CSM-ul a dat undă verde revocării din funcţie a ...ministrului justiţiei.

  Avem două Românii, una care este cu şefa DNA, procurorul general şi preşedintele Iohannis şi alta care susţine DNA ca instituţie şi procuratura generală. Preşedintele Iohannis este conducătorul (??) acestei mici Românii care susţine şefii instituţiilor şi nu neapărat instituţiile în sine. Domnul Iohannis de mult nu mai este preşedintele României, domnia sa este ceva şef de pagină pe facebook şi lider în piaţă cu geaca roşie. Când vom avea un Preşedinte care să privească România de deasupra tuturor instituţiilor, fără să facă cu ochiul uneia sau alteia dintre instituţii. Să fie un fel de părinte al României şi românilor, iar atunci când două instituţii sunt în conflict să le cheme la el şi să le asculte pe amândouă cu răbdare, aşa cum un părinte şi-ar asculta proprii copii. Aşa ceva este greu pentru preşedinţii României, mai ales pentru ultimii doi care, o dată cocoţaţi în fotoliile de lideri de la Cotroceni au avut impresia că au devenit dintr-o dată foarte deştepţi. Asta nu e bine, asta e paranoia.   De ceva timp suntem bombardaţi cu informaţii pro şi contra şefei DNA şi a abuzurilor comise de unii procurori. Populaţia este ameţită, împărţită în tabere talibanice, gata să sară la gâtul celeilalte tabere. Nu trebuie să ne mire nimic, procurorii au făcut abuz de când au apărut pe lumea asta, peste tot în lume nu numai în România, toată chestiunea este să avem instrumentele necesare contracarării acestor abuzuri şi pedepsirea celor care le comit. Când ai un procuror şef precum d-l Lazăr,care evidenţiază, la bilanţul DNA, că procurorii nu susţin neapărat condamnarea celor  care au fost trimişi  în judecată, te apucă pandaliile, cum adică? Procurorii fac dosare, doar să se afle în treabă ? Nu trimit oamenii în judecată pentru a fi condamnaţi? Îşi bat joc doar? Ce este în capul acestor procurori? Eu cred, ca nespecialist, nu ca Lazăr, că un procur când trimite un dosar în judecată caută să obţină o condamnare, asta ar presupune că el şi-a făcut datoria.

  Ieri la CSM, secţia de procurori, a fost supus analizei ministrul de justiţie, nu şefa DNA căreia d-l Toader îi ceruse revocarea. Nu m-a mirat soluţia dată de CSM, cum nu l-a mirat nici pe ministru, mă aşteptam ca CSM, secţia de procurori, să ceară revocarea din funcţie a ministrului de justiţie care îşi permisese să ceară revocarea zeiţei Themis. Pe toată durata dezbaterilor din CSM, membrii Consiliului nu şi-au putut ascunde aversiunea faţă de ministrul Toader. Acolo nu era imparţialitate, era o poziţionare făţişă a membrilor CSM în susţinerea procurorului şef DNA şi anti ministrul de justiţie. Pe cale de consecinţă nu putem cere imparţialitate unei instituţii părtinitoare. Cred că se impune ca Inspecţia Judiciară să fie departament independent fără a mai fi supus cenzurii CSM, poate în acest mod vom avea un CSM imparţial sau aproape.

  Domnul Iohannis în cuvântul său de la bilanţul DNA a făcut o rectificare, nu a mai vorbit de penali ci de inculpaţi. Domnul Iohannis de frica posibilităţii activări dosarului privind falsul şi uzul de fals în achiziţionarea unor imobile, unde de altfel instanţa a conchis că a fost cumpărător de rea credinţă atât el cât şi soţia sa d-na Carmen Iohannis, s-a făcut frate cu dracu doar să se vadă trecut puntea. Şi când te gândeşti că acest om este Preşedintele României căreia statul îi pune la dispoziţie casă, transport gratuit pentru el şi celelalte 12 maşini din excortă, cu salvare medic şi asistentă şi mulţi bani pentru a-i putea cheltui pe unde crede domnia sa că se merită. Cineva îmi va zice că merge pe banii lui în concediu, poate aşa este, dar excorta cine o plăteşte? Tot el?

România în aceste condiţii va fi greu de înţeles la UE şi Consiliul Europei. Balanţa va fi înclinată politic de către partidele  europene majoritare  din cadrul Parlamentului European şi a Consiliului Europei, acum fiind PPE alianţa majoritară în PE. Peste gârlă şi în cancelariile europene acest război surd din România va fi taxat în funcţie de interesele statelor europene în economia României.

 Dacă alianţa de guvernare nu va lua taurul de coarne pentru a implementa legi clare care să guverneze România, vom trăi în continuare în nesiguranţă şi ambiguitate. Legile trebuie să fie aspre şi pentru opincă şi pentru vlădică. Oricâtă independenţă ar avea procurorii, CSM-ul şi instanţele de judecată, tot trebuie să fie şi ele supuse unui control managerial.  Pentru soluţii de achitare în care fostul inculpat a fost privat de libertate procurorul trebuie să plătească după caz: material, disciplinar sau penal.

  Nu se poate tolera astfel de manifestări. Se pare că multe dosare au fost măsluite, Cosma a fost isteţ măcar pe ultima sută de metri şi a făcut înregistrări, mă întreb câţi au făcut denunţuri, au plantat probe şi acum le este teamă să vorbească? Cred că sunt mulţi. Pe cale de consecinţă cred că în urma unor astfel de dosare măsluite au fost mulţi oameni condamnaţi. Cine răspunde pentru ei? Cine le dă înapoi zilele, lunile, anii furaţi? Nimeni, o slabă consolare ar fi pedepsirea celor vinovaţi, dar asta mă tem că este o iluzie.

  România, românii sunt ca într-un coşmar. Vom deveni vreodată o ţară normală?

Scorpia III

  Femeile  au sucit situaţia pe toate feţele, nimic nu se potrivea, nicio idee  nu era bună, nimic nu considerau că va da rezultate.

-Fetelor, stăm de trei ore şi nu găsim nicio rezolvare, nu se poate aşa, eu sunt Stan Păţitul ar trebui să ştiu mai multe decât voi. Mari era supărată în sinea ei că nu poate da cel puţin un sfat bun alteia, dacă sieşi nu fusese în stare.

-Doamnelor, uite ce cred eu că l-ar putea vindeca de băutură ...!

Femeile au căscat ochii mari spre Magda, un licăr de speranţă a apărut pe faţa lor.

-Ce? Exclamară Mari şi Flori într-un glas, spune, nu ne mai fierbe!

-Nu vă fierb, voi nu mă lăsaţi să vorbesc.

-Vorbeşte toanto! Mari se enervase de-a binelea.

-Iubirea fetelor, dragostea...

-Vrei să spui că nu mă mai iubeşte? Flori se ridicase în picioare cu geanta în mână gata să plece. Vă mulţumesc, îmi sunteţi adevărate prietene!

-Stai puţin Flori, stai să vedem ce a gândit nebuna, apoi către Magda: explică!

-Mari, ce prăjitură îţi place cel mai mult, pentru care ai da orice,  doar să o poţi mânca?

-Diplomat, pentru asta fac moarte de om.

-Bravo! Poţi mânca în fiecare zi diplomat?

-Mănânc zece zile, apoi nu îmi mai place. Fac o pauză, eventual gust alte dulciuri, apoi mă întorc la prima dragoste.

-Despre asta este vorba şi în situaţia noastră. Andrei are nevoie de o schimbare, deşi o iubeşte pe Flori, simte o anume saturare, nu a găsit o aventură care să-l facă să vadă că tot nevastă-sa este mai bună. Nu a avut curajul sau nu a vrut să se expună, neştiind cum s-ar fi putut termina o asemenea încercare, atunci, fără să vrea, a căzut în patima băuturii. Acum trebuie smuls din braţele lui Bachus şi în mod sigur se va întoarce în braţele soţiei. Va trebui produs un declic în capul lui, acest şoc îl poate înfăptui o femeie, una care să cocheteze,  în care el să prindă încredere şi de care să se apropie atât cât va fi nevoie, pentru a-l îndepărta de anturajul lui de acum. Atenţie! Există riscul ca Andrei să se îndrăgostească de femeie. Ce vom face atunci?  Înţelegeţi riscul ?

-Fă, tu nu eşti proastă! Acum să căutăm o muiere care să intre în joc. Ne trebuie una serioasă fiindcă există posibilitatea să cădem din lac în puţ.

-Nu este o idee rea, cum procedăm? Flori vorbea şi se uita la Marga.

-Nu te uita la mine, că nu mă bag! Nu vreau să intru în joc.

-Stai puţin fată, cum adică nu vrei să intri? Mari începuse să se agite, în gândul ei îşi pusese speranţa ca  Marga să fie ispita.

-Este un joc  periculos, nu se ştie ce întorsătură poate lua. Eu nu-i cunosc nici pe Flori nici pe soţul ei, lucrurile pot degenera şi în loc să am o prietenă în viitor, Flori îmi poate deveni cel mai mare duşman.

-Magda, nu se pune problema să vă stricaţi prietenia, eu sunt chezaşă. Mari le privea cu hotărâre, ea chiar voia să rezolve problema, iar modul original propus de Magda o incita, simţea că este o provocare. Fetelor este un joc periculos, dacă vrem să mergem mai departe, să ne decidem acum. Flori, gândeşte-te că este posibil să-l vezi pe Andrei  când o sărută pe Magda, când o îmbrăţişează, vei putea suporta? Eşti pregătită să strângi din dinţi, fără să-i reproşezi ceva fetei?

-Poate găsim altă femeie dispusă să îşi asume această sarcină deloc uşoară.

-Tu eşti cea mai indicată, nu trebuie să băgăm o muiere străină în aranjamentul nostru. Mari s-a ridicat şi a început să o cerceteze cu amănunţime pe Magda, aşa cum ar face un negustor în piaţa de sclavi când şi-ar cumpăra o sclavă pentru poftele lui libidinoase.Uite Flori, ce ţâţe frumoase are!  Dragă, tu nu porţi sutien? Nu-mi vine să cred ce sâni frumoşi şi pietroşi ai! Maria era uimită de fermitatea sânilor lui Magda, era convinsă că sutienul îi contura aşa de frumos, admiraţia a fost cu atât mai mare când a observat că sunt liberi. Scumpo, se vede că nu ai alăptat! Magdalena stai pe scaunul de acolo, fata s-a ridicat de pe canapea pentru a sta unde îi indicase  Maria. Când a văzut-o în picioare nu s-a putut abţine  să nu exclame: ai un trup de viespă! Niciodată nu m-am uitat atentă la tine până acum, Magda eşti ca un înger de frumoasă.

