Maria V

Oare merită să-şi strice liniştea, viaţa liberă pe care o avea până acum şi să se lupte pentru un copil al nimănui, un copil pe care nu îl revendică nimeni? Se trezea dimineaţa devreme. Potolea foamea păsărilor din bătătură. Pregătea gustarea pentru ea şi nepoata Ana în timp ce îngâna câtece vesele, care  se întreceau cu trilul matinalelor păsărele. Privea cerul. Dacă era înnorurat şi gata să plouă, se băga în casă la răcoare şi citea. Când cerul era limpede, cu soarele arzător, îşi căuta umbra la rădăcina tufanilor groşi din pădure, îi plăcea liniştea pădurii, foşnetul suav al frunzelor, ţârâitul greierilor şi jocul razelor de soare printre frunzele dese ale bătrânilor stejari.  Ori mergea pe prundul gârlii la adăpostul tufişurilor de richită şi ale sălciilor pletoase. Asculta clipocitul apei şi concertul păsărelelor din crâng.  Acum trebuie să rezolve problema lui Năsturel, va reuşi, ori mai bine abandonează lupta? Îi va spune, privindu-l în ochii lui limpezi şi umezi, că este o babă neputincioasă, că nu se poate lupta cu sistemul. Nu vrea să aibă probleme din cauza lui. Să plece acasă la Gheorghe! Acolo este locul lui! Nu trebuia să viseze că va învăţa carte şi nici că nu va mai fi bătut! Nu are acest drept! Are doar dreptul să suporte mizeria unei societăţi nedrepte condusă de un sistem putred!

Este ea un astfel de om care să abandoneze lupta? Va fi un război greu, unul psihologic, băiatul ei a părăsit-o, o dată cu el a luat şi pe Ana. A încercat să vorbească la telefon cu Vlad, nu i-a răspuns. Regreta, fiindcă nu putuse să-l facă să înţeleagă că nu este suficient să ai tot ce îţi trebuie şi chiar să îţi prisosească. Trebuie să dai din ceea ce ai, să ajuţi un om neajutorat. Năsturel nu-i vinovat, are nevoie de ea, îi va întinde o mână, va fi suficient? Până unde poate merge răutatea oamenilor? Ce se ascunde în spatele lui Năsturel? Cine este Gheorghe? Cu ce îi are la mână pe oficialii comunei? Aici este cheia, asta trebuie să rezolve ea.

Cum va reuşi? Unde este legătura slabă? Nu avea nici un atu. Deşi trăise toată viaţa în sat, nu o interesase ce se întâmplă cu adevărat în viaţa satului. Ea avea viaţa ei. Nu cerea nimănui nimic. Se descurca cu banii. Îi dădea şi fiului său, cu împrumut zicea el, fără împrumut îi spunea! Ştia că nora va face totul, pentru a nu-i mai returna banii. Voia să se situeze deasupra problemelor financiare. Îşi oprea bani doar pentru strictul necesar, restul îi păstra pentru a ajuta copiii. Doar Vlad venea la ea, acum a promis că nici el nu mai vine, e alegerea lui, nu-i ducea grija, e bărbat în toată firea. Fata ei, Alexandra, a rupt de mulţi ani legătura cu ea.

Nu asta îşi dorise. Îşi aminteşte şi acum ziua în care fiica ei, radioasă, cu obrajii ca nişte trandafiri şi cu ochii luminoşi, a venit acasă bucuroasă. Dintr-o suflare i-a spus că se mărită, iar viitorul soţ este băiatul lui Mărgărit, măcelarul satului.

”Uite şi i-a arătat degetul inelar, ce inel cu diamant am, nimeni nu am văzut să aibă aşa bijuterie. Sunt cea mai tare, are bani tot timpul. Când ieşim să ne distrăm, sparge mai mult de 1000 de euro, cheltuie pe toate prostiile, îmi face toate poftele.”

„Fata mamei, îl iubeşti?”

„Nu ştiu, abia aştept să mă întâlnesc cu el, să văd ce cadou mi-a adus, ce capricii îmi îndeplineşte”.

 „Tu fată să faci cum îţi cere inima, te vei mărita pentru toată viaţa. Vreau să îţi atrag atenţia că băiatul este tânăr, în schimb este gras şi cu burta mare, ce vei face peste câţiva ani când se va maturiza cu adevărat, iar grăsimea lui o va lua razna?”

„Mă voi despărţi de el”. Alexa a răspuns cu gândul aiurea de parcă nu soarta ei ar fi fost în joc.

„Cum să te desparţi? Poate vei avea un copil?” Maria era îngrijorată de modul în care gândea fiica ei.

