Femeia pierdută. cap V

 

Stanca a fost luată în primire de șefa de echipă a grajdului numărul șase unde se găseau cincizeci de vaci cu lapte. Ecaterina, un zdrahon de femeie ce putea fi pusă ușor la plug de era nevoie, era de prin părțile Banatului rămasă încă din 1948 când fusese adusă pentru că era fiica unui mare boier ce susținuse armata germană cât timp fusese cartiruită în satul lor. Deși ea pe atunci nu avea decât 12 ani, regimul nu ținuse cont și în 1948 când fuseseră deportate mai multe familii a fost și ea înghesuită printre ceilalți. Părinții ei se refugiaseră cu armata germană, ea a rămas în sat fiind în acel timp plecată la școală în București unde învăța la pensionul lui frau Irene.

Uitase biata fată de boierie, era de aproape zece ani în acea colonie de deportați, ea fiind cea mai veche. Fiind riguroasă în tot ce făcea a determinat autoritățile să-i dea o funcție de răspundere și chiar să o protejeze în a face anumite treburi. De altfel se credea că Ecaterina nici nu își mai dorea să plece acasă, ea uitând cu adevărat ce înseamnă acasă. Era singura dintre deportați care nu mai era controlată de miliție.

Ecaterina i-a explicat până în cele mai mici amănunte ce anume trebuie să facă. La ce oră se mulg vacile, când se face curățenie, când se hrănesc și când se adapă. Fiecare îngrijitor avea 10 vaci de care se ocupa. Stanca, a tăcut cât timp a vorbit Ecaterina, nu a vrut să-i știrbească din autoritate sărind ea cu gura că știe cum se îngrijește un animal. S-a făcut că nu știe nimic, lăsând-o astfel pe Ecaterina să-și etaleze cunoștiințele în ale îngrijirii animalelor.

Pentru un orășean neobișnuit cu animalele este greu să pătrundă într-un grajd cu multe animale, dar pentru Stanca nu a fost greu, în primul rând venea de la țară acolo unde toată viața se ocupase de animale, apoi, trăise șapte ani în pușcărie și fusese nevoită să împartă barca cu alțe 100 de femei. În câteva zile a învățat tot ce fusese nevoie să știe, Ecaterina, de fiecare dată, fusese bucuroasă să-i dea sfaturi, să o ajute și să o îndrume la fiecare pas. Stanca învățase să fie supusă, să lase orgoliul deoparte. În pușcărie trăise, privise și învățase. Multe lucruri rele le pătimise ea și mai apoi a luptat să și le îndrepte pentru a nu mai fi pedepsită. Alte lucruri, ce acum se dovedeau a fi folositoare, le învățase observând cu atenție pe cei din jurul ei, fie că erau deținute, fie gardience.

După o lună de zile ofițerul supraveghetor, Gherman Vasile, a anunțat-o la unul din controalele lui că are voie să scrie acasă și i-a înmânat o carte poștală. Stanca a sărit în sus de bucurie și cu sfială l-a întrebat pe ofițer dacă are voie să primească vizite. Acesta cu un zâmbet în care se putea ghici un strop de bunătate a dat din cap în semn de aprobare.

Stanca l-a privit cu o anume suspiciune, se aștepta ca milițianul să-i ceară ceva în schimbul favorului pe care i-l făcea, însă Gherman a rămas impasibil ca și cum femeia din fața lui nici nu ar fi existat. De altfel ofițerul nu comentase nici când îi raportase despre cărți, o îndemnase chiar să citească, în glumă, cât putea el glumi, replicase că: „o carte nu a omorât pe nimeni, doar veninul din sufletul oamenilor otrăvește tot ce e frumos”. I s-a părut ciudat femeii să audă din gura unui milițian asemenea vorbe cu încărcătură umană. Ea era obișnuită ca milițienii și gardiencele ori gardienii să fie ceva între lozincă și doctrină, neavând nimic omenesc în ei.

