duminică, 17 iunie 2018

Maria IX


  Seara vorbiseră până târziu, Alexa în principiu era de acord să susţină un aşezământ care să ajute copiii săraci. Remarca ei fusese una care să destindă feţele şi tensiunea care încă mai persista între cele două femei, mamă şi fiică:
-Mamă, banii mei nu au fost câştigaţi tocmai ortodox. Până la urmă nici unul nu s-a plâns de mine că nu mi-aş fi meritat plata, că nu aş fi fost cunoscătoare în ale „meseriei”.  Mă gândesc cu câtă uşurinţă pierdeau banii, se lăsau „jupuiţi” doar pentru a arăta cât sunt  ei de blazaţi , aruncau cu banii pentru ca noi, „fetiţele”, din jurul lor să îi scoatem din plictiseala în care se găseau. Mamă, lumea este aşa de parşivă şi plină de impostură că nu voi lăcrima niciodată la mormântul ei.
-Fata mea, ai trecut prin multe, ai suferit mult, de aceea eşti aşa de pornită împotriva tuturor.
-Nu mamă, oamenii sunt lingăi, ipocriţi, parşivi şi răi. Sunt canibali mamă, încă nu au ajuns să mănânce carne de om, deşi nu aş băga mâna în foc. Am văzut oameni, care urau cu atâta patimă alţi oameni, încât, erau în stare să smulgă carne cu dinţii din ei. I-am cunoscut în toată hidoşenia lor, mi-a plăcut să-i distrug cu armele mele. Erau puternici, inflexibili, greţoşi, făţarnici, bestiali. Asta când aveau bani. Frumuseţea, sexualitatea şi desfrâul meu m-au ajutat să-i distrug. După ce se ruinau, deveneau nişte blende care  sărutau urmele pantofilor mei cumpăraţi cu banii lor, doar pentru a-i lua sub aripa mea, să poată intra în clubul, în care, până în urmă cu câteva zile fuseseră regi.
-Mă îngrozeşti Alexa! Astea le-ai citit în vreun roman prost! Nu cred că ai făcut tu aşa ceva. E dezgustător! Maria privea la fiica ei şi nu-i venea să creadă că a fost capabilă de asemenea fapte. Ştia că Alexandra nu fusese chiar uşă de biserică, însă nu crezuse nicio clipă că decăzuse aşa de jos.
-Nu te îngrozi! Melciu care este primar, cu ani în urmă când eram cu băiatul lui Mărgărit, mi-a oferit slujbă la primărie şi câteva zeci de mii de euro pentru a fi metresa lui.
-Nemernicul, boşorogul! Pentru o clipă Maria uitase că sunt leat. O dezgustase propunerea făcută de libidinosul primar fiicei sale. Nu mi-ai spus!
-Nu, nu ţi-am spus pentru că nu mă deranjase, mă tentase propunerea lui! Suma a fost prea mică, fiul lui Mărgărit avea mult mai mult. Mamă, să ne înţelegem pentru totdeauna şi să nu mai revenim asupra acestor probleme. Sexul pentru mine a fost un business, o afacere în care corpul meu a fost o marfă pe care am vândut-o întotdeauna la suprapreţ.
Mamă, în general eram căutată de acei nenorociţi care furaseră banii, care îi câştigaseră uşor, fără sudoarea frunţii. De aceea îi pierdeau cu atâta uşurinţă.
 Atunci îmi făceam curaj să-i jumul şi mai tare, fiindcă nici ei nu asudaseră pentru dobândirea lor. Recunosc, a fost o vreme când îmi era silă de mine, apoi a urmat o perioadă când mă împăcasem cu soarta. Atunci nu îmi păsa de nimic, doar de numărul banilor, să fie cât mai mulţi.