Fata a luat loc pe scaunul indicat de Maria, a pus picior peste picior, aşa cum îi ceruseră cele două fete.

-Magda rochia ta este prea scurtă, trebuie doar puţin să fie deasupra genunchiului, nu trebuie să se vadă pulpa, doar să se ghicească, aşa îi place lui, să „vadă” cu ochii minţii. Iar decolteul să nu fie prea generos, doar să arate de unde încep sânii. Ai tăi sunt mari şi rotunzi, aşa cum îi plac lui. Magda ajută-mă, ştiu că va fi un joc complicat şi periculos, voi fi nevoită de multe ori să strâng din dinţi, dar prefer să risc . Mai bine să-l ştiu în braţele altei femei decât în braţele lui Bachus. Tu nu mi-l vei fura, nu este aşa Magda?

-Sigur că nu, voi mă băgaţi în jocul ăsta nebunesc,nici nu acceptam dacă eram combinată în vreo relaţie, norocul vostru că sunt liberă. Iată cum facem, încerc cinci zile, dacă nu reuşesc nimic, mă retrag, iar voi nu îmi veţi reproşa. Da?

-Da, este în regulă,mulţumesc! Ai grijă cum te îmbraci, îi place mult culorile : roşu, galben-pal, bleu ciel şi grena deschis. Să nu-l provoci, doar stai într-un loc unde să te poată remarca.

Magdei începuse să-i placă propunerea, mai ales că ea tot timpul fusese o provocatoare, îi plăcea să se joace cu sufletele băbaţilor. Profita de faptul că natura o înzestrase cu un corp frumos, dar şi cu o minte strălucită. Lucra la patron, aici era cunoscută ca o femeie afurisită, sobră şi rece. În scurt timp reuşise să ocupe o funcţie importantă datorită calităţilor sale intelectuale.

Seara îi plăcea să se dedubleze, să lase acasă femeia afuristă şi rece şi să plece plin cârciumi femeia caldă, prietenoasă cu miscări şi gesturi lascive, era provocatoare în local cu toţi bărbaţii, se lăsa curtată, răsfăţată şi dezmierdată. Toate se opreau la uşa restaurantului, acasă pleca întotdeauna singură.

Pe la colţuri se spunea despre ea că ar fi lesbiană. Nu se obosea să desmintă, de fapt, nu se gândise niciodată în mod serios dacă şi-ar fi dorit să facă sex cu o femeie.

Experienţa ei ca femeie a început cu o traumă. Iubea un tânăr din clasa a XII când ea abia intrase la liceu ca boboc în clasa IX . Toate fetele erau în limbă după frumosul tânăr blond cu ochii albaştri , îmbrăcat, vara, într-un tricou mulat pe trupul frumos lucrat la sală, cu burta numai pacheţele. Colegii vorbeau despre el că ar fi mut la ore, însă profesoarele  îi puneau note mari în catalog pentru aspectul lui, se spunea că până şi profesoarele erau îndrăgostite de acest Adonis modern.

Nici ea nu scăpase, de câte ori îl vedea, avea o strângere de inimă,fluturi bezmetici alergau prin stomacul ei de copilă curată. Uita să mănânce, rămânea cu lingura în aer şi cu dumicatul în gură, gândurile îi zburau la frumosul don Juan. Se comporta ca o gâscă, unde îl vedea pe el mergea şi ea, doar să fie în preajma lui, să respire acelaşi aer cu el. Nu a trecut mult timp şi s-a trezit în braţele lui, nici acum nu îşi putea explica cum ajunsese în cămăruţa lui unde locuia cu chirie. Se aştepta să fie alintată, aşa cum văzuse ea prin filme  când bărbatul este plin de tandreţe şi grijă faţă de iubita lui. În loc de alint şi sărutări pătimaşe s-a văzut aruncată în pat cu lenjeria intimă smulsă fără nicio vorbă. Ca un animal în călduri a tăbărât pe ea şi a violat în mod barbar şi dureros trupul fraged şi tânăr  care aştepta cea mai frumoasă zi din viaţa ei. După ce şi-a terminat treaba, a plecat, din uşă i-a aruncat fără să se întoarcă spre ea :

-Nu mai pot sta, mai sunt şi alte gâşte ca tine care aşteaptă „binecuvântarea” mea. Îţi dau voie să te lauzi că te-ai culcat cu mine. A rămas singură în mica odăiţă, voia să se spele, se simţea folosită, murdărită, în interiorul ei toată iubirea pentru el se transformase în ură, nu-l ura doar pe el, ura toţi bărbaţii, se ura pe ea că se lăsase prostită de o păpuşă din lemn frumos sculptata, dar fără creier ca orice bucată din lemn. După multe căutări a găsit un lighean cu smalţul sărit, a reuşit să se spele. Privea cu lacrimi în ochi cămăruţa şi ligheanul, printre lacrimi a mormăit: Doamne, câte fete ca mine au fost aduse aici şi violate, apoi s-au spălat în ligheanul ăsta infect!?

În urma acelui viol  a rămas cu o repulsie faţă de bărbaţi, îi consideră bădărani, needucaţi, nişte brute cu aspect uman.

De atunci mai avusese câteva aventuri toate fuseseră efemere, nu reuşise nici unul să ajungă la sufletul ei, îşi dorea să întâlnească un bărbat care să o facă să tresară când aude vocea lui, când o sărută , să vibreze precum coardele  chitării când sunt ciupite de mâna artistului. Doar o dată  a întâlnit un om tandru şi cald, cu el a avut o relaţie mai îndelungată. A fost singurul pe care l-ar fi vrut alături de ea toată viaţa. El voia să se căsătorească, ea nu se simţea pregătită pentru acest pas. În final a părăsit-o cu lacrimi în ochi şi s-a căsătorit  cu altă fată. Acum e la casa lui cu nevastă şi trei copii.

Pe doi bărbaţi pe care ea îi văzuse cu apucături de macho îi făcuse să se îndrăgostească de ea, fără a le ceda vreodată, atunci ei ca răzbunare lansaseră zvonul despre ea că este lesbiană.

A doua zi, aşa cum se înţeleseseră, cele două femei s-au întâlnit în apropierea firmei unde lucra Andrei. Au căutat un loc de unde să poată ţine sub observaţie, fără a fi văzute, poarta firmei pe unde ieşeau salariaţii. O ceainărie pitită la parterul unui bloc , cu geamurile mari, fumurii, era locul ideal, au intrat în local şi s-au aşezat la o masă de unde aveau posibilitatea să vădă foarte bine mica piaţă din faţa porţii societăţii unde lucrează Andrei. Chelneriţa cu mini rochiţă şi vocea răguşită din cauza tutunului, a adus fetelor două ceşti cu o apă leşioasă denumită pompos ceai. Au plătit şi au continuat pânda, ora terminării lucrurului se apropia, deja începuseră să iasă pe poartă, la început câte un muncitor, apoi mai mulţi până când când s-au înghesuit toţi pe poarta de ieşire. Printre ultimii a ieşit un bărbat înalt, bine făcut, cu un mers elastic de sportiv, păşea mândru cu capul sus, ceilalţi cu care se întâlnea îl salutau cu respect.

-Uite-l! a exclamat deodată Flori, bărbatul cu geaca neagră şi părul blond, l-ai văzut?

- Ăla înalt care se urcă acum în skoda albastră?

-Da Magda, el. L-ai văzut bine?

-Da, l-am văzut, ai dreptate să te lupţi să-l salvezi. Acum ce facem?

-Luăm repede un taxi şi mergem la cârciuma unde va sta până târziu. Îţi voi arăta bodega, vezi că patroană este una tupeistă, o ţaţă de mahala,încearcă să faci pe femeia uşoară, altfel vei da de bănuit.Nu te lăsa intimidată, dar nici prea tare să nu i te opui, este capabilă de orice. Cârciuma este a ei şi se comportă ca atare. Au fost cazuri când a dat pe uşă afară clienţi care nu iau fost pe plac. Este o ţaţă cu toate atributele, în plus se crede o lady, frumoasă, sexi şi cultă. În lumea lor faptul că şti tabla înmulţirii cu 5 şi poezia „Căţeluş cu părul creţ” poţi concura cu succes împotriva lui Cărtărescu pentru premiul Nobel. În concluzie, este o femeie dificilă, dar dacă îi intri la inimă, acolo rămâi. Când va observa că îi faci ochi dulci lui Andrei, te va încuraja, mă urăşte pe mine, din „Scorpie” nu mă scoate.

Rămasă singură după plecarea lui Flori, Marga a privit roată să se poată obişnui cu locul,apoi a pornit cu paşi nesiguri spre cârciumă. Avea inima cât un purice, nu cunoştea nici locurile nici oamenii. La uşa localului a privit în stângă în dreapta nimeni nu se zărea, doar din interior se auzea gălăgie mare. Timidă a deschis uşa, a intrat în local, un miros puternic de ţuică de calitate proastă, de transpiraţie  şi fum de ţigară, făcea aerul irespirabil. Fumul de ţigară era aşa de dens că putea fi feliat.

Când a pătruns în local s-a auzit un fluierat admirativ şi mitocănesc pe mai multe tonuri, fără să îi ia în seamă a mers spre bar. Patroana, masivă şi ţâţoasă, rezemată de tejghea, avea un rânjet dispreţuitor îngheţat pe faţă.

-Cu ce vă servesc? Aveţi bani să plătiţi ori fac apel la bunăvoinţa unuia dintre clienţii mei.

-Nu-i nevoie, mulţumesc! Poate mai târziu. Niciodată nu se ştie când apare o nevoie. Un deget de vodcă şi un pahar cu apă plată şi o felie de  lămâie, aşa pentru început.

-Duduiţă, i-a dă-te mai aproape să-ţi spună Matilda ceva, fii atentă la ce îţi spun acum, nu voi mai repeta, aici nu-mi face nimeni concurenţă. Ăştia sunt ai mei, dacă te prind cu vre unul te scalpez, clar?

-Nu prea, mie îmi place ăla cu geaca neagră,mi-l laşi?

-Da, al tău este, ai grijă că de te prinde Scorpia, te beleşte şi-ţi dă sare, aşa este de-a dracu. Ăla e al tău! Restul, să nu te prind! Ne-am înţeles?

-Da. Aşa voi face, vreau să fim prietene. Nu mă bag în teritoriul marcat de tine.