În Bărăgan orizontul pare locul unde cerul se sărută cu pământul, iar răsăritul soarelui ori apusul lui pentru puțin timp făcea să iasă flăcări din pământ. Priveliștea nu era grozavă, cât vedeai cu ochii era doar câmp drept, plictisitor, enervant. Aici, iarna, când Crivățul se trezea și sufla din Siberia rusească zăpada era ridicată de pe sol și plimbată prin văzduh până ce găsea un mic adăpost fie la tulpina unui salcâm rătăcit, ori ai unor coceni nestrânși toamna. Era imposibil să mergi contra turbatului Crivăț, respirația îți era tăiată iar ochii deveneau gazdă pentru neaua spulberată. Asemenea stihii țineau și câte o săptămână, atunci Stanca nu mai mergea acasă, dormea în grajd într-o mică odăiță unde ziua se aducea laptele pentru strecurat, măsurat controlat de grăsime și mai apoi livrat la fabricile de lactate și brânzeturi cu cisternele special construite.

Primăvară soarele încălzea pământul, zăpada dispărea văzând cu ochii. Ce gâjgănii oare mănâncau zăpada ce în iarnă părea că nu se va mai da dusă? Oamenii făceau mici poteci pe unde circulau peste câmp în treburile lor. Stanca era singura care mergea spre fermă, i-a fost greu să dureze o mică potecă. De aceea se încălța acasă cu niște troși rămași de la fostul locatar și cu ei în picioare reușea să ajungă la fermă. Aici scotea troșii și se încălța cu cizmele de protecție.

Reușise să intre pe sub pielea Ecaterinei. Nu a făcut eforturi în acest sens, s-a purtat normal, așa cum era ea, însă faptul că era ordonată până la pedanterie și vrednică din naștere a făcut să fie iubită de șefa de echipă și, în același timp, urâtă de celelalte deportate și femei civile, fiindcă erau și câteva lucrătoare plecate din Moldova de foame și care își găsiseră de lucru la fermă.

În sufletul ei îi era totuși teamă de ofițerul Gherman care o ajutase în multe privințe. Acum, cum se încălzea și Nicolae lua vacanța de la școală îl aștepta pe Nechifor și pe băiat să vină la ea și asta datorită lui Gherman care inventase un raport special de premiere pentru Stanca, este adevărat că și Ecaterina a susținut acest demers.

Îi cunoștea bine pe milițieni, avusese mult timp de a face cu ei, iar amintirile nu erau tocmai bune să-i dea liniște. Însă Gherman era altfel. Era tânăr, nu avea mai mult de 30 de ani. Uniforma venea ca turnată pe el care era suplu, înalt, blond cu ochii albaștri, gura frumoasă cu buze subțiri, bărbia rotundă, iar nasul îl avea puțin coroiat. Tocmai privind la el Stanca a fost de multe ori cuprinsă de neliniște. Îl plăcea pe ofițer, poate de multe ori în gândul ei stând cu ochii în tavan în cămăruța în care nu mai exista alt suflet, se gândise la el. Gândul i-a fost cu păcat, chiar păcătos atunci când îl visa cum o săruta și îi cerea să fie a lui. Alunga cu greu gândul, era femeie tânără ce nu mai cunoscuse mângâiere de bărbat de mai bine de 10 ani. Fierbea sângele în corpul ei dornic de alint. Nu a lăsat niciodată ca Gherman să știe că ea îl avea ca bărbat la suflet. Cu toată dorința ei și chiar dragul pe care i-l purta, se temea că ar putea veni ziua în care ofițerul să-i ceară să plătească cu trupul toate câte făcuse pentru ea.

Într-una din zile, să fi fost la sfârșitul lui Martie în curtea fermei s-a produs ceva vânzoleală, a ieșit și ea în ușa grajdului să vadă ce se întâmplase.

Nu mică i-a fost mirarea când a văzut că din două mașini tip GAZ au coborât mai mulți bărbați și doi milițieni, unul dintre ei era Gherman.

