Amintiri, amintiri

 

După 1965 România devenise un uriaș șantier. Se construia în fiecare oraș, orășel, iar la sate casele apăreau ca ciupercile după ploaie. Românii chiar începuseră să zâmbească. Magazinele erau pline cu mărfuri alimentare și industriale și ce era de noutate, erau librăriile care erau înțesate cu cărți din literatura universală. Bibliotecile deveniseră, pentru populația tânără și adultă, adevărate locuri de pelerinaj.

Românii, cei de la țară și cu precădere cei săraci, aveau o altă viață. Una pe care, probabil, nu ar fi crezut-o a fi posibilă cu 10-15 ani în urmă.

Cinematografele funcționau în plin, la fel era procesul de culturalizare al tinerilor prin diferite activități în cadrul Căminelor Culturale, Caselor de Cultură ori prin Palatele Pionierilor.

Tinerii căsătoriți primeau locuințe în apartamente la bloc unde aveau toate utilitățile la prețuri rezonabile. Oamenii erau în continuă mișcare de la sate la orașe.

Dimineața, când orașul se trezea, era un adevărat furnicar de oameni care se grăbeau spre locurile de muncă.

Nicolae Ceaușescu, după „Primăvara de la Praga” când condamnase ferm intervenția trupelor armate ale celor cinci state socialiste în Cehoslovacia, a prins aripi. Între 14-18 mai 1968 De Gaull a venit într-o vizită oficială în România. Între 2-3 august 1969 președintele SUA Nixon întreprinde o vizită oficială în România.

15-19 iunie 1970, Nicolae Ceaușescu face o vizită oficială în Franța la invitația Președintelui Franței Georges Pompidou.

21-25 mai 1973 N.Ceaușescu face o vizită oficială în Italia. Pe 26 mai Ceaușescu este primit în audiență de Papa Paul al VI-lea.

4-8 decembrie 1973 N. Ceaușescu face o vizită oficială în SUA unde are convorbiri cu Președintele Nixon.

Am evidențiat doar întâlnirile cu liderii importanți ai lumii dezvoltate. În această perioadă Ceaușescu avusese vizite oficiale în foarte multe state ale lumii menționez: Belgia, India, China, Iran, Pakistan, Coreea D., URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, țări din America de sud și din Africa, etc.

Toate aceste vizite au făcut ca România să-și dezvolte industria, dar și comerțul.

Au fost vizite fructuoase. Ceaușescu devenise un lider cunoscut, apreciat și căutat de alți lideri ai lumi. Nimeni nu-l căuta pe Ceaușescu fiindcă nu mai putea de dragul lui, poate mulți dintre aceia cu care se întâlnea îl batjocoreau în spate, însă aveau nevoie de el în anumite probleme de interes național. Relațiile dintre liderii lumii nu se bazează pe jocul de golf, primire de șepci, ori jocul de poker, ci fiecare întâlnire are un țel bine definit și ascuns al celor ce se întâlnesc. Fiecare lider, dintr-o convorbire oficială, vrea să obțină cât mai mult din ceea ce și-a propus, totul în interesul statului pe care-l reprezintă.

N.Ceaușescu era în 1973 liderul României de 8 ani.

Mă opresc aici. Am evidențiat vizitele oficiale efectuate de un lider comunist român în state atât capitaliste cât și socialiste.

Suntem în această democrație originală de 36 de ani. Însă din 1990 și până astăzi președinții României nu au făcut decât vizite sporadice fără esență diplomatică și economică.

Am fost fericiți dacă un lider american a făcut o vizită de câteva ore la București să ne mângâie pe cap fiindcă nu am fost primiți în NATO.

Sau mai nou, domnul Iohannis a făcut o vizită la Washington pentru a primi o șepcuță de la Trump, cam scumpă șepcuța.

Cum să nu meargă prost industria României dacă liderii țării nu au făcut nimic pentru ca industria românească să fie promovată și să ajute la dezvoltarea relațiilor comerciale externe. Dacă s-ar fi impulsionat aceste vizite, care ar fi putut  fi bine pregătite de câtre diplomații români și reprezentanții patronatelor și industriei românești, România astăzi ar fi arătat altfel.

De la Iliescu și până la Iohannis toți au dormit la Cotroceni fără să producă vreo dudă.

Ceaușescu, un analfabet după părerea învățaților de azi, a reușit ce nu au reușit acești lideri titrați de după revoluție. Ceaușescu, ați putea spune că a speculat intervenția din 1968 a URSS și satelițior săi în Cehoslovacia.

În Ucraina este război de aproape patru ani de zile, însă nu l-am văzut pe Iohannis, Nicușor Dan ori vreun ministru de externe care să aibă idei, ori să încerce să găsească soluții, să  lupte să devină lideri regionali.

A fost o oportunitate pentru România, nu am știut să o speculăm, din contră vom ieși foarte șifonați după încetarea ostilităților.

Cred că o poziție mai nuanțată a României față de Rusia ar fi fost mult mai benefică mai  târziu. Ostilitatea gratuită a noastră față de marele vecin de la răsărit ar putea avea consecințe în plan economic și comercial.

Acest război se va sfârși, iar Rusia va fi tot acolo, la fel de puternică și nu cred că ne vor uita dușmănia de acum.

Am făcut numai greșeli, cum a fost și în 1999 când România și-a deschis frontiera aeriană pentru ca avioanele Forțelor Aliate să poată bombarda Serbia.

Să nu mai vorbesc de participarea unor efective militare la războiul din Irak și Afganistan din care nu ne-am ales cu nimic. În Irak, în loc să participăm la refacerea Irakului după război, am pierdut mai mult de jumătate din banii pe care Irakul ni-i datora dintr-un debit istoric.

Îl condamnăm și ridiculizăm pe Ceaușescu însă avem pentru asta doar vorbe goale, dacă facem comparație vom vedea că rezultatele „analfabetului” sunt cu mult mai mari decât ale „emanaților” de după 1989 indiferent cum s-au numit aceștia. Nu spun că Nicolae Ceaușescu nu a făcut greșeli și nu a fost un dictator, nu am cum să neg acest fapt istoric.

Constantinescu, fostul Președinte, spunea odată că este citez: „scârbit de politica din România”.

Mai târziu Iohannis care se crede cumva cetățean german și face o analiză a României spunea cu emfază: „România este un stat eșuat”. Completez: O dată cu România ai eșuat și tu ca Președinte și politicienii pe care tu îi conduci de la Cotroceni”.

Păcat că nici Nicușor Dan nu înțelege care este rolul lui ca Președinte al României, se bucură că se poate ține de cârdul celorlalți lideri europeni fără să fie băgat în seamă sau să i se ceară o părere despre o problemă ori alta.

Nu trebuie să ni-l amintim pe Ceaușescu, nu trebuie să-l divinizăm pe tiranul împușcat, trebuie, este necesar să avem lideri de anvergură, nu niște păpuși secătuite de sevă intelectuală.

Nu este suficient ca un Președinte să fii fost olimpic la toate materiile. Un Președinte trebuie să fie un bun administrator, un fin observator politic și un bun diplomat.