Matilda nu înţelegea bine despre ce e vorba, o privea pe sub sprâncene, nu părea a fi una din clientele ei obişnuite care veneau la agăţat bărbaţi în cârciumă. Simţea la ea ceva rasat , forţat, privirea o avea ca unui ied rătăcit de mama sa, ochii albaştri erau umezi, avea o ţinută mândră.

Matilda a pus vodca într-un pahar obişnuit, iar într-un pahar cu picior a pus apa plată cu o feliuţă de lămâie înfiptă pe buza paharului.

Deşi făcea de mult timp acest lucru niciodată nu a înţeles la ce folosea felia de lămâie, snobism şi-a zis în gândul ei, apoi a concluzionat filozofic :ce-mi pasă, bani să iasă şi ieşeau! Avea clienţi toată ziua, cunoştea toţi bărbaţii pe o rază de câteva străzi. Datorită sânilor expuşi cu generozitate, clienţii se adunau seara ca puii când îi strigă cloşca. Grosul banilor proveneau din băutura pe care o luau pe caiet după ce se îmbătau. Atunci coana Matilda încărca datoria. Când un beţiv cumpăra de 10 lei, ea îi trecea în caiet 13, 14 lei după cu era de binedispusă, iar băutura era mai mult apă.

Matilda era iubită de toţi bărbaţii şi urâtă de toate nevestele.

Va urma!

Spitalul de cardiologie Covasna

  Spitalul de cardiologie din Covasna a fost înfiinţat în anul 1960 printr-o decizie  a Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare  care a avut în vedere HCM nr.9 / 12 ian 1960 privind organizarea odihnei şi tratamentul oamenilor muncii în staţiunile climaterice.

Sincer să fiu, am plecat la drum spre spitalul din Covasna cu inima îndoită, mergeam în fieful secuilor, nu cunoşteam personal prea multe despre această etnie, ce ştiam era doar din anecdotica,  care,  nu întotdeauna reflectă realitatea.

  O dată ajuns la spital am fost primit cu căldură, funcţionara de la  biroul de internări  mi-a explicat clar şi fără echivoc tot ce trebuia să ştiu, a răspuns profesionist la toate întrebările mele legate de program, cazare şi masă. Am fost repartizat într-o cameră conform dorinţei mele, infirmiera împreună cu asistenta de serviciu m-au îndrumat spre locul unde aveam să-mi petrec  următoarele 15 nopţi şi 16 zile. Fiind duminică, mi s-a făcut doar un EKG urmând ca a doua zi, luni, să fiu consultat de un medic cardiolog, lucru care s-a şi întâmplat, apoi mi s-a făcut un program de tratament balnear.

  Nu voi descrie procedurile balneo fizioterapeutice, voi menţiona doar profesionalismul lucrătorilor, fie că erau profesori de gimnastică medicală, asistente sau infirmiere, toţi ştiau ce au de făcut, iar serviciul şi-l desfăşurau cu  zâmbetul  pe buze la fel ca al stewardeselor care deservesc clasa business a avioanelor.

  Nu contează dacă asistenta, medicul sau infirmiera  sunt de origine română, maghiară sau de altă naţionalitate, sunt salariaţi ai spitalului şi pe cale de consecinţă în slujba pacienţilor. Am avut încă odată ocazia să fiu mândru că sunt român şi am apucat să văd că şi în spitalele de stat româneşti pacienţii pot fi trataţi cu respect şi condescendenţă, cu înţelegere faţă de suferinţa lor. Până acum doar secţiile de geriatrie-gerontologie şi cardiologie ale  Spitalului de Urgenţă Târgovişte, iar de la Spitalul Orăşenesc Pucioasa doar Secţia de Recuperare se ridicaseră la asemenea standarde (din cele văzute de mine).

  Ar fi câteva lucruri mai puţin plăcute care ar putea fi aduse în discuţie, dar ele nu ţin de actul medical şi nici nu-l influenţează, ţine de administraţia spitalului şi, poate, de o proastă alocare de fonduri.

  Nu-mi rămâne decât să felicit întregul colectiv medical şi să reiterez că animozităţile interetnice sunt doar în capul înfierbântat al unor politicieni (există uscături şi între maghiari, secui şi români, dar oamenii cei mai mulţi vor linişte şi un trai mai bun). Mi-aş dori ca în toate spitalele de pe întreg cuprinsul ţării regula de aur să fie grija faţă de pacient, înţelegerea faţă de suferinţa lui, chiar dacă nu întotdeauna au la dispoziţie aparatura tehnică de cea mai înaltă performanţă. Cuvântul cald izvorât din sufletul lui de medic de multe ori poate înlocui tehnica, medicamentul face 50% posibilă vindecarea, restul de 50% vine din încurajarea medicului care lucrează direct cu subconştientul pacientului. Sigur că aceşti oameni ştiu acest lucru.

  Am avut ocazia să-l cunosc pe doctorul Suceveanu, un Doctor de suflete, jovial, stăpân pe meserie, un om care, deşi „tobă” de carte, vorbeşte pe înţelesul pacientului, îi transmite din bunătatea sa. După ce doctorul m-a consultat ,deja simţeam că mă simt mai bine, iar procedurile medicale în mod sigur vor fi eficiente. Nu e greu să fii Om, un medic adevărat asta trebuie să fie înainte de a fi un om de ştiinţa, Om, pentru că doar aşa poate avea  compasiune pentru bolnavul din faţa lui. Domnul Doctor Suceveanu Paul medic primar cardiologie, medic primar interne, doctor în medicină, asta este : un OM. Cu un asemenea medic personalul din subordine nu putea fi altfel decât de nota 10. Nu voi nominaliza nici o asistentă, toate sunt profesioniste. La fel infirmierele, îşi fac serviciul fără să facă zgomot, fără să deranjeze. Fac o completare, am înţeles că toţi medicii şi asistentele din întreg spitalul, capacitatea lui este de aproximativ 1000 de paturi, sunt la fel de profesionişti.

  Spitalul de Cardiologie Covasna se află în localitatea Voineşti, este situat la o altidutine de cca. 600 de metri faţă de nivelul mării într-un fel de depresiune înconjurat în imediata apropiere de munţi îmbrăcaţi în păduri de conifere (slavă Domnului că nu au ajuns cu defrişările şi aici), verdele brazilor cu depunerile de zăpadă de pe crengile lor ne lasă  impresia unei sărbători continuie de Crăciun. Aerul curat, face ca tratamentul să fie şi mai eficace. Drumeţiile pe potecile de munte, acolo unde ursul e stăpân (nu am văzut nici unul) este o adevărată cură de sănătate. Deasemeni parcul din curtea spitalului întregeşte tabloul de poveste cu leagănele şi băncile sale însă şi cu  frumoasele aleii ce şerpuiesc printre pini, brazi şi molizi.

  Voi  reveni cu drag şi speranţă în vindecarea arteriopatiei obliderante a membrelor inferioare. Vara, acest loc mirific, se tranformă într-unul de basm. Abia aştept să-l revăd!

Iohannis nu vrea să o alunge pe Kovesi

  Asistăm de câteva zile  la un altfel de circ. Un circ oferit  de doi demnitari ai statului român, doi  fraţi, amândoi parlamentari, amândoi având în spate voturile românilor. Cei doi fraţi se plâng  de modul în care au fost şantajaţi de către procurorul Portocală. Penibili în amănuntele picante şi neplăcute, de-a dreptul jenant  modul de comportare a celor doi parlamentari români.

 

Urăsc modul neprofesionalist în care procurorii ştiu, mai bine zis nu ştiu,să-şi facă datoria. Urăsc modul obscen în care se comportă cu cetăţenii care ajung în faţa lor. Procurorii acţionează în urma unor fetişuri, a unor răzbunări,a unor comenzi politice. Aş fi sărit de 50 de metri în sus pentru a apăra pe Laura Codruţa Kovesi dacă din 2005 de când a fost unsă procuror general şi până în ziua de astăzi ar fi adus în faţa instanţei peştii cei mari, rechinii care au distrus economia Românie. Nici vorbă de aşa ceva, s-a jucat în toată această perioadă doar de-a anchetele. Au prins fraieri ca aceşti fraţi Cosma, care, fie vorba între noi, nu sunt chiar „Ariel” au ei bubele lor, altfel nu se lăsau şantajaţi ca nişte boschetari şi nu puteau fi  determinaţi  să de-a declaraţii împotriva unor oameni nevinovaţi pe care  îi voiau procurorii inculpaţi. Cu ajutorul acestor cozi de topor s-au fabricat dovezi şi plantat probe, au fost întocmite dosare penale pentru inculparea unor oameni nevinovaţi. Îi întreb pe fraţii Cosma cum se simţeau între falsificarea unei probe şi cumpărarea unei pisici. Bun, erau ameninţaţi de către procurori că le fac lor dosare penale dacă nu dau ei pe alţii în gât.

De ce s-au lăsat prinşi în acest joc murdar dacă erau curaţi? Erau parlamentari, aleşi de electorat, trebuiau să iasă în faţa presei să spună ce li se întâmplă. Nu au ieşit, au încurajat jocul murdar al unor lifte ordinare ajunse în funcţii de procurori. Sigur că detractori sunt mulţi, procurori ca Portocală sunt foarte mulţi, cred, sper, că sunt şi procurori cinstiţi şi oneşti ca şi judecători şi poliţişti.

  Laura Codruţa Koveşi a păstorit şi încurajat aceste practici,cel puţin aşa ne arată raportul ministrului de justiţie Tudorel Toader care, în final, a cerut revocarea procurorului şef DNA Kovesi. Domnul Preşedinte recunoaşte că a ascultat pe ministrul de justiţie când a citit raportul dar că nu i-a plăcut „prestaţia” ministrului de justiţie de joi seara şi că, ce  a prezentat Tudorel Toader este „lipsit de claritate şi de temeinicie”.

 Domnul Iohannis, până mai ieri un profesoraş de fizică la un liceu de provincie, ne spune că ministrul de justiţie habar nu are de meserie, că a făcut un raport „lipsit de claritate şi de temeinicie”. Cum dracu poate un prof. de fizică să  facă aprecieri asupra unui raport tehnic întocmit de un profesor universitar de drept? Iohannis, ca şi Băsescu, crede că dacă a ajuns în vârful dealului de la Cotroceni a devenit şi foarte cult şi cunoscătorul tuturor ştiinţelor, al tuturor articolelor de lege. Inexact, domnul Iohannis nu vrea să o demită pe Codruţa, nu are curajul să o ia de mână şi să o dea afară din biroul de şef DNA. Poate la mijloc o fi acea nenorocită de acuzaţie făcută de Tribunalul Braşov cum că soţii Iohannis ar fi fost „cumpărători de rea credinţă” şi s-au folosit de fals în acte şi uz de fals pentru dobândirea unor imobile.

