Totalul afișărilor de pagină

joi, 22 iunie 2017

Accidentul XIV. Ultimul capitol



Începuse să se desprimăvăreze. Pe pământ, din loc în loc, mai erau petice de zăpadă ca niște nori răzleți pe  cerul senin. Mirosea a reavăn și a flori de câmp. Se simțea nașterea unui nou ciclu al vieții. Soarele devenise îndrăzneț, începuse să încălzească, oamenii aruncaseră mănușile și hainele groase, priveau la astrul zilei cu recunoștință, datorită lui totul renăștea. Păsărelele aveau un ciripit vesel, în staule iezii și miei săreau și se jucau, se bucurau de venirea pe lume și de zilele calde. Pomii, unii înfloriți, alții doar îmbobociți erau pregătiți pentru o nouă viață. Natura însăși avea  haină de sărbătoare multicoloră.
Matei vorbea la telefon în biroul lui, veștile erau dintre cele mai bune, Iulia era gata să se căsătorească cu el.
-Sunt fericit, cred că într-o lună de zile putem face nunta, nu vreau ceva deosebit, voi chema salariații și câteva rude care mi-au mai rămas. Te iubesc Iulia, mulțumesc! Cât timp a vorbit, fiind cu spatele la ușă, nu a observat că   era întredeschisă, iar prin deschizătura ei două capete de femei ascultau convorbirea lui telefonică.
În cabinetul secretarei erau Maria și Ani, amândouă voiau să intre la patron. Prima cu probleme de serviciu, iar cealaltă să-i ducă corespondența. Au deschis ușa, dar când au auzit discuția s-au tras ușor înapoi, dar nu înainte ca Matei să închidă telefonul. Maria cu ochii în lacrimi a aruncat o privire fugară spre secretară și a fugit din birou.
De când se căsătorise Alexandra și apoi plecase  din firmă , relația ei cu Matei devenise mult mai apropiată. În sufletul femeii își făcuse culcuș un gând îndrăzneț, căsătoria cu patronul. Începuse să se îmbrace mult mai atentă, slăbise câteva kilograme în urma unor diete drastice, se oprise doar  când surplusul de piele, în urma slăbirii, începuse să se încrețească.  De atunci Maria era  atentă la ce mănâncă, fără să mai țină diete.
Într-o dimineață ,când a venit să o ia pe Alisia la școală, au stat  mult de vorbă.
-Maria, de ce nu te măriți? Ești încă tânără și frumoasă, câștigi bine, fata este mare, nu văd de ce nu ai face pasul?
-Încă nu a venit Făt-Frumos călare pe un cal alb.-Maria glumea, deși era tare curioasă încotro bate Matei, din această cauză inima ei era cât un purice.
-Nu mai sunt cai în ziua de azi.-Matei intrase în jocul ei.
-Poate fi și merțan.-Spuse Maria râzând, deși în inima ei își spunea: ”Matei sunt a ta, spune-mi doar un cuvânt și te urmez până la capătul lumii”.
-Da ai dreptate, dacă nu este un singur cal, poate fi o herghelie, doar în alb să fie vopsită.
-Alisia,-bărbatul s-a adresat fetei care terminase să se îmbrace și se apropiase de ei-câți ani ai? Bărbatul știa precis câți ani are, el îi făcuse cadou la majorat un CEC substanțial să-l aibă pentru cheltuielile de zi cu zi.
-Am împlinit 18 ani, peste câteva luni dau bac-ul.-Fetița era fericită, mai ales că auzise o parte din discuțiile dintre Matei și mama sa, iar ea era o înfocată susținătoare a căsătoriei  mamei sale cu protectorul ei.
-Să te pregătești să-ți faci dosarul pentru școala de șoferi. Vreau să-ți iei carnetul, iar după bac să ai propria ta mașină.
-Nu îi promite nimic, nu am forță să îi cumpăr mașină. -Maria nu ar fi vrut ca Alisia să devină independentă, își dădea seama că fata odată având carnet și mașină, nu va mai putea fi stăpânită ca până atunci.
-Eu îi cumpăr mașina, dacă va lua note mari la bac, pentru a putea intra la o facultate bună.
Discuțiile cu Matei deveniseră calde, se apropiaseră mult, e drept că nu îi vorbiseră despre simțămintele lui pentru ea, dar ea considera acest lucru ca fiind minor, îl iubea ea destul de mult. Lui Dode, care între timp începuse să găsească motive pentru a o vizita, îi dăduse cu flit după căsătoria Alexandrei, considera că ar putea fi un obstacol în realizarea ultimului ei vis, căsătoria cu patronul.
Convorbirea de la telefon dintre Matei și Iulia, o făcuse să-și piardă judecata rece și clară, nu mai era sigură pe ea. A intrat în birou și-a luat geanta și a ieșit pe ușă, a întors capul spre colege și le-a telegrafiat:
-Sunt la bancă!
Ajunsă în parcare a pornit mașina și a plecat, nici ea nu știa unde va merge, voia doar să fie cât mai departe de firmă și de Matei. Conducea mașina fără să fie atentă la drum, în cap îi răsuna vocea patronului :”sunt fericit că într-o lună de zile facem nunta”, totul îi suna ca un ecou, ”...nuntă”, ”...nuunntăă” cuvintele veneau ca atunci când lovești un taler din alamă, iar sunetul se repetă mult timp până se pierde ușor undeva în neant. Drumul era liber prin Bucureștiul veșnic aglomerat, piciorul apăsa accelerația, gândul ei era, acolo, în birou, îl asculta pe Matei când spunea:„facem nunta...”. Neatentă a intrat într-o intersecție când se schimbau culorile, din lateral un alt șofer grăbit a furat startul, mașinile s-au ciocnit. Au sosit ambulanțele, ambii șoferi au fost răniți, mai rău Maria, era inconștientă.
Zbârnâitul telefonului l-a făcut să tresară, a sunat într-un fel anume, parcă prevestea ceva rău. La celălat capăt al firului nevăzut Alisia, cu lacrimi în ochi, îl anunța că mama ei a făcut un accident de circulație și se află la urgență.
-Anunță-l și pe tatăl tău, trebuie să fie lângă ea în această situație grea.
-Da, dar vino și tu, abia atunci mă voi liniști.
-Vin imediat, stai liniștită!
Ajuns la spital a parcat, apoi a sunat-o pe fată. Aceasta i-a răspuns că îl așteaptă la poartă . Într-adevăr Alisia era acolo, plângând, a sărit brațele lui.
-Mama este inconștientă, doctorii sunt rezervați în pronostic, lovitura a fost puternică. Uite este acolo după perdelele verzi, nu ne lasă să o vedem. Îți voi arăta eu doctorul care se ocupă de ea. A venit și Dode, a plecat să cumpere niște pijamale, l-am trimis eu, nu am adus nimic de acasă.
-A, uite ăsta e doctorul! Alisia l-a strâns de braț și cu mâna cealaltă i-a arătat medicul care venea spre ei. Era un bărbat de 40-45 de ani, înalt, brunet-țigănos cu o față colțuroasă, suplu, cu părul negru sârmos și plin de cârlionți care se vedeau de sub boneta de protecție.
-Bună ziua domnul doctor!-Îi spuse Matei în timp ce mâna dreaptă  strecura în buzunarul doctorului o hârtie de 100 de lei.
-Stați puțin, nu trebuie!-Doctorul protestă moale față de gestul patronului, dar în același timp cu mâna a pipăit buzunarul din exterior să fie convins că banii au rămas. Cum avea experiență, dintr-o simplă atingere a înțeles cât primise.
-Da, despre cine e vorba?
-Vrem relații despre Maria Zamfir, femeia accidentată.
-A, situația ei este delicată, să vedem ce putem face. Ne vom strădui, dar știți cum este, nu avem tot ce ne trebuie. Luna trecută mi s-a terminat abonamentul la o revistă medicală din Franța, nu am avut bani să-mi-l  reînnoiesc . A fost o mare rușine pentru mine când m-au contactat de la redacția revistei. Au crezut că am uitat.
Matei a înțeles unde bate doctorul. Mai avea pregătiți 500 de lei, tocmai pentru că le cunoștea metehnele. A scos banii din buzunar și i-a pus în buzunarul medicului. Acesta a pipăit prin exterior și a înțeles că este o sumă frumușică. Fața lui s-a luminat de parcă soarele ar fi strălucit doar pentru el, gura afișa un zâmbet larg, dintr-o dată a devenit jovial și profesionist.
-Stați liniștiți, este pe mâini bune, îi facem radiografii, ne vom ocupa în mod deosebit de domnia sa. Vă țin la curent.
După plecarea doctorului fata era nelămurită
-Matei, ce repede s-a schimbat doctorul după ce i-ai mai dat bani! Cât i-ai dat?
-Dă-i încolo, sunt doar bani, Maria să fie bine!
-Am sosit! Salut patroane! Uite Alisia, am cumpărat tot ce mi-ai spus. Totul este pus în aceste două sacoșe.
-Nu am uitat nimic, am dat telefon la firmă, le-am spus că azi nu mă întorc la serviciu și nu știu nici mâine dacă voi merge. Până nu văd că Maria este bine, nu plec de aici.
Două ore mai târziu medicul a venit la Matei și l-a informat despre starea în care se găsea pacienta. Medicul în expunere se pierdea în amănunte în care predominau termenii tehnici. Patronul a înțeles că lucrurile nu erau grave, doar că doctorul încerca să justifice primirea banilor prin extensia unor termeni care mai mult încărcau diagnosticul cu proză medicală, decât să-i lumineze pe ei cu adevărat despre starea Mariei.
-Domnule doctor, care este situația reală a pacientei în acest moment. Vă mulțumesc pentru lecția de medicină ținută, dar vă rog, pentru noi profanii, cum se simte, cât de grav este?
-Peste câteva zile cred că îi vom da drumul acasă, ne vom ocupa special de domnia sa. O zi bună!
-Înțeleg din ce a spus medicul că lucrurile nu ar fi grave, probabil ceva rupt. Eu acum plec, am treabă la atelier. Dode, ia fata și duceți-vă să mâncați, apoi reveniți aici, după amiază Alisia să mergi să înveți, nu ai ce face în spital, rămâne tatăl tău, așa am înțeles.
-Fii liniștit! Mă ocup eu de fată și de Maria. Te sun, doar dacă este absolută nevoie.
Matei a dat mâna cu Zamfir, apoi a pupat-o pe fată.
-Aveți grijă de voi.
De la spital a plecat direct la birou. Când a intrat în cabinetul secretarei l-a văzut pe Nik, noul inginer venit în locul Alexandrei, cum se săruta cu Ani. A tușit discret și fără să-i privească a intrat în biroul său, apoi a apăsat pe sonerie. Secretara a băgat capul pe ușă.
-Spune-i amorezului să vină la mine!
Nik Câmpeanu a intrat în birou, puțin jenat, dar stăpân pe el.
-Ai terminat programul pe ziua de azi?-Matei încerca să fie sobru, deși râdea sufletul în el știind că secretara și-a găsit un iubit. Ținea mult la femeia docilă și atentă care era Ani Greavu, secretara lui. I-ar fi plăcut să o vadă căsătorită cu Nik, un băiat care promite, poate nu așa bătăios ca Alexandra, dar bun organizator și cu știință de meserie.
-Nu, nu l-am terminat, am trasat sarcinile apoi i-am lăsat liniștiți să lucreze, nu vreau să stau tot timpul pe capul lor, nu vreau să-i stresez. Eu le-am dat programul și timpul în care să-l execute, mă caută dacă au probleme. Merg la ei când sunt chemat sau atunci când recepționez lucrarea. Mă supăr când nu sunt gata cu lucrările la timp.
Apropo, Răfăilă mă bate la cap să-l las să se înscrie la fără frecvență sau la seral, să-și facă liceul. Ce facem?
-Dacă vrea, nu ne opunem, îi dăm tot ce-i trebuie. Îl ajutăm, este un diamant încă neșlefuit copilul ăsta, tâmp când a venit aici, a devenit un mare meseriaș. Are idei sclipitoare, folosește-te de el! Alexandra știa cum să-l facă să dea tot ce are mai bun. Ai grijă de oameni,  am auzit că sunt câțiva care consumă alcool la serviciu, nu este bine, avem mașini periculoase care îi pot distruge pe viață. Trebuie să fie foarte atenți.
A mers în fiecare zi la Maria la spital, de fiecare dată l-a găsit lângă patul ei, așezat pe un scaun, pe Dode, gata în orice moment să o ajute pe fosta lui soție. Când a intrat Matei ,Zamfir a vrut să iasă din salon, patronul l-a oprit cu un gest discret.
Maria vorbea greu, avea dureri mari pe lână rana de la maxilar mai avea piciorul stâng și mâna dreaptă în ghips.
-Are dureri,îi administrează  calmante, sper ca în câteva zile să se amelioreze. Am să rămân lângă ea, cât mă vor lăsa să stau. Pe fața lui Dode se citea fericirea fiindcă este lângă femeia pe care încă o iubea, dar și compasiunea pentru durerile ei.
Când Matei intra în rezervă, ochii femeii aveau un licăr de fericire, încă îl iubea, deși știa că se va căsători cu altă femeie. Încă mai spera într-o defecțiune a relației patronului cu Iulia.
După cinci zile de spitalizare Maria a fost externată, avea o mână și un picior în ghips. Pentru a fi transportată acasă s-a apelat la salvare, iar din fața blocului și până la ușa apartamentului a purtat-o Dode pe brațe. O dată ajunsă acasă și-a dat seama că nu se va putea descurca fără ajutorul unui bărbat.
Dode, după ce a așezat-o pe un fotoliu și i-a pus un scaun sub piciorul ghipsat, s-a tras spre ușă, în așteptarea  unui verdict din partea iubitei lui. Mâinile îi tremurau, le ținea la spate să nu fie observată emoția, doar ochii în care sclipeau două lacrimi îl puteau trăda.
-Dode, îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine în aceste zile. Nu vreau să te mai rețin, poate ai treburile tale, iar eu te încurc.
-Nu mă încurci de loc, mi-a făcut plăcere să te ajut, mă durea sufletul când aveai dureri, aș fi vrut să iau asupra mea suferința ta. –Lacrimile curgeau în voie, nu le mai putea stăpâni. Erau multe, erau fluvii strânse în toți anii lui de chin, acum puteau relua drumul început cu peste 20 de ani în urmă. Își dorea să trăiască alături de soția și fiica sa, să o căsătorească și să-și crească nepoții. Avea nevoie de un cuvânt din partea Mariei, cuvânt care încă nu venise.
-Maria, nu te vei putea descurca singură!
-Ba da!-Maria brava, simțea că bărbatul aștepta un singur cuvânt din partea ei și-i rămânea sclav, rob pe viață pentru a putea să-i plătească iubirea ei risipită și anii de neajunsuri financiare, mare parte cauzate de el.
-Aș putea să rămân să te ajut, mi-am luat concediul de odihnă, deși eram programat în vară, când aveam  bilet să plec în Grecia.
-Renunță la concediu, mergi la serviciu, nu vreau ca din cauza mea să pierzi un bilet de vacanță și cine știe ce alte implicații mai avea acest sejur în Elada?-Obrajii Mariei deveniseră doi bujori, apăruse gelozia.
-Nu avea nici un fel de implicații, era pentru mine și Alisia. Nici ei nu-i spusesem nimic, voiam să fie o surpriză dacă lua la facultate.-Se citea sinceritatea pe fața luminoasă a lui Dode. Din interiorul lui se vedea cum izvora bunătatea, ochii lui altădată duri, acum erau blânzi și umezi ca ai unui ied. Mi-am luat concediul, special, să fiu alături de tine în aceste clipe grele. Dacă mă respingi-vorbi în continuare Dode cu ochii plini de lacrimi-voi pleca cu inima grea, însă cu conștiința împăcată că am făcut tot ce am putut să te ajut.
Pe măsură ce bărbatul vorbea inima Mariei se înmuia, dragostea pentru el, dispărută pentru o clipă, a reapărut cu și mai mare intensitate.
-Vino în brațele mele omul meu iubit! Rămâi lângă noi să formăm o familie așa cum pentru puțin timp am fost. Astăzi dacă vrei, mergi și rezolvă-ți toate problemele pe care le ai, apoi mută-te aici cu noi. Sunt sigură că fata se va bucura mult.
Dode a îngenunchiat în fața femei, apoi i-a sărutat mâna și și-a cerut scuze pentru toate greșelile și suferința îndurată de soție și fiică. Plângând, bărbatul prosternat la picioarele ei continua să-și ceară iertare și să-i  sărute mâinile și picioarele.
-Doctorul a zis că peste 40 de zile îmi scoate ghipsul. Foarte mult timp îmi va fi greu.
-Am să îți fac masaj, să îți citesc ce vrei tu, vom juca șah, deși știu că ai să mă bați.
-Nu cred, nu am mai jucat demult. Bine, mergi și rezolvă-ți problemele, te aștept!
Marți, adică a patra zi de când Maria era acasă, Matei a sunat la ușa soților Zamfir. Patronul nu mai venise de câteva zile în acest apartament, de când Dode se mutase alături de  fosta  soție el o ducea și aducea pe Alisia de la școală. În mână cu un buchet de flori de primăvară și cu un zâmbet larg pe față, Barbu i-a comunicat că a mutat data nunții lui până ce îi va fi scos ei ghipsul.
A fost o bucurie anunțul făcut de Matei, până la urmă se căsătorește cu una străină de firmă, așa cum își dorise ea când era în rivalitate cu Alexandra.
Sfârșit de primăvară, cald, un vânt ușor adia ca o mângâiere pe obrajii  încinși de căldură. Se strânseseră mulți în fața primăriei, erau salariații lui, toți puși la patru ace împreună cu iubitele, soțiile sau singuri, după statutul fiecăruia. Venise și Alexandra cu soțul ei,  Ani cu Nik ,inginerul, Dode cu Maria, aceasta încă se mai sprijinea discret într-un baston elegant cu cap de fildeș. Alisia era lângă Iulia, ca primă domnișoară de onoare. Căldura îi toropea, florile începuseră să pălească, mulți erau asudați, dar pe fața tuturor se simțea fericirea, mai ales că după ceremonie se anunțase o masă mare fără dar.
Înaintea lor mai era o cununie programată și nu sosiseră nuntașii, iar ofițerul stării civile ținea la ordine. Mai erau trei minute din timpul acordat de funcționar celor absenți să poată veni. Dacă nu veneau în aceste minute de prelungire intra Matei.
Timpul trecea greu, se târa aproape, mai era un minut, Matei cu ai lui se pregăteau să urce scările, când în fața primăriei au oprit câteva mașini. Dintr-o mașină a coborât o frumoasă femeie cu părul bogat ca paiul de grâu copt,prins într-o coadă dată peste umăr, ochii verzi ca smaraldul, sprâncene frumos arcuite și îngrijit pensate. Cum a pus piciorul jos din mașină, privirea s-a oprit asupra bărbatului care indubitabil era ginerele din cealaltă nuntă. A tresărit, l-a privit lung și cu dragoste, apoi împreună cu ginerele, un bărbat impozant cu părul grizonat, ochi vioi și cu o anume distincție în mers, s-a oprit în fața celor doi miri.
-Felicitări Matei!
Bărbatul a tresărit, a privit atent femeia cu buchetul de flori, nu mică i-a fost surpriza când a recunoscut în ea pe Iulia, marea lui iubire neîmplinită. A privit-o cu drag și respect, fără iubire, iubirea era pentru cealaltă Iulia.
-Iulia, dă-mi voie să-ți prezint pe Iulia, viitoarea mea soție. Iulia a pălit când a auzit numele viitoarei soții a lui Matei.
-Matei, el este viitorul meu soț, Patrik. Îți doresc multă sănătate și fericire!
-La fel și vouă, acum grăbiți-vă să ne vină și nouă rândul la ofițer! Matei a rămas cu ochii la Iulia și Patrik, patronul ei cu avion, cum urcă treptele spre fericire, abia aștepta să facă aceiași pași.









duminică, 18 iunie 2017

Câștigă Grindeanu sau Dragnea? Pierde poporul

      Schimbi antrenorul când singur și-a făcut echipa și singur și-a făcut programul. Dar ce te faci când președintele clubului numește antrenorul, numește echipa și dă sfaturi antrenorului pentru modul în care să conducă meciul? Dacă echipa retrogradează, doar antrenorul este vinovat?
Lăsând astea la o parte, cine câștigă și cine pierde, Grindeanu sau Dragnea? Nici unul : poporul, el este singurul care pierde. La vot s-a votat programul PSD, promisiunile atractive ale PSD, nu s-a votat Dragnea, nici ceilalți huhurezi a-i social-democraților, ăștia au fost niște nume pe niște liste electorale, votanții au pus ștampila pe cei trei trandafiri. Acești trandafiri aparțin PSD, iar dacă acolo scria în loc de Dragnea, mătură cu coadă, aia era votată, pentru că cei trei trandafiri promiseseră măriri de salarii, de pensii, locuri de muncă, spitale, etc.
Să lăsăm prostiile cu Dragnea, el a fost exponentul, omul care a învățat pe de rost tot programul, dar nu a fost făcut de el, ci sub conducerea lui.
     Examenul de politician al lui Dragnea și Grindeanu este în curs de desfășurare. Îl vor pica amândoi. Grindeanu pentru că nu a fost un soldat credincios partidului, dacă Consiliul Executiv Național înseamnă partid, iar Dragnea pentru că nu a găsit soluții de dialog și a dat voie să se escaladeze un conflict ,din care partidul în mod sigur va avea de pierdut. Nu este posibil să existe un război intern și să nu fii capabil ca președinte să-l amortizezi. În clipa în care un lider scapă hățurile din mână mai are o singură soluție-demisia. Nu există că Dragnea a făcut și a dres, pentru tot ce a făcut este deputat, președinte al Camerei Deputaților, dar ca lider al PSD a pierdut și trebuie să plece. Nu-mi pasă că este Grindeanu de vină, că a venit Ponta să-l ajute, Dragnea a avut o alianță alături și nu a găsit pârghii. Trebuia să se asigure că premierul va demisiona în clipa în care va anunța asta pe post. Nu a fost bun diplomat, nu a fost ferm. Nu a știut să gestioneze o criză, sau, și mai rău, a lăsat această criză să curgă pentru a astupă celelalte conflicte și anchete în desfășurare. Cea mai importantă fiind, ancheta desfășurării alegerilor prezidențiale din 2009 aflată în desfășurare la Comisia parlamentară și unde Laura Codruța Kovesi tocmai refuzase să se prezinte, iar CCR îi transmisese că va fi sancționată dacă nu dă curs invitației celor de la comisia de anchetă. Nici despre Ghiță nu se mai vorbește, nici despre via lui Ghiță, nici de K4.
    Iohannis merge în fiecare sâmbătă acasă cu alaiul după el, mai ceva decât o nuntă de rromi bogați cu mașini bengoase. Pe nimeni nu mai interesează nimic, doar atât, câștigă Grindeanu, sau Dragnea. Cine dracu sunt ăștia? Pierde poporul, asta trebuie înțeles. Au creat coșmaruri, leul s-a depreciat, mărirea punctului de pensie în iulie ar fi pusă în pericol spunea un post TV, deși nu văd de ce, din moment ce ordonanța de urgență pentru mărirea punctului de pensie la 1000 de lei este dată din martie; mai spunea același post TV că  este în pericol recalcularea pensiilor în funcție de condițiile speciale de muncă. Astea sunt aberații, ce legătură au cu o criză guvernamentală. De fapt miniștrii chiar demisionari ar trebui să fie la muncă până vor putea să-și predea posturile.
    Avem pretenția la alianțele politice, la pacea pe glob, la noi un partid nu poate gestiona o situație conflictuală din cauza orgoliilor nemăsurate ale unor lideri politici imberbi.
Cu 6 luni în urmă Grindeanu era un Făt Frumos scos din pălărie de Dragnea, moșit de el, nășit de el, partidul a fost chemat doar ca nuntaș. Acum dintr-o dată, Grindeanu este cel mai mare dușman al PSD. Oare? Așa să fie?. Demisia este un act unilateral, nu poate fi impusă. Dacă Grindeanu își înainta demisia pe motiv că a fost un premier slab, era mort politic. Partidul nu i-a retras sprijinul politic pentru că nu i-a mai plăcut ochii lui Grindeanu, ci pentru că a fost un manager prost. El nu a acceptat așa ceva, de ce? Probabil pentru că una spunea el miniștrilor să facă, alta spunea Dragnea, iar miniștrii executau ordinele lui Dragnea.
Dragnea să treacă de urgență să înceapă negocierile de detensionare a conflictului și să lase programul de guvernare să curgă.
    SPER CĂ NU S-A CĂUTAT UN MOTIV  PENTRU  A NU SE APLICA  PROGRAMUL DE GUVERNARE  PRIN ACEST CONFLICT.
Cum se numește primul ministru? Cum se numește liderul PSD? Nu mă interesează numele lor, mă interesează ce face partidul în ansamblul său. Că pierde Dragnea, sau Grindeanu? Nu este treaba mea, sunt doar niște nume vremelnicești. Pierde poporul, asta este important. Și prin tot ce fac ei acum, dincolo de deliciul presei, este moarte curată pentru PSD, asta mă doare pentru că, bun ,rău, este singurul partid social-democrat de pe scena politică.
    Dragnea dovedește că ești un mare lider și un mare negociator, stinge conflictul, cădeți la pace. Grindeanu la propunerea PSD și desemnat de Klaus Iohannis a devenit candidat de premier, apoi      Parlamentul a validat programul și echipa guvernamentală condusă de Sorin Grindeanu, prin urmare doar Parlamentul îl poate demite.  Sau o negociere între partid și Grindeanu. Pentru asta e nevoie de negociatori și nu de despoți incontrolabili.
Ca un amănunt picant, 16 miniștrii care sunt și parlamentari, vor vota moțiunea prin care se spune că sunt proști. Interesant!


vineri, 16 iunie 2017

Accidentul XIII



    Matei se plimba cu mâinile la spate prin imensul lui cabinet , se oprea de fiecare dată când ajungea în dreptul dulapului din nuc intarsiat, ultimul prototip al al firmei sale, încă nu se săturase să-l privească,  de fiecare dată găsea ceva nou de admirat. Începuse să curgă comenzile pentru noul bar-bibliotecă, ăsta era un lucru bun, partea proastă era, că negociase un anumit preț cu beneficiarii, iar între timp, lemnului îi crescuse din nou prețul. A deschis ușa și a ordonat secretarei să aducă la raport pe ingineră și șefa de la contabilitate.
S-a așezat pe fotoliul de lângă măsuța de cafea, a încercat să-și găsească o poziție comodă și să se gândească în altă parte, să se elibereze de gândurile rele care-l stăpâneau. De câteva zile nu-și găsea locul, doar Alisia, dimineața când o ducea la școală și la reîntoarcerea acasă, reușea să-i smulgă un zâmbet, în restul zilei ploua în sufletul lui, iar inima îi era înnourată. Nicio rază de soare nu pătrundea acolo unde întunericul pusese stăpânire, nimic nu părea să lumineze sufletul întunecat al patronului. Femeile din jurul lui se îmbrăcau elegant, de multe ori provocator, dar el era un munte de granit din care nu reușea să scoată nimeni o scânteie.
   Gândul i-a zburat la mare când, dimineața devreme, era în balcon și se felicita că reușise să să-și înfrâneze pornirile firești, ale oricărui bărbat când înnoptează alături de o femeie frumoasă.
Ușa balconului s-a deschis, iar în cadrul ei s-a oprit Iulia, frumoasă în apariția ei matinală cu părul nearanjat, ochii puțin obosiți, dar vioaie și plină de viață.
-”Bună dimineața!
-Bună dimineața! Cum ai dormit? Matei încerca să pară destins, deși era foarte obosit.
-Nu am dormit decât foarte puțin, așa pe apucate. A fost o noapte de plumb, mă apăsa pe piept greutatea ei, simțeam că-mi explodează sânii, aș fi vrut să fii fost undeva departe de tine. Te-am dorit cu toată ființa mea, voiam să sorb dragostea ta prin toți porii mei. De ce m-ai ignorat? Știu că nu ai dormit, am simțit cum te frământai  în patul tău. Am vrut să vin peste tine, mi-a fost teamă că mă vei respinge. -Iulia s-a apropiat de Matei  și s-a uitat în ochii lui. -Nu mă placi, așa este?-Era dezamăgită și nervoasă pe ea.
-Ba da, te plac mult, mai mult decât aș fi vrut să plac o femeie pe care o văd pentru prima dată.-Mi-a fost greu și mie, nu am închis ochii , am vrut să nu mă ating de tine, amândoi eram vulnerabili și am fi putut regreta gestul. Pe când acum limpezi la cap, putem lua ce hotărâre vrem. -Matei se uita în ochii femeii cu drag, îi plăcea privirea ei sinceră, directă fără ascunzișuri. A prins-o de subsuori și a ridicat-o puțin, apoi i-a prins buzele într-un sărut înfocat, mâinile tremurânde îi pipăiau trupul, ea la cuprins cu brațele pe după gât și s-a abandonat la pieptul lui....”
-Bună dimineața șefu, m-ați chemat?-Maria era elegantă și cu un aer distins.
Matei a tresărit, a aruncat ochii spre ușă, vederea femeii i-a adus un zâmbet abia perceptibil în colțul buzelor sale senzuale, îi zâmbea femeii abia intrate în birou sau celei din gândul său?
-Da, te-am chemat -spuse el într-un târziu-spune secretarei să facă trei cafele, apoi ia loc!
-Așteptăm să vină și inginera.
Pe fața Mariei a trecut un nor când a auzit de ingineră, erau rivale pe față, nu se ciondăneau, le era teamă de Matei, altfel s-ar fi păruit.
Povestea merită să o aflăm. Într-una din zile Maria a plecat spre  atelierul de mobilă pentru a discuta cu unul dintre muncitori, avea nevoie să repare un dulap de haine. În drumul spre hală trebuia să treacă pe lângă mai multe stive cu cherestea , când a trecut pe lângă ultima a auzit discuții și hohote de râs care păreau să fie ale Alexandrei. Curioasă, a ocolit pe după stivă să vadă cu cine râde inginera, care de fel era destul de mohorâtă în viața de zi cu zi, nu mică i-a fost mirarea când l-a văzut pe Dode, fostul ei soț, întreținâdu-se destul de amical cu Alexandra. Îi povestea ceva ținând-o de mână, iar ea râdea în hohote, un râs molipsitor aproape isteric. Maria a încercat să se retragă, prea târziu, a fost observată de ingineră, aceasta printre hohotele de râs i-a aruncat mănușa:
”-Vino dragă și ascultă ce poante bune spune soțul tău!
-Fostul soț, -a corectat-o, apoi mergând mai departe, a aruncat peste umăr-poți să-l păstrezi, e liber!„ Maria și-a continuat drumul, dar în inimă i se înfipsese un cuțit. Nu înțelegea dacă era gelozie sau era revolta proprietarului unui obiect pe care el îl aruncase, căci  îl credea nefolositor și dintr-o dată altcineva l-a găsit și îl consideră de bună calitate. De atunci  seară de seară Dode făcea câte o raită prin gândurile ei. Tresărea când se gândea la el, nu-și recunoștea că se reaprinsese o scânteie care arsese mocnit multă vreme. Își alunga gândurile care zburau spre fostul soț, dar ele reapăreau mai intense și mai fierbinți. De câte ori se gândea la el, apărea râsul Alexandrei și superioritatea cu care o privise atunci lângă stiva cu lemne. Din acel moment ura ei s-a accentuat față de Alexandra.
  De fapt începuse să o urască, de când a observat că inginera îi făcea ochi dulci lui Matei și îi purta sâmbetele. Nu-l voia pe patron de bărbat, nu că nu și-ar fi dorit, dar diferența dintre el și ea i se părea mare. O cunoscuse pe când era săracă lipită, din milă o băgase la serviciu și se ocupase de Alisia, acum să ridice ochii la el ca la un potențial soț i se părea o necuviință. Pe de altă parte nu putea renunța la luptă în favoarea Alexandrei, ar fi vrut ca Matei să devină bărbatul unei femei din afara firmei, a unei femei necunoscute, ar fi acceptat mai ușor.
-Maria, avem lichidități? Ne putem permite să mergem pe zero, avem cum ne descurca pe o perioadă scurtă de timp?
-Depinde de perioadă, bine ar fi să avem ceva profit, nu mare, dar să trecem de 5-6% .
Ușa s-a deschis și în birou, cu nelipsitul ei batic pe cap, a intrat Alexandra. Îmbrăcată în haine de serviciu, frumoasă din naștere și conștientă de tinerețea și frumusețea ei inginera a atacat direct.
-De ce m-ai chemat? Aveam multă treabă în atelier, aici poți cere să vină celor de la contabilitate, nu unui tehnic care trebuie să stea în mijlocul oamenilor. Alexandra nu o suporta la rândul ei pe Maria, vedea în ea singurul rival cu potențial. Momentul în care a dat cu ochii de contabilă a făcut să se răscolească toată ura din ea, primul impuls a fost să plece, doar teama de Matei a oprit-o.
