Femeia pierdută. Cap VIII

 Câteva case mai departe s-au oprit în lătratul unui ciobănesc în fața unor porți din scândură de stejar înalte și noi. Sandru a bătut cu cheile de la ușă în poartă, câinele se agita și mai tare în lanț. Din curte s-a auzit un glas melodios de femeie care a potolit câinele. S-a deschis portița iar în cadrul ei s-a oprit o femeie subțirică și înăltuță cu o basma trasă mult pe ochi.

-Bună ziua! A salutat Șandru ca unul ce era de-al satului. Dânsul este tovarășul căpitan Palcu de la miliția „Judiciară” raională. Am vrea, dacă vreți, să ne spuneți câte ceva din ce vă amintiți de la producerea incendiului în care a murit Tudor Ilie. Știți despre ce vorbesc, da?

-Da, îmi amintesc. Poftiți în casă, afară e frig, iar eu am ieșit cam dezbrăcată. Să stăm de vorbă la căldură. Femeia s-a tras într-o parte din cadrul porții pentru a lăsa oaspeții să intre în curte.

Au intrat în casă, era o casă nouă cu fronton și camerele în stil vagon. În camera dormitor-bucătărie era cald. Pe plită fierbea o oală cu mâncare din care se răspândea un miros îmbietor. Pe un fund de lemn așezat pe masa pusă în spatele ușii între pat și perete se găsea leuștean uscat gata de a fi pus în oala care răspândea un miros plăcut de carne și zeamă de varză.

-Luați loc pe pat, ne scuzați, la noi este cam înghesuială, iarna ne strângem toți într-o cameră, să facem economie la lemne. Vara e mai bine, ne împrăștiem în toată casa. Femeia vorbea cu un glas melodios, aproape cântat, era plăcut să o asculți. Îmi amintesc de cazul lui Tudor Ilie și mai ales de pățania nefericitei Stanca care am auzit că a stat mulți ani la ocnă deși nu a fost vinovată cu ceva.

-De unde știți dumneavoastră că nu era vinovată? Și încă ceva. Sunteți de acord ca tot ce îmi spuneți să scrieți pe hârtie ca o declarație dată în fața anchetatorilor. În mod normal trebuia să vă chem la postul de miliție, însă am preferat să vorbim deschis aici la dumneavoastră acasă. Dacă veți da declarația veți fi chemată la raion la Procuratură, pe cheltuiala statului și mai apoi la Tribunal. Vă spun toate acestea pentru a știi ce vă așteaptă în cazul în care veți așterne pe hârtie propria dumneavoastră declarație. Palcu a pus femeia în temă cu tot ce o aștepta pentru că, în general, cei de la țară fugeau ca dracu de tămâie când era vorba să aibă de-a face cu Miliția, Procuratura ori și mai rău Tribunalul.

-Sunt de acord. Eu am să vă spun ce știu, iar dumneavoastră veți hotărî dacă ceea ce știu eu vă este de folos. Îmi amintesc când a strigat lelea Marița că arde, arde. Am ieșit repede afară, eram singură la acea vreme. Eram singură și neînsemnată, dar nu despre asta vreau să vorbim. Cum începusem să vă spun, la strigătele disperate ale vecinei am ieșit afară, înspre nord de mine se vedea cerul înroșit. Focul îmbrățișase grajdul și-l mistuia ca un vârcolac. În curte nu era nimeni, atunci din casă a ieșit Stanca având copilul de mână și câteva boarfe sub braț. Țipa și fugea spre poartă, focul începuse să muște din casă. S-au alarmat vecinii, au vrut să intre în curte cu apă să stingă focul, nu s-a putut nimeni apropia. Singura care a ajuns la ușa grajdului, sfidând focul și strigătele oamenilor care-i cereau să se întoarcă, a fost Stanca. A vrut să deschidă printre flăcări ușa grajdului, nu a fost cu putință, ușa era încuiată prin interior. Tudor a ars până ce au rămas doar oasele din el.

-Cred că s-au strâns mulți oameni atunci la poarta lui Tudor, vă amintiți dacă printre ei se găsea Năuc Ispas? Palcu voia să vadă dacă Năuc chiar fusese în preajma casei lui Tudor în acea seară fatidică.