Cred că nu este suficientă demiterea procurorului şef DNA Kovesi, este necesară o anchetă penală pentru a se face lumină cu adevărat în modul în care au fost întocmite dosarele penale.

Oamenii trebuie să aibă încredere în instituţiile de forţă şi în justiţie, acest lucru este posibil doar după ce se va face ordine în procuratură şi poliţie cu toate departamentele lor.

Faptul că ministrul de justiţie spune una în raport, iar Preşedintele, fără să citească raportul, conform propriei declaraţii, anulează apriori raportul în sine, declarând că o susţine necondiţionat pe Kovesi, ne dovedeşte foarte clar că preşedintele se teme de şefa DNA.

Mulţumesc pentru poză : luju.ro

Scorpia (Ispita) II

  Florica a plecat decisă să rezolve problema  cu datoria la cârciumă a lui Andrei.  A deschis uşa locandei,  la intrarea femeii  s-a auzit un murmur , câţiva au fluierat admirativ, de la o masă aşezată ferit  într-un colţ,  un  client a strigat destul de tare pentru a fi auzit de Florica : „uite scorpia!”.  Femeia nu a dat importanţă  „aprecierii” şi şi-a continuat drumul.

Din spatele barului patroana o recunoscuse pe soţia lui Andrei ,apariţia femeii îi dădea un simţământ de sfială, de temere, ştia că este o femeie „subţire” şcolită şi cu serviciu de ’ telectuală. Faţă de aceşti oameni Matilda avea o repulsie amestecată cu respect. Pentru ea cine ştia tabla înmulţiri era tobă de carte, nu înţelegea de ce învăţau unii până la adânci bătrâneţi. Toată viaţa îşi dorise să poată mânca un grătar din scăriţă de porc cu doi mititei lângă ea. Era plăcerea supremă. Ştia multe, cunoştea personal multe vedete. Odată se întâlnise cu Nicolae Guţă, ce fericită fusese când îi sărutase mâna regele manelelor şi îi urase în divina limbă ţigănească .”avelo bahtalo”! Ăia oameni, erau plini de bani, aruncau cu sutele de euro mai abitir ca ea cu monedele de 10 bani. Pentru ce le trebuie să ştie în ce parte se învârte pământul? Ce nu se învârte şi fără  să ştie ei? Ce palate au băieţii, ce maşini, ce lux, ce lanţuri de aur, aia e viaţă, nu cum învaţă rumânaşi la şcoli până le creşte barba sură şi nu agonisesc nimic.  Mor săraci, dar tobă de carte, nici bani să le cumpere un coşciug cu cameră de filmat, aer condiţionat şi placat cu aur nu au pe ce cumpăra. Auzi la ei, sunt mintoşi şi plini de învăţătură, dar pleacă pe lumea ailaltă fără telefon de fiţe conectat la internet şi cu abonamentul plătit în avans pe câţiva ani de zile.

-Ce doriţi? Matilda, ipocrită, se făcea că nu o cunoaşte pe soţia lui Andrei.

-Ştiţi bine ce vreau! Faceţi calculul datoriei soţului meu, vreau să plătesc!

-Cine este bărbatul dumneavoastră? Patroana se mira toată. Nu cred că bărbatul unei asemenea doamne, ar poposi în cârciuma mea ordinară şi să mai bea şi pe datorie.

-Nu fiţi ipocrită, ştiţi bine cine sunt, doar mă gratulaţi, ca şi clienţii de la masa din colţul ăla întunecat, cu apelativul :”scorpie”.

-Acum îmi amintesc, da sunteţi „Scorpia”, aşa vă spun prietenii soţului.

-Să nu mai lungim vorba, faceţi socoteala!

Matilda a luat  dintr-un sertar secret cu fund dublu un caiet, a căutat numele lui Andrei, apoi a început să înşire numerele din dreptul numelui său pe o foaie albă, după ce a aşezat cu grijă cifrele unele sub altele a început să adune. Florica era atentă la calcule, ea deja le socotise aştepta ca patroana să spună suma datorată.

-500 de lei, asta este datoria, încă nu i-am trecut tot, ştiindu-l băiat subţire am mai lăsat de la mine.

-Mulţumesc! Mai socotiţi odată, aţi greşit cu 300 de lei. Florica era calmă şi hotărâtă să plătească cât era datoria, dar fără a fi păcălită pe faţă, asta nu suporta. Ştia că sumele de bani scrise în caiet erau umflate, dar nu putea dovedi, în schimb nu ierta încercarea proprietarei locantei de a o prosti în faţă.

Roşie la faţă că fusese prinsă cu ocaua mică, Matilda s-a făcut că mai calculează o dată, deşi ştia bine că „scorpia” avea dreptate.

-M-au înebunit ăştia cu gălăgia lor, aveţi dreptate! Vai, ce greşeală impardonabilă! Vă rog să mă iertaţi, pentru asta am să-i fac domnului inginer o reducere, plătiţi 150 de lei şi gata. Să fiţi şi dumneavoastră mulţumită şi eu cu conştiinţa împăcată pentru că era gata să vă înşel. Martor îmi este Dumnezeu, spuse Matilda tremurându-şi uriaşele ţâţe, că nu am vrut să vă păcălesc, mai ales pe dumneavoastră pe care vă ştiu femeie cu şcoală!

-Bine, să nu lungim vorba, poftim 150 de lei! Vreau să-ţi mai spun un lucru, nu cred nimic din ce ai înşirat aici, ai vrut să mă prosteşti, iar discountul făcut reprezintă suma cu care era încărcăta nota de plată, sinceră să fiu nici suma asta nu cred că este cea reală, dar pentru că nu am alte probe o accept şi o plătesc.

-Ce vrei să spui cucoană, am vrut să mă comport ca o doamnă cu dumneata, că eu sunt o netrebnică care încarcă nota de plată a beţivilor care beau până nu mai ştiu de ei? Soţul dumitale, doamnă, nu este altceva decât un beţiv de ultima speţă care bea până se uşurează pe el, de celelalte nu ştiu, în mod sigur ştii dumneata când îi schimbi izmenele.

-De astăzi încolo nu va mai veni în cârciuma dumitale, voi avea grijă să aibă tot ce doreşte acasă.

-Nu femeie, s-a auzit o voce din spatele ei, eu voi veni aici zi de zi şi voi pleca când hotărăsc eu, nu-mi faci tu mie programul. Au dreptate ăştia, eşti o „Scorpie”! Andrei s-a zborşit la ea. Acum pleacă sau poţi să stai cu mine la masă. Alege!

-Matilda, iubita, te rog să-mi dai o ţuică din aia bună! Lasă femeia să-şi vadă de treaba ei, nu este altceva decât o cicălitoare, o femeie care vrea să domine şi să mă provoace să fac sex. Păi cât sex să fac, ce eu sunt de la „însămânţări”? Nu-i ajunge cât am făcut, că acum mi-am amintit, lună trecută sau acum două luni am făcut sex până m-a luat somnul. Gata! Ori pleci ori stai cu mine la masă.

Florica era dezorientată, nu îşi recunoştea soţul, vedea în el un animal turbat, acum era aproape treaz şi totuşi, era aşa de ciudat! S-a hotărât să plece acasă, aici nu mai avea ce face. A ieşit din local în strigătele beţivilor: „băi ce bunăciune”, striga unul, „scorpie” zicea altul care era în gaşca lui Andrei, huo a zis un al treilea care atâta îl dusese capul.

Florica nu s-a dus acasă, s-a plimbat mult timp pe străzile orăşelului, era aer curat acum la ceas de seară, gândurile se războiau între ele, regreta că îşi promisese că îl va smulge pe Andrei din ghearele lui Bachus.

Era greu, nu avea nici un plan, nici o tactică despre modul cu va proceda, rătăcea pe străzi fără ţintă, îi era silă să meargă acasă şi să-l hrănească pe beţivul de bărba-su care o umilise în faţa tuturor beţivilor şi a patroanei cârciumii.

A scos telefonul mobil,  s-a uitat la el nehotărâtă,  apoi a sunat cea mai bună prietenă, voia să vorbească cu cineva, Maria era cea mai apropiată de locul în care se găsea.

-Da, s-a auzit la capătul celuilat al firului

-Ce faci iubita? Coboară te rog să bem o cafea!

- Nu pot Florica, Magdalena este în vizită la mine, urcă şi vom bea ca fetele cafeaua în trei.

-Bine, urc!

Puţin mai târziu femeia, gâfâind uşor după urcarea treptelor celor trei etaje, suna la uşa masivă din stejar de la apartamentul 22. Uşa s-a deschis instantaneu, Maria deja o aştepta, când s-au văzut s-au îmbrăţişat şi pupat cu bucurie, erau prietene bune încă din anii liceului, învăţaseră la aceeaşi facultate, dar la grupe diferite, nimic nu reuşise să le altereze prietenia, nici măcar Traian, un student falnic de care se îndrăgostiseră amândouă. Florica, Flori cum îi spuneau prietenele, cedase pretenţiile la frumosul student în favoarea Mariei, prietena apreciase în mod deosebit sacrificiul făcut de ea, de atunci nimic nu le mai putuse rupe prietenia. Mari a luat-o de mână şi împreună au intrat în sufragerie.

-Magda, îţi aminteşti de Flori? Ai cunoscut-o anul trecut la cursurile de specializare de la Iaşi, eu ţi-am prezentat-o. Nu mai contează, ea e Flori, ea e Magda. Cele două femeie şi-au strâns mâinile apoi s-au pupat.

-Ce este Flori cu tine? a început discuţia Mari punând tava cu cafele pe măsuţa din faţa lor, eşti palidă.

-Am probleme fetelor, buza de jos a femeii a început să tremure, genele au strivit o lacrimă, gata să izbucnească în plâns a continuat: soţul a devenit alcoolic, nu ştiu ce pot să fac. Ce mă învăţaţi?

-Divorţează! Magda ca un învingător privea la cele două femei, credea că a dat soluţia cea mai bună.

-Nu, nu divorţez, mi-am luat angajamentul faţă de mine că îl voi aduce pe linia de plutire, că îl voi smulge din ghearele lui Bachus. Cred că m-am angajat la o muncă titanică, dar nu vreau să dau un pas înapoi, vreau să mă lupt, este tatăl copiilor mei, încă îl iubesc.