-Știu că ai treabă, dar totodată avem mult de lucru și aici, s-a scumpit din nou lemnul, valoarea mobilei este calculată pe vechiul preț al lemnului, cum ne descurcăm? Încă ceva, nu mă interesează eventualele neînțelegeri dintre voi. Aici la serviciu veți uita de toate frecușurile voastre, altfel, vă zbor, de nu vă vedeți! Veți lucra amândouă ca două salariate profesioniste, nu accept scuze, vreau soluții. Intrați în contact cu toți furnizorii de lemn, dar în același timp căutați noi piețe de desfacere.
-Șefu, eu îmi amintesc că pe contract, când am făcut macheta pentru a scoate tipizate, am scris în partea de jos a formularului cu litere mici următoarea clauză:”prețurile negociate pentru produsele finite din lemn pot fi modificate de furnizor în funcție de prețul lemnului”, iar pe contract este prevăzută o rubrică cu prețul lemnului folosit la confecționarea mobilelor. -Maria a spus ca pe poezie aceste amănunte din contract, nu a uitat, ca la sfârșit, să arunce o privire de superioritate inginerei.
-Alexandra, ia te rog de pe birou un exemplar , să vedem ce scrie.
Inginera a adus o filă de contract, Matei a luat hârtia din mâna femeii apoi a examinat-o cu atenție, într-adevăr în josul paginii, aproape neobservată, era scrisă cu litere mici salvarea lor. După ce a terminat de citit s-a ridicat de pe fotoliu și a mulțumit șefei de la contabilitate.
-Maria, nu degeaba te-am numit șefa compartimentului financiar contabil, m-ai salvat, atât pe mine cât și firma. Te rog să refaci prețul de cost după prețul actual al lemnului. Însă tot este bine să luați legătura cu furnizorii de lemn, apoi după ce vă veți convinge că prețul cu care cumpărăm materialul brut este rezonabil, să notificați beneficiarilor noștri despre noile prețuri. Mulțumesc încă odată! Ce părere ai Alexandra?
-Mă înclin în fața perspicacității ei, nu m-am gândit la acest lucru. Inginera își mușca buzele de invidie, dar în sinea ei recunoștea faptul că Maria este o profesionistă desăvârșită.
-Gata, la lucru fetelor, ședința a luat sfârșit.
S-a uitat la ceas, era ora la care trebuia să o ia pe Alisia de la școală.
Bine dispus de faptul că se găsise o rezolvare la un lucru aproape fără ieșire, Matei bătea darabana pe volanul mașinii într-o intersecție în care, verdele părea să nu mai apară niciodată, privea spre semafor, când i s-a părut că pe trotuar a văzut o femeie care semăna cu Iulia, cum tocmai apăruse verde, a pornit mașina și după ce a trecut de intersecție a tras pe dreapta. A alergat în urma femeii, a ajuns-o tocmai când se urca într-un taxi, prea târziu, cu toate semnele disperate pe care le-a făcut, taxiul nu a mai oprit. A revenit la mașină și și-a văzut de drumul său.
Aromele toamnei pătrundeau prin geamul deschis al apartamentului, dinspre răsărit bătea ușor Crivățul, era un vânt rece, răcorea aerul uscat al toamnei mult prea calde și secetoase. Un miros de gutui coapte și pere pergamute intra odată cu aerul rece. Matei sosit acasă s-a trântit în fotoliu cu gândul să o sune la telefon pe Iulia. Îi era dor de ea, îi era dor de ceva pe care nu-l trăise, îi era dor de ceea ce putea să-i ofere femeia de care se îndrăgostise instantaneu într-o stație de tramvai pe o vreme câinoasă .
A găsit numărul și a apelat, de la celălalt capăt a răspuns aproape imediat o voce de femeie.
-Sărut mâinile Iulia! -Vocea îi tremura de emoție, erau niște ani de când nu vorbiseră.
-Bună Matei iubitule!
-Ce faci? De mult nu am vorbit, cred că sunt 2-3 ani.
-Cum așa? Abia să fie 3 săptămâni de când ne-am despărțit. E o glumă?
-Scuză-mă, eram cu gândul în altă parte. –Simțea  că intrase într-o încurcătură.
-Mulțumesc pentru telefon, tocmai mă gândeam la tine, l-am făcut pe fostul prieten să-mi dea banii înapoi, nu toți, o parte îi cheltuise, dar trei sferturi din ei i-am primit. Nu-l mai acționez în judecată. Mă las păgubașă pentru restul de bani. Până la urmă am pierdut doar niște bani, în schimb am câștigat un iubit. Nu-i așa Matei, dragul meu? Iulia era veselă, bucuroasă de telefonul primit.
-Da, mă gândeam să te invit diseară în oraș, vrei?
-Sigur, la ce oră?
-Trec să te iau pe la șapte, e bine?
-E foarte bine, stai să-ți dau adresa-femeia i-a dat toate detaliile pentru a ajunge mai ușor la ea.
-Bine, atunci așa rămâne, peste trei ore voi fi la ușa ta
-Te aștept cu drag!
Elegantă, Iulia părea că este regina localului. Cu părul blond, lăsat în valuri pe umeri, ochii negri, sprîncene frumos pensate, gene lungi, fața alba, buzele cărnoase și rumene, nu era macheată, aplicase doar un fond de ten discret, natura făcuse totul pentru frumusețea ei.
Atmosfera era destinsă, Matei era de nerecunoscut, tot timpul spunea bancuri și poante care o făceau pe Iulia să nu se mai oprească din râs.
Târziu în noapte bine dispuși și un pic cu chef au parasit localul. Matei a lăsat mașina în parcare și au luat un taxi. Nu voia să riște, băuse și putea fi un pericol și pentru el și pentru ceilalți participanți la trafic.