-De astăzi veți lucra la fermă. Femeile se vor ocupa doar cu mulsul vacilor și hrănirea vițeilor, iar voi aveți să faceți curat, să le hrăniți și să le adăpați. Încă un amănunt de care sunteți obligați să țineți seamă, veți fi coordonați și veți răspunde în fața a două femei: Ecaterina Klein și Tudor Stanca. La cea mai mică abatere pe care mi-o vor raporta cele două șefe de echipă vă împachetez și direct în penitenciar vă trimit cu raport de pedepsire să vă executați toată pedeapsa acolo la închisoare.

-Sper că m-am făcut înțeles! Ofițerul a tăcut. Nimeni nu vorbea, era o liniște apăsătoare. Gherman a continuat, vă voi repartiza astfel:

-Argatu Gheorghe și Năuc Ispas în echipa lui Tudor Stanca, voi ăștia trei mergeți cu Ecaterina, hai, mișcați, pas alergător.

Stanca a fost la un pas să leșine când a auzit cine sunt cei doi deportați ce vor fi în subordinea ei. De Argatu avea o teamă instinctuală, doar dacă îi vedeai fața și tremurul fricii se instala în trupul celui care-l privise. S-a liniștit! Și-a spus în sinea sa că de acum acești doi călăi ai ei nu-i puteau face nici un rău, mai mult, ei îi erau la cherem.

S-a gândit cum avea să procedeze, se aștepta ca Argatu să nu stea cu mâinile în buzunare și să coacă vreun plan diabolic prin care să vrea să se răzbune pe ea. Până să ia legătura cu Argatu și Năuc, care o căutau prin grajd neștiind cine este cu adevărat cea care urma șefă să le fie, Stanca a luat legătura cu Ecaterina căreia i-a povestit cine sunt de fapt cei doi deportați repartizați în echipa ei. Ecaterina, femeie care avusese ocazia să vadă multe în amarnicii ani petrecuți acolo, s-a hotărât să-i raporteze lui Gherman cele aflate de la Stanca.

-Ce vrei să spui Kati? Că indivizii ăștia pe care i-am repartizat în grajdul condus de Tudor Stanca sunt ăia care au acuzat-o, nevinovată fiind?

-Da, asta mi-a spus Stanca. Argatu era șef de post, iar Năuc un sătean pe care Argatu îl avea cu ceva la mână. Ecaterina, deși o femeie voinică și puternică psihic, era cutremurată la gândul că biata Stanca suferise nevinovată atâția amar de ani teroarea închisorii, iar mai apoi deportarea.

-Bine că mi-ați spus, voi fi cu ochii pe ei, lăsăm lucrurile așa cum sunt, este imposibil să nu izbucnească o ceartă, iar atunci vreau să-l fac pe Argatu să vorbească, poate smulgem ceva de la el și o putem ajuta pe Stanca să facă un recurs extraordinar în fața noilor probe care se vor aduna. Liniștește-o pe Stanca și spunei să nu aibă nici o teamă, voi fi alături de ea. Adevărul Kati este acela că eu nu am putut să o privesc ca pe o infractoare pe Stanca. Are ceva curat în ochii ei limpezi, nu se vede răutatea, viclenia, cinismul, atribute specifice unui răufăcător. Să avem amândoi grijă de ea, mai ales că peste puțin timp urmează să vină în vizită la ea fiul ei împreună cu viitorul soț.

Kati a plecat mulțumită de la întâlnirea cu ofițerul, încă o dată a putut observa onestitatea lui, cinstea și corectitudinea, parcă era o altă miliție pe care o reprezenta ofițerul Gherman.

Cum a ajuns la Stanca, a informat-o de cele discutate cu Gherman și a liniștit-o așa cum a putut. I-a transmis ordinul ofițerului prin care îi cerea să nu țină cont că îi cunoaște și să-i pună la muncă până la epuizare, el speră ca Argatu și mai ales Năuc să-și dea cumva în petic și să vorbească depre cele întâmplate cu 10 ani în urmă.

Câteva cuvinte despre felul în care Argatu Gheorghe și Năuc Ispas au ajuns în colonia pentru deportați.

La nici un an după ce Stanca a fost condamnată, a picat în sat niște controale de la Partid și de la Interne. Când l-au luat la bani mărunți pe Argatu au descoperit în beciul poliției doi țărani arestați și ținuți în beci fără a avea întocmite acte de reținere și fără a fi informate organele de miliție raionale superioare ierarhic postului de miliție.

