Maria XI

Trecuse o lună de când Maria nu mai discutase cu Mariţa, drumurile lor fuseseră paralele. În timp ce Maria se ocupa de amenajarea şi dotarea viitorului after school, Mariţa era cu treburile câmpului.

-Mario, nu zici să-mi dai o ţuică? Poate îţi voi mai zice câteva cuvinte care te pot interesa.

-Vino femeie! De ce să nu-ţi dau? M-ai ajutat când buza mi-a ars, acum cu drag îţi voi întoarce fapta bună.

Au intrat în curte, musafira a luat loc la masa de afară unde umbra era deasă, gazda a intrat în bucătărie să pună de cafea şi să aducă o cinzeacă de ţuică Mariţei. Când totul a fost gata, femeile s-au aşezat la taifas. Năsturel care era prin preajmă a cerut Mariei voie să meargă la iaz, apoi a tulit-o prin grădină, de acolo prin porumb cu Lăbuţă după el şi nu s-a oprit decât când au ajuns la apă.

-Şi ce ai mai făcut de când nu ne-am mai văzut?

-Ce să fac Mario, cu munca pe la cine are nevoie. Mi-am cumpărat o văcuţă, trebuie să mă ocup de ea, să-i pregătesc fân pentru iarnă, că acum bate vântoasa la uşă. M-a ajutat mult Gheorghe, Mariţa vorbea dându-şi ochii peste cap, a mai venit din când în când să-mi dea o mână de ajutor. Ca femeie nu pot răzbi toate treburile, el e priceput şi vânjos, când vorbea despre Gheorghe, i se lumina faţa, iar în ochii îi apăreau două luminiţe, de emoţie se îneca când pronunţa numele bărbatului.

-Mariţo, te-ai îndrăgostit! Se vede de la o poştă.

-Este adevărat că m-am aprins după flăcăul ăsta. În seara când am fost la tine, a rămas să doarmă la mine. Eu l-am culcat în altă cameră, peste noapte a venit peste mine, e drept că nici eu nu doarmeam, parcă-l aşteptam să vină. A venit, cum îţi spusei, nu a încălecat bine că s-a potolit, apoi l-a furat somnul. Nu i-am zis nimic atunci, l-am lăsat să doarmă, când a plecat dimineaţa i-am strigat din prag:

„-Gheorghe, să mai vii pe la mine că am a te învăţa nişte lucruri”.

-Dornic să ştie mai multe a venit într-o seară, încă se mai fâţâia lumea pe drum fiecare pe unde avea treabă. Pe mine nu mă deranjează, la mine poarta-i deschisă ca la han, doar uşa sufletului e închisă şi se deschide cui vreau. A intrat Gheorghe în curte s-a aşezat la masa de afară pe un scaun şi fără altă introducere a zis:”am venit să învăţ”. „Stai aşa băiete, că învăţătura temeinică înseamnă pregătire multă”. „Nu înţeleg nimic ţaţo”, mi-a zis Gheorghe.

-„Nici nu vei înţelege, primul lucru, de acum încolo să-mi zici pe nume, nu ţaţo, ai înţeles”? „Am înţeles, a răspuns el”.

-„Măi băiete, fii atent ce îţi spun: femeia să o priveşti ca pe o carte, fiecare părticică din trupul ei este o pagină. Mă, când o iubeşti, să citeşti fiecare cuvânt, fiecare literă care este scrisă acolo.”

„-Ce spui tu? Am avut câteva femei în viaţa mea, dar în afara unor negi şi a unor aluniţe cu păr, eu nu am văzut nicio literă. Astea sunt prosti, auzi la ea, femei pe care e scrise cuvinte. Eu nu am văzut din astea. Or fi la oraş, nu zic nu, da aici la noi nu-s.”

-În acea seară am tăiat un pui, am făcut focul în soba din curte, apoi l-am răscăcărat şi l-am pus pe jar. I-am dat un păhărel de ţuică, puiul i l-am lăsat mai mult lui, apoi am băut un păhărel de vin şi ne-am băgat în casă. Nu îţi descriu tot. Îţi spun doar cuvintele lui Gheorghe pe care mi le-a zis dimineaţa când ne-am trezit goi şi îmbrăţişaţi. Atunci s-a uitat la mine cu drag, m-a mângâiat pe faţă, m-a sărutat, apoi mi-a şoptit: „femeie, în viaţa mea nu am citit nicio carte, însă tu eşti un roman, te-am citit toată noaptea şi tot nu am terminat. Mariţo, a continuat el, dacă acum eşti un roman, când ai fost tânără cred că erai o bibliotecă”. De atunci Gheorghe vine mereu la mine, mă ajută la treburi, iar seara îl las să citească câteva cuvinte din cele scrise pe trupul meu. Citeşte greu săracu, nu ştie carte, abia silabiseşte, citeşte o literă, o ia de la capăt, uită ce citise înainte. E drept că sunt în stare să-l las repetent, să mai repete cititul că tare bine a învăţat cum să facă.