-Iartă-mă dragă că te întreb, poate nu este treaba mea, dar pentru că discutăm hai să punem cărţile pe masă, de când nu aţi mai făcut sex?

-Amândoi? De câteva luni, e drept că el şi-a imaginat că m-a posedat de câteva ori în perioada asta, doar că de fiecare dată l-a luat somnul înainte de a începe.

-Şi atunci la ce te aştepţi? Crezi că ai să-l vindeci? Nu fi sigură, puţini au fost recuperaţi, soluţia, o repet, este divorţul. A continuat să susţină Magda.

-Nu este o soluţie, uită-te la mine, a început să povestească Mari, am divorţat de primul soţ pentru că mă bătea, e drept că nu rău, câteva palme acolo, mama mi-a zis odată „-asta e bătaie fa, să fii văzut cum mă bătea tac-tu cu centura de nu puteam sta două săptămâni pe fund din cauza durerilor, acum cum vă dă bărbatul o palmă fuga la trebunal să intentaţi divorţ, să vă fie ruşine!” Am divorţat, copilul a rămas la mine, îmi plăteşte pensie alimentară, cum lucrează la patron şi banii sunt la gri, nu-mi dă mare lucru pentru întreţinerea minorului. M-am recăsătorit, iubire, dragoste, încă un copil, beţii, scandaluri, ăsta îmi dădea omor că dacă mai trăia mama ar fi zis: „apăi fată dragă, asta da bătaie, mă bucur că ai găsit în sfârşit şi tu un bărbat adevărat aşa cum a fost bietu’ tac-tu, Dumnezeu să-l odihnească!, ăla când mă altoia sărea sângele  unde lovea. Mă bătea şi cânta, zicea că el aşa se simţeşte bine, ajunsesem să-mi placă şi mie, când nu mă bătea credeam că-i supărat, că i-am stricat oarece, mă simţeam vinovată”. Am divorţat şi de ăsta, acum sunt singură, am doi copii din două căsătorii. Divorţul nu este o soluţie, să mai analizăm, suntem trei muieri deştepte, musai să găsim o soluţie, vom sta aici şi vom vorbi cum stau ăia la Vatican când îşi aleg pontiful.

Indolenţa funcţionarilor din Casele de Pensii

 

   Astăzi vreau să ridic o problemă socială gravă. De foarte mulţi ani Casele de pensii eliberează decizia de pensionare pe caz de boală, dar şi pentru limită de vârstă după o lungă perioadă de la depunerea dosarului  la Casă. Durata minimă este undeva între 5 luni şi 6 luni, dar se merge şi până la 8 luni. Este drept că atunci vin toţi banii grămadă, dar ce folos.

  Am văzut cazul unui bărbat rămas infirm în urma unui accident de muncă, a stat luni întregi prin spitale, apoi a depus dosarul de pensionare. După perioada lungă de internare unde cheltuise şi ultima rezervă de bani constituită din vânzarea verighetelor de căsătorie, singura speranţă îi rămăsese banii de pensie. A trecut o lună, două, trei, patru de la depunerea dosarului, soţia nu contenea să întrebe poştaşul: „omului meu nu i-a venit pensia?”. „Nu”! răspundea poştaşul, ridicând din umeri a neputinţă.

  Au venit reprezentanţii de la gaze şi au tăiat furnizarea gazelor, cei de la lumină au venit şi ei şi au tăiat curentul, motivul? Facturi restante la plată. Medicamente nu aveau pe ce cumpăra, mâncau din pomana pe care o făceau cu ei un patron care îi cunoştea şi le dădea lor resturile de la masa lui. Nu refuzau, ştiau că se umilesc în acest fel, dar nu aveau altă soluţie, trebuiau să mănânce.

  Şi-a pus doamna ministru Olguţa Vasilescu problema în mod serios ce se întâmplă cu oamenii care depun dosarele pentru pensionare? Realizează cineva ce înseamnă ca o jumătate de an după ce s-a depus dosarul la Casă, persoana respectivă să nu aibă nici un venit? Cum să trăiască oamenii fără niciun ban atâta amar de timp? Poate au rate la bănci, la CAR, la cămătari, etc. Au nevoie de medicamente, au nevoie de hrană, de îmbrăcăminte. Cine permite unor funcţionari ai statului să condamne nişte oameni să treacă la gesturi extreme? Cum poate permite ministrul muncii o asemenea situaţie de netolerat? Respectul pentru oamenii există doar la nivel declarativ, în fapt sunt trataţii ca nişte gunoaie. Dacă într-adevăr nu există forţă de muncă suficientă, să se facă angajări de aşa natură încât, oamenii care depun dosarele pentru pensionare să primească decizia şi pensia la o lună de zile după depunerea actelor.

Cred că în România instituţiile statului au moştenit câteva sloganuri proaste : „nu avem bani, nu avem forţă de muncă, nu avem legi”. Eu cred că am început să avem de toate, altceva nu au funcţionarii statului:”BUN SIMŢ”. Sub aceste lozinci proaste actele medicale sunt deplorabile pentru că nu se găsesc medicamente în farmaciile spitalului  fiindcă nu „sunt bani”, de asemeni învăţământul are mari carenţe pentru că nu „sunt bani”, poliţiştii nu-şi fac treaba pentru că le lipsesc nu ştiu ce aparatură pentru că nu „sunt bani”.

Casele de pensie lucrează dosarele în dorul lelii pentru că nu au personal suficient, asta pentru că nu „sunt bani”.

  Doamna ministru Vasilescu, cred că se freacă mult menta, alţii e posibil să frece mangalul prin birourile Caselor de pensii. Funcţionarii de acolo nu au un minim bun simţ faţă de omul al cărui dosar îl lucrează.

Înţeleg să dureze o lună de zile lucratul unui dosar de pensionare, dar a doua lună să-i vină omului pensia  să-şi poată plăti facturile, ratele şi să aibă cu ce să se întreţină şi el.

  Eu cred că doamna ministru Vasilescu nu a cunoscut situaţia asta dramatică a oamenilor care depun dosarul de pensie, altfel ar fi luat măsuri împotriva indolenţei şi insolenţei cuibărite în birourile funcţionarilor din Casa de pensii.

O nouă umilire a României de către Parlamentul European

  Ieri doamna Uniune Europeană ne-a arătat cât de puternică este şi cum ne poate umili.

Domnul ministru al justiţiei din guvernul României s-a prezentat în Parlamentul European de la Strasbourg pentru a aduce lămuriri la mult contestatele legi ale justiţie. Surpriză, domnul ministru abia a fost primit în sală, dar fără a avea posibilitatea explicării contestărilor făcute pe marginea mult hulitelor proiecte de legi şi legi. Motivul nepermiterii luării cuvântului ar fi fost motivul că a fost invitat premierul Dăncilă şi nu ministrul. Dar faptul că se discuta despre proiectele de legi şi legile din justiţie cel mai informat şi care putea da toate datele era ministrul justiţie Toader. Ăsta a fost doar un motiv de a nu i se permite să explice.

Este simplu. UE, Parlamentul european şi Comisia Europeană cunosc foarte bine mersul proiectelor de legi şi ale legilor votate pe tema justiţie, dar asta a fost încă o ocazie, a câta de când suntem membri UE?, de a ne umili, de a ne ţine la uşa Uniunii, de a ne spune că suntem nimeni şi trebuie să ne acceptăm soarta aşa cum ne-o croiesc mai marii Europei. Faptul că încercăm să ieşim din barierele rigide impuse de Uniune ne costă. Europenii sunt ajutaţi în „munca” lor de umilire, de dispreţuire a României şi înalţilor ei demnitari, de câţiva europarlamentari români, cozi de topor ale stăpânilor de la Bruxelles, amintesc pe Monica Macovei şi Cristian Preda. Aceştia au făcut mult rău României din calitatea lor de europarlamentari. Regret că statul, Parlamentul, opinia publică, nu au posibilitatea de a revoca din mandat asemenea specimene care fac rău ţării. Cred că Parchetul ar trebui să se autosesizeze în cazul lor, există anumite luări de cuvânt, anumite poziţionări care pot fi etichetate ca trădări al interesului naţional.

Domnul ministru când a văzut cât este de umilit, nu trebuia să mai accepte să intre în sală, ci trebuia ca împreună cu europarlamentarii români de bună credinţă să găsească o formă dură de protest împotriva unor asemenea manifestări.

  Prezenţa ministrului de justiţie la Strasbourg ar fi trebuit să fie pentru mai marii Europei un prilej pentru a se informa direct de la sursă despre mersul proiectelor şi legilor justiţiei. Dar probabil unii dintre capii UE şi ai Comisiei  având capul plin de băutură, încă, nu au catadixit să stea de vorbă cu demnitarul român.

De aici putem trage concluzia, la fel ca şi în cazul primirii în Schengen, că UE nu ne vrea ca parteneri egali în drepturi, ci ca pe o ţară de mâna a cincea pe care să o „tragă de urechi” după cum vrea muşchii  ei.

 

Nici pe vremea Înaltei Porţi, trimişii români nu erau astfel umiliţi. UE va continua să ne umilească pentru simplul motiv că vrea şi că poate. Pentru că din ţară nu sunt transmise replici pe măsură, ci doar un „sărut mâna”. Dacă România ar fi fost condusă de Oameni de Stat verticali şi cu vlagă ar fi dat Parlamentului European replica pe măsură, nu are cine, suntem conduşi de eunuci, poate Dăncilă să ajungă Bărbată. Sper, oricum altceva mai bun nu am de făcut.

  Pentru a fi acceptaţi în UE a trebuit să ne distrugem băncile, industria şi agricultura, nu-i vorbă au participat şi politicienii români la acest dezastru, dar indicaţiile au venit de la Bruxelles. Acum când nu mai avem economie, nu mai avem nici demnitate. Am ajuns nişte babe pe margina şanţului UE, plângem, ne smiorcăim în timp ce mai marii Europei ne scuipă cu dispreţ. Asta este soarta celor care se târăsc, să-şi poarte lanţurile robiei cu umilinţă şi resemnare.

Plimbăreţul nostru Preşedinte şi risipa banului public

 

  Preşedintele K.W.Iohannis este de departe cel mai fericit bugetar al României. Cu un salariu foarte mare (comparativ cu al celorlalţi români), cu şofer şi maşină la scară, pază SPP, secretară, purtătoare de tăcere, că oricum nu prea are vorbe de transmis, cu locuinţă luxoasă în vila Lac 3, cu coloană de maşini care îl însoţeşte în fiecare vineri la prânz în drumul său spre iubirea vieţii lui care locuieşte la Sibiu şi apoi îl aduce luni dimineaţă la Bucureşti, este într-adevăr fericit.

