafa inspectorului de cadre, semnătura, ştampila serviciului dar şi a societăţii unde am lucrat, pentru ce mai trebuie adeverinţa?” „Nu vă supăraţi! Astea sunt cerinţele! Vă rog, altcineva! Cine urmează?” „Staţi puţin, ce părere aveţi? Asta, Maria i-a arătat o bancnotă a cărei valoare era destul de mare, ar putea ţine loc de adeverinţă?”  Funcţionara s-a uitat la Maria, apoi la bancnotă, a luat banii, i-a pus în sertar, a zâmbit în colţul gurii : „aveţi dreptate, se poate şi fără adeverinţă, cred că se cere dintr-un excez de zel”.

Ştia că drumul îi va fi presărat cu mărăcini, îi va fi greu să meargă pe el, dar va proceda ca în copilărie atunci când a alergat-o un câine. Era turbat. A alergat cât a putut de repede, a trecut printr-un gard de cătină, nu a ţinut cont de el, nu a simţit mărăcinii care îi perforau pielea, pericolul de a fi muşcată de potaia turbată era mai mare. Abia acasă a văzut că avea tălpile pline cu mărăcini. Două ore i-a trebuit mamă-si să- i  scoată.

S-a ridicat din fotoliu speriată, nu-l văzuse pe Radu de când a ajuns acasă. A mers în obor cu gândul să-l caute până la iaz.

-Mamaie!

Maria s-a auzit strigată din apropiere, a întors capul bucuroasă, copilul ei, era în obor.

-Nu te supăra, am adus un căţeluş, te rog să te uiţi la lăbuţa lui, o fi ruptă? Îl doare tare rău!

Maria a luat ghemotocul căruia inima îi bătea cu putere, s-a uitat atentă la picioruşul lui, era o rană urâtă, în schimb piciorul nu era rupt.

-Hai copile să-l bandajăm, e rănit, se va face bine, e puternic! După ce îl doftoricim să-mi povesteşti de unde îl ai!

După ce a dezinfectat rana şi la bandajat pe lăbuţă, micul căţeluş s-a culcat la picioarele Mariei. Mulţumit,  băiatul a început să povestească:

-Am fost la iaz aşa cum mi-ai zis. Acolo am găsit patru copii care băteau căţeluşul ăsta mic şi drăguţ. I-am certat! Ei au sărit pe mine să mă bată. Nu m-am lăsat bătut! Am dat şi eu! Am şi primit!  Într-un moment când nu au fost atenţi, m-am repezit în Lăbuţă, l-am înşfăcat şi pe aici mi-a fost drumul. Alergam atât de repede, că puteam spune iepurelui puturosule! Nu îmi era teamă pentru mine, ci pentru bucăţica asta de carne cu ochi, nu voiam să mai intre în mâinile răilor.

-Bine ai făcut că l-ai salvat! Nu ai făcut bine că te-ai bătut! Maria nu îl putea lăuda, fără să nu-l certe.

-Nu am vrut să mă bat! Eu voiam să mă joc cu ei. Unul dintre băieţi m-a recunoscut cine sunt, a şi zis: „bă ăsta e ţiganul care stă la bunica lui Ana, din cauza lui a plecat fata”. Atunci au tăbărât pe mine. Şeful lor era Crinu, zicea că este nepotul primarului şi-mi poate face ce vrea, că îl apără bunicul lui. Însă, eu, chiar dacă nu am bunic, tot i-am umflat un ochi. Crezi că am să păţesc ceva? Băiatul era îngrijorat. A luat căţeluşul, de la picioarele Mariei şi l-a dus în coteţul lui. După ce s-a asigurat că are tot ce îi trebuie, l-a mângâiat pe blăniţa moale şi l-a scărpinat pe burtă, căţeluşul uitase de durere şi se lăsa răsfăţat.

-Ai dat cu pietre în ceilalţi copii? Maria prevedea că bătaia copiilor va avea urmări.

-Nu am dat. Nici nu am avut când să iau piatra, eu m-am dus lângă ei cu gândul să salvez căţeluşul, nu să mă bat. Ei au sărit pe mine. Abia am putut să mă apăr. E drept că pe Crinu l-am lovit tare, fără milă, aşa mă loveau şi ei, doar că pielea mea este obişnuită cu bătaia.