„Aşa cum te-ai despărţit şi tu. Acum îmi este bine! Vreau să-ţi mai spun ceva: de ce să-l iubesc? Să sufăr ca o proastă, cum ai suferit tu? Să sufere el cu mă-sa şi cu tac-su! I-am zis de câteva ori să mănânce mai ponderat. Ştii ce mi-a răspuns? Că părinţii lui au fost oameni săraci, iar acum de când a dat fericirea peste ei, mănâncă! Asta este singura lor satisfacţie, mâncarea.” Fata era decisă să facă pasul alături de omul care îi putea satisface capriciile, deşi în sufletul ei îl detesta.

„Nu trebuie să te căsătoreşti cu el, te va obliga să mănânci la fel de mult ca ei, vei deveni şi tu o obeză”.

„Nu mamă, nu voi deveni! Voi face tot ce pot, să-l uşurez de bani! Pentru asta voi folosi toate căile seducţie şi nu numai. Voi deveni prostituata lui cât timp va avea portofelul doldora de bani, iar când banii se vor muta în buzunarul meu, îi voi da un şut în fund”. Alexa avea un zâmbet viclean şi rău în colţul gurii.

„Nu te recunosc! Nu eşti fata mea! Nu aşa te-am crescut eu! Ai devenit un monstru!”.

Maria fusese distrusă, cuvintele fetei tăiase în sufletul curat al mamei. Vorbele copilului ei o loviseră în moalele capului, în baros se transformase fiecare vorbă spusă de Alexa. Nu înţelegea unde greşise când o educase? Se îngrijise să aibă totdeauna masa plină şi hăinuţe curate. De când fata ei devenise roaba banilor? Să ajungă să se prostituieze pentru bani? Să-şi vândă frumosul trup pentru bani? Doamne, ce s-a petrecut în mintea fetei mele?

„Te înşeli mamă! am avut acasă destule lipsuri, a continuat fata,  vreau să le împlinesc acum, vreau să am lumea la picioare, să colind pe unde îmi este drag şi să mă bucur de viaţă!  Nu-mi trebuie copii, vreau doar să trăiesc intens, iar tu, rămâi în mediocritatea ta, nu vei înţelege niciodată cu adevărat viaţa! Te-ai băbit din tinereţe, îmi era jenă să merg cu tine pe stradă! Mamele colegilor mei era nişte Doamne aranjate, elegante, distinse, tu erai o babă ramolită, deşi erai la fel de tânără ca ele”

„Aşa vorbeşti tu despre mine? Sigur că nu îmi permiteam să merg la salon să mă coafez, să-mi fac unghiile şi tratamente faciale, eram singură, un singur salariu şi cheltuieli uriaşe cu voi. Cum poţi fi nedreaptă?” Pe Maria cuvintele fiicei o pătrunseseră în inimă, o năuciseră.

„Indiferent cum te vei apăra, eu tot nu te voi ierta pentru lipsurile îndurate. Îmi voi trăi viaţa după propriile reguli, ţinta mea va fi banul. Pentru câştigarea lui nu voi face niciun fel de rabat, nu voi avea verticalitate şi nici morală, nici una nu ţine de foame. Nu vreau să am însuşiri morale, aşa cum ai avut tu, din contră, voi fi femeia tuturor celor care plătesc bine, chiar dacă voi fi măritată ori liberă. Voi simţi banii după miros, voi merge după ei cu poalele în cap, fără jenă, fără scrupule...” Alexa a fost întreruptă brusc.

„De astăzi nu te mai consider a fi fiica mea! Să mai intri în curtea asta, doar dacă te schimbi, altfel ,să nu vii nici la înmormântarea mea!”

Fata plecase fără regret, i-a aruncat un”pa” din uşă şi dusă a fost. Au trecut 15 ani de când nu mai ştie nimic de soarta ei. Auzise că se despărţise de fiul măcelarului, că avea serviciu la o multinaţională, că avea bani şi că se schimbase mult în bine. Era hotărâtă să o caute. O durea sufletul. I se frângea inima când se gândea la ea.

S-a ridicat din pat, a mers în dormitorul Anei, Năsturel dormea, zâmbea în somn. Maria a tresărit, se gândea că va trebui să-i şteargă zâmbetul când îi va spune că nu-l va putea ţine la ea fiindcă oamenii răi i-l vor smulge din braţe. A pus uşor mâna pe el, a sărit în sus:

-Lăbuţă, unde este căţeluşul? Radu-Năsturel era buimac şi marcat de ceea ce i se întâmplase.

-Radu, pentru mine aşa ai să rămâi, indiferent de ceea ce se va întâmpla astăzi.

