luni, 15 aprilie 2019

Încotro??


  De câţiva ani asistăm neputincioşi la disoluţia statului. Observ cum instituţiile abilitate ale statului, nu mai pot asigura siguranţa cetăţeanului pe stradă. Nu contează dacă este politician de stânga, de dreapta, ori de centru. Dacă este un simplu bătrân, ori un tânăr, toţi trebuie să se poată deplasa în spaţiul public fără a fi asaltaţi, hărţuiţi, ameninţaţi, înjuraţi, ori loviţi de diferiţi indivizi cărora nu le place coafura, înălţimea, sexul, apartanenţa politică, ori îmbrăcămintea lor. Politicienii, în general, nu sunt iubiţi de cetăţeni. Sunt consideraţi hoţi, corupţi, vânduţi unor interese străine, unii politicieni chiar sunt aşa, însă nu strada este cea chemată să facă ordine, ci instituţiile abilitate. Avem  legi şi instituţii abilitate, cu lucrători foarte bine remuneraţi.
Interesant este faptul că Preşedintele Ţării, acest înalt funcţionar, cel mai înalt din statul român, în loc să se poziţioneze, aşa cum spune Constituţia şi sarcinile lui de serviciu, ca arbitru în societate, s-a poziţionat împotriva guvernului şi alianţei de guvernare. Mai mult, toate partidele politice din opoziţie, GDS-ul, ONG-urile şi ce este mai rău, o mare parte a presei susţin şi instigă cu îndârjire manifestanţii din  strădă în detrimentul ordinii de drept.
“Cei care acordă în continuare credit PSD-ALDE sunt aceea care ar fi putut aplauda crimele stalinismului în anii ’45-’50.” Cuvintele aparţin jurnalistului CTP.
Ce mai putem spune?
Stat de drept presupune să ne asumăn şi să respectăm legile şi legalitatea, lăsând instituţiilor abilitate dreptul de a sancţiona încălcările legilor.
Când “strada” face dreptate înseamnă că statul nu mai funcţionează, este anarhie, degringoladă, dreptatea este a celui care are forţa, nu a celui care are legea.
Opoziţia şi Preşedintele uită un lucru. Posibil ca anul viitor să fie la putere acelaşi Preşedinte de acum împreună cu opoziţia de azi (ferească Dumnezeu!), ce vor face când manifestanţii violenţi din stradă de azi, mult crescută în tupeu îi vor supune pe ei unor astfel de agresiuni? Asta înseamnă să nu aibă viziune politică, să nu vadă viitorul prin capete lucide, neînfierbântate de răutate.
A agresa astăzi cu violenţă este un sport naţional. Cutare parlamentar a fost agresat verbal şi hărţuit pe stradă. Opoziţia şi presa care îi susţine bat din palme şi felicită agresorii. Violenţa nu a dus decât spre excaladarea violenţei, niciodată şi niciunde nu a pacificat.
Bătălia politică se dă pe idei, pe programe concrete, nu determinând “strada” să agreseze adversarii politici. Opoziţia face acest compromis pentru a ascunde lipsa de viziune politică, lipsa de programe clare. Avem o opoziţie tip Gică Contra. Nu o opziţie constructivă. Sunt de acord că actuala alianţă de guvernare are lipsuri, că a făcut greşeli, că a bâjbâit, a pipăit cu piciorul terenul pe întuneric până când a găsit drumul. Pentru toate acestea, PNL, ca partid de opoziţie, trebuia să vină cu contraargumente, cu propuneri concrete, cu programe care să arate electoratului ce vor să facă când vor veni la putere.
În locul acestor programe, PNL, USR  preferă să asmută “strada”, pentru: a provoca teama, a intimida, a crea haos.
Astăzi am văzut un circ fără precedent, Dragnea, la ÎCCJ, aproape că a fost linşat de o mulţime furioasă de cetăţeni care îl aşteptau la intrarea în Instanţă. A fost urmărit chiar în interiorul sălii de judecată. Nu mi se pare că aşa trebuie să se procedeze într-o societate sănătoasă a unui stat de drept.
Aici nu este vorba neapărat de Dragnea, personal nu-l agreez prea mult şi de multe ori am scris împotriva lui, este vorba de un cetăţean care mergea în instanţă să fie judecat.
În România trebuie să primeze forţa dreptului şi nu dreptul forţei. Mă tem că asta se doreşte, ca forţa să conducă.
Cred că Preşedintele şi opoziţia trebuie să analizeze cu mare răspundere ceea ce se întâmplă, dacă mai vor ca România să fie un stat de drept.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...