Începutul distrugerii României.

  Peste câteva zile va fi 13 iunie. O zi cu mare încărcătură emoţională. O zi în care au avut loc o mulţime de evenimente niciodată bine şi clar explicate.

În 22 aprilie 1990 Piaţa Universităţii este ocupată de studenţi şi de militanţii de dreapta. Se strigau lozinci anti FSN, anti comunism, anti neocomunism şi pentru implementarea articolului 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Manifestaţia s-a cronicizat. Zi de zi, seară de seară, noapte de noapte, manifestanţii erau prezenţi în Piaţă. Pentru aceasta se montaseră corturi unde manifestanţii să se poată odihni, se transformaseră în manifestanţi de profesie. Corturile le aparţineau, nu fuseseră dotaţi cu ele de către autorităţi. Dreptul de a manifesta şi manifestaţia în sine, chiar dacă nu convenea tututor forţelor politice, demonstra că România începea parcursul ei democratic.

În 20 mai 1990 au loc alegerile generale, participarea la vot este uriaşă, peste 84% dintre cetăţenii cu drept de vot îşi exercită opţiunea în faţa urnelor. FSN câştigă alegerile cu peste 60%, iar Ion Iliescu câştigă Preşedinţia cu peste 70%. Supervizorii străini acreditaţi să supravegheze desfăşurarea votului recunosc că alegerile au fost bine organizate şi nu au existat fraude de natură să influenţeze scorul.

În dimineaţa zilei de 21 mai, România avea un Parlament ales democratic şi un Preşedinte ales prin vot direct.

Prin urmare, întrebarea care se punea în mod firesc era următoarea: „ce sens mai avea manifestaţia din Piaţa Universităţii. Timp de 30 de zile avusese destul timp să influenţeze masele de votanţi, din păcate poporul a reacţionat invers decât cereau cei din Piaţă.

Revin, din 21 mai 1990 manifestaţia din Piaţa Universităţii nu se mai justifica, poporul vorbise la urne. Întrebarea era : „cine îi plătea pe aceşti oameni să continuie să manifeste împotriva voinţei propriului popor? Ei, în Piaţa, puteau fi câteva mii, la vot fuseseră câteva milioane. Orice ar fi strigat Munteanu et. Co. nu îşi avea sensul. Autorităţile dau dovadă de slăbiciune şi îi lasă să manifesteze în continuare în Piaţă. Trec alte 24 de zile de la alegeri până când se hotărăsc să elibereze Piaţa.

Nu voi analiza modul în care a fost făcută această degajare.

După ianuarie 1990 străinii au început să aducă ajutoare în ţară. Alimente din rezervele armatei americane care erau în ultimele zile ale termenului de garanţie. Românii se omoară, se bat efectiv care să apuce mai multe caserole. Jurnaliştii străini încep să filmeze, să ne prezinte ca pe nişte cerşetori, România trebuia distrusă ca imagine, se continuă cu ajutoarele, românii se bat pe ele. Se trimit haine de la second-hand, printre ele şi câte o haină din piele bună, nouă. Doi directori se bat pe o asemenea haină. Jurnaliştii străini filmează, totul ajunge în presa străină. Românii sunt sălbatici din lumea a treia, umili,nemâncaţi, dezbrăcaţi, nişte cerşetori. Adevărul era cu totul altul, românii aveau bani, doar alimentele lipseau. Aprovizionarea magazinelor alimentare ar fi preîntâmpinat umilinţa la care am fost supuşi. România umilise lumea occidentală prin plata datoriei externe şi prin ambiţiile ei de a construi o bancă concurentă FMI. Pentru asta România trebuia distrusă,umilită şi batjocorită, călcată în picioare şi transformată în colonie. Se declanşase marea operaţiune de distrugere a României, pentru asta trebuia să se mizeze pe oameni din interior, dintr-o dată tot ce era românesc nu mai era bun, doar occidentul avea soluţii.

Revin la manifestaţie, manifestanţii trebuiau să producă cât mai multă zânzanie, să provoace autorităţile, să demonstreze că România nu se poate conduce, că statul este în disoluţie. Doar o intervenţie străină ar putea pune lucrurile la punct.

Concluzie: Manifestaţia din apriliea-mai-iunie 1990, trebuia să se oprească după data de 20 mai când au avut loc alegerile în mod democratic. De aici în colo nu şi-a mai avut sensul şi rostul. Poporul vorbise la urne. Manifestanţii în numele cui vorbeau?

Condamn cu tărie toate atrocităţile comise şi de către manifestanţi, dar şi de către forţele de ordine şi mai târziu de către mineri.

O paranteză, cred că între mineri au fost foarte mulţi securişti infiltraţi care doreau destabilizarea ordinei de drept.