Acum domnul Preşedinte este plecat  la rude în Germania, apoi o vizită  prin Tenerife, care, este drept, aparţine de regatul Spaniei chiar dacă se află  în arhipeleagul Canare din Oceanul Atlantic.

Domnul Preşedinte a plecat să se plimbe, să-şi plimbe soţia, să se destindă, să se recreeze, a muncit mult, foarte mult. Îmi amintesc ceremonia de la Cotroceni ocazionată de jurământul guvernului Dăncilă. Domnul Iohannis era ca un ficus pe post de Preşedinte al României, fără ca măcar un muşchi să-i tresară pe faţă a primit dosarele cu jurămintele de credinţă ale miniştrilor, abordând un aer de superioritate şi dispreţ faţă de miniştrii care îi înmânau documentele, le strângea mâinile cu un aer absent, cu gândul la hotelul de 5 stele din Tenerife.

  Domnul Preşedinte din 2014 şi până în ziua de astăzi a ţinut-o tot într-o vacanţă, când nu a fost plecat peste hotare în vreo staţiune de fiţe, s-a odihnit la Cotroceni. Domnul Iohannis, ca Preşedinte, a făcut cheltuielile cele mai mari de când există funcţia de Preşedinte la Cotroceni, după 1989.

Niciun preşedinte nu şi-a permis să facă atâtea deplasări la sfârşit de săptămână pentru a se întâlni cu nevasta. Între noi fie vorba, putea veni soţia la Bucureşti să doarmă cu soţul ei în Vila Lac 3, ar fi costat şi mai puţin, dar cui îi pasă de banii românilor?

  Domnul Preşedinte s-a plimbat prin străinătate, apoi a venit acasă şi s-a odihnit, de lucrat poate lucrează în mandatul viitor în folosul românilor. Acum doar ne tatonează răbdarea. Ce bine era, dacă Preşedintele  ar fi  fost obligat  de lege să facă un raport asupra activităţii sale în faţa Parlamentului! Până la urmă toţi cei care sunt plătiţi din buget trebuie să-şi justifice banii primiţi , trebuie să ne spună câte dude au produs acolo, altfel, domnul Preşedinte îşi poate face de cap în voie pe banii proştilor.

  Aceeaşi obligaţie ar trebui să o aibă şi foştii preşedinţi, pentru că şi domniile lor primesc bani şi încă mulţi pentru simplul motiv că au fost preşedinţi ai României. De ce primesc banii? Ce fac ei pentru salariile uriaşe pe care le încasează? Nu mai discut de maşină cu şofer şi pază SPP, plus secretar şi casă cu birou. Înţelegeam să primească asemenea sume de bani dacă domniile lor ar fi lucrat în continuare pentru binele României  făcând loby, în calitate de foşti şefi de stat, pe lângă liderii statelor străine. Ori ei nu fac nimic din toate astea, nu am auzit de niciunul care să fii primit vreun fost şef de stat în vizită la domnia sa ori ei să fii vizitat vreun stat străin unde să fii avut întâlniri la nivel înalt. Prin urmare, sunt bani aruncaţi pe ferestră, bani din bugetul care se screme să mai pună ceva la pensie sau să investească  în infrastructură. Şi pentru ca tabloul risipei să fie total, în Parlament se eclozează o lege prin care familia fostului rege Mihai să devină Casă Regală cu acte în regulă, mă rog un fel de ONG., iar Majestatea sa Margareta să devină şeful Casei regale cu statut de fost şef de stat şi cu salariul aferent plus Palatul Elisabeta în folosinţă proprie, concesionare pe 49 de ani, cu personalul adecvat plătit de către stat, plus alte ajutoare în total vreo 27 de milioane de euro. Pentru ce naiba dăm atâţia bani? Dacă Majestatea Sa vrea să ajute România o poate face ca persoană privată prin fundaţia Domniei sale. Slavă Domnului are de unde plăti!  Regele Mihai a fost unul dintre regii norocoşi. Ludovic al XVI-lea a fost decapitat, Nicolae al II-lea împuşcat, etc. Nu trebuie să facem din România o struţo-cămilă, o republică şi monarhie la un loc. Dacă acum este republică aşa să rămână, dacă peste un an va fi monarhie, monarhie să rămână.

  Nu-l înţeleg pe Dragnea şi întreg PSD-ul, de unde naiba a apărut dintr-o dată această iubire pentru monarhie când este ştiut faptul că social-democraţii, socialiştii în general, îl consideră pe rege ca fiind primul exploatator, atunci cum devine chestia?

  Încă o frază şi închei, am observat că televiziunile şi primarul  general al capitalei se adresează prinţesei Margareta cu Majestate, întreb, pentru a nu o pune într-o situaţie delicată pe prinţesă: este corectă această formulă de adresare?

Execuţii în numele democraţiei

  Întotdeauna mi-a plăcut  democraţia, sună pompos, dă încredere oamenilor, mai ales, este fluturată ca o mare izbândă de toţi potentaţii zilei, de toate partidele. Unele  ,partide, sunt mai democrate decât altele, cel puţin la nivel declarativ.

Comuniştii când au venit la putere, au câştigat masele cu dreptul lor de a critica şi de a se autocritica. Adică, spuneau propagandiştii comuniştii, dacă un secretar de organizaţie de bază al PCR greşea,tu,membru simplu al partidului puteai să-l critici în şedinţele de partid. Erai liber să îţi spui părerea despre un anumit lucru. Da, aşa era pe hârtie, în realitate lucruri stăteau cu totul altfel. Puteai critica, înfiera chiar un secretar de partid, un instructor sau un director de fabrică, dacă aşa îţi ordona să spui  şeful de partid ierarhic celui acuzat. Prin urmare, critica era făcută la ordin şi doar împotriva celui care trebuia mazilit. În rest aveai dreptul şi obligaţia de a îţi face autocritica.

Aşa era la comunişti, acele hidre pe care noi, într-un avânt revoluţionar, le-am îndepărtat de la putere şi l-am ucis pe liderul de atunci al comuniştilor, Nicolae Ceauşescu.

  Acum avem pluripartitism, avem democraţie adevărată, ne culcăm cu dreptul la opinie în gură ne trezim dimineaţa că am fost ascultaţi în virtutea unor legi democratice,asta era pe vremea comunismului, da şi acum pe vremea SRI-ului e la fel.

Lasă să ne asculte, nu am nimic de ascuns, dacă nu ar bate vântul şi nu ar ploua zău că aş lua acoperişul casei să se uite cine vrea în interiorul camerelor să vadă că nu am nimic secret. De aceea vin şi zic: băieţi, ascultaţi pe toată lumea, filmaţi, înregistraţi, nu vă jucaţi, faceţi-vă datoria, puneţi tehnică în baie, în latrina din fundul curţii, în dormitor, unde vreţi voi!  Faceţi domnilor filmuleţe cu activităţile domestice ale românilor ,vindeţi-le pe net, scoateţi şi voi un ban!  La procuratură nu le mai daţi, că ăia sunt ageamii, nu ştiu ce să facă cu ele. Nu aţi văzut câte "eşece" (Doamne, ce frumos vorbeşte o fostă europalamentară  din România!) au avut în instanţă procurorii DNA,  mai ales de când a plecat Coldea cu Dumbravă(încă mai este, dar nu mai are câmpul tactic în vizor, e posibil să fie el în vizorul cuiva) de la voi şi Lidia Stanciu de la ÎCCJ!!??

  Măi, să fie! M-am luat cu vorba, despre democraţie voiam să vorbesc. Până la urmă şi ascultatul este tot un drept, al lor să ne asculte,după cum al nostru este acela de a vorbi,dar atenţie ce vorbim, unde vorbim şi cu cine vorbim, fiindcă păţim ca Daniel Zamfir de la PNL. Cum ce a păţit? Nu ştiţi? Vă spun eu, a vorbit. A vorbit aşa de frumos, că PSD-ul l-a aplaudat, iar Orban (o fi român?), Ludovic, nu Victor, a fost aşa de bucuros când a auzit că l-a şi schimbat de la şefia Comisiei economice din Senat. Democratic, a supus la vot preşedinţia comisiei, Zamfir a pierdut, Câţu a câştigat, fie numele domnului Orban binecuvântat, că el a decretat aşa. I s-a luat capul lui Zamfir în mod democratic, prin vot, nu tiranic, prin hotărârea unui despot, care să-l demită samavolnic.

  Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la PSD. Pentru că doamna Ecaterina Andronescu a criticat activitatea liderului maxim al PSD, Liviu Dragnea, nu a fost nominalizată la conducerea Ministerului Învăţământului, în locul domniei sale a fost nominalizat un anume domn Valentin Popa. Notă: pe acest domn îl numeam ministru  la transporturi, acolo oricum se  construiesc  drumurile proaste (se surpă după inaugurare), ce mai conta modul cum se exprima ministrul!? La învăţământ puneam o profesoară de limba română, una care măcar să ştie să vorbească, că altceva oricum nu se face. S-a mers mai departe cu execuţia doamnei Andronescu, a fost schimbată şi din funcţia de preşedinte al comisie de învăţământ.

  Doamna Andronescu a fost unul dintre militanţii activi ai PSD. Cred că Dragnea a sărit de tot peste democraţie, asta aşa între noi.

  Bună este democraţia, ai dreptul să vorbeşti, să critici şi să aştepţi pedeapsa pentru vorbele spuse.

Îmi amintesc povestea cu vulpea şi corbul, corbul a avut caşcavalul cât timp nu a deschis gura, când a vorbit şi-a pierdut pâinea. Asta este democraţia. Bine cel puţin că mai putem vota, iată ce spunea marele scriitor şi aventurier Mark Twain despre vot: „dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”.

 Trăiască democraţia, că frumos suntem manipulaţi în numele ei!

Ispita

  Un orăşel de munte. Casele au o arhitectură specifică, mai toate sunt construite din piatră şi lemn.

Cele mai multe  sunt  aşezate pe mal,  pentru a ajunge  la bucătăria situată la demisol  trebuie să cobori 8 trepte, apoi, din bucătăria care este destul de mare, printr-un chepeng situat în partea opusă uşii trebuie să cobori alte cincisprezece scări din ciment şi intri în pivniţa-cămară unde sunt depozitate borcanele cu alimentele conservate şi vasele cu băutură. Prin exteriorul casei se urcă în  camerele de locuit.  