-Îmi amintesc aproape toți oamenii. De Năuc nu îmi amintesc, nu pentru că au trecut mulți ani, ci chiar atunci la proces când s-a auzit în sat că Năuc a declarat că el a văzut-o pe Stanca când a pus focul la grajd, am căutat să-mi amintesc. Nu, nu a fost. Când eu am ieșit afară, la poarta lui Tudor era moș Gavrilă cu lelea Marița, atât. Ori dacă Năuc ar fi văzut când a pus Stanca focul, el trebuia să fie acolo la poarta lor și să-l fi văzut barem Gavrilă cu nevasta. Nu, cu siguranță în acea seară Năuc nu a fost acolo. De altfel el stă cu casa în celălalt capăt al satului, iar pe ulița noastră nu avea ce căuta, noi nefiind așezați pe unde este magazinul ori bufetul, locuri căutate de săteni.

-De ce ați tăcut atunci și nu ați declarat la miliție? Palcu știa de ce, însă voia să audă părerea femeii.

-Nu ne-a întrebat nimeni. Iar în șeful de post, după discuția pe care o avusese cu Stanca la capătul sicriului unde odihneau oasele lui Tudor, nu aveam încredere. Dar, stați puțin, păcatele mele, m-am luat cu vorba și nu v-am tratat cu nimic. Cum să vină musafiri în casa mea, mai ales niște fețe așa alese ca ale dumneavoastră și eu să nu vă pun nimic în față? Natalița chiar era rușinată de lipsa ei de politețe. Vreți o dulceață de vișine? Ori mai bine o ceașcă sănătoasă de țuică?

-Nu vă deranjați, nu avem prea mult timp, iar pe noi ne interesează mai mult cazul pentru care am venit. Palcu nu ar fi vrut să refuze ceașca de țuică, mai ales că i se deschisese pofta, însă nu voia să facă o impresie proastă. Cum de la Natalița nu aveau să mai meargă la nimeni, a înclinat spre oferta gazdei de a îi trata cu o gură de țuică.

Natalița, subțirică și mlădioasă ca o trestie, s-a ridicat de pe celălalt pat unde stătea pentru a fi față în față cu musafirii, a luat dintr-un dulap ce se găsea într-o cămară lipită de camera de zi, o sticlă de țuică pe jumătate plină și a turnat în două cești pe care le pusese pe o tavă emailată sprijinită pe un scaun.

-Dumneata nu bei? Palcu era mirat, știa că pe la țară muierile mai gustau mai pe față mai prin dos să nu fie văzute, câte o gură de țuică.

-Nu, nu beau. Nu am mai pus pe limbă de când cu acidentul care mi-a distrus fața. Dar nu despre asta vrem să vorbim.

-Spuneți-mi, dacă vă amintiți, ce știți despre discuția pe care Argatu și Stanca au avut-o la capul mortului când erați la priveghi. Ați fost atunci acolo?

-Da, eram acolo împreună cu mai multe femei. Stanca plângea și înnoda lumânări și un bănuț la niște batiste aduse de femeile din sat, făcea pomnete, îmi amintesc că și eu i-am dus șase batiste cu bănuți și lumânări, Stanca decât le-a făcut legătura la colțul batistei așa după obicei. Atunci a venit Argatu, sicriul era în curte pus pe două capre din lemn aduse de la un vecin. Nu a spus nimic după datină, a ținut drumul drept până lângă Stanca, noi ne-am tras puțin mai în spate să-i lăsăm să vorbească. Chiar și din locul de unde ne aflam tot am auzit ce-și vorbeau, de fapt vorbea doar Argatu și cuvintele le pronunța destul de tare de parcă în jurul lui nu s-ar fi aflat nimeni. Și acum îmi răsună în urechi amenințarea lui Argatu care i-a spus așa: „Îți fac dosar penal, am reclamații de la oamenii din sat care te-au văzut când ai pus foc grajdului. Însă eu sunt un om milos și nu vreau să înfunzi pe viață pușcăria, îți propun să fii ibovnica mea, țiitoarea mea și eu am să te scap de pușcărie. Stanca a protestat, i-a spus că nu este adevărat, însă Argatu era chitit pe ea, atunci Stanca, să scape de nebunul ce cășunase pe capul ei, i-a spus că îl ține drag la inima ei, dar să o lase să-și îngroape bărbatul și să-i facă cele trebuincioase în urmă, apoi ea cu drag vorbă îi va trimite. Nu doar că nu i-a trimis vorbă, însă cum amurgul peste sat a început să coboare, și-a luat copilul, o mică boccea în care pusese ce bruma salvase de la foc și ce rămăsese pe masa nestrânsă de la pomană și dusă a fost, a mers tot prin grădini până ce a ieșit din sat. Spun aceste amănunte deoarece eu chiar am văzut-o cu bocceaua într-o mână și cu copilul în cealaltă mergând ferită prin grădini. M-am bucurat pentru ea, știam că este nevinovată. Asta este tot ce știu.