Nimeni nu m-a iertat vreodată, ba au dat şi fără motiv, doar aşa să râdă de mine. Când mă lovea cineva, eu ţipam ca în gură de şarpe. Atunci tipul care mă caftise, ca să tac, îmi dădea o pâine, un ban, ceva cu care să mă împace. Mă obişnuisem aşa de bine, că abia aşteptam să mă buşească vreunul, ca apoi să ţip, iar el să mă plătească. Se învăţaseră şi oamenii. Cum mă vedeau, mă strigau la ei. Nici nu mă apropiam bine că mă şi trezeam cu un şut în fund de mă sălta de la pământ, începeam să ţip, e drept că mă şi durea, cel care mi-o trăsese plătea, eu tăceam! Mă lovea altul cu palma peste faţă. Simţeam un curent cum îmi trece prin  obraji. Se înroşeau cu focul. Ochii se învineţeau. Ţipam! Mă plăteau şi tăceam, sufeream în sufletul meu. Ei râdeau. Se distrau. Le plăcea să mă lovească, eu suportam, câştigam un ban, o pâine, ce aveau, aia îmi dădeau. Dacă nu aşa fi stat să mă lovească, aş fi mers seara cu traista goală şi cu buzunarele sparte, nu ar fi fost bine. M-ar fi bătut nea Gheorghe, mă lovea şi mai tare şi fără folos pentru mine, adică nu primeam de mâncare. Aşa mai bine sufeream să fiu bătut de străini. Bine că le plăcea să mă bată. Abia mă aşteptau să apar dimineaţa prin faţa cârciumii. Erau pregătiţi să mă lovească. Să se distreze! Să râdă de durerea mea. Îşi ziceau unii altora: „ai văzut mă ce şut i-am băgat, l-am ridicat în sus de pe pământ”. Altul: „să vezi cum i se va face ochiul până diseară, vei zice că este al nevesti-mi după ce o buşesc bine şi ea îşi dă cu creion negru să acopere vânătaia”. „ Nu vă e, mă, milă de el?” A încercat într-o zi să-mi ia apărarea un nene. „De ce? Ştii ce bine mă simt după ce-l lovesc şi aud cum ţipă! Mă înfioară plăcerea, mă simt puternic!” „Eşti puternic  fiindcă ai lovit un copil?” „Auzi mă, da tu ce te bagi? Vrei să o iei în bot?”. Cu coada între picioare cel care mi-a luat apărarea a părăsit localul. De atunci nu mi-a mai pus nimeni niciodată parte.

-Băiatul meu drag cât ai pătimit! Hai să mâncăm, apoi vom vedea ce vom mai face.

-Mi-ai promis că mă înveţi carte, abia ştiu să înnumăr până la 100. M-a învăţat un beţiv, fusese mare sculă, acum a ajuns rău, cântă în local pe la mesele beţivilor pentru o ţuică.

-Te voi învăţa, vom vedea cum voi proceda, poate îţi angajez o învăţătoare.

După ce au mâncat, au mers în casă să se odihnească. Băiatul în dormitorul Anei, iar Maria în dormitorul ei.

Era o zi călduroasă, soarele ardea nemilos, nu se mişca nicio frunză, totul înţepenise. Nici păsărele care dimineaţă o încântaseră cu concertul lor, acum nu scoteau nici un sunet, se pitiseră la umbră departe de cuptorul verii.

În casă era răcoare, draperiile groase şi închise la culoare făcea ca zăduful de afară să nu pătrundă înăuntru.

Visa că ajunsese pe marginea prăpastiei, era alergată de o haită de câini sălbăticiţi şi înfometaţi, nu mai avea unde să fugă, aştepta să fie sfâşiată, atunci s-a trezit lac de apă, transpirase, fusese un coşmar, de afară se auzeau strigăte şi bătăi în poartă.

S-a şters cu un prosop, a dat un colţ de  draperie la o parte, se vedeau nişte capete peste poartă.

A îmbrăcat o rochiţă subţire. S-a privit în oglindă, cu pieptenele şi-a aranjat părul. Se cunoştea că dormise, a dat cu apă rece pe faţă, apoi a plecat spre poartă, gândindu-se la cine putea fi la o oră aşa de fierbinte.

-Bună ziua! Sunt Pupezescu de la asistenţa socială şi protecţia copilului a comunei, dânsa este colega mea.

-Poftiţi în curte să stăm la umbră!

-Lăsaţi, umbră este şi aici la poartă, Pupezescu avea vocea arţăgoasă.

-Cum doriţi, am vrut doar să fiu o bună gazdă. Maria bănuia că nu este de bine venirea ăstora.

-Aţi răpit un copil, cum aţi putut fi atât de inconştientă? Nu v-aţi gândit la repercursiuni? Suntem nevoiţi să facem cercetările preliminare, apoi să anunţăm Direcţia judeţeană a Protecţia Copilului şi să sesizăm organele de anchetă penală. Ştiţi cum se pedepseşte răpirea minorilor?

-Ce tot spui tu acolo maică? Cine a răpit copilul? De la cine l-am răpit? Cine-i sunt părinţii? Şi mai ales cine m-a reclamat? Maria era stăpână pe ea, nu făcuse niciun rău.