  Strada principală este largă cu două benzi de circulaţie pe sens şi foarte circulată.  Ministerul transporturilor împreună cu primăria locală aveau un plan pentru realizarea unei centuri ocolitoare a oraşului, de câţiva ani planul a rămas  înţepenit  în stare de proiect. Drumul Naţional în continuare trece prin mijlocul urbei.

   Cârciumile sunt amplasate foarte aproape unele de altele, fiecare birt are proprii consumatorii.

  Taverna „La cocoşul cântător” fusese iniţial o baracă din tablă neagră din fier, cu câteva mese improvizate din pari bătuţi direct în pământ peste care se înjghebaseră blaturi din scândură negeluită, peste scândură puseseră muşama subţire cu figuri care reprezentau pe Alba ca Zăpada şi cei 7 pitici prinşi în horă, toţi aveau în mână căni  pline cu băutură. Acum cârciuma era din zid cu mese şi scaune din plastic. Un televizor pus într-un colţ, deasupra barului , cu sonorul dat la maxim la care se adaugă două boxe de amplificare aşezate pe pereţii opuşi emiteau nişte zgomote asurzitoare, muzica, pentru că asta se voia a fi, era un urlet continuu cu başi care băteau în capul clienţilor.  Patroanei i-a mers bine mult timp, după revoluţie erau bani, iar „organele nu se omorau cu controlul, veneau mai mult la „ciupeală”.Muncitorii, de la serviciu în drum spre casă,  se opreau la cârciumă pentru „una” înainte de masă. De la o ţuică, se trecea la a doua, apoi la treia, spiritele se încingeau, glasurile se ridicau, vorbeau toţi, aveai impresia că te afli într-un salon plini cu surzi. Nimeni nu asculta, toţi strigau, ţipau, înjurau,  televizorul urla o manea  jelită de un băiat brunet cu o cruce de aur legată la un lanţ tot din aur pus după gât, greutatea lor îl ţinea pe bietul urlător-cântăreţ mai mult cu capul în jos, era un vacarm asurzitor. Fiecare avea dreptate, fiecare îşi apăra ideea lui, de multe ori aveau impresia  că ei chiar scot  sunete articulate, că spun ce gândesc, în fapt erau un fel de mormăieli cu bufnituri nearticulate, ceva aproape de mieunatul cotoilor noaptea pe acoperiş.

Patroana,o femeie oacheşă la vreo 45 de ani, trupeşă, cu sânii mari gata să sară din decolteul mult prea generos, îşi freca mâinile în spatele tejgheli. Toţi clienţii erau criţă, nu mai aveau bani în buzunare, atunci apelau la bunăvoinţa patroanei.

Se ridica cu greutate câte un client  de la masă, rămânea câteva clipe într-un echilibru precar legănându-se în faţă şi în spate, cu mici rotiri ale trupului în lateral, apoi  fixau locul unde se află barul şi cu un mers bălăbănit, cu trupul plecat mult în faţă, gata, gata să cadă, ajungea la destinaţie. Cu mâinile se prindea bine de  tejghea, apoi cu ochii ieşiţi din orbite privea cu poftă în decolteul patroanei Matilda :

-Ce doreşti Scarfas? Ăsta era numele cu care li se adresa patroana după ce se îmbătau.

-Mmmmvvvreemmm, omul făcea cu mâna semne  cabalistice doar de el înţelese. Cuvintele refuzau să se formeze, buzele se mişcau, ochii se holbau, nimeni nu înţelegea ce anume voia.

Patroana a încercat să aibă un minimum dialog cu clientul dus în lumea lui Bachus şi la un pas de a fi primit de braţele lui Orfeu.

-Îţi mai dau o ţuică? Patroana îl privea atentă.

Beţivul s-a uitat la ea tâmp, a dat din mână într-un gest aproximativ de aprobare.

-Plăteşte!

Clientul s-a rezemat de bar, apoi a început să se buzunărească, într-un final a ridicat din umeri arătând că nu are bani.

-Te trec pe caiet?

Ochii beţivului au avut un licăr de lumină,apoi au rămas apatici,doar direcţia în care priveau era neschimbată, imensele ţâţe ale Matildei.

-Uite ţuica, te-am trecut pe caiet, când iei banii să vii să plăteşti, vezi că ai cam mult şi iar vine scorpia de nevastă-ta peste mine.

Bărbatul a luat paharul, până la masă l-a vărsat jumătate. S-a prăbuşit pe scaun, a băut rachiul rămas în pahar, mai mult apă, nu a contat, apoi a vrut să se ridice să plece acasă. Ştia ce voia să facă, în schimb era paralizat, picioarele îi erau de plumb, nu răspundeau la comenzi.

La un semn al patroanei doi haidamaci l-au prins pe client de sub braţe şi l-au scos pe uşă afară. Rămas fără sprijin, a plecat spre casă, de fapt păşea un pas nesigur în faţă, făcea alţi doi de sprijin în spate, până la urmă distanţa de 2-300 de metri care îl despărţea de locuinţă o parcurgea într-o oră, dar fericit că a ajuns, urca treptele de-a buşilea şi bătea la uşa propriei case. Nevasta bucuroasă îi deschidea uşa, se aranjase special pentru el, îmbrăcase o rochiţă sexy, iar copiii îi trimisese de cu seară să doarmă la mama ei. Pe masa din sufragerie bunătăţile pregătite de nevastă se răciseră, lumânările aromate erau aproape arse,  nevasta, când a auzit bătăile în uşă, a deschis. Bărbatul care era sprijinit de uşă, i-a căzut în braţe, un miros greu de tutun şi băutură i-a întors femeii stomacul pe dos. A încercat să-l pună pe picioare pentru a intra în casă, era lemn, îl luase somnul, băutura îl trimisese în braţele lui Morfeu. L-a cărat cum a putut în dormitor, l-a aşezat  în curmezişul patului, femeia l-a descălţat, apoi i-a urcat şi picioarele care rămăseseră atârnate pe lângă divan.  L-a  lăsat  dormind,  a mers în sufragerie,  s-a plimbat mult timp, se gândea la cina ratată, oare a câta este? De când nu se mai trezise bărbatul ei din băutură? Abia dimineaţa reuşea să se pună pe picioare, nu răspundea la certurile femeii, la morala pe care i-o făcea; punea capul jos, îşi lua pacheţelul şi pleca la serviciu. Din prag femeia îl urmărea cu drag, spera ca seara să vină acasă treaz.

Avea nevoie de el, trebuia să vorbească cu băiatul, începuse să ia note mici la şcoală, pe ea nu o asculta  îi răspundea obraznic, era nevoie de autoritatea lui de părinte. În fundul curţii un gard era gata să pice, încercase să-l proptească cu nişte araci, dar era treabă făcută de mântuială, treabă de femeie în zona de pricepere şi de forţă a bărbatului. Vecinul chiar să oferise „să repare el pe unde mai are ea nevoie”, l-a refuzat obraznic, doar avea şi ea bărbat. S-a gândit la omul care dormea dus în patul din dormitor, chiar era bărbatul ei? De când nu se mai culcaseră împreună, erau două, trei luni, poate mai mult.

  Îl aşteptase cu mult drag, pregătise şi o masă festivă, voia să vorbească cu el să se simtă răsfăţată, îşi notase toate problemele pe care aveau să le discute, se strânseseră multe. În drumul ei de la serviciu spre casă cumpărase de la o ţărancă amărâtă o găină mare şi grasă. O pregătise la cuptor, era rumenă şi crocantă, nu mâncase din ea, doar gustase dintr-o margine de piept, era suculent cum îi plăcea lui. Dintr-un magazin specializat în băuturi alcoolice îi luase o sticlă  cu ţuică Turţ de 50 de grade şi o butelcă de Grasă de Cotnari. Nu umblase la ele, îi lăsase lui  să le „dezvirgineze” cum îi plăcea să spună. Când s-a făcut ora la care ar fi trebuit să intre pe uşă a aprins lumânările aromate, iar ea se foia îmbrăcată sexy, provocator, pe dedesupt avea lenjerie intimă toată dantelată de culoare roz, abia aştepta să-l incite cu accesoriile şi frumuseţea ei. Timpul a trecut, uşa nu s-a deschis, lumânările s-au ars, mâncarea s-a sleit, băutura a rămas intactă. Acum el dormea inconştient, înecat în băutură,  îl dorea, încă îl mai iubea, îl iubise din prima clipă în care l-a văzut. Era un tânăr pe atunci, înalt, zvelt fără vicii,toate fetele erau îndrăgostite de el. Dintre toate  o alesese pe ea, pe Florica, se întâlniseră la un bal, a fost dragoste la prima vedere, au discutat vreo lună de zile, apoi s-au căsătorit.

Era mândră Florica de bărbatul ei, nu bea, nu fuma, cum termina serviciul, venea întins acasă fără să oprească la vreo cârciumă, ignora colegii care îi strigau că îi este frică de nevastă. Şi ce dacă, nu era nevasta lui? Anii au trecut,agonisiseră multe, făcuseră doi copii şi erau fericiţi. Totul s-a năruit în ziua în care directorul uzinei unde lucra i-a anunţat că nu mai au de lucru şi vor trebui să meargă în somaj. Nu a disperat,a căutat de lucru, nu s-a speriat, a bătut la uşa multor firme de stat,toţi îşi alungau muncitorii, nimeni nu mai angaja. Un timp au trăit din salariile compensatorii,nu se dumirea cum dracu statul a preferat să le dea bani pentru ca ei să nu muncească, să stea la umbră, mai târziu când uzina lui fusese vândută la fier vechi a înţeles mârşăvia făcută,a oftat, nu avea nicio putere. A fost angajat de un patron, muncea mai mult degeaba, niciodată nu primea banii la timp, a plecat de la el. Voia să muncească iar patronul să-l plătească conform aportului adus de el. Nu, patronul îl plătea după cum voia, nu se putea împăca cu nedreptatea, acum era bine plătit, dar banii îi primea la gri, era pontat patru ore pentru care primea banii pe stat de salariu, iar restul banilor îl plătea patronul  din mână.

Nu îi convenea, era conştient că în acest fel nu va avea vechime în câmpul muncii, mai vorbea cu colegii despre aceste nedreptăţi. Pentru continuarea discuţiei intrau în cârciumă pentru „una mică”, la început aşa  a fost, apoi a crescut cantitatea, acum nu ieşea din cârciumă decât în patru labe.