-Bine! Știți să scrieți? Am să vă dau hârtie să aveți pe ce să așterneți declarația.

-Știu să scriu, doar că sunt neobișnuită, scrieți dumneavoastră și eu semnez.

Palcu a băut liniștit ceașca cu țuică în timp ce îi dicta lui Șandru cum să scrie declarația. Când totul a fost gata femeia a semnat, ei au mai întârziat în casa ei cât să mai schimbe câteva cuvinte și să mai bea o gură de țuică care lor li s-a părut mai bună decât al lui moș Gavrilă, poate rachiul a devenit mai bun și datorită dulceții din glasul tinerei femei.

-Șandrule, am făcut treabă bună! Dacă mai găsim doi martori care să declare ce a discutat Argatu cu Stanca la capul sicriului ne putem felicita. Am să raportez organelor superioare că m-ai ajutat în această anchetă, sper să te premieze.

Acasă nevasta lui Șandru, o femeie durdulie cu vorba domoală care emana numai bunătate îi aștepta cu masa pusă și camera încălzită pentru oaspetele atât de important pentru bărbatul ei.

Seara au petrecut-o în mod plăcut, au mai gustat un păhărel de țuică, au trăncănit ca niște prieteni, pentru moment se uitase de ierarhie, deși Șandru își cunoștea lungul nasului și nu se lăsa purtat de val dincolo de limita bunului simț.

-I-a zi, băiete, mâine cu cine începem?

-Eu zic să o luăm din capul satului și să venim spre casă. Așa cred că pe la amiază spre nămiezi vom ajunge acasă. Nu putem merge cu noaptea în cap acasă la oameni, nu au timp de noi, trebuie întâi să hrănească animalele, mai apoi se vor trage în casă, adică cam după ora 10 dimineața.

-Așa vom face cum spui tu, îi cunoști mai bine, iar eu nu vreau să-i sperii ci doar să aflu cât mai multe de la ei. Până la urmă chiar nu sunt cu nimic vinovați. Mă retrag la somn iar dimineață pe la opt am să fiu în picioare.

-Am înțeles tovarășe căpitan, eu am să dau o fugă, până ce vă treziți dumneavoastră, la post să primesc raportul de dimineață de la băieții, apoi pe la opt și jumătate am să fiu acasă.

La ora opt fix cineva i-a zgâriat ușor cu unghia în ușă făcându-l atent că este timpul să se dea jos din pat. S-a îmbrăcat, a ieșit afară din cameră, a luat o cană cu apă cu intenția de a merge afară să-și clătească fața cu apă rece. Gazda a observat ce vrea să facă, atunci a tras un lighean din tablă smălțuită, aproape nou, pe care l-a pus pe un scaun după care i-a turnat ofițerului apă să se spele pe față. I-a întins un ștergar din tort țesut în casă pe care s-a șters îndelung, vrând parcă să alunge orice gând ar fi avut în afara celui legat de  deslegarea misterului în care murise ars Tudor Ilie.

Șandru nu s-a lăsat mult așteptat, la ora opt și jumătate a intrat pe ușă, l-a saluat pe ofițer printr-o poziție aproximativă de drepți și fără să ducă mâna la cap, întru-cât se descoperise când intrase în casă.