-Tatăl copilului a făcut reclamaţia. El a venit plângând la noi şi ne-a povestit cum i-aţi luat copilul, cum l-aţi furat şi îl ţineţi sechestrat. A dictat printre lacrimi şi sughiţuri, iar noi am scris plângerea, el nu ştie carte.

-Domnule Pupezescu, Gheorghe este tatăl biologic al copilului?

-Da, dar asta nu ar trebui să vă intereseze. Funcţionarul era pornit pe biata femeie, care, nu voise altceva, decât să ajute un suflet nevinovat.

-Dacă este tatăl bun? De ce nu l-a trimis la şcoală? De ce nu îi spune copilul tată, ci „nenea Gheorghe?”

-Pentru că este idiot, inadaptabil, bătăuş, introvertit şi în general are toate defectele. Am discutat şi eu cu el, nu scoţi nimic bun din gura lui, doar minciuni.

-Eu am alte păreri despre băiat. Este un copil absolut normal.

-Dacă este cum spuneţi, de ce la bătut pe Crinu, nepotul primarului, ştiţi cât ţine şefu la nepotul lui?

-Nu l-a bătut, ei au fost patru şi au sărit să-l bată pe Năsturel pentru că luase apărarea unui căţeluş pe care Crinu şi gaşca îl chinuiau. Iar dumneata vii şi îl acuzi tot pe băiat, doar pentru că nu are un bunic primar? Aflaţi de la mine că îl voi apăra cu preţul vieţii mele.

-Nu-l veţi apăra de loc, până-n seară voi veni cu poliţia să îl iau. Nu va scăpa nici de urecheala primarului, se va ocupa personal de el. Crinu şi cu ceilalţi, între ei era şi băiatul cel mic al şefului de post, puteau să omoare javra de câine, doar nu stricăm distracţia copiilor, pentru că unii au veleităţi de apărători ai animalelor. Ştii ceva? Până la urmă copiii vor declara că el omora câinele în bătaie şi ei au vrut să scape căţeluşul din mâna lui, iar el, Năsturel, a lăsat câinele şi i-a bătut pe băieţi. Ce zici coană mare? Îmi merge mintea? Pe el nu-l va crede nimeni, este idiot. Tot satul ştie că merge la cârciumă să fie lovit, ca mai apoi cei care îl loveau să-l plătească. Ce copil zdravăn la cap ar fi făcut aşa?

-Dacă Năsturel este idiot  fiindcă stătea să fie lovit de oameni în toată firea? Ei, bătăuşii, cum erau? Dar voi de la asistenţa socială ce măsuri aţi luat?

Maria nu înţelegea nimic, se uita la cei doi funcţionari ai primăriei şi nu-i venea să creadă că ei sunt plătiţi din banii comunei pentru a fi nişte slugi docile primarului. Dintr-o dată în faţa ochilor i s-a aşternut o perdea neagră, nu mai întrezărea nici o portiţă de salvare a micuţului Năsturel. Se învinovăţea că îl minţise! Că îi promisese o viaţă mai bună! Că îl va învăţa carte! Ce îi va spune când se va trezi? Că este o babă neputincioasă, care se pleacă la prima adiere de vânt? Că este o mincinoasă care a vândut iluzii unui copil? Nu, va găsi soluţii, trebuie să găsească, ţara asta nu poate fi toată ca Melciu şi oamenii lui. Undeva vor fi şi oameni cinstiţi, gata să rezolve o problemă în mod corect. Încă nu cred că am devenit toţi ipocriţi şi obedienţi faţă de cei puternici.

-M-am convins de ceea ce vreţi, nu aveţi nicio legătură cu legea, sunteţi doi parveniţi, fripturişti şi pupincurişti, două slugi docile ale primarului, nu m-aş mira să fiţi şi ai şefului de post. Plecaţi de la poarta mea! Slugi blestemate! Nu mai poate trăi nimeni cinstit din cauza răului vostru.

  Maria a intrat în curte şi a trîntit poarta în urma ei. A plecat direct în grădina de zarzavat. S-a plimbat printre rândurile de roşii şi straturile de ardei pe poteca plină cu iarbă verde. Se gândea la Năsturel. Cum va rezolva problema lui? Nu era ea femeia care să dea înapoi. Trecuse prin multe în viaţă. Nu era prima dată când, deşi cerul era senin, în sufletul ei să coboare nori negri, grei, ameninţători. Să picure otrava în urma unor trăznete şi fulgere care-i răniseră sufletul, iar veninul îi amărâse inima. Găsise soluţii. Trecuse peste perioada neagră, văzuse soarele răsărind din nou. Rănile sufleteşti se vindecau greu, dar se cicatrizau, la fel ca şi cele ale inimii. Nu întotdeauna găsise drumul cel bun. Fuseseră momente când se lăsase amăgită de frumeţea aleii, de florile mirositoare care o mărgineau, aici era minciuna, toate erau carnivore. Drumul era o fundătură. S-a întors. A luat-o de la capăt. Nu disperase, deşi nu i-a fost greu.

  Se despărţise de primul soţ după ce o lovise fără motiv, îi dădu-se o pală peste ochi doar aşa să vadă şi ea cine este şeful. Nu a ezitat. A plecat a doua zi cu copilul în braţe şi a luat-o de la capăt. După un an se recăsătorise, apoi a născut o fată. Au fost fericiţi, viaţa era roz. Aveau de toate. Până într-o zi când nemiloasa moarte i-a răpit omul drag, cel alături de care cunoscuse fericirea. A plâns! A jelit! A strigat! Zadarnic! Omul nu s-a mai întors.

  A plâns, un plâns liniştit, până când lacrimile i-au secat, a oftat din tot sufletul, a făcut o rugă scurtă către Dumnezeu, apoi s-a luat din nou la trântă cu viaţa. Nu s-a mai căsătorit. Şi-a dat copiii la şcoli!  Au învăţat bine. I-a susţinut. Au ajuns oameni mari, sunt pe picioarele lor. Nu a înfrânt-o viaţa, s-a bătut cu ea de la egal la egal. Nici acum nu o va înfrânge. Va găsi soluţii! Trebuie să existe! Va căuta, va alerga după dreptate. La nevoie îşi va vinde cămaşa de pe ea, doar să rezolve problema copilului.      Acum nu copilul era problema ei, ci cloaca de mafioţi din primărie, pe ei va trebui să-i spulbere!

-

Avem cel mai slab Preşedinte.

  Preşedintele Iohannis spune, susţine cu tărie, că politica externă a României o face Preşedintele. Este exclusă o asemenea posibilitate. Nu poate fi lăsată politica unui stat pe mâna unui singur om, fie el şi Preşedintele României. Vreau să fac următoarea precizare : Preşedintele României este ales prin vot direct de către electorat. Nu a participat la vreun concurs de diplomaţie, de relaţii internaţionale sau de măsurare a IQ-ului. Prin urmare el, Preşedintele, poate fi un excelent diplomat, un bun diplomat, un diplomat mediocru sau chiar cel mai slab diplomat. Ţinând cont de aceste lucruri politica externă nu poate fi lăsată doar în mâna Preşedintelui. Politica externă este făcută de guvern prin ministerul de externe sub coordonarea Preşedintelui. Orice hotărâre luată trebuie să treacă prin Parlament pentru a fi votată . Este o greşeală care se tot continuă aceea prin care Preşedintele angajează România fără a avea un mandat expres din partea Parlamentului.

 Acum, Guvernul a PROPUS un memorandum pentru mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, în principiu acest memorandum trebuie discutat cu factorii de decizie inclusiv cu Preşedintele. Nu este un act, doar o propunere.

Personal nu sunt de acord cu poziţionarea României alături de SUA. Politica noastră trebuie să fie una elastică, interesele noastre se pot intersecta cu interesele celorlalte ţări din UE, inclusiv cu Rusia.

Nu te poţi supăra cu vecinii, nu este indicat. Nu suntem o super putere, dar am putea avea un cuvânt de spus dacă nu am avea o politică anchilozată. Guvernul s-a poziţionat de partea SUA, susţinând măsurile luate de americani deşi unele dintre ele nu ne avantajează.

  Trump a anunţat că se retrage din acordul nuclear cu Iranul, deşi ţările semnatare din UE, Germania Franţa, Marea Britanie, apoi Rusia şi China au declarat că menţin acordul cu Iranul. Sigur că este o declaraţie de forţă a lui Trump, una să pună în umbră activitatea politică a lui Obama, dar să arate şi lumii cine-I şeful. Cartonaşul arătat de Trump Iranului, cu forţa unui bătăuş din Bronx, trebuie să fie văzut şi de Phenian. Sper ca Iranul să nu aibă soarta Siriei, nu de alta dar sunt prea multe state interesate. De aici ar putea să se aprindă scânteia unei noii conflagraţii. Israelul a salutat decizia SUA, astfel i se pune pumnul în bot unei ţări (Iranul) cu o mare influenţă în zonă. Nu trebuie să îmbrăţişăm neapărat poziţia lui Trump, noi suntem membrii NATO, dar trebuie să ne vedem şi propriile interese, aşa cum încearcă şi alte ţări din UE.

Din păcate noi, România, nu avem o politică externă eficientă, Iohannis ca Preşedinte al României trebuia să viziteze toate ţările europene şi nu numai, să aibă consultări diplomatice cu omologii lui externi. În loc de asta domnul Iohannis când nu se odihneşte, este în staţiuni, când este odihnit şi se întâmplă să meargă la serviciu se pierde în lupte sterile cu Dăncilă şi “penalii” Tăriceanu şi Dragnea.