De aici s-a pornit ancheta. Tot mergând pe firul arestării celor doi țărani și ținuți fără acte, inspectorii au descoperit că Năuc Ispas căra lemne din pădure fără Bon de Vânzare eliberat de Ocolul Silvic, lemne pe care le vindea, iar banii îi împărțea cu șeful de post. La un control al Ocolului împreună cu milițianul Argatu făcut în pădure s-au descoperit sute de cioate ale unor lemne ce fuseseră furate. Milițianul, pentru a-l scăpa pe Năuc și aș salva propria piele, a arestat doi țărani, unul s-a nimerit să nu aibă cai defel, iar celălalt avea o mârțoagă pe care în mod sigur nu o putea duce la pădure să aducă lemne fără să nu riște să-i moară gloaba pe drum. În zadar s-au văitat și au apeat la mila milițianului, Argatu avea nevoie de acoperirea lui Năuc, așa că nu a ascultat de bocetele celor doi și i-a aruncat în beci. Acolo stăteau de câteva zile când a picat inopinant controlul peste Argatu.

De aici s-a pornit ancheta. Inspectorii l-au arestat pe Argatu după care au pornit prin sat să găsească și alte nereguli făcute de Argatu. Mulți au avut a se plânge, unii că le-a violat fata, alții că i-au pus la poprire vaca fiindcă, în nesimțirea ei se bălegase în poarta postului de miliție, apropae fiecare cetățean avea un dinte împotriva lui Argatu și acum venise sorocul socotelii. Tot de la săteni inspectorii au aflat de matrapazlâcurile făcute Năuc cu lemnele furate din pădure, protejat fiind de către Argatu. Iar Pastramă nu s-a lăsat până nu s-a plâns de modul defectuos în care rezolvase plângerea lui prin care îl raporta pe Năuc fiindcă îl bătuse de fusese nevoit el, bietul Patramă, să zacă două săptămâni la pat.

De aici a pornit hora și nu s-a mai oprit decât după ce au fost condamnați la câte cinci ani de detenție grea și patru ani deportare ca pedeapsă complementară. Așa se face că Argatu și Năuc au ajuns în colonie ca deportați și culmea ghinionului în subordinea celei pe care ei o băgaseră în pușcărie.

Când a auzit numele de Tudor Stanca, Argatu a tresărit, însă a refuzat să creadă că este vorba despre aceeași femeie pe care el o împinsese, în răutatea și răzbunarea lui, în închisoare fără ca acest fapt să-i fi produs măcar un minut de neliniște, ori regret. Dar dacă este vorba chiar de Stanca pe care eu am băgat-o în închisoare, pe unde am să scot cămașa? Argatu era sigur că va avea de furcă cu acea muiere năbădăioasă și foarte isteață. Va încerca doar să treacă neobservat, deși asta va fi foarte greu de făcut. Era în subordinea ei directă, doar fatalitatea îl putea duce într-o astfel de situație fără limită. Nu-l avea aliat decât pe Năuc, însă p-ăsta mare baze nu se putea pune, îl putea folosi doar ca unealtă, creierul lui Ispas nu-i era de nici un folos.

Argatu a intrat în grajd hotărât să facă față oricărei situații. Încă de la intrare i-a întâmpinat Tudor Stanca, ea era șefa de echipă, fără să-i privească prea mult și mai ales fără să se trădeze că i-ar fi cunoscut cândva li s-a adresat calm cu vocea ei caldă:

-Vă rog să vă încălțați cu cizmele de protecție pe care le veți folosi doar în grajd și în jurul lui. Nu aveți voie să părăsiți ferma cu ele. La încetarea lucrului, le veți curăța și aduce aici unde vor sta până a doua zi. Uneltele sunt în acea magazie, să aveți grijă de ele deoarece administrația fermei nu este dornică să înlocuiască uneltele înainte de a avea o uzură pronunțată. Dacă rupeți coada de la lopată ori de la furcă veți avea surpriza că nu aveți cu ce le înlocui și atunci aveți să vă chinuiți cu ele fără coadă. Partidul nu încurajează risipa, răsplătește în schimb economia. Cu astea fiind zise vă rog să mergeți la treabă. Trebuie să curățați grajdul să poată veni mulgătoarele în urma voastră. Dati-i drumul la treabă!