-Mariţo, interesant şi rafinat tot ce îmi spui, unde ai învăţat tu toate astea?

-Când eram tânără am fost în brigada artistică a comunei, eram câteva fete pe care ştabii de atunci ai comunei, instructorul de partid, secretarul BOB (Biroul organizaţiei de bază a PCR), primarul şi preşedintele CAP, ne trimiteau în schimb de experienţă. De fapt erau întâlniri între activul nostru de partid şi de stat şi delegaţiile străine care ne vizitau judeţul. Seara se lăsa cu banchet, iar oaspeţii, dar şi ai noştri, îşi alegeau câte o fetiţă care să le încălzească sufletul şi patul. Acolo Marie am învăţat cum este cu cititul de la un consul francez, iar licenţa mi-am dat-o cu secretarul trei al ambasadei Marocului. Ăştia se născuseră pentru a iubi, iar eu, elevă silitoare, m-am dovedit a ajunge mai bună ca profesorii mei. Aşa am ajuns expertă în cititul trupului. Şi bărbatul e la fel ca femeia, numai că femeile de multe ori sunt analfabete.

Tu ce ai mai făcut cu şcoala ta? Am văzut că fata nu a mai plecat la Bucureşti, mi s-a părut că era însoţită de un domn, aşa este? Mariţa se prefăcea că nu ştie nimic, deşi i-a lansase zvonul în sat, într-o seară când lumea se strânsese la răscruce, după o ploaie torenţială de vară care umflase şanţurile cu apă şi luaseră în vâltoarea lor câteva coteţe de găini cu păsări cu tot din cele două gospodării aşezate prea aproape de malul unui pârâu care mai tot timpul anului e secat, atunci spusese muierilor care se văitau că le intrase apa în curte şi le stricase straturile de flori că: „Alexa Mariei venise acasă cu un hăndrălău”.

-Da, nu a mai plecat şi nici nu are de gând să plece. S-a orientat să intre în politică, vrea să devină primar, pentru asta trebuie să o cunoască lumea până la anul când vor fi alegerile.

Mâine mergem la judeţ la DSV şi la SANEPID să luăm avizele pentru funcţionarea sălii de mese. Mâncarea o vom aduce printr-o firmă de Catering, ei se vor ocupa şi de servitul mesei copiilor, pentru seară tot ei le vor aduce hrană rece.

Avem probleme cu primarul încă nu ne-a dat avizul de funcţionare, acum voi pleca la primărie pentru a avea o discuţie cu el. Nu o las pe Alexa încă să intre în focul bătăliei, o ţin de rezervă, dacă mă împotmolesc, o trimit pe ea ca ultimă soluţie. Acum am să te rog să bei ţuica, pentru că voi pleca. Dacă ai informaţii noi, te aştept oricând!

Maria a urcat sprintenă treptele care duceau la etajul primăriei. Primarul era pe hol de vorbă cu secretarul, când a văzut-o pe Maria a întrerupt brusc discuţia cu funcţionarul şi s-a adresat brutal acesteia:

-Ce vrei? Ai devenit un coşmar pentru mine! Intră-n birou! Glasul lui Melciu era poruncitor. Maria a trecut prin faţa lui şi a intrat în cabinetul primarului. Edilul, marcat de femeie, se uita în urma ei cum se prelingea ca o umbră cu mersul ei elastic şi săltăreţ. O clipă a văzut-o tânără, avea un păr bogat împletit în două codiţe aduse pe piept iar vârfurile se odihneau pe sânii plini şi rotunzi, buzele erau rumene ca cireşele de mai, gura mică, era apetisantă şi senzuală. O iubise, ea nu-l plăcuse niciodată, de atunci o ura. Îi părea rău şi acum că nu plusase cât trebuia pentru aş face din fiica ei amantă, altele ar fi fost datele problemei, ar fi avut-o pe Maria la degetul mic.

-Ia loc, spune de ce ai venit?

Maria s-a aşezat comod în fotoliul indicat de primar care se afla în partea stângă a biroului. A aşteptat ca Melciu să mai spună ceva, nu s-a grăbit să răspundă.

-Spune-mi te rog, Maria vorbea şi  îl privea în faţă, avea nişte ochi de un albastru spălăcit, albicioşi, urâţi şi răi,  de ce refuzi să acorzi autorizaţie de funcţionare Centrului? Ce motive ai?