Îmi amintesc o mică istorioară. Într-o seară după ce mă despărţisem de grăsanul fiu al lui Mărgărit, nu  din cauza obezităţii lui, nu, nu mă deranja cum arăta, mă deranja că nu mai avea bani. Nici nu avea cum să mai aibă, jumătate fuseseră cheltuiţi pe diverse bijuterii, excursii, baruri, iar cealaltă se afla în contul meu. După ce mă despărţisem de el, a venit la mine cu capul plecat, umil şi pocăit:
„-Alexa, vreau să intru în club, nu-mi dau voie, cer o garanţie. Girează pentru mine!
-Dacă accepţi să-mi fii badyguard şi să-mi lustruieşti pantofii cu limba. Trebuie să te pedepsesc impotentule, ai profitat de mine fără să profiţi. Toată lumea mă ştia curva ta, iar eu eram fecioară, săream în lanţ din cauza dorinţei, mi-ai frânt voinţa, ai plătit-o cu bani grei. Acum scumpule latră, dacă vrei cu mine aici, o dată tu să intri. Vei fi un sclav cuminte, gata să îndeplineşti tot ce îţi voi spune?
-Sigur scumpo, pune-mă la încercare.”
Toţi aceea pe care i-am adus în sapă de lemn, mi-au fost sclavi, erau paznicii mei, eununcii de care puteam dispune după bunul plac.
Toate astea până într-o zi când, un avocat, mi-a propus un târg şi eu l-am acceptat. Să inventariez averea şi el să o plaseze. Am făcut bine, habar nu aveam cât de mare era bogăţia mea, eram multimilionară. Bogdan, ăsta este numele avocatului, a inventariat tot, a pus bani deoparte pentru zile negre, iar restul i-a investit în titluri de stat. La scadenţă le-a răscumpărat cu un preţ bun. Între timp şi-a deschis birou de avocatură şi unul notarial. Ne merge bine. Suntem logodiţi, vom vedea viitorul ce ne va oferi.
-Dumnezeu să te ierte pentru greşelile făcute! Eşti copilul meu şi te iubesc, chiar dacă ai fi cel mai mare terorist din lume. Nu sunt de acord cu ceea ce ai făcut! Nu te condamn! Sunt lucruri trecute despre care doar bănuiam câte ceva. Gata! De acum nu vom mai vorbi despre trecut. Să-l lăsăm acolo unde este, deşi întotdeauna ne va ajunge din urmă.
-Acum vreau să fac ceva cu aceşti bani, vreau să-i curăţ de păcate, să-i sfinţesc. Nu o pot face mai bine decât ajutând nişte copii nevinovaţi.
Mâine plec la Bucureşti, stau câteva zile, apoi vin cu logodnicul meu şi punem pe picioare ce ne-am propus. Îmi place drăcuşorul ăsta, mi-ar plăcea să-l înfiez. Nu-i spune nimic, să nu-i promitem mai mult decât îi putem oferi.
A doua zi după plecarea fetei, Maria a trimis un copil, care se juca pe drum, să invite pe Mariţa să vină la ea.
S-a grăbit vecina să dea curs invitaţie, ştia că orice serviciu făcut Mariei era bine recompensat. A intrat în curte atentă să nu sară vreun câine pe ea. Îi era cald, ar fi băut un pahar cu bere rece să-şi răcorească sufletul.
Nu o chemase nimeni la muncă, deşi stătuse adiba la orice mişcare. E drept că aseară venise unul la ea, avea nevoie de o femeie să-i facă curat şi să-i spele. Nu i-a răspuns, întâi la studiat bine, era murdar şi puţea a transpiraţie mai rău ca un grajd de porci. La privit atentă, bărbatul i-a făcut cu ochiul semn că se va bucura şi de iubirea lui, pe moment s-a hotărât şi l-a respins. Îi făcuse greaţă. Bărbatul a plecat bombănind şi jurându-se că nu îi va mai face curte niciodată. „Asta a fost curte?” s-a gândit femeia după ce a încuiat poarta în urma musafirului. Mirosul de murdar a mai persistat un timp în ograda plină cu flori a Mariţei. E vară, Ialomiţa este aproape, de ce dracu nu s-o fi spălând?