Avem cel mai slab preşedinte al României de până acum. Păcat, este prezentabil, doar atât!

Iohannis este de partea Germaniei, nu neapărat de partea UE.

Este cea mai dezlânată politică externă văzută de mine vreodată. Dacă pe plan intern Preşedintele poate da la gioale premierului, fie el şi femeie, pe plan extern ar trebui să vorbească aceeaşi limbă cu guvernul. Mă tem că acest Înalt funcţionar al statului, de fapt cel mai înalt, a luat ţara pe persoană fizică, ţipă şi urlă fără noimă. Preşedintele are un singur discurs cu o singură ţintă, demisia lui Dăncilă.

  Preşedintele american din când în când dă raportul ţării. Arată ce a făcut, bun sau rău. Iohannis nu a prezentat niciun raport în faţa Parlamentului să vedem şi noi dudele pe care le-a produs până acum. Faptul că are o activitate de ţată nu satisface pe nimeni. Trebuie să găsească soluţii, să le propună spre dezbatere publică, să le dea ca temă Parlamentului. Să identifice cu omologii săi externi, după discuţii la nivel de miniştrii de externe, modalităţii de colaborare în toate domeniile. România suferă, are nevoie de relansare, asta poate face Preşedintele ţării. De înjurat guvernul mă ocup eu cu ceilalţi cetăţeni când simţim cuţitul la os, Preşedintele de aceea are atâtea avantaje, pentru a lucra pentru ţară. Nu ţara să muncească pentru întreţinerea lui.  

  Nici Băsescu nu era aşa de disperat în dărâmarea guvernului Ponta cum este Iohannis. Există o foame de putere dictatorială. Iohannis nu ştie să colaboreze, doar să dicteze, dar pentru asta trebuie să fii cu adevărat inteligent. Ăsta a fost şi motivul pentru care ţuţărul Orban a făcut plângere penală Vioricăi Dăncilă. Demisia ori demiterea lui Dăncilă nu rezolvă problema, PSD-ALDE va rămâne la guvernare, asta înţelege greu Iohannis.

  Iohannis cere să fie suspendat, cerşeşte această suspendare, este singura soluţie să fie resuscitat din nou pentru  un nou mandat de preşedinte. O dată suspendat ar îmbrăca geaca roşie şi s-ar poziţiona în fruntea tinerilor#.

Maria III

   Maria nu voia să arate copilului cât este de supărată, l-a luat în braţe şi l-a sărutat.

Copilul a răspus îmbrăţişării şi a pupat-o pe amândoi obrajii. Vreau să te întreb ceva:

-De ce îmi zici Radu? Mie îmi plăcea Năsturel. Parcă nu mai sunt eu cu numele ăsta nou. Băiatul privea cu ochii lui frumoşi şi inocenţi în ochii Mariei, nu înţelegea multe lucruri. Era curios. Voia să afle.

-Dragul meu, două au fost motivele, primul ar fi acela că Năsturel seamănă mai mult a poreclă, apoi al doilea motiv este faptul că tu vei creşte, vei ajunge bărbat în toată firea, cum să fii strigat Năsturel?

-Mamaie, îmi dai voie să-ţi spun aşa? Îmi este drag! Nu am mamaie.După ce Maria a aprobat dând din cap, copilul a continuat: acum ce mă fac? Sunt spălat, am haine noi, aşa cum arăt acum nu îmi va mai da nimeni de pomană, din ce voi trăi? Nenea Gheorghe îmi spunea mereu:”dacă nu aduci, nu mănânci, vreau să spun că trebuie să aduci să îţi saturi fraţii şi ce rămâne, dacă va rămâne, mănânci şi tu.” Acum eu ce mă fac? Băiatului îi tremura buza, era gata să izbucnească în plâns.

Femeia s-a lăsat în genunchi şi l-a îmbrăţişat cu toată căldura ei de bunică iubitoare:

-Nu-ţi face griji, nu va mai fi nevoie să cerşeşti! În seara asta hai să ne culcăm, mâine vom vedea cum vom rezolva problemele.

  Pe băiat l-a culcat în camera nepoatei Ana, apoi ea s-a retras în dormitor. Era obosită, supărată şi îngrijorată. Nu ştia cum va rezolva situaţia copilului. Câte bariere va avea de trecut? Câte oprelişti vor fi? Va merge la primar, doar fuseseră colegi de clasă, prin clasa a doua chiar stătuseră în aceeaşi bancă.

S-a îmbrăcat în cămaşa de noapte, apoi s-a aşezat în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. S-a rugat la Măicuţă să o luminze, să îi îndrume paşii prin hăţişul birocratic, şi să înmoaie inimile celor care ar trebui să rezolve problemele băiatului.

