Unirea de la 1859

 

     Astăzi sărbătorim ziua unirii Principatelor Române. 24  ianuarie 1859 a fost ziua care a dat peste cap planul marilor puteri cu privire la acceptarea unirii celor două principate române. În fapt, marile puteri, prin Convenţia de la Paris, acceptaseră o unire formală, cele două principate urmând a avea în continuare guvern şi domni separaţi. În 5 ianuarie 1859 Adunarea Electivă din Moldova a ales ca domn pe A. I. Cuza, iar la 24 ianuarie în Muntenia a fost ales, sub presiunea bucureştenilor din mahalele care au început să se manifeste şi să pună presiune pe Adunare, tot A.I. Cuza ca domn.       

     Astfel unul din punctele cheie din Convenţie a fost forţat, pentru că în articolele ei se vorbea de domn ales separat, dar nu se interzicea în mod formal a fi ales acelaşi domn în cele două țări. Prin urmare, a fost speculată omisiunea din Convenţie şi în loc să fie doi domni câte unul în  fiecare provincie, a fost ales domn Cuza-Vodă peste ambele principate, dând astfel o şi mai mare putere actului unirii.

     Cuza nu a fost unul dintre favoriţi, pot spune că a fost un outsider, a fost ales mai mult în speranţa că va fi uşor de manipulat de către cei din jurul lui. Lucrurile nu au stat aşa, prinţul Cuza dovedindu-se a fi un om puternic care a condus cu mână de fier în timpul celor 7 ani de domnie. Dar ca de fiecare dată când România merge, a mers, pe un drum bun, imediat au apărut contestatarii şi revoluţionarii de profesie. Aşa s-a întâmplat şi cu A. I. Cuza. În noaptea de 11 februarie 1866 mai mulţi demnitari au năvălit cu gărzile în camera domnitorului şi l-au forţat să abdice „(Monstruoasa Coaliție)”.

      Însă, chiar dacă A.I.Cuza a fost forțat să părăsească tronul Principatelor Române, actul de la 1859 a rămas și a fost continuat prin întregirea Țării în 1918.