Maria a invitat-o la umbră, tocmai făcuse ceai din flori de tei proaspete, pusese în ceşti şi câte o feliuţă subţire de lămâie.
-Bea o ceaşcă de ceai cald, îţi va face bine!
-Nu, aş bea ceva rece ca gheaţa, ceva să-mi răcorească sufletul înfierbântat.
-Mariţă, cine ţi-a înfierbântat sufletul aşa de tare? Este cineva pe care-l ştim? Maria o privea cu un zâmbet şăgalnic.
-Nu Marie, nu este cineva anume, bărbatul mi-a încins sufletul, mai bine spus, lipsa bărbatului. Tu mă crezi că atunci când vin seara frântă de oboseală de la munca câmpului, stoarsă de vlagă, mă bag în copaie în spatele fânăriei, acolo nu mă vede nimeni. Am o copaie înaltă, o umplu cu apă dimineaţa , iar seara când vin e fiartă. Mă bălăcesc mult, mă spăl pe îndelete şi peste tot. Mă frec pe spate cu o perie cu coadă lungă, am avut două, prima era prea aspră, am luat alta, era prea moale. Dacă erau două mâini puternice de bărbat, ar fi fost tot ce îmi doream, ele ar fi masat fiecare fibră a muschilor mei, ar fi întins pielea cu atenţie, aşa cum procedezi cu o ţesătură fină de mătase. Iar dacă aş fi simţit vreo durere, sigur cu doar un pupat ar fi vindecat orice afecţiune. Tânjesc Mărie, uite sunt trează nemâncată, am băut doar o gură de cafea, nu am avut cafea suficientă să-mi fac o cană aşa cum mi-am dorit. Sunt singură, prea singură, ţiuie pereţii noaptea în capul meu, iar iarna când focul duduie în sobă îmi vine să mă urc pe pereţi. Am înebunit?
-Nu, eşti o femeie normală care îşi cere drepturile. De când eşti singură?
-De cinci ani. Eu am avut bărbat pe cinste, nu a trecut seară de la Dumnezeu să nu ne drăgostim, eu mai făceam pe farmazoana, nu mult, îmi era teamă că se răzgândeşte. Nu, el drăguţul mă iubea, chit că eram cam rea de gură, el tot mă iubea. A venit o dată cam pişcat de la cârciumă, nu am avut de lucru, am început să-l cert. Vasile, aşa îl chema, s-a uitat blând la mine şi mi-a zis să mă potolesc. Atunci, eu am prins curaj când l-am văzut cu voce moale şi am zis mai multe. Fără să mai zică vreun cuvânt în plus, cum era el în faţa mea, cu spatele la mine, ne mai suportând clănţăneala mea, îl văd că se întoarce calm şi-mi fulgeră un dos de labă că mi-a scos dintele ăsta de aici. Mariţa a deschis gura să-i arate gazdei dintele lipsă în urma acelei teribile lovituri. După ce m-a lovit, eu m-am clătinat să cad din cauza forţei cu care mă altoise.  Bietul de el m-a prins în braţe şi m-a dus drept în pat. Până noaptea târziu m-a iubit, nici nu m-a durut lovitura lui. Aşa eram eu!Caţă de gură. El nu suporta! Mă lovea! Nu se certa niciodată cu mine. Eu îl certam. El mă lovea. Să mă împace, ne iubeam până târziu în noapte. Nu mă supăram pe el. O dată m-a întrebat: „fă-i muiere îmi zice el, de ce dracu nu taci din gură când mă vezi beat?” „Nu pot mă, i-am răspuns. Când te beştelesc  simt că te domin, că sunt stăpâna ta. Atunci stârnesc bărbatul din tine cu toţii draci acumulaţi din băutura dată pe gât. Când mă loveşti  este recunoaşterea stăpânirii mele. Eşti sclavul meu Vasile! Eu te-am pus mă, să dai  în mine. Doar aşa simt fiorii iubirii ascunşi în fiecare fibră a ta.” Vasile a fost al doilea bărbat, primul era al dracu’, era rău. Venea beat acasă, până să scot eu vreun cuvânt, el mă troznea. „De ce dai mă?” îl întrebam când vedeam că ochiul începe să dea în albăstreală. „Preventiv, îmi răspundea, să nu ai timp să scoţi o vorbă”. Tăceam. Mânca. Se culca! Se trezea şi pleca la serviciu. Seara aceeaşi poveste. M-am hotărât şi l-am lăsat, apoi m-am măritat cu Vasile, bun băiat, păcat că l-a luat Dumnezeu! A dat unul cu maşina peste el, era beat! Vasile era beat, a murit pe loc. Şoferul venise la mine să-i dau bani să-şi repare maşina, i-am spus că nu am, să meargă la bărbatul meu la cimitir să se înţeleagă cu el, că doar nu-i stricasem eu maşina. Nesimţitul! Ce eu i l-am mai cerut pe Vasile înapoi. Asta este, fiecare cu pierderea lui. Am înţeles, Vasile a fost vinovat că era beat, dar ăsta, dacă era om cu scaun la cap şi fără alcool în sânge, ce a căutat cu maşina, tocmai când traversa Vasile strada?