 A doua zi de dimineaţă tocmai ce se sculase să dea drumul la păsări şi să le hrănească când a auzit glas de om la poartă. Soarele abia îşi trimisese primele săgeţi roşii pe bolta cereasc, era un cer senin, spălat de orice nor.

-Ce doriţi? Maria s-a uitat cu suspiciune la bărbatul înalt, slăbănog, cu faţa palidă, cu ochii în fundul capului şi barba ascuţită ca la ţap, puţea a transpiraţie şi jeg, era zdrenţăros îmbrăcat şi duhnea a alcool.

-Aici a dormit copilaşul meu?

-Da, aici, nu ţi-am trimis vorbă?

Gheorghe, a aruncat o privire vicleană Mariei, apoi a continuat cu glas blând şi plângăcios:

-Ba mi-aţi trimis, dar am fost foarte îngrijorat pentru el. Nu este obişnuit să doarmă prin case străine, e crescut de mine, doar Dumnezeu ştie cum!

- Nu contest nimic din ceea ce îmi spui, şti, copilul va mai rămâne la mine o vreme, vreau să-l învăţ carte şi să-i scot acte de identitate, mi-a spus că nu ştie cum îl cheamă şi că nu a mers la şcoală.

-Nu îl mai las, îl iau acasă, nu-mi strica dumneata copilul cu prostiile dumitale, ce eu ştiu carte şi tot trăiesc, ba am reuşit să fac şi o casă de copii, am mai mulţi decât domnii de la oraş, care sunt tobă de carte.

-Te rog să-l mai laşi la mine câteva zile, apoi ţi-l voi da înapoi, dacă nu-i va plăcea să înveţe.

-Cocoană, mai am încă cinci, de ce nu-i iei pe toţi să buchisească cu dumneata? Gheorghe începuse să se sborşească la Maria, simţise cu nasul lui de vulpoi că poate smulge ceva.

-Nu pot, încerc să fac ceva pentru Radu...

-Care Radu? A întrerupt-o brutal Gheorghe.

-Năsturel cum îi spui tu, eu vreau să-i spun Radu, e mai frumos.

-Nu-mi prăpădi copilul cocoană! Eu i-am dat educaţie bună. Dă-mi-l înapoi! Dacă nu, să-mi dai câte 30 de lei pe zi cât îl ţi la tine, atâta îmi aducea în casă, altfel te ameninţ cu reclamaţie la poliţie că mi-ai sechestrat copilul.

-Nici nu este al tău, e copilul nimănui...

-Mai vedem noi! Îi spuse Gheorghe ca o ameninţare.

-Stai să-ţi dau nişte ouă şi câteva pungi cu mălai, asta din milă pentru ceilalţi copii ai tăi.

-O ţuică nu-mi dai? Bărbatului îi luceau ochii prin murdăria feţei.

-Nu am! Maria a înţeles că îi va fi greu să-l izgonească pe cerşetor din poartă, pentru că nu era altceva decât un profitor şi un mic şantajist.

-Atunci dă-mi câţiva gologani, să beau o duşcă.

-Ştii ceva, m-am răzgândit, nu-ţi mai dau nimic şi pleacă din poarta mea! Ai fost obraznic!.

-Plec cocoană, dar vei mai auzi de mine, îţi va părea rău că nu m-ai cinstit acum!

-Pleacă! Să nu te mai văd pe aici!

 A  dat la păsării şi la câine, a mers în grădina de zarzavat, îi plăcea să privească ardeii şi roşiile care începuseră să se pârguiască, bucuroasă că a terminat treburile, dar şi că totul este în regulă, a intrat în bucătărie. S-a gândit cu cum să-l bucure pe băiatul ei mai bine, i-a pregătit ceai aromat din fructe de pădure cu o feliuţă de lămâie, a bătut repede un aluat pentru clătite dintr-un singur ou, din care a făcut patru foi pe care le-a rumenit într-o tigaie, a presărat brânză pe fiecare foaie fierbinte, apoi le-a împachetat în triunghi, a mai tăiat trei feliuţe de şuncă din jambonul făcut la Crăciun şi pe care îl afumase puţin cu lemn de cireş. Toate le-a pus pe o farfurioară, neuitând să pună şi câteva felii de pâine. S-a uitat la ceas, era 8, a mers în dormitor şi l-a trezit cu un sărut pe fruntea uşor încruntată, probabil din cauza unui vis rău venit acum dimineaţă.

-Scoală-te, mergi la baie, dă-i cu apă rece pe faţă, ţi-am pus o periuţă de dinţi şi pastă, te rog să te speli.

