Dimineaţa ne trezim somnoroşi şi
zgribuliţi de frig. Mama, pe cap cu o basma neagră legată sub bărbie, cu
veşnicul şorţ alb, pe care se află cusută într-un colț o floare maro, încins
peste rochia din diftină gri, simplă , încălţată cu nişte bocanci rupţi,
aprinde focul cu surcelele puse de seara după sobă la uscat.
Tata ieşise din casă să dea mâncare la vite. Afară ningea, priveam pe
fereastră, ningea abundent, fulgi mari de nea, uşori şi jucăuşi se
aleargau unii pe alţii, apoi timid, parcă având teamă de a nu se distruge o
dată ajunşi pe pământ, se aşeazau peste plapuma de nea. Mă uit prin curte, caut
coteţul câinelui, nu se vede. Acolo unde ştiu că este locuinţa lui se vede o
movilă mai mare de zăpadă. Bietul câine era prins ca într-o cursă. Undeva,
aproape de grajd, tata, cu cojocul în spate, pe cap cu căciula din blană de
oaie, cu pantalonii pană şi ciorapii din lână având manşetele răsfrânte peste
bocanc, cu o lopată uriaşa în mâini (cunoscută ca „inima lui Stalin”) se lupta
cu zăpada; în urma lui rămânea o cărare îngustă mărginită de două maluri înalte
de omăt.
În casă, mama ne pregăteşte micul dejun, fiindcă eram în postul Crăciunului, a
făcut puricei. Într-o tigaie din fontă, cu pereţii înalţi, prevăzută cu trei
picioruşe, a pus puţin untdelemn, tigaia, a cărei coadă se rupsese cum mult timp
în urmă, şi căreia tata îi improvizase altă coadă din sârmă groasă de aramă, a
fost pusă pe plită, apoi când uleiul a început să sfârâie, mama a mărunţit o
bucată de mămăligă rămasă de seara. A perpelit-o prin puţinul ulei încins din
tigaie până ce a prins o culoare gălbuie. Tigaia, fierbinte, a pus-o în
mijlocul mesei rotunde și joase, iar noi toţi, venise şi tata de afară, aşezaţi
pe scăunele, am luat cu asalt mâncarea. Întingeam în tigaie cu mămăligă rece,
pe care întâi o frământam în mâini până când o făceam ca pe un mic cârnăcior.
Într-o clipă tigaia strălucea de curăţenie, semn că ne plăcuse, totuși şi
foamea îşi pusese amprenta.
După masă am început, să ne îmbrăcăm, cei mici ne îmbrăcam cu hainele
rămase de la cei mai mari. Echipaţi şi gata de muncă am plecat la treabă.
Trebuia să scoatem din grajduri ogrinjii (cotoarele de coceni) nemâncaţi,
rămaşi de la vite. După aceea, cu braţele pline de fân, înotând prin zăpadă, am
umplut ieslele de la cai, vaci şi oi. Cel mai mare dintre noi a luat o lopată
şi a început, voiniceşte, să-l ajute pe tata l-a făcut pârtie. Bucurie mare pe
bietul căţeluş când s-a văzut eliberat din captivitate. Fratele meu a insistat
în curăţarea zăpezii din jurul coteţului, reuşind să elibereze o suprafață
destul de mare. Câinele sărea, se gudura pe lângă el, îi lingea mâna ,
mulţumind stăpânului pentru ajutorul dat.
Adăparea animalelor era tot în sarcina noastră, oile aveau găleţile lor, caii
şi vacile aveau găleţile lor. În timpul în care făceam aceste treburi, ne
trânteam prin zăpadă unul pe altul, ne băteam cu bulgări. Eram rumeni în obraji,
veseli şi lipsiţi de griji. Bucuria era cu atât mai mare, cu cât se nimerise să
fie într-o zi de duminică şi nu eram nevoiţi să mergem la şcoală. Cum am
terminat treburile, am scos cele două săniuţe din şură și cu glașpapir am
început să le lustruim tălpicile pentru a aluneca mai ușor pe zăpadă.
Chemarea mamei ne-a adunat iar pe toţi în jurul mesei. Mămăliga mare, aurie ca
razele soarelui în apus, aburindă şi vârtoasă, trona ca o uriaşă ciupercă în
centrul mesei.
Tata a desprins ața de la toarta panerului, apoi cu ea a tăiat mămăliga
care, vârtoasă fiind, se desprindea în felii. Mama a împărţit porţii tuturor,
apoi a pus o strachină mare în mijlocul mesei plină cu ciorbă de cartofi acrită
cu zeamă de varză cu o puternică aromă de leuştean, pentru tata, a avut grijă
să pună alături boiaua iute şi un ardei roşu, uscat, foc de ardeiat. Șase
linguri din lemn mari și adânci, transportau ciorba din strachină în gurile
flămânde unde ajungeau cu sorbituri zgomotoase, buzele ţuguiate încercau să
tempereze fierbinţeala ciorbei. Felul doi era o iahnie de fasole, lângă ea,
pentru o bună digestie, era o strachină cu murături formate din: gogonele,
morcovi, ardei căpresc, varză, ţelină şi ceva conopidă. Iahnia a fost un
adevărat regal gastronomic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu