Totalul afișărilor de pagină

joi, 23 noiembrie 2017

Orban răsuflă uşurat, moţiunea de cenzură a picat

Moţiunea de cenzură a căzut la vot, nimic spectaculos. Liberalii nu numai că ştiau că va pica moţiunea, însă nici nu îşi doreau să treacă. Voi mai vorbi despre asta. Am văzut un circ ieftin oferit de Ludovic Orban, Buşoi şi încă vreo doi. Au arătat cartonaşe roşii guvernului, ei şi? A fugit Tudose din palatul Victoria? Nici vorbă. PNL nu a făcut astăzi decât un exerciţiu anemic pentru electorat, ceva de genul: „aţi văzut? Noi ne-am dat interesul, făcurăm şi moţiunea, aduserăm şi vreo două autobuze cu demonstranţi, dar nimic, ăia de la putere nu fugiră, din contră, acum stau liniştiţi, ne-am epuizat dreptul democratic de a introduce moţiunea.”
Să fim serioşi, nici Orban, cât este el de şef PNL, nu credea că va trece moţiunea, dealtfel, cea mai mare problemă pentru liberali ar fi fost să treacă moţiunea, să cadă guvernul, iar PSD să refuze să facă un alt guvern şi să treacă în opoziţie. Abia atunci era beleaua mare pentru marele L. Orban, cu cine dracu făcea guvernul? Cu USR? Cu UDMR? Cu PMP? Cu toate la un loc, asta ar fi fost sinucidere curată.
Dar cel mai mult m-a intrigat ipocrizia lui Orban, atunci când îi cerea demisia lui Dragnea pe motiv de dosare, uitând frumuşelul lăutar că este în aceaşi oală cu Dragnea. Îmi vor sări liberali în cap spunându-mi că Orban a fost achitat în primă instanţă. Ei şi? Le amintesc că A. Năstase şi Dan Voiculescu au fost achitaţi în primă instanţă şi condamnaţi la ani grei de închisoare la recurs. Să nu se grăbească, personal nu-i doresc, oricum instanţa nu ţine cont de ceea ce spun eu.
De când PNL a fuzionat cu PDL nu am mai văzut o opoziţie făcută pe programe, una care să vină cu soluţii să spună : „băi pesediştilor sunteţi proşti, legea asta nu trebuia făcută aşa cum spuneţi voi, ci aşa cum spunem noi, hai să căutăm o soluţie împreună”. Opoziţia liberală e ceva de genul : „ nu este bine, ne opunem”. Dar cum este bine? Întreb eu şi alţii ca mine. Nu ştim, dar aşa nu este bine, ieşim în stradă ne punem poalele în cap. Huo ciuma roşie!
Dacă vă comportaţi în acest fel, domnilor liberali, nu veţi câştiga alegerile cu toată clanţa pe care o lingeţi la uşa DNA. Vezi Doamne, că Koveşi este cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă şi cea mai dreaptă, evident când anchetează pe cei de la PSD.
Orbane, Orbane, ce te faci dacă te condamnă la recurs, mai este DNA floare de crin? Sau ce ai spus în cadrul întâlnirii de la Grupul de Dialog Social, acolo unde descălecase şi zeiţa anchetatorilor, nu va mai avea valoare, nu ar fi prima dată când te suceşti.
Ce dracu, din câţi membrii are PNL-ul doar un lăutar cu probleme a putut fi ales? Drept este că nici cu Buşoi nu dădea lovitura PNL.

Somn uşor liberalilor, nu sforăiţi, posibil ca pesediştii să lucreze, nu deranjaţi, poate doarme şi Goţiu şi e păcat.

luni, 20 noiembrie 2017

Domnule Tăriceanu şi Dragnea vă rog nu daţi pomeni lui Duda şi Margaretei!

  Călin Popescu Tăriceanu împreună cu Liviu Dragnea ca reprezentanţi ai partidelor din alianţa parlamentară majoritară au ajuns la concluzia că problemele majore ale României sunt rezolvate, sindicaliştii sunt mulţumiţi, salariaţii exultă, peste tot curge lapte şi miere, iar câinii merg cu covrigi mari în coadă pe bulevardele oraşelor. În această situaţie s-au gândit ce să mai facă ei cu banii din bugetul României, autostrăzi oricum numai construim pentru că se surpă imediat după inaugurare, Iohannis cheltuie şi el cât poate de mult cu deplasările sale săptămânale la Sibiu, însă tot mai rămân bani, avem excedent bugetar, prin urmare cei doi au pus de un proiect de lege.
Prin acest proiect de lege, aflat acum în Parlament, se propune  recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. Deasemeni proiectul propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat. Palatul Elisabeta va fi în folosinţa Casei Regale pe o perioadă de 49 de ani, cu un personal de deservire de maxim 20 de persoane plătit de către stat ca şi întreţinerea Palatului.
  După moartea regelui, principesa Margareta şi soţul ei ar urma să beneficieze de Palatul Elisabeta ca locuinţă gratuită, deasemeni va avea o îndemnizaţie lunară, o maşină la dispoziţie cu şofer şi pază permanentă SPP.
  Toate aceste facilităţi pe care Tăriceanu vrea să le facă Margaretei şi lui Duda nu îşi au sensul şi nici rostul. Să privim puţin spre locul unde zace fostul rege Mihai I (fost pentru că a abdicat), acolo lucrurile se petrec mai rău ca la uşa cortului. În primul rând nu sunt date publicităţii buletine medicale despre sănătatea celui care a fost regele României, ci doar nişte comunicate ale actorului Duda.
Nicolae nu este lăsat să intre să-l vadă pe bunicul său aflat pe ultimii centimetrii de viaţă, motivele sunt puerile, adevăratele motive ţin de Constituţia din 1923 care spune clar că urmaşul lui Mihai nu poate fi altcineva decât Nicolae, el fiind primul bărbat în linie dreaptă de la Mihai. Bâlbâielile familie regelui au mers până acolo încât poliţia elveţiană a trebuit să meargă la patul suferindului să constate că acesta încă mai este în viaţă şi probabil va fi ţinut până ce actualul proiect de lege va fi aprobat de Parlament. Mama lui Nicolae, Ileana, de teama că Margareta o va scoate din testament şi-a blamat public copilul, doar pentru aş arăta supuşenia faţă de Margareta şi mai ales de Duda.
  Prin urmare, o asemenea familie cu un comportament josnic şi jalnic nu poate aduce nici un ajutor României. Avem destule instituţii care să lucreze pentru România. Vrem să fim bine văzuţi peste hotare? Trebuie să arătăm că vrem acest lucru prin comportamentul nostru demn şi hotărât, nu prin purtarea unor steaguri prăfuite cu reprezentanţi de incertă valoare.
Vrem să fim respectaţi? Să investim în sport, disciplină care a făcut de mii de ori mai mult pentru România decât ministerul de externe.
  Nu Duda ne va reda demnitatea, nu Margareta ne va reda măreţia, ci trezirea noastră din somnul letargic, conştiinţa noastră că suntem cetăţenii acestei ţări. Privind cu încredere în viitor, putem avea o Românie prosperă, fără a căra după noi balastul unei regalităţi care nu a adus cele mai bune servicii României.
Margareta să-şi administreze averile pe care Mihai le-a avut şi să nu uite un amănunt, unul mic dar foarte important: Carol de Hohenzollern când a venit în România a venit cu mâinile în buzunare, nu a adus nici moşii nici averi din Prusia, toată averea a făcut-o în România. Prin urmare, nu noi românii datorăm ceva lui Mihai şi urmaşilor lui, ci ei ne datorează nouă.
  Domnule Tăriceanu, domnule Dragnea, RETRAGEŢI ACEST PROIECT DIN PARLAMENT PÂNĂ NU ESTE PREA TÂRZIU. DACĂ PRINCIPESA MARGARETA VREA SĂ AJUTE ROMÂNIA O POATE FACE, ARE DESTUI BANI, DESTULĂ AVERE, DAR OMENIE ARE?
Dacă insistaţi cu acest proiect veţi avea mult de pierdut, într-o ţară în care se negociază pentru salariaţi o creştere minimală de salariu, dumneavoastră să aruncaţi cu bani pe ferestră va fi un dezastru pentru voi.
Faceţi referendum, modificaţi Constituţia, devenim monarhie constituţională îl punem pe Duda rege şi rezolvăm problema. Altfel de ce mama dracului să-i plătiţi slujitori şi întreţinerea Palatului Elisabeta, başca maşină cu şofer şi pază SPP permanentă, la care se adaugă îndemnizaţie de fost şef al statului principesei Margareta? Sunteţi sănătoşi la cap? Care sunt meritele pentru care ar trebui să primească toate aceste recompense, ce dude a făcut Duda pentru România, dar Margareta?
Ne vom trezi şi pe bună dreptate, că fostul preşedinte Băsescu va dori ca EBA să fie moştenitoarea lui cu aceleaşi drepturi ca şi Margareta. Cât de bun a fost Mihai cam atât a fost şi Băsescu, Dumnezeu să mă ierte, dar cam aşa este.
Tăriceanu şi Dragnea, nu vă jucaţi cu banii poporului, nu aveţi acest drept. Aveţi obligaţia de a lucra în folosul poporului, voi sunteţi reprezentanţii noştri, nu ai fostei familii regale.
  Am înţeles că l-aţi hiperbolizat şi divinizat pe Mihai, el săracul a avut doar „vina” de a fi existat fizic în acea perioadă, a fost ca apa sfinţită, nu a făcut nici rău, nici bine, doar a fost. Atât!
Opriţi-vă cu proiectul! Dacă Margareta vrea binele României să demonstreze acest lucru, deocamdată a demonstrat doar că vrea averea din România


sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Domnule Iohannis, dumneavoastră sunteţi deştept pentru că sunteţi Preşedinte şi nu invers!

   Preşedintele României acţionează în orice situaţie ca un funcţionar din afara intereselor României, sau dacă se întâmplă să vorbească pentru România o face de parcă ar fi ambasadorul vreunui stat străin acreditat la Bucureşti.
Dovezi mai mari nu putem avea în afara declaraţiilor făcute de domnia sa începând cu sfârşitul lui dec 2016 (adică după ce alianţa ALDE-PSD a câştigat alegerile parlamentare). Au fost declaraţii incendiare care puteau duce la război civil, sau în cel mai fericit caz la confruntări între manifestanţii stângii cu cei ai lui Iohannis, nu vreau să spun dreapta, considerând că PNL a avut maturitatea de a nu se amesteca în toată brambureala şefului din Dealul Cotrocenilor, deşi a făcut-o.
În fapt, după victoria din decembrie 2016 a alianţei PSD-ALDE Iohannis a declarat lui Tăriceanu că va lupta să dărâme această alianţă şi să îşi aducă la guvernare guvernul său format doar domnia sa ştie din ce partide , probabil PNL-USR-UDMR şi ALDE dacă Tăriceanu trăda.
  A apărut raportul MCV, sincer eu nu dau nici doi lei pe el, nu mă interesează ce spune acel raport pe care în mod sigur l-a scris Monica Macovei împreună cu zeiţa Themis, adică L.C. K. Mă interesează situaţia din ţară care, la drept vorbind nu este deloc roză. Preţurile cresc într-o veselie, nimeni nu ne explică de ce, nici măcar Mugur Isărescu, doar ne spune că vor creşte şi tot vor creşte. Nu ne spune nici de ce creşte indicele Robor care a adus populaţia la exasperare, după ce francul elveţian a luat-o razna în urmă cu câţiva ani, am sperat că piaţa s-a calmat, dar m-am înşelat, trăiesc în România şi aici de 28 de ani nu mai există normalitate.
  Euro creşte, preţul carburantului creşte, de ce? Pentru că guvernul a introdus acea nenorocită de acciză? Dar asta era şi anul trecut pe vremea asta şi preţurile erau mult mai mici.
Domnule Iohannis, ştiu că sunteţi un autentic liberal, până să deveniţi preşedinte aţi avut o activitate liberală, aceea de a cumpăra imobile prin fals şi uz de fals motiv pentru care instanţa civilă de judecată Braşov va declarat cumpărători de rea credinţă (împreună cu soţia), aţi mai avut o activitate liberală, aceea de a da meditaţii fără a plăti impozit statului. Sigur că pe lângă toate acestea eraţi profesor, inspector scolar, apoi primar plătit din bani publici şi nu din activităţi liberale. Aţi fost şi membru PNL aproape 2 luni, multă vechime, chiar destul de multă pentru a fi recomandat să ocupaţi funcţia de preşedinte al PNL.
  Domnule Iohannis, puteţi uita pentru 2 ani cât mai aveţi din mandat că sunteţi etnic german şi pe cale de consecinţă sluga lui Merkel şi să gândiţi ca un brav cetăţean român? Dacă puteţi, daţi mâna cu guvernul României căutaţi soluţii şi împreună găsiţi calea cea dreaptă de urmat. Aşa puteţi câştiga şi electoratul PSD-ALDE. Dumneavoastră din postura de Preşedinte nu faceţi altceva decât să faultaţi cu ochii pe arbitru şi să vă lăudaţi la proprii spectatori ce deştept sunteţi, de fapt ce trişor, ce farsor, ce impostor sunteţi. Aveţi o armată de consilieri cu rang de ministru, puneţi-i la treabă şi găsiţi soluţii împreună cu guvernul să mergeţi mai departe, sunteţi preşedintele României nu vicecancelarul Germaniei. Piedici, contre, huiduieli şi instigări pot face toţi neaveniţi, Preşedintele trebuie să fie cu mult mai sus decât babele de pe margina şanţului. Amintiţi-vă şi daţi-mi dreptate, cât de caraghios aţi fost atunci în piaţă cu geaca roşie, eraţi penibil când strigaţi că în Parlament şi guvern sunt penali, eraţi penibil pentru că legea, apoi electoratul le-a permis să ajungă acolo, aşa cum vă permisese şi dvs. deşi la data alegerilor prezidenţiale eraţi în proces de incompatibilitate. Mai amintiţi-vă, ce bufon minunat aţi fost în Parlament în iarnă, când v-aţi adresat naţiunii. Îmi era jenă când vă priveam, am închis TV-ul nu voiam să cred că Preşedintele României, un zeu pentru mine, poate fi o ţaţă sau un Doru Octavian Dumitru varianta nemţească.
  Criticaţi România pentru pachetul de legi ale justiţiei, cine dracu vă credeţi? Aveţi pregătire de specialitate? Domnule Preşedinte, dumneavoastră nu aţi câştigat oarece examen pentru a deveni primul om în stat, ci aţi fost ales de popor. Prin urmare, dumneavoastră nu aţi ajuns Preşedinte pentru că sunteţi deştept, sunteţi deştept, pentru că sunteţi Preşedinte. Vă rog ca de acum încolo să ţineţi cont de acest lucru în alocuţiunile dumneavoastră, nu de alta dar, de multe ori sunteţi ridicol prin răspunsurile pe care le daţi. Apropo, nu ar fi rău ca din când în când armata pe care o păstoriţi la Cotroceni şi care este plătită cu mulţi bani să facă un raport cu dudele pe care le-au produs.
Domnule Iohannis, ţara e săracă, populaţia o duce greu şi, spre lauda dumneavoastră, de multe ori aţi criticat guvernul pentru faptul că risipeşte banul public, încurajat de poziţiile publice ale dumneavoastră vă întreb:
-De ce naiba faceţi naveta săptămânal la Sibiu? Dacă mergeaţi ca orice om cu o singură maşină având un şofer şi un SPP-ist mai înţelegeam, dar să parcurgeţi această distanţă însoţit de un adevărat convoi de maşini, SPP-işti, asistente medicale, doctor ,salvare, etc. este mai mult decât şi-ar fi permis Ludovic al XIV-lea în plin absolutism regal. Asta se numeşte insolenţă la adresa poporului, pentru că deplasările dumneavoastră sunt plătite din bani publici şi nu din chiriile luate din casele proprietate personală pe care le aveţi şi le-aţi cumpărat din meditaţiile date elevilor şi pentru care nu aţi plătit impozite.

  Fiţi decent, fiţi un exemplu, puteţi face acest lucru, sunteţi bogat, nu vă interesează averea, doar istoria să o aveţi în faţă, faceţi lucrurile de aşa manieră încât să meritaţi să intraţi în ea. Nu vă uitaţi la istoria Germaniei, nu aveţi loc acolo, uitaţi-vă la istoria României. Dacă tot aţi ajuns Preşedintele României, dumneavoastră un etnic german, meritaţi-vă locul! Până acum, aţi fost jalnic, încă mai aveţi timp.

joi, 16 noiembrie 2017

Prizonierul V

  După ce a intrat cu căruţa în curte, Irina a deshămat caii, de când lucra la silvic vânduse bătrânul ei cal şi îşi cumpărase doi bidivi de tracţiune, mari, negri, unul avea o  stea albă în frunte, iar celălalt avea o pată albă pe crupă, după ce a dus caii în grajd, le-a pus fân în iesle, apoi a venit la Iohann care rămăsese înţepenit în mijlocul curţii.
-Ioane, pune tuciul cel mare pe crăcană şi umple-l cu apă. Fă focul şi încălzeşte bine apa, trebuie să-ţi fac baie, să scot mirosul din tine. Hai odată, ce ai înţepenit?! Irina nu înţelegea de ce Iohann nu se mişca din loc, bărbatul doar îşi rotea ochii prin toată bătătura.
Parcă ar fi cunoscut locul şi totuşi îi era străin. Dacă noaptea ar fi ieşit în curte, i s-ar fi părut toate lucrurile la locul lor, acum era ceva ciudat. Bărbatul se uita prin curte şi nu-i venea să creadă că a reuşit vicleşugul Irinei.
- Acum fac focul, m-am uitat  prin curte să mă bucur de libertate.
-Trebuie să fim atenţi, va urma o perioadă grea, sunt convinsă că te vor verifica la sânge, cel mai bine ar fi să-ţi laşi barbă şi mustaţă, să-ţi schimbe înfăţişarea. Cu ăia de la informaţii nu-i de joacă. Apucă-te de treabă! Eu îmi iau puşca şi plec în pădure, am să merg pe jos, vreau să mă gândesc. Dacă se încălzeşte apa, spală-te şi îmbracă schimburi curate! Să răspunzi la oricine strigă la poartă, detalii să nu dai, să te comporţi ca un om care tocmai a intrat în curte şi nu cunoşti nimic despre stăpâna casei. Acum te las, plec să dau o roată prin pădure, nu voi sta mult, pentru că îmi este deja dor de tine. Irina îmbrăcată în pantaloni pană strânşi pe picior, încălţată cu ghetuţe înalte, pe cap îmbrobodită cu o basma groasă din lână cu flori grena pe fond negru, îmbrăcată cu canadiana lungă de pădurar şi arma în bandulieră, a ieşit pe poartă după ce a aruncat o ultimă privire spre bărbatul drag, pe care îl lăsa pentru prima dată singur, în bătătură, ziua în amiaza mare. Norii se risipiseră, cerul senin se instalase în sufletul ei. Doar la orizont era puţin vânt de nesiguranţă, de incertitudine cu privire la viitorul lui Iohann, de acum Ion al ei. Femeia călca apăsat şi hotărât, crengile uscate trosneau sub picioare, frunzele moarte căzute din copaci foşneau jalnic la trecerea ei, natura era lipsită de viaţă, doar în suflet îi venise primăvara.
  Drumul care lega satul de pădure ocolea prin stânga nişte pâlcuri de stejari uitaţi de vreme, mergea înainte circa 200 de metri , apoi cotea brusc în dreapta mărginind cealaltă parte a limbii de pădure, de aici continua să meargă drept şi paralel cu codrul. Drumeagul trece pe lângă singura casă care se află în pustietatea câmpului şi vecinătatea codrului. Păsările cântătoare şi animalele sălbatice erau singurii vecini.
Curtea era împrejmuită pe toate părţile cu gard înalt din scândură groasă de stejar. Porţile mari şi portiţa  erau în centrul curţii, portiţa se deschidea cu un scârţâit subţire şi puternic care râcâia pe creieri, zgomotul enervant se auzea din casa poziţionată paralel cu drumul. O potecă îngustă din piatră mare aşezată cu măiestrie străbătea ograda de la poartă până la cele cinci  trepte din lemn pe care se urca până la mica uşiţă de la prispa casei. Prispa lată de 4 coţi (aproximativ 1,80 m) avea pământ pe jos, era împrejmuită cu o balustradă din lemn de brad, sculptată cu motive naţionale, înaltă de 2 coţi. Din prispă se intra în tindă, un fel de sală mică care avea în partea opusă uşii un chepeng pe unde se putea ajunge în pivniţă. De la soba care era în camera de zi şi al cărui fum era dirijat printr-un mic burlan, care străpungea zidul, ajungea în coşul mare din tindă şi folosea de Crăciun ca afumătoare. O prăjină mai lungă de doi metrii, avea la capătul de sus bătută o scândură care forma un teu cu coada. Pe scândură erau bătute mai multe cuie de care se agăţau oasele, cârnaţii tobele, slăninele şi tot ce mai afuma omul de la porc, prăina era ridicată şi băgată pe acest coş, iar fumul din soba care încălzea camera- dormitor afuma alimentele. Din tindă prin două uşi opuse se intra în camera de zi şi camera bună. Fiecare cameră avea o ferestră prevăzută cu drugi din fier groşi de un deget, pentru a împiedica hoţi să pătrundă în casă. La geamuri erau ghivece cu flori de muşcată şi de garoafe puternic parfumate. Duminica, fecioarele care mergeau la horă îşi prindeau câte o garoafă în păr pe partea stângă a capului lângă ureche, pentru ca atunci când dansau cu flăcăii să miroase garoafa şi nu gazul cu care unsese părul pentru a nu face păduchi. În anii de după război puricii şi păduchii erau peste tot mai ales în casele sărace.
  Ion a încălzit apa, s-a băgat în grajdul animalelor şi şi-a făcut baie temeinic, apoi s-a primenit cu straie curate lăsate de Irina înainte să plece. Şi-a pus pe cap o căciulă rămasă de la bărbatul ei, mort pe front,  după ce a ocolit prin toată curtea încercând să se obişnuiască ziua cu ceea ce văzuse noaptea, într-un târziu s-a aşezat pe o butură cu ochii aţintiţi la poartă.
Cum s-a afundat în pădure a auzit glasuri de bărbaţi care, după cum vorbeau , păreau că încarcă o căruţă cu lemne. A grăbit pasul spre locul de unde auzise glasurile, cum nu era „zi de pădure” era clar că sunt furi de lemne. În depărtare un „dii gloabă” a făcut-o să înţeleagă că hoţi plecaseră cu căruţa. Îi părea rău că nu înşeuase calul, acum i-ar fi prins bine. Aproape alerga, din faţă nu se mai auzea nici un zgomot, nu s-a dat bătută gonea cu poteca grămadă, doar , doar, avea să-i prindă. O lumină a fulgerat-o din dreapta, s-a oprit, apoi s-a îndreptat spre locul cu pricina. A privit peste frunzele uscate, nu i se părea nimic suspect, s-a uitat în sus, atunci a înţeles de unde a venit lumina, în acel loc fusese un stejar cu o coroană uriaşă, Irina a „citit” urmele pe ramurile copacilor vecini, plus lumina care ieri nu era. A început să dea frunzele cu piciorul la o parte, sub frunze era pământul reavăn, de aici scoseseră stejarul din rădăcină. A căutat urmele căruţei şi al cailor tot pe sub covorul de frunze aşternute de hoţi pentru a masca urmele. Odată urmele descoperite a plecat pe ele. După o oră de mers s-a oprit la poarta lui Ţafardel, un ţăran sărac cu opt copii mărunţi şi o nevastă bolnăvicioasă şi rea de gură. A privit în curte, a văzut în fundul ogrăzii ieşind cam un metru din lemn, restul era pitit după grajd. Şi-a continuat drumul, neştiind ce să facă. De iertat, nu-l putea ierta, pentru că el nu fusese singur în pădure, ar fi sărit ceilalţi în capul ei. S-ar fi putut face că nu ştie, dar nu-i convenea să o creadă sătenii proastă. S-a întors la Ţafardel, s-a uitat împrejur, a văzut că nu este nimeni pe uliţă, apoi a intrat în curte fără să mai strige. Nevasta gospodarului când a văzut pe Irina cu puşca pe umăr, a ieşit din casă urlând:
-Ce-ai făcut nenorocitule, a venit Irina să te împuşte!
Irina s-a apropiat repede de nevastă i-a pus mâna la gură, apoi i-a şoptit:
-Taci, să nu mai scoţi un sunet, altfel te împuşc pe tine scârba dracului, ce strigi aşa?! Irina înaltă, masivă şi impunătoare cu scurta verde şi puşca pe umăr, a luat-o pe nevasta lui Ţafardel de umăr şi a aruncat-o cât colo. Să taci ai auzit? Nu mă da de gol că sunt în curtea voastră. Să intrăm în casă!
Mariţa, nevasta hoţului, a luat-o înainte şi Irina cu puşca pe umăr după ea. A urcat treptele, apoi a intrat în tindă.
-Intră aici, Mariţa a deschis uşa din dreapta, un miros plăcut de busuioc şi levănţică a gâdilat  plăcut nasul Irinei, discret se simţea şi aromă de gutuie.
-Nu, lasă, zise pădurăriţa, intru aici şi a şi deschis uşa care da în camera de zi care era de fapt dormitor şi bucătărie. Un miros greu de aer stătut şi transpiraţie a izbit-o de cum a deschis uşa. A strâmbat puţin din nas, însă curajoasă a intrat în cameră. O sobă din cărămidă cu vatra mare în care ardeau nişte lemne verzi, din salcâm, cu un sfârâit specific era imediat lângă uşă  în partea dreaptă, soba murdară cu stropi de mâncare, avea plita crăpată pe care fierbea o oală pe jumătate plină cu cartofi în coajă. O droaie de copii săreau şi strigau de nu se înţelegea nimic. Cel mai mare avea în jur de 10 ani şi era îmbrăcat cu nişte pantaloni care îi veneau mai jos de genunchi, fie îi rămăseseră mici, fie îi căpătase. Următorii doi ca vârstă erau un băiat  şi o fată, gemeni, băiatul era tuns chilug şi avea o cămaşă lungă până la glezne din tort ţesut în casă, sora era blondă ca şi băiatul cu părul împletit în coade din care ieşeau firele nepieptănate de zile întregi, ceilaţi erau dezbrăcaţi în pieile goale, cel mic care s-o fi avut un an şi jumătate tocmai făcuse în mijlocul casei, iar Ţafardel se chinuia să ştergă murdăria copilului cu nişte cenuşă scoasă din vatră, dar mai înainte ştersese copilul la fund cu un cocean de porumb luat de sub sobă.
Femeia regreta că nu acceptase invitaţia gazdei de a merge în cealaltă cameră, acum era prea târziu, copiii la început speriaţi, s-au apropiat tiptil de femeia cu puşcă.
-Luaţi loc, scuzaţi deranjul, dar ştiţi cum este cu copii, a stai, că pe dumneata nu te-a blagoslovit Dumnezeu cu copii.
-Mai taci dracului femeie, să vedem întâi de ce a venit to’arăşa. S-a întâmplat ceva? Ţafardel a întors spre Irina o mutră de om ipocrit, stăpân pe el, dar stând la pândă.
-Omule, ai dat de belea! Am venit pe urmele căruţei tale, am văzut şi tufa tăiată, nu ai cum să scapi, îţi fac proces.
-Nici acu nu te potoleşti? Am înţeles că ţi-ai luat bărbat, nu a apucat să te liniştească? Nevastei lui Ţafardel, ţâfnoasă şi pusă pe harţă, nu-i mai tăcea gura, ba se înfipsese în Irina, deşi îi venea până la umăr.
Fără a sta mult pe gânduri Irina a înfipt mâna în Mariţa şi a aruncat-o din camera, până să zică bărbatul ceva, pădurăriţa trăsese zăvorul la uşa să nu mai poată intra.
-Acum să vorbim amândoi, nu are rost să mă minţi, am găsit şi locul de unde ai scos stejarul, am văzut şi unde este ascuns la tine în curte. Spune, cum facem să ne înţelegem!
Ţafardel, înalt, slab ca un ţâr, adus de spate înainte de vreme, privea tâmp spre frumoasa Irina.Îi era teamă, ştia că nu se lăsa mituită, mintea i se blocase, nu că ar fi avut multă, dar nu mai funcţiona nici ce bruma avea.
-Ţafardele, eşti în rahat până în gât, dacă îţi fac proces intri la ocnă, dar nici să te las, nu pot. Fii atent, ce îţi voi spune acuma, rămâne între noi, să nu afle javra de nevastă-ta, ei să îi spui că ţi-am făcut proces şi mai opriţi-vă dracu din făcut copii, că nu mai aveţi unde dormi. Irina dicta condiţiile ca un învingător  învinsului. Te aştept mâine seara la postul de jandarmi din sat, să vii, ai înţeles!? Va fi bine, nu te speria! Cine te întreabă îi spui că te-a chemat jandarmi să dai declaraţie pentru lemne, ai înţeles mă? Dacă nu faci aşa, ai de-a face cu mine! Irina era dură, ştia că doar aşa va face faţă în funcţia de pădurar, o meserie specifică bărbaţilor, toţi sătenii s-au mirat când au auzit că o femeie va fi pădurar, chiar şi şefii lui Ioachim Silvestru au fost surprinşi de propunerea activistului, s-au lăsat greu, dar în final au acceptat. A fost chemată la oraş 30 de zile, zi de zi,  pentru a face şedinţe de mânuirea armelor, în paralel era instruită în tainele silviculturii. După o lună a primit diploma de pădurar silvic şi permis de port armă, dar şi armă pe inventar şi cartuşele aferente. Pentru toate a semnat o mulţime de acte. Îi era teamă cel mai mult să nu piardă arma, asta ar fi însemnat să plătească cu libertatea.
L-a privit pe Ţafardel cu severitate şi hotărâre.
-Dacă nu vii, mergi la puşcărie, ai înţeles mă? I-a aruncat o ultimă privire bărbatului, a privit cu milă copiii murdari care se jucau direct pe pământul rece, a deschis uşa şi a ieşit în curte. A inspirat o gură de aer proaspăt şi-a oxigenat plămânii, apoi i-a aruncat femeii, care ascultase la uşă, vorbele ca pe o oală cu zoaie - Ai grijă să vină bărbată-tu mâine seară la post , că altfel îţi creşti dracului singură plozii. Clar?!
Mariţa a tresărit, s-a uitat cu teamă la Irina, apoi a bâiguit:
-Da,ssigur că da!
Mulţumită că rezolvase problema, a trecut pe la postul de jandarmi să vorbească cu şeful.
A intrat în curtea postului, un jandarm în termen mătura în faţa biroului.
-Şefu’ e-n birou?
-Da tovarăşa!
A intrat în clădire, a bătut la uşa biroului, când a auzit „intră” a deschis uşa care a avut un scârţâit ca un miorlăit de pisică, a salutat scurt:
-Să trăiţi şefu!
Bucuros că i se arăta respect, Băbuică, şeful de post, un zdrahon blond cu o claie de păr roşcat cu fruntea îngustă şi faţa colţuroasă, ochii mici şi saşii, acoperiţi de gene lungi şi sprâncene stufoase, şi-a frecat mâinile:
-Ia loc tovarăşa, ce vânt te aduce la noi? Glasul gros dogit de băutură şi tutun al jandarmului suna ca un urlet într-o oală spartă.
-Tovarăşu’ şef de post am prins pe Ţafardel furând lemne, de fapt am venit pe urmele căruţii până acasă la el. L-am înghesuit şi a recunoscut. Nu i-am făcut proces, mi-a fost milă de copiii lui, m-a impresionat  mizeria în care trăiesc, i-am ordonat să vină mâine seară aici la post.
-Să-i fac eu dosar? De ce îmi faci asta? Băbuică, dur şi hain era bun doar să ancheteze oamenii, îi bătea până sărea sângele, însă era aproape analfabet, ura să scrie două rânduri .
-Nu, nu vreau să-i fac rău, însă m-am gândit să-l folosim ca informator, aşa se spune, nu? Irina punea suflet,  simţea că îi ies flăcări din obraji, ar fi vrut ca Băbuică să fie de acord cu ea. Îl vom folosi amândoi să ne raporteze cine fură din sat şi din pădure. Va trebui să intraţi tare în el, apoi să-i propuneţi să fie turnător. Avem nevoie şi de astfel de oameni. Fără ei nu ne putem face bine treaba. Acum vă las, merg acasă!
-Am auzit că ai luat un cerşetor, sosit de nicăieri, acasă să te ajute la treaba ?
-Da, era împuţit şi murdar, habar nu are cine este şi de unde vine, nu ştie ce, sau cine i-a provocat amnezia. Am nevoie de un ajutor pe bătătură, sunt multe treburi de bărbat, fac şi eu ce pot, însă recunosc că unele mă depăşesc. L-am lăsat să se spele, merg să-i dau de mâncare, mâine are de tăiat o căruţă cu lemne.
-Chiar nu ştie nimic despre el, nu îşi aminteşte cine este sau de unde vine? Am să trec într-o zi pe la tine să stau de vorbă cu el, cred că nu o fi vreun spion?
-Ce mama dracului să spioneze în satul ăsta uitat de lume? Poate pe nevasta lui Ţafardel când va naşte al nouălea copil. Irina s-a apropiat de jandarm, i-a întins mâna, Băbuică i-a strâns-o bucuros, era surprins de gestul femeii. Un fior plăcut i-a trecut pe şira spinării când a simţit mâna caldă a Irinei.
A plecat de la postul de jandarmi, hotărâtă să ajungă cât mai repede acasă. Îi era dor de bărbatul rămas singur în bătătură. Seara cobora asupra pădurii în linişte şi pe furiş, în zare încă mai era oleacă de lumină când Irina a intrat în curte. A privit peste tot, părea pustie ograda, doar câinele a lătrat discret şi calul a bătut duşumeau. Amândoi au simţit întoarcerea stăpânei.
Irina a intrat în casă, din cameră Ion a simţit-o şi a deschis uşa tindei.
-Ai venit femeie? A trecut ceva vreme de când ai plecat. Mă îngrijorasem aşa cum se întâmplă de fiecare dată când pleci în control prin pădure.
Irina s-a apropiat de Ion, l-a înlănţuit cu braţele ei puternice, a strâns în braţe bărbatul iubit, buzele ei fierbinţi au prins într-un sărut pătimaş buzele lui dornice şi cărnoase.
Toată tensiunea de peste zi se descătuşase, cu blândeţe Ion a aşezat-o pe pat, a prins să-i mângâie fruntea înaltă cu pielea fină şi fără riduri, apoi a sărutat-o pe obrajii îmbujoraţi de fiorul plăcerii, Irina s-a lăsat alintată de omul ei drag pentru care era gata să facă orice sacrificiu şi viaţa şi-ar fi dat-o, dacă cineva ar fi cerut-o în schimbul vieţii lui.




miercuri, 15 noiembrie 2017

Kovesi a dat încă odată cu tifla Parlamentului

  Încă odată L.C. Koveşi a dat cu tifla Comisiei Parlamentare, deşi CCR hotărâse că Procurorul şef DNA Kovesi este obligată să se prezinte la Comisie. D-na Koveşi joacă după propria muzică, orchestrată şi dirijată de Klemm şi Iohannis. Indignarea presei este cvasigenerală, toţi cer ca ministrul de justiţie să înainteze Preşedintelui cerea de revocare din funcţia de Procuror şef DNA a L.C.K.
Domnul ministru, care este destul de cerebral nu va face o asemenea cerere din mai multe considerente. Primul şi cel mai important este faptul că Iohannis va respinge cererea lui Toader, ei şi? vor zice mulţi, ce contează, contează că Toader dă un semnal clar că această doamnă procuror şef încalcă Constituţia. Cui îi pasă de Constituţie? Această broşură care ar trebui să fie cartea de căpătâi a cetăţenilor ţării, noul testament în variantă laică, este încălcată într-o veselie de la Băsescu încoace, Iohannis fiind un bun discipol al fostului marinar-Preşedinte în ceea ce înseamnă încălcarea Constiuţiei.
  Aşadar, doamna Kovesi nu va păţi nimic, din contră, va fi şi mai puternică şi va dirija cu şi mai mult aplomb viaţa politică.


  Un alt considerent va fi alarmarea „societăţii civile” acest SRL al lui Soroş gata să sară la gâtul oricui este împotriva zeiţei din fruntea DNA.
În cazul unei cereri de revocare înaintate de Toader lui Iohannis, primul lucru pe care îl va face Iohannis va fi acela de a face legătura dintre noul dosar al lui Dragnea întocmit de DNA şi cererea de revocare. Va ieşi în presă şi va declara ceva de genul: „penalii din PSD-ALDE vor să aresteze justiţia, săriţi oameni buni, salvaţi ţara de „ciuma roşie”, ocrotiţi pe zeiţa Themis a dreptăţii în România” . Bandiţii din PSD-ALDE vor să ducă România de râpă, vor să distrugă justiţia din România”. Sigur că armata de manifestanţi, gata să sară în „ajutorul justiţiei” la ordinul lui Iohannis, vor fi pe străzile Bucureştiului scandând împotriva penalilor care măresc salariile şi pensiile în România, urmărind prin asta să distrugă economia Ţării.
  Revocarea din funcţie a lui Koveşi nu este posibilă, este legată ombilical de Preşedintele lipit de scaunul de la Cotroceni. Dacă Iohannis o revocă pe Codruţa din funcţie este posibil ca DNA să întocmească dosar penal împotriva soţilor Iohannis pentru dobândire de bunuri de folosinţă prin fals şi uz de fals, casele pierdute de Iohannis în instanţă şi unde a fost declaraţi cumpărători de rea credinţă. Destul de gravă acuzaţia care planează asupra soţilor Iohannis, aceasta îl face pe Iohannis nu numai să respingă eventuala cerere a lui Toader, dar să şi asmută strada împotriva alianţei PSD-ALDE, mai ales în condiţiile în care Dragnea este din nou în centru atenţiei prin noul (vechiul) dosar întocmit de DNA. Nu ştiu dacă Dragnea este vinovat sau nu, dar ştiu că la ora asta vulnerabilizează partidul şi acţiunile sale.
Nu spun ce ar trebui să facă Dragnea, e treaba lui şi a partidului, spun doar atât, nu puneţi în pericol programul de guvernare.
Revin la Codruţa. Parlamentul, sigur prin membrii săi, realizează cât de mult a fost ridiculizat de şefa DNA? Această femeie a reuşit să ignore atât  hotărârea CCR cât şi cererile Comisiei Parlamentare de a se prezenta la audieri. De ce a făcut-o? Pentru că poate să o facă. A riscat ceva? Nu, nu a riscat nimic, în afara unor bocete de babă pe la televiziuni ale celor din arcul guvernamental, nu se va întâmpla nimic.
  Kovesi este stăpână pe ea şi pe cătuşele ei, de unde-i vine puterea? Din frica politicienilor de dosare penale, mai ales politicienilor din alianţa de guvernare, din slăbiciunea PSD-ALDE. Se hrăneşte cu bâlbele guvernării pe temele juridice. Koveşi a manevrat dosarele penale întocmite politicienilor, le-a folosit electoral şi în remanieri guvernamentale. Cât va sta Koveşi în fruntea DNA? Cât vor dori muşchii ei. Nimeni şi nimic nu o poate atinge. Ştiţi de ce? Pentru că într-o ţară plină de corupţie şi mafioţi e greu de ştiut care este cinstit şi care corupt. Orice acţiune împotriva Codruţei va fi taxată ca o încercare de a subjuga procuratura, de a îndepărta procurorii de la posibilitatea anchetării răufăcătorilor.

  Amestecul procuraturii în politică prin întocmirea unor dosare penale unor politicieni la ordin, a distrus ideea că politicienii anchetaţi sunt cu adevărat inculpaţi pe drept.

luni, 13 noiembrie 2017

Eternul Isărescu

  Am înţeles că Mugur Isărescu este de neînlocuit, altfel în 27 de ani se găsea cineva să-i ia locul. Am înţeles că este cel mai tare, m-am obişinuit cu gândul că este matusalemic, dar, totuşi, este muritor, pentru că în final a murit şi Matusalem. Prin urmare va veni o zi când va părăsi această lume, spre bucuria românilor care vor supravieţui până atunci şi necazul celor care nu au reuşitsă-l facă nemuritor.
Va exista vreo posibilitate să fie clonat, să fie ţinut în viaţă artificial sau să se facă un transfer al creierului său unic la o altă persoană venită din acelaşi club cu matusalemicul guvernator?
Cred că prin holurile şi birourile BNR există un iz formolic sigur că nu vine de la Vasilescu şi Isărescu, este  doar aşa pentru a se obişnui salariaţii BNR cu mirosul substanţelor mumificatoare.
Oare Isărescu nu realizează că este ridicolă poziţia sa de om de neînlocuit ? Ultimul care se credea aşa a fost împuşcat în ziua de Crăciun a anului de graţie 1989. Nu trebuie să vă tresară inima domnule Isăreascu , aţi avut grijă ca împreună cu emanaţii revoluţiei (evenimente, lovitură de stat) din 1989 să scoateţi pedeapsa capitală din codul penal.
Aţi avut o grămadă de bani pe mână în 1989, mă refer la lichidităţile din BNR plus creanţele care trebuiau încasate de la debitorii externi, la valorile din bancă putem adăuga valorile economice imobilizate.
Dumneavoastră aţi gestionat atât de bine toate aceste valori încât în timpul guvernării CDR rezervele valutare ale BNR  erau undeva în jur de 600.000 de dolari, iar băncile româneşti erau devalizate într-o veselie. Putem spune că în acea perioadă România a fost aproape de a intra în incapacitate de plăţi.
Guvernatorul BNR a privit cu nonşalanţă la distrugerea băncilor comerciale cu capital românesc, aş putea spune că a creat cadrul propice pentru ca bănci precum Bancorex, Albina etc să fie devalizate, altele au fost vândute pe un preţ de nimic(BCR). Atunci întreb pe domnul Isărescu care îi sunt meritele?
Poate ne povesteşte cum a negociat programele Psal 1 şi 2 cu FMI şi Banca Mondială, nu nu a fost singur în această negociere, au fost 10, Băsescu preşedintele comisiei de negociere din partea Guvernului României, iar Isărescu membru din partea BNR. Aceste negocieri au îngropat România. Ce s-a întâmplat mai târziu cu privatizările au fost parte a contractului negociat cu FMI şi BM.
A aduce osanale unui om care face jocul unor interese străine este jignitor pentru români.
Ne trezim acum după 27 de ani că România are o datorie publică în jur de 100 de miliarde de euro, nu mai avem bănci comerciale româneşti, nu mai avem industrie, comerţ, agricultură şi cu toate acestea omagiem un om uitat de timp şi vreme în cea mai importantă funcţie economică a României. Sau poate BNR este un SRL al patronului Isărescu, având ca prim adjunct pe îmbălsămatul Vasilescu. Doar aşa se poate explica longevitatea lui în funcţia . Unii spun că ar fi mason şi chiar şef de lojă, asta nu este neapărat rău, de-a lungul istorie mulţi politicieni români au fost masoni şi au folosit acest lucru în favoarea României, putea şi el să-şi folosească influenţa pentru a nu fi distrusă economia Ţării, doar că alt interes a avut, un interes care nu a corespuns cu interesele României.
Prefăcătoria este arma forte a celui lipit de scaunul de guvernator general al BNR, spun că este ipocrit pentru că, deşi putea opri dezastrul în care a ajuns România, nu a făcut-o. Nu a vrut, nu a putut ori nu a fost lăsat să oprească dezastrul? Indiferent care ar fi fost motivul  nu-l onorează. Isărescu poate fi acuzat de orice, însă nu poate fi acuzat de lipsă de inteligenţă, de necunoaştere a meseriei sau că este străin de fenomenul politic. DomnuI Isărescu este sclipitor de inteligent îşi cunoaşte bine meseria şi este un fin politician. Dacă toate aceste calităţi le folosea în sprijinul dezvoltării României ar fi fost perfect.
Vreau să fiu corect până la capăt. Domnul Isărescu a stat tot timpul în umbră, politicienii au fost în faţă, ei au urmat ordinele date de eternul guvernator. Aşa îmi închipui, de obicei domnul Isărescu vine şi dă semnale, cresc preţurile, se devalorizează leul , etc. aşa se va întâmpla. Este Isărescu Mama Omida? Nu, el transmite mesajul cui trebuie să ştie ce are de făcut.
La fel ca mesajul lui Petre Roman, vă amintiţi ?: „ am moştenit de la comunişti un morman de fiare vechi”. Când asemenea cuvinte sunt rostite de un prim ministru,  ce putea înţelege străinătatea altceva decât că: produsele fabricate în România sunt de proastă calitate, ocoliţi comerţul cu România, industria va fi vândută la fier vechi. Aşa s-a întâmplat. Acum avem ceva industrie cu capital străin, în rest au fost şi arate locurile unde până acum 20-27 de ani marile uzine şi combinate cu capital românesc.
  Încă odată, pentru distrugerea României şi-au dat mâinile politicienii, serviciile secrete, BNR, magistraţii. A acuza doar pe unii, fără ceilalţi, am greşi. Exp. E cineva condamnat pentru distrugerea uzinelor 23 August, sau pentru Electroputere Craiova? Exemplele pot continua pentru că sunt mii de asemenea active care au fost distruse. Sau un alt exemplu, chiar nu ştiau nimic agenţii SRI despre cei care au distrus industria românească? Ştiau, dar aveau interesele lor să tacă, la fel magistraţii. Nu ştia Isărescu cum au fost devalizate rând pe rând toate băncile cu capital românesc? Ştia, sigur că ştia, dar nu putea face nimic, pentru că, totul era prins în planul distrugerii economice a României, iar el, Isărescu, făcea parte dintre cei care plănuiseră totul.
Altfel , la cât este de inteligent, ar fi găsit soluţii să oprească falimentrea băncilor.
  Drept plată, pe lângă multe venituri extrasalariale, este menţinerea în funcţia de guvernator al BNR.
Cât va costa un litru de vin din podgoria lui Isărescu, după valul ăsta de scumpiri?
Cine mai poate opri tzunami scumpirilor? Dar mai ales ce justifică aceste scumpiri. Cine dracu controlează comerţul românesc?


vineri, 10 noiembrie 2017

Explozia preţurilor

   Guvernul prin programul de guvernare a decis mărirea salariilor şi pensiilor. Nu voi insista asupra acestui subiect, este destul de mediatizat. Mă intrigă câteva lucruri, pe care doresc să vi le împărtăşesc cu speranţa ca, împreună, să găsim răspunsuri.
Guvernul a luat hotărârea să mărească salariile şi să adopte o nouă lege a salarizării. Proiectul de lege a fost dezbătut şi pe faţă şi pe spate de toată lumea, inclusiv patronate şi sindicate. În ciuda faptului că salariile au crescut la o parte, urmează să crească la altă parte de salariaţi, câţiva lideri de sindicat bat cu pumnul în masa guvernului, Coarnă reclamând faptul că poliţiştii nu primesc bani suficienţi, iar Bogdan Hosu este îngrijorat de faptul că este posibil ca în anii care vor veni , guvernele să nu mai aibă bani. Coarnă am înţeles că s-a lămurit, în cel priveşte pe Hosu, el trebuie să fie mulţumit că se măresc salariile, nu trebuie să-l bântuie grija cu ce va fi în viitor. Dacă la anul guvernul care va fi, nu va avea bani, poate ieşi cu oamenii în stradă să protesteze, până atunci să tacă mâlc.
Se vorbeşte despre revoluţia fiscală. Nu m-am aruncat orbeşte să comentez până când nu am înţeles exact  ce se doreşte. În fapt au dreptate guvernanţi, este clar că mulţi patroni nu plătesc contribuţiile salariaţilor la sănătate şi pensii.
  Nu vreau să critic patroni, să-i demonizez, departe de mine acest gând. Când un om înfiinţeză o firmă, o societate, o face cu scopul declarat de a obţine profit folosind munca salariată. Prin definiţie patronul nu este un filantrop, el se gândeşte la bunăstarea lui, nicidecum a salariatului. Dacă un patron dă unui salariat un salariu de 10.000 de roni, înseamnă că banii aduşi de salariat firmei prin munca sa va aduce un profit pe măsură.
  Se vorbeşte despre transferul contribuţiilor pentru sănătate şi pensii care erau în sarcina angajatorului în sarcina angajatului. De fapt patronul nu câştigă nici un leu din această mutare, dar nici nu pierde, este cumva degrevat de o sarcină. Guvernanţii au stabilit prin OU că suma pe care angajatorii o plăteau în contul salariaţilor să nu o mai plătească ei , patronii, iar suma de bani pe care o plăteau patronii în numele salariaţilor la sănătate şi pensii să fie trecută în brutul salariului salariaţilor, urmând ca ei, salariaţii, să-şi plătească contribuţiile. Nu văd nimic rău atâta timp cât se presupune că angajatorii oricum plăteau această sumă.
S-au imflamat sindicatele, a sărit din nou Hosu: “aoleu ne nenorocesc guvernanţii, bieţii muncitori, bieţii patroni, jos hienele din guvern, huo penalilor, trăiască corporaţiile străine şi mulţumim că aţi fost la protestele anemice organizate de mine!”
Hosule, al cui dracului eşti? Ce-ţipasă de patroni? Nu te doare sufletul de salariaţii care s-au considerat asiguraţi la pensie şi sănătate şi s-au trezit că nu le plătise angajatorii contribuţiile la sănătate şi pensii? Vreau să menţionez că sunt multe companii de stat într-o astfel de situaţie, nu este vorba numai de firmele străine, sau autohtone private.
Poate mă lăsam prostit de Hosu dacă Kaufland nu venea cu comunicatul de presă prin care asigura angajaţii proprii că le va mări brutul salarial cu 37% . Asta m-a făcut să înţeleg că măsura aplicată luată de guvern este aplicabilă dacă există  bunăvoinţă
  Apropo domnule Bogdan Hosu, unde erai în 2010 când guvernul Băsescu-Boc a disponibilizat câteva zeci de mii de salariaţi, e drept bugetari dar şi ei aveau familii şi rate la bancă, când au fost  tăiate salariile cu 25% la care mai adăugăm şi sporurile diminuate şi ele, iar procentul tăierilor salariale a fost undeva la aproape 45%, chiar şi pensionarilor cu pensii mai mari de 750 de lei le-au fost tăiaţi din pensie peste 40 de roni. Atunci de ce dracu nu protesta nimeni?  De ce nu au protestat sindicatele când au auzit că guvernul s-a împrumutat aproape 20 de miliarde de euro, nici în ziua de astăzi nu a dat niciun raport Boc în legătură cu banii împrumutaţi.
Mulţi spun că acele miliarde ar fi fost furate de Udrea, Sandu, Pinalti, Cocoş, Bica, etc. DNA ştie mai bine, plecase în toamna lui 2014 în întocmirea de dosare penale într-un ritm hei-rupist pe care l-am văzut doar când a fost construit tunelul Bumbeşti-Livezeni. Băieţii mai sus menţionaţi au fost arestaţi condamnaţi, sigur condamnarea a semănat cu o mângâiere pe cap, apoi lucrurile au început să se aşeze, să se liniştească. Peste tot s-a aşternut tăcerea.
Fraţilor, suntem nebuni? Când un guvern încearcă să facă ceva, să mişte lucrurile înţepenite de zeci de ani, noi căutăm să-i punem piedică cu tot dinadinsul? Cine câştigă din toată această nebunie stradală? Ar fii bine să privim cu luciditate şi nu cu patimă, nu trebuie să ne intereseze ce partid e la putere, ci doar dacă face treabă bună, ori nu. Sigur că şi greşesc, sigur că sunt şi bâlbe, în guvern sunt oameni cu bunele şi relele lor. Trebuie pus pe cântar ce este bun, ce a fost rău, apoi să vedem în ce parte înclină balanţa.
Faptul că nişte băieţi îi strigă lui Dragnea în ureche să putrezească în puşcărie nu ştiu dacă ajută pe cineva, nici măcar pe acela care a strigat. Nu ne putem erija în judecători, avem instanţe care trebuie să-şi spună cuvântul, apoi putem să etichetăm, până atunci ar fi bine să fim umani.
Pachetul de legi ale justiţiei contestate şi para contestate, cui îi este frică de aceste legi, mă refer la magistraţi (procurori şi judecători)?
Ultima problemă, guvernul a aplicat acciza la carburanţi începând cu septembrie 0,16 lei şi octombrie alţi 0,16 lei, total 0, 32 lei. Sigur este o taxă în plus. Am urmărit de curiozitate preţurile la carburanţi  au crescut cu aproape 2,6% mai mult  în octombrie 2017 faţă de octombrie 2016. De reţinut că şi anul trecut era o acciza de 7eurocenţi care a fost scoasă în ianuarie 2017 şi reintrodusă în septembrie-octombrie 2017. Creşterea preţurilor la carburanţi nu are nimic în comun cu supra acciza, mai sunt şi alţi factori care influenţează creşterea preţului la carburanţi.
De aici, se spune că au crescut preţurile la produsele alimentare în special.
Inexact. După reducerea TVA la 9% la produsele alimentare, preţul alimentelor chiar scăzuse mult. Acum au urcat într-un ritm nebun, oare de ce? Un ou care la Crăciunul trecut costa undeva la 0,50 lei, acum costă 0,80 lei, carnea şi produsele din carne s-au scumpit într-un mod delirant. Am înţeles că supracciza a influenţat preţul alimentelor, dar la dracu, supraacciza nu era şi anul trecut în noiembrie? Care taxă pusă de “nenorocitul ăsta de guvern”, de “ciuma roşie” a dus la explozia preţurilor? Nicio taxă nu s-a pus. Dar s-a întâmplat ceva: au crescut salariile şi pensiile, atunci oamenii de “bine” din concernele străine care operează pe piaţa de gros şi retail din scumpa noastră ţară, la indicaţiile cuiva de prin oculta străină, şi-au dat mâna şi au ridicat preţurile pentru ca în final, amărâţii care primiseră ceva la pensie şi la salar să plece cu sacoşa la fel de goală ca înainte de măriri. Cu alte cuvinte, nu mai vă bucuraţi că v-au crescut salariile că a luat-o şi euro razna.
Isărescule, Isărescule, cum ai dat tu startul la scumpiri când ai ieşit în faţă şi ai anunţat ,apocaliptic, că urmează un val de scumpiri! De unde dracu ai ştiut? Euro de ce zburdă? Chiar nu-ţi pasă de români?E retorică întrebarea, sigur că nu îţi pasă, te-a supărat Tudose când s-a luat de băncile străine, nu-i aşa? Hai zi : să mori tu, că nu este aşa!
Era bun un mercurial, dar de unde nu este, nici Dumnezeu nu dă!



joi, 9 noiembrie 2017

Binefacerile monarhiei sau daţi un leu pentru Casa Regală

  O mai veche discuţie dintre membrii Casei Regale şi premierul Cioloş tinde să devină lege prin proiectul de lege depus la Senat de către Călin Popescu Tăriceanu prin care Casa Regală a României va  deveni persoană juridică de drept privat  asimilată protocolar cu aceea de fost şef al statului.
Se bate moneda prea mult pe aşa zisa monarhie care a făcut multe pentru România şi noi trebuie să mângâiem pe cap pe toţi neaveniţi în frunte cu Duda şi Margareta.
  Carol I a venit în România adus de Brătianu, era un locotenent de husari care făcea parte dintr-o familie puternică cu rădăcini monarhice, dar care era destul de scăpătată financiar. La venirea în ţară Carol I de Hohenzollern nu a adus mari averi, doar un geamantan cu efecte personale, de altfel a călătorit incongnito pentru a nu fi prins de habsburgi. Corupţia în aceea perioadă era destul de puternică, în ciuda faptului că Al.I.Cuza luptase din răsputeri împotriva ei. Carol I a încercat să impună o anumită rigoare pentru stoparea acestui flagel, fără prea mult succes însă. În 1868  se decide construirea căii ferate Bucureşti-Roman-Vârciorova, consilier al domnitorului Carol este chiar tatăl său, Carol Anton, iar construcţia căii ferate este încredinţată consorţiului german Strousberg, afacerea ia o turnură proastă, iar umbre negre de corupţie planează chiar asupra lui Carol Anton. Nu voi insista cu această afacere care a trecut şi prin biroul cancelarului von Bismark.
  Războiul ruso-turc din 1877-1878, în care l-a început nu am fost primiţi, apoi când ruşii s-au văzut înghesuiţi au cerut ca trupele române să atace cetăţile turceşti de la sud de Dunăre, a fost o oportunitate pentru România, a devenit stat liber şi independent după aproape 450 de ani de dominaţie turcă. Este un merit al lui Carol I că a profitat de momentul istoric creat. Reforma statului pe plan intern era greoaie, deşi ţara era condusă de politicieni de marcă, Brătienii, Goleşti, Kogălniceanu, etc. Corupţia bine instalată în toate instituţiile statului se dovedea greu de învins.
  O pată neagră pe domnia lui Carol I este înăbuşirea în sânge a răscoalelor ţărăneşti, mai ales a celei din 1907. Deşi se încearcă de către diverşi istorici şi neaveniţi să minimalizeze atrocităţile comise de către armată, la ordinul guvernului liberal condus de D.A Sturdza şi conform unui plan întocmit de gen Averescu ca ministrul de război şi I.C.Brătianu ca ministru de interne având binecuvântarea regelui Carol I. Au fost împuşcaţi cca 2500 de militari conform unui raport al gen Averescu, ziarul Adevărul, a evidenţiat prin C. Mille, din acea vreme estima circa 11.000 de morţi. Au fost rase sate de pe suprafaţa pământului în urma focului de artilerie. Faptul că au murit 2500 sau 11000 nu este relevant, relevant este faptul că au murit oameni, că armata a tras asupra unor nenorociţi flămânzi şi desculţi, neajutoraţi, minţiţi şi manipulaţi. Atât liberalii cât şi Carol I şi-au pătat mâinile cu sînge.
Ferdinand I următorul rege al României a hotărât, în urma presiunilor externe, să intre în război alături de Antanta începând cu 1916. Deşi România intra în război doi ani mai târziu de la declanşarea conflictului armat, s-a dovedit că armata era slab pregătită logistic, slab înarmată şi prost instruită, motiv pentru care în toamna lui 1916 la câteva luni de la intrarea României în război, Germania ocupase două treimi din suprafaţa ţării, iar guvernul împreună cu Casa Regală se refugiase în Moldova.
  De teama ocupanţilor se hotărăşte trimiterea tezaurului ţării peste graniţă în Rusia. Primul transport s-a făcut în decembrie 1916, la acea vreme Rusia era stabilă politic şi eram aliaţi.
Al doilea transport cu tezaurul ţării a avut loc în iulie 1917, în acel moment Rusia era un stat în disoluţie cu ţarul arestat şi revoluţia bolşevică în plin progres. Pentru acest al doilea transport autorităţile române de la acea vreme trebuia să răspundă cu capul. Nu poţi trimite averea unei ţări într-o altă ţară aflată în plină anarhie revoluţionară. O greşeală care a costat mult România.
  În ce priveşte formarea României Mari, nu a fost meritul lui Ferdinand, chiar de loc, ci a conjucturii internaţionale în urma pierderii războiului de către Puterile Centrale. Fără să fiu ironic, pot spune că cel mai mare merit l-a avut regina Maria. Aceasta a ştiut să deschidă uşa care avea să-i invite la dezbaterile Conferinţei de Pace de la Paris pe Brătianu şi delegaţia română. Până la sosirea majestăţii sale la Paris delegaţia română a făcut anticamera.
Rezum: Ferdinad a băgat ţara nepregătită într-un război pe care nu l-am pierdut în final datorită conjucturii internaţionale şi a înfrângerii Puterilor Centrale de către Franţa şi Anglia sprijinite de SUA. Aici Ferdinand are notă proastă, evident alături de guvernele politice ale vremi.
A doua mare greşeală este trimiterea celui de-al doilea transport cu tezaur românesc în Rusia în vara lui 1917 în plină revoluţie bolşevică.
  Carol al II-lea fire aventurieră a revenit în România în 1930 a detronat pe fiul său şi s-a încoronat rege al României.A condus România cu mână de fier în perioada 1930-1940.  Pot evidenţia şi înăbuşirea în sânge a grevelor din feb. 1933 . După abdicarea lui în 1940 România era ciuntită, Basarabia fusese luată de URSS prin ameninţare armată, iar o parte din Transilvania fusese cedată în urma Dictatului de la Viena Ungariei. Carol cedează teritoriile fără să se opună militar. Antonescu ajunge prim ministru îl forţează pe Carol al II-lea să abdice, apoi după înăbuşirea revoltei legionare în ianuarie 1941 Antonescu se declară Conducătorul statului, regele Mihai devenind doar un rege de paie fără putere executivă. In războiul al doilea mondial Antonescu Ion, Conducătorul statului, îşi asumă întreaga întreaga răspundere apărându-l astfel pe regele Mihai de răspunderile războiului. Ca semn de mulţumire Mihai respinge cererea de comutare a pedepsei solicitată de avocatul lui Ion Antonescu în numele condamnatului la moarte Ion Antonescu, prin care a solicitat comutarea pedepsei. Regele susţine că nu ar fi primit această solicitare, că I.Antonescu din mândrie nu ar fi cerut graţierea