-Ce se va întâmpla? Vor veni să mă bată pentru Crinu, aşa cum mi-a promis el? Băiatul era speriat.

-Nu ştiu, vom vedea, eu voi aici şi te voi apăra. Maria încerca să-şi reprime lacrimile! Ştia că îl minte. Nu voia să-i spună adevărul. Undeva în adâncul sufletului ei, încă mai spera să îmbuneze autorităţile. Totul ţine de un fir subţire de aţă, mai fusese în astfel de situaţii, dar cu tact şi calm le rezolvase. Este adevărat că atunci era tânără, frumoasă şi în putere şi mai era ceva, corupţia nu era atât de puternică. Traficul de influenţă, pentru că şi atunci era, se rezolva cu un pachet de cafea, sau un cartuş de ţigări Kent. Acum lucrurile au luat-o razna, pensia ei care nu este mică, pentru a rezolva problema cu Năsturel ar fi prea mică.

Soarele înroşise cerul în partea din apus, privea în urmă cu regret ştiind că atunci când va răsări din nou, pămâtul cu oamenii cu tot vor fi mai bătrâni cu o zi.

Maria, care stătuse tot într-un stres, s-a liniştit, de acum e seară, nu vor mai veni după băiat. Şi-au dat seama că ea nu face nimic rău, doar întinde o mână de ajutor unui copil aflat în nevoi. Nici măcar nu o pot acuza de vreo infracţiune, ce avantaje materiale ar avea dacă îl învaţă carte pe Năsturel?

Câinele a lătrat. Maria a tresărit. Au venit! S-a uita spre poartă. Cineva bătea în ea cu putere, prea tare, de ce?

A deschis poarta. A văzut mai mulţi bărbaţi, toţi erau cu feţele încruntate.

-Bună seara Maria! Primarul era negru la faţă de supărare. Unde este pujlamaua care mi-a bătut nepotul...

-Şi mie copilul, a sărit ca ars poliţaiul.

-Eu am înţeles că lucrurile nu au fost chiar aşa că...

-Ce nu aţi înţeles doamnă? Pupezescu de la ocrotirea copilului a întrerupt-o obraznic. V-am spus că va veni domn’ primar să-l urecheze micul derbedeu? Uite că a venit şi nu singur, a adus şi poliţaiul pentru că l-a bătut şi pe copilul lui. Zi mersi că nu au venit şi ceilalţi doi părinţi!

Maria a zâmbit când a auzit ce debitează tânărul plătit , culmea, tocmai să apere asemenea copii.

-Nu pierd timpul la poarta ta, adu-l pe Năsturel să-i rup urechile. Să-i bag un şut în fund. Să ştie cu cine trebuie să se bată şi cu cine nu.

- Nu te voi lăsa să-l baţi! Nici unul nu va da în el! Sunteţi nişte brute! Plecaţi de la poarta mea!

- Trebuie să ne dai copilul! Gheorghe este în maşina poliţistului. Îl vrea pe băiat acasă. Dacă îl dai acum, nu vom înainta actele pentru răpire. Dacă nu te vei supune, poliţia va înainta dosarul procuraturii şi direcţiei judeţene de Protecţia Copilului. Tu decizi!

-Băiatul susţine că nu are act de naştere, că din această cauză nu a fost lăsat la şcoală.

-Adevărul este altul, copilul are mari probleme psihice. Gheorghe are pensie de îngrijitor pentru el. Este declarat, cum să-ţi spun eu ca să înţelegi, să nu folosesc termenul medical, este idiot.

-Sunteţi nebuni? Copilul este perfect sănătos! Este inteligent! Doar lipsa afecţiunii părinteşti îi lipseşte. Ce vreţi să faceţi? Să distrugeţi un suflet de copil nevinovat, doar pentru ca o pramatie, cum este acest Gheorghe, să câştige o grămadă de bani după urma lui? Tu ce păzeşti măi băiete, Maria s-a întors cu faţa spre reprezentantul asistenţei sociale, care este rolul tău?

-Maria nu am venit să pierdem timpul în poarta ta, adu imediat copilul şi să plecăm dracului o dată de aici, fiincă  nu mai suport ifosele tale de babă cu principii!

-Nu vă dau nici un copil! nu-mi pasă că ăla ia bani pentru îngrijirea lui! Să-i ia sănătos! Însă copilul din curtea mea nu pleacă!

-Ţi-ai îngreunat situaţia. Tocmai tu ne faci asemenea greutăţi, tu, mama unei curve care a distrus pe băiatul lui Mărgărit? L-ai văzut cum a ajuns? Numai încape pe poatra asta. Şi asta numai din cauza Alexandrei tale, fiindcă l-a părăsit, după ce i-a falimentat firma. Vei plăti pentru asta!