-Doamne, ce de mâncare! Radu a început să mănânce repede, avea teama că e posibil să i le ia din faţă, aşa cum se întâmpla acasă la Vasilica când îi spunea :”gata bă, cât bagi în tine, mai sunt şi ăştia care trebuie să mănânce”.

-Mănâncă încet, mestecă bine, nimeni nu îţi ia mâncarea din faţă. Radu, eu merg la Primărie, să discut problema ta, tu să nu mergi spre satul tău, nu vreau să te întâlneşti cu Gheorghe. Poţi să mergi prin grădină, ai să ajungi la un iaz, acolo sunt mereu copii, joacă-te cu ei!

Copilul s-a ridicat de la masă. Când Maria nu a fost atentă, a luat două felii de pâine de pe masă şi le-a înghesuit în buzunar. Poate mai târziu i se va face foame şi nu va avea ce mânca, era obişnuit de la Gheorghe.

A plecat sărind când pe un picior când pe celălalt, vesel, sătul şi fără griji, mai ales fără griji, nu-i spuse cum făcea Gheorghe dimineaţa când îl ameninţa : „ai grijă, poate diseară vii cu mâna goală, că nu ai ce căuta acasă!” A mers pe poteca care despărţea grădina de zarzavat în două, s-a uitat mirat la toate legumele şi zarzavaturile care erau plantate. A urcat un pic de pantă şi a ajuns în lanul de porumb, era mare, avea spic şi îl depăşea în înălţime cu un cap. A găsit poteca care mergea pe răzor pe sub prunii graşi, plini de fructe încă necoapte, a mers pe ea până în capătul grădinii. În faţa lui a descoperit un crâng format din richită şi plute, dincolo de crâng se auzea multă gălăgie de copii şi un schelălăit slab de căţeluş. Curios, a mers furişat după zgomot. De departe a văzut patru copii, cam de vârsta lui, cum loveau fără milă un biet căţeluş. I s-a făcut milă de micuţul animal care urla de durerea loviturilor, o lăbuţă o băga din când în când în gură.

-De ce daţi mă în căţeluş, ce rău v-a făcut vouă? Radu s-a răstit la ei cu toată ura celui bătut şi huiduit.

-Cine eşti mă, să ne spui nouă ce să facem? Tu ştii bă, cine este bunicul meu? E primarul şi dacă vreau, te bat şi pe tine la fel ca pe căţeluş. Mi-a spus bunicul să fac ce-mi place, că el mă apără.

-Băi Crinule, ăsta e ţiganul care stă la bunica lui Ana, din cauza lui a plecat fata. Pe el mă!

Cei patru au tăbărât pe Radu. Năsturel nu s-a speriat, era obişnuit cu bătaia, învăţase să se şi apere, au dat ei, a dat şi el, la un moment dat când ei s-au retras puţin să se replieze, Radu a înfipt mâna în căţeluş şi a zbughit-o printre tufişurile de richită, apoi a intrat în lanul de porumb şi nu s-a oprit din alergat până când nu a văzut grădina de zarzavat. Nu se putea opri din fugă, inimioara bietului animal speriat bătea ca o mică tobă. Urmăritorii s-au lăst păgubaşi când a Năsturel nu s-a mai văzut: „lasă-l dracu, că îl prindem noi şi-l bumbăcim atunci”.

A ajuns acasă, s-a uitat prin curte, nu era nimeni, a găsit un coteţ micuţ pentru câine, probabil că Maria avusese un câine mic, pe care acum nu-l mai avea. A lăsat câinele în faţa coteţului, l-a mângâiat, i-a vorbit ca unui prieten: „Lăbuţă stai cuminte! Îţi aduc apă să bei, uite am şi nişte pâine, mănâncă, ţi-o fi foame! Biet animaluţ! Te-au bătut rău? Dă-mi lăbuţa să mă uit la ea! Te doare! Sper să nu fie ceva rupt! Am să o rog pe mamaia când va veni, să se uite şi ea la picioruşul tău”. Năsturel a stat lângă căţeluş cât a  mâncat şi a băut apă, apoi l-a luat uşor în braţe şi la băgat în coteţ. „Stai aici, e umbră!”.

Maria plecase de dimineaţă la Primărie să înceapă primele demersuri în vederea rezolvării problemei copilului. S-a oprit în holul din faţa biroului primarului, doar fuseseră colegi de clasă opt ani de zile.  La alegerile trecute o îmbrăţişase şi îi spuse :”ce mai faci colega? Tot tânără şi frumoasă ai rămas! Poate mă votezi pe mine!” Îl votase, e drept că nici alt candidat mai breaz decât el, nu era. A aşteptat cuminte în faţa biroului, poate o va băga cineva în seamă. Din spate a trecut pe lângă ea şi a intrat în birou chiar primarul, cum l-a zărit, bucuroasă a salut:

-Bună dimineaţa domn primar!