Toți erau încordați, Ecaterina venea de două trei ori pe zi la Stanca să vadă cum se descurcă și dacă nu cumva cei doi derbedei au început să-și dea în petic. Gherman ținea legătura cu Ecaterina, o ocolea în mod intenționat pe Stanca. Nu ar fi vrut să atragă atenția lui Argatu.

În schimb, când venea vorba de muncă, fostul milițian se codea, îl împingea în față pe Năuc, iar el își pierdea timpul mai mult tolănit pe paie. Un timp Ispas nu a comentat, s-a supus și a executat ce i-a ordonat Argatu. După câteva zile a început să obosească, munca din acel grajd era multă și pentru doi oameni, până la urmă norma fusese stabilită pentru oameni certați cu legea ce trebuiau ca prin muncă să fie reeducați. Într-o dimineață Argatu i-a ordonat lui Năuc să înceapă treaba mai repede să termine la timp, deoarece cu o seară înainte Stanca îi certase că o băgase în noapte cu mulsul fiindcă ei se mișcaseră încet. Bietul Năuc se mișcase repede, dar unul nu poate face cât doi mai ales că norma era cam pentru trei oameni.

Auzindu-l cum îi dă ordine Năuc s-a zborșit la Argatu și fără să-i mai vorbească cu respectul cu care i se adresase până atunci a izbucnit:

-Argatule, până aici. Nu te mai duc în spate. Eu merg la Stanca să-mi delimiteze cât îmi revine mie de curățat din întreg grajdul. Îmi fac treaba apoi stau la umbră, tu să faci ce vrei.

-Uiți nemernicule, că eu te-am protejat ani de zile să nu intri în pușcărie? Ți-am dat o pâine de mâncat și acum te zborșești la mine?

-Tu mai târât în toată morcila asta, te-am urmat doar de frică, acum nu-mi mai este teamă de tine, nu mai ai haina militară, din contră, ești la fel ca și mine în afara legii.Te avertizez, nu te apropia de mine că te joc în picioare, te bat mai rău de cum l-am bătut pe Pastramă. Numai când mă gândesc la cât a suferit amărâta asta de Stanca din cauza mărturiei mele mincinoase. Dacă nu mă întâlneam acum cu ea uitasem totul, acum, la vederea ei s-a răsculat în mine răul pe care i l-am făcut ei. Cred că și în pușcărie împreună cu tine am ajuns ca o pedeapsă cerească pentru ce noi doi am putut să-i facem unei ființe nevinovate.

După ce a terminat ultimele cuvinte de spus Năuc a mers în camera unde Stanca ținea evidența laptelui și întocmea rapoartele de lucru pentru mulgătoare și îngrijitori.

La vederea lui Ispas, Stanca a pălit, însă s-a recules repede și la întrebat ce nevoi l-a purtat până la ea.

-Vă rog să-mi delimitați strict care este zona pe care eu trebuie să o îngrijesc, vreau să mă separ de Argatu, fiecare să muncească pentru el, așa mi se pare corect.

-Mă bucur că de această dată, Stanca a apăsat pe cuvânt, vrei să lucrezi cum este corect. Voi veni îndată și am să vă arăt care vă este porția și numărul de vaci de fiecare. Până atunci mergi la treabă și începe curățenia din celălalt capăt al grajdului.

Cum în grajd se găseau un număr de 50 de vaci cu lapte și distanțele dintre ele erau egale nu a fost greu pentru Stanca să stabilească porția de îngrijit a fiecăruia.

-Tu, Năuc ai din capătul de nord până în centru grajdului 25 de vaci, iar tu Argatule ai restul până în capătul din sud al grajdului. Și dați-i drumul la treabă că este târziu și mintenaș vine cisterna laptele să-l ia, iar noi nici măcar nu am muls vacile.