-Trageți-vă la masă să luați ceva în gură că nu se știe când veți termina treaba ce o începeți acum în dimineață. Mai bine să aveți un pic de așternut la burtică decât să vă plângă mațele de foame pe unde vă veți preumbla.

Palcu nu a făcut mofturi, femeia glăsuise bine, iar el a dat curs invitației cu toată pofta omului tânăr și sănătos. La întrebarea mută a lui Șandru dacă vrea o gură de tărie, a declinat invitația considerând că nu este a bună să meargă în casele oamenilor cu ziua abia începută și mirosind a trăscău.

Au mâncat în liniște, însă gospodărește, cârnații prăjiți și ouăle ochiuri toate puse din belșug de parcă la masă mâncau niște țapinari ce făcuseră stânjeni în pădure și erau doborâți de muncă.

După ce și-au pus burta la cale s-au îmbrăcat și au purces pe jos până în capul satului cale cam de aproape doi kilometri, nu multă pentru doi tineri obișnuiți cu mersul pe jos.

S-au oprit în dreptul unei curți obișnuite cu gardul  îmbătrânit, doar porțile erau ceva mai noi, însă se vedea că și pe ele le obosise timpul și vremuirea. Nu se vedea nimeni pe bătătură, iar câinele dacă aveau nu le simțise prezență. Șandru a scos cheile și a bătut cu putere cu ele în poartă.

S-a auzit un glas de gros de femeie care i anunța că va ajunge curând la poartă.

-Bună ziua! A salutat șeful de post femeia înaltă, acum bătrână, dar care încă mai purta urme ale frumuseții, mai ales prin buzele moi și ochii mari și verzi care se alintau tot timpul.

-Bună ziua! A răspuns femeia. Cu ce pot să vă ajut? Cine sunteți și ce doriți de la o femeie singură ca mine care-și duce zilele cum poate?

-Vrem să vă punem câteva întrebări în legătură cu tragedia ce a avut loc cu mulți ani în urmă în satul dumneavoastră. Dacă vă amintiți și mai ales dacă vreți să vorbiți despre asta. Vă atenționez și cu ocazia asta mă și prezint, sunt căpitanul de miliție Palcu, spuneam că în situația în care ne veți vorbi despre incendiul în care a murit Tudor Ilie va trebui să ne dați o declarație și, mai apoi să veniți la Procuratură și Tribunal când noi avem să vă chemăm. Menționez că veți fi despăgubită pentru banii cheltuiți cu deplasarea în oraș. Ce spuneți? Vreți să ne ajutați? Trebuie să ne spuneți doar ce ați văzut, nu din ceea ce ați auzit.

-Da, vă ajut! Despre incendiu nu știu multe, când eu am ajuns, era aproape înspre ziuă, focul se potolise, era liniște. Câteva bârne mai groase încă fumegau, printre ele Stanca aduna din cenușă oasele celui ce fusese Tudor Ilie, bărbatul ei cu cununie. Am intrat o țâră în curte, Stanca nu m-a văzut, am lăsat-o în durerea ei, sinceră să fiu nici nu știu ce i-ași fi putut spune. A doua zi am mers cu lumânare și cu o pungă de mălai și una de făină, atâta am putut, atâta i-am dat cu tot sufletul. Domăneam cu alte muieri la capătul mortului când pe poartă a intrat Argatu care a mers țintă la Stanca, fără să spună ceva după datină când intri în curtea unde este un mort.

Cum spuneam, fără nici o introducere, Argatu i-a spus că îi va face dosar penal deoarece oameni din sat făcuseră reclamație cum că o văzuseră punând foc grajdului. Stanca s-a apărat, apoi el a continuat: „Ai noroc că sunt un om bun, m-am gândit să nu-ți fac dosar dacă devi țiitoarea mea, ibovnica mea, altfel, pușcăria te mănâncă, pe viață intri la ocnă.

Să scape de el, Stanca i-a spus că îl are la inimă de mult și că, după ce va fi încheiat toate socotelile cu înmormântarea lui Ilie și va face pomana de sufletul lui, îi va trimite vorbă de drag.

Chiar i-am atras atunci atenția lui Stanca că nu este frumos să se crăcească, să mă iertați, dar așa i-am spus, în fața lui Argatu măcar șase săptămâni până va da drumul la apă și sufletul lui Ilie va părăsi curtea. Doar că Stanca avea planul ei, după îmormântare, a lăsat masa de pomană nestrânsă și, pe când înserarea grea se lăsa peste sat, a pornit cu copilul, feriți prin grădini, asta am aflat de la vecinii ei, departe de Argatu și amenințarea lui. Doar că Argatu nu a putut înghiți afrontul și i-a dres dosar penal, punând, din câte am auzit, pe unul Năuc Ispas ca martor mincinos. Asta o știu de la un sătean pe nume Pastramă care fusese bătut de  Năuc și căruia el, Pastramă, îi făcuse plângere la miliție. Plângerea lui Pastramă a rămas fără rezultat, ba a mai fost și amendat pentru că ar fi pus torțel pe trifoiul lui Năuc. Atâta știu despre ce s-a întâmplat atunci. Pentru ce am spus acum merg oriunde, jur pe Biblie, pe icoană și chiar și în sfântul altar că ăsta este adevărul.

-Bine, lele, semnează declarația și când va trebui te vom chema pentru a întări în fața procurorului, dar și a judecătorului declarația dată acum.

Cei doi au plecat pe poartă conduși de gazdă până în uliță.

-Unde mergem Șandrule? Care ar fi în drumul nostru?

-Ce părere aveți tovarășe căpitan dacă îl luăm la întrebări și pe Pastramă? Am auzit ceva de povestea asta, cred că a venit la mine într-o zi să se plângă de modul în care a fost pedepsit pe nedrept de Argatu. Cum nu aveam prea multe date, iar de la Argatu nu moștenisem nici o plângere de-a lui Pastramă nu l-am putut ajuta, dar ar fi interesant să vedem ce ne poate spune.

-Bine Șandrule, hai să vedem despre ce este vorba că nasul meu de copoi îmi spune că de pe aici începe povestea cu reclamația lui Năuc cum că Stanca a pus foc grajdului.

După câteva sute de metri s-au oprit în fața curții lui Pastramă care nu se deosebea prea mult de celelalte curți țărănești. Șandru a bătut în poartă și nu după mult timp Pastramă  a deschis poarta și s-a tras un pas în spate când l-a văzut pe șeful de post și pe civilul înalt și elegant care îl însoțea.

-Bună ziua! A salutat șeful de post. Dânsul este și Șandru a arătat cu mâna civilul de lângă el, tovarășul căpitan Palcu.

-Să trăiți! Pastramă umil nu mai contenea din plecăciuni.

-Oprește-te omule, ce te-a găsit? Ești om în toată firea, ce te pierzi așa? Ori ceva necurat conștiința ți-apasă? Palcu l-a chemat la realitate pe micuțul om ce se pierduse în temenele.

-Nu am păcate, nu mă apasă nimic. Mă știu cu conștiința împăcată.

-Poate te roade faptul că ai semănat torțel pe trifoiul lui Năuc? Așa ai făcut?