Taxiul a oprit în dreptul blocului unde locuia Iulia, femeia a coborât din mașină, l-a pupat pe obraz, apoi i-a urat .„noapte bună”.
Două luni mai târziu. Un noiembrie năvalnic, cu zăpadă, viscol și ger, își făcuse debutul. Ca de fiecare data autoritățile fuseseră luate prin surprindere, zăpada apucase să se bată, plugurile curățau drumurile încurcând și mai mult circulația care și așa era aproape blocată.
A ajuns cu greu la serviciu, în drum un agent de poliție își făcea datoria și îngreuna și mai mult traficul. Prin sondaj trăgea mașinile pe dreapta, pentru a verifica dacă proprietarul le încălțase  cu cauciucuri de iarnă. Nici el nu scăpase de filtrul harnicului agent. Nu conta că în spatele lor se făcea coada mare de autovehicule care nu aveau pe unde circula, organul își făcea datoria, pe măsură ce depista contravenienți înmâna actele unui alt agent care scria procesul verbal de contravenție. Nu contau explicațiile date de șoferii prinși în neregulă, agentul era neînduplecat legea e clară, e zăpadă, trebuie să ai anvelope de iarnă.
S-a făcut comod, în birou era cald și bine, aroma plăcută și incitantă de cafea din ceașca aburindă îi dădea o stare de bine. Se gândea că ar fi fost bună o țigară, a renunțat repede la gândul ăsta, așa cum renunțase cu câțiva ani în urmă la obiceiul fumatului.
-Pot să intru?
-Te rog!
-Nu sunt singură, domnul Felix Balsano este reprezentantul oficial al furnizorului de lemn brut, de altfel firma lor aprovizionează jumătate din Europa.
Matei s-a ridicat de la birou și a venit în întâmpinarea oaspetelui. După o strangere de mână bărbătească i-a invitat să ia loc.
-Alexandra, roagă pe Ani să se ocupe de protocol.
Asta însemna cafele, țigări fine și băuturi scumpe.
Secretara a intrat cu tava din argint, pe care o folosea doar în asemenea momente, și serviciul pentru cafea din porțelan chinezesc. A pus tava pe măsuță și a încercat să servească.
-Mulțumesc, te poți retrage, servesc eu domnii. -Alexandra radia de fericire.
-Matei, am aranjat cu Felix, vreau să spun cu domnul Balsano, pentru ca firma noastră să beneficieze de prețuri avantajoase  față de ceilalți beneficiari ai lor. Are o singură condiție.
-Spune! -Matei era puțin intrigat, observa în ochii ingineri niște luciri pe care nu le văzuse până acum, iar vocea ei părea a avea ceva enigmatic.
-Felix vrea să lucrez pentru firma lor.
-Doar atât sau mai este ceva, care îmi scapă mie?
-Păi ar mai fi.-Alexandra începuse să-și frece mâinile, atunci Felix, care era în fotoliul de lângă ea, a pus palma lui peste palmele femeii pentru a o liniști și a-i da încredere. Gestul bărbatului a fost ca un balsam sufletesc pentru ingineră. Mâinile i s-au liniștit, a respirat adânc, apoi calmă a continuat: mă mărit, Felix m-a cerut de nevastă, nu am de gând să-l refuz. Singura piedică este firma ta Matei, pentru că tu m-ai primit cu brațele deschise și m-ai lăsat să-mi fac meseria. Nu pot pleca până nu las aici lucrurile în ordine. Răfăilă va ajunge un mare specialist, a făcut cursurile de sculptură, nu mă gândeam că în noroi există aur, așa a fost cu băiatul ăsta murdar și bețiv, acum e meseriaș de nădejde. M-am interesat, Felix are un inginer care ar fi dispus să vină la tine, nu știu cât de priceput este. Îl voi testa. Acum este iarnă comenziile pentru mobilă scad,  la fel și cele de cherestea. Timp de două săptămâni voi sta împreună cu inginerul care va veni de la Felix să-l inițiez în ceea ce va avea de făcut. Dacă simt, că nu se va descurca, nu ți-l recomand…
-Stai puțin femeie că m-ai zăpăcit de cap. Să o luăm cu începutul. Domnul Balsano, aici de față, este gata să-mi vândă lemn brut cu rabat dacă te măriți cu el? Am înțeles bine?
-Nu, nu așa. Întâi am negociat prețul, apoi tot întâlnindu-ne ne-am îndrăgostit. Nu are nimic comun una cu alta. Dacă eu nu mă m-ai mărit din diverse motive, prețul rămâne același. Clar! Nu m-am vândut pe mine, dacă asta ai lăsat să se înțeleagă.
-Doamne fereste! Nu asta am vrut să spun, voiam doar să știu exact cum stau lucrurile. Înțeleg că îți vei urma soțul, dar în același timp are și el un inginer care ar putea lucra la mine în locul tău, iar tu te oferi să-l testezi. Mulțumesc, cred că este foarte bine! De altfel, cu sau fără specialist în locul tău, nu mă voi opune să te căsătorești. Este dreptul tău, iar Felix este un băiat tânăr și frumos, sper să fiți fericiți!
-Mulțumesc Matei, acum mă simt mult mai bine. Nu te voi părăsi, mă refer la firmă, până nu voi lăsa lucrurile în regulă.
-Domnule Balsano, sunteți sigur că o veți face fericită? Este o femeie minunată, să aveți grijă de ea!
-Domnule Barbu, mă bucur să vă cunosc, acum am înțeles de ce vă laudă Alexa în fiecare zi.
Discuțiile au continuat în același ton amical. În ochii Alexandrei își făcuseră loc câteva lacrimi, nimeni nu a știut dacă erau de fericire pentru noua ei situație sau de regret pentru Matei.