Când l-am îngropat altă dandana. L-am dus la groapă, am pus pământ pe el şi, îndurerată, pornisem spre portiţa de ieşire din cimitir. Din spate mă strigă preotul: „Mariţa, vino te rog în biserică!” Eu nu mai  fusesem  la înmormântări de când murise mama şi asta fusese cu mulţi ani în urmă. Când am auzit că mă strigă, m-am bucurat! Auzisem eu că bisericile ajută oamenii nevoiaşi. Acum sinceră să fiu eu nu sunt chiar o nevoiaşă, dar un ban în plus nu i-a picat rău nimănui. Mă întorc, intru în biserică. De la uşă încep să mă închin cu nişte cruci mari de credeai că  sunt cel puţin enoriaş fruntaş. M-am închinat pe la toate icoanele. Băteam mătănii. Preotul se uita la mine şi nu-i venea să creadă. Eu îl urmăream cu coada ochiului. De ce îl vedeam mai nedumerit, de aceea eram mai cucernică. În sfârşit, am ajuns în faţa popii. M-a privit adânc, cu milă, o lacrimă o strivise în colţul pleoapei ochiului stâng. Doamne, cu cât mă va milui? Ajută-Mă să fie o sumă cât mai mare, că alta dată nu îmi va mai da!”
-„500 de lei spuse preotul cu o voce tremurată de emoţie”.
-„Vă mulţumesc părinte, nimeni nu a fost aşa de mărinimos ca dumneavoastră”.
„-400 eu cu celălalt părinte, 100 daţi la dascăl, femeia de serviciu şi cel care vinde lumânările.”
Am rămas consternată, nu mai înţelegeam nimic, preotul mă dăduse peste cap.
-„Părinte, banii ăştia mi-i daţi, ori trebuie să vi-i dau”.
-„Oh, dragă nevastă îndurerată, îmi este greu să-ţi spun, totuşi aceşti bani ni-i datorezi, este plata slujbei făcută de noi, preoţii, defunctului dumitale soţ”.
„-Părinte, partea proastă este că eu nu am bani. Soţul, pe care l-aţi văzut şi dumneavoastră că era destul de mort, nu mi-a lăsat niciun ban. În acea zi plecase la serviciu să îşi încaseze salariul, acasă a venit doar el, mort, fără niciun leu. Am întrebat pe patronul lui dacă i-a dat banii ori nu. Ăsta s-a jurat cum e mai rău, a zis că i-a dat banii, toţi, s-a jurat cum mă auziţi şi vă aud, cred că este jurătură grea: „să dea Dumnezeu să mă calce roborul dacă nu i-am dat banii!”. Aşa că, părinte, regret a vă spune, însă bani, acum, nu am. Treceţi-mă pe caiet, aveţi rogu-vă răbdare să dau întâi celui cu maşina stricată. Nu v-am spus, dar Vasile, în drumul lui spre moarte, a cam turtit maşina celui care l-a trimis în rai. Eu de rea credinţă nu sunt, când voi avea bani, vin şi mă achit de datorie. Dacă nu voi avea, ne vom mai întâlni, fie când vei fi mata pe năsălie, vin atunci să te văd,  fie când eu plecată fiind, să-l văd pe Vasile, voi fi oprită o clipă, să mă odihnesc aici”.