În acea zi, Năuc, obișnuit cu munca și știind bine rostul animalelor, a terminat repede treaba după care, obosit, s-a tras pe o grămadă de paie să-și tragă sufletul. Zadarnic Argatu îi făcea semne disperate să vină să-l ajute, Ispas nu s-a mișcat, l-a lăsat pe fostul milițian-călău să fiarbă în suc propriu și să tragă tare pentru a face front de lucru mulgătoarelor care din spate îl grăbeau. A fost o zi grea pentru Argatu, până în acea zi pe tot parcursul executării pedepsei muncile grele le făcuse Năuc și pentru el. Acum fusese pentru prima dată când se răzvrătise Ispas pe față împotriva lui. Însă teama lui mergea mai departe, era îngrijorat ca nu cumva Ispas să defecteze legătura tainică dintre ei prin care o băgase la pușcărie nevinovată, ca o răzbunare a lui, pe Tudor Stanca, fiindcă aceasta prin refuzul ei de a-i deveni concubină, îl lovise pe Argatu în orgoliul lui de mare mascul îmbrăcat în haina statului.

Nici în zilele următoare Ispas nu l-a băgat în seamă pe Argatu, abia dacă își mai vorbeau, doar înjurături printre dinți își trimiteau unul altuia, cei drept mai mult Argatu îl înjura pe Năuc, iar acesta îi răspundea de cele mai multe ori în gând fără a trimite prin viu grai înjurătura spre el. Nu-i dispăruse de tot teama de fostul milițian, încă îi mai purta frica, însă nu mai avea nici un dram de respect pentru el.

Pentru Argatu îndepărtarea lui Năuc a fost o cruntă lovitură pe care nu știa cum să o gestioneze. Se strecurase teama în sufletul lui, era frica de ceea ce ar putea face Ispas într-un moment de disperare. Ori de câte ori avea ocazia, nu scăpa prilejul de a-l timora pe bietul Năuc. Îl tortura zilnic cu amenințări de tot felul. Într-o zi l-a luat la întrebări pe Ispas, a vrut să afle de la el ce intenționa să facă în legătură cu Stanca. Și pentru a fi sigur că nu-l va da în vileag l-a amenințat pe Năuc că va ieși la raport să se autodenunțe în legătură cu cazul Tudor Stanca. Astfel va raporta că el, Năuc, a venit la miliție cu pâra prin care aducea la cunoștiință miliției cum a văzut el pe Stanca punând foc grajdului.

Degeaba a protestat Năuc că nu este nimic adevărat din ceea ce fabulează fostul milițian, după ce s-a gândit mai bine a recunoscut în sinea lui că Argatu ar fi avut câștig de cauză. Din acel moment a început să-l mai ajute la treabă pe fostul său complice, fostul milițian reușise să-i strecoare frica în sat naivului Năuc Ispas. Încerca să se țină tare să nu vadă Argatu că ar fi îngrijorat de perspectiva descrisă de el.

Zile întregi a fost pace între ei, nu s-au mai produs șicane și nici certuri, deși, Ispas îl ajuta la treabă pe Argatu, o făcea abia după ce-și termina norma lui, iar în ajutorul lui Argatu mergea doar dacă acesta i-l cerea, altfel se odihnea pe un culcuș de paie, fără să-i pese de fostul milițian. Pe fiecare zi trecută tensiunea între ei creștea, mai ales după ce Stanca începuse să-l îmbucăturească pe ascuns pe Năuc, spunea ea că era un stimulent fiindcă își termina norma cu mult înainte de termen dând astfel posibilitatea ca mulgătoarele să termine de muls vacile în timpul optim pentru ca laptele să poată fi pregătit pentru livrare cu mult înainte de sosirea cisternei colectoare și nu cum s-a întâmplat de câteva ori când din cauza lui Argatu care nu-și terminase sarcinile de serviciu și, astfel, încurcase femeile să mulgă vacile la timp și, din această cauză, cisterna a trebuit să întârzie colectarea laptelui.