joi, 28 mai 2020

Unde-i lege, nu-i tocmeală


    De 7 luni de zile de când liberalii au venit la guvernare se tot bate apa în piuă despre mărirea alocațiilor copiilor, mărirea salariilor profesorilor, dar, mai ales, despre mărirea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie a.c.  Mulți comentatori, analiști cu simbrii grase plătite de stat molfăie păreri despre mărirea punctului de pensie. Printre acești părerologi regurcitează și Traian Băsescu cu Stolojan. Acești doi oameni cât au fost la putere și amândoi au fost, au scrâșnit din dinți când era vorba de drepturile pensionarilor. Mai mult, Băsescu propusese ca pensiile să fie tăiate cu 15% în 2010. Stolojan cât a fost premier, e drept, mulțumim lui Dumnezeu a fost doar un an, nici nu a vrut să audă de vreo mărire salarială, ori a pensiilor. Scrâșnetul dinților lui se auzea din vila luxoasă de pe Aleea Mânăstirii Dealului din Târgoviște. Sigur că acești doi indivizi, la care îl mai adaug și pe Isărescu, strigă în gura mare să nu se mărească pensiile, toți trei având pensii uriașe.
    Pensionarii nu au nevoie să le fie mărite pensiile peste câțiva ani, pentru ei viitorul este incert. Bolile și, mai nou, interdicțiile puse de guvern, îi pot scoate mult mai repede din sistem.
    Domnilor guvernanți, nu v-a rugat nimeni să trântiți guvernul Dăncilă prin Moțiune de Cenzură. Dacă nu veneați cu forța la guvernare, astăzi, din banca opoziție, puteați striga împotriva ciumei roșii că nu aplică legea prin care punctul de pensie trebuie să crească cu 40%. Ați vrut la guvernare: GUVERNAȚI! Așa striga șeful vostru, al liberalilor, Iohannis, în Parlament pesediștilor care erau la guvernare.
    Există o lege care cere ca de la 1 septembrie să se mărească punctul de pensie cu 40%. Eu nu analizez dacă țara are bani ori nu are bani, nu este treaba mea. Eu știu că o lege trebuie respectată în litera și spiritul ei. Când poliția a amendat, amărâtul ăla care bea o litră de țuică pe marginea șanțului, cu 20.000 de lei, nu l-a întrebat nimeni dacă are bani ori nu are, a fost aplicată legea. Un alt caz. Un bătrân venea de la farmacie, întârziase peste ora admisă să iasă din casă, în plus nu avea nici declarație pe propria răspundere, organul, în persoana polițistului, a aplicat legea, bătrânul a fost amendat cu 2000 de lei. Muierea, care alerga după porcul scăpat din curte, a fost amendată cu 20.000 de lei, și încă alte mii, zeci de mii de cazuri în care legea s-a aplicat fără ca aceia care au fost amendați să fie întrebați dacă bugetul lor le permite să plătească sancțiunea ori se vor împrumuta. Nu i-au interesat pe guvernanți și pe cei care aplicau legea de unde scoteau amărâții banii să achite sancțiunile. Însă, nu-i așa? Unde-i lege nu-i tocmeală. Dacă acești amărâți au fost sancționați fiindcă nu au respectat legea, pe Orban cine-l va amenda dacă nu  va respecta legea? Atunci  vă întreb pe voi care ați venit să scăpați țara de ciuma roșie, cum o scăpați, dacă nu aplicați legea în litera și spiritul ei? Sunteți niște demagogi, ipocriți, parveniți, fripturiști și snobi. Legea este pentru căței, nu pentru dulăi. Rușine! Plângeți cu capul pe umărul bătrânilor, iar cu mâna le furați din buzunare banii de înmormântare.
    Iohannis și Orban, aveți în mâna trei cartofi fierbinți, vă vor arde rău, eu sper să vă ardă foarte rău.
    Vreți creșterea demografică a țării. Există o lege pentru dublarea alocației, nu o veți face, cu ce dracu vreți să fie crescuți copiii, mai ales acum când  părinții și viitorii părinți au rămas fără slujbe?
    Într-una din seri în emisiunea Sinteza Zilei, moderatorul Mihai Gâdea cerea telespectatorilor să se pronunțe pe tema măririi pensiilor cu 40%. Nu am putut să urmăresc o asemenea inepție. Cum să faci sondaj pe tema măriri pensiilor? Domnule Gâdea, am plătit contribuția pentru pensie mai mulți ani decât ai dumneata vârsta și, zău, nu s-a făcut un sondaj la televizor dacă eu sunt, ori nu sunt de acord să plătesc contribuția la pensie. Cum dracu îți permiți să pui la îndoială necesitatea ca bătrânilor, care sunt bolnavi în marea lor majoritate, iar cheltuielile cu medicamentele sunt mai mari de o treime din cuantumul pensiei, trebuie să li se mărească pensia în funcție de ce spun telespectatorii? Există o lege, iar dumneata ca moderator, ca tot românul imparțial, trebuie să militezi pentru aplicarea legii.
    Guvernul, dacă nu vrea să mărească pensia conform legii, să-și asume acest lucru printr-o altă lege care să o anuleze pe aceasta.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...