Totalul afișărilor de pagină

joi, 7 ianuarie 2016

Confesiuni IX

     Ajunşi în parc am căutat o bancă retrasă, ne-am aşezat, apoi Mona, aşa se numea fata, a început să-mi povestească calvarul vieţii ei. Se căsătorise din dragoste cu un băiat, au trăit o adevărată poveste de dragoste până ce Dumnezeu s-a hotărât să-l cheme la el pe soţul femeii. Totul s-a întâmplat din cauza unui stupid accident de maşină. Pe scurt, un şofer beat conducea maşina proprie cu viteză mare, apoi la o curbă a pierdut controlul maşinii şi a intrat în soţul fetei care circula ca pieton pe partea stângă a direcţie de mers a maşini. Luat în plin de maşina dezlănţuită, a decedat pe loc. A rămas singură cu un copil, acum l-a lăsat la mamă-sa, a venit câteva zile la munte pentru a se linişti. Deşi trecuse aproape un an de la teribilul accident, fata încă nu îşi revenise.
A terminat de povestit, lacrimile i se împreunau sub bărbie, am scos batista şi cu multă grijă şi căldură am început să le şterg, am lăsat-o să plângă în voie, ştiam că vor fi ultimele lacrimi, erau lacrimile de despărţire definitivă de cel pe care-l iubise, era momentul în care îşi îngropa durerea, după un timp şi-a ridicat faţa şi m-a privit în ochi. Avea o privire blândă, rugătoare, am cuprins cu amândouă mâinile capul fetei, apoi am sărutat-o pe frunte. Nu am scos nici un cuvânt referitor la tragedia ei, i-am cuprins mâinile cu ale mele într-un gest de îmbărbătare. Ne-am ridicat de pe bancă, apoi am plecat rătăcind fără ţintă prin oraş.    Într-un târziu mi-a zis că ar vrea să bea ceva,  am intrat într-un bar, aici am comandat două coniace mici şi am început să sporovăim. Limbile, după prima gură de licoare, au început să se dezlege. Euforică Mona mi-a zis să iau o sticlă de coniac şi să urcăm în camera ei. Aşa am şi făcut. Ajunşi în cameră ne-am aşezat în fotoliile care erau faţă în faţă, având o măsuţă la mijloc. A adus două pahare, iar eu am turnat coniac în ele, am dat noroc privindu-ne în ochi. Am gustat din băutura fină, priveam fata din faţa mea, era trofeul meu, ştiam că este a mea, nu mă grăbeam, voiam să trăiesc momentul. Eram ca jucătorul împătimit de loz în plic, acesta nu juca pentru a câştiga, ci pentru a trăi fiecare secundă până deschidea plicul. Îl fila cu grijă, ajungea aproape să vadă ce scrie pe el, apoi îl închidea la loc şi iar începea să-l desfacă puţin câte puţin, momentul de vârf al adrenalinei,  într-un târziu când plicul era deschis nu mai conta ce scrie, dacă a câştigat, sau nu, el trăise totul înainte. Aşa eram şi eu, priveam pe Mona cum ţinea paharul în mână, înmuiase degetul arătător de la mâna stângă în licoarea bahică, apoi cu o mişcare lascivă îl prinsese între buze. M-am ridicat din fotoliu, s-a ridicat şi ea, am prins-o în braţe iar gura mea a căutat-o pe-a ei rămând într-un sărut prelung, zgomotos şi plin de dorinţă. Fata se abandonase în braţele mele, am întins-o în pat, i-am scos din picioare pantofii şi am început să o sărut, mai întîi pe glezna fină, apoi mai sus pe pulpiţele frumoase şi cărnoase, mâinile mele mângâiau partea unde fusese sărutată, am ajuns la locul unde era rochia, primul gest a fost să o ridic dintr-o dată, m-am răzgândit, aş fi fost bădăran. M-am ridicat la nivelul feţei ei, am privit-o cu dragoste şi poftă carnală, mă uitam la faţa uşor şatenă, încadrată de părul negru lung ce contrasta cu perna albă. Doi ochi verzi cu frumoase ape căprui mă priveau cu dragoste, sprâncenele arcuite sub fruntea înaltă, dădeau o distincţie aparte. Am sărutat fruntea, ochii, sprâncenele, pomeţii puţin ieşiţi ai obrajilor, am ajuns la buzele senzuale pe care le-am prins în sărutări separate, am coborât cu sărutările de la bărbia semirotundă la gâtul delicat cu pielea catifelată. În căutările lor mâinile mele au găsit sânii cu sfârcurile întărite. Uşor am descheiat bluza, sutienul, rămânând pieptul descoperit în toată spendoarea lui. Milimetru cu milimetru am sărutat toată pielea catifelată a pieptului, m-am jucat cu sânii care erau precum merele domneşti, am luat-o de la capăt cu pupatul din teamă de-a nu fi rămas vreun centimetru nesărutat. Mona mă strângea într-o îmbrăţişare plină de dragoste, icnea de plăcere, simţeam că îi este bine, voiam să o duc în al nouălea cer. Nu mă grăbeam, am coborât cu sărutul până aproape de muntele lui Venus. Am ridicat fusta, puţin câte puţin, neuitând să pup fiecare loc dezvelit. A tresărit când s-a simţit goală, apoi a pus capul pe pieptul meu şi mi-a zis: „ sunt a ta, fă ce vrei cu mine”. Şi da, a fost a mea. Am făcut împreună toate nebuniile, am trăit momente de neuitat. Am fost amândoi fericiţi. Am simţit cât de darnic a fost Dumnezeu cu noi, bărbaţii, când a făcut femeia. Viaţa dintr-o dată nu a mai fost searbădă, s-a umplut cu prea plinul dragostei acestei minunate făpturi, numită femeie. O floare din grădină este precum nimfa ce o aveam lângă mine în aceste minunate clipe de  dragoste. Femeia, prin iubirea ce ne-o poartă, este zeiţa din poarta raiului pământesc, am simţit acel rai, am trăit împreună cu Mona în grădina lui. A venit şi momentul plecării, m-a privit în ochii cu mulţumire, apoi mi-a spus : „ ne despărţim, nu mă voi recăsătorii niciodată, am suferit prea mult, acum sunt din nou liberă, îţi mulţumesc." După ce a plecat am realizat că nu ştiam de unde este şi nici cum o cheamă. Era Mona şi atât. Era zâna bună, femeia apărută de nicăieri şi plecată spre nicăieri, era raza de Soare dintr-o zi geroasă, era Mona, femeia  care făcuse ca inimile noastre să vibreze, ca sufletele noastre să se înalţe şi să devină un tot, era DIVINA FEMEIE. Amintiri frumoase, trăiri intense, viaţă adevărată.

3 comentarii:

  1. A terminat de povestit, lacrimile i se împreunau sub bărbie, am scos batista şi cu multă grijă şi căldură am început să-i le şterg, am lăsat-o să plângă în voie, ştiam că vor fi ultimele lacrimi, erau lacrimile de despărţire definitivă de cel pe care-l iubise,

    RăspundețiȘtergere