-Tu nu înţelegi, Centrul îmi va crea multe probleme. Ai reuşit să mă înghesui, m-ai băgat în corzi. Dacă sunt de acord cu finanţarea Centrului, mă va da peste cap Consiliul comunal, acolo opoziţia este majoritară. Ar fi fost  bine pentru mine să fii făcut eu propunerea de înfiinţare a Centrului, ăştia din opoziţie respingeau, eu mă victimizam cu copiii defavorizaţi în braţe, câştigam sigur încă un mandat. Acum nu mai pot, vine fiică-ta să candideze şi să finanţeze Centrul. Mă voi opune pe toate căile! Mario, vă puneţi cu dracu şi tu şi fata!

-Nu te gândeşti la copiii care ar mai fi pierdut încă un an de zile doar pentru aţi face tu campanie electorală? Ce fel de om eşti?

-Politic, cui îi pasă de prostiile tale? Aşa se face politica! Dacă popa ar boci după fiecare mort căruia îi face slujba, ce s-ar alege de el? El priveşte lucrurile pragmatic. A mai murit unul. E bine, îşi zice popa în barbă.  Asta înseamnă prosop, bani şi masă gratis. Trebuie să fii în pas cu oportunităţile, altfel mori politic. Iar eu încă nu vreau să mor!

-Ce părere ai despre o adeverenţă eliberată de un anumit medic psihiatru prin care un copil este declarat schizofrenic?

-Niciuna, e medic şi aşa a văzut lucrurile la un moment dat. Poţi tu să o contrazici? Poate duci copilul să fie expertizat? Nu-i nimic mai cunoaştem şi noi pe câte cineva, nu stăm cu mâinile în sân, nu ne lăsăm doborâţi uşor.

-Apropo! Cum a ajuns Vasilica asistent maternal când ea este o beţivă notorie şi trăieşte în mizerie, fără să aibă minimum de condiţii?

-Dragă Maria, reclamă-mă! Du-te cu jalba în proţap la poliţie, la procuratură, la Direcţia de protecţie a copilului, unde vrei tu. Ai de grijă, băţul cu care vrei să loveşti are două capete. Acum te rog să mă laşi, am treabă, nu am vreme de pierdut cu toate babele care nu au altceva mai bun de făcut decât să răpească timpul unui edil care are pe cap toate problemele sătenilor.

-Nu te interesează nici dacă vorbesc despre lucrările la negru pe care le tocmeşti cu diferiţi antreprenori şi unde trimiţi să lucreze echipa Fulger a lui Gheorghe cu asistaţii social?

-Mario, Mario, nimic nu înţelegi, ce fac eu este supervizat, crezi că aş putea să iau atâţia bani fără să nu-i împart cu cine trebuie? Nu fetiţo, de aici trăiesc mulţi. Ai grijă cui mă pârăşti, să nu-ţi prinzi unghiuţele! Te avertizez pentru că mi-ai fost dragă odată. Acum pleacă, nu vă dau aviz de funcţionare, mă puteţi da în judecată.

Maria a plecat clătinându-se pe picioare, a înţeles că Melciu nu ar fi fost atât de stăpân pe el dacă, nu ar fi avut cu adevărat spatele asigurat.

-Domnule director, putem folosi Centrul fără avizul Primărei? Maria era speriată i se părea că a ajuns într-o fundătură.

-Cred că da, ţinând cont că nu facem construcţie nouă, doar amenajam o sală deja construită. Mă voi interesa la Inspectoratul Şcolar, am acolo un bun prieten. Dacă ăla spune că nu ne trebuie, putem demara lucrările?

-Da, imediat ce avem linie verde fie ea şi verbală. Mâine merg la SANEPID să mă interesez de modul cum ar trebui să arate sala de mese, iar până la sfârşitul săptămânii să ne apucăm de treabă. Vă rog să tocmiţi un meseriaş capabil şi serios care să nu ne ţină cu vorba. Din păcate timpul e scurt, iar eu vreau ca elevii să beneficieze din primele zile de masa caldă. Vă las domnule director!

-Matei, aşa cum îmi spuneai odinioară. Suntem prieteni, tovarăşi şi sper aşa să rămânem.

-Da Matei, sper să fim prieteni şi tovarăşi multă vreme de acum încolo. Important este să asigurăm condiţii minime copiilor săraci.

-Maria, mulţi sunt săraci şi de puturoşi şi beţivi. S-au obişnuit să cerşească, să primească pomană, statul le asigură un minimum de bani fără să facă vreun efort. Orele de muncă în folosul comunităţii sunt doar pe hârtie, în realitate suntem invadaţi de bălării şi mizerie peste tot.