Florica a oftat,a strâns tot de pe masă, din ochi  lacrimile îi curgeau şiroaie,se înodau sub barbă , stomacul i se strânsese, avea un gol, sângele năvalnic prin vene curgea,avea inima neagră de dor şi dorinţă nestinsă.

S-a culcat pe canapeaua din sufragerie, somnul refuza să vină,se gândea la situaţia ei, simţea că intrase în fundătură cu relaţia ei conjugală, căuta soluţii, nu accepta să se gândească la divorţ. Considera că despărţirea era cel mai simplu lucru, era ca o fugă de răspundere, ca o capitulare în faţa unei greutăţi fără a lupta, ca un abandon fără a analiza cu simţ de răspundere consecinţile unui asemenea gest.

Ar fi fost simplu, angaja un avocat şi căsătoria s-ar fi desfăcut din vina lui exclusivă, dar apoi ce se va întâmpla cu copiii ei? Cum vor creşte fără tată, ea se va recăsători, soţul cel nou va fi în stare să fie tată pentru nişte copii care nu sunt şi ai lui? Dacă va mai face alţi copii? Nu îi era străină nici situaţia lui Andrei, soţul ei, ce se va alege de el? Poate are şi ea vreo vină că el a ajuns alcoolic. L-a cocoloşit prea mult, trebuia să pună piciorul în prag, nu să-l lase să se distrugă.

Tot analizând a furat-o somnul, a visat că era pe un câmp cu iarbă verde înaltă până la genunchi, printre firele de iarbă  erau mii de flori de câmp de toate culorile, dar cei mai frumoşi erau macii roşii şi  şi florile albe de iasomie. Iarba era culcată acolo unde ea privea, a ridicat ochii şi a privit spre zare, doi tineri fericiţi se ţineau de mână şi păşeau spre viitor, ei încurcaseră iarba, se făcea că era ea şi Andrei al ei. S-a trezit, visul încă o stăpânea, atunci, în acel moment, a luat o hotărâre grea, nu-l va părăsi, dar îl va aduce pe calea cea bună, va lupta pentru ca Andrei al ei să redevină omul care a fost.

Până dimineaţa a rămas cu ochii în tavan. La ora cinci s-a dat jos din pat, a mers la baie şi s-a cufundat în apa caldă şi plăcută din cadă, s-a spălat îndelung,  voia să îndepărteze toate gândurile negre pe care le avea. Din baie a mers în bucătărie, a pus ibricul la foc pentru cafea, iar ea a început să pregătească micul dejun pentru el, ouă ochiuri moi cu pâine prăjită. Când totul a fost gata le-a pus pe o tavă şi a mers în dormitor:

-Scoală somnorosule, am adus micul dejun! Florica a pus tava pe o noptieră şi a început să-l gâdile pentru a-l face să se trezească.

Andrei mormăia fără a da semne de trezire, femeia a început să-l zgâlţâie mai tare, abia atunci a mormăit un:

-Mă trezesc acum.

-Acu să te scoli, uite micul dejun, mănâncă şi bea cafeluţa.

Cu greu s-a trezit, s-a uitat la mâncare cu greaţă, a luat ceaşca de cafea şi a băut-o cu înghiţituri mici, abia intra.

-De ce nu mănânci Andrei? Ţi-am făcut mâncarea care îţi place ţie cel mai mult, mănâncă băiatul meu frumos! Florica îmbrăcată într-o cămăşuţă de noapte transparentă şi scurtă lăsa la vedere corpul ei cu rotunjimi frumoase. Fără burtă, avea picioarele cu pulpe pline şi rotunde la fel şi genunchii, gleznele fine întregea tabloul unui trup superb. Părul castaniu inelat cădea în valuri mai jos de umeri, fruntea era luminoasă, două riduri paralele arătau suferinţa femeii. Avea ochii căprui, cu gene lungi şi sprâncene îngrijite, obrajii palizi din cauza oboselii şi a suferinţei provocate de o hepatită cronică, nasul în vânt arăta firea ei prietenoasă şi generoasă,  gura mică şi buze roşii precum căpşunele coapte,completau  frumuseţea feţei.

  Andrei privea pe lângă femeie, îşi dorea să scape cât mai repede din tirul ei de întrebări, nu putea răspunde, de fapt abia putea sta pe picioare, avea greaţă de tot şi de toate, capul încă îi era tulbure, aburii beţiei persistau, nu era capabil să gândească, să judece limpede. O vedea stând în faţa lui frumoasă şi provocatoare, instinctul de conservare al bărbatului din el îşi dorea să pună mâna pe făptura gingaşă care îl alinta şi-l incita în acelaşi timp, dar raţiunea, câtă mai avea, îl atenţiona că nu este pregătit, fiindcă alcoolul  încă nu l-a părăsit, a dat din mâna a lehamite, apoi a plecat spre baie,  nevasta i se părea că este prea insistentă. Ce voia de la el? Nu-l vedea că face eforturi să stea în picioare, de ce nu-l înţelegea, nu îşi dorea decât sex, sex,sex, dar ce el era maşină de satisfăcut femei? Nu se culcase cu ea, da, chiar de curând, a început să se gândească, se simţea mai ameţit, în sfârşit, nu conta când, dar o făcuse.

  Rănită, Florica a luat tava cu micul dejun şi a plecat la bucătărie, i-a pus pacheţelul pentru serviciu pe masă, apoi a început să se pregătească pentru a merge la birou. Lucra de mulţi ani ca economist într-o mare firmă  de construcţii. Nu-şi permitea să meargă la muncă două zile la rând cu acelaşi rând de haine, deşi nu erau de firmă, erau croite cu mult bun gust şi chiar aveau o tăietură îndrăzneaţă şi tinerească. La cei 36 de ani de ani era în fiecare zi ca scoasă din cutie,nu arăta niciodată ca o femeie care ar avea probleme acasă, era cu zâmbetul pe buze şi cu bună dispoziţie. Sufletul plângea, doar ea singură ştia câtă suferinţă avea, nu lăsa pe nimeni să privească dincolo de masca afişată pe faţa ei.

Seara, după ce a plecat de la birou, s-a hotărât să meargă la atelierul unde lucra ca inginer şi să-l aştepte până îl va vedea ieşind pe poartă. S-a tras într-un loc mai retras, nu voia să fie văzută şi recunoscută de ceilalţi angajaţi. Nu a aşteptat mult până când l-a văzut pe Andrei ieşind pe poartă, era împreună cu alţi colegi de serviciu, tocmai se pregăteau să se urce într-o maşină când Florica a apărut în faţa lor.

-Ce este cu tine aici? Andrei se făcuse alb la faţă, era prima dată când nevasta venea înaintea lui.

-Am plecat mai devreme de la firmă şi m-am gândit să mergem împreună acasă, uite ce zi frumoasă este deşi suntem în noiembrie, hai să profităm de clima caldă şi să ne plimbăm puţin.

-Nu pot, mă aşteaptă băieţii, merg cu ei, nu pot să-i las, ce vor zice mâine? Bărbatul nu găsea cele mai tari argumente, era între ciocan şi nicovală, e drept că îi ardea gâtul şi ar fi preferat să meargă cu colegii, iar pe nevastă să o lase acolo în mijlocul drumului, să se înveţe minte să nu mai vină după el la serviciu.

-Mergi cu mine acasă, lasă băieţii că nu te-ai însurat cu ei. Femeia era calmă, dar fermă, nu voia să facă circ în stradă.

-Mergi acasă femeie nu te mai pune curmeziş în drumul meu, nu eu te-am chemat să vii înaintea mea, tu ai riscat să vii, află că ai pierdut.

-Haideţi don inginer, vă mai aşteptăm mult? Muncitorii din maşină începuseră să dea semne de iritare, pofta de rachiu era mare. 

Florica s-a apropiat de maşină şi cu cel mai fermecător zâmbet al ei i-a anunţat că inginerul Andrei merge cu ea acasă, aşa că  îşi pot vedea de drum.

Înainte de a mai apuca Andrei să zică ceva, maşina a demarat în trombă, în urma ei a rămas un nor de fum şi de praf.

-Să mergem dragul meu, spuse Florica luându-l de braţ.

Au mers mult timp tăcuţi, femeia a încercat să lege o discuţie cu el, s-a lovit de un zid, bărbatul nu a scos nici-un cuvânt, doar pufnea nervos din când în când. Aşa au mers până în apropierea casei,atunci Andrei a mormăit:

-Trebuie să plătesc Matildei datoria, mergi acasă că te prind din urmă.

-Nu, mergem acasă, apoi eu vin şi-ţi plătesc datoria.

-Cum să faci aşa ceva, cu ce obraz mai intru eu  în cârciumă?

-Stai liniştit, de azi încolo nu mai intri în nicio cârciumă, zilele următoare te muţi cu serviciul la firma unde lucrez eu, au nevoie de un specialist, iar tu eşti cel mai bun. Ne-am înţeles?

-Da, iubita, dar acum trebuie să merg să-mi plătesc datoria, să-mi iau la revdere de la colegi şi de ce nu, să bem o ţuică de despărţire.

-Andrei, pe uşa aceea de la intrare nu ieşi decât mâine dimineaţă când pleci la serviciu, dacă pleci acum la cârciumă, vei găsi uşa încuiată la noapte când te înapoiezi. Alege, a venit momentul! Florica a făcut o piruietă prin faţa lui, uită-te la mine ori eu ori cârciuma! Eu cu un butoi în pat nu voi mai dormi. Şi acum spune-mi câţi bani ai să-i dai Matildei? Femeia era hotărâtă să rupă pisica în două.

-Nu ştiu, când merg cu banii ea face socoteala, iar eu plătesc.

-Merg eu să plătesc, până mă înapoiez ai o sticlă cu Turţ în bar, puneţi un păhărel, vin repede, nu te las să te plictiseşti. Florica s-a apropiat de el, de mult nu-l mai văzuse treaz la o oră aşa târzie a zilei, tot era frumos, deşi obrajii începuseră să se buhăiască din cauza băuturii, s-a aşezat în genunchii în faţa lui, i-aprins obrajii în mâini şi l-a sărutat cu dor pe buzele lui senzuale. Să fii cuminte, i-a spus ca unui copil mic,vin repede, am nevoie de tine! Şi-a sărutat degetul arătător apoi l-a pus pe buzele lui.

  Florica a ieşit pe uşă, înainte de a închide, a mai aruncat o privire spre soţ, stătea în fotoliu resemnat, învins, neputincios.

  Va urma!