Uitam să-ţi spun esenţialul, o mai şti pe sor-mea Margareta? A fost şi ea la înmormântare, era elegantă, în haine de mătase neagră, cu pălărie neagră şi voal negru pe faţă. Suplă, înaltă, rochia îi scotea în relief sânii, că are nişte ţâţe mari, eu care am fost mulgătoare şefă la colectiv, pe vremea comuniştilor, sunt convinsă că ar putea da 10 litri de lapte la mulsoare, când se uită preotul prin lume, nu ăsta de la noi, l-am adus şi p-ăla tânărul din satul vecin, doar aşa să bag babele în boală, cum spuneam, când şi-a aruncat ochii prin lume, i-au rămas lipiţi între sânii lui sor-mea. Asta, femeie plimbată prin lume, ca fii-ta, Maria s-a înroşit când a auzit aluzia, a tăcut şi Mariţa a continuat : a simţit că popa uitase slujba şi o luase pe arătură spunea: „în loc cu verdeaţă de unde a dispărut suferinţa şi întristarea şi a apărut desfătareaaaaa...” Atunci Margareta a ridicat voalul, chipurile să-şi şteargă o lacrimă, preotul când a văzut chipul ei pal cu ochii negri arzând de dorinţă, a intrat în altar şi nu a mai ieşit până ce slujba nu s-a terminat. Un copil dintre cei folosiţi de preoţi ca ajutoare în biserică i-a adus un bilet lui soră-mea. De a doua zi preotul s-a lăsat de meserie şi acum vinde maşini second hand în firma Margaretei.


-Mariţo, cum ai putut să stai cu Vasile dacă te pocnea mereu? Maria nu înţelegea cum este posibilă o asemenea viaţă. În orice relaţie există cer înnourat, dar se înseninează şi zile la rând străluceşte soarele.
-Nu ai înţeles! Pe Vasile eu îl provocam, fă socoteala, îmi trăgea un dos de palmă, unul tare, dat cu forţă, rămâneau urme câteva zile, de fapt nu apucau să se treacă urmele vechi că apăreau cele noi. Mă mai rugam de el:”mă, când mă loveşti data viitoare să dai pe cealaltă parte să apuce să se vindece partea asta.” Era înţelegător şi avea şi ţinere de mine, doar când mă lovea cu dreapta parcă mă mângâia, era stângaci. Marie, avea Vasile un stil de a iubi că îmi venea să-i spun să mă mai lovească o dată, numai să mă mai iubească iar. Mariţa se înroşise în obraji, iar ochii îi străluceau când povestea despre iubăreţul Vasile.
-Cu ce vrei să te tratez? Am o ţuică bună şi lichior de nuci. Gazda era numai miere, trebuia să o atragă de partea ei pe Mariţa.
-Chiar dacă e cald, un păhărel de ţuică ar fi bun, nu mai merg nicăieri astăzi, voi mânca, apoi am să dorm după amiază.
- Îţi dau un păhărel de lichior, vreau să mergi până la Gheorghe în satul vecin să-l aduci la mine. Auzi, să veniţi amândoi, atunci îţi voi da ţuică cât vei dori să bei aici şi dacă sunt mulţumită de tine, am să-ţi dau şi pentru acasă într-o sticluţă.


-




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

...Şi dă-i şi luptă...!

  Domnul Preşedinte, Iohannis, este un exemplu de luptător împotriva corupţiei, toată ziua se luptă, se luptă cu Toader când acesta îi pro...