-Plec, aştept telefonul tău, dacă avem acceptul mâine merg la SANEPID, apoi voi cumpăra faianţa, gresia şi tot ce trebuie pentru instalaţia sanitară şi pentru apa potabilă. Te rog să faci măsurătorile!

A doua zi de dimineaţă Maria împreună cu Alexa erau la uşa SANEPID-ului, au intrat, apoi au fost primiţi de un tip rece cu ochii imobili şi vorba tăioasă ca o lamă de ras.

-Ce doriţi? Femeilor le-a îngheţat sângele în vene când au auzit vorba ca un lătrat a funcţionarului.

Alexa l-a privit atentă, a încercat să pătrundă dincolo de ochii de peşte mort ai funcţionarului.

-Dorim să facem un after scool social în şcoala din comuna noastră, avem încăperea, cum ar trebui să fie dotată pentru a corespunde din punctul dumneavoastră de vedere?

-Aici scrie tot, alimentele trebuie să fie verificate de DSV.

-Nu va fi cazul, alimentele vor fi aduse de o firmă de catering gata pregătite, la noi vor fi eventual încălzite, pentru seară aceeaşi firmă va aduce hrană rece care va fi depozitată în frigider până seara când copii o vor primi.

-Trebuie să fiţi riguroşi, vocea funcţionarului devenise caldă, privirea se oprise în decolteul destul de generos al Alexei. Controalele noastre sunt dese, vă avertizez că nu avem cei mai maleabili inspectori. Nu este o ameninţare, doar prevenţie. Faceţi totul cum este scris în această hârtie, pentru orice nelămurire, ori sfat în plus, vă rog să mă sunaţi la acest număr.

Mulţumite, femeile au părăsit biroul, Alexa cu cartea de vizită în mână s-a adresat mamei sale:

-Vezi mamă ce minuni a făcut decolteul meu? Tu m-ai certat, ştiam că va deschide multe uşi dacă funcţionarii sunt bărbaţi, dacă sunt femei, te las pe tine să vorbeşti cu glasul tău afectat.

Aranjarea săli de mese era pe sfârşite, cei doi meseriaşi şi ajutoarele lor făcuseră adevărate minuni. Totul arăta ca la carte. O fostă magazie care avea zid comun cu sala de mese fusese dezafectată, apoi împărţită prin zid în băi şi grupuri sanitare. Totul era pregătit. Alexa cumpărase un mare cuptor pentru încălzirea hranei şi un frigider uriaş unde se vor ţine pachetele cu  hrană rece ale copiilor. A doua zi urma să vină cei de la SANEPID să dea autorizaţia de funcţionare. Deschiderea oficială a centrului era anunţată după avizarea de către inspectorii de la sănătatea publică. Pentru că era o amenajare pentru copii s-a hotărât să se servească suc şi piţa. Profesorii şi o parte dintre părinţi fuseseră invitaţi pentru a doua zi după amiază la patru. Din cadrul primăriei fusese invitat funcţionarul de la asistenţa socială. Primarul luase foc, pe teritoriul comunei unde el era stăpân, cineva îndrăznea să treacă peste poruncile lui, să facă ceva fără autorizaţia lui.

Alexa se pregătea să-şi ia la revedere de la ceilalţi când telefonul a început să sune:

-Domnişoara Alexa Panaitescu? Un glas de femeie mieros şi cald.

-Da, cu cine vorbesc. Alexa s-a lăsat păcălită de vocea caldă a interlocutoarei.

-Sunt procuroarea Vobeică de la DNA.

-Aşa şi cu ce vă pot ajuta? Alexa trecuse în tumultoasa ei viaţă prin multe peripeţii, dormise de multe ori la poliţie, plătise amenzi, ajunsese în faţa instanţelor de judecată  pentru fapte minore. Nu se speria uşor, mai ales că de ani de zile ducea o viaţă mai mult decât onorabilă.

-Sunteţi invitată mâine de dimineaţă la ora opt la sediul nostru.

-În ce calitate? Ce să caut eu la DNA, nu sunt persoană publică, nu am contracte cu statul.

-Cu atât mai mult nu trebuie să aveţi motive să nu vă prezentaţi. Insist ca mâine să ne vizitaţi la sediul nostru, nu vă vom reţine mult, ştiu că aveţi multă treabă la Centrul pentru copii. Ultimele cuvintele o lăsaseră mască pe Alexa.

-Bine, voi veni! Apoi către mamă-sa :

-A început hora mamă, mâine mă cheamă la DNA. A început să se simtă mâna lui Melciu. Credeai că ne lasă să zburdăm cum vrem noi, pe teritoriul marcat de el?