  O mare greşeală făcută de regele Mihai şi cei din camarila sa după 23 august 1944, a fost aceea că a întors armele împotriva Germaniei fără ca în prealabil să se fi semnat un armistiţiu cu URSS, ceea ce a dus la pierderea multor soldaţi care au fost împuşcaţi sau luaţi prizonieri de armata sovietică. Din 23 aug 1944 până în 12 septembrie 1944 când a fost semnată capitularea României, România a pierdut peste 160.000 de soldaţi, ofiţeri şi subofiţeri.
După 23 august 1944 rolul regelui este din nou de  păpuşă fără putere, drept omagiu pentru neputinţa sa Stalin îl decorează.
  Nu pot trece mai departe fără să nu evidenţiez grevele regale din perioada 1945-1946 care au dus la cooptarea în guvernul comunist a unor reprezentanţi ai partidelor istorice.
În noiembrie 1947 Mihai I participă la nunta viitoarei regine Elisabeta a II, atunci prinţesă moştenitoare, aici monarhul român a avut întâlniri cu liderii occidentali cerându-le sprijinul împotriva comuniştilor şi a sovieticilor, toţi lideri l-au consolat, dar fără să-i ofere sprijinul politic. Mihai era decis să nu se mai întoarcă în ţară, doar la insistenţele lui Winston Churchill îl determină să revină în România în data de 20 decembrie. Prin urmare regele Mihai se aştepta să fie forţat să părăsească tronul, în 30 decembrie a fost sfârşitul calvarului care începuse din martie 1945, se ştia că republica este specifică comunismului.
Aşadar nu există nici un act de eroism al regelui, doar o întâmpinare a istoriei.
  Revenirea în ţară după 1990, alergarea după averile regale, dar şi ale Casei Regale care nu este acelaşi lucru cu averea personală a regelui a lăsat multora un gust amar.
Moştenitoarea tronului Margareta nu are bază legală. Constituţia din 1923  nu permite moştenirea coroanei pe linie femeiască. Sau poate îl pune pe Duda rege, pentru că tot văd că îl aleargă pe principele Nicolae să nu se apropie de Casa Regală şi de bunicul său, Mihai I, aflat pe patul de moarte.
Familia regală să trăiască discret, dacă poate face ceva pentru România, să facă, dacă nu, să-şi vadă de treaba. Alergarea asta după cât mai mulţi bani de la stat e dizgraţioasă. Au o avere considerabilă, prea mare chiar, pentru ce dracu tot cerşesc bani de la stat?
  Prin proiectul de lege depus la Senat de Călin Popescu Tăriceanu şi în care se presupune să devină persoană juridică de drept privat Casa Regală este clar că vor avea şi bani de la buget.
Regalitatea a durat în România din 1866 până în 1947 aproximativ 80 de ani (cu perioada cât Carol I a fost domnitor). Prea multă avere strânsă într-o perioadă nu prea lungă, cât a fost de cinstit strânsă?
Regalitatea pentru România nu a fost neapărat benefică, noi o hiperbolizăm, noi îi punem merite nemeritate.
  Să ne hotărâm: România este republică sau monarhie? Trebuie să ne hotărâm, nu trebuie să fim o ţară cu o conducere tip struţo-cămilă.


miercuri, 8 noiembrie 2017

Omorâţi urşii...!

  Omul este cea mai ciudată fiinţă din univers. Unele popoare duc războaie cu alte popoare în numele a ceva, nu contează motivul, de cele mai multe ori este fals. Omoară în numele acelui motiv, omoară bătrâni, tineri, femei şi copii. Dacă neamurile celor ucişi merg asupra criminalilor, în mod indirect, de fapt merg împotriva unor persoane nevinovate, singura lor vină fiind aceea că sunt cetăţenii ai unui stat agresor, sunt consideraţi terorişti. Aici sunt două nuanţe, într-un război declarat poţi omorî pe oricine ,atâta timp cât au fost asumate victimele colaterale, când o rudă a celor ucişi omoară prin orice mijloace, cetăţeni fără apărare din ţara agresorului sunt terorişti. Eu cred că dacă nu ar fi războaie, nu ar exista nici teroriştii.
  Despre altceva vreau să scriu, despre urşi. Aud tot mai des spunându-se că urşii atacă stânele oilor, casele şi chiar coboară în cartierele mărginaşe ale oraşelor. De ce o fi făcând urşii asemenea incursiuni? Au înnebunit? Nici vorbă. Omul a înnebunit, omul se plânge de dezastrul produs de el, de om, în mod inconştient. Natura, codrul a fost frate cu românul, aşa se spunea. Ceea ce înseamnă că omul proteja pădurea, iar pădurea îl ajuta pe om.
  Omul modern, omul zilelor noastre, este un criminal îmbrăcat în haine scumpe şi cu un vocabular elevat. Sigur nu toţi oamenii, o parte dintre ei, chiar o mică parte.
   După *89, pădurile au început să fie masacrate fără discernământ, au fost tăiate la ras de parcă nu ar mai exista ziua de mâine, iar România ar urma să nu mai fie populată, prin urmare nu vor mai fi români care să moştenească acest minunat pământ. Defrişările în masă, zgomotele uriaşelor agregate care comit crimele în pădure prin tăierea copacilor au făcut ca animalele sălbatice să-şi restrângă arealul, să migreze spre zone liniştite. Unele dintre aceste animale care au rămas pe loc, nu mai au surse de hrană  şi atunci în disperare caută mâncare, datorită maşinilor şi luminilor care au fost şi sunt în pădurile restrânse ca suprafaţă, au făcut ca animalele sălbatice să se obişnuiască cu lumina şi zgomotul. Şi cum cele mai cumplite necesităţi sunt foamea şi setea, animalele pleacă în disperare după hrană. Ajung până acolo încât atacă chiar oameni, ceea ce înainte vreme nu se întâmpla. De ce atacă? Din necesitatea de a mânca, nu din vocaţie, din dorinţa de supravieţuire.
SUNT ELE, ANIMALELE, VINOVATE CĂ NIŞTE DESCREIERAŢI AU DECIMAT HABITATUL LOR NATURAL? NU!
Vinovaţi sunt oamenii care, tăind pădurile au distrus rezervele de hrană ale animalelor.
Omorâţi urşii!!!!!!!! Tot mai multe voci strigă disperate pentru că le sunt atacate gospodăriile şi le este pusă în pericol viaţa. Eu spun omorâţi pe aceea care distrug pădurile, care distrug flora acestei binecuvântate ţări şi odată cu ea şi fauna.
  Ursul atacă din nevoia de hrană, ursul nu este criminal prin excelenţă, este un animal aproape paşnic dacă nu-i violezi habitatul, devine agresiv când este încolţit şi simte că moare de foame. Atacă dintr-un instinct de conservare. Prin urmare, trebuie să căutăm soluţii de mutare a animalelor în zonele în care încă mai avem păduri, iar acolo unde au fost defrişate făcute replantări. Altfel riscăm să producem un dezechilibru ecologic cu consecinţe grave pe termen lung.
   Animalele, deşi sunt animale, sunt mai umane decât oamenii. E trist ce spun, dar adevărat. Să facem de aşa natură încât oamenii să fie cu adevărat OAMENI,iar animalele să trăiască după legea lor şi în bună pace cu omul . Pentru asta trebuie ca oamenii să devină OAMENI să fie responsabili pentru faptele lor.