-Poftiți în casă să vorbim liniștiți! Afară-i tare frig. Am să vă spun toată tărășenia de-a fir a păr, așa cum s-a întâmplat. De fapt nu am semănat torțel pe trifoiul lui, sămânța pe care o cumpărase avusese semințe de torțel, în primul an nu s-a făcut vizibil din cauza borceagului, dar în al doilea an când trifoiul a fost singur, torțelul, care atâta a așteptat, a sugrumat trifoiul lui Năuc. Nu am semănat eu semințe de torțel pe locul lui. Să mă bată bunul Dumnezeu! Dacă vă mint. Am mâncat bătaie soră cu moartea de la nebunul de Năuc. Știindu-mă nevinovat, când m-am putut ridica din pat, asta după vreo săptămână de zăcut, de fapt m-am zbătut ca peștele pe uscat între viață și moarte, am mers la postul de miliție și l-am reclamat pe Năuc pentru răul ce-l produsese trupului meu. Argatu a primit cererea și mi-a spus să plec că se va ocupa el să rezolve cazul. Nu m-a chemat niciodată, deși timp se scursese berechet. La vreo săptămână jumătate de la incendiul în care a murit Tudor Ilie m-a chemat la post Argatu. Nici una nici două, cum m-a văzut a sărit cu zgârbaciul la mine și chiar mi-a altoit una pe spinare. „De ce dai domn șef?” „Așa să te înveți minte să mai faci rău oamenilor, am dovezi că tu ai semănat torțelul pe trifoiul lui Năuc, așa că, sunt nevoit să te amendez pentru distrugerea recoltei de trifoi și pentru mărturie mincinoasă.” El una, eu alta, el c-o fi, eu c-o păți, până la urmă mi-a spus verde în față ce vrea de la mine. Mi-a spus așa: „ mă, eu te scap de amendă, ești și tu băiat sărac, însă trebuie să faci ceva pentru mine.” „Ce să fac domn șef?” M-am gândit eu că nu este o treabă simplă ce îmi cere Argatu. Și numai ce-l aud că-mi ordonă, că așa a vorbit la fel ca sergentul meu din armată, un oltean al dracu care mi-a dat două pălmi fiindcă nu am făcut o întoarcere ca lumea la „stânga-împrejur” după cum mi-a ordonat el, a strigat la mine Argatu de-mi venea, de frică să intru sub masă: „să dai o declarație cum că ai văzut-o pe Stanca punând foc gradului”. Cum păcatele mele să dau o asemenea declarație dacă eu nu am fost acolo, mi-am zis în gândul meu. Și nu am vrut să dau. Ăla s-a enervat, m-a amendat, ba mi-a dat și câteva zgârbace pe spinare, apoi m-a dat pe ușă afară. Un an de zile am muncit să plătesc amenda și gloaba lui Năuc.

Mai apoi, a continuat Pastramă spovedania, am aflat că Năuc a fost cel care a declarat că văzuse pe Stanca punând foc grajdului. Dar tovarășe căpitan, Ispas nu avea cum să fie la poarta lui Tudor, deoarece el toată seara a fost la Bufet, unde eram și eu, am plecat amândoi când s-a închis cârciuma. Sigur, eu nu vorbeam cu el, doar s-a întâmplat să fim acolo cu mai mulți oameni.

-Tovarășe Pastramă, îți mai amintești cu cine erai în cârciumă, dar cine era gestionar mai știi?

-Știu tovarășul căpitan, știu bine, fiindcă atunci când am auzit că Năuc a văzut-o pe Stanca punând foc, nu știu ce mi-a venit și m-am gândit la consumatorii care fuseseră cu noi în acea seară neagră pentru familia Tudor. Iar ca să nu-i uit, atunci nu m-am gândit că îmi va fi vreodată de folos, însă minciuna lui m-a supărat rău, așa că am notat într-un caiet pe toți aceea care erau în cârciumă în acea seară. Aici în dulapul cu alimente pe ultimul raft este ascuns caietul. Nu mă întrebați de ce l-am ascuns, că doar nu m-am gândit că-l voi folosi vreodată, dar tot timpul am știut că ceea ce eu am notat este de mare importanță. Poftiți, ăsta este caietul. Pastramă a întins căpitanului un caiet de dictando cu 10 file unde era scrisă doar o pagină cu litere bine conturate câteva nume de oameni.

-Tovarășe Pastramă, nu știu ce a fost în capul dumitale când ai scris aici aceste nume, dar te asigur că ai făcut o muncă de mare anchetator. Bravo! Acum am să te rog să scrii declarația, să o semnezi și să ne-o dai nouă. Când va fi nevoie te vom chema la Procuratură și la la Tribunal să spui și acolo ce ne-ai spus nouă acum. Te prinzi în astă horă?

-Da, pentru că așa este drept.

-Șandrule, așa cum am simțit de aici s-a deschis o pistă pe care va trebui să o purificăm bine. Împotriva lui Argatu avem multe dovezi. Chiar și în favoarea femeii avem probe care să-i susțină apărare, însă Năuc rămâne puternic. Simpla declarație a lui Pastramă nu va fi suficientă. Năuc îl va recuza pe motiv că sunt în dușmănie, însă noi tot avem să-l cităm și la Procuratură și dacă