Maria a închis poarta şi a intrat în curte. Ultimele cuvinte scuipate de primar o loviseră în moalele capului. A început să plângă, mai mult suspina, plângea în inima ei.

De undeva din apropierea porţii, unde fusese pitit după un vişin, a ieşit Năsturel, speriat şi cu ochii umezi de plâns. S-a aruncat în braţele femeii.

-Au venit să mă ia? Nu ai vrut mămăiţă să mă dai? Copilul plângea şi-i săruta mâna.

Maria plângea împreună cu el.

-Vino să vorbim! L-a luat de mână pe băiat şi împreună s-au aşezat pe banca de lângă bucătăria de vară.

Aerul devenise respirabil. Cădura de peste zi fusese alungată de răcoarea serii, o uşoară adiere a vântului le mângâia feţele şi le usca lacrimile.

Maria a luat mâinile copilului în mâinile ei, l-a privit în ochii în care înotau lacrimile. L-a strâns de mâini, apoi i-a vorbit cu blândeţe:

-Am să-ţi pun câteva întrebări, să-mi răspunzi drept, nu are rost să mă minţi, doar fiind sincer cu mine vom putea rezolva problema ta. Te avertizez că nu este una uşoară, mulţi şi-au dat mâna pentru distrugerea ta.

Năsturel a privit-o la rândul lui în ochi, i-a sărutat mâna, apoi a răspuns:

-Nu ştiu multe, dar voi răspunde acolo unde ştiu.

-Ai fost dus de Gheorghe vreodată la un medic, la doctor, ştiţi ce înseamnă asta?

-Da, ştiu. Am fost dus o dată la o femeie îmbrăcată cu halat alb, am auzit că aia era doctoriţă. M-a dus nea Gheorghe cu domnu primar.

-A fost şi primarul? Maria a devenit atentă la ce povestea copilul.

-Da, spuneau că doctoriţa este fata lui.

- A lu’ Melciu?

-Care Melciu? Nu-l cunosc! Băiatul se uita întrebător la femeie.

-Aşa îl cheamă pe primar.

-Aha, faţa lui Năsturel s-a luminat, da a lui spune că e fata.

-Ştii ce au discutat? Ai înţeles ceva?

-Nu, nu am înţeles. Doar atâta, când a zis femeia cu halat: „staţi liniştiţi, totul este rezolvat!” Nu ştiu nici acum despre ce este vorba, ce au însemnat acele vorbe.

-Gheorghe primeşte bani pentru tine?

-Nu, nu ştiu, vine poştăriţa câteodată, dar eu nu ştiu de ce. Dacă atunci când vine Laura, poştăriţa, sunt pe aproape, îmi dă cu şutul să plec. Femeia din milă pentru mine îi mai zice: „de ce îl sudui măi Gheorghe, e şi el un copil necăjit!” Nenea nu răspunde doar pufneşte pe nas.

-Bravo Răducu mami! M-ai ajutat foarte mult! Maria înţelese acum jocul primarului, nu înţelegea motivul pentru care îl ajuta pe beţivul de Gheorghe.

- Spune-mi te rog, ce face Gheorghe toată ziua?

-Bea! Iar când nu bea, doarme! Noaptea, de multe ori, pleacă de acasă. Nu ştiu unde merge. Dimineaţa când mă izgoneşte taţa Vasilica să plec la cerşit, el doarme. De multe ori după ce  lipseşte de acasă îmi zic ceilalţi copii ai lui nenea că au mâncat carne de mistreţ. Eu nu ştiu ce-i aia, mie nu-mi dau niciodată. Copilul povestea ţinând capul în jos, se auzeau mici oftaturi scoase din pieptul lui nevinovat.

-Răducule, vom avea un război greu de dus, nu ştiu cine îl va câştiga, îmi doresc mult ca tu să nu pierzi. Mănâncă şi hai la culcare!

S-a frământat mult, somnul nu venea peste ea. Nu avea cu cine să se sfătuiască. Vlad nu-i răspundea la telefon. El era singurul cu care ea se sfătuise atunci când avusese probleme. A  aprins veioza. S-a uitat la ceas, era ora 11 din noapte. A căutat în agenda telefonului un număr, a apelat, după un timp s-a auzit în difuzorul telefonului-

-Alo, cine este? Era un glas de femeie care părea că s-a trezit atunci din somn.

-Alexa, fata mea! Maria i-a strigat numele, dorul de copilul ei o copleşise. Avea emoţii, nu ştia cum se va manifesta propria ei fiică...