luni, 6 noiembrie 2017

Prizonierul IV

  Irina a privit în ochii lui Silvestru, erau galbeni şi cu cearcăne mari, semn că avea o suferinţă hepatică, apoi cochetă, a răspuns pe un ton şăgalnic:
-Tovarăşe ...
-Sunt membru al comitetului judeţean al PCR , vă rog să vă adresaţi cu această formulă, iar tovarăşul Vasile Ghervase este instructorul trimis de Judeţeană să îndrume oamenii din satul vostru şi să ducă la îndeplinire hotărârile partidului comunist. El va fi acela care va răspunde în faţa partidului de modul în care vor fi traduse în fapte programele primite de la centru. Trebuie să lucrăm mult cu mentalitatea oamenilor, să-i facem să înţeleagă că doar prin voinţa maselor de muncitori, alături de ţărănime, vom ajunge să înfăptuim idealurile marxist-leniniste, să aducem bunăstarea în casele oamenilor săraci de la oraşe şi sate. Aşadar, nici un sacrificiu nu va fi prea mare dacă el va avea ca rezultat punerea în practică a propăşirii spre mai bine a celor ce muncesc. În lumina acestor idei te rog tovarăşa Irina, să-i acorzi toată atenţia tovarăşului instructor pentru ca împreună să daţi naştere unui copil, astfel veţi contribui la creşterea demografică a ţării, ştiţi bine că ţara vine după un război în care am pierdut foarte mulţi bărbaţi, dar şi femei. Toţi trebuie să participăm, după puterile noastre, la refacerea populaţiei ţării.
-Nu vă contrazic tovarăşe secretar, voi căuta să duc la îndeplinire toate sarcinile pe care le voi primi pe linie de partid, dar...
-Aşa tovarăşa Irina, Silvestru îşi freca mâinile de bucurie.
-Dar, cu o precizare, orice poruncă a partidului privitoare la persoana mea se va opri la poalele rochiei. Niciun ordin al PCR nu va pătrunde sub fustă decât, dacă, va exista voinţă din partea mea. În ce priveşte creşterea demografică a ţării trebuie făcută în baza unor sentimente, a dragostei şi iubirii duse în faţa altarului.
-Fără altar, căsătoriile trebuie făcute doar la primărie, popii sunt duşmanii revoluţie comuniste. Nu mă aşteptam la un asemenea răspuns, sincer, eu îl şi vedeam pe Vasile cum îţi punea poalele în cap.
-Ştiţi ce tovarăşi? Irina deja începuse să se enerveze, aveţi grijă să nu-mi pun mâinile-n şolduri şi poalele în cap că nu vă mai spălaţi cu toată apa din gârlă de ocările mele. Femeia îşi pusese mâinile în brâu, cu ochii, din care săreau scântei, îi fulgera pe cei doi trimişi ai comuniştilor.
-Ho femeie! Nu te mai zborşi aşa, că nu te-a încălecat nimeni. A fost o discuţie principială, nu a fost un ordin, partidul nu obligă pe nimeni să facă ceva împotriva conştiinţei sale, însă e bine ca programul partidului să fie însuşit de toţi oamenii de bună credinţă şi dus întocmai la îndeplinire. Se observa o anumită stângăcie în explicarea problemelor, se vedea că nu are experienţă, că este un „boboc”, nou recrutat de propaganda de partid, doar ambiţia sa şi stăpânirea unei anumite retorci făcuse să fie ales ca membru supleant în comitetul judeţean de partid. Era supravegheat îndeaproape de un tovarăş cu vechi state în PCR, fost ilegalist, acesta îl îndruma şi în acelaşi timp îi strunea avântul mult prea personal pentru a fi revoluţionar.
-De fapt ce doriţi de la mine? Dacă vreţi să fiu paznic, îmi daţi o armă şi mă voi achita de sarcină. Irina vorbea cu fermitate în glas.
-Mă gândeam ca tovarăşul Vasile să fie găzduit aici la dumneata, este mai ferit de ochii lumii. Silvestru simţea că va pierde bătălia cu muierea asta singură şi afurisită, nu voia să folosească forţa împotriva ei, centrul le interzisese să facă abuzuri până la alegerile de anul viitor.
-Nu se poate, sunt muiere singură, voi fi ruşinea satului. Nu accept aşa ceva! Vreţi voi să mă faceţi de ocară în faţa consătenilor, să se vorbească despre mine ca despre târfele de la „Crucea de piatră?” Nu-mi faceţi asta, ochii Irinei lăcrimau, cu colţul basmalei a îndepărtat picăturile care plecaseră spre bărbia rotundă. Femeia trebuia să facă tot ce era posibil pentru a îndepărta pe cei doi comunişti de casa ei. Nu voia să pună sub nici o formă în pericol viaţa lui Iohann.
-Linişteşte-te, până la urmă tovarăşul Ghervase ar trebui să stea în centrul satului, de acolo se poate mai uşor lua legătura cu sătenii. Ai dreptate, aici ar putea să se interpreteze că fuge de răspundere. Cine din sat crezi tu că ar fi cel mai indicat să-l găzduiască pe Vasile? Silvestru devenise blând, se chinuia să arate că este uman, până acum putuse foarte bine să fie confundat cu o maşină propagandistică.
-Eu în locul vostru m-aş caza în casa preotului. La gesturile de respingere ale celor doi, Irina a răspuns cu argumente. Preotul este bătrân, prima nevastă i-a murit în urmă cu zece ani, s-a recăsătorit cu acordul episcopului, se pare că acesta îi recomandase şi viitoarea preoteasă. Aceasta, femeie tânără şi frumoasă, nu rata nici o ocazie, când mergea la oraş, să nu meargă să se spovedească la „Înaltul”, doar el o făcuse preoteasă dintr-o femeie de companie. Se spune că mărturisirile ei, sub sutana preoţească, durau ore întregi, până când Înaltul episcop, uşurat şi sleit de puteri, îi acorda iertarea. Deasemeni casa preotului era frecventată seara, joia şi duminica, când preotul mergea să ţină slujba de vercernie, de câţiva profesori tineri care veneau acasă la preot şi luau ceaiul. Pe farfurioară, alături de ceaşca frumoasa plină cu ceai aromat, preoteasă punea câţiva biscuiţi spriţaţi. Discuţiile de multe ori degenerau şi spiritele tinere se încingeau, atunci se auzeau aluzii directe pe care tinerii intelectuali ai satului le făceau  preotesei. Femeia primea provocările fără se ruşineze, de multe ori  plusând la aluziile lor.
Nu spunea că ar fi nefericită în dragoste, dar lăsa să se înţeleagă că atunci când este vorba de împerechere, niciodată nu-i prea mult şi mai mult decât atât, ar fi o datorie creştinească din partea ei să stingă focul interior al unor tineri dornici şi cu sufletul tânjind după un strop de iubire. Erau singuri, necăsătoriţi şi aveau nevoie de ostoirea inimilor năvalnice.
-Astea ar fi suficiente argumente să căutaţi gazdă la sfinţia sa. Nu cred că are ceva împotrivă, mai ales că tovarăşul  instructor arată ca scos din cutie. Încă un amănunt important, lumea cleveteşte în sat, că popa ar şti de toate aventurile nevestei, dar că, preferă să tacă pentru a avea linişte în casă. O hotărâre înţeleaptă, mai ales că el se apropie de 70 de ani ca vârstă, iar ea de 40 de ani. El este un bătrân aproape gârbovit, cu o barbă albă şi lungă crescută sălbatec,
are o cameră a lui unde se roagă şi îşi petrece timpul, aici scrie îndreptări pentru bărbaţii în vârstă care se căsătoresc cu muieri mai tinere la îndemnul unor superiori holtei şi libidinoşi. Tot gurile rele clevetesc că, ar avea o gaură în tablia de brad a uşii, când era cineva în vizită la nevastă-sa el scotea nodul şi privea la toate coţăielile ei. O muiere îmi spunea zilele trecute şi sunt tentată să o cred, pentru că este nevasta cântăreţului de la biserică, că preoteasa ştie când bătrânul scoate acel nod din tablia uşii şi atunci când îl simte că priveşte se dăruieşte cu şi mai mare plăcere musafirului devenit beneficiar al farmecelor ei. Nu se supără bietul preot, se pare că asta este singura lui plăcere rămasă. În rest în casă este armonie şi pace. Cred că este locul cel mai bun ca tovarăşul Vasile să stea în gazdă. Nu garantez că asta va duce neapărat la creşterea demografică, dar la liniştea sufletească a tovarăşului instructor, va duce în mod sigur.
Cât vorbise Irina, ochii bărbaţilor începuseră să scânteieze, de pe frunţi broboane mari de sudoare   curgeau pe obrajii lor îmbujoraţi de plăcere, îi sorbeau cuvintele, deja se vedeau acolo în casa preotului împreună cu coana preoteasă.
-Mulţumim pentru îndreptări tovarăşa Irina, ne grăbim să ajungem în sat , nu am vrea să ne prindă noaptea pe drum. Peste câteva zile va veni cineva la dumneavoastră cu puşca, permisul de port armă şi actele de paznic. Veţi fi angajată şi plătită de către stat.
- Pădurea nu mai este a grofului? Irina era nedumerită, nu înţelegea cum puteau comuniştii să administreze fondul forestier al grofului ungur, ştiind că acesta îl stăpânea de sute de ani.
-Groful a fugit peste hotare, iar pământul arabil şi pădurea îi vor fi confiscate. Este criminal de război şi vânzător de ţară, a pactizat cu regimul hortist şi după 23 august 1944. Ioachim vorbea emfatic, ca unul care deţine adevărul absolut.
-A fost judecat? Femeia a întrebat cu naivitate, se făcuse mică şi neştiutoare. Îi lăsa posibilitatea lui Silvestru să se laude cu cunoştinţele lui.
- Nu, nu a fost judecat, dar deja este condamnat, a fost discutat în şedinţa biroului politic executiv al judeţenei de partid, acolo am hotărât condamnarea lui şi confiscarea averii, deja am primit răspuns de la Comitetul Central al partidului la adresa înaintată de noi cu hotărârea judeţenei de condamnare a grofului, pe hotărârea noastră şi-a pus apostila tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acesta a stabilit vinovăţia grofului ca fiind duşman al poporului. Când a pronunţat numele liderului de partid Silvestru s-a înclinat şi şi-a scos pălăria de pe cap în semn de respect pentru şeful PCR, acelaşi gest l-a făcut şi Ghervase, doar că plecăciunea lui a fost mult mai adâncă şi s-a repetat, a doua oară s-a înclinat în faţa lui Ioachim.
- Nu vă supăraţi, sunt femeie proastă trăită în aste pustietăţi, întreb şi eu aşa ca neroada, aşa este acum nu mai judecă trebunalul? Judecă activiştii de partid şi judecătorii îşi pun doar semnătura şi parafa? Irina se cocoşase în faţa lor, ca în faţa unor oameni luminaţi.
-Apăi nu te supăra femeie, dar să ştii că eşti neştiutoare, ce încredere putem avea noi în judecătorii care până mai an ne condamnau pe noi, comuniştii, la ani grei de temniţă? A venit momentul, continuă Ioachim Sivestru discursul său bombastic, ca noi, poporul, să ne luăm soarta în propriile mâini, să ne făurim singuri viitorul aşa cum ni-l dorim. Da, pe judecători de acum îi vom folosi până în momentul în care vom aduce magistraţi devotaţi idealurilor comuniste. Acum ei judecă în sală pentru că aşa cere legea, dar condamnarea o trimitem noi în plic, judecătorii doar o vor citi. Condamnările vor fi date nu în funcţie de faptele ilegale comise, ci în funcţie de nevoile revoluţiei comuniste. Pot să-ţi dau un exemplu: uite, groful tău nu a făcut nimic rău, a plecat legal din ţară odată cu frontul, nu a pactizat cu inamicul. Noi însă avem nevoie de averile boierului, unde a avut conacul boieresc vom face Primăria, curtea aia mare închisă cu zid din cărămidă şi unde se găsesc multe case, acolo vom face şcoală şi grădiniţă, pădurea o vom exploata noi poporul, pământul a fost dat ţăranilor când am făcut reforma agrară. Dacă noi nu-l declarăm criminal de război şi trădător de ţară, el ar putea să ne acţioneze în judecată, aşa îl condamnăm noi şi el va rămâne cu buza umflată. Dacă vreun judecător se va dovedi mai catolic decât papa de la Roma, în sensul că va dori să aibă loc un proces cinstit, atunci vom aresta acel judecător şi vom numi altul care în mod sigur va face cum spunem noi. Acum ai înţeles? Aşa vom construi o nouă societate, una în care muncitorii şi ţăranii vor decide soarta acestei ţări. Ei, acum te lăsăm cu bine!
Bărbaţii au salutat apoi au plecat spre sat cu GAZ-ul partidului claxonând în semn de rămas bun.
Irina abia aşteptase să-i vadă plecaţi, o îngrijorase apariţia comuniştilor, nu ştia prea multe despre ei, dar ştia un singur lucru după care se ghida în viaţă. „Nimeni nu te cheamă la poartă să îţi dea, toţi te cheamă să îţi ia”. Mergând pe acest principiu şi ascultând discursul lui Silvestru, Irina a înţeles că dincolo de vorbele pretenţioase şi promiţătoare se ascundeau ameninţări voalate. Totodată spera că dacă va reuşi să intre pe sub pielea lui Ghervase ar putea să facă rost de acte pentru Iohann, ca fiind refugiat de război. Multe gânduri frământa frumosul cap al Irinei acoperit cu un păr negru lucios şi lung împletit în două coade groase prinse în coc la spate. Cocul făcea ca basmaua din lână înflorată să se aşeze cu cochetărie pe părul bogat pieptănat cu cărare pe mijloc.
Trecuseră doi ani decând Iohann trăia în casa Irinei, războiul se terminase de mult. Iohann stătea tot în cămăruţa din tunel. Nu se plângea, era fericit că este iubit şi că el la rândul lui iubeşte. Ziua se odihnea, iar noaptea îşi ajuta iubita la treburile gospodăriei. Făcea zilnic exerciţii de dicţie, voia să îşi piardă accentul german, a fost greu, dar reuşise în cele din urmă.
-Iohann, am aflat azi, când am fost în sat, de la tovarăşul Ghervase, că alegerile de săptămâna trecută au fost câştigate de comunişti. Era fericit nevoie mare, m-a anunţat aşa în treacăt, de fapt se lăuda, că va fi mutat la comitetul orăşenesc de partid, iar aici va veni altcineva în locul lui. Spunea că regretă două lucruri: unul că nu a avut un copil cu mine şi al doilea că se desparte de focoasa preoteasă. M-am făcut că nu înţeleg ce spune. Iubitule, nu fi supărat, aşa a spus, nu puteam să te mint. Plină de dragoste femeia i-a cuprins faţa în palmele ei aspre de muncă şi la sărutat pe buze. Mă gândeam că acum ar fi momentul să ieşi la lumină, poate Ghervase te va ajuta să-ţi faci acte. Ce părere ai?
-Nu ştiu iubita, Iohann vorbea bine româneşte cu accent ardelenesc, tu îl cunoşti, dacă crezi că poate fi îmbrobodit ar trebui să încercăm.
-M-am săturat să te ţin ascuns, te vreau ca bărbat în văzul tuturor. Să ne gândim la un plan, cine spunem că eşti, de unde vi şi încotro mergi. Irina era preocupată şi gânditoare, norul de pe fruntea ei o făcea şi mai frumoasă. Dacă ai pleca mâine de dimineaţă de mult, ai da un ocol satului şi ai intra în localitate prin partea opusă faţă de locul unde ne aflăm noi. Te-ai îmbrăca cu nişte zdrenţe de haine murdare, iar tu la fel de murdar şi obosit ai căuta de lucru pe la oamenii din sat. La întrebările lor curioase vei răspunde că nu şti cine eşti şi nici de unde vi, dar nici unde mergi. Rătăceşti aşa de ceva timp muncind pe la săteni pe un blid de mâncare şi o mână de paie unde să-ţi pui capul. Vei face de aşa natură încât să ajungi la instructorul de partid. Femeia vorbea ca un adevărat agent secret care toată viaţa făcuse numai planuri tactice şi scenarii subversive.
-Şi dacă nu va dori să vorbească cu mine? Lui Iohann îi plăcea planul, dar nu era sigur de reuşita lui. Cea mai mică greşeală îl putea costa viaţa.
-Voi fi prin apropiere, ai încredere în mine că voi găsi soluţii. Acum vino să te iubesc omul meu drag, sufletul meu pereche. Tu ai adus lumina în  viaţa mea! Irina îl săruta pe faţă în timp ce mâinile îl înlănţuiseră cu putere. 
A doua zi de dimineaţă când lumina îndepărtase întunericul nopţii, pe uliţa satului apăruse de nicăieri un bărbat numai zdrenţe, murdar şi împuţit de nu se putea sta în preajma lui. A bătut în poarta unui sătean care era vecin cu locuinţa preotului.
-Ce-i omule, ce doreşti cu noaptea în cap? Abia ce am făcut ochi şi văd un cerşetor la poartă. Şi tu eşti refugiat de război? Nu vă mai săturaţi de cerşit! Omul se zborşea la drumeţul murdar care îi apăruse în poartă. Era un bărbat tânăr, părea proaspăt însurat, că prea se uita cu drag, înapoia lui, spre uşa pe care tocmai ieşise. Înalt, bine legat, tuns scurt, cu părul castaniu şi ochii mari şi negri îl privea cu dispreţ pe bărbatul murdar şi gârbovit care-i intrase în curte.
-Nu vreau să-mi dai de pomană, vreau să-ţi muncesc pentru o coajă de mămăligă şi o mână de paie pe care să le folosesc ca aşternut diseară. Muncesc orice, nu mă tem de oase rupte. Iohann era umil în vorbă şi gesturi, încerca să fie cât mai convingător. Repetase toată noaptea cu Irina, pe post de regizor, cum să îşi joace rolul perfect, a fost mult până a reuşit să dea o mimică umilă feţei. Juca cu greu rolul cerşetorului, cel mai greu îi era să suporte hainele pe care le purta şi pe care Irina le ţinuse în groapa cu pişălău din grajdul animalelor, însă era hotărât să izbândească, voia să aibă statut de cetăţean cu drepturi depline.
-Bade, fă paşi de la poarta mea, mergi la vecinul care e preot, are bani şi sunt convins că are nevoie şi de un om pe bătătură să-i taie lemne şi să-i aducă apă! Hai, cară-te! Nu am timp de tine! Bărbatul,  îmbrăcat doar în izmene şi cămaşa, a intrat în casă frecându-se cu palmele peste braţele îngheţate de frig, la poartă, cerşetorul a rămas singur în hămăitul câinelui.
Străinul a aruncat o ultimă privire disperată spre uşa care tocmai se închisese, apoi a părăsit curtea închizând portiţa cu grijă. A rămas în drum debusolat, neştiind în ce parte să o apuce. S-a aşezat pe marginea drumului gânditor şi deznădăjduit, în sinea lui aştepta ca instructorul să iasă din casă, pentru a putea să-şi rezolve problema. Avea emoţii, nu ştia cum va reacţiona activistul de partid, putea să rezolve cu brio problema lui sau putea ajunge în puşcărie. Indiferent de rezultat era hotărât să meargă până la capăt, până când va putea să stea, fără teamă că va fi descoperit, alături de femeia iubită. Ştia că Irina era prin apropiere, gata să-i sară în ajutor dacă va fi nevoie. A auzit scârţăitul portiţei  de la casa preotului, s-a ridicat repede de jos, apoi cu lacrimi în ochi, adus de spate şi cu cea mai umilă faţă pe care şi-o putea afişa a ieşit înaintea lui Ghervase:
-Să trăiţi! Caut de lucru, muncesc orice aveţi, îmi este foame, ajutaţi-mă! Iohann plângea de-adevăratelea, îşi juca soarta, voia să-l impresioneze pe instructor.
-Cum te cheamă omule? Ghervase îşi luase o atitudine de om important, îl privea pe Iohann din înălţimea funcţiei sale comuniste. Uitase că numai cu doi ani în urmă lucrase la CFR ca muncitor necalificat, de fapt fusese hamal în Gara de Nord a Bucureştiului. Odată în timpul unei razii a ajutat un comunist să se ascundă de poliţie. Mai târziu când comunistul ajunsese mare prin Comitetul Central al PCR şi-a amintit de el. Aveau nevoie de cadre pentru a duce muncă de lămurire cu ţăranii, atunci s-a gândit la hamalul care îl scăpase de poliţie. L-a căutat şi când la găsit,  i-a propus să intre în rândul comuniştilor. Ghervase, un lipovean cu sânge evreiesc, a simţit oportunitatea, deşi lucra ca hamal, era dezgheţat la minte, înţelesese din frânturile de discuţii prinse de la cei care treceau zilnic prin gară că în curând comuniştii vor prelua puterea cu ajutorul ruşilor, când a auzit propunerea nu a ezitat şi a răspuns cu un da hotărât ca la armată. Fusese trimis într-o şcoală de instructori de partid (propagandişti ai PCR) timp de trei luni, apoi fusese repartizat aici. Acum, privind în urmă se simţea un fel de Dumnezeu printre sătenii ăştia murdari şi inculţi, el era tovarăşul trimis de judeţ special să-i instruiască şi să-i lumineze pe ţăranii amărâţi şi îndărătnici. Acum se pricopsise cu un idiot. Ştia că este de datoria lui să rezolve problema strinului venit de nicăieri. A repetat întrebarea, văzând că cerşetorul tace: cum te cheamă?
-Nu ştiu!
-Cum mă să nu şti cum te cheamă? Parcă nu ai fi aşa nerod! Nu am auzit până acum ca un om să nu aibă un nume. Bă, tu mă prosteşti pe mine? Cu mâinile la spate şi şapca pusă şmechereşte pe-o sprânceană Ghervase se legăna când pe călcâie când pe vârfuri, se uita dispreţuitor la zdrenţărosul murdar, îi părea rău că se oprise din drum. Ce poţi să-mi spui despre tine?
  
