joi, 25 aprilie 2019

28 aprilie -ziua mea de naştere


Astăzi este ziua mea de naştere. M-am născut pe 28 aprilie în urmă cu 68 de ani. În certificatul de naştere sunt trecut pe data de 29. L-am întrebat pe tata de ce mi s-a furat o zi, mi-a răspuns că notarul era beat, tot ce se poate. Mi-a scos foaia de parcurs a vieţii a doua zi de Paşti. Acum nu bag mâna în foc că tata a fost treaz.
Am să vă povestesc cum m-am născut. Biată mama, Dumnezeu să o ţină la dreapta Sa!, mi-a povestit cu harul ei toate acestea.
În anul în care m-am născut primăvara a venit pe neaşteptate, fusese o iarnă grea. În bucătăria friguroasă, tata împreună cu mama, care mă avea pe mine-n burtă, mâncau dintr-o strachină o mâncare din prune afumate cu urme de orez. Era într-o vineri pe la unu fără un sfert, mâncau gânditori şi temători pentru sărăcia lor. Deodată soarele a intrat pe ferestră, tata a zâmbit, a împins strachina cu prune în faţa mamei zicându-i:
“-Mănâncă tu femeie! A venit primăvara! De acum nu mai murim de foame!”
A avut dreptate tata, urzicile, ştevia, ştirul, loboda, lăptucile, ceapa verde de pe brazdă, hameiul, frunzele de păpădie (rucola) erau hrana lor de bază.
Ziua în care m-am născut s-a nimerit să fie în sâmbăta Paştiului, mama împreună cu alte vecine terminaseră de frământat cozonacii. Urma să-i bage în cuptorul uriaş din curte în care tata arsese multe lemne, apoi controlase temperatura vetrei presărând mălai, cum mălaiul a ars cu mici scântei, s-a considerat că uriaşa bortă încinsă e numai bună să primească în interiorul ei aluatul galben împletit şi dat cu ou pe deasupra, pus în tăvi şi care răspândea un  miros  puternic de vanilie.
Doar că, mirosul de vanilie din aluat m-a făcut să îmi cer dreptul să ies la lumină pentru a trăi momentul când cozonacii vor fi scoşi din cuptor gata copţi. Era ora 9,30 dimineaţa.
A încercat mama să mituiască o vecină pentru ca aceasta să meargă în locul ei să mă nască în casă, unde deja era pregătită o saltea improvizată din paie puse direct pe jos şi un cerceaf peste ele, asta era maternitatea, sala de naştere. Nu a fost chip. Aşa că mama a lăsat cozonacii în seama celorlalte vecine şi m-a adus pe lume, eram un băiat rumen la faţă precum cozonacii din cuptor, cu ochii mari şi curioşi, voinic şi sănătos.
Divinizez cozonacii mari, pufoşi, rumeni şi revărsaţi peste tavă, făcuţi în casă (curte) în cuptor mare de cărămidă.
Sărut mâna mama! Te iubesc acolo unde eşti!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vrem pace ori război?

  Suntem pe pământ de câteva mii de ani. Omenirea a trecut prin diferite faze de dezvoltare, Comuna Primitivă, Orânduirea Sclavagistă, Orâ...