Primarul a trecut pe lângă ea fără să o bage în seamă, la salutul ei abia a mormăit ceva.

E ocupat săracu’, toate problemele satului se sparg în capul lui. Maria încerca să-i ia apărarea lui Melciu, primarul.

A trecut o oră, două, lumea intra şi ieşea, pe ea nu o băga nimeni în seamă. Supărată şi cu grijă pentru copilul rămas singur acasă, a bătut în uşă.

-Intră! s-a auzit un glas răstit.

Maria a intrat,  a salutat, apoi a aşteptat să fie întrebată.

Primarul semna nişte hârti, nu a ridicat ochii din ele. A terminat de iscălit. A închis mapa. A sunat secretara, i-a înmânat mapa cu acte, apoi a ridicat ochii spre petentă. Toţi care veneau la primar erau petenţi.

-Da, ce s-a întâmplat? Cine sunteţi? Primarul era nervos.

-Cum cine sunt? Nu mă cunoşti? Am fost colegi de clasă. Maria era derutată.

-Ştiu, dar acum nu te cunosc, mai ales că ai o reclamaţie pe numele tău, unul din satul vecin, unul Gheorghe, te-a reclamat că i-ai răpit un copil. Aşa este?

-Nu chiar, l-am luat cu ştirea lui, am trimis copilul acasă, i-am dat  50 de lei să-i ducă lui Gheorghe să-şi cumpere de-ale guri şi să-l anunţe că băiatul va sta câteva zile la mine.

-Tatăl susţine altceva, că tu l-ai răpit fără ştirea lui.

-Cum tatăl? Năsturel îi spune „nenea Gheorghe şi tanti Vasilica”, acum se dau părinţi? Copilul nu a fost nicio zi la şcoală, e neştiutor de carte, spune că el nu are acte. Pentru el am venit la tine Melciule, pentru Năsturel. Nu pot să stau impasibilă când văd cum se pierde un copil, acel Gheorghe trebuie cercetat penal pentru că exploatează un suflet nevinovat trimiţându-l ziua cât este de lungă la cerşit prin sat. Asta vreau să rezolvăm, nu aiurelile cu răpirea. Este o gogomănie. Am auzit că îţi munceşte prin curte acest mizerabil de Gheorghe, dar nu te lăsa păcălit! Voi sesiza protecţia copilului, sper să nu fii amestecat în toată mizeria asta!

-Stai puţin Marie, vom rezolva lucrurile!

-Te ştia pe tine în spate banditul ăsta, de la tine venea curajul să mă ameninţe de dimineaţă când îmi spunea că:” voi mai auzi de el”. Lasă-l din braţe domn primar, hai mai bine să scoatem copiii ăia nenorociţi din mâna unor beţivi!

-Tu crezi că este uşor? Nu te lua după emisiunile regizate de la TV. Lucrurile se mişcă greu. Ăsta a lăsat o plângere împotriva ta, va trebui să trimit pe cei de la asistenţă socială să facă o anchetă. Lasă Marie copilul să se întoarcă la Gheorghe, crezi că îndrepţi tu lucrurile? Faci tu să se mişte bolovanul cât piatra de moară a birocraţie? Nici vorbă! Vei ajunge să fii hăituită, deşi ai vrut să faci un lucru bun. Mărie, nu voi fi de partea ta, nu pot, nu că nu vreau. Sunt parte a sistemului, dacă încerc să rup lanţul care mă leagă de uriaşul angrenaj al birocraţiei, voi fi strivit ca un vieme.

Marie, Marie, eşti un fel de don Quijote modern, doar morile de vânt sunt mai multe decât în romanul lui Cervantes. Să stai acasă! După amiază vor veni cei de la asistenţă socială pentru anchetă, sper să se termine totul aici şi să nu înainteze plângerea la poliţie. Eu nu am nicio putere.

-Melciule, niciodată nu ai avut stofă de erou, nici acum nu ai! Îmbătrâneşti urât! De ce nu ieşi la bătaie? Eşti trecut de 60 de ani, luptă să rămână ceva bun în urma ta! Lasă amprente pe unde treci, nu fi o umbră care dispare, când soarele intră-n nori!

Am plecat, voi lupta cu voi, cu tot sistemul vostru nenorocit, sunteţi nişte fripturişti şi parveniţi, nişte oportunişti şi pupincurişti! Îmi pare rău pentru tine, am fost colegi, nu mă fălesc cu asta. Nu meriţi să te salut. Maria a ieşit pe uşa primarului demnă, era o eroină modernă.

Ajunsă acasă s-a prăbuşit pe un fotoliu în bucătărie, ar fi plâns, însă teama că ar putea să o vadă Radu îi dădea putere.