-Nu mare lucru, când mi-am revenit nu ştiam cine sunt şi nici de unde sunt, eram într-o pădure, nu ştiu ce a provocat pierderea memoriei, aveam o durere teribilă de cap. De atunci rătăcesc din sat în sat muncind şi dormind pe unde apuc.
-Nu a încercat nimeni să te ajute?
-Nu, am fost arestat de jandarmi, bătut, reţinut peste noapte, însă nimeni nu s-a gândit să mă ajute să am o identitate. Iohann arăta ca un om disperat, ochii îi lăcrimau continuu.
-Bine omule, dar ce pot face eu pentru tine? Ghervase se înmuiase, ar fi vrut să-l ajute, nu ştia cum, era hotărât să aducă la cunoştiinţa organelor în drept cazul cerşetorului fără nume.
În jurul lor se strâseseră sătenii ca la urs.
-Vrea cineva să ia la el acasă pe acest om, să-i dea de lucru şi să-l hrănească? Instructorul de partid privea mulţimea din înălţimea funcţiei sale, se simţea puternic când se uita la oamenii sărăcăcios îmbrăcaţi.
Sătenii priveau pe sub sprâncene la cerşetorul cocoşat, murdar şi duhnind de departe a mizerie de animale. Unul câte unul oamenii părăseau cercul din jurul instructorului şi al cerşetorului.
-Nu vrea nimeni să-l ia? Ghervase rotea ochii cercetând cu privirea locuitorii rămaşi să caşte gura, nimeni nu dădea semne că ar vrea să-l angajeze pe străin.
-Îl iau eu, s-a auzit un glas de femeie din mulţime.
Surprins, activistul PCR s-a întors spre locul de unde s-a auzit vocea, nu mică i-a fost mirarea când a văzut-o pe Irina cu biciul în mână.
-Tovarăşa pădurar îl vreţi pe cerşetor, sau nu am înţeles eu bine? Ghervase era uimit să vadă o femeie singură dorind un străin în curte.
-Da tovarăşe instructor, tocmai am adus două căruţe cu lemne şi nu are cine să le taie. Sper ca după o masă bogată să se pună pe picioare şi să facă treabă, altfel îl dau pe poartă afară, cu mine nu se jocă. Irina vorbea fără să-l privească pe Iohann. Era dură şi fermă, de un an de când era pădurar femeia câştigase respectul sătenilor.
- Ce zici mă? Te angajezi? Ghervase arăta ca un guvernator într-o piaţă de sclavi...
-Da, vreau să muncesc! Pentru o clipă ochii lui Iohann au clipit veseli, a privit rătăcit spre oamenii din jurul lui, se făcea că nu înţelege cine l-a angajat.
-Ce te uiţi mă ca un bezmetic, mergi  la căruţă, uite-o colo  şi urcă-te în codirlă! Hai că avem treabă! Irina vorbea aspru cu Iohann, nu voia să dea nici cel mai mic semn că s-ar cunoaşte.
-Stai puţin Irina, o femeie dolofană între două vârste s-a apropiat de ea, am şi eu nevoie de o căruţă cu lemne, i-am spus lui Mototolul ista al meu să vină la tine să voroviţi, mi-a zis să vorobesc eu dacă am curaj, că el se teme de tine. Nu mă lăsa Irină, că şi eu oi face oarece pentru tine. Ştiu că odată te-am supărat, am gura asta slobodă şi pusă-n pantă, da nu-s muiere rea, mă iartă şi tu, că nu voi mai zice nimic.
-Să  vină să vedem dacă aveţi dreptul şi vom rezolva cumva. Acum lasă-mă să plec că mai am şi